Trupa byron împlinește 18 ani de existență și celebrează această aniversare cu turneul Sindromul impostorului în patru acte, ce include un concert special la Sala Radio din București, pe 9 noiembrie 2024. Evenimentul e deja sold out, dar fanii pot participa și la tradiționalul concert aniversar byron din 1 decembrie, la Expirat.

Solistul Dan Byron îi îndeamnă pe fani să scrie pe site-ul trupei povești în care s-au simțit impostori și vorbește, la rândul său, despre propriile frământări. Nu este prima dată când byron are astfel de inițiative, în încercarea de a duce relația cu fanii dincolo de muzică și de a arăta că și artiștii se confruntă cu aceleași nesiguranțe ca noi toți. O campanie similară s-a desfășurat și cu ocazia lansării albumului Efemeride, când fanii au vorbit despre monștrii de sub pat.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, muzicianul Dan Byron povestește cum a luat naștere trupa, ce gânduri stau în spatele Sindromului impostorului, dar și cum a trăit el tragedia din Colectiv, de la care recent s-au împlinit 9 ani.

***

E primul vostru concert la Sala Radio. De ce v-ați gândit la acest spațiu?

Am vrut ceva altfel, ceva mai intim, mai de ascultat. Nu am vrut chestii enorme gen Sala Palatului, nu s-ar potrivi. Poate la un moment dat o să cântăm și acolo, dar nu acum.

Ce o să aibă special acest turneu?

În primul rând, e în 4 acte. Avem invitați speciali, mai exact invitate speciale, fetele de la Muse Quartet, cu care am tot colaborat de-a lungul anilor, care au cântat cu noi și în turneul de 10 ani.

Colaborarea cu ele e o trecere în revistă a tuturor perioadelor byron, vom cânta cu ele câte o piesă de pe fiecare album. Iar în restul turneului vom avea quartete locale.

Deocamdată mai sunt anunțate Brașov și Craiova și vor mai fi altele la începutul anului viitor.

Privind un pic în urmă, povestește-ne cum a luat naștere trupa acum 18 ani. Ce făceai tu atunci?

Eu cântam în Urma și visam să îmi fac un proiect solo, doar că apoi mi-am dat seama că nu vreau un proiect solo, ci o trupă de sine stătătoare, că nu vreau să fiu iar în două bărci, cum am fost ceva ani și în Kumm și în Urma, când eram prins la mijloc și nu mi-a fost deloc bine atunci.

Mi-am dat seama că vreau să fac treaba asta renunțând la tot restul, deși în Urma nu o duceam rău în momentul ăla.

Apoi am început să caut oameni și a fost un proces ciudat, fiindcă pe unii dintre ei îi știam. Spre exemplu, pe Laszlo Demeter, care e la bas și acum. El a venit la o repetiția atunci și a plecat, fiindcă s-a mutat la Târgu Mureș. Câțiva ani am cântat cu alți basiști, apoi s-a mutat în București și a venit cu noi, iar basistul de atunci, Dan Georgescu, a trecut la tobe.

La Urma de ce ai renunțat?

Din mai multe motive. Nu ne înțelegeam foarte bine, nu eram foarte compatibili. Apoi, aș fi vrut să fac muzică pentru vocea mea. Acolo cântam și la voce, dar eram vocalist secundar, iar eu îmi doream să fiu voce principală. Și visam la un alt tip de relație între oameni.

Tot ce am vrut atunci s-a adeverit, am observat că oamenii se pot înțelege altfel între ei.

Văd că tu ești interesat de relațiile interumane, sunt curioasă cum ați gândit acest turneu astfel încât să ajungeți la discuții mai profunde, dincolo de faptul că vă place aceeași muzică.

Turneul este de muzică, dar e completat și de astfel de discuții, în care vorbim că și noi trăim aceleași sentimente, că și noi ne îndoim de noi înșine, ne gândim că ceea ce ni s-a întâmplat a fost doar din întâmplare și e posibil să nu ne mai iasă bine niciodată.

Și noi avem frica asta, chiar dacă suntem niște profesioniști.

Am pus titlul Sindromul impostorului știind că este o problemă extrem de răspândită, știind că și noi suntem la fel ca restul lumii. Nu suntem pe un piedestal, feriți de stări din astea mai puțin plăcute.

Când te lovește pe tine, ca artist, sentimentul că ai fi un impostor, că nu meriți locul pe care îl ai?

De fiecare dată când scriu. Am impresia că toate piesele pe care le-am scris în ultimii 18 ani au fost doar întâmplătoare. Și eu știu foarte multe despre songwriting, știu tehnici, cum să-mi provoc inspirația.

Dar tot timpul am sentimentul că a fost pură întâmplare, noroc chior, și că nu o să se mai întâmple niciodată.

Cum te lupți, ce faci ca să depășești?

Mă apuc să scriu. Fiindcă îmi place plăcere să o fac. Și am învățat să nu mă mai critic așa tare, să scriu și piesele alea proaste, că nu trebuie neapărat să le prezint, nu mă obligă nimeni să prezint tot ce scriu.

Care este provocarea pe care ați lansat-o fanilor, odată cu acest turneu?

Nu e neapărat o provocare, ci un canal deschis și către noi. Am lăsat fanii să scrie pe site și să ne spună cum trăiesc ei acest sindrom. Intenționăm să folosim o parte dintre aceste mesaje în concertul de la Sala Radio.

Tot interesul nostru este ca oamenii din jur să priceapă că și alții sunt în situația lor și să-și facă mai puține griji. Fiindcă atunci când ajungem să avem niște probleme, anxietăți, depresie, avem impresia că doar nouă ni se întâmplă. E important să știm că și alții sunt la fel. Toată lumea trece, de fapt, prin așa ceva.

Cum vezi tu rolul artistului în acest context, consideri că e important să vorbești și despre astfel de subiecte, pe lângă muzica pe care o creezi?

Eu cred că și artiștii și toți oamenii ar trebui să învețe că ar trebui să existe o comunitate, că ar trebui să aparținem de o comunitate.

Noi, în țara asta, avem o mentalitate de imigranți. Avem gașca proprie, nu ne trebuie nimic altceva, dar aia e o comunitate foarte mică.

Pentru restul lumii nu prea facem lucruri. Ar trebui să învățăm că aparținem unei comunități mai mari.

Ana Blandiana spunea într-un interviu că intelectualii ar trebui să se implice în societatea civilă fiindcă ei au capacitatea de a vedea lucrurile așa cum majoritatea nu le vede. Ești de acord cu asta?

Eu cred că în zilele noastre nu mai este vorba despre intelectuali, ci despre influenceri. O spun fără niciun fel de subtext.

Fiecare dintre noi își alege oamenii de care se va lăsa influențat. Unii sunt artiști, alții au alte meserii. Îmi place să cred că într-o anumită măsură sunt un influencer. În același timp, diferențierea asta despre care vorbește doamna Blandiana ne așază pe un piedestal, exact piedestalul de pe care eu vreau să coborâm în mijlocul lumii, fiindcă suntem niște oameni la fel ca toți ceilalți. Că vedem lucrurile mai clar, asta e discutabil.

În plus, eu cred că ar fi bine ca artistul să fie un ecou al societății în care trăiește, un ecou al vremurilor. Altfel, arta lui, dacă e atemporală, e valoroasă, dar nu chiar foarte valoroasă.

Chiar și o carte SF are legătură cu realitatea, cu epoca în care a fost scrisă sau cu o epocă următoare.

Eu am cântat despre ce am simțit, dar fiind parte din această societate, e normal că am exprimat și feelingul unei părți din ea.

Nu pot să nu te întreb, tocmai s-au împlinit 9 ani de la Colectiv, o tragedie care ne-a marcat. Sunt curioasă ce credeai tu că se va schimba pentru breasla voastră după protestele de atunci. Vorbeam că se va construi cu siguranță o sală de concerte, nu s-a întâmplat. Cum arată lucrurile în spațiile în care cântați.

Să știi că în cluburi lucrurile s-au schimbat mult. Există înainte și după Colectiv.  Ce s-a modificat major, lăsând la o parte avizele ISU de care ai nevoie într-un club, s-a schimbat mult plata artiștilor, majoritatea evenimentelor erau făcute la negru. Încă mai există, dar foarte rar.

Adică înainte primeați banii în plic, acum aveți contracte.

Da, ceva de genul. Sau îi primeam în mână, haha.

Dar prin țară cum sunt spațiile în care cântați?

Sunt câteva orașe care au spații mișto, de exemplu la Cluj e un loc fabulos – Form Space, este un club ca afară.

Cred că nici nu aș exagera dacă aș spune că în București nu avem așa ceva. Țara se chinuie la nivel de cluburi, sunt multe orașe care au clubulețe sau încearcă să aibă. De multe ori sunt mici, unele bine făcute, altele mai puțin.

Voi aveți pe cineva în echipă care înainte verifică spațiile, dacă sunt sigure din punct de vedere tehnic, electric?

Nu avem, dar toate spațiile în care cântăm noi au toate avizele necesare, sunt destul de sigure, nu prea se mai cântă în subsoluri, ca înainte.

La nivel uman, pe tine te-a schimbat cumva Colectiv?

Nu îmi dau seama, clar a fost o barieră peste care am trecut foarte greu, am cumpărat cartea Alexandrei Furnea și vreau să spun că o am în bibliotecă, vreau să o citesc, dar nu mă încumet, e foarte dureros. Nu am fost atunci în Colectiv, dar au fost mai mulți prieteni. Unii dintre ei au murit.

Fiecare dintre noi încerca atunci să ajute cum poate, stăteam nopți întregi pe social media și ne uitam ce mai știe cine de cine. A fost foarte ciudată perioada aia.

Să încheiem într-o notă mai luminoasă, fiindcă tot ai amintit despre cartea Alexandrei Furnea. Cum merge clubul tău de carte, despre care am povestit în ultimul nostru interviu?

Întâlnirile continuă, am ajuns la 7 ediții, e fain că am tot schimbat, nu am avut doar literatură la care te-ai aștepta, am avut și o biografie, am făcut club de carte și la TIFF și la ElectricCastle. Pentru că eu sunt mare fan Massive Attack, am vorbit la club despre Massive Attack și a doua zi am fost la concert Massive Attack. Recent am avut un comic book despre Palestina.

Ce satisfacție ai la aceste întâlniri?

În primul rând, sunt niște întâlniri foarte faine fiindcă avem o tematică. În general vin gagici, foarte rar băieți. Vin maximum 2 băieți.

E mișto să te întâlnești cu niște oameni care au citit ceva ce ți-a plăcut și ție. Iar la un club de carte îți dai seama câte unghiuri poate avea o povestire, fiecare vede altceva.

***

Datele concertelor din cadrul turneului trupei byron, Sindromul impostorului în patru acte:

• 9 noiembrie – Sala Radio, București SOLD OUT
• 16 noiembrie – Filarmonica Oltenia, Craiova
• 22 noiembrie – Filarmonica, Brașov SOLD OUT

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

Citește și:

The post Dan Byron: “Cred că în zilele noastre nu mai este vorba despre intelectuali, ci despre influenceri.” appeared first on Cultura la dubă.

În urmă cu câteva săptămâni, Dan Byron, solistul trupei Byron, a lansat o invitație pe cât de simplă, pe atât de rar întâlnită în zilele noastre: „să ne vedem o dată pe lună ca să vorbim despre câte o carte. (…) Ce zici? Te bagi?”

În scurt timp, apelul său a primit 250 de înscrieri, adică 250 de oameni și-au asumat să citească volumul Încredere, de Hernan Diaz, propus de Byron, și să se întâlnească ulterior pentru a discuta despre el. Prima întâlnire a avut loc chiar în acest weekend. Dar, pentru a păstra intimitatea discuțiilor, numărul mare de cititori înscriși va fi împărțit în mai multe întâlniri.

Sigur, ideea unui club de carte nu este inedită. Există diverse astfel de inițiative, dar rareori vezi un start atât de sincer, născut din pasiune, fără un plan de marketing sau sponsori. Iar când propunerea vine din partea unui muzician cunoscut, nu are cum să nu stârnească interes. Așa se face că l-am abordat pe Dan pentru a afla mai multe despre relația sa cu cărțile și intenția din spatele inițiativei.

Pentru Dan Byron, lectura este plăcere, curiozitate, o necesitate firească, la fel ca hrana. A descoperit-o în copilărie și a rămas în viața sa ca o constantă fundamentală. Bucuria cu care vorbește despre diferiți autori sau titluri preferate, inclusiv despre primele amintiri legate de cărți, este molipsitoare. Și sunt sanse mari ca, după ce veți parcurge interviul de mai jos, să mergeți direct la librărie.

***

“Dan, ai spus într-o postare pe facebook, simplu și direct, că îți place să citești. Și i-ai invitat și pe alții să o facă. Cum s-a născut pasiunea ta pentru citit? Ai deprins asta din familie, de la școală?

Să știi că nu-mi explic, la mine în familie nu se citea. Erau doi oameni cu doi copii, abia făceau față în anii ‘80 să ne dea de mâncare, era tiparul familiei românești în comunism. Iar în casă aveam două-trei cărți, niște jerpelituri.

Când am învățat să citesc la școală, la 6-7 ani, a început să îmi placă foarte mult, iar mama mi-a alimentat interesul, ceream zilnic altă carte, îmi cumpăra de la librărie. Le terminam așa repede că la un moment dat s-a enervat și mi-a luat cea mai groasă carte pentru copii pe care a găsit-o. Mi-a luat vreo 6 zile să o citesc.

Problema e că nu prea era literatură pe piață. Îmi amintesc că am citit Cei trei mușchetari de la vecinul meu de la etajul 4, noi stăteam la 3. Iar Winnetou am citit de la un vecin de la altă scară.

Și de atunci ai citit toată viața? Fără pauze?

Da, nu cred că am luat pauze. Asta nu înseamnă că am citit mult sau că sunt mai deștept, e pur și simplu ceva care îmi face plăcere. E ca și cum într-o carte a ascuns un om, pe care altfel nu ai ocazia să îl cunoști.

Apoi, am foarte multe cărți care nu sunt neapărat literatură. Colegii mei de trupă au multe glumițe pe seama mea din motivul ăsta. La un moment dat, un amic m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva am o carte despre despărțiri.

Deci între timp ți-ai construit și o bibliotecă bogată?

Am o bibliotecă bogată, dar mai mult digitală. E mult mai ușor pentru mine așa. Călătoresc foarte mult și nu mă car cu volumele. Am toată biblioteca la mine tot timpul. Dar citesc mult și fizic.

Ai făcut vreodată parte dintr-un club de lectură?

Nu. Am tot aflat de existența unora, dar erau, de obicei, pentru femei, iar eu nu aveam acces. Și am zis să fac și eu un club. Pe de o parte, sunt conștient de publicul pe care îl avem, un public care ar putea avea înclinație către lectură. Și de ce să nu fructificăm asta? Hai să citim același lucru, hai să comentăm.

De la ce a pornit, de fapt, ideea unui club de lectură?

M-am gândit ce aș putea să fac pentru a dezvolta și o altfel de relație cu oamenii care vin la concerte. Nu zic că venitul la concerte nu e mișto. E foarte mișto, dar e repetitiv. Am vrut și altceva, o altfel de comunitate.

De ce ai ales ca primă recomandare cartea Încredere, de Hernan Diaz?

Pentru că era pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc anul ăsta. Alături de ea era și Demon Copperhead (n.r. autor Barbara Kingsolver), ambele câștigătoare de Pulitzer anul trecut.

Am citit-o pe aceea, am scris pe blog despre ea, apoi urma Încredere și am zis, băi, dar nu putem face ceva mai interesant?

În ce fel te-a ajutat lectura în munca de songwriting?

În general, te ajută să te exprimi mai bine. Nu simt neapărat că am un vocabular mai bogat. Mai ales când citesc Cărtărescu realizez cât de redus e, de fapt. Dar cititul te ajută să pui altfel cuvintele în scris.

Mai e și treaba că poate aș avea un vocabular mai mare, dar nu îmi vine să îl folosesc, nu îmi vine natural să scriu pe blog sau să vorbesc cu cuvinte pompoase. Folosesc cuvinte uzuale și e bine să fie așa. Și în cântece la fel.

Când e timpul tău pentru lectură?

Seara, înainte de culcare, citesc mereu pentru că mă adoarme. De multe ori citesc ceva neinteresant și citesc electronic, cu scris gri, pe fundal negru. Dar nu consider că aia e bucata mea de lectură, nu. Sunt și alte momente.

Într-un interviu recent pe care l-am făcut cu scriitorul Edouard Louis, el spunea că nu crede în ideea că tinerii nu mai citesc sau că interesul publicului pentru lectură a scăzut. Ci mai degrabă că autorii sunt responsabili pentru lipsa de interes a publicului, fiindcă ceea ce scriu ei nu mai corespunde nevoilor cititorilor. Ce crezi despre asta?

Eu cred că se întâmplă altceva. Dacă în copilărie nu găseam cărți, acum e fix pe dos.

Volumul de informații și de titluri e atât de mare încât e greu să discerni ce să citești.

De exemplu, eu am ales cartea Încredere pentru că a luat Premiul Pulitzer. Nu cred în valorificarea artei prin premii, fiindcă nu e atletism, să știi sigur cine câștigă, la secundă. În artă totul e subiectiv. Dar Premiul Pulitzer poate fi un indicator.

Altfel, e foarte greu să faci alegeri, dacă nu găsești canalele potrivite, influencerii potriviți.

Apoi, generația nouă are un pic altă educație. Nu înseamnă că e mai bună sau mai rea, dar se duce spre altfel de informație, spre cea filmată, youtube, tiktok.

Probabil pentru ei lectura e ceva decrepit, au impresia că cei mai bătrâni citesc. Sigur sunt și excepții, dar eu vorbesc despre o tendință generală. Prietenii mei citesc, copiii lor nu. Și se întreabă „cum facem?”

Mai e și viteza cu care se întâmplă totul azi. Pentru lectură e nevoie să ai un pic de răbdare.

Tot în ideea de a crea și altfel de conexiuni cu publicul vostru, odată cu lansarea albumului Efemeride, ați integrat pe site-ul Byron un loc în care fanii pot spune, sub anonimat, care este monstrul lor de sub pat. Am citit niște mărturii foarte intime și impresionante. Cum ați gândit voi acest demers?

E important să vezi că oamenii care din jurul tău, care au preocupări asemănătoare, îți seamănă și în alte privințe. La repetiții am început la un moment dat să vorbesc despre anxietăți și mi-am dat seama că toți eram praf, dar nu ne spuneam asta. Glumeam, mergeam la concerte, nu vorbeam niciodată despre lucrurile astea. De aceea am vrut să ne apropiem și de fani.

Te-au surprins răspunsurile? Am văzut că foarte mulți oameni se confruntă cu lipsa de încredere în ei înșiși și cu teama de eșec.

M-au surprins, da. Poate pentru că ne uităm în jurul nostru și vedem prea multe cerințe pentru perfecțiune. Perfecțiunea nu există. Tocmai deosebirile dintre noi, defectele noastre, ne fac să fim speciali.

Crezi că trăim sentimentele astea din cauza social media? Pentru că îi vedem pe ceilalți fericiți, în vacanțe exotice?

Absolut. În social media singurele lucruri negative pe care le vezi sunt ori că cineva e nemulțumit de firma de curierat, ori că cineva în trafic a făcut o tâmpenie. Dar nu vezi lucruri reale.

Ai scris despre album că sunt conversații nespuse. La ce te-ai referit, mai exact?

Da. Când m-am apucat să scriu, am început să am niște anxietăți foarte mari, tocmai terminasem o perioadă foarte grea, după lansarea albumului Nouă. Am început să scriu în februarie 2020 și am pus o presiune uriașă pe mine, fără să realizez că deja eram fragil în acel moment.

Am scris 10 piese atunci, dintre care doar două au intrat pe album – Infern și Monstrul de sub pat. Monstrul de sub pat e ultima pe care am scris-o. Fără celelalte 8 și fără parcursul plin de anxietăți, nu aș fi putut să scriu piesele alea. Acum, dacă mă întrebi, nu aș mai face asta niciodată. Dacă am o perioadă grea, o să iau o pauză.

Dar de unde s-a născut presiunea asta, de a scrie un nou album după ce tocmai lansasei unul foarte bun?

Din capul meu. Tocmai pentru că e foarte important să dai drumul la scris cât mai devreme, să știi că ai o bază.

Scrii versuri pentru cântece, scrii pe blogul tău, te-ai gândit și la altceva, poate o carte?

Mi s-a tot sugerat că ar fi mișto, m-am gândit la asta, dar citind atât de mult îmi cam dau seama de limitele pe care le am, îmi dau seama cât de mult nu știu să scriu, de fapt. E greu să faci pe scriitorul când nu ești scriitor. Nu m-aș simți foarte confortabil.

Și mai există un aspect. Cei mai mulți cunoscuți care mi-au spus asta, mi-au sugerat să scriu o autobiografie. Și e greu să fac asta, fiindcă eu îmi amintesc niște lucruri într-un fel, dar nu garantez că s-au întâmplat așa. Poate unii oameni s-ar simți lezați, apoi are rost să spui niște lucruri dacă nu ești sigur că s-au întâmplat așa?

L-ai tot menționat pe Cărtărescu. Ce autori din literatură contemporană îți plac?

Îmi place Filip Florian, de exemplu. Vreau ca la clubul de carte să propun și cărți românești. De exemplu, cartea lui Marius Chivu – Trei săptămâni în Atlas, care e despre călătorit, dar e scrisă de un om care scrie foarte bine. Apoi, Cărtărescu, care e Cărtărescu, nici nu vorbim despre el, că nu are sens.

De ce?

Pentru că e un extraterestru, eu nu înțeleg cum face. Lăsând la o parte că romanele lui sunt cum sunt, târziu eu am citit Levantul, băi, tată, acolo vezi cam cât de mult cineva poate să știe limba română.

Din afară e vreun autor care îți place în mod special?

De exemplu Jennifer Adam, nu cred că există traduceri la noi, din păcate.

Îmi place foarte mult un autor polonezo-german, Gunter Grass, are două cărți, Toba de tinichea și Ani de câine, pe care le-am făcut cadou de peste 10 ori și îți garantez că în afară de o persoană, nu a citit nimeni cadourile, hahaha.

Îmi place foarte mult și John Updike, cu o serie de cărți cu un personaj poreclit Rabbit, un fost baschetbalist. E o demonstrație de construit metafore.

Am văzut că scrii și despre pasiunea ta pentru gătit. De exemplu, ai spus că ai gătit de peste 40 de ori în luna ianuarie. Asta cum a apărut în viața ta?

Una, din nevoie, a doua pentru acum vreo 10 ani am vrut să iau frâiele gătitului. Luasem mult în greutate, aveam 97 de kg. M-am apucat să și citesc despre asta, evident, haha.

M-am apucat să gătesc cu mai multe legume proaspete, salate. Și am slăbit vreo 17 kg fără efort, mâncând.

Și de atunci am tot gătit. Și o să mai scriu despre asta, fiindcă am și rețete preferate, gustoase, hrănitoare, mișto.

***

Dan Byron poate fi urmărit pe blogul său și pe scenă, alături de trupa Byron. Joi pornește în turneu național, pentru promovarea ultimului album, Efemeride.

Dincolo de muzică, citit, gătit, Byron pune voce pe audio-book-uri și în filme de animație. Predă songwriting la Mastering the Music Business și este unul dintre cei mai buni autori de versuri din România.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Dan Byron a pus bazele unui club de carte: “Hai să citim același lucru! Hai să comentăm!” appeared first on Cultura la dubă.

Devenit deja o tradiție în peisajul cultural bucureștean, festivalul organizat an de an în miezul verii reprezintă locul de întâlnire al unora dintre cei mai apreciați artiști ai scenei românești cu publicul din ce în ce mai numeros. După ediția din 2020, prima organizată integral în aer liber, evenimentul a devenit un prilej de reactivare al sectorului cultural independent, în format outdoor. Anul acesta, Zilele unteatru.11 va reprezenta un preview al stagiunii găzduite până la toamnă de Grădina Casei Universitarilor, oferind bucureștenilor ocazia de a  explora mica pădure din centrul orașului, prin intermediul evenimentelor culturale incluse în programul festivalului.

În cadrul Unteatru Open-Air vom avea parte de spectacole de teatru, proiecții de film, concerte cu totul speciale (EMIL acustic, Dan Byron solo, Maria Răducanu și Maxim Belciug, etc.)

Programul complet și biletele de acces la evenimentele incluse în programul Zilele unteatru.11 sunt disponibile online, pe www.unteatru.ro. Accesul în spațiu va fi posibil din Strada Arthur Verona, în conformitate cu normele în vigoare.

The post Grădina Casei Universitarilor, readusă la viață în cadrul proiectului Unteatru Open-Air appeared first on Cultura la dubă.

Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate activități în aer liber, pentru toate vârstele: de la acțiuni de ecologizare, tururi prin împrejurimi alături de ghizi și sesiuni de birdwatching pentru iubitorii de păsări.

Acces festival & camping

Accesul la festival se va face pe bază de abonament pe trei zile, alături de certificatul de vaccinare sau test negativ de Covid, mască și distanțare. Biletele și abonamentele achiziționate anul trecut pentru ediția 2020 rămân valabile pentru ediția 2021.

Persoanele vaccinate au 50% discount la abonamentele de acces. Cei nevaccinați vor primi gratuit un test de Covid la intrare.

Abonamentele sunt puse în vânzare AICI.

Festivalul Living Rock are ca scop promovarea scenei underground din România și sprijinirea artiștilor din zona de rock alternativ. Construit pe conceptul unic de combinare a rock-ului alternativ cu frumusețea Mării Negre, evenimentul are loc în aer liber, pe plaja Tuzla, una dintre cele mai frumoase plaje din România.

The post Festival de rock alternativ pe plaja Tuzla, între 20-22 august 2021 appeared first on Cultura la dubă.

Așa își începe Dan Byron, solistul trupei byron, povestirea despre cum s-a născut albumul Perfect. Zilele acestea se împlinesc 10 ani de la lansarea lui iar byron va susține un concert aniversar pe 17 februarie.

Muzicianul scrie pe blogul său despre pasiunea pe care o avea pentru muzica celor de la Timpuri Noi și despre dorința sa de a cânta la flaut refrenul melodiei Perfect.

“Am ales Perfect pentru albumul nostru pentru că nu făcea parte din categoria aia dedicată strict puștilor (ca Luca, Vecina și altele ca ele), pentru că era singura metodă prin care puteam să includ și Partizanul fără să trebuiască să aleg două piese cântate de același vocalist și pentru că toată viața mi-am dorit să aud tema instrumentală de la refren cântată pe flaut” – Dan Byron

Perfect este o piesă apărută prima dată pe albumul Timpuri Noi al trupei cu același nume, în 1992. Cei care au crescut cu muzica rock a anilor 90 aveau cu siguranță în casă celebra casetă pe coperta căreia era o poză cu un copil, imaginea albumului Timpuri noi.

