foto: Gicu Boboc
5 zile de festival, 10 scene, 300 de artiști și peste 272.000 de participanți: așa arată bilanțul final al celei de-a 8-a ediții Electric Castle, potrivit organizatorilor. Aceasta a fost cea mai mare ediție Electric Castle de până acum.
Pentru orășelul EC construit de la zero pe domeniul Castelului Banffy din Bonțida, au fost aduse 500 de tiruri de materiale, peste 350 de containere, 23.000 de metri pătrați de corturi și peste 150 de Km de cabluri de rețea. 4000 de tehnicieni și oameni de suport s-au ocupat de construcțiile care s-au întins pe o suprafață de 400.000 de metri pătrați.
Din echipa de organizatore au făcut parte, 2500 de oameni, dintre care 850 au fost voluntari.
Gorillaz, producția cea mai complexă din programul festivalului, a adus pe aceeași scenă 16 artiști, însoțiți la Bonțida de o echipă tehnică de 40 de oameni. Doar pentru a acoperi nevoile tehnice ale acestora, pe scenă a fost nevoie de peste 10 tone de echipament.
15.000 de participanți au locuit în cele 5 zile de festival la căsutețe sau corturile din Electric Village – campingul amenajat de organizatori în proximitatea festivalului, iar alți 10.000 de oameni s-au cazat în casele și curțile sătenilor din Bonțida. Restul au făcut naveta la Cluj sau prin împrejurimi.
Festivalul s-a încheiat pe scena principală cu un concert grandios susținut de Subcarpați, cu corul Rusalka invitat surpriză.