Skip to content

Adrian Scutariu, fotograful român care a mers în Siberia și a redescoperit frumusețea lumii

foto: autoportret Adrian Scutariu

Pe când în țara noastră era o lună ianuarie călduroasă, cu temperaturi de 17 grade celsius, fotograful Adrian Scutariu și fratele său, Cristian Scutariu, jurnalist, au plecat în Siberia, la -50 de grade celsius.

Au vrut să aibă parte de o experiență inedită și au avut-o. Adrian s-a întors din călătorie cu peste 2000 de fotografii, iar 34 dintre ele vor fi arătate publicului, în expoziția “Siberia, la extrem”, care va avea loc la București, sâmbătă, 19 septembrie 2020.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Adrian Scutariu a povestit cum a fost în călătoria sa, ce a surprins în fotografiile sale, dar și cum poți trăi din fotografie, în România.

Adrian, de ce ai plecat în Siberia?

Am plecat pentru că m-a întrebat fratele meu: vrei să mergi în cel mai friguros oraș de pe glob? Și eu am zis da, hai! Am zis să plec cu fratele meu și să traversăm Rusia.

Cum ați ajuns acolo?

Am zburat din București la Moscova și din Moscova am luat trenul, care a mers 4 zile până la prima oprire, lângă Lacul Baikal.

Am mers 4 zile cu trenul, într-un vagon deschis, cu 48 de paturi, toată lumea stătea claie peste grămadă. Era un mix de mirosuri foarte interesant în tren. Apoi, vezi Rusia din tren, peisaje speciale, se oprește în multe gări.

“Când mă gândeam că mă duc la – 50 de grade, ziceam: ah o să fie frigul mai puternic, dar nu e așa. E ca și cum te bate cineva în continuu cu parul pe spate. Te doare tot corpul, parcă te apasă în pământ.”

Adrian Scutariu, fotograf

În expoziție ai și fotografii cu momente surprinse în tren?

Da, e un mix. Sunt poze din tren, de la Lacul Baikal, din orașele Irkutsk și Yakutsk, mai puțin Moscova. Din Moscova n-am pus nicio poză.

foto: Adrian Scutariu
foto: Adrian Scutariu

De ce?

Fiindcă am stat prea puțin acolo, am făcut niște clișee, nu mi-a plăcut nimic.

Cât de ofertant a fost pentru tine, ca fotograf, ce ai văzut în Siberia?

Totul era ofertant, totul era nou și făceam poze în continuu, de dimineață până seara. Pentru expoziție am început să fac selecția din 2000 de poze, din care am tăiat până la 140, apoi la 70, ajutat de o prietenă, apoi la 34.

Ce te-a surprins cel mai tare în această călătorie?

Cred că am înțeles pentru prima oară ce înseamnă șoc cultural. După ce am plecat din Moscova, nimic nu semăna cu ceea ce știam, nimeni nu vorbea engleză, nu aveam semnal tot timpul să folosesc Google Translate. La un moment dat am renunțat, am început să vorbesc română.

Erau niște bătrâne în tren, jucau cărți, eu vorbeam în română, ele în rusă, râdeam, parcă ne înțelegeam mai bine decât să încerc cu engleza.

“E o altă variantă de lume, nu neapărat mai bună, ci diferită. Acum îmi doresc să mai călătoresc în est, mi se pare că se simte mai uman totul. Vestul nu mai e uman, așa simt eu, ca fotograf.”

Cum ai rezistat la frig?

Mă îmbrăcam foarte gros, aveam un first layer, niște pantaloni groși de iarnă, polar, geacă de -30 și ceva de grade, ghete de – 30 și ceva de grade, în mănuși și în bocanci aveam încălzitoare, niște chestii care ardeau și îți încălzeau mâinile, cagulă, căciulă, glugă. Cu toate astea puteam să stau cam o oră afară.

Și ce făceați acolo?

Ne plimbam prin oraș, dar nu puteam să stăm mult afară, nici nu rezistau camerele să fac poze. O cameră nu rezista mai mult de o oră, se închidea, se ducea bateria. Apoi, mâncam 6 mese pe zi, atât de obositor e frigul.

Când mă gândeam că mă duc la – 50 de grade, ziceam – ah o să fie frigul mai puternic, dar nu e așa. E ca și cum te bate cineva în continuu cu parul pe spate. Te doare tot corpul, parcă te apasă în pământ.

Plus că e umiditatea foarte scăzută, aerul foarte uscat, nu poți să respiri, îngheți instant și e foarte obositor. Îmi era foame și dormeam peste 12 ore pe zi.

În plus, ziua durează puțin, 4-5 ore. Dar asta era mișto, pentru că aveam tot timpul lumina golden, ca și cum soarele ar apune în permanență.

Mă trezeam dimineața, înainte să răsară soarele, să fac poze, făceam poze o oră, apoi poate intram undeva să beau ceva cald, mă întorceam acasă, mâncam de 3 ori. Ori dormeam, ori prelucram poze. Apoi repetam chestia asta.

foto: Adrian Scutariu
foto: Adrian Scutariu

Ai urmărit ceva anume sau fotografiai ce te atrăgea pe moment?

Pentru că mă simțeam un pic izolat, vedeam izolarea și în oameni, am încercat să fotografiez asta. Și asta o să se vadă și în expoziție, în portrete și în unele scene de stradă.

E ciudat, că mergi pe stradă și vezi doar ochii oamenilor. Nu ai niciun fel de conexiune, de body language. Și am încercat să surprind asta, distanța dintre oameni, izolarea, dar și cum arată orașul, fiindcă era lumina aceea specială.

Ca om, cum te-a marcat experiența asta?

Mi-am dat seama că ce avem aici nu este totul și că sunt oameni care trăiesc într-un complet alt mod și nu au nicio problemă – fără Google, fără Iphone, fără lucrat în corporație.

Și ți se pare că ce au ei acolo este mai degrabă mai aproape de normalitate decât ce avem noi?

Acum depinde ce înseamnă normal, dar cred că e mai simplu, mai natural. Cred că te și întărește un astfel de loc. E interesat, copiii acolo nu au voie să iasă pe stradă cât durează iarna, 6 luni pe an, când scade temperatura sub 18 grade parcă.

E o altă variantă de lume, nu neapărat mai bună, ci diferită. Și am văzut că se poate și altfel.

Acum îmi doresc să mai călătoresc în est, mi se pare că se simte mai uman totul. Vestul nu mai e uman, așa simt eu, ca fotograf.

foto: Adrian Scutariu
foto: Adrian Scutariu

Din punct de vedere administrativ, cum a fost pentru tine să organizezi o expoziție?

Vai de capul meu! Am tot respectul pentru cei care organizează evenimente. E horror. Cu spațiul a fost ok, în rest totul a fost făcut din buget propriu.

Ai încercat să găsești finanțare?

Da, am primit ceva de la o companie când am plecat, dar după…nimic. Am încercat să rezolv cu printurile, dar nu au vrut.

Mi-ar plăcea să existe un fel de curatori care să arunce un ochi și să vadă ce lucrează lumea, că e plin de fotografi foarte buni.

Și după expoziție, care ar fi următorii pași pentru tine, ce ai putea să câștigi din asta?

Din printuri vândute aș putea să câștig sau dacă voi scoate un album, o carte. La expoziție lumea va avea opțiunea să cumpere printuri.

Pe tine te deranjează că sunt mulți care se numesc fotografi în România? Unii fotografi sunt deranjați de asta.

Nu, e super bine. Ce, suntem copii? E foarte bine că sunt mulți fotografi, să crească industria.

Sau că sunt unii care scad prețurile pe piață?

Nu, calitatea se filtrează în timp, rămân fotografii buni. Oricum, dacă prețul mic al altuia îți afectează ție activitatea, înseamnă că tu ai niște probleme în alte părți.

Și tu reușești să te întreții doar din fotografie?

Da. Din evenimente și joburi corporate.

Tu ai făcut vreo școală de fotografie?

Nu, nu am făcut nicio școală.

Și de cât timp reușești să te întreții doar din fotografie?

Din facultate. Adică de vreo 10 ani.

Faci poze și la nunți și botezuri?

Da. Renunțasem, dar a venit criza, covidul și…trebuie să te adaptezi.

Și ai vreo jenă că faci asta?

La un moment dat aveam, dar cred că gândeam ca un copil, eram imatur. Nu, nu am nicio problemă. Te duci, te simți bine și faci bani.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *