Skip to content

Spectacolul de teatru “Before Breakfast” invitat special în China

Spectacolul Before Breakfast, regizat de Andrei și Andreea Grosu și produs de Teatrul Maria Filotti din Brăila va avea 3 reprezentații în China. Echipa, din care fac parte actorii Richard Bovnoczki și Mihaela Trofimov, a plecat deja către Asia.

Spectacolul care are la bază textul scris de Eugene O’Neill a fost invitat în această vară la Festivalul Internațional de Teatru și astfel a fost remarcat de organizatorii unui nou festival de teatru din China.

În fiecare an, în Festivalul de la Sibiu sunt invitați foarte mulți directori de teatru, organizatori de festivaluri din toată lumea. Am fost bucuroși să aflam că în urma participării în festival, organizatorii festivalului Daliangshan International Theater Festival din China au solicitat deplasarea spectacolului Before Breakfast la prima ediție a festivalului, care are loc anul acesta, la final de noiembrie.

E prima noastră deplasare în Asia și suntem foarte entuziasmați de schimbul cultural care se va produce acolo. Probabil articolul va apărea când noi vom fi în avion spre China. Ne-am bucurat de impactul spectacolului și suntem foarte curioși să vedem care este feedbackul spectatorilor care aparțin unei culturi cu totul diferită de cea europeană.

Speram ca rezultatul să fie același cu cel pe care l-a avut și în țară: să emoționeze și să modifice prin simplitatea și mijloacele minimaliste și prin adevărul pe care actorii îl poartă cu atâta grație.”

Andrei și Andreea Grosu pentru Cultura la dubă

Spectacolul a putut fi văzut anul acesta și la București, invitat la Unteatru sau la Festivalul Național de Teatru. Într-o oră, regizorii Andrei și Andreea Grosu ne arată un cuplu care se zbate între rămășițele unei puternice iubiri și nevoi, între normele societății și dorința de a fi eliberat de ele.

Richard Bovnoczki în Before Breakfast
foto: Oana Monica Nae/Facebook

Actorii Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki fac niște roluri de excepție și ne arată cum poți transmite emoții puternice chiar și atunci când nu spui nimic.

„Doi oameni și povestea lor. O cameră înghesuită cu amintiri și o cafea aburindă pe masă. Începe dimineața, cum încep toate diminețile, cu trezirea, cu deschiderea ochilor, cu primul cuvânt, cu primul gând, cu speranța unei zile victorioase, cu micul dejun. El, ea și micul lor dejun. Sunt lucruri pe care nu și le spun de frică sau pentru că nu știu cum. Sunt nerostitele care plutesc prin cameră și care-și fac culcuș în mintea lor, până la final.

Toate au un final și toate o pot lua de la capăt. Lupta în doi e o luptă crudă care nu are un câștigător, amândoi pierd. Sau poate că în zilele cu un mic dejun reușit, se salvează.” – Andrei și Andreea Grosu


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează