Skip to content
Alexandra Dariescu BBC Proms

Alexandra Dariescu devine prima pianistă română care va concerta la BBC Proms

Pianista Alexandra Dariescu va debuta la BBC Proms, pe scena Royal Albert Hall, pe 5 august 2026, alături de Orchestra din Manchester și dirijorul Kahchun Wong. Alexandra Dariescu devine astfel prima femeie pianistă din România invitată să concerteze la BBC Proms. Singurii pianiști români care au mai participat în trecut au fost Radu Lupu și Mîndru Katz.

Alexandra Dariescu va interpreta Fantezie pentru pian și orchestră, de Nadia Boulanger, respectându-și astfel un angajament de a aduce în atenția publică femeile care au compus muzică clasică. Evenimentul este deja sold-out.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, a povestit despre dorința sa de a promova compozitoarele:

“Nadia Boulanger a fost una dintre cele mai importante personalități din istoria muzicii. A predat foarte mult, era prietenă cu Dinu Lipatti și cu George Enescu, i-a predat lui Barenboim, lui Piazzolla.

Nadia Boulanger era stâlpul educației, dar a fost și prima femeie dirijoare care dirijat Boston Symphony, care a primit Legiunea de Onoare de la Bruxelles, o femeie extraordinară.

Unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun cu mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.

Așa că atunci când am descoperit asta, am făcut un pact cu mine însămi și oriunde merg, în recital solo, cânt 50% compozitor și 50% compozitoare și încerc din suflet, mai ales când cânt cu orchestra, să promovez concerte de compozitoare.

Este ceva ce tu ceri în contract?

Da.

Și care sunt reacțiile?

Hmm, nu sunt tot timpul bune, îți spun sincer. Chiar s-a făcut un sondaj și lucrările compozitoarelor cântate pe plan mondial sunt în jur de 3,4%. Nu e normal. Lupt pentru treaba asta, fiindcă trebuie să existe ceva egalitate în muzica clasică. Trebuie să lucrăm împreună. Nu cu forța, dar promotorii trebuie câteodată încurajați să își asume un risc, să accepte ceva nou.

În breasla voastră există ca la Hollywood, diferențe foarte mari între banii încasați de femei și cei încasați de bărbați?

Da, problema e că toți artiștii sunt freelanceri și foarte puțini declară cât câștigă. Dar te uiți pe podium și vezi câte femei sunt. Până acum câțiva ani, Filarmonica din Viena nu a avut niciodată femei în orchestră. Nu se poate în secolul 21 să ajungi la așa ceva.

Dar care crezi că este motivul? Crezi că încă există preconcepția că femeile nu sunt la fel de bune ca bărbații?

Da. Este o preconcepție foarte mare și totul depinde de educație. Eu merg și vorbesc cu copiii în școli, iar odată m-a întrebat o fetiță: dar cum se poate să existe o femeie dirijoare, că eu nu am mai văzut așa ceva?

Totul pornește de la educație. Dacă ei nu văd niște modele, nu vor ști că există așa ceva.”, a declarat Alexandra Dariescu pentru Cultura la dubă. Interviul integral poate fi citit AICI.

Alexandra s-a născut la Iași și a debutat alături de orchestră pe când avea doar 9 ani. E stabilită în Marea Britanie de 24 de ani și predă acolo în mediul universitar, la Guildhall School of Music din Londra. A fost prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall și concertează în continuare alături de cele mai prestigioase orchestre.

BBC Proms: festivalul care a popularizat muzica clasică

În fiecare vară, Londra devine capitala mondială a muzicii clasice datorită BBC Proms, unul dintre cele mai prestigioase și longevive festivaluri de acest gen. Timp de aproximativ opt săptămâni, cele mai importante orchestre, dirijori și soliști ai lumii urcă pe scena Royal Albert Hall și în alte săli de concert din Regatul Unit, oferind un maraton muzical care îmbină tradiția cu inovația.

Originile festivalului datează din anul 1895, când impresarul Robert Newman și dirijorul Henry Wood au lansat seria de concerte intitulată Promenade Concerts. Ideea era revoluționară pentru epocă: muzica simfonică trebuia să fie accesibilă tuturor, nu doar elitelor. Biletele erau ieftine, iar o parte a publicului putea asculta concertele stând în picioare, într-o zonă special amenajată în fața scenei. De aici provine și denumirea de „Proms”, prescurtarea de la Promenade Concerts, inspirată de obiceiul spectatorilor de a se plimba în timpul spectacolelor muzicale din secolele anterioare.

În 1927, British Broadcasting Corporation (BBC) a preluat organizarea concertelor. Prin intermediul transmisiunilor radio, iar mai târziu al televiziunii și al platformelor digitale, BBC Proms a depășit granițele Marii Britanii și a devenit un eveniment urmărit la nivel internațional. Această deschidere a consolidat misiunea inițială a festivalului: aceea de a face muzica de înaltă calitate accesibilă unui public cât mai larg.

Astăzi, BBC Proms înseamnă peste șapte decenii de organizare sub egida BBC și mai bine de 130 de ani de tradiție.

***


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează