„Meseria asta pe care o fac eu nu se poate face de una singură. Și atunci echipa, comunitatea, toate rotițele din lanțul ăsta pe care îl presupune creația filmului devin esențiale. Iar ceea ce îți oferă un festival ca TIFF este interacțiunea directă cu publicul”, spune Ada Solomon, una dintre cele mai respectate figuri din industria cinematografiei românești.
Prezentă în universul TIFF de la prima ediție a festivalului, Ada Solomon vorbește despre evoluție, despre inovație, despre momente împreună, despre toate valorile care aduc împreună și unesc comunități cu aceeași viziune și aceleași valori, dar și despre emoțiile unei avanpremiere.
“Prezența IQOS la Festivalul Internațional de Film Transilvania de anul acesta stă sub tema avanpremierei. Ca de fiecare dată în cei șase ani de când a devenit parte din TIFF, brandul a ales să intre complet în atmosfera de festival și a pregătit un moment de film – pe 15 iunie, publicul s-a bucurat de o avanpremieră extrem de specială. Ce înseamnă o avanpremieră pentru lumea filmului, dar și pentru branduri?
Ada Solomon: Înseamnă prima întâlnire a unui public select, pentru că avanpremierele sunt spectacolele pe care le văd primii spectatori, sunt înainte de premieră și e prima întâlnire cu publicul. E un moment foarte emoționant și foarte special.
În ultimii ani, TIFF a reușit să atragă o comunitate ale cărei valori se armonizează perfect cu cele ale brandurilor apropiate festivalului. Cât de importantă este susținerea partenerilor din industrii alternative pentru ca evenimente de un asemenea nivel să fie adevărate experiențe pentru comunitate?
Cred că trăim într-o epocă în care e vital să diseminezi informație, să ajungi la audiență, deoarece concurența e tot mai mare pentru oricare dintre produse și, cu precădere, aș spune, pentru produsele culturale.
Cred că orice susținere care vine din partea unor parteneri comerciali, a unor Mecena, a unor entități care au nu numai resursele financiare și logistice, ci și o audiență care e diferită de audiența noastră obișnuită, face ca, până la urmă, produsele pe care noi, cineaștii, le creăm să ajungă la un public mai larg.
Cred cu convingere că este esențial genul acesta de parteneriat. M-aș bucura, însă, ca el să fie aproape și în procesul de creație, nu doar alături de produsele finite. Pentru că, la fel ca orice pe lumea asta, e un întreg proces. E procesul de creștere, de producție, dacă e să vorbim și un pic mai profan, și momentul împlinirii, momentul în care produsul cultural respectiv e gata și ajunge la cunoștința publicului.
E grozav să avem parteneri atunci când începem distribuția și prezentarea produselor, dar spun cu încredere că ar fi o experiență la fel de interesantă ca acești parteneri să fie alături de noi și pe drum, nu doar la destinație.
Ai avut parte de foarte multe avanpremiere de-a lungul carierei. Care ar fi cele pe care le-ai pune pe lista celor mai prețioase, mai memorabile?
E foarte greu să aleg dintre ele. Cred că pentru fiecare dintre filme a fost un moment special.
A fost un moment cu totul și cu totul extraordinar premiera filmului „Marilena de la P7”, care este prima producție a noastră selectată într-un festival – și nu în orice festival.
Prima proiecție a acestui film a avut loc în secțiunea Semaine de la Critique (Săptămâna Criticii) de la Festivalul de la Cannes, a fost și primul meu Cannes și are o conotație cu totul și cu totul specială, mai ales că a fost ultima dată când am avut bucuria de a avea momentul ăsta foarte special, al începutului de drum în lume al unui film alături de Cristian.
Din păcate, la mai puțin de trei luni, ne-am despărțit definitiv de Cristian Nemescu și momentul ăsta va rămâne probabil unul dintre cele mai speciale din viața mea, orice s-ar întâmpla mai departe.
Cannes, Berlin, Locarno, Karlovy Vary, Sundance, Sarajevo, Veneția, oricare dintre numele astea sunt o confirmare a valorii pentru orice cineast. Să ai în portofoliu recunoașterea asta are la bază consecvență și evoluție constantă, valori esențiale pentru un profesionist. Cât de greu a fost să crești, mai ales când cariera ta depășește granițele și ale țării, și ale continentului?
E greu să crești, e greu să reziști, e greu. Cât de greu? A fost suficient de greu, a fost și provocator, întotdeauna. Norocul meu și al celor care lucrează în meseria asta. Pentru mine e o chestie specială, pentru că eu nu știu să trăiesc singură, dar meseria asta pe care o fac eu nu se poate face de una singură.
Și atunci, sunt vitale echipa, comunitatea, toate rotițele din lanțul ăsta pe care îl presupune creația filmului și, de fapt, a oricărui produs cultural, pentru că nici măcar compozitorul nu e singur, nici pictorul nu e singur.
Dar mai departe, când lucrurile încep să fie expuse, arătate, fiecare artist începe să aibă o întreagă echipă, o întreagă comunitate în jur. Și nu mă refer doar la echipa de producție sau la echipa filmului, mă refer la selecționerii de festival, la criticii de film, la distribuitori, la exploatanți, toți cei care contribuie ca mica minune pe care ai adus-o la viață și există, pe care ai creat-o, să fie împărtășită celorlați.
Ceea ce îți oferă un festival, așa cum e și TIFF, e că îți permite interacțiunea directă cu publicul.
Că îi întâlnești pe stradă, că îi întâlnești la o cafea, întâmplător, că ieși la un IQOS după ce ai văzut un film, sunt momente foarte foarte puternice și importante, iar asta face cu totul special începutul ăsta de viață al unui film.
Sunt foarte puține lucrurile care reușesc să aducă oamenii împreună mai ușor decât experiența cinematografică. Ieșim la film cu prietenii, ieșim la film cu cei iubiți, e o experiență extrem de intimă, iar evenimentele de genul festivalului de la Cluj au reușit să coaguleze comunități extrem de solide. Cum se simte specific publicul de la TIFF? Are un profil aparte, a crescut de-a lungul timpului?
Sigur că a crescut, a crescut enorm de-a lungul timpului și s-a transformat. Am și fost la prima ediție a festivalului. Senzația mea este că, într-adevăr, clujenii sunt cinefili by default.
Atunci când erau mult mai puțini spectatori care să vină din altă parte decât din Cluj, în afară de invitații festivalului, cum a fost la prima ediție, ne-am bazat pe comunitatea locală, iar răspunsul a fost fantastic.
Și ea s-a înzecit, însutit, de la prima ediție, iar acum cred foarte tare în ceea ce se poate numi, foarte pragmatic, turismul cultural.
Cred că e un concept câștigător și Clujul e campion la asta, nu numai în materie de cinema, dar cumva TIFF-ul a dat tonul în jurul acestui concept de experiență culturală comună.
Pentru că TIFF astăzi nu mai înseamnă doar film, înseamnă o mulțime de evenimente conexe din celelalte arte, fie că sunt spectacole de teatru, expoziții sau gale, că sunt dezbateri sau evenimente ale partenerilor, cum a fost concertul IQOS din 15 iunie, de la Muzeul de Artă sau câte și mai câte.
E un tip de celebrare a culturii și, în același timp, de consum cultural intens, care nu a făcut în ultimii ani decât să crească, inclusiv în anii complicați ai pandemiei. Am fost și atunci la Cluj și am experimentat un Cluj pe care nu îl cunoșteam, cu toate proiecțiile care erau în curți ale diverselor instituții, blocuri din Cluj pe care nu le-am văzut niciodată, o seamă întreagă de colțuri pe care nu le-am cunoscut, de minuni arhitectonice pe care mi le-a revelat, de fapt, TIFF-ul în acest experiment care a fost TIFF outdoor.
Pentru mine a fost și o experiență de intrat în profunzimea Clujului cum nu o făcusem în cei 20 de ani dinainte, deși am fost foarte prezentă, e un oraș pe care îl iubesc și pe care am încercat să îl cunosc cât mai bine, de multă vreme.
E clar că se construiește o lume în jurul TIFF-ului, e mult mai mult decât experiența cinematografică, e o existență per se. Pentru cineva atât de obișnuit cu experiența marilor festivaluri, cum se vede TIFF în marele peisaj al cinematografiei internaționale?
TIFF este un eveniment la standarde internaționale. Absolut, e unul din cele mai importante festivaluri din regiune, sunt o mulțime de oameni pe care i-am cunoscut la TIFF și pe urmă am avut interacțiuni cu ei în orice colț al lumii, că e New York, Los Angeles sau Lausanne, sunt oameni pe care i-am revăzut în Europa sau pe un alt continent, după ce i-am cunoscut la TIFF. Este un eveniment internațional aflat pe harta obligatorie a consumatorilor de astfel de evenimente.”
De altfel, agenda festivalului este generoasă, nu doar pentru publicul iubitor de film, cât și pentru amatorii de provocări și surprize. IQOS a adus pe scena Muzeului de Artă câteva dintre cele mai apreciate nume ale muzicii underground: Silent Strike, Lucia și Muse Quartet, iar energia a fost excepțională, în ciuda ploii torențiale. Petrecerea de închidere va avea loc în seara de 17 iunie, la finalul zilei în care marele festival își anunță câștigătorii.
Ada Solomon a produs și coprodus peste 60 de titluri cu selecții la festivaluri precum Berlin, Cannes, Locarno, Karlovy Vary, Sundance și Sarajevo. A coprodus lungmetraje cu peste 15 țări din Europa și și-a vândut filmele în peste 50 de țări din întreaga lume. Printre realizările ca producător, se numără Globul de cristal pentru cel mai bun film în Karlovy Vary pentru „I Do Not Care If We Go Down in History as Barbarians” de Radu Jude, Silver Leopard în Locarno pentru Scarred Hearts, Ursul de Aur pentru Poziția Copilului de Călin Netzer, Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor pentru Aferim! de Radu Jude și multe altele.
Material susținut de IQOS.
IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
