Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice recuperate în urma jafului din Olanda au fost expuse în această seară la Muzeul Național de Istorie a României și dezvăluite în cadrul unei conferințe de presă. De mâine, artefactele vor putea fi văzute de publicul larg până pe 3 mai.
Ulterior, coiful va intra în procesul de restaurare, iar brățările vor rămâne în expoziția permanentă.

“Asemenea bunuri nu aparțin doar trecutului, ci responsabilității noastre prezente. Acest episod ne amintește cât de expus poate fi patrimoniul. Protejarea lui nu poate rămâne o noțiune abstractă. Instituțiile au o răspundere aparte. Patrimoniul nu poate depinde doar de reacția noastră în momente de criză. El are nevoie de continuitate și de un temei legal. În această logică, este important să aduc în discuție importanța legii cadru a culturii, fără de care eforturile de protejare riscă să rămână fragmentare. Nu e suficient să spunem s-au întors, ci să vedem ce facem cu această întoarcere.”, a transmis ministrul Culturii, Andras Demeter.
“Sunt profund recunoscător că am putut aduce înapoi Coiful și cele două brățări. Atacul violent, cu dinamită, a fost de o gravitate fără precedent în muzeele din vest. Autoritățile din ambele țări au depus eforturi foarte mari în tot acest timp. În câteva săptămâni, judecătorii olandezi vor da și sentința în acest caz, în care sunt judecați 3 suspecți. Toți cei care au informații despre cea de-a treia brățară, așa cum am spus și în Olanda, îi rugăm să vină în față.”, a declarat directorul Muzeului din Drents, Robert van Langh.
*** știre în curs de actualizare
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice

