Skip to content

111 ani de la nașterea lui Eugene Ionesco sau cum un avangardist îl păcălește pe Dumnezeu

Eugene Ionesco s-a născut oltean și a murit parizian. Astăzi, la 111 ani de la nașterea avangardistului, ni-l amintim nu doar prin opera sa, ci prin povești și citate reprezentative.

“Sunt mai deștept decât dracul pentru că-l voi putea păcăli pe Dumnezeu, pocăindu-mă.” – Jurnal, 1934

“Îmi face plăcere să văd români, fiindcă am fost atâta timp ne-român. Și am ne-iubit atâta timp România, că acuma mă simt din nou frate cu ei.” – Eugene Ionesco, 1990

“Am scris o piesă de teatru care se intitula Cântăreața cheală, doar ca să-mi fac prietenii să râdă”

“Lumea este în același timp oribilă, superbă și divină.”

Eugene Ionesco

Eugene Ionesco a marcat literatura modernă prin textele sale dramaturgice, precum Regele moare, Cântăreața Cheală, Rinocerii, Scaunele sau Lecția. Practic, numele său se confundă în întreaga lume cu teatrul absurd, iar textele sale sunt jucate în teatre din toate colțurile lumii.

“Ionesco are meritul de a merge contra curentului, de a sfida opiniile curente, când ar fi putut să-și consolideze poziția literară flatându-i pe tineri, așa cum au făcut Sartre și atâția alții.” – Emil Cioran, 1976

A plecat la Paris, ca bursier al statului francez, în 1938, acolo unde a îndeplinit și funcția de atașat cultural al României.

Succesul său ca dramaturg devine vizibil după cel de-al doilea Război Mondial. La Paris se joacă în 1950 prima reprezentație a piesei Cântăreața cheală, în regia lui Nicolas Bataille, la propunerea Monicăi Lovinescu.

În 1970 devine primul scriitor de origine română acceptat ca membru al Academiei Franceze.

Urmează, însă, o perioadă lungă, de câțiva ani, în care se confruntă cu o puternică depresie, unul dintre motivele nefericirii sale fiind impresia că textele sale nu mai sunt jucate la fel de des, iar el nu mai este astfel un scriitor important.

L-a legat o prietenie specială de Emil Cioran și Mircea Eliade, cei trei apărând într-o fotografie celebră din Paris, în anul 1977.

“Mircea e plin de elanuri și mai tânăr ca niciodată. Nu același lucru se poate spune despre Eugen și despre mine, amândoi obosiți, excedați, disperați.”

Emil Cioran, 1978, Paris

“Eugen, în fond, e foarte nefericit, veșnic pândit de crize depresive, de accese insuportabile de apatie.” – Emil Cioral, 1979, Dieppe

“Mi-a telefonat Ionescu (o face zilnic) să mă întrebe ce mai fac: “Nu știu ce mai caut pe lumea asta”, i-am răspuns. “Nici eu.”, a fost replica lui” – Emil Cioran, 1985, Paris

Emil Cioran, Eugene Ionesco și Mircea Eliade – Place Furstemberg, Paris, 1977
Foto: Louis Monier

Eugene Ionesco a trăit cu frica de moarte, probabil ceea ce l-a făcut să privească, spre sfârșitul vieții, înspre divinitate.

A avut trei cetățenii: franceză, română și germană, dar cel mai mult s-a identificat cu cultura franceză. A murit la Paris, la vârsta de 84 de ani și este înmormântat la Cimitirul Montparnasse.

Fiica sa, Marie-France Ionesco, în vârstă de 75 de ani, este moștenitoarea drepturilor de autor pentru textele tatălui său și cea care trebuie să își dea acordul pentru ca acestea să fie puse în scenă de un teatru.

Recent, Marie France Ionesco declara că tatăl său nu s-a simțit niciodată apropiat de România. Ea a fost și prietenă bună cu regizorul Lucian Pintilie, alături de care a stat până în ultimele sale clipe de viață.

“Lucian Pintilie era foarte legat de țara lui. Spre deosebire de tatăl meu – care nu era deloc legat de România. Ce leagă, cred, un om de o țară e copilăria. Mai ales pentru artiști, locul unde s-a format limba, … pentru Lucian asta era limba română, dar pentru tatăl meu nu. El s-a născut în România, e adevărat, dar avea 2 ani când a venit în Franța. Apoi, din motive complicate, s-a întors în România când avea 13 ani, dar nu s-a adaptat deloc. Nu știa limba, era un străin . A și scris undeva ”Așteptam doar o ocazie ca să plec cât mai repede” și chiar așa s-a întâmplat.

Ei (părinții) în casă vorbeau în românește mai mult atunci când nu voiau ca eu să înțeleg… Dar am învățat românește din discuțiile cu prieteni, cu Mircea Eliade. Cu Cioran nu vorbeau românește niciodată, doar în franceză.

La un moment dat tata, care fusese profesor, mi-a spus ”Alors tu vas l’apprendre correctement”. Și așa m-am dus la Sorbona, am învățat gramatică… dar cu prietenii am învățat; Sergiu Celibidache de exemplu , ne duceam la ei în vacanță, acolo am învățat să înot și să vorbesc românește…

Marie-France Ionesco, fiica lui Eugene Ionesco
Interviu pentru RFI România, octombrie 2018


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *