“Compasiunea face posibilă civilizația” – Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, la Timișoara

“Cea mai mare bucurie a vieții mele este să scriu ficțiune”, spune cu zâmbetul pe buze Orhan Pamuk în fața audienței strânse în Aula Universității de Vest din Timișoara.

Deși vorbim despre unul dintre cei mai populari romancieri contemporani în întreaga lume, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, prezența scriitorului turc la Timișoara Capitala Culturală Europeană a trecut aproape neobservată de presa mainstream din România.

Într-un dialog cu scriitorul Radu Paraschivescu, autorul celebrelor romane Mă numesc Roșu sau Istanbul a impresionat prin spontaneitatea plină de umor și, pe alocuri, tăioasă, precum și prin declarațiile curajoase despre abuzurile regimului Erdogan.

În seara de 3 aprilie, după o zi încărcată în care a făcut un drum Istanbul – Budapesta – Timișoara, Orhan Pamuk a ajuns la Universitatea de Vest, care a invitat anul acesta trei câștigători ai Premiului Nobel în cadrul programului Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023.

Sala nu a fost plină de studenți, așa cum ne-am fi așteptat la o conferință susținută într-o universitate, ci ocupată predominant de reprezentanți ai instituțiilor publice, profesori, scriitori sau jurnaliști.

Păcat. Ideile expuse de Pamuk ar fi fost, cu siguranță, inspiraționale pentru cei care reprezintă viitorul.

Autorul turc scrie de peste 40 de ani, iar cărțile sale au fost traduse în 63 de limbi. Până la 22 de ani și-a dorit să devină pictor, apoi, la insistența familiei, a studiat Arhitectura, la care a renunțat pentru scris.

“Când am decis să renunț la arhitectură, toată familia a fost supărată. E drept, m-am bazat pe faptul că familia mea avea ceva bani și puteam să supraviețuiesc chiar dacă romanele mele nu vor avea succes. 8 ani am încercat să public o carte, am reușit abia când aveam 30 de ani.”

A crescut printre ruinele Imperiului Otoman, bunicul său fiind dezvoltator imobiliar. Așa se face că  locuiește într-un bloc construit de acesta, numit blocul Pamuk. Până la urmă, a absolvit Facultatea de Jurnalism doar pentru a avea o diplomă universitară și și-a dedicat viața ficțiunii pe care o transpune în mii de pagini.

“Secretul scrierii e perseverența. Apoi vine inspirația, îngerul inspirației, îmi spune ce să scriu și eu scriu romane de 600 de pagini.”, răspunde glumind.

Viața și-o împarte între timpul dedicat lecturii și scrisului, drumurile către SUA, unde predă la Universitatea Columbia, și țări din toată lumea în care ține prelegeri precum cea de la Timișoara.

Distanța de orașul natal i-a oferit o altă perspectivă asupra Istanbulului și l-a ajutat în scrierile sale. “Un oraș privit de departe capătă o oarecare dulcegărie.”, explică romancierul.

Nu se vede drept un reprezentant al Estului sau al Vestului, dar își arată dezamăgirea atunci când vine vorba despre “vestificarea” tradițiilor popoarelor până la dispariția unor culturi. De aceea, privește mai degrabă cu nostalgie Istanbulul copilăriei sale, un oraș sărac pe care și-l amintește în alb și negru, nu colorat de sediile băncilor și ale farmaciilor, cum e în prezent.

“Îmi place Istanbul iarna, este alb-negru și pare mai introvertit, mai sărac și, probabil, îmi amintește de copilăria mea.(…) Vestificarea națiunilor face viața puțin artificială.”

Mărturisește că este o persoană vizuală, însă nu atribuie culorilor semnificații profunde și o simbolistică. De altfel, evită să răspundă atunci când este întrebat de mesajele pe care le transmite dincolo de rânduri.

“Dacă un scriitor se gândește la simbolurile cu care lucrează, simbolurile nu mai sunt simboluri. Fie că e sau nu conștient de ele, în orice caz nu ar trebui să le explice publicului. Dacă aș spune totul, nu aș mai lăsa loc de interpretări.”

Explică, însă, că la baza construcției personajelor sale stă compasiunea, fără de care, spune el, nici civilizația nu ar fi posibilă.

“Intelectul uman are o capacitate de care rar suntem conștienți că este un lucru unic. De exemplu, eu am o pisică și ea are foarte multe calități umane, dar este o calitate pe care cu siguranță pisica mea nu o are, iar noi, oamenii, o avem. Nu doar că avem imaginație, sunt sigur că și pisica are imaginație. Dar noi ne folosim imaginația pentru a ne pune în locul altora.

Noi avem capacitatea de a vedea lumea prin ochii altor persoane și acesta este punctul de început al sentimentului de milă, al înțelegerii sau a ceea ce numim generic “compasiune”.

Arta romanului este bazată pe compasiune, pe încercarea de a ne pune în locul altora și a-i înțelege. Și arta scrierii și lectura unui roman sunt ambele bazate pe compasiune.

