Skip to content

Alexandra Tănăsescu

Ministerul Culturii anunță noi măsuri de sprijin pentru sectorul cultural

Ministerul Culturii a transmis azi printr-un comunicat de presă o serie de noi măsuri de sprijinire a lucrătorilor culturali, fie că vorbim despre completarea schemei de ajutor de stat, astfel încât vor fi cuprinși și cei din sectorul independent, fie de decizii complet noi cum ar fi alocarea de indemnizații până în iunie 2021 și posibilitatea amânării ratelor.

Concert ICR Soprana Alexandra Coman

ICR a transmis de Ziua Culturii un concert playback

Anunțat ca “un concert extraordinar oferit, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, avându-le ca invitate speciale pe soprana Alexandra Coman și violonista Ana Ungureanu”, evenimentul transmis și finanțat de Institutul Cultural Român pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, s-a dovedit a fi un playback care a stârnici critici dure din partea unor muzicieni români.

Registrul Sectorului Cultural

În România există 4000 de ONG-uri culturale, peste 3000 de firme cu activitate culturală și 6600 de lucrători culturali

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a publicat rezultatele înregistrării în Registrul Sectorului Cultural, o acțiune demarată în noiembrie 2020 de ministrul Culturii, ca obligație pentru operatorii culturali care vor să acceseze granturile guvernamentale, prin schema de ajutor de stat anunțată.

Radu Vancu și Mircea Cărtărescu

“Scoateți ICR de sub mutilanta tutelă politică” – petiție inițiată de Mircea Cărtărescu și Radu Vancu pentru reformarea Institutului Cultural Român

O petiție semnată de 4000 de oameni, prin care se cere reformarea Institutului Cultural Român, a fost înaintată către Administrația Prezidențială. Scrisoarea deschisă, semnată de scriitorii Mircea Cărtărescu și Radu Vancu, este adresată președintelui Klaus Iohannis.

Alexander Nanau refuză Medalia “Meritul Cultural” din partea președintelui: “Este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României.”

Regizorul Alexander Nanau, premiat în 2020 la nivel mondial pentru filmul său documentar “Colectiv”, refuză Medalia “Meritul Cultural”, pe care președintele Klaus Iohannis voia să i-o acorde cu ocazia Zilei Culturii Naționale, care va avea loc pe 15 ianuarie.