A 28-a ediție Astra Film Festival – Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu, cel mai longeviv festival de film din România, debutează duminica aceasta.

Între 5 și 12 septembrie, la Astra Film Festival vor avea loc peste 200 de evenimente cinematografice, concerte și dezbateri pe teme actuale, care ne vor ajuta să înțelegem mai bine lumea în care trăim.

Vor fi proiecții ale unor documentare realizate de jurnaliștii România, te iubesc și Recorder, cele mai noi documentare internaționale și românești, selectate în competiția oficială și filme în afara competiției, care se vor bucura de proiecții speciale, însoțite de dezbateri cu diverși specialiști.

După proiecții, filmele vor fi disponibile și online, pentru cei care nu pot ajunge la Sibiu.

Am stat de vorbă cu Csilla Kato, directorul artistic al festivalului și puteți vedea mai jos care sunt principalele evenimente ale Astra Film Festival.

Festivalul va începe duminică seara, în aer liber, la Muzeul Astra din Sibiu, cu o proiecția filmului Acum știi ( Once you know) de Emmanuel Cappellin (Franța), care ne poate schimba percepția despre viitorul umanității privit din perspectiva unui eventual colaps climatic. După film, spectatorii vor putea sta de vorbă cu Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteorologice extreme și cercetător la Institutul Național de Optoelectronică;

“Prin munca documentariștilor, noi putem face un statement despre starea lumii actuale. Vedem prin filme transformarea profundă și accelerată a mediului, precum și o transformare a structurii societății.”

Csilla Kato, director artistic Astra Film Festival

Selecționerii festivalului au avut de ales dintre peste 3000 de filme documentare înscrise la festival. Multe dintre acestea reflectă probleme actuale.

“Noi credem că dacă un film ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim, e important să fie văzut. Dar sunt și filme care n-au nicio legatură cu subiecte de actualitate, care merită vazute, despre cum trăim în intimitate, despre personaje urmărite de-a lungul anilor.”, completează Csilla Kato.

Anul acesta, Tudor Chirilă va prezenta programul festivalului, într-un video realizat de regizoarea Carmen Lidia Vidu.

„Într-o lume în care suntem invadați de tot felul de știri și teorii despre ce se întâmplă cu lumea asta (Încotro ne ducem? Cum o înțelegem? Care sunt mecanismele care pun în mișcare lumea noastră?), documentarul vine să aducă zona aceea de echilibru de care are nevoie un om ca să înțeleagă lumea”, spune Tudor Chirilă.

Luni seara publicul va putea urmări în premieră în România filmul “Copiii amăgirii” (Seeds of Deceit), 2021, Olanda, care spune o poveste șocantă a celui mai renumit specialist în fertilitate al Olandei în anii ’70 şi ’80, doctorul Karbaat. Acesta şi-a folosit propria spermă pentru a lăsa însărcinate peste 65 dintre paciente. Proiecția va fi urmată de o discuție cu un medic specializat în fertilizare.

Tot pe tema procreării, miercuri va putea fi văzut filmul “Copilul nostru” (Our child), 2021, Elveția. După ce concepe un copil cu ajutorul unui donator de spermă anonim, regizoarea Marina Belobrovaja explorează perspective sociale ale familiei şi ale statutului de părinte.

Marți, miercuri și joi seara, spectatorii vor putea urmări din bărci, pe lacul de la Muzeul Astra, filme documentare realizate de jurnaliștii Alex Dima și Paul Angelescu, de la România, te iubesc și de Alex Nedea, de la Recorder, despre defrișările ilegale, ditrugerea stejarilor seculari sau incendiile din Grecia. Publicul va putea dezbate aceste subiecte chiar cu realizatorii filmelor. Evenimentele poartă numele simbolic “Bărcile de salvare AFF”.

Festivalul aduce în atenția publicului și secțiunea Cupluri în mijlocul apelor tulburi. Filmul “Radiograph of a family” spune povestea unei căsnicii în care, de-a lungul anilor, atât soțul, cât și soția s-au schimbat la nivel personal, atât de mult încât această schimbare i-a determinat să ocupe locuri opuse din spectrul credințelor politice.

Iar filmul Between Us analizează cum se confruntă cuplurile pe termen lung cu atașamentul inițial, iubirea. Relațiile complexe și lungi pot fi o experiență densă, uneori dureroasă, pentru cuplurile căsătorite. 

Cele mai noi documentare românești pot fi văzute în cadrul competiției România. Selecția prezintă zece producții și co-producții românești și internaționale.

Șase sunt premiere, două dintre ele fiind premiere mondiale. Printre acestea se numără “Fragile”, de Ioana Mischie, “Stela, în numele tatălui”, de Anca Hirte, “Noi împotriva noastră”, de Andra Tarara sau “Spioni de ocazie”, de Oana Giurgiu.

“În competiția românească vom vedea cum arăta granița morții, între Iugoslavia și România, când oamenii mureau încercând să traverseze Dunărea, cum artiștii au supraviețuit în pandemie sau cum arăta România în reclamele studioului Sahia”, ne spune Csilla Kato, directorul artistic al festivalului.

A doua zi după fiecare proiecție, filmele vor putea fi văzute și online. Ele vor fi disponibile online o săptămână întreagă, după Astra Film Festival.

“Aceasta ar fi noutatea din acest an. Ne-am gândit că nu pot fi vazute toate filmele din festival, fiindcă unele se întâmplă în paralel și poate oamenii vor să le vadă ulterior, dacă la Sibiu nu reușesc.”

Programul complet al Astra Film Festival poate fi văzut AICI.

The post Defrișările ilegale, colapsul climatic, fertilizarea in vitro și relația de cuplu, printre temele documentarelor care pot fi văzute la Astra Film Festival appeared first on Cultura la dubă.

Organizatorii anunță totodată punerea în vânzare a abonamentului FULL PASS, care garantează accesul la toate filmele și evenimentele Festivalului, în limita locurilor disponibile – cu excepția galei de deschidere și a celei de premiere.

Este disponibil totodată și cardul de acces dedicat studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la toate facultățile din țară și din străinătate.

La #AFF2021 vor fi patru secțiuni competiționale: Voci Emergente ale Documentarului, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool. Primele două secțiuni prezintă filme în premieră. În total, 84% dintre filmele care vor fi proiectate la Sibiu sunt premiere mondiale sau naționale.

VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI

Este al patrulea an de când există la Astra Film Festival secțiunea competițională Voci Emergente ale Documentarului. Flmele selectate aparțin unor cineaști aflați la început de drum (primul, al doilea sau al treilea film).

Cele opt lungmetraje, toate premiere, prezintă subiecte relevante și actuale ce ar fi fost imposibil de înfățișat publicului altfel decât prin utilizarea multitudinii de resurse a cinemaului documentar.

A BLACK JESUS (r. Luca Lucchesi) | Germania – Premieră națională, A MAN AND A CAMERA (r. Guido Hendrikx)  | Olanda – Premieră națională, FOR YOUR COMFORT AND YOUR SAFETY (r. Frédéric Mainçon) | Franța – Premieră internațională, HANDS OF GOD (r. Barna László) | Ungaria, România – Premieră națională,  I’LL STAND BY YOU (r. Virginija  Vareikyte, Maximilien Dejoie) | Lituania, Italia, Elveția – Premieră națională, KODOKUSHI  (r. Ensar Altay) | Turcia – Premieră mondială, NIGHT NURSERY (r. Moumouni  Sanou) | Burkina Faso – Premieră națională, OUR CHILD (r. Marina Belobrovaja) | Elveția Premieră națională.

Juriul secțiunii Voci emergente ale documentarului este alcătuit din: Laura Mușat –producător de film, redactor șef Films in Frame, fondatoarea ADFR; Ana Grgic – cercetătoare specializată în cinematografia balcanică și est-europeană; Mihai Andrei Leaha – cercetător audio-vizual, antropolog, cineast și educator, care trăiește în Brazilia.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Secțiunea competițională dedicată filmelor de non-ficțiune cu teme și subiecte ancorate în spațiul așa-numitului Bloc Estic a fost lansat de Astra Film Festival în urmă cu 21 de ani.

Deși numărătoarea arată 30 de ani de la căderea comunismului, ecourile lui sunt foarte prezente în această parte a lumii și continuă să îi preocupe pe cineaștii documentariști. Toate cele 10 filme selectate pentru această secțiune sunt, de asemenea, premiere.

HOMO SOVIETICUS (r. Ivo Briedis) | Letonia, Lituania, Republica Cehă – Premieră națională, LANDSCAPE ZERO (r. Bruno Pavić) | Croația – Premieră națională, LAST KNIGHTS OF THE RIGHT SIDE (r. Michal Edelman) | Polonia – Premieră națională, NUN OF YOUR BUSINESS (r. Ivana Marinić Kragić) | Croația, Serbia, RAMPART (r. Marko Grba Singh) | Serbia – Premieră națională, ROSES. FILM-CABARET | (r. Irena Stetsenko) | Ucraina – Premieră națională, TAMING THE GARDEN (r. Salome Jashi) | Elveția, Georgia, Germania – Premieră națională, THE LAST TAPE FROM BOSNIA (r. Albert Solé) | Spania – Premieră națională, WHERE THE WORLD ENDS (r.  Anna Savchenko) | Belgia, Norvegia, Lituania, Croația – Premieră mondială, WOLVES AT THE BORDERS (r. Martin  Páv) | Republica Cehă – Premieră națională.

Din juriul secțiunii fac parte Joan Gonzàlez – Director DocsBarcelona, producător executiv, cineast și editor; Smith Shane – Director de programe la festivalul Hot Docs; Constantin Pârvulescu – cercetător principal în studii de film și media la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

ROMÂNIA

Secțiunea specială România este dedicată documentarelor românești, prin subiect sau prin autor, și cuprinde în acest an 10 filme care provoacă spectatorii la o înțelegere mai profundă a realităților sensibile ale societății românești.

#NEWTOGETHER (r. Carmen Lidia Vidu) | Austria, România, FRAGIL(E) (r. Ioana Mischie) | România, HYMN FROM THE HIVE (r. Jacopo  Marzi) | România – Premieră mondială, MY UNCLE TUDOR (r. Olga  Lucovnicova) | Belgia, Portugalia, Ungaria – Premieră națională, OCCASIONAL SPIES (r. Oana Giurgiu) | România, STELA, IN THE NAME OF THE FATHER (r. Anca Hirte) | România Premieră națională, THE CERTAINTY OF PROBABILITIES (r. Raluca Durbacă) | România – Premieră națională, THE MISSING ONE (r. Rareş Ienasoaie) | Franța – Premieră națională, THE SHAWKAT MISTERY (r. Ágnes Maksay) | România – Premieră națională, US AGAINST US (r. Andra Tarara) | România.

Juriul Secțiunii România este alcătuit din: Dimitris Kerkones – programator la Thessaloniki International Film Festival; Cecilia Felméri – regizoare și profesoară la la Facultatea de Regie a Universităţii Sapientia din Cluj; Costi Rogozanu – scriitor și  jurnalist.

DOCSCHOOL

Secțiunea DocSchool cuprinde o selecție de filme documentare realizate în diferite facultăți de film din toată lumea.

ATTENTION ALL PASSENGERS (r. Marek Moučka) | Republica Slovacă – Premieră națională, DEAR DARKNESS (r. Samuel N. Schwarz) | Germania – Premieră națională, DID YOU DO IT? (r. Aditi Bhande) | India Premieră națională, DUSK (r. Bálint Bíró) | Ungaria, Portugalia, Belgia – Premieră națională, FAMILY² (r. Yifan Sun) | Polonia – Premieră națională, FLIGHT PLAN (r. Gabriel Durlan) | România, MILKLESS (r. Lidia Ilie) | România, MOTELS (r. Claudia Quigua) | Columbia – Premieră națională, POST MORTEM BERLIN (r. Anton von Heiseler) | Germania – Premieră națională, THE BEARS (r. Alin Duruian) | România, THE DISTANCE TO YOU (r. Rivka Fertig) | Israel – Premieră națională, THEN COMES THE EVENING (r. Maja Novaković) | Serbia, Bosnia și Herțegovina – Premieră națională, TRIPLEX CONFINIUM (r. Maria Balanean) | România.

Cei trei membri ai juriului secțiunii DocSchool sunt: Monica Sebestyen –  producătoare, directoare Cinema ARTA Cluj, cofondatoare și co-directoare a UrbanEye Film Festival; Letenyei László – producător de film și profesor de antropologie culturală și vizuală la Budapest Business School; Liviu Tipuriță – regizor și producător de film in Marea Britanie.

Premiile #AFF2021 valorează în total 20.000 de Euro.

The post Selecția oficială Astra Film Festival 2021 appeared first on Cultura la dubă.

Unele filmele documentare au puterea extraordinară de fi de neuitat.

Indiferent dacă sunteți sau nu cinefili, un film documentar vă poate cuceri definitiv, prin impactul emoțional pe care doar o poveste reală, bine spusă, îl poate avea.

De altfel, în ultimii ani, atât marile festivaluri de film, cât și cele mai importante case de producție și distribuitorii de film și-au îndreptat atenția către acest gen de film, care a început să cucerească publicuri din ce în ce mai largi.

În România, primul festival de film organizat după căderea comunismului a fost unul de film documentar. Astra Film Festival, de la Sibiu, era la vremea aceea nu doar un eveniment cultural, ci un act de curaj, fiindcă difuza filme cu subiecte controversate sau tabu în România post-comunistă.

Din fericire, în prezent ne putem bucura de filme documentare foarte bune și online, pe platformele deja cunoscute.

Mai jos este o listă cu filmele pe care le-aș recomanda oricui.

1. The Salt of the Earth (Le Sel de la Terre), 2014, regia: Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado

Filmul arată povestea de viață și munca fotografului brazilian Sebastiao Salgado, care timp de 40 de ani a călătorit în toată lumea și a documentat evenimente atroce la care a fost supusă umanitatea: conflicte internaționale, foamete sau exoduri.

The Salt of the Earth este o operă de artă desăvârșită, care ne face să asistăm la degradarea lumii, dar ne dă, în același timp, speranța că mai putem face ceva pentru a salva planeta.

Documentarul este regizat de fiul fotografului, Juliano Ribeiro Salgado și de celebrul regizor german Wim Wenders. A câștigat trei premii la Cannes 2014 și a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun documentar în anul 2015.

Pentru mine rămâne cel mai frumos film documentar pe care l-am văzut vreodată. Îmi amintesc că l-am văzut în sala de la Muzeul Țăranului Român acum câțiva ani. Eram doar câteva persoane în sală și la final fiecare spectator a rămas țintuit în scaunul lui. Era liniște și toți plângeam.

Este disponibil acum pe platforma TIFF Unlimited.

2. Searching for Sugar Man, 2012, regia: Malik Bendjelloul

O poveste incredibilă despre cel care ar fi putut fi unul dintre cele mai importante staruri rock ale anilor 70 – Sixto Rodriguez. În schimb, dispariția totală a artistului i-a făcut pe cei care îl cunoșteau să creadă că a murit. Doi fani se încăpățânează să afle ce s-a întâmplat cu el. Demersul lor scoate la iveală o istorie extraordinară.

Nu este doar un documentar bun, ci și o reparație morală față de un artist minunat. Iar dacă nu cunoașteți deja muzica lui Sixto Rodriguez, cu siguranță vă veți îndrăgosti de ea după ce vedeți acest film.

Searching for Sugar Man a primit în 2013 Premiul Oscar și Premiul Bafta pentru cel mai bun film documentar.

3. India’s Daughter, 2015, regia: Leslee Udwin

Documentarul s-a născut după un caz care a cutremurat India. O studentă la medicină a fost violată în 2012 de un grup de tineri într-un autobuz, în timp ce iubitul care o însoțea a fost bătut de agresori. Detaliile violului sunt terifiante și brutalitatea lui a dus la moartea fetei.

India este o țară în care 70% dintre femei sunt violate, conform statisticilor, iar cei mai mulți bărbați consideră violul ca fiind o normalitate. Celebrul caz al violului din autobuz a stârnit pentru prima dată în istoria Indiei proteste în stradă pentru apărarea femeilor. Milioane de studenți au cerut trimiterea agresorilor după gratii și, sub presiunea internațională, autoritățile au fost nevoite să reacționeze.

Filmul cuprinde interviuri cu violatorii, realizate în închisoare de regizoarea Leslee Udwin.

Invitată acum câțiva ani la One World Romania, Leslee Udwin a povestit că și ea a fost victima unui viol în tinerețe și să stea față în față cu violatorii din India a fost cel mai greu lucru pe care l-a făcut în viața sa.

India’s Daughter a fost interzis în cinematografele din India și, în semn de protest, Leslee Udwin a oferit acces gratuit online cetățenilor indieni.

4. Icarus, 2017, regia: Bryan Fogel

Aparent un film despre dopajul în sport, filmul este, de fapt, o oglindă a jocurilor geopolitice și a obsesiei unui dictator, ca țara sa să fie cea mai bună din lume.

Icarus arată mecanismele complexe din spatele dopajului echipei olimpice a Rusiei, unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria sportului. Personajul central al documentarului este chiar omul care a creat strategia de doping.

Filmul a câștigat în 2018 Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar și poate fi văzut pe Netflix.

5. Exit Through The Gift Shop, 2019, regia: Banksy

Dacă îți plac lucrările lui Banksy, atunci îți va plăcea sigur acest film. Iar dacă nu îți plac picturile lui stradale sau nu ai auzit de Banksy, tot cred că vei fi cucerit de acest film, fiindcă este o satiră savuroasă despre lumea artei.

Filmul este regizat chiar de Banksy, artistul stradal din Marea Britanie, care nu și-a dezvăluit niciodată identitatea, dar lucrările sale se vând cu zeci de milioane de euro.

Banksy intră în contact cu Thierry Guetta, un francez stabilit în Los Angeles, care filmează diverși artiști stradali, apoi devine unul dintre ei, sub numele “Mr. Brainwash.” Documentarul arată transformarea acestuia de la punctul în care era un necunoscut la cel în care crede că este o celebritate.

Cu Exit Through The Gift Shop, Banksy a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun film documentar.

The post 5 documentare pe care ar trebui să le vezi măcar o dată în viață appeared first on Cultura la dubă.

Astra Film Festival Online se va desfășura între 16 – 25 octombrie prin intermediul platformei festivalului.

Programul de vizionări cuprinde secțiunile competiționale Voci emergente ale documentarului și Europa Centrală & de Est, o selecție din filmele prezentate în cadrul Competiției Romania la ediția în aer liber, inclusiv filmele câștigătoare ale ediției, și programul intitulat AFF Memorabilia, cu filme din arhiva Astra Film care s-au făcut remarcate de-a lungul anilor.

În total vor fi disponibile 41 de filme în 10 zile. Dintre acestea, 10 concurează în Competiția „Voci emergente ale documentarului”, iar alte 10 în Competiția „Europa centrală și de Est”. În plus, publicul mai poate alege să vadă 10 dintre cele mai apreciate filme ale ediției Astra Film Festival 2020 Open Air și alte 11 filme din Arhiva de aur a Festivalului. 

„Ediția Open Air a festivalului a întrecut așteptările tuturor. Dar nu ne-a permis să arătăm întregul program, pentru că vizionarea filmelor în aer liber poate fi făcută doar seara. De aceea am decis să prezentăm online o parte din selecția Astra Film Festival 2020.

Este vorba  în special de cele două secțiuni de competiție și de un amplu program de industrie. În plus, am pregătit o selecție din filmele preferate de public la edițiile anterioare, astfel încât să poată fi văzute de aceia care nu au ajuns să le vadă la Sibiu.” a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival. 

AFF ONLINE găzduiește și un program dedicat industriei, care cuprinde o serie de activități cu desfășurare în mediul virtual: Astra Film Lab, cu 11 proiecte de documentar aflate în diferite stadii de realizare, care beneficiază de tutoring și expunere în fața unui grup de reputați experți internaționali, paneluri, prezentări și întâlniri virtuale.

Un moment special din programul de industrie, care este deschis și publicului, este discuția live O viață la masa de montaj, cu editorul britanic Andrew C. Evans (Strip the City, Gold Ruch). Evenimentul are loc în cadrul programului “Viața în documentar”, care propune o serie de întâlniri cu personalități marcante din lumea cinematografului, moderate de regizorul și producătorul Liviu Tipuriță, nominalizat la BAFTA.

Cultura la dubă a scris despre filmele câștigătoare ale ediției în aer liber, dar și despre istoria festivalului.

Programul detaliat îl puteți găsi aici.

The post Azi începe Astra Film Festival Online. 41 de documentare sunt la dispoziția publicului. appeared first on Cultura la dubă.

Cel mai nou documentar regizat de Claudiu Mitcu, Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată, a avut aseară premiera mondială, în cadrul Astra Film Festival, în aer liber, la Muzeul Astra din Sibiu și se află în cursa pentru Premiul Publicului.

Filmul este un studiu antropologic despre o comunitate de haholi din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, urmași ai ucrainenilor zaporojeni.

Pe lângă imaginile minunate care surprind frumusețea sălbăticiei din Sfântu Gheorghe, documentarul ne arată lupta micuței comunități pentru supravețuire, pentru păstrarea tradițiilor, dar și bucuria de a trăi prin cântec tradițional, de a mânca o ciorbă specifică zonei (storceac) sau de a găsi icre într-un crap.

Pe de altă parte, filmul surprinde și degradarea locului, din cauza exploatării lui în scop turistic.

Claudiu Mitcu a povestit mai multe într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Claudiu, de ce ai vrut să faci acest film?

Pentru că eram și sunt îndrăgostit de locul ăla. Am atâtea amintiri și nu știu cum să le exprim altfel decât arătând locul acela. Și țin foarte mult la oamenii de acolo. Am vrut să îi arăt așa cum îi știu eu și cum mi s-au arătat mie, erau foarte naturali, nu vorbeau la cameră.

Spuneai că mergi acolo de 20 de ani. Cum s-a schimbat locul între timp, cum era atunci și cum e acum?

Era mult mai sălbatic, acele pensiuni mari nu existau, nu existau mașini absolut deloc. Era totul foarte sălbatic, în sensul bun al cuvântului.

Ce mi se pare că e acum altfel și nu bine – s-au construit foarte multe case care arată ca dracu’, nu au nicio treabă cu arhitectura locului, au apărut și acolo mici betoane și mici bloculețe. Mă deranjează vizual. Acolo unde știam eu că e stuf și papură, acum e beton.

Apoi, mai sunt și oamenii. Pot să zic că am văzut și acolo cocalari, din păcate. Muzica dată foarte tare, auzi la diverse pensiuni tot felul de chestii care te deranjează. Acolo mergeam pentru liniște, fiecare își bea șprițul și mai auzeai din când în când o vocea a locului. Dar chestii de Mamaia nu auzeai.

Acum, în ultimul timp, au cam început să apară și acolo.

Care crezi că poate fi efectul unui astfel de film documentar? Să atragă și mai mulți oameni să meargă acolo?

În primul rând, mi s-a confirmat că în cei care au fost acolo filmul a stârnit niște nostalgii. Au venit aici la mine 5-6 oameni și toți mi-au spus că le-am atins așa niște corzi sensibile, că e un film frumos, în care predomină frumusețea locului.

Dar efectul filmului nu cred că e să aducă turiști, că nu e un film de genul eterna și fascinanta Românie, e o chestie mult mai mică.

Cum a fost experiența la pescuit?

Am mai fost de câteva ori la pescuit cu omul care apare în filme, iar acum am avut noroc să și prindem.

Dar de ce a devenit așa greu să prindă pește acolo?

Înțeleg că sunt mulți care dau la pește cu curent electric și au distrus foarte tare peștii din brațul ăsta. E o problemă știută de toți acolo.

Cum a fost pentru tine să ai premiera absolută în pandemie?

Mi se pare că în aceste vremuri orice proiecție cu public e ca un premiu. Mă bucuram că am acum și un scurtmetraj la Iași. Anul ăsta, orice proiecție mi s-a părut că e o mare victorie.

Spuneai că ești la al 9-lea documentar prezentat la Astra. De ce ai continuat să faci documentare în România?

Mi se pare că România e foarte ofertantă. Și anul ăsta au fost 4-5 documentare foarte bune, premiate. Documentarul se cam bate acum ca vizibilitate cu ficțiunea.

Dar la bugete se bate?

La bugete nu. E o diferență destul de mare. Deși munca e destul de grea la documentare. Câteodată e mult mai mare decât la ficțiune.

La documentare e posibil să te lungești pe 4-5 ani și de unde crezi că ai 100.000 de euro sau 50.000 de euro, împarți 50.000 de euro, constați că sunt 1000 de euro pe lună, deci la o echipă de 5-6 oameni, înseamnă 200 de euro pe lună. Deci e un rahat, nimic.

Pare că e o sumă, când te apuci de treabă, dar dacă te lungești, e un nimic.

Tu ai făcut bani din documentare?

Da. În ultimul timp am mai făcut.

Cum?

Păi, am avut niște finanțări civilizate, din vreo 12 filme am avut vreo 3 filme cu finanțări civilizate. La un moment dat chiar HBO mi-a produs la începutul carierei două filme, apoi altele au fost vândute către rețeaua HBO și am încasat ceva.

Dar cam toți banii pe care îi iau, îi bag în ce urmează. Acum, de vreo 3 ani, fac un documentar despre o trupă de death metal de copii. Și am început fără niciun ban. Am stat după ei vreo 2 ani și acum, având filmul aproape gata, am început să găsesc mici finanțări, care nu îmi plătesc filmul, dar îmi recuperez niște cheltuieli făcute.

Ți se pare că se conturează și o nouă tânără generație de documentariști români?

Da, da. Uite, Acasă, al lui Radu Ciorniciuc, mai e Andrei Dăscălescu, nu i-am văzut ultimul film, dar sunt convins că e foarte bun.

E adevărat, unele filme îmi plac, altele nu. Nu îmi plac documentarele controlate, aia e altă discuție. Adică simți că multe sunt puse cu mâna, regizate. E un stil, nu e de condamnat, dar nu e stilul meu.

Dar, oricum, mi se pare că anul acesta, cel puțin, documentarul e cot la cot cu ficțiunea.

Apropo, ai făcut și primul tău scurtmetraj de ficțiune. Te gândești să dezvolți și latura asta, regia de ficțiune?

Am mai făcut un scurtmetraj între timp, muncesc foarte mult și acum scriu la debutul meu în ficțiune, la lungmetraj. Îmi place, aș vrea să îl fac, sper să obțin bani să îl fac.

Tu lucrezi foarte mult și ca producător. Când aplici la o finanțare, cum alegi dacă aplici cu filmul tău sau al unui coleg de breaslă?

Am depășit asta de foarte mult timp și mă bucur că am ajuns aici. Anul trecut am aplicat, anul ăsta s-au dat rezultatele, am depus cu 4 documentare, unul al meu. Am luat cu două, niciunul dintre ele nu a fost al meu, dar m-am bucurat la fel de tare.

Oricum, mă bucur că am de unde să aleg și că sunt oameni care vin la mine și nu au teama asta, că încerc să îi sabotez.

Că tot a venit vorba despre finanțare, ce crezi despre ancheta DNA la CNC, trimiterea în judecată a fostei conduceri?

În viața asta cred că s-au făcut foarte multe mizerii la CNC, doar că subiectul pentru care e judecat acum CNC mi se pare penibil. E ca și când eu am acum un scurtmetraj făcut în 2015 și am uitat să depun hârtie că în 2020 nu am făcut niciun ban cu el.

Sancționează-mă cumva, dă-mi o mustrare, nu particip la un concurs, dar nu se pate să spui că eu nu am făcut filmul ăla.

Repet, or fi alte probleme mult mai mari, probabil au fost, s-au luat bani pentru un proiect și s-au făcut altele, sunt multe snoave în industrie, dar pentru ce e acum mi se pare că e penibil.

Deci nu au fost făcute niște raportări. Acum li se impută toți banii pentru filmele respective. Păi, filmele alea sunt făcute.

Nu sunt acum avocatul CNC-ului, dar mi se pare că e o problemă mult mai mare și e arătată doar o chestie.

The post Claudiu Mitcu, regizor: “Orice proiecție cu public este anul ăsta ca o mare victorie, un premiu.” appeared first on Cultura la dubă.

Să organizezi în zilele noastre un festival de film în România este o întreagă aventură, cu multe riscuri și necunoscute. Însă, să organizezi un festival de film în România anului 1993, abia ieșită din comunism, a fost, la vremea aceea, o adevărată nebunie.

La prima ediție, filmele au fost arătate publicului pe un televizor cu tub. La a doua ediție, au fost 4 televizoare cu tub.

Astra Film Festival, cel mai longeviv festival de film organizat la noi în țară, festival de film documentar, există de 27 de ani la Sibiu. Din păcate, însă, la 30 de ani distanță de la căderea comunismului, Sibiul nu mai are nici măcar un cinematograf de stat.

Iar ediția de anul acesta a festivalului, în pandemie, este cu totul aparte, fiind prima organizată în aer liber. Oamenii au urmărit filmele chiar și din bărci, pe apa mișcătoare, la fel cum sunt și vremurile pe care le trăim.

Despre toate acestea am stat de vorbă cu Csilla Kato, directorul artistic al festivalului.

Pentru început, puteți să ne spuneți cam care ar fi diferențele între o ediție normală a Astra Film Festival și această ediție de pandemie?

În primul rând, nu ne-am putut baza pe sălile de cinema. Asta e deja foarte important, fiindcă neavând concret săli unde să programăm filmele, nu puteam da seama de mărimea festivalului: câte filme punem? câte zile punem?

În ce moment ați știut că puteți organiza festivalul?

Practic, noi lucrăm tot anul. Programul era pregătit pentru o formă de cinema. Noi speram că în octombrie se vor deschide cinematografele. Am urmărit tot timpul știrile, eram la zi.

Am urmărit și cum fac alții în altă parte, absolut tot. Aveam mai multe variante, dar speram să putem face în cinematografe.

La începutul lui august, văzând că pandemia nu încetează, dimpotrivă, am zis că nu are cum să funcționeze în săli, chiar dacă acum, deodată, electoral, au spus că le deschid, asta nu înseamnă că peste două săptămâni nu vor închide. Nu era nicio explicație de niciun fel.

Oricum, în Franța au deschis sălile din iulie și nu merg oamenii. Deci, chiar dacă sunt, există teamă. Atunci am zis – hai să facem cel puțin o jumătate de festival outdoor cât se poate, cât e cald. Ne-am aruncat la ceva ce nu făcusem niciodată – pregătirea, a durat doar 3 săptămâni, în mod normal productia de festival durează o lună și jumătate.

În plus, am văzut că festivalurile online nu funcționează bine, au rezultate slabe și atunci am zis că, totuși, cât e cald afară să facem, atât cât se poate, fizic. Fiindcă nu se compară, efectiv.

Și regizorii sunt disperați, sunt mulți cu filme noi, n-au unde să le arate și online nu au feedback. E altceva dacă vin și discută cu oamenii, e altceva și pentru public. Toată lumea e sătulă de online. Eu însămi sunt sătulă de online.

Deci așa a fost decizia și am inventat locurile unde facem proiecțiile. Evident, e total nepotrivit pentru profilul nostru de festival să facem outdoor. Outdoor-ul e mai potrivit distracției, relaxării, destinderii, pentru comedie, sau pentru transmisii de fotbal.

“Lucrezi, lucrezi zi si noapte, cu toată dăruirea și puterea și îți dai seama la un moment dat că nu totul depinde de tine. Si ploaia poate să radă toată munca.”

Csilla Kato, director artistic Astra Film Festival

Cum sunt filmele la Astra?

În general sunt multe filme grele. Filmul documentar are o plajă foarte mare, o bogăție de subiecte importante despre care nu se vorbește nici în literatură, nici în altă parte. Cumva, filmul documentar e o nișă foarte interesantă de unde ies aceste subiecte importante, despre care nu s-a mai povestit.

Și atunci, e cu atât mai important ca Astra, un festival de film documentar, să aibă loc în săli de cinema?

Da, e mai bine. Chiar și din punct de vedere al logisticii. Fiindcă nu există infrastructură pentru ca să ne ofere siguranța că programul poate să aibă loc, indiferent dacă plouă sau nu. Nu există niște construcții în care să fii ferit de ploaie. Îți dai seama, putea să plouă aceste 10 zile și atunci toată munca noastră ar fi însemnat zero.

Și ce v-a făcut să vă asumați riscul, până la urmă?

În fiecare zi vorbeam cu stres despre ploaie și cred că ajungeam la o chestie zen. Lucrezi, lucrezi zi si noapte, cu toată dăruirea și puterea și îți dai seama la un moment dat că nu totul depinde de tine. Si ploaia poate să radă toată munca.

Ați avut câteva seri în care filmele au putut fi urmărite din bărci. De ce ați ales această variantă?

Aici Dumitru Budrala e marele maestru care vine cu idei totdeauna. Îți dai seama că pentru o idee ca asta e o întreagă logistică în spate, dar a meritat. E super-atractiv pentru public.

Ideea cu bărcile se potrivește pentru că e o metaforă a situației. Nu numai că nu suntem în sala de cinema, dar în pandemie suntem în mișcare, în nesiguranță. Publicul urmărește filmul în barca ce se leagănă pe apă.

Cum a fost să organizați acest festival alături de o instituție publică, ca Muzeul Astra?

A fost foarte bine și, de fapt, e o chestie foarte interesantă. Noi, Astra Film, funcționăm și ca un departament al Muzeului Astra, care e un lucru neobișnuit în toată lumea.

Nu mai există așa ceva într-un muzeu etnografic.

Acum muzeul are un director foarte tânăr și foarte foarte mișto și care ne susține total proiectele Astra Film. El chiar ne-a susținut.

S-a vorbit în toată perioada aceasta despre cât de mult e susținută cultura în România. Cum ați simțit în această perioadă de pandemie, în care ați organizat festivalul, sprijinul din partea autorităților?

Bugetele au scăzut. Din start, asta e clar. Noi avem buget și de la primărie, județ și minister, plus CNC, care e tot o instituție de stat. Și Media Desk, care e o instituție europeană. La fel avem și anul acesta. Am aplicat tot timpul la toate nivelele și de la toate avem finanțare. Dar, cu ce muncă, nu pot să-ți explic.

Efortul depus pentru finantare este greu de descris. De multe ori nu vin răspunsurile la timp, dar deja pe baza datelor anunțate trebuie să riscăm să începem munca, un puzzle enorm cu riscuri multe, care pe mine mă sperie.

Au fost costuri mai mari decât în mod normal?

În unele părți mai mari, dar s-au echilibrat cu unele economii. Spațiile de la muzeu avem fără costuri (proiectul Astra Film este și al Muzeului Astra), la fel cele de la primărie. Nu am mai plătit pentru închirierea sălilor, nu am mai avut invitați străini. Dar au fost costuri în plus pentru organizarea outdoor.

Venind dinspre București, simt că există o ușoară invidie față de cum merge cultura în Cluj și în Sibiu în ultimii ani, iar în capitală mai puțin. Vă simțiți norocoși că vă aflați într-un oraș cultural ca Sibiu?

Vreau să-ți spun că în acest caz, noi am contribuit la acest lucru, a fost o munca de decenii. De fapt, ei singuri s-au convins de efectul pozitiv și transformator al comunității locale și al avantajelor pe care le aduce un eveniment cultural internațional în oraș.

Noi am contribuit la învățarea administrației locale că e important să avem cultură.  De asemenea, la educarea publicului, fiindcă festivalul există de 27 de ani. Uneori nici nu-mi vine să cred. Eu lucrez de 22 de ani la festival.

Cum erau primite documentarele la primele ediții de către un public neantrenat la vremea aceea?

În 1993, când a avut loc prima ediție, era ca în comunism, nu exista ideea să arăți pe un ecran mare subiecte controversate în mod direct, asa cum apare în documentarele pe care arătam, fără comentarii de tip tv.

Și a fost atunci un film despre conflictele inter-etnice din Târgu-Mureș, un film făcut de un regizor din Marea Britanie pentru BBC, iar publicul a fugit din sală.

Efectiv, problemele inter-etnice între maghiari și români erau discutate doar în case, la colț de stradă, dar să arăți asta pe un ecran mare nu se mai făcuse. Oamenii s-au speriat și au fugit. Ei erau obișnuiți doar cu filtrul televizorului, care nu îți arată ceva așa direct.

“Noi avem ca „produs” filmul documentar. Deci nu doar că nu am putut vinde bilete la început, dar au fugit oamenii din sală (râde). De acolo a pornit filmul documentar să spargă betonul din minți cu ciocanul. ” 

Am văzut că anul acesta aveți mai multe filme românești în program, date fiind condițiile pandemiei. Ce a însemnat asta pentru festival?

E chiar a treia generație de documentariști români care vine cu filmele lor, toți trecând la festival ca participanți sau la programele de industry unde participau la ateliere și au prezentat filmul lor în faza de proiect.

Prima generație a fost din perioada 90, în care cei care aveau înclinație spre așa ceva nu aveau unde să vadă astfel de filme, doar aici au putut să vadă.

Apoi, a fost o generație la începutul anilor 2000 care începuse să înțeleagă, să miște ceva. Iar acum este o generație care foarte bine se descurcă, știe unde să aplice și în afară și aici. Sunt foarte talentați și cu rezultate superbe.

Mai întâi au venit aici cu filmulețe mai mici, au fost la workshopuri. Așa s-a dezvoltat o comunitate de documentariști români, toți, într-un fel sau altul, vin, revin la Astra Film.

Din păcare, sunt și unii care s-au lăsat, fiindcă nu poți trăi din filme documentare, trebuie să faci și altceva, din care să îți câștigi traiul.

E mai rău decât în alte țări. Cehii și polonezii au reușit să aibă sloturi de documentare la televiziunile publice ale lor.

De ce la noi televiziunile nu cumpără filme documentare?

Ne-am luptat enorm, dar degeaba. Problema majoră e cu TVR. Ei ar trebui să facă asta. Așa se întâmplă în alte țări, cu televiziunile publice. În acești 30 de ani era esențial să se transmită documentare la TV.

Ce recomandări de filme aveți pentru publicul Astra Film Festival anul acesta?

Neapărat să vadă În plasa prădătorilor sexuali. Ne arată cum în online se întâmplă agresiuni necunoscute și se întâmplă la nivel industrial. În film vezi că unii agresează minori pentru propria plăcere. E un subiect mai puțin tratat în cinema, în literatură, în presă.

E chiar potrivit pentru limbajul documentarului, care scoate lucruri importante la iveală, din zonele invizibile ale cotidianului.

Și ar mai fi ceva special la Astra. Avem o colecție importantă de documentare făcute în ultimii 30 de ani, unele dintre ele nu au ajuns în selecția finală, nu au fost arătate publicului, dar sunt foarte bune sau în timp au căpătat altă valoare.

Arhiva noastră cuprinde 25.000 de titluri din toată lumea.

Și am ales 3 titluri foarte bune, care sunt ca vinul, au devenit mai bune peste timp. Este filmul românesc Crulic – drumul spre dincolo și două titluri străine: Cântece din pădurea tropicală, Germania, 2013 și Până la adânci bătrâneți, Croația/Olanda, 2014.

“Ultimul cinematograf de stat din Sibiu a fost vândut unui baron local. Azi este magazinul chinezesc din centrul orașului.”

După atâția ani de festival, ați ajuns la concluzia că se pot face bani din cultură?

Există în Amsterdam IDFA, cel mai important festival de film documentar din lume, e un fel al Cannes-ului pentru documentar, ei sunt pe un business plan.

În rest, nu prea sunt altele pe profit sau fără subvenții nu ar putea să existe.

Noi avem ca „produs” filmul documentar. Deci nu doar că nu am putut vinde bilete la început, dar au fugit oamenii din sală (râde). De acolo a pornit filmul documentar să spargă betonul din minți cu ciocanul.  

Încă mai suntem tot pe zona de educație de public. Dar nu-i exclus să se ajungă la un punct în care să se poată să fie un business de sine stătător.

Însă, până acolo, avem o mare problemă. Lipsa de infrastructură. La noi, o mare parte din buget se duce pe infrastructură.

Dacă îți poți imagina, în Sibiu, după 27 de ani, avem un festival de mare avengură, dar nu s-a făcut nimic, nu avem un cinematograf.

Câte săli de cinema există în Sibiu?

Acum s-a deschis un mall. Mai există o casă de cultură a Sindicatelor, care de 2 ani a fost deschisă tot de privați. Pentru noi e foarte scump să închiriem săli.

Nu există niciun cinematograf de stat?

Nu. Toate au fost ba transformate în alte instituții sau ultimul a fost vândut unui baron local. Azi este magazinul chinezesc din centrul orașului…

Și Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană…

Să nu mai zicem… a fost cumplită lipsa de infrastructură și atunci. Era o nebunie! S-a cumpărat un cort, dar nu a putut face față nevoilor, era nefolosibil.

Revenind, ca să ajungem să fie profitabil, trebuie să avem un context în care să poți să plănuiești. La noi nu există bugete multianuale, cum e în Olanda. Noi nu putem plănui.

Deci, să faci un business îți trebuie un business plan. Noi ce plan să facem? De la an la an se schimbă. Nici miniștrii nu sunt aceiași. Loterie.

Mergem așa cât rezistăm.

Suntem în barci, ÎNTRE MORI DE VÂNT, cum am denumit programul anul acesta.

The post Povestea Astra Film Festival, după 27 de ani de existență. “La prima ediție, oamenii s-au speriat și au fugit din sală.” appeared first on Cultura la dubă.

DokStation este singurul festival de film documentar din România, dedicat exclusiv filmelor despre muzică.

Printre filmele care vor putea fi văzute anul acesta se numără cel mai recent documentar despre trupa britanică Gorillaz, fondată în 1998 de muzicianul Damon Albarn și artistul Jamie Hewlett.

Filmul “Gorillaz: Reject False Icons” documentează viața co-fondatorilor trupei, în studio și în turneu.

Un alt film așteptat în România este documentarul care portretizează una dintre cele mai importante figuri din istoria muzicii, tenorul poporului – Luciano Pavarotti.

Filmul “Pavarotti” arată imagini nemaivăzute cu artistul, precum și interviuri cu colegii de scenă și cu familia. Realizatorul filmului este câștigătorul Premiului Oscar pentru regia filmului A Beautiful Mind, în 2002, Ron Howard.

Proiecțiile vor avea loc în aer liber, la Grădina cu filme și DESCHIS Gastrobar, iar accesul va fi gratuit în baza unei rezervări prealabile, online pe Eventbook.ro.

The post DokStation aduce la București filme despre Gorillaz, Depeche Mode sau Pavarotti appeared first on Cultura la dubă.

Spectatorii care vor participa la primele trei zile ale Astra Film Festival 2020 vor putea urmări filmele proiectate la Muzeul Astra din Sibiu, din bărci sau hidrobiciclete care plutesc pe apă.

Filmele vor fi urmărite pe un ecran imens, amplasat printre mori de vânt. Iar înaintea începerii lor, publicul va fi invitat să ia loc în bărci pe acordurile Fanfarei Zece Prăjini.

Anul acesta, cel mai longeviv festival de film documentar din România are loc între 4 și 13 septembrie la Sibiu și între 16 și 25 octombrie online.

“Apărut în vremuri cu totul deosebite, încă incerte și tulburi, Programul Valuri AFF îi oferă publicului nu doar posibilitatea de a vedea filme unul și unul în aer liber, ci și ocazia de a participa la un eveniment memorabil. Programul Valuri AFF este în același timp și o metaforă.

„Atât cadrul și condițiile de vizionare cât și filmele propuse ne ajută să înțelegem și să ne concentrăm și mai mult la temele majore ale situației în care ne aflăm: felul în care se rescrie sub ochii noștri societatea în care trăim, natura bulversată de intervenția umană, migrația globală și infodemia –  industria informației și a Big Data, în care trusturile gigantice ne transforma relațiile umane, industria militară și tot țesutul societății”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

„La Muzeul Astra avem cea mai complexă și mai completă colecție de mori de vânt din Europa. Este excelent atunci când instituțiile de cultură își dau mâna și astfel pot avea loc la noi la muzeu evenimente de asemenea proporții”, a declarat Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului Astra.

Vor fi trei proiecții, începând cu ora 20:00, pe ecranul aflat Între Mori de Vânt. Accesul publicului se face cu o oră înainte.

Prima seară se numește „Cu barca printre mori de vânt” (sâmbătă, 5 septembrie) și va avea în prim-plan documentarul „Povestea lui Fatat” (Liban, 2016) de Ibrahim Harb.

Filmul spune povestea unei femei care refuză să capituleze, chiar dacă soarta îi aruncă în cale numai greutăți, și care evadează spre Europa într-o barcă. Înainte de acest film, vor fi două proiecții marca „Nature is speaking”: „Mother Nature” (voce Jullia Roberts) și „The Ocean” (voce Harrison Ford).

În seara a doua (duminică, 6 septembrie), „Cu barca pe munte”, este prezentat pe ecranul dintre Mori de Vânt filmul-eveniment „Transalpina, drumul regilor” (România, 2017), de Dumitru Budrala.

Documentarul prezintă istoria unei șosele  de o frumusețe care îți taie răsuflarea, având o vechime de milenii, și, în sens mai larg, despre drumuri care unesc oamenii, de-a lungul istoriei, în condiții oricât de potrivnice. Înainte de „Transalpina”, vor fi alte două producții „Nature is speaking”: „Forest” (voce Shailene Woodley) și „Flower” (voce Lupita Nyong’o).

De asemenea, va fi proiectat și clipul „Arta pe scena nouă – Până când nu te iubeam” (România, 2020), o producție specială care a luat naștere în pandemie, când teatrele erau închise și artiștii au fost nevoiți să reinventeze o scenă nouă, pe câmp. Coregrafia are loc pe muzica Mariei Tănase.

A treia seară de vizionări de pe lac, „Cu barca în viitor” (luni, 7 septembrie) este o altă metaforă în care privim, legănați de timp, spre provocările care ne așteaptă – influența inteligenței artificiale asupra vieților noastre private, a societății și a viitorului nostru al tuturor. Iar filmul „iHuman” (Norvegia, 2019), de Tonje Hessen Schei, ne arată cum cele mai avansate și influente tehnologii ale momentului ne schimbă viața, societatea și viitorul. Și dacă, după ce noi, oamenii, creăm tehnologia, ajungem ca, mai apoi, tehnologia să ne recreeze pe noi? – este o întrebare grea a acestui film, proiectat la Sibiu în premieră națională.

Și această seară debutează cu un film Nature is speaking: „Mother Nature” (un proiect la care au contribuit actori precum Julia Roberts, Harrison Ford, Edward Norton, Penélope Cruz, Robert Redford sau Ian Somerhalder).

În afară de locul numit Între Mori de Vânt, Muzeul Astra oferă anul acesta încă cinci locații pentru iubitorii filmului documentar: Scena de pe Lac, Târgul de țară, Pavilion de Joc, Amfiteatru și Casele de demult (care găzduiește Expoziția multimedia Identități Feminine în Ruralul Sudic Românesc).

În Sibiu vor fi proiecții de film în Piața Mică și la Terasa cu flori – Centrul Cultural „Ion Besoiu”.” – se arată în comunicatul transmis de Astra Film Festival.

Organizatorii pun actuala ediție a festivalului sub semnul #EnjoyAFF2020Safley și îi roagă să aibă grijă de ei și de cei din jurul lor, respectând măsurile de siguranță generate de pandemia de COVID-19.

Detalii despre programul AFF 2020 găsiți AICI.

The post Eveniment inedit la Astra Film Festival: filmele vor putea fi urmărite din bărci appeared first on Cultura la dubă.

Din dorința de a se pregăti cât mai bine pentru acel moment, spune că a încercat să se reconecteze cu tatăl său și să afle ce nu a mers în familia lor, pentru ca el să nu repete greșelile. A ieșit “cel mai personal” film al lui Andrei Dăscălescu, care ne arătase în 2009 o parte a familiei sale, în documentarul Constantin și Elena.

Constantin și Elena, un film în care a observat viața bunicilor săi de la țară, a emoționat publicul și a câștigat o mențiune specială la Sarajevo.

Apoi a urmat Planeta Petrila, un alt documentar extrem de apreciat de către spectatori, care a câștigat Premiul Publicului la TIFF în 2017.

Andrei ar fi trebuit să meargă la Sarajevo, la premiera mondială a filmului Holy Father, însă, după ce anunțaseră că va avea loc fizic, organizatorii au decis să îl mute complet în online, din cauza numărului crescut de cazuri de Covid 19.

Am stat de vorbă cu Andrei Dăscălescu și ne-a povestit cum a fost să își documenteze propria viață și ce fel de film a ieșit.

De ce “Holy Father” este cel mai personal film al tău?

Dacă e să îl punem în context, trebuie să spun că primul meu film, Constantin și Elena, a fost unul foarte personal, fiindcă protagoniști au fost bunicii mei, dar acolo eu am încercat să fiu cât mai invizibil, să fiu un intermediar cât se poate de discret, iar tu, ca spectator, să ai impresia că ești acolo.

După aceea, am făcut Planeta Petrila și acolo m-am identificat cu subiectul, în sensul de pornire activistă pe care o am, cu proteste și a încerca să schimb nedreptăți. M-am identificat cu cauza lui Ion Barbu și a grupului de arhitecți, de a salva clădirile minei de la demolare, dar, în afară de faptul că mi-a atins latura activistă, nu am nicio legătură cu subiectul.

Și am ajuns la al treilea lungmetraj documentar unde, chiar dacă sunt mai mult în spatele camerei, apar în câteva momente și sunt în centrul poveștii.

Mai exact, este un film despre relația mea cu tatăl meu sau lipsa relației mele cu tatăl meu, în contextul în care am aflat că voi deveni tată.

Care ar fi scopul atunci când faci un film atât de personal? Îl faci în primul rând pentru tine sau ești dispus să îți arăți viața publicului, cu scopul de a face un film bun?

A fost un demers destul de diferit. În primul rând, prima filmare din acest film, care este și prima secvență, este testul de sarcină pe care prietena mea îl face, în condițiile în care noi nu discutasem niciodată despre posibilitatea de a avea un copil, nu suntem căsătoriți.

“M-a ajutat faptul că, pe lângă proiectul vieții, de a deveni tată, am avut în paralel un proiect de a face un film. M-a ajutat să nu o iau razna.”

Andrei Dăscălescu, regizor

Doar că am avut această idee spontană, de a filma momentul testului de sarcină, care s-a dovedit a fi pozitiv.

Am glumit când am zis că îmi iau camera. Am zis că în caz că e pozitiv, să rămână un moment istoric pentru viitorul nostru copil. Ăsta a fost gândul inițial.

Iar 2 minute mai târziu, când rezultatul a fost pozitiv, prima senzație a fost de foarte mare panică, după care, ușor ușor, am simțit eu nevoia de a vorbi cu un părinte al meu.

Și, cum tatăl e singurul părinte pe care îl mai am în viață, doar că e plecat de când eram copil, m-am gândit să-mi fac această misiune și să fac un fel de proiect, atât personal, cât și cinematografic, de a-mi contacta tatăl pierdut, cum îi zic eu așa, mai plastic, și a încerca să aflu cum s-a destrămat familia noastră, considerând eu în momentul ăla că asta m-ar putea ajuta să devin tată.

“Eu am observat în mai multe ocazii, chiar și la proteste sau momente în care, altfel, m-aș gândi la siguranța mea, că dacă filmez în momentul ăla, am mai mult curaj.”

Și, din momentul aflării veștii și al deciziei de a face un film, cum a fost să fii și regizorul unui noi proiect și să te pregătești, în același timp, pentru a deveni tată?

Eu cred că m-a ajutat să trec prin panica momentului. M-a ajutat faptul că, pe lângă proiectul vieții, de a deveni tată, am avut în paralel un proiect de a face un film, cred că m-a ajutat să nu o iau razna.

Eu am observat în mai multe ocazii, chiar și la proteste sau momente în care, altfel, m-aș gândi la siguranța mea, că dacă filmez în momentul ăla, am mai mult curaj. Adrenalina documentaristului își face treaba și camera devine un fel de scut.

Cred că ceva asemănător s-a întâmplat și cu acest proiect de film, m-a ajutat să îl organizez ca pe un proiect profesional, cu toate învățămintele personale pe care le-am putut trage din el.

Cum este să lansezi un film în pandemie, când nimic nu mai e normal, așa cum știam noi că e normalitatea? Multe festivaluri sunt anulate, cinematografele închise, iar perspectiva de a promova filmul nu mai e ca înainte.

E foarte trist, pentru că bucuria de a vedea filmul în festivaluri, cu 500 de oameni într-o sală plină, e mare parte din miza unui autor de film.

Eu am terminat filmul probabil în cel mai prost moment posibil, la începutul acestui an, îl înscrisesem deja la câteva festivaluri începând din toamnă, la unele nu a fost selectat, dar, oricum, ulterior acestea nu s-au mai ținut, iar altele s-au ținut online, ori au fost anulate complet.

Apoi a venit invitația de la Sarajevo. Și am cântărit decizia dacă îl țin pentru festivalurile din toamnă, mai importante, sau mergem cu Sarajevo, care se anunțase a fi primul festival important care să se țină fizic în pandemie.

Am cântărit, ne-am sfătuit și, având în vedere că până la toamnă nu avem nicio siguranță că se vor ține festivalurile astea mai importante, am acceptat invitația să facem premiera la Sarajevo, unde eu am fost cu ambele mele filme anterioare.

Cum ți-ai convins apropiații din familie să se lase filmați în momente intime?

Nu apar foarte multe personaje în acest film. Este vorba despre partenera mea, Paula, care știe ce are acasă, ea fiind și actriță, nu a avut o problemă cu a fi filmată.

Mai dificil a fost cu tatăl meu, am aplicat tot felul de strategii pe care le-am învățat în documentarele anterioare. Am filmat foarte mult pe lângă el, am filmat lucruri pe care el le considera importante, am făcut un permanent joc între cine e regizorul.

El nu a văzut încă filmul, dar sunt convins că nu va avea o problemă cu ce e acolo.

În România când o să vedem filmul?

Filmul era inițial programat pentru anul acesta, dar cum s-au tot anulat festivalurile și e bine să ai o viață în festivaluri înainte de a ajunge în cinematografe și pe HBO, unde va fi filmul, am tot amânat, dar cred că ultima variantă e cândva în primăvara anului viitor. Asta ca lansare oficială.

Între timp, s-ar putea să îl vedem la Astra Film Festival, la Sibiu.

În încheiere, poți să ne zici cum e să fii tată?

E foarte greu, dar foarte mișto. Nu există o rețetă pentru asta sau să te simți pregătit, nu e nimic cum ți-ai plănuit și cum ți-ai imaginat.

Trebuie să o încerci ca să o stăpânești. Și probabil la al doilea e copil este, din nou, o cu totul altă poveste și, din nou, trebuie să reinventezi totul.

The post Andrei Dăscălescu și Holy Father: “Este un film despre relația cu tatăl meu. Sau lipsa relației cu tatăl meu.” appeared first on Cultura la dubă.