Obligația de a spune poezii la serbări îi poate traumatiza pe copii. Interviu cu psihologul Beatrice Stăncioiu

De Ziua Internațională a Poeziei am stat de vorbă cu un psiholog despre primul contact al unui copil cu poezia, dar mai ales despre rolul cititului în viața noastră, din copilărie până la bătrânețe.

Beatrice Stăncioiu este psiholog, consilier școlar și profesoară în învățământul primar și ne-a explicat ce efecte poate avea forțarea unui copil de a spune poezii la serbări, dar și cum îi putem atrage pe cei mici în universul magic al cărților.

Cum am putea explica, de fapt, beneficiile cititului? De ce este important să citim?

Cred că primul lucru care ni s-a spus este că cititul îmbogățește vocabularul. Și așa este. Îmbogățește vocabularul, prin expunerea la cuvinte noi sau expresii, este o oportunitate de a învăța ceva nou, îți oferă și o altă perspectivă asupra lucrurilor.

Sunt momente dificile în viața fiecărui om, iar citind te poți regăsi în poveștile altor oameni. Aceste experiențe te pot ajuta să te înțelegi, să descoperi lucruri noi despre tine, să înțelegi că nu ești singur.

Altfel, cititul ajută foarte mult la concentrare și la conectare, conectarea la poveste, dar și conectarea la sine. Ai nevoie să fii într-o anumită stare ca să poți să citești, trebuie să fii prezent.

Apropo de momentul potrivit, mulți spun că e bine să citim înainte de culcare, de ce este special acest moment?

Îți oferă o stare de liniște și de relaxare. Depinde mult și de ceea ce citim înainte de culcare, dacă citim lucruri care ne afectează emoțional, e posibil să ne agite.

Când te așezi în pat și începi să citești, practic te deconectezi de la o zi plină și îi permiți creierului să se relaxeze puțin. Îi dai o pauză de la rutină, probleme, griji.

Pentru că, de fapt, toate astea ne împiedică să adormim, frământările și agitația de peste zi. Cărțile te scot din povestea ta și te introduc în a lor.

Plăcerea de a citi este ceva ce se câștigă în copilărie și nu se mai schimbă pe parcurs sau se poate schimba și la maturitate?

Se poate schimba, însă dacă nu descoperi plăcerea asta din copilăria mică, va fi greu să îți placă la adolescență. Se mai poate să o descoperi după 25 de ani.

Copilăria mică înseamnă de când înveți la școală să citești, clasa I, clasa a II-a. Eu am copii la clasele a II-a și a III-a care citesc cărți, dar fac asta pentru că au fost încurajați de părinți. Părinții le-au prezentat copiilor lumea magică a cărților, a poveștilor, iar atunci este mult mai ușor pentru acei copii să găsească bucuria de a citi.

“Ca să ajungă să citească în școală, copiii trebuie obișnuiți cu universul cărților încă de când sunt foarte mici, ar fi bine ca părinții să le citească în momente de relaxare, înainte de culcare. Sau nu neapărat să le citească, ci pur și simplu să le spună povești.”

Beatrice Stăncioiu, psiholog

Copiii își creează cu ochii minții imaginile din povești. În schimb, televizorul, telefoanele, îți prezintă totul de-a gata, pe când cartea te ajută să îți creezi tu povestea, să îți dezvolți creativitatea și să faci conexiuni.

Citind, copiii își antrenează memoria și apoi pot face conexiuni.

Sunt unii părinți care folosesc cititul drept pedeapsă sau obligație pentru copii. Ce efecte are o astfel de abordare?

Cu pedeapsa nu rezolvi nimic, copiii se simt umiliți și neînțeleși atunci când îi pedepsești. Nu poți să îi spui “trebuie să citești”. De ce? Copilul trebuie atras, iar copiii învață prin joc. Cu forța nu se învață nimic.

Cât de importantă este și puterea exemplului? Ca cei mici să îi vadă pe adulții lor răsfoind o carte, în loc să stea tot timpul pe telefon?

E esențială. Copiii sunt o reflexie a noastră, a adulților, apoi noi, ca adulți, repetăm inconștient anumite tipare din copilărie.

Creștem în familie, vedem anumite lucruri, apoi le facem și noi, pentru că acesta e normalul în viața noastră. Dacă noi stăm toată ziua cu telefoanele în mână și ne uităm la televizor, copiii vor face același lucru, ei nu au de unde să își ia informația că există și altceva. Doar școala le mai poate deschide orizonturile, dacă în familie nu se întâmplă asta.

Pentru că e Ziua Poeziei, aș vrea să te întreb ce rol are memorarea de poezii în copilărie? Practic, la serbări, la gradiniță, copiii iau contact cu poezia.

“Noi am crescut fiind forțați să memorăm poezii, toți aveam emoții. Sunt copii care atunci când îi pui pe un podium se blochează, pentru că nimeni nu îi pregătește dinainte.”

Totul e pentru adult, nu pentru ei. Ei sunt atât de mici încât nu înțeleg fenomenul și se blochează. Serbările sunt un spectacol pentru părinți. Sunt unele grădinițe care nu fac asta exact din această cauză, să nu supună copiii unui stres.

Da, îți poți antrena memoria, dar e esențial să îți placă și să înțelegi ceea ce memorezi. Dacă înveți ceva mecanic, după 10 minute ai uitat. Dacă înveți ceva logic și înțelegi ceea ce ai memorat și îți și place, atunci ții minte foarte mult timp.

Dar nu e nevoie să memorezi poezii sau informații ca să îți antrenezi memoria. E suficient să citești. Cititul e pentru creier cum e sportul pentru corp, singura modalitate prin care ți-l antrenezi.

Copiii pot rămâne cu traume din cauza unui moment de blocaj la serbare?

Da, ei cred că îi dezamăgesc pe părinți și ajung să creadă că ei nu sunt suficient de buni, doar fiindcă nu au putut spune poezia.

“Asta le zdruncină încrederea în ei, dar ei nu au nicio vină că sunt supuși la asta de către propriul părinte.”

Un părinte poate să îi spună copilului “Dacă nu vrei să spui asta, nu e nicio problemă, e ok.”

Nu să îi spună: „Învață poezia, că trebuie să o spui la serbare”. Stai, ce înseamnă serbare? Copiii au nevoie de predictibilitate, să știe la ce să se aștepte. Dacă nu știu la ce să se aștepte, ei devin anxioși.

E nevoie ca părinții să le explice ce înseamnă acest eveniment la sfârșitul anului. Ce sărbătorim? Noi vă sărbătorim pe voi, copiii, că după un an greu, ați reușit să terminați. Serbarea e despre ei, nu despre nevoia părintelui de a-și vedea copilul acolo, e o bucurie că cei mici au încheiat o etapă din viața lor și vor începe alta.