Skip to content

Festivalul Internațional de Literatură Timișoara nu a câștigat finanțare locală pentru ediția de anul acesta

foto: Eduard Vasilică

Centrul de Proiecte Timișoara a anunțat recent proiectele eligibile pentru finanțare, în cadrul apelului de proiecte “Cultura în prezent”. Dintre 116 proiecte, 34 vor primi finanțare, iar printre acestea se află 4 proiecte dedicate culturii scrise.

Festivalul Internațional de Literatură Timișoara, organizat de 10 ani încoace, nu va mai fi finanțat de autoritatea locală, fiindcă nu a fost ales printre proiectele câștigătoare.

Decizia a stârnit critici din partea scriitorilor români:

Radu Paraschivescu: “Mi-e dragă Timişoara de fiecare dată când o văd. Mi-a fost dragă şi la Bookfest 2022, cu aproape o lună în urmă. Şi mă bucur că va fi Capitală Culturală Europeană în 2023. Să aflu, în condiţiile astea, că organizatorii FILTM nu primesc subvenţie pentru festivalul lor consistent şi prestigios e, eufemistic spus, motiv de stupoare. Este capitală CULTURALĂ, stimat Centru de Proiecte, nu piscicolă sau siderurgică.”

Radu Vancu: “Decizia vine după 10 ediții în care FILTM a adus la Timişoara scriitori extraordinari din toată lumea – şi a ajuns unul dintre cele mai bune festivaluri literare din partea asta a Europei.

Timişoara fără FILTM e ca Iaşi fără FILIT. Ca Rotterdam fără festivalul de poezie. Ca Avignon fără cel de teatru. Etc.Timişoară culturală, fă ceva. Nu lăsa Centrele de Proiecte Culturale să-ți omoare cultura.”

Miruna Vlada: “O rusine să decizi să nu finanțezi un proiect cultural de succes cum este FILTM! Aveam alte asteptări de la noua administrație de la Timișoara.”

De cealaltă parte, Centrul de proiecte susține că decizia aparține unui juriu independent, alcătuit din profesioniști, și că “aplicația nu a prevăzut activități educative care să deschidă evenimentul cultural spre comunitate, spre grupurile vulnerabile, spre cartierele orașului în toată diversitatea lor. De asemenea, obiectivele acesteia nu sunt suficient de clar explicate în aplicație și nu evidențiază elemente de noutate pentru ediția din acest an.”

Primarul Dominic Fritz a reacționat și el și a lăsat de înțeles că va susține FILTM prin alte mijloace de finanțare ale primăriei. De asemenea, acesta a precizat că este pentru prima dată când banii se alocă în urma unor concursuri corecte, nu prin alegeri politice.

“În locul unui sistem de alocări decise politic, discreționar și netransparent avem acum criterii clare, cu evaluări independente și un focus pe impact în comunitate. Anul acesta, mulți operatori culturali au prins aripi și au depus proiecte excelente în valoare totală de peste 9 milioane. Asta este în primul rând o mare dovadă de încredere pentru acest nou mecanism de finanțare și n-are decât să ne bucure. Dar la o sumă disponibilă de 3 milioane de lei, asta înseamnă și că idei bune și proiecte meritorii în valoare de peste 6 milioane au rămas din păcate nefinanțate. (…)

Am discutat cu mai multe instituții de cultură din subordinea Primăriei pentru a identifica o soluție de finanțare și găzduire pentru FILTM. Nu am niciun dubiu că o vom găsi.”

De-a lungul timpului, la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara au participat scriitori de prestigiu internațional, precum Ludmila Ulițkaia, Pascal Bruckner, Viktor Erofeev sau Laszlo Krasznahorkai.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *