Mironeasa este o comună aflată la o oră distanță de Iași, alcătuită din trei sate: Schitul Hadâmbului, Urșița și Mironeasa. Pe măsură ce ne apropiem de localitate, ne îndepărtăm de drumul principal și urcăm pe frumoasele dealuri moldovenești, cu salcâmi seculari și păduri pe alocuri sărăcite de tăierile de copaci.

Natura este superbă, însă așezările umane sugerează o viață greu de dus. Deși suntem în mediul rural, lipsește decorul unor case țărănești tradiționale.

Ne îndreptăm spre școala din Mironeasa, unde orele încep de dimineață.

Mergem să o cunoaștem pe tânăra profesoară de franceză, Mădălina Henea, dirigintă la clasa a V-a.

Alături de profesorul de Educație Fizică și Sport, aceasta a participat la proiectul derulat de Teach for Romania, Segregare pe minus, Diversitate pe plus, și a învățat cum poate combate discriminarea între etnii, cum poate scoate în evidență calitățile culturii rome și a integrat aceste aspecte la ore.

În fața școlii, Mădălina e întâmpinată de mediatorul școlar, care îi mulțumește pentru un eveniment organizat recent.

„Îi mulțumeam doamnei profesoare pentru activitatea sa în școală. Părinții care au participat au fost foarte impresionați, încât au făcut live pe facebook, au primit like-uri. De când o avem colegă, s-a implicat foarte mult.”, ne spune Ștefan Voicu, mediator școlar.

Mădălina și-a lăsat jobul și a devenit profesoară datorită Teach for Romania. De câțiva ani, face naveta de la Iași de luni până vineri, la fel ca cei mai mulți dintre profesorii care predau aici.

Își dorește să fie un aliat al elevilor săi și să pună interesul lor mai presus de orice. La ora de franceză la care asistăm, le arată copiilor multă răbdare și empatie. Dacă cineva are o problemă personală, îi acordă atenția necesară, înainte de a continua lecția.

“La școală mi se pare foarte interesant, ajutător, frumos, fantastic. Doamna dirigintă ne înțelege, nu este rea, ne ascultă, se gândește mereu la noi.”, ne spune în pauză Marta, una dintre elevele sale.

Mădălina a fost interesată să afle mai multe despre cultura romilor și să îi ajute pe elevii ei să își cunoască originile. De aceea s-a înscris în cadrul proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus.

“La franceză, de exemplu, când învățam despre pronumele nehotărât, făceam cu ajutorul copiilor pronumele nehotărât în limba romani. Sau, dacă făceam denumirile animalelor, le făceam și în limba franceză. Aceasta a fost prima fază a proiectului.

Apoi, am avut un eveniment comunitar, de Ziua Minorităților, în care am invitat părinți, colegi, profesori, oameni de la primărie. Le-am prezentat, cu ajutorul copiilor care încă vorbesc romani, elemente din istoria și cultura romilor. Și, fiind în apropierea sărbătorilor, am avut și un dans al ursului, care e specific romilor, din neamul de ursari, și o urătură în limba romani.

La final, am avut un concurs bingo dedicat clasei a V-a, cu întrebări despre ce am avut în eveniment.

Apoi, am avut și componenta conștientizării despre diferența de etnie, discriminare și interculturalitate. De exemplu, am făcut un teatru social în care ei au mimat un conflict între etnii, apoi am refăcut sceneta cu o soluție pentru a rezolva conflictul. Copiii au zis la final că a fost cea mai frumoasă zi.”, povestește profesoara.

„Proiectul i-a ajutat să se dezvolte personal. Fiind de etnie romă mulți dintre ei, având o ușoară frică în exprimare, au reușit să se regăsească pe ei cu ajutorul activităților.”, spune și Vlad Onuță, profesorul de Educație Fizică și Sport.

Instabilitatea financiară a familiilor de aici provoacă instabilitate și în actul educațional. Mulți dintre părinți, în lipsa locurilor de muncă în zonă, pleacă la munci sezoniere în țară sau în străinătate. Iar copiii rămâni la bunici, mătuși sau alte rude. Există și cazuri în care copiii pleacă alături de familie, deși sunt înscriși la școală.

„ Avem 41 de elevi care nu frecventează școală, declarați la primărie. Unii au plecat în străinătate, alții au plecat în alte regiuni ale țării, la rude.”, spune mediatorul școlar.

Pe alocuri, banii câștigați se văd la câteva case renovate, însă la unele se vede lipsa de posibilitate financiară de a investi în întreținerea caselor. Nu e de mirare că, în acest context, copiii vor să câștige bani cât mai repede, la fel ca cei pe care îi urmăresc pe social media sau cei din comunitate, care par mai înstăriți.

„Modelele lor sunt persoane din comunitate sau din media, care câștigă bani ușor. Câteva nume care îmi vin în minte sunt din industria muzicală. Modelele lor au mașină, casă, uneori cei din comunitate vorbesc despre faptul că au un istoric mai puțin cuminte și nu li se pare așa o mare tragedie. Pe mine m-au întrebat la un moment dat elevii, ironic, dacă mai vin la școală cu Loganul. Și le-am spus că da, e foarte bun.”, ne spune Mădălina.

În localitate mai sunt și neamuri de romi care păstrează câteva îndeletniciri tradiționale, ne povestește directoarea școlii, care a crescut în localitate.

„Avem în localitate neamuri tradiționale de ursari și florari. Ursarii făceau jocurile cu ursul, încă mai sunt bătrâni care cântă la o fanfară. Acum se ocupă mai mult cu florile, unii și-au făcut sere. Și mai sunt lingurarii, care ciopleau linguri în lemn și împleteau coșuri. (…)

Încercăm să le explicăm că învățământul este obligatoriu, să îi facem să înțeleagă că 8 clase nu mai sunt suficiente, că la orice serviciu e nevoie de mai mult. Și vor fi și copiii lor adulți și se vor lovi de probleme. Ei își doresc să evolueze, unii reușesc. Dacă aș face o comparație cu acum 20 de ani, condițiile de trai s-au îmbunătățit.”, declară directoarea Florentina Ionescu.

Problemele de infrastructură din zonă rămân o provocare și îi determină pe unii copii să meargă zilnic pe jos, în drum spre școala gimnazială sau spre profesională.

Pentru elevii încă mici, școala este o bucurie, față de cum se simt cei mai mari, adolescenții. Mulți tineri vor să lucreze cât mai repede, să își câștige independența financiară.

„Sunt câțiva copii care ajung în Iași, la licee teoretice. Sunt ajutați de Părintele Damaschin să stea acolo, în apartamente. Apoi, destul de mulți ajung la școală profesională, cea mai apropiată este la Șcheia. Ne bucurăm și pentru ei, este un pas înainte față de cei care rămân acasă sau băieții care merg la munci sezoniere.”, concluzionează Mădălina.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post “Modelele elevilor mei sunt persoane care câștigă bani ușor.”, Mădălina Henea, profesoară în Mironeasa, Iași appeared first on Cultura la dubă.

De aproape 3 ani, Teach for Romania și Roma Education Fund încearcă să crească nivelul de conștientizare asupra segregării din mediul școlar, prin acțiuni în școală și în afara școlii.

100 de profesori din România au participat la cursuri de formare avizate de Ministerul Educației și au integrat la clase noțiuni despre combaterea discriminării, promovarea diversității sau cunoașterea culturii rome. Peste 2000 de elevi au fost implicați în activități în care au descoperit că diversitatea este un dar. S-a întâmplat în cadrul proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus.

Totul s-a întâmplat în contextul în care legea din România interzice segregarea copiilor romi în școli, dar realitatea ne arată că acest lucru se întâmplă în numeroase comunități din medii vulnerabile, unde familiile de etnie romă sunt izolate.

“Noi, ca organizație, în majoritatea comunităților în care lucrăm ne confruntăm cu un grad ridicat de rasism, de segregare, în mare parte pe criteriul etnic, dar și de gen, socio-economic și pe cel al dizabilităților. De la lucruri micuțe până la lucruri mai mari. Și când zic lucruri micuțe, mă refer la așezarea copiilor în bănci, care uneori poate să fie făcută chiar inconștient.

Fie că sunt doar pe rândul de la perete, fie în ultimele bănci se află copiii de etnie romă. Uneori chiar elevii de etnie romă aleg ultima bancă crezând că acela este locul lor. Cum ar fi să nu avem ultima bancă? Cum ar fi ca bancile să fie așezate în cerc/ semicerc, de exemplu?”, ne povestește Ana-Maria Grădinariu, training manager la Teach for Romania.

În ultimele săptămâni am mers în 6 localități vulnerabile și am asistat la diferite activități educaționale pregătite de profesori cu ajutorul proiectului, am vorbit cu cadre didactice, mediatori școlari, părinți și elevi și am văzut ce înseamnă pentru unii dintre aceștia “stigmatul” etniei rome. În unele locuri, mulți dintre cei mici nu știu sau nu recunosc dacă sunt romi, de teama de a fi marginalizați. Alții consideră că dacă nu vorbesc limba romani în familie, atunci nu sunt romi.

Profesorii le-au vorbit despre istoria romilor și cultura lor și, prin activități de învățare și experiență, i-au încurajat să își asume identitatea, fiindcă ea nu este mai prejos de alte etnii.

La finalul orelor, unii elevi aveau curajul, poate pentru prima dată, să spună că și ei sunt romi.

“Dacă am copii de etnie romă e important să mă asigur că în școală, în actul educational, este prezentă cultura lor. Asta poate să însemne că îi salut, la începutul orei, și în limba romani, că am materiale, în clasă, în format bilingv, că la serbări cântăm și colinde în limba romani sau că citim și povești unde personajele principale sunt și personalități de etnie romă.

Înainte de a-ți propune ca elevii să învețe să scrie, să socotească, să citească, e important să simtă că nu sunt marginalizați și să se simtă în siguranță, să fie cine sunt ei, fără a considera că „sunt greșiți” pentru că sunt diferiți și a vedea cum, în sala de clasă diferențele sunt valorificate. Atunci au altă deschidere spre a învăța să scrie, să citească, să socotească și să aibă încredere că pot reuși să își atingă potențialul”, spune Ana-Maria, cea care a și coordonat proiectul Segregare pe minus, Diversitate pe plus.

În fața elevilor cuprinși în proiect au mers invitați de etnie romă care și-au spus poveștile de viață. Printre acestea se numără actrița Alina Șerban, profesoarele Liliana Anghel și Elena Radu sau educatoarea Anca Mezei. Dar nevoia de astfel de modele este mult mai mare. În primul rând, profesorul trebuie să fie un model pentru elevi.

“Avem un curs de formare recunoscut de Ministerul Educației Naționale, cu credite transferabile.  Acesta are componente de învățare față în față și online, context de mentorat și de practică, cu implicarea elevilor și a comunității. El se desfășoară pe serii.

În momentul de față închidem seriile de formare care au avut loc în ultimele luni cu 100 de profesori, care au implicat la rândul lor circa 2000 – 2300 de elevi. Profesorii au introdus transversal componenta de interculturalitate la clasă, inclusiv la matematică, la sport, la limba română, educație socială ș.a.m.d. și au creat spațiu de învățare și dialog despre respectarea drepturilor omului și a diversității în sala de clasă.

Printre efectele imediate ale programului se regăsește inclusiv faptul că au fost profesori care și-au asumat identitatea etnică doar pentru că au luat parte la un proces de formare în care s-au simțit în siguranță și au înțeles ce important este ca în momentul în care ești în fața elevilor, la clasă și dincolo de ea, să poți și tu să îți asumi identitatea și să fii un model pentru elevi.

Acum avem mai mulți profesori etnie romă care își asumă identitatea și transformă în context de învățare și împuternicire diversitatea de indentități din clasă. Dacă elevii văd că și domnul sau doamna a putut să ajungă profesor sau profesoară, o să aibă, în fața lor, un semn că și ei pot.”

Ceea ce face Teach for Romania în mediile vulnerabile reprezintă speranță, dar și dovada că lucrurile se pot schimba, însă, din păcate, nu rezolvă problemele la nivel național. În țara noastră există 260.000 de cadre didactice, iar nevoia de (re)formare a lor este uriașă.

Apoi, marea provocare rămâne relația cadrelor didactice cu părinții din acele zone, mulți dintre ei fără educație sau cu un nivel de educație scăzut.

“Noi ne uităm la cum construim relația cu părintele, pe care vrem să-l aducem partener în învățare, indiferent de nivelul său de educație. Ce-i drept, de cele mai multe ori asta este o provocare, pentru că vorbim de comunități în care părinții nu au o educație, poate că nu au deloc sau au educație mai scăzută.

Credem cu tărie că nu putem să creăm un parcurs de învățare valoros pentru elevi dacă nu suntem parteneri cu părintele. Asta înseamnă că profesorii trebuie să găsească metodele și limbajul potrivit pentru a construi relația cu părintele.

Astfel, în procesele de formare și mentorat pe care le avem cu profesorii, dezvoltăm mult competențe de empatie și construire de relații pentru ca abordarea părinților să fie dintr-un loc de non-judecată și de curiozitate, să aflu și să văd care sunt provocările reale, nu cele pe care le intuiesc eu.

Poate înainte să îl chem la o ședință cu părinții, fac o vizită în comunitate, în care cunosc comunitatea, văd cum funcționează comunitatea, care sunt polii de interes, care sunt modelele din comunitate la care oamenii se raportează, unde își petrec oamenii timpul liber, ce apreciază, care sunt sărbătorile pe care le țin împreună, care sunt tradițiile zonei și inclusiv să mă documentez care sunt problemele care se perpetuează.

Noi îi susținem pe profesori să facă asta înainte să facă orice.  Vrei să lucrezi cu părintele?
Te duci din zona de empatie și lucrezi cu el astfel încât să nu intri în zona de judecată.

Încă din recrutare nu căutăm doar cadre didactice, nu căutăm doar profesori, învățători, educatori care să fie absolut minunați în sala de clasă și atât. Ci ne uităm la oameni care sunt sau vor să fie lideri, își doresc să meargă dincolo de rolul lor în sala de clasă, vor să-și construiască și să-și sedimenteze misiunea, pe care ori și-au descoperit-o, ori o descoperă treptat. Să aibă gândire critică și analitică, astfel încât să poată să identifice și să întoarcă pe toate părțile o problemă.

Să nu meargă în comunitate cu ideea eu știu mai bine decât toată lumea și știu eu care e soluția, eu vin să salvez. Lucrăm foarte mult la ideea că nu salvăm pe nimeni și nu ne ducem acolo din poziție de superioritate.

Nu vin să fac lucruri pentru tine, vin să facem lucruri împreună și să construim. Dacă identificăm o problemă împreună, tot împreună ne gândim la o soluție și la obiectivele pe care ni le propunem, care sunt activitățile pe care le gândim ca să ne atingem obiectivele respective? Cum ne împărțim responsabilitățile astfel încât să nu fac doar eu, ci să facem împreună asta.”

Încă de acum 17 ani, Ordinul nr. 1540/19.07.2007 interzice segregarea școlară. România ar trebui să asigure accesul egal la educație echitabilă și de calitate pentru toți copiii, indiferent de etnie sau de limba maternă, de posibilități financiare sau de zonă geografică.

Din păcate, multe dintre satele pe care le-am vizitat sunt afundate în sărăcie, iar copiii lor nu au nici pe departe aceleași șanse ca elevii de la oraș. Dincolo de eforturile unor cadre didactice, în mediul rural din România nu există acces la un teatru, cinematograf sau librărie, microbuzele școlare preiau doar o mică parte dintre elevi, în timp ce restul merg kilometri întregi pe jos, pe zăpadă ori în caniculă.

Cei mai mulți dintre acei copii nu au văzut vreodată dincolo de ulița satului și nu îndrăznesc să viseze mai departe de ea. Este o responsabilitate comună, a noastră, a tuturor, ca acest lucru să se schimbe.

Apropo, tu ce visai să devii când erai mic?

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post “Înainte de a-ți propune ca elevii să învețe să scrie, să socotească, să citească, e important să simtă că nu sunt marginalizați.” – Ana-Maria Grădinariu, Teach for Romania appeared first on Cultura la dubă.

Lângă Brașov, unul dintre cele mai frumoase și importante orașe ale României, există 6000 de suflete, dintre care peste 3000 sunt minori.

Se întâmplă în Gârcini, un cartier din orașul Săcele unde, potrivit recensământului, trăiește cea mai mare comunitate de romi din România.

Acolo, copilăria își păstrează inocența și speranța. Acolo, școala este șansa la o viață mai bună.  

***

Plecați din București la 4 și jumătate dimineața, ajungem la Gârcini odată cu primele raze de soare. Este 8 dimineața și pe șoseaua principală vedem părinți zgribuliți care îi duc de mână pe cei mici, către școală. Afară sunt -7 grade celsius, dar copiii par deja obișnuiți și căliți în fața frigului.

La două dintre clasele pregătitoare ne întâmpină Diana Bâscă și Ramona Crețu, învățătoare în școala din Gârcini și profesoare Teach for Romania.

Activitatea lor se desfășoară în două containere ridicate în curtea școlii. Este o soluție găsită de mai multe unități școlare din România, care nu mai fac față numărului mare de elevi. Containerele sunt încălzite cu aer condiționat și înveselite cu desenele realizate de cei mici.

„La școală e foarte frumos, scriem, facem litere, facem cifre. Cel mai mult mie îmi place de doamna, este foarte bună. Îmi vorbește frumos, mă cheamă la ea la catedră să îmi arate litere.”, ne spune Casian, în vârstă de 7 ani. „E foarte fain la școală, mă joc cu colegii, îmi place să învăț litere, să scriu. Uneori lipsesc, dacă sunt răcit, că stau noaptea pe afară.”, povestește și Luca, un alt elev al Dianei.

Din punct de vedere legislativ, România interzice segregarea copiilor romi în școli. Însă comunitatea din Gârcini este complet izolată din punct de vedere geografic. Astfel că în școală învață doar elevi romi.

Anca Mezei, cunoscuta educatoare de etnie romă, ne povestește că cei care s-au așezat aici, cu sute de ani în urmă, au ajuns să locuiască la marginea pădurii fiindcă românii nu i-au primit în satele lor.

Straturile pe care se desfășoară Gârcini se observă ușor chiar din curtea școlii. Pădurea e la doar câțiva pași, iar unele mame culeg de acolo plante pentru ceaiuri sau fructe.

Astfel de povești, precum și alte informații despre istoria romilor sunt prezentate de Anca în fața celor două clase pregătitoare. Anca este invitat special în această zi, dar copiii o cunosc deja și o îmbrățișează, fiindcă unii au avut-o educatoare la grădiniță. Ea însăși a crescut într-o casă din pădure, într-o familie de romi, într-un sat alăturat.

Cu zâmbetul pe buze și cu căldură, Anca vorbește în fața clasei despre experiența sa. La începutul întâlnirii, întrebați câți romi cunosc, elevii de pregătitoare se tem să ridice mâna. După ce află povestea Ancăi, mai mulți își fac curaj și își recunosc etnia.

„Când eram mică, la școală, mi-a fost rușine să spun că sunt romă. Dar după ce am trecut printr-o grămadă de situații în care copiii au râs de mine, după ce am plâns mult la liceu, în prima zi de facultate m-am dus în fața colegilor și am spus direct: Bună ziua, pe mine mă cheamă Anca Mezei și sunt de etnie romă.

-Și eu sunt rom, doamna!

-Și eu!

-Și eu!”

În cadrul proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus, profesorii Teach for Romania au urmat un curs de formare și au învățat cum să introducă la ore noțiuni despre istoria romilor sau să desfășoare activități menite să le crească elevilor romi stima de sine. Astfel că cei mici știu acum că „țigan” este un apelativ cu conotație negativă, că romii au o limbă oficială, propriul lor imn sau steag, dar și că provin, istoric, din India.

„Prin simplul fapt că ei nu recunosc că sunt de etnie romă, e clar că își neagă originile de rușine, simt undeva că sunt priviți altfel. Iar eu am intrat în proiect pentru a-i pregăti să nu mai aibă rețineri atunci când intră în contact cu românii, e important să cunoască părțile bune ale culturii lor și să preia doar ce e bun pentru ei.

Tu nu poți să fii complet ca om, atât timp cât negi o parte din tine. Nu ai cum să ascunzi o viață întreagă că ești rom, de teama de a fi judecat.

Eu am ales comunitatea de aici. Mi-a plăcut școala, mi-au plăcut copiii, am simțit că aici trebuie să fiu. Pe mine mă încarcă pozitiv școala aceasta. Aici vezi foarte clar transformarea copiilor, vezi rezultatele muncii tale. Pornești de la un nivel de educație foarte scăzut și vezi imediat evoluția. Se vede foarte mult influența profesorului.”, povestește Diana Bâscă, fost economist care și-a lăsat cariera pentru a devenit cadru didactic în urmă cu 5 ani.

„Scopul acestor întâlniri este de a-i familiariza pe copii cu ceea ce înseamnă istoria romilor, să afle cine sunt romii. Ca să supraviețuiască, romii au fost nevoiți să se adapteze, să fie acceptați de către români. Așa am ajuns în situația în care, deși suntem într-o comunitate exclusiv de romi, ei nu își asumă identitatea, le e rușine. Și mie mi-a fost rușine, vedeam că ceilalți copii râdeau de mine când îmi spuneau „țiganca”.

În primii ani de liceu, mă jigneau atât de tare! În clasa a XII-a am fost încurajată de o doamnă profesoară de liceu, care a spus colegilor <<da, e țigancă, dar de ce trebuie să faceți voi deosebire? Nu vedeți cât e de deșteaptă, de îngrijită? E mai bună decât foarte mulți dintre voi>>. Atunci am prins curaj, dacă doamna mea dirigintă spune asta, eu de ce să mă ascund?”, ne spune Anca Mezei.

Dincolo de problemele din comunitate, blândețea copiilor de aici este molipsitoare. Ei sunt motivul pentru care Ramona Crețu, fostă angajată în publicitate și la un ONG care luptă pentru drepturile copiilor, s-a mutat de la București la Brașov și face naveta în Gârcini de luni până vineri.

La clasa sa pregătitoare, vârstele copiilor variază de la 6 la 10 ani. Unii dintre elevi sunt frați și între ei e o diferență de câțiva ani.

„Aici copiii sunt mai copii, au un spirit ludic, deși mediul din care vin e uneori abuziv, iar când ies din el se lovesc de discriminare.

E, însă, un nivel de sărăcie greu de descris. Unele familii au situații rezonabile, în care ambii părinți muncesc. Însă altele nu au nici măcar bursele sociale fiindcă nu au acte, nu depun dosare. Sunt dependenți de bunăvoința celorlalți. Gârcini e o comunitate știută ca fiind vulnerabilă. Și nu asta e calea spre succes. Ai nevoie să împuternicești comunitatea respectivă.

E același lucru și cu cadrele didactice. Sunt mulți profesori care vin cu entuziasm la început, dar pleacă destul de repede, din diverse motive. E greu să ai continuitate din partea unui nucleu mai mare.”

Datorită proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus, Ramona a învățat cum să îmbunătățească relațiile cu părinții și să înțeleagă mai bine problemele cu care se confruntă aceștia. Așa se face că în prezent, la o ședință participă 16-17 părinți, dintr-un total de 39 de copii înscriși la clasa sa. „E o cifră bună”, spune învățătoarea.

„E important să înțelegem că există o reticență din partea unor părinți față de figuri instituționale. Relația romilor cu autoritățile, timp de 500 de ani, nu a fost ceea ce trebuia să fie. Atunci, e dificil să câștigi încrederea omului. Dar ține de noi să înțelegem de ce e greu, noi avem contextul mai larg, ei în continuare nu îl au. Ei nu știu istoria propriei etnii. Datorită proiectului, am învățat să nu judec părinții.” – Ramona Crețu, învățătoare.

„Educația e șansa lor, singura șansă la o schimbare vizibilă, majoră. Dar asta trebuie combinată cu toate măsurile instituționale. E foarte greu să faci educație cu ei, fără niște măsuri mai bune. Am o problemă și cu toate proiectele care sunt făcute formal. Sunt fonduri direcționate către romi, dar proiectele se fac doar pe hârtie. Eu vreau să se vadă rezultatele în copii. E foarte greu, trebuie să înțelegem mai mulți lucrurile astea, ca să facem cu adevărat ceva pentru ei. După ce îi duci la școală, trebuie să te intereseze să îi duci și pe piața muncii.”, completează și Anca Mezei.

Cele câteva ore petrecute la clasele pregătitoare trec repede. Vizibil dornici de afecțiune, unii dintre elevi împart îmbrățișări profesoarelor și nouă, doi străini pe care i-au văzut pentru prima dată.

În timp ce colorează steagul romilor, copiii primesc suc de mere și covrigei, iar ziua specială se încheie cu pizza caldă. Trei eleve privesc cu jind, din afară, pe geamul containerului, către cutiile de pizza. Ramona le invită și pe ele la o felie de pizza și le reamintește elevilor săi cât de important este să împartă.

La poarta școlii, părinții, bunicii sau frații mai mari așteaptă să îi ia pe copii acasă. Este vineri, iar ei abia așteaptă să vină, din nou, luni.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post Școala de la marginea pădurii appeared first on Cultura la dubă.

Suntem în localitatea Fundeni, județul Călărași, la doar 25 de kilometri de capitala României.

Printre palate opulente și case neîmprejmuite, în această localitate a contrastelor, importanța școlii capătă valențe speciale.

Ajungem la Școala nr. 3 din Fundeni, județul Călărași. Suntem așteptați de Lacrima, cadru didactic Teach for Romania, învățătoare la școala primară din Fundeni.

„Școala noastră se află în capătul satului și deservește capătul satului. Din păcate, școala chiar așa e văzută. E școala pe care oamenii nu prea o știu. Și se află în cartierul cu cei mai mulți romi din localitate.”, povestește aceasta.

Ne primește la clasa ei, unde cei aproximativ 15 copii plini de energie ne arată ce înseamnă bucuria de a fi la școală, alături de “doamna”.

“Eu vreau să mă fac bucătar.”, “Eu aviator.”, “Eu medic veterinar.”, “Eu lăutar.” – din glasurile lor răsună visurile pe care învățătoarea lor îi încurajează să le urmeze și le explică ce pași trebuie să facă pentru a ajunge acolo unde își doresc.

La școală, cei mici învață să lucreze în echipă, că nu contează culoarea pielii, a părului, înălțimea sau hainele. Aici, învățătoarea le vorbește despre egalitate, importanța de a lucra în echipă și de a crede în puterea interioară de a reuși.

La rândul său, în cadrul proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus, desfășurat de Teach for Romania, aceasta a învățat cum să introducă în activitățile de zi cu zi noțiuni despre diversitate și incluziune.

„Eu am încercat să pun accentul pe diversitate. În loc să pun lupa pe cum sunt ei marginalizați, pun accentul pe ce are fiecare bun.”

“E un loc aproape de București, dar, totuși, izolat. Deschiderea lor e către Anglia, Germania, unde lucrează, dar nu către București, să încerce să meargă acolo la muncă sau la școală. Comunitatea de romi de aici nu este neapărat tradiționalistă, dar se autoizolează. Ei se duc în București doar la piață, cu bunicii, sau în mall-uri.

Eu nu aveam bani de transport, dar am zis că avem tren și metrou. Și i-am dus în București într-o excursie, în ideea de a le imbunătăți abilitățile de viață. În loc să mergem la mall, am mers în parc, la Antipa, ei și-au cumpărat singuri cartele de metrou, au învățat cum să se descurce într-o situație de viață.”

Dacă la clasele primare rolul învățătoarei în modelarea copilului este esențial, la gimnaziu, lucrurile stau diferit. Copiii devin mai autonomi și dornici să iasă în evidență.

De la Școala nr. 3 ne mutăm la Școala nr. 1 din Fundeni, acolo unde învață clasele V-Vlll. Ana, profesoară de engleză și franceză, ne așteaptă la ora sa de dirigenție la clasa a V-a, unde urmează să discute cu copiii povestea unui copil rom.

Elevii pot avea reacții neașteptate la ore, însă rolul cadrului didactic e să vadă dincolo de reacțiile acestea. Ana, cadru didactic Teach for Romania, gestionează situația cu empatie și calm.

„Sunt de 3 ani aici și văzând comportamentul unui copil aș putea spune cam care sunt cauzele din spate. Partea care ține de predare e cea mai ușoară. Dar aici trebuie să acoperim și aspecte care țin de probleme emoționale.

Într-o școală în care familiile sunt ok și părinții se implică, profesorul nu îndeplinește și rolul de „psiholog”. Dar când ei nu au nevoia de atenție și afecțiune îndeplinită acasă, atunci se manifestă în comportamentul lor și profesorii, dacă sunt dispuși, preiau un pic din responsabilitatea asta.

Modulele pedagogice ale universităților nu te pregătesc de asta. Te pregătesc să îi evaluezi, să gestionezi clasa, să faci liniște, dar nu e suficient. Eu cred că ar trebui să se axeze mai mult pe latura psihologică. În Teach am făcut, în schimb, o pregătire care punctează și acest aspect.”, ne povestește Ana.

Unele provocări de aici sunt de natură relațională, fie cu familiile, fie între elevii. Altele se nasc din situațiile conflictuale din comunitate care se manifestă uneori și în mediul școlar.

În acest context, proiectul Segregare pe minus, Diversitate pe plus, desfășurat de Teach for Romania în ultimii doi ani, a avut ca scop, printre altele, reducerea inechității între elevi și combaterea formelor de segregare și discriminare.

“Fundeni e o comunitate ce aduce etniile laolaltă. Uneori, se nasc conflicte care nu țin de aspecte școlare, cât de situații punctuale ale familiilor ori intereselor.

Copiii, mai ales la clasele mai mari, preiau comportamentele pe care le văd în astfel de conflicte. Am încercat să le explic că dacă se vor comporta așa la liceu cu un coleg, nu o să fie în regulă.”, mărturisește tânăra profesoară.

Iar provocările nu se opresc aici. În lipsa unui sprijin educațional acasă, mulți copii ajung să aibă probleme cu scrisul și cititul chiar și la gimnaziu.

„E foarte greu să predau engleză la nivelul la care aș vrea. Când am ajuns aici pentru prima dată, la clasa a VIII-a, am constatat că trebuie să o iau de la zero, de la nivelul <<I am>>. În fiecare clasă am cel puțin un copil care știe foarte bine, lor le dau ceva separat de lucru, ca să pot să lucrez cu majoritatea, care nu prea știe. Apoi, sunt câțiva care nu știu să scrie și să citească deloc, în limba română. Lor le dau niște caiete speciale. În paralel, profesoara de română i-a chemat la ore remediale.

-Cum poți evalua la engleză un astfel de elev?

-E foarte greu.”

Dar, cu cât sunt mai mari provocările, cu atât de importante sunt și satisfacțiile pe care aceste tinere profesoare le primesc. În pauză stăm de vorbă cu trei dintre elevele de etnie romă, iar două dintre ele ne spun că vor să devină profesoare de engleză, fiindcă “doamna” le inspiră și vor să fie ca ea.

Când află că fetele au spus asta, Ana nu își mai poate stăpâni lacrimile.  

„Uau, serios au zis asta? Mă emoționează foarte tare să aud asta, mă bucur. Nu mă așteptam, mai ales că îi cunosc din septembrie. Știu că avem o relație ok, dar nu știam asta. Mă face să mă simt și mai responsabilă.”

Experiența de la cele două clase ne arată că niște modele sănătoase în educație pot face minuni chiar și într-un mediu în care modelele considerate “de succes” sunt dincolo de lege.

Părăsim școala imaginându-ne că poate cele două eleve cu care am vorbit vor deveni și ele profesoare. Dar suntem conștienți că ar fi niște excepții.

Fundeni se află la doar 35 de minute distanță de centrul Bucureștiului, însă e nevoie poate de mai mult timp alocat educației ca să schimbe viitoarele generații de aici.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post Cum arată educația la 25 kilometri distanță de București appeared first on Cultura la dubă.

Pentru o comunitate de copii romi, povestea de viață a unui rom de succes are puterea de a îi face pe cei mici să creadă în resursele lor și să muncească pentru a-și depăși condiția. Așa se face că la școala din Frumușani, județul Călărași, unde peste 50% dintre elevi sunt de etnie romă, câțiva elevi de clasele a ll-a și a lll-a citesc povestea ilustrată a lui Ștefan Relu Mihalache, cunoscut publicului larg din România drept Connect-R.

Iulia Cocuț, învățătoare și profesoară Teach for Romania, a venit cu elevii săi din satul Orăști la Frumușani și le prezintă copiilor de aici cum a ajuns Connect-R un cântăreț celebru și ce eforturi a depus pentru a avea o carieră de succes.

Activitatea are loc în cadrul proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus, menit să aducă pe picior de egalitate elevii, indiferent de etnia lor sau apartenența religioasă.

„Scopul proiectului este să avem educație de la egal la egal. Din fericire, în comunitatea noastră nu există stigmatul etniei, nimeni nu face diferența între copii. Dar, când pleacă din comunitate, ei pot da de astfel de situații, iar noi pentru asta trebuie să îi pregătim.

E foarte important pentru încrederea lor în ei să își dea seama că nu sunt diferiți față de alți oameni. Și e important să intervenim de aici, din mediul primar, fiindcă știm că pe adulți cu greu îi mai poți schimba.”, ne spune Iulia Cocuț.

După ce descoperă povestea lui Connect-R, copiii ascultă apoi mărturiile Elenei Radu, profesoară și inspector școlar de etnie romă, în cartierul Ferentari din București.

„Nu am știut că sunt de etnie romă, tata s-a ferit să ne spună, ca să nu suferim și să nu ne simțim discriminați. Dar în clasa a 8-a am fost bătută pentru că eram țigancă și a fost dureros.”, povestește Eli, așa cum e numită profesoara în comunitatea sa de romi.

Cunoscătoare a istoriei romilor, la rândul său profesoară de limba romani, dar și de limba română, Eli le vorbește copiilor despre tradițiile din comunitățile de romi, de ce sunt împărțiți pe neamuri și ce simbolizează fiecare neam.

Aflăm astfel că rudarii sunt cei care se ocupau de prelucrarea aurului și a lemnului sau că ursarii dresau urși. Cele mai multe povești stau ascunse în istoria de 500 de ani de sclavie a romilor în Țara Românescă.

De ce este important ca elevii să știe aceste lucruri? Fiindcă orice om trebuie să își cunoască originile, ne spun cadrele didactice implicate în proiect.

“E nevoie să promovăm echitatea și dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Acasă nu au de unde să învețe acești copii, iar la școală spațiul e limitat. Toate politicile de integrare forțată, din perioada comunismului, au acum ecou. De aceea mulți spun că sunt țigani romanizați. Adjectivul acesta nu există.

Ei vor să spună că au abandonat limba și cultura tocmai pentru a nu deveni victimile discriminării. Se construiește involuntar un sistem de apărare ca să poți ieși în societate fără teama de a fi agresat verbal, fizic sau emoțional. În familiile de romi, fetele sunt numite de către tații lor “zâne”. Iar când ies în societate sunt făcute „ciori”. Vă dați seama ce impact emoțional poate avea asta pentru un copil, o tânără.” – Elena Radu, profesoară.

Liliana Anghel, la rândul său profesoară de etnie romă, predă în localitatea Budești din județul Călărași și a venit în fața copiilor de la Frumușani pentru a-și spune povestea.

„Am vrut să le arăt că vin din același mediu ca ei și, pentru că am avut ambiție, am muncit și am învățat, acum am un serviciu onorabil și o viață frumoasă. Am reușit să merg la liceu cu resurse minime, nu cheltuiam niciodată banii de buzunar, îi strângeam ca să îmi iau cărți. Părinții mei, timp de o săptămână au mâncat pepene cu pâine ca să nu intre în banii pentru căminul meu. Ei au făcut mari sacrificii ca eu să învăț.”

În lupta pentru combaterea segregării și a discriminării, elevii de etnie romă sunt încurajați să își recunoască etnia și să descopere rădăcinile lor, cu bune și cu rele.

„Majoritatea copiilor nu au ieșit din comunitate. Acțiunile acestea sunt o pregătire pentru când vor ieși de aici, poate vor merge la liceu. Alții vor rămâne aici o viață, având noțiuni abstracte despre ce înseamnă să fii țigan sau rom.”, spune Carmen Țar Fonta, învățătoare și profesoară de franceză în Frumușani.

Datorită proiectului derulat de Teach For Romania, Carmen s-a familiarizat la rândul ei cu istoria romilor și a introdus, treptat, în rândul celor mici, noțiuni de bază despre diversitate și acceptare a ei.

„Am început să abordăm subiectul foarte delicat. De exemplu, la ora de matematică am făcut trimiteri la diversitatea aspectelor fizice: unii sunt mai înalți, unii mai scunzi, i-am măsurat, dar, dincolo de asta, uite, suntem toți la fel, elevi în clasa a ll-a în Frumușani.”

Dintr-un total de 720, aproximativ 400 de elevi de aici beneficiază de vouchere pentru rechizite, iar cadrele didactice ajută familiile defavorizate, spune directoarea unității de învățământ, Liliana Cepoiu.

„Cea mai mare provocare pentru noi este lucrul cu părinții. Mare parte din ei nu și-au terminat studiile primare. Îi ajutăm cum putem. Facem asta extra, fără să fim plătiți. Ne implicăm cât putem de mult. Eu sunt din localitate și acesta e un avantaj, reușesc să le câștig încrederea. Unii dintre părinți mi-au fost elevi.”

50 de părinți din Frumușani au urmat în ultimii ani programul A doua șansă și au reușit să își echivaleze studiile până la clasa a Vlll-a. Unii dintre ei au fost ajutați astfel să se și angajeze.

Dar, pe teremen lung, integrarea lor într-o lume funcțională, rămâne dificilă. Miza cea mare este ca măcar copii lor să rupă cercul vicios și să iasă din mediul plin de vulnerabilități.

„Atâta vreme cât veți fi în această școală, noi vom avea grijă ca dorințele voastre să se clădească și să se îndeplinească. Să aveți încredere în voi și, prin muncă și perseverență, veți reuși. Școala ajută la îndeplinirea dorințelor.”, le transmit profesorii celor mici, la finalul întâlnirii.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post “În familiile de romi, fetele sunt numite “zâne”. Iar când ies în societate sunt făcute „ciori”. Vă dați seama ce impact emoțional poate avea asta pentru un copil?” – Elena Radu, profesoară appeared first on Cultura la dubă.

În curtea școlii, exact așa e: plin de copii de toate vârstele, împărțiți în grupuri care fie se joacă, fie iau parte la diferite activități interesante.

Alături de cei mici se află un grup de șase cercetași adolescenți, veniți din Franța, iar în curtea școlii o serie de haine tradiționale rome sunt expuse pe un gard. Ne aflăm, mai exact, la finalul unei tabere de vară organizate de Ionuț Stan, președintele Asociației Gipsy Eye, pentru copiii romi din Cozmești și satele adiacente. Purtând o vestă reflectorizantă și o pălărie de paie pe cap, Ionuț se remarcă printre participanți, fiind parcă pretutindeni, când e nevoie de el.

Asociația Gipsy Eye a fost înființată în 2007 în Iași, de către câțiva studenți. Pe atunci, activitățile lor se rezumau la organizarea unor dansuri cu specific popular. Astăzi, scopul asociației este de a promova cultura romă și de a ajuta copiii din această comunitate. Activitățile asociației se concentrează acum pe educație non-formală.

“Ne-am dat seama că romii au o mare problemă materială, dar dincolo de această problemă, ei nu sunt discriminați pentru că nu se spală, sau lucruri din astea. Ei sunt discriminați pentru ce vine din spate. Imaginea aceea pe care ți-o formează părinții când ești mic, când îți spun “te dau la țigani dacă faci probleme.” Odată ce ai rezolvat problemele materiale, de exemplu, aici în sat este asfalt, majoritatea au apă, și asta e cea mai simplu de făcut – trebuie doar să găsești bani, și oameni care să le pună în practică. Ce e mai complicat este să găsești și să atragi voluntari, profesorii să-și schimbe atitudinea, copiii între ei să fie drăguți.”, ne povestește Ionuț Stan, președintele Asociației Gipsy Eye.

“În prezent, avem grupe de maximum 50 de copii, și minimum 10. La noi e intrarea liberă, vine cine vrea. În prima zi erau 24, dar când i-am dus la ștrand, în Pașcani, au fost 42.”

“Am reușit să aducem copii de liceu din Pașcani, voluntari aici. Ne-au dat din timpul lor. Așa se cheamă proiectul acesta, Inimi pentru Inimi – este clubul copiilor care vor să învețe și al celor care vor să îi ajute pe ceilalți să învețe. A mers foarte bine, mai ales când aveam parteneriate cu școlile, care erau de acord să-și rupă din orele lor.”

Ionuț a lucrat timp de 10 ani ca mediator-traducător în Franța, la asociație Secours Catholique. Acolo, cercetașii reprezintă, la origini, o mișcare catolică. Încă de pe atunci, Ionuț organiza alături de asociație tabere de romi în diferite orașe din Franța, iar cercetașii veneau să facă activități cu copiii.

Acum 3 ani s-a întors în România și a vrut să transfere acest model de tabere pentru copiii din apropierea Iașiului, prin Asociația Gipsy Eye.

“Am zis că ar fi interesant șă îi aduc și aici, pentru că ei au niște trepte de urcat, iar ultima necesită un proiect internațional. Și atunci le-am spus, uite, noi avem aici o activitate, puteți veni să faceți în România.

Ei sunt foarte bucuroși, e al treilea an când vin. Prima dată au făcut o inițiere în arta cercetașilor, în care prezentau ce înseamnă valorile cercetașilor, activități de bricolaj, activități de supraviețuire în pădure, cursuri de înot, cursuri de limba franceză. Acum ne-au ajutat efectiv să organizăm activitățile cu copiii în timpul zilei.”

La finalul taberei, Ionuț și partenerii săi de la Gipsy Eye organizează un Festival al Fericirii. Cu totul special este că la festival se implică și părinții copiilor participanți în tabără.

“Festivalul este la a treia ediție, l-am făcut în mai multe locații, iar anul acesta îl facem aici, la școala din Cozmești. Noi îl numim Festivalul Fericirii deoarece este o stradă aici în Cozmești, pe care vrem să o numim Strada Fericirii. Vrem și să deschidem un centru care s-ar numi Casa Fericirii.

După tabăra de vară pe care am avut-o, am vrut să avem și o zi în care să vină părinții, prietenii și să le arătăm niște ateliere pe care le-am făcut cu copiii în tabără. Și atunci ne bucurăm împreună de ce s-a întâmplat până acum.“

Evelina, unul dintre beneficiarii taberei, tocmai a început clasa a 9-a, la liceul Miron Costin și își dorește să urmeze o facultate cu profil pedagogic, sau la Litere. La întrebarea “Ce ar trebui să fie important în viața unui om”, Evelina a răspuns ca un om matur: ”înțelegerea și să te accepți așa cum ești.” Ne povestește cu entuziasm ce stă în spatele expoziției de haine.

“Acestea sunt costume țigănești, de mulți ani cumpărate de Gipsy Eye. Mă mândresc cu etnia mea. Eu, alături de prietenele mele, am decis să expunem costumele astăzi.

Cusătura este specifică, fustele sunt lungi, la noi femeile trebuie să poarte fuste lungi, ca să nu li se vadă picioarele. De mult, țiganii umblau cu cortul și iubeau natura, de aceea avem flori pe fuste.”

Asociația Gipsy Eye se bucură de implicarea a aproximativ 40 de voluntari, ceea ce face esențială continuarea activității. Din punct de vedere financiar, tinerii de la Gipsy Eye au reușit să obțină finanțare europeană, Erasmus Plus, diverse sponsorizări pe proiecte punctuale, precum și donații.

“Avem și o bază materială, ne-au rămas multe lucruri, avem laptop-uri, video-proiector, suntem acoperiți aici. Ne-ar trebui stabilitate.

Când ai stabilitate, poți să lucrezi mult mai în profunzime cu copiii, poți să faci lucrurile pe termen lung. Din păcate, noi, asociațiile mici, pierdem mult timp cu găsitul banilor. Și atunci nu te poți concentra pe partea cealaltă, în care să oferi copilului calitate.

Un voluntar poate să ofere puțin timp, o oră – două pe săptămână. În schimb, unii copii au nevoie de cineva specializat uneori. De exemplu, copiii care au rămas în urmă la școală, care are o dificultate, au nevoie de un profesor care să stea cu ei mult timp. Îți trebuie o resursă umană permanentă care poate să facă asta.

Cred foarte mult în ideea aceasta, de a avea oameni pregătiți, oameni care dincolo de română, matematică, se interesează dacă copilul ăla a mâncat, dacă are haine, dacă știm care e situația acasă, e foarte important lucrul acesta. Teach for Romania asta face, se duce într-o zonă mai de profunzime a copilului, a copilului în totalitatea lui. M-am inspirat din felul lor de a face, am învățat cum să îmi cresc asociația, am făcut un curs prin care am învățat să reușesc să găsesc bani, să scriu proiecte.”

***

Materialul face parte din proiectul „Împreună pentru educație”, derulat de Teach for Romania, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.

The post Cum arată fericirea pentru copiii romi din mediul rural și cine sunt cei care se dedică acestei cauze appeared first on Cultura la dubă.