Coregrafa Éva Duda, fondatoarea companiei de dans cu același nume, vine la Festivalul Enescu, alături de dirijorul maghiar Iván Fischer și Budapest Festival Orchestra, cu Mandarinul miraculous de Béla Bartók.
Compania Éva Duda înseamnă cel mai important grup de dans contemporan din Ungaria, fiind cunoscută și apreciată la nivel internațional. Iar Iván Fischer este unul dintre cele mai importante nume ale muzicii clasice maghiare din prezent, dirijând marile orchestre din Statele Unite, Royal Concertgebow din Amsterdam sau Konzerthausorchester Berlin.
Mandarinul miraculous reprezintă o îmbinare a muzicii lui Bartók cu dansul. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului, pe 17 septembrie, de la ora 20.00.
Într-un interviu pentru Cultura la dubă, coregrafa vorbește despre acest proiect, dar și despre dificultățile cu care se confruntă artiștii azi, în Ungaria.
***
Eva, povestește-ne, te rog, care e legătura ta cu România? Am citit în CV-ul tău că ai studiat regia de teatru la Târgu Mureș. A fost acesta primul tău contact cu țara noastră?
După ce am terminat studiile de coregrafie, am făcut un master în regie la Târgu Mureș, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Am o altă legătură, pentru că am montat și musicalul Romeo & Julieta, care s-a jucat acum mai bine de zece ani și care se joacă din nou la București.
Atunci am petrecut o lună și jumătate la București, cu niște dansatori și artiști minunați. M-am simțit foarte bine, a fost o perioadă minunată. Din păcate, acum nu am putut să mă alătur acestei noi perioade de lucru, când au refăcut spectacolul cu o nouă distribuție.
Am experiențe foarte pozitive din România, mai ales că aici există o viață teatrală foarte bogată, cu regizori și companii renumite. Sunt foarte fericită că voi veni din nou la București cu această minunată lucrare a lui Béla Bartók.
Ai auzit de Festivalul George Enescu înainte de a primi invitația de a veni aici?
Am auzit de festival, dar este prima dată când particip.
Te rog să-mi spui mai multe despre acest spectacol, despre conceptul modern de muzică clasică live combinată cu dans contemporan. Cum funcționează împreună?
Am primit un telefon de la Ivάn Fischer, dirijorul și maestrul Budapest Festival Orchestra, un colectiv de muzică clasică de renume mondial.
Ivάn m-a întrebat dacă aș fi interesată de populara lucrare a lui Béla Bartók, Mandarinul Miraculos, care este, de fapt, concepută pentru dans și pantomimă. Este o muzică modernă, foarte dramatică, specială și complexă. Povestea este în același timp foarte senzuală, erotică și spirituală. În Ungaria, este visul oricărui coregraf să o coregrafieze cel puțin o dată în viață.
A trebuit să citesc și să urmez toate instrucțiunile pe care Béla Bartók le-a scris în partitură, care conțin indicații importante despre acțiune și despre ce ar trebui să se întâmple pe scenă. Am luat acest lucru foarte în serios, pentru a fi fideli autorului. Așadar, coregrafia are o legătură foarte strânsă cu partitura, dar vocabularul de dans este dezvoltat în stilul dansului contemporan de astăzi.
Este o experiență unică faptul că pe scenă, unde se află orchestra, există o scenă suplimentară, mai înaltă, în mijlocul spațiului, pentru dansatori, care are mărimea unui mic apartament – la fel ca în poveste.
Cum a fost să lucrezi cu Ivάn Fischer?
A fost minunat, este un artist extraordinar, care lucrează cu muzica la cel mai înalt nivel, adaugă mereu viziuni puternice planurilor sale, iar pentru mine, ca și coregraf, este foarte important să mă raportez îndeaproape la muzică, la poveste și la filosofia spectacolului. Această legătură a fost un punct de referință între noi, ne-am înțeles perfect asupra dramaturgiei piesei.

Când a văzut pentru prima dată coregrafia pe care am făcut-o, a fost amuzat și mulțumit, și am primit o mulțime de complimente pozitive de la el, ceea ce m-a făcut foarte fericită. Întregul proiect a fost foarte incitant și este o șansă extraordinară că, după doi ani, îl putem juca din nou.
Ce fel de feedback ați primit din partea publicului? Pentru că, în general, muzica clasică are un public mai rigid, poate nu la fel de deschis la acest gen de experiență.
Am primit mult de feedback pozitiv, pentru că muzica lui Bartók este destul de provocatoare, dar cu coregrafia este mult mai ușor să o înțelegi.
Să înțelegi dramaturgia muzicii este mult mai simplu atunci când vezi un spectacol pe scenă, care te ajută să simți diferitele perioade și diferitele tipuri de acțiuni din muzică. Când citești o carte sau asculți muzică, vizualizezi ceva în imaginația ta, iar întreaga poveste este o fantezie a ta. Când ai acțiune pe scenă, obții imaginea completă.

Spune-mi mai multe despre compania ta de dans, de ce ai vrut să pornești pe cont propriu cu această companie?
Acesta este al 17-lea nostru sezon. Înainte de asta, am fost un artist independent care a lucrat pentru multe companii de dans diferite, iar apoi mi-am înființat propriul colectiv. Primul meu scop a fost să am o companie de dans în care să-mi pot dezvolta vocabularul de dans și în scurt timp am construit un repertoriu.
Acum suntem în turneu prin multe orașe mari din Europa. Sezonul trecut am avut un public de 22.000 de oameni, cel mai mare număr de spectatori de până acum. Avem un spectacol inspirat de arta și viața Fridei Kahlo, care este cel mai popular spectacol al nostru în prezent. Sper ca, de asemenea, să-l putem juca și la București, ar fi minunat.
Independența este foarte importantă pentru mine. Este extraordinar să ai libertatea de a alege artiștii, dansatorii, muzicienii, compozitorii, designerii cu care aș vrea să lucrez. Asta îmi oferă posibilitatea de a mă concentra pe ceea ce este important pentru mine ca artist, pe ce subiecte mă interesează, dar și pe teme sociale care sunt importante pentru întreaga lume.
În același timp, nu este ușor să conduci o companie, trebuie mereu să mă confrunt cu situații financiare și am o responsabilitate enormă. Acum, în Ungaria, este foarte imprevizibil și riscant să fii artist, din punctul meu de vedere.

De ce? Sunt curioasă, pentru că și noi avem aceeași problemă în România, dar din punctul nostru de vedere credem că la Budapesta lucrurile stau foarte bine.
E amuzant, pentru că noi credem că România se îndreaptă într-o direcție foarte bună.
Mă refer la faptul că aveți o mulțime de teatre și săli de muzică. Pe de altă parte, desigur, există situația politică problematică în Ungaria. Cum este pentru tine, ca artist, să lucrezi în acest context?
Avem o mulțime de instituții și săli grozave, unde se pot organiza concerte, spectacole de dans sau de teatru. În Ungaria avem o scenă culturală foarte bogată și diversă, atât în ceea ce privește muzica, teatrul, cât și dansul. Multor oameni le place Budapesta, datorită vieții culturale foarte bogate.
Dar, ca artist și ca manager de companie, sunt foarte nemulțumită de sistemul de finanțare, există o mulțime de probleme. Există o mare nevoie de o actualizare, în special pentru scena independentă.
Ar trebui să existe o mulțime de reforme, pentru a face sistemul mai echitabil și mai orientat spre viitor.
În prezent, politicienii au o influență prea mare asupra domeniului artistic, ceea ce ne duce cu gândul la vechile vremuri. Viața culturală trebuie să reflecte mereu realitatea în mod liber, asta ar fi situația ideală.
Éva Duda, coregrafă
Acum, spațiul pentru arte se micșorează, și nu mă refer la instituții, ci la modul în care sunt finanțate; și nu cred că finanțarea ar trebui să fie ghidată de idei politice, ci de valori artistice și umane.

Crezi că poți exprima mesaje politice prin dans?
Este mult mai ușor atunci când lucrezi cu teatrul dramatic, e mult mai simplu cu ajutorul cuvintelor. Dar nu am impulsul de a exprima declarații politice directe pe scenă; mă interesează mai mult problemele umane reale, temele sociale.
Dar, de exemplu, am făcut o lucrare despre schimbările climatice, întregul spectacol a fost despre cum se schimbă lumea în jurul nostru și cum ne putem adapta sau ce fel de temeri înfruntăm. Așadar, este posibil să creezi un spectacol de dans cu mesaje foarte concrete.
Ai observat un interes crescut pentru dansul contemporan în rândul tinerilor? Sau, dimpotrivă, nu mai sunt interesați de dans, poate corpul lor a devenit mai rigid din cauza faptului că folosesc mult telefoanele?
Despre generația tânără se spune că este greu de convins. Dar eu simt lucrurile diferit, depinde foarte mult de temă și de formă.
Una dintre misiunile mele, ca lider de dans, este de a crește atenția publicului către dans și funcționează cu grupuri de vârstă foarte diferite.
Éva Duda, coregrafă
De asemenea, partea de educație este foarte importantă, deoarece în timpul workshopurilor și cursurilor oamenii pot experimenta câte sentimente pot fi exprimate prin dans și muzică.
Tinerii nu sunt făcuți dintr-un material diferit, dar se concentrează mai ales pe spațiul online. Însă pot fi absolut scoși din el. Și cred că au o mare nevoie de situații reale, de conexiuni reale. Teatrul le poate aduce această lumină.
De asemenea, a te întâlni cu publicul te face să te apropii de el, poți vorbi cu ei despre cum să te miști și ce poate exprima o mișcare și cum să te exprimi cu adevărat din suflet. Trebuie să fim în prezent, de aceea sunt mai interesată de temele de astăzi, decât de poveștile din trecut.”
Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