“Țin minte că în ’95, când au lansat De regiune superior, am făcut parte din marea de puștani veniți la magazinul Muzica să ia autografe (toate lansările din vremea aia se făceau în timpul zilei la magazinul Muzica), iar haosul a fost atât de mare încât s-au văzut nevoiți să mute evenimentul în fața bisericii Kretzulescu. Erau foarte populari printre cei din generația mea.” – Dan Byron

Piesa Perfect a fost apoi reinterpretată de trupa Partizan, pe albumul Am cu ce, din 2002.

Iar în 2011 a dat titlul albumului byron. În 2013, Dan Byron și Artan, solistul Timpuri Noi și Partizan, au urcat pe aceeași scenă pentru a aniversa 2 ani de la lansarea albumului Perfect.

La 10 ani de la lansare, pe 17 februarie 2021, trupa byron va cânta albumul Perfect în întregime, în cadrul unui concert online. Evenimentul va fi transmis în direct AICI, începând cu ora 20.00 (ora României) și va putea fi vizionat în toate colțurile lumii.

Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe Streamerse și în rețeaua iabilet.ro, iar cei care doresc să susțină trupa pot alege între trei categorii de bilete – la 35, 50 și 75 de lei – în sistem “pay what you want”.

The post “Am făcut parte din marea de puști veniți la magazinul Muzica să ia autografe de la Timpuri Noi” – Dan Byron și povestea din spatele albumului “Perfect” appeared first on Cultura la dubă.

Încă am în memorie videoclipul lansat în decembrie, anul trecut, de trupa Byron. Cântec de leagăn era piesa de încheiere a unui album excelent, “Nouă”, o radiografie dură a României, care venea într-un moment de răscruce – 30 de ani de la căderea comunismului.

Părea că poate fi, în sfârșit, un moment de restart pentru o țară atât de întâziată precum a noastră, la fel cum albumul Byron ne retrezea speranța într-o muzică românească capabilă să stârnească un puternic impact emoțional, în cel mai bun sens al expresiei.

Dar pandemia care ne-a lovit în acest an a măcinat țara noastră și așa fărâmițată de sărăcie, impostură sau valuri de plecări. A măcinat implicit și un domeniu oricum subfinanțat în România – cultura.

Cel mai tare au fost afectați artiștii independenți. Aceștia s-au trezit că nu mai pot face singurul lucru care le hrănește atât existența spirituală, cât și pe cea fizică.

Dan Byron, pe numele adevărat Daniel Radu, este solistul trupei Byron și una dintre cele mai constante și apreciate prezențe pe scena rockului alternativ românesc. Pentru el și colegii săi de trupă, 2020 ar fi trebuit să fie un an plin de concerte, de după lansarea unui album important.

A fost, însă, un an cu doar un sfert din program realizat, un an al supraviețuirii și reinventării.

Acum, la capătul acestui an, Dan Byron a lansat un album solo, creat acasă, în pandemie – “Long Story Short” – un EP alcătuit din 4 piese care existau de mai mulți ani, dar care abia acum au căpătat conturul unui mini-album.

Lansarea a avut loc din sufrageria solistului și transmisă online, exact când guvernul anunța o schemă de ajutor de stat pentru operatorii din sectorul cultural, schemă care îi omite chiar pe cei care creează arta.

Despre toate acestea am stat de vorbă cu Dan Byron.

Cum a fost anul pandemiei pentru tine?

Lăsând la o parte că a fost ciudat din pricina virusului ăsta, a fost ciudat că a trebuit să ne schimbăm felul de a fi, să ne schimbăm programul, să ne revizuim jobul, să facem altfel lucrurile. De altfel, cum făcut toată lumea.

Ca artist, cum s-a schimbat workflow-ul tău?

Noi suntem unii dintre fericiți, dintre oamenii care au o infrastructură destul de solidă, încât să poată să susțină concerte și în perioada pandemiei. Am avut toată vara concerte, dar cam un sfert din câte aveam în mod obișnuit.

Acum că a venit timpul rece, s-au terminat și concertele alea.

Din punct de vedere financiar, a fost o prăbușire pentru voi?

Îți dai seama că a fost o diferență foarte mare. Fiecare a încercat să își gestioneze cât de bine a putut situația. Și obiceiurile ni s-au schimbat, cum a făcut toată lumea. Nu ne-am mai apucat să cheltuim aiurea.

S-a discutat foarte mult despre condiția artistului, mai ales despre artiștii independenți, cum ar trebui susținuți de stat. Au fost niște ajutoare, de 4000 de lei, în starea de urgență…

Stai puțin, era 4000 de lei brut. Trebuie să dăm înapoi la stat cam jumătate…

Da, brut. Și trebuia să îndeplinești mai multe condiții. Tu ce crezi, voi, artiștii, ar trebui să fiți susținuți de stat sau să încercați să găsiți soluții de supraviețuire, așa cum fac oamenii din toate domeniile?

E ciudat să răspund, pentru că ar trebui să mă pun eu mai sus decât vecinul meu.

“Nu suntem privilegiați, dar suntem un domeniu foarte lovit, fiindcă nu mai putem să ne facem meseria.”

Dan Byron, muzician

Și atunci trebuie să supraviețuim și să găsim soluții să depășim momentul ăsta.

Cine altcineva să ne sprijine?

Ți-ai fi dorit în anul acesta să fi existat ca artist în altă țară?

Nu. Cred că toți artiștii am visat asta cândva, să fim artiști în altă țară, dar situația nu e așa de roz nici pe acolo. Nu vorbim neapărat de timpurile astea, ci în general.