Citim romane pentru că vrem să vedem lumea prin ochii altora. Poate suntem plictisiți de viziunea noastră limitată și vrem să experimentăm ceea ce trăiesc alții, ce gândesc, ce le place, ce simt, ce se întâmplă cu ei când sunt furioși, când sunt îndrăgostiți. Și dorința de a-i înțelege pe ceilalți este o formă de compasiune.”

Într-o lume în care femeile sunt în continuare oprimate, iar diferențele de clasă sau rasiale fac încă victime, Pamuk subliniază nevoia de corectitudine politică, mai presus de exagerările pe care le naște uneori.

“În orice mișcare politică apar clișee și oameni care o exagerează. Dar doar pentru că unii oameni o exagerează, nu înseamnă că mișcarea e greșită.

Femeile sunt oprimate, negrii în America sunt oprimați, sunt diferențe rasiale în toată lumea, aceste mișcări sunt corecte. Dar da, sunt gesturi de reprezentare folosite mult prea mult sau noi, oamenii academici, simțim că liberatea academică e afectată de corectitudinea politică.

Dar nu vreau să spun că e greșit. E complex. Simplificarea acestui subiect, a ceea ce se întâmplă în lume, este, de asemenea, greșită.”

Militant pentru drepturile omului, în special pentru libertatea de exprimare, Pamuk a fost în 2005 subiectul unui controversat proces în Turcia, fiind condamnat în primă fază pentru “insultarea forțelor armate turcești” și a conceptului social de „turkishness” după ce a declarat că “30.000 de kurzi și un million de armeni au fost uciși aici. Și aproape nimeni nu îndrăznește să menționeze asta. Așa că o fac eu.”

Reacțiile internaționale la procesul său au fost impresionante. Celebrii autori José Saramago, Gabriel García Márquez, Günter Grass, Umberto Eco, Carlos Fuentes, Juan Goytisolo, John Updike și  Mario Vargas Llosa au semnat o scrisoare publică prin care au susținut că procesul lui Pamuk încalcă drepurile omului. În 2006, la presiunea internațională, Turcia a renunțat la acuzații.

Azi, Pamuk nu vorbește despre propriul curaj, pe care îl minimizează cu modestie, ci scoate în evidență jurnaliștii turci care confruntă regimul de la Ankara.

“În Turcia nu există libertate de exprimare. Adevărații oameni curajoși din Turcia sunt jurnaliștii, nu scriitorii.

Mergeam pe stradă în Istanbul, păzit de bodyguardul meu, și m-am întâlnit cu un amic jurnalist. I-am spus: îmi pare rău că ai fost în închisoare.

Iar el zice: ți-am citit romanele.

Sper ca Erdogan să piardă puterea la următoarele alegeri, iar Turcia să fie o țară liberă.”

Întrebat dacă a fost vreodată interesat să intre în politică, romancierul se declară fericit cu viața pe care o are și pe care nu ar vrea să o schimbe.

“Sunt extrem de recunoscător că mi-am petrecut 45 de ani scriind. De ce aș intra în politică? Îmi transmit deja ideile în întreaga lume. Politica necesită anumite caractere, nu vreau să spun lucruri rele, dar eu nu sunt unul dintre acele caractere.”

Se declară o persoană solitară, așa cum crede că e orice scriitor. Își petrece cel puțin 12 ore pe zi citind și scriind și are acasă o bibliotecă de 200.000 de volume. „Cărțile sunt parte importantă din viața mea. Nu mi-aș putea imagina viața fără cărți.”

Totuși, toate cele declarate pălesc atunci când vine vorba despre cutremurul catastrofal care a devastat țara sa. În Turcia peste 50.000 de oameni și-a pierdut viața, iar alți 8000 au murit în Siria.

Vizibil emoționat, își stăpânește cu greu lacrimile când este întrebat cum a perceput această tragedie.

„Conform statisticilor oferite de guvernul turc, au murit 48.000 de oameni, dar tot restul lumii spune de peste 100.000 de morți. S-a întâmplat în mare parte din cauza construcțiilor proaste.

Eu am realizat că aparțin profund unei națiuni pentru că împărtășesc tristețea ei.

Am fost devastat, în depresie, că nu puteam face nimic. Este cu atât mai trist cu cât experții ne-a avertizat că asta se va întâmpla și nu s-a schimbat nimic. Chiar s-a întâmplat. Acum aceiași experți ne spun că se va întâmpla și în Istanbul și probabil mult mai mulți oameni vor muri.

Sunt profund devastat de ce s-a întâmplat și port această tristețe cu mine. Mulțumesc că mi-ați dat ocazia să îmi exprim tristețea față de această tragedie.”

A doua zi, Pamuk a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest. De această dată, în fața sa au fost prezenți numeroși studenți.

“Dacă mergi la o universitate, definiția unei națiuni e că împărtășești limba, istoria, geografia comună și așa mai departe. Și poate definiția unei națiuni ar trebui să includă și tragedia comună. Vin din această tragedie comună și va dura ceva timp să îmi revin.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}