Fata afgană cu ochi verzi, cunoscută din celebrul portret de pe coperta revistei National Geographic, a ajuns în Italia, alături de sute de alți afgani nevoiți să-și părăsească țara din cauza talibanilor, care au preluat puterea în august.
Guvernul italian anunța joi seară că a organizat evacuarea lui Sharbat Gula, acum în vârstă de 49 de ani, după ce aceasta a cerut ajutor pentru a părăsi Afganistanul.
Sharbat Gula a devenit cunoscută la nivel internaţional în 1985, după ce portretul ei, realizat de fotograful de război Steve McCurry, a fost publicat pe coperta revistei National Geographic.
Fotografia a devenit un simbol pentru conflictului afgan şi suferința refugiaţilor din întreaga lume. Este singura imagine care a fost folosită de trei ori pe coperta revistei National Geographic.
Povestea din spatele fotografiei
Sharbat Gula era doar un copil când Afganistanul a fost invadat de forțele sovietice, în 1979. Nenumărate sate, precum cel în care trăia familia sa, au fost distruse. Sharbat avea în jur de șase ani când bombardamentele sovietice i-au ucis părinții.
În 1984, fotograful Steve McCurry a călătorit în Afganistan pentru a documenta efectele războiului, vizitând taberele de refugiaţi, multe dintre ele aflate la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan.
În timpul călătoriei, McCurry a întâlnit-o pe Sharbat, care avea numai 12 ani, într-o astfel de tabără din Pakistan. Simțindu-i timiditatea, McCurry a fotografiat-o ultima dintre toți refugiații, povestește el într-un interviu.
Pentru McCurry, a fost o experiență ca oricare alta din activitatea sa de fotograf de război. Nu și-a dat seama pe moment că a surprins ceea ce avea să devină una dintre cele mai emblematice fotografii de copertă pentru National Geographic.
Iar pentru Sharbat, experiența a fost una ciudată. Era prima dată în viața ei când era fotografiată, iar McCurry era un străin.
În iunie 1985, portretul lui Sharbat a ajuns pe coperta revistei care a spus povestea Afganistanului, a suferinței oamenilor săi și a refugiaților din întreaga lume. Totuși, nimeni nu știa pe atunci numele fetei afgane cu privirea pătrunzătoare de pe coperta revistei.
Identitatea ei a rămas necunoscută până 17 ani mai târziu, când o echipă l-a ajutat pe McCurry să o regăsească, de data aceasta în Afganistan.
În anii care au trecut în acest timp, Sharbat Gula nu a avut idee cât de celebru a devenit chipul ei la nivel global. De altfel, până în 2002, când McCurry a găsit-o din nou, ea nu a mai fost fotografiată.
Acum o femeie de 49 de ani, Sharbat a fost nevoită să-și părăsească din nou țara, din cauza talibanilor care au preluat controlul în august, după ce Statele Unite și aliații occidentali și-au retras forțele militare. Talibanii sunt cunoscuți pentru opresiune, violență împotriva femeilor și încălcarea drepturilor lor fundamentale.
În primele câteva luni după preluarea puterii, femeilor li s-a permis să lucreze doar în domeniile sănătății și educației. Fetelor li s-a permis să frecventeze școli separate pe sexe, însă doar până la clasa a șasea. Recent, talibanii au interzis orice producție cinematografică care include femei, iar jurnalistelor li se impune purtarea hijab-ului.
În guvernul taliban nu mai există nicio reprezentantă, iar Ministerul Afacerilor Femeilor a fost desființat. Multe femei afgane celebre, implicate anterior în politică, fie au fugit din țară, fie s-au ascuns. Orice încercare de disidență din partea femeilor este pedepsită prin violență, de la bătăi cu bastoane și până la tortură.
Italia a fost una dintre ţările occidentale care au ajutat sute de afgani să părăsească țara pe calea aerului. Guvernul italian a anunțat într-un comunicat de presă că o va ajuta pe Sharbat să se integreze în țară.