Costul vieții și cheltuielile sunt mult mai mari și sunt mult mai mulți artiști. Infinit mai mulți artiști.

Și atunci, te bați cu morile de vânt ca să te poți întreține.

Cunosc oameni care au trăit prin Londra, Berlin și mulți dintre ei nu au reușit, s-au apucat de altceva.

Tu mai faci și altceva în afară de muzică?

Nu. Nu am mai avut din ’98 niciun alt job, dar asta a fost o încăpățânare a mea, nu înseamnă că am trăit tot timpul lejer.

Au fost perioade în care ar fi trebuit să îmi iau, dar m-am încăpățânat să nu.

Dar ca cetățean, cum te simți într-o țară care are atâtea probleme cu spitalele, cu educația?

Știm cu toții unde ne aflăm. O parte din noi sunt deja pregătiți să plece, dar eu mi-am jucat cărțile cumva, adică m-am împăcat cu gândul că nu o să plec niciodată de aici.

Sau dacă o să plec, o să o fac nu pentru că mă gonește cineva, ci pentru a trăi ceva anume într-un anumit loc.

“Dormi fără vise, popor naiv,
Dormi ani la rând, culcă-te definitiv,
Iar dacă prin minune te-oi trezi din hibernare
Viața ți-o fi împrăștiată departe prin lume, peste hotare.”

Byron, Cântec de leagăn

Am ascultat noul tău EP. Aș vrea să te întreb de ce ai ales să scrii versurile în engleză? Mai ales că vorbești despre acasă.

El este scris în ultimii zece ani, iar eu m-am exprimat în engleză foarte multă vreme, apoi mesajul este unul universal, nu e românesc.

Practic, primul album scris în română a fost despre România, a fost albumul Nouă, de anul trecut. Acela nu ar fi putut fi scris în engleză. În schimb, ăsta are un mesaj universal.

Bine, dacă mă întrebi de Home, sweet home, poți să zici că se referă la noi, românii, dar piesa se referă, de fapt, la oricine.

Anul acesta ați avut și multe concerte din studio sau de acasă, transmise online. Cum e să ai un concert de acasă și să nu-ți vezi publicul?

Depinde cu ce mindset pleci. Bineînțeles că e ciudat.

La un moment dat mi-am dat seama că există o problemă, dar mi-am impus să judec toată treaba asta ca și cum aș avea un martor. Ca și cum aș cânta acasă la mine, dar aș avea un martor – laptopul, care transmite imaginile respective către toată lumea.

Anul acesta era an de după lansarea unui album, cum ar fi trebuit să arate și ce s-a schimbat?

Ar fi trebuit să avem concerte tot anul, să fim prezenți la cele mai mari festivaluri, deja existau contracte.

“Ne așteptam la vreo 70 de concerte anul ăsta și probabil că am avut 20.”

Ai văzut schema de ajutor de stat din partea guvernului pentru sectorul cultural?

Sunt foarte puțin la curent, adică sunt la curent cu ce trebuie să știu, dar toată treaba asta care s-a întâmplat acum, pe cine au favorizat și pe cine au defavorizat, pe mine mă privește, dar eu sunt în planul 2.

Îi privește direct pe cei din agenție, pe oamenii care organizează evenimente.

În plus, s-a anunțat când eu eram acum prins cu finalizarea și lansarea albumului.

Scopul lansării acestui EP care ar fi?

În primul rând, păstrarea sănătății mele mintale.

M-am trezit în situația de a sta acasă, ceea ce nu fac de foarte mulți ani. Și aveam piesele astea, cu care mă puteam juca, mi-au dat de lucru, dar mi-au făcut și mare plăcere.

Și acum, fanii tăi cum pot asculta EP-ul?

În general, lumea are un abonament la Spotify, la Apple Music, la Tidal, îl poate asculta acolo.

Dar dacă cineva e atât de respectuos și vrea să cumpere direct albumul, o poate face de pe siteul bandcamp.com, prețul albumului e un minimum setat de tine, dar persoana care cumpără poate plăti cât vrea de la suma aia în sus.

Când un album e cumpărat, mie îmi vine imediat mail cu cine a cumpărat album și cât a dat pe el, iar mie a doua zi îmi intră banii pe Paypal. Este cea mai corectă chestie din lume.

Tu ce muzică asculți?

Prea puțin din ce ascult eu e muzică românească. Ascult Robin and The Backstabbers, The Mono Jacks, Lucia, Grimus, dar și alții.

Altfel, sunt destul de la curent cu ce se întâmplă în lume, adică cu albumele care apar.

De exemplu, trebuie să reascult albumul de anul acesta al lui Bob Dylan. Mi-am cumpărat două reviste celebre, Uncut și Mojo, numerele de sfârșit de an, unde se află topul albumurilor de anul ăsta. Iar albumul lui Bob Dylan, care mie nu mi-a plăcut atât de mult, a ieșit pe primul loc la ambele.

Și am zis, cum adică? trebuie să îl reascult.

Mi-a plăcut foarte mult Fiona Apple anul ăsta. Și Moses Sumney.

Dar am o colecție de discuri, că eu chiar cumpăr, cu albumele mele favorite, cu ce mi-a plăcut dintotdeauna. Am de la Billie Eilish la Led Zeppelin. Sunt momente în care ascult albumele care mi-au plăcut în timp.

Citeam pe site-ul tău că în copilărie ți se spunea Dan Queen pentru că erai fan Queen.

Da, Queen a fost prima trupă pentru care am făcut o pasiune și cred că foarte multă lume se regăsește în muzica lor.

Ce crezi despre albumele solo ale lui Freddie Mercury?

Cred că nu a avut oamenii potriviți cu care să le facă, el a fost foarte visător. Cumva Mr. Bad Guy putea să fie un super album, dar nu cred că a știut să își aleagă oamenii care să le producă. Multe dintre piese sunt foarte faine.

Și, de altfel, cei de la Queen, când au făcut Made in heaven, albumul postum, au luat bucăți din Mr. Bad Guy și le-au făcut cu ei la instrumente.

Crezi că ar fi fost Freddie Mercury acest artist extraordinar fără ceilalți membri ai trupei Queen?

În mod sigur el era oricum extraordinar. Faptul că a reușit să facă o trupă stabilă cu cei trei, e o întâmplare, puteau să fie alți trei. Eu nu zic că ei nu sunt valoroși, sunt foarte valoroși, dar zic că e o întâmplare că s-au găsit așa. Ei puteau să cânte cu altcineva, la fel și el. Adică nu din cauză că s-au întâlnit au devenit brusc mari.

Ca să ajungi să faci muzică de calitate în România, crezi că e esențială educația muzicală? Mă refer la un liceu vocațional, o școală de muzică.

Cele mai mari nume din pop-rock nu au avut niciun studiu. Jimi Hendrix e considerat și în ziua de azi cel mai mare chitarist și inovator în domeniul chitarei electrice, iar el nu știa să scrie și să citească note. Asta îl face mai prost? Nu.

Bineînțeles că este de dorit să existe niște studii ca să te poți descurca mai ușor, dar nu e o condiție.

Te-ai gândit vreodată să te îndrepți către zona educațională, să predai altora ce știi tu?

Mă tot gândesc la asta de câțiva ani, pentru că la noi sunt niște segmente foarte slab reprezentate, ori inexistente.

Și eu visez de niște ani să predau songwriting. Mi se pare că e o chestie esențială, pe care noi o facem așa…încercăm să ne închipuim cum se face.

Ce îți place să faci, în afară de muzică?

Mă joc Assassin’s Creed Valhalla, nou apărut. Am jucat foarte multe părți din Assasin’s Creed, mi se pare că e un joc foarte reușit.

În afară de asta, acum nu mai joc nimic altceva, dar am jucat la viața mea GTA, inclusiv FIFA am jucat foarte mult, dar la FIFA e mișto să fii în gașcă, să faci campionate.

Altceva, în afară de jocuri?

Citesc constant. Îmi place foarte mult Filip Florian, bineînțeles Cărtărescu, am mai citit niște Dan Lungu, dar unele lucruri la el îmi plac, altele nu.

Și aș vrea să fiu mai la curent cu ceea ce se întâmplă în literatura română, mi se pare că nu există suficientă informație despre ea, o platformă care să îți dea totul pe tavă. La fel cum nu există pentru muzică. Dacă vrei să afli ce albume românești s-au lansat în ultimele două luni, e foarte complicat să afli.

Știu că tu scrii pe blogul tău. Te-a tendat vreodată să te îndrepți către literatură, să scrii o carte?

Bineînțeles că visez uneori să scriu ceva mai serios, dar mie mi se pare că e o meserie în sine, trebuie să înveți tu foarte multe lucruri ca să poți scrie o carte.

Altfel, ce îți dorești pe viitor?

Îmi doresc ce ne dorim cu toții, să scăpăm de coșmarul ăsta, să revenim la ce știam înainte, să ne întâlnim, să ne îmbrățișăm și să ne bucurăm de viață.

The post Dan Byron: “Nu suntem privilegiați, dar suntem un domeniu foarte lovit, fiindcă nu mai putem să ne facem meseria.” appeared first on Cultura la dubă.

Concertul byron de joi seara, ora 20:00, va putea fi urmărit gratuit pe pagina de Facebook Qreator.

Până acum, concertele susținute de The Mono Jacks sau de Vița de Vie, în cadrul aceluiași proiect, s-au bucurat de zeci de mii de spectatori online.

Home Together Edition, seria de evenimente live a Qreator by IQOS, aduce bucurie iubitorilor de rock alternativ din România și, în același timp, susține artiștii români, care se confruntă cu o perioadă dificilă după anularea concertelor.

Trupa byron s-a înființat în 2006 și până acum a lansat 7 albume de studio și trei DVD-uri live. Membrii trupei sunt obișnuiți să cânte atât pe scene mari de festival, în fața a mii de spectatori, cât și unplugged neamplificat, pentru o mână de oameni. Au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că era o provocare de neratat și au compus coloana sonoră pentru serialul original, produs în România, „Rămâi cu mine”.

Cel mai recent material, „Nouă”, lansat în 2019, este un album despre România, dedicat nouă. Un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți, dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

Trupa este formată din 6fingers (clape, chitară, voce), Dan Georgescu (chitară), Laszlo Demeter (bass), Ovidiu Cristian (tobe) și inconfundabila voce a lui Dan Byron, solistul care cântă și la chitară și flaut.

Printre hiturile lor se numără „Cu capul în nori”, „Încet încet” sau „Granița-n raniță”.

Ultimul single, „Cântec de leagăn”, lansat chiar iarna trecută, când s-au împlinit 30 de ani de la Revoluție, s-a bucurat și de un videoclip emoționant.

Qreator – Home Together Edition găzduiește artiști români în fiecare săptămână, într-o serie de evenimente online, pe Facebook Qreator. Te încurajăm să te conectezi și să rămâi acasă!

The post Trupa byron susține joi, ora 20:00, un concert live pentru fanii izolați în case appeared first on Cultura la dubă.