Skip to content

Teatru

Azi se împlinesc 75 de ani de la înființarea Teatrului Evreiesc de Stat. Maia Morgenstern: “Cartierul evreiesc a dispărut, a fost demolat. TES a rămas în picioare, în furtună.”

Teatrul Evreiesc de Stat din București aniversează azi 75 de ani de la înființare. Cu această ocazie, actrița Maia Morgenstern, manager al instituției, a transmis un mesaj emoționant în care a relatat cum a început colaborarea sa cu Teatrul Evreiesc și cum a rezistat acesta de-a lungul timpului.

Ana Ularu: “În clipa asta trebuie să se întâmple ceva revoluționar feminist. Pe de altă parte, nu mi-ar plăcea să fiu nominalizată la ceva doar pentru că sunt femeie.”

Ana Ularu este una dintre cele mai cunoscute actrițe române cu o carieră internațională. Recent, publicul din toată lumea o poate vedea în două noi seriale – Spy/Master, pe HBOMax și The Power, numărul 1 în topul preferințelor pe Amazon Prime, de la lansarea din luna aprilie până în prezent.

Reacția juriului UNITER în cazul Zholdak: “Juriul nu este abilitat să judece eventualele excese temperamentale ale unui artist.”

După ce mai mulți artiști au cerut într-o petiție publică retragerea regizorului ucrainean Andriy Zholdak de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER, pe motiv că “a comis de nenumărate ori abuzuri psihologice și fizice în timpul repetițiilor sale, punând în pericol sănătatea fizică și psihică a actorilor cu care a lucrat.”, juriul desemnat anul acesta de Senatul UNITER a transmis azi un comunicat de presă prin care scoate din discuție varianta excluderii lui Zholdak dintre nominalizați.

Silviu Purcărete s-a retras de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER

Silviu Purcărete, unul dintre cei mai importanți regizori din teatrul românesc, a anunțat azi UNITER că se retrage de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER, în urma reacțiilor apărute în spațiul public, în care mai mulți tineri regizori au criticat juriul pentru ignorarea noii generații de artiști la nominalizările pentru categoriile „Cel mai bun spectacol” și „Cea mai bună regie”.

Mai mulți artiști cer retragerea regizorului Andriy Zholdak de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER

Nominalizările la Premiile UNITER, anunțate în urmă cu câteva zile, au stârnit reacții critice din partea mai multor artiști, care au reclamat nominalizarea regizorului Andriy Zholdak, acuzat în trecut de abuz fizic asupra unei actrițe, precum și ignorarea mai multor regizori din noua generație, precum Eugen Jebeleanu sau Alexandra Badea, autorii spectacolelor Pescărușul și EXIL la TNB.