Mircea Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți și talentați actori ai generației sale, s-a stins din viață la 74 de ani. Anunțul a fost făcut de soția sa, Diana Lupescu.
Mircea Diaconu a jucat în peste 40 de filme, fiind unul dintre actorii preferați ai regizorului Alexandru Tatos. Alături de acesta a lucrat la filmele Secvențe, Mere roșii sau Secretul armei secrete. Pentru publicul larg a devenit cunoscut datorită rolurilor din filmele Buletin de București și Filantropica.
Născut pe 24 decembrie 1949 în Vlădești, Argeș, Diaconu a debutat în actorie în 1970, la Teatrul Bulandra.
Pe lângă o bogată carieră în teatru și pe marele ecran, Mircea Diaconu a fost și profesor universitar. Între 2004 și 2011 a fost directorul teatrului Nottara, dar în paralel a deținut și un mandat de senator PNL. În mai 2012 a devenit ministrul Culturii în guvernul condus de Victor Ponta. În 2014 a câștigat un post de europarlamentar independent, iar în 2019 a candidat la președinția României pentru partidele ALDE și PRO România.
Cei care doresc să își ia rămas bun o pot face luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara.