foto: Bogdan Iordache, Cultura la dubă
Ruxandra Racoviță este una dintre marile personalități românești ale dansului contemporan. Balerină, partenera de scenă a lui Gigi Căciuleanu timp de aproape trei decenii, elevă a lui Miriam Răducanu, colaboratoare a Pinei Bausch și a Rosellei Hightower, profesoară la unul dintre Conservatoarele Parisului, Ruxandra poartă și azi, atunci când vorbește, în fiecare mișcare a încheieturii mâinii, geometria unui dans.
Este urmașa familiilor Carp, Suțu, Lahovary și Cantacuzino și locuiește în Franța de peste 50 de ani.
Ne-a primit în apartamentul său din capitala Franței și ne-a vorbit despre bucuria dansului și mai ales despre bucuria vieții.
“Pasiunea a venit în timp, dar total”
Ruxandra Racoviță locuiește în proximitatea Gării Saint-Lazare, alături de soțul său francez, iar casa lor emană iubirea pentru artă, fiind înțesată cu tablouri de artă contemporană și obiecte de ceramică.
Dansatoarea este șarmantă și caldă. Iar emoția unui interviu pentru presa din România este firească. Deși are în spate o carieră excepțională, viața sa nu a fost până acum documentată în profunzime. Ba chiar pe internet poți găsi informații greșite, cum că ar fi moștenitoarea familiei Cesianu-Racoviță. Nu este.
„Eu sunt născută la Iași, într-o casă care i-a aparținut lui Cuza. Bunicul meu a cumpărat-o de la Cuza. Dar am stat doar trei zile de la naștere la Iași. Apoi toată familia a plecat la București, pentru că a venit schimbarea, războiul.
Mama este nepoata de fiu a lui Petre P. Carp, prim-ministrul României. Mama ei, adică bunica mea, membră a familiei Suțu, a fost căsătorită cu primul băiat al lui Petre P. Carp. El s-a prăpădit în 1918 în război, pentru că Petre P. Carp era un mare patriot și și-a trimis toți băieții pe front.
Originile mele sunt Carp, Suțu – familie de fanarioți, iar mama avea o bunică Lahovary și ne mai tragem din Cantacuzino.
Ruxandra Racoviță, dansatoare
Era o societate în care toată lumea se știa cu toată lumea, aceste familii erau împreună, înrudite. Era și o anumită cultură, mama a primit educație acasă.
Eu am făcut patru clase primare în Dorobanți și apoi am mers la Coregrafie.
La Școala de Coregrafie eu am ajuns întâmplător, pentru că făceam tenis.
Am fost campioană de tenis la juniori, aveam nouă ani. Unchiul meu a fost antrenorul lui
Ruxandra Racoviță, dansatoare
Țiriac și Năstase. Și eu plecam la Brașov și jucam cu ei tenis.
Îmi plăcea la nebunie să joc tenis.
Apoi, la un moment dat, doamna care m-a crescut, guvernanta, m-a dus la dans.
Simțeați că vreți să faceți carieră din dans? Ați luat dansul în serios încă de la acea vârstă?
Nu, pasiunea a venit în timp, dar total.
A fost o evoluție evidentă, pentru că părinții mei nu țineau foarte mult să fiu balerină, dar la mine a devenit o certitudine că voi face asta.
Și am copilărit alături de Gigi Căciuleanu de la vârsta de cinci ani. Eram vecini, la colțul străzii.
Dansul clasic mi-a plăcut, dar apoi aveam o profesoară de clasic fete care nu-mi plăcea foarte mult și am făcut toate clasele mele de clasic cu băieții.”
Întâlnirea cu coregrafa Miriam Răducanu, Papa, așa cum îi spuneau elevii, avea să fie pentru ea, la fel ca pentru întreaga sa generație, o revelație.
„Pentru mine a fost o idee de libertate, vizavi de mișcare, și o inteligență extraordinară în ceea ce propunea, în funcție de ceea ce erai. Ea se acomoda în funcție de noi, că suntem foarte diferiți. Și a fost o plăcere enormă, ceva deloc conformist.
Când intram la ea, nu era neapărat o relaxare, cu Papa nu a fost niciodată o relaxare. Dar această pasiune a început să meargă din momentul ăla, pentru mine, spre dansul contemporan. La sfârșitul anului școlar, Papa mi-a creat un foarte bun solo, care a fost o mare reușită și după aia am intrat la Operă.
Mi-a plăcut toată viața să aduc rolurile la maximum în ceea ce zicea rolul, atât în sentimente, cât și în tehnică.
Și la Operă ați dansat balet clasic?
La Operă am fost cinci ani. Am dansat tot, eram în corpul de balet. M-au ajutat foarte mult antrenamentele de acolo.
În paralel am lucrat cu Papa, am făcut spectacole cu Papa, când ea a început să mai ia și alți dansatori, deci nu numai Gigi și ea. Și atunci m-a luat pe mine și pe încă vreo cinci colege. Plecam și la spectacole în străinătate.
Cum ați descrie acum dansul?
Pentru mine, dansul este arta mișcării în care intră sufletul. Mișcarea capătă o altă dimensiune în momentul în care sufletul intră în ea.”
În anii ’70, Ruxandra Racoviță și Gigi Căciuleanu au participat la un concurs internațional de coregrafie, în Germania. Gigi Căciuleanu a povestit experiența într-un interviu pentru Cultura la dubă, tot în cadrul seriei Săptămâna Franței.
Acum a venit rândul Ruxandrei Racoviță să spună propria variantă a acelei aventuri.
„Cu Gigi am plecat în ’71 în Germania, la primul concurs, am dansat pe Maria Tănase. Era foarte caraghios, era singurul concurs de coregrafie, noi nu știam nimic, nu înțelegeam, ne-am dus și am repetat, fără să știm că aia era, de fapt, proba eliminatorie. Și au spus: «Cu excepția cuplului Căciuleanu–Racoviță, care rămâne în concurs».
Noi am fost deziluzionați, triști, când, de fapt, am luat Premiul I.
Și în al doilea an ne-am întors cu Bolero-ul lui Ravel și cu prietenul nostru și marele om de teatru Dan Mastacan, și cu Raluca Ianegic. Și am luat Premiul I.
Gigi a rămas, eu m-am întors, că eram căsătorită pe atunci cu Vlad Georgescu, marele istoric român, un om excepțional.
Apoi, în ’73, Gigi m-a chemat să lucrăm cu Pina Bausch la un spectacol, am plecat și nu m-am mai întors. Fiindcă am cunoscut-o pe Rosella Hightower datorită concursului de la Köln. Ea ne-a audiționat, cred că am dansat pentru ea vreo oră. Și ne-a angajat imediat la Nancy.
Iar după un an Gigi a devenit director la Nancy, iar eu étoile (n.r. stea). Ea avea să aibă o influență extraordinară, fiindcă i-a dat lui Gigi posibilitatea să aibă un centru de dans contemporan, primul din Franța, la Rennes – fapt decis de Ministerul Culturii din Franța, ceea ce pentru noi, plecați din România, era ceva extraordinar.”
Pentru Ruxandra Racoviță a urmat o experiență de 20 de ani la Centrul de Dans Contemporan fondat la Rennes și spectacole cu Gigi Căciuleanu.
„Am călătorit cu dansul prin toată lumea. Pierre Cardin era susținătorul nostru și ne-a ajutat să călătorim.
Cum a fost întâlnirea cu Pierre Cardin?
„Era un om excepțional. Un om care a adorat întotdeauna ceea ce e valabil în artă. El, având un teatru, a putut să aducă acolo ce i-a plăcut. Un vizionar al modei. Un om riguros, extraordinar de precis.
V-a creat vreodată haine pentru spectacole?
Multe. Avea enorm de multe calități, enorm de multe calități. Nu vorbea despre ele. El a făcut enorm de mult bine din punct de vedere artistic pentru foarte mulți oameni.
Cu Pina Bausch ce fel de relație ați avut?
Eram de aceeași vârstă, vorbeam. Pina era un personaj și ce avea ea special era că reușea să extragă de la fiecare dansator ce avea mai bun, dar prin durere.”
Cum vă simțeați când dansați cu Gigi Căciuleanu?
„Foarte bine”, spune râzând. „Ceea ce era extraordinar este că suntem foarte diferiți, iar pe scenă ne completam perfect.”
Devenită celebră la Rennes, Ruxandra Racoviță a primit totodată șansa de a fonda o școală de dans acolo. Așa și-a început și cariera de profesoară.
„La Rennes m-am dus la primar și i-am zis: «Ce părere aveți să facem o școală?»
El a fost de acord și atunci eu am început să predau în paralel cu dansul. N-am știut la început că o să-mi placă. Pentru că eu eram o dansatoare de scenă, adică eu am adorat scena. Au fost cei mai fantastici ani din viața mea. Pe scenă, deodată devii altceva. E o comunicare extraordinară între artist și public, fără să vorbești.
Eu am adorat să dansez. Am dansat până în anul 2000 aproape în fiecare zi pe scenă.
Ruxandra Racoviță, dansatoare
Ce ați făcut pentru a vă menține corpul puternic în atâția ani de dans și de efort fizic?
M-am antrenat toată viața. Și acum mă antrenez zilnic. E o gramatică a corpului, pe care, dacă o neglijezi, atunci se pierde și se face mai rău.
La început spuneam că nu poți să faci dans contemporan fără clasic, pentru că noi veneam puțin din latura asta. Acum, cu timpul, îmi spun că poți să faci contemporan, dar trebuie să știi gramatica corpului. Iar gramatica corpului revine, totuși, la structura clasică.”
Și spuneați că mai faceți prin casă. Dansați zilnic sau faceți exerciții?
Exerciții, de fiecare dată altfel.
Dar relația cu dansul cum mai este acum? Vă mai vine să dansați pur și simplu?
Să dansez așa? Da, sigur, dar nu pe scenă.”
Din anul 2000, Ministerul Culturii din Franța a deschis pentru Ruxandra Racoviță un curs de dans la Conservatorul de la marginea Parisului – Boulogne-Billancourt.
“Acest conservator are 120 de profesori de muzică. Și a fost pentru mine extraordinar. Dând 20 de ani cursuri acolo, la cel mai înalt nivel al muzicii clasice și contemporane, am atins toate domeniile muzicii și am format foarte mulți oameni.
Eu am predat două lucruri: tehnica contemporană și educația umană.
Ruxandra Racoviță, dansatoare
Eu le-am dat încrederea că, fiind uman, poți să devii mai bun și în artă, și în tot.
Dar cum poți să-ți păstrezi umanitatea într-un mediu artistic competitiv, care uneori înseamnă orgolii puternice?
Un mare artist nu are chestia asta. Adică ai emoții, da. Eu întotdeauna am avut emoții, până la ultimul spectacol. Competiția e favorabilă, în sensul bun.
Ruxandra Racoviță, Paris, 2026/ foto: Bogdan Iordache, Cultura la dubă
Dacă scoți din cineva ceea ce e mai bun, își dă tot ce vrei.
Odată stabilită aici, în Franța, ați început să vă simțiți mai degrabă franțuzoaică decât româncă?
Nu. E diferit. În Franța, când am venit la început, mi-a dat o libertate în plus. Libertate.
Trăiam foarte simplu, dar am învățat că, trăind cu bucurie, asta este poezia vieții.
Ruxandra Racoviță, dansatoare
Deci asta este o filozofie și o poezie a vieții.
În momentul în care am venit în Franța, orice legătură cu un om, cu un poet cu care ne întâlneam, cu o pasăre care cânta, asta era viața. Eu am plecat cu ideea asta și rămân cu asta: că viața îți aduce foarte mult, chiar dacă lucrezi, chiar dacă ești extenuat în fiecare seară. Dar viața merită să o trăiești.”
Ce vă mai leagă acum de România?
Mă întorc întotdeauna în țară cu mare bucurie. Am un nepot cu cinci copii în România, iar aici, la Paris, am o nepoată pe care am crescut-o eu. Ea are doi copii.
Ceea ce constat acum, venind în România, este că teatrul face mari progrese. A fost întotdeauna bun – eu am fost pe scenă cu Clody Berthola, Rebengiuc și cu Liviu Ciulei. Eu aveam nouă ani și făceam figurație pe lângă ei, eram un pom.
Și când mă duc în România văd enorm de mult teatru.
Acolo unde te-ai născut, acolo ești. E o chestie de familie. Totuși, vin dintr-o familie puternică. Rămâi român pentru că te-ai născut acolo. Și când am să mor, tot acolo sunt.
De ce?
Așa e sentimentul omului, cred. Rămâne conectat la rădăcinile lui.”
În peste cinci decenii petrecute în Franța, Ruxandra Racoviță a format generații întregi de dansatori și profesori. A dansat pe marile scene ale lumii, a colaborat cu nume care au schimbat istoria dansului contemporan și a găsit, în pedagogie, o a doua vocație.
Dar, privind în urmă, vorbește mai puțin despre succes și mai mult despre disciplină, umanitate și bucuria de a trăi.
Poate că acesta este și secretul unei vieți dedicate dansului: tehnica se învață, performanța se construiește, dar arta începe abia atunci când sufletul intră în mișcare.
Ce sfat i-ați da unui tânăr care este pasionat de dans și ar vrea să facă o carieră în dans?
Dacă ai talent și dacă vrei să-ți dai viața pentru asta, atunci fă-o! În spatele acestui talent este o muncă pe viață. Îți dai viața pentru dans. Dar eu zic că merită. Merită!
Însă talentul nu e peste tot. Într-o clasă poți să ai unul sau, într-o clasă, poți să n-ai pe nimeni.
Și, ca profesor, cum i-ați îndrumat pe cei pe care îi considerați mai puțin talentați?
Am tratat pe toată lumea la fel. Dar cel care are talent, acela zboară. Nu trebuie să faci tu efort, el vrea să facă efort.”
***
Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.
