Who would have thought that 35 years after the fall of communism, Romanians would still be seeking healing? Cornelia Oncioiu is part of a generation of children raised in Romanian working-class families who, hardened by the shortages and horrors of the communist regime, didn’t know that the affection they showed their own children could matter more than what they put on the table.

Born in the commune of Dărmănești in Bacău County, at her mother’s insistence, she moved to Cluj when she was only 13 years old.

Today, she is one of the voices of the Paris National Opera, and her professional life is divided between the Opera Garnier and the Opéra Bastille, the performance halls that any artist or opera lover dreams of. She has shared the stage with international stars such as German soprano Diana Damrau and French baritone Ludovic Tézier and has worked with important directors like Robert Wilson and Andrei Șerban.

But her story is not that of a diva. Having lived in the French capital for over 20 years, mezzo-soprano Cornelia Oncioiu’s success is an example of courage, perseverance, and healing through music.

***

We met Cornelia Oncioiu right next to the Opera Garnier in Paris. I immediately noticed her Transylvanian accent, but she told us she was actually born in Bacău. Destiny led her to Transylvania, the Banat region, and then to France, so her Romanian has no trace of a Moldovan accent.

“I lived with my parents until I was 13, and when I was 13, my mother said: you’re moving to Cluj! We had some relatives there, and there was a family wedding. Since she couldn’t leave, she said I should. I didn’t want to go, I cried, I hated the idea. But many times, life has shown me that even if I didn’t want something, it happened so that I would get to where I was meant to be.

Do you believe in destiny, that a certain path is written for you?

Yes, I clearly do, because I have lived it, I have seen it happen so many times.

“After I finished 8th grade, I enrolled in the Mining, Oil, and Geology section at the Racoviță High School in Cluj. And it so happened that I met a classmate who was enrolled at the Cluj School of Popular Arts. We both loved to sing, and she told me I could enroll too.

I went with my uncle to register, and the date of the exam fell exactly when I was sick; I had a throat infection. I was treating myself with walnut shell tea and onion tea.

At that time, I sang pop music; I didn’t sing classical music at all, I didn’t know what it was all about. I had no musical knowledge. In Dărmănești, I had an extraordinary teacher with whom I did four years of kobza. And he also played the violin fantastically; you can imagine what it means to have a teacher who plays the violin in Dărmănești, a very small commune! But I never even thought I could have a career in music. I never even dreamed of it. I didn’t know what talent was. I just liked to sing. That’s all.

At the exam for the School of Popular Arts, I sang ‘Nu-mi lua iubirea dacă pleci’ (Don’t Take My Love If You Leave), as I was a big fan of Angela Similea. I sang the first verse and the chorus, and the teacher said, ‘Thank you, that’s enough.’

Of course, I was inhibited; I thought I must have disappointed him, that he didn’t like it, that he wouldn’t take me. And then I experienced one of the most exceptional moments of my life. There was such a great silence that it seemed to last an eternity. And then he said: ‘A voice like that, you hear it once every 25 years.’ And that left me speechless because I didn’t expect it at all; it shocked me.

I think that based on those words, I actually built my career.

And I think I latched onto that. And my younger brother, Călin, was and still is my biggest supporter; he was by my side unconditionally, I always felt him close, even at a distance. He lived and continues to live my successes and failures with the same intensity.”

Deeply moved, with tears in her eyes, Cornelia Oncioiu tells us how a teacher can save the life of a child otherwise condemned to a life without opportunities. “Mr. Valeriu Sorescu was an extraordinarily interesting man; he gave me everything, he shaped me, he opened my eyes. He, with an imposing stature like Pavarotti, came to my school to talk for me because I wasn’t doing well in math.”

The same singing teacher later encouraged her to study at the Conservatory when her parents were calling her home to Dărmănești.

“After finishing high school, I joined the Cluj Opera choir because I needed a job. I had a lot of financial difficulties because I had no help, no one.

My mother told me: ‘You don’t have money, come home.’ The concept of music didn’t exist for her. And I said, no, I want to continue making music, and I stayed. My singing teacher told me at the beginning: ‘You have to do classical music; you have a voice for opera music, leave pop music. You won’t do much with it.’ I still wanted to do pop music, until in my third year of singing, he gave me an aria from Azucena, from Trovatore (n.r. The Troubadour, by Giuseppe Verdi).

This woman, Azucena, mistakenly threw her own child into the fire instead of the other one, wanting revenge. All of this had a very big impact on me because it overlapped with events from my personal life that were very significant, very painful, and so, I immediately understood the text. And I said: ‘If this is opera, this is what I want to do!’

It wasn’t complicated for someone with my experiences. When you come from a family with an alcoholic father, with a mother who yells from morning to night, the emotional burden is always within you.

The choir master of the Cluj Opera was very favorably impressed and said, ‘Yes, indeed, that is a true mezzo-soprano voice. When there is a competition, you will come to the competition and you will be part of our choir, if you want.’

I worked there for 3 years, until 1997.”

In parallel, she participated in and won the most important competitions in Romania, such as Hariclea Darclée, Eugenia Moldoveanu, Sabin Drăgoi, or Ionel Perlea. She began to build a career as a soloist, enjoying the trust and support of the great Romanian soprano Mariana Nicolesco. In 1997, she moved to Timișoara, where she was admitted to the Conservatory, and continued to perform as a soloist at the Cluj or Timișoara Opera, and to sing on the stage of the Romanian Athenaeum in Bucharest.

“In the 2001-2002 season, when I was finishing my studies, I applied for competitions at the operas in Bucharest, Cluj, and Timișoara and had passed the stages at all of them. But, at the same time, as a result of a project with the French Cultural Center in Timișoara, I was going to have an audition in Bucharest for Monique Devaux, who is still the director of the Auditorium at the Louvre.

I traveled all night by train from Timișoara to Bucharest to have the audition in the morning at the Opera, in front of Mrs. Devaux. I knew it was for a lady from France, but I didn’t know who she was.”

She waited all morning on the stairs of the Bucharest Opera to be let in for the audition, and the wait was worth it, as that was the meeting that would radically mark her career.

“She liked it very much and wrote a letter of recommendation for me to the Paris Opera Academy, which is a kind of school, but the admitted people are like employees, in fact. We had teachers, pianists, free training, and our duty was to sing on stage if requested, or to be understudies for some shows.

There were only 5 spots and 250 applicants. When I got there and saw that, I started to tremble and said, well, now it’s life and death. When you put me in a situation like that, I go and show everything I can; nothing can stand in my way, I don’t see, I don’t hear, I disappear into another universe.

I got in here, and at the same time, the competition at the Bucharest Opera was finishing, and I said yes, I choose Paris!

It wasn’t the money that attracted me, but the study; I wanted to learn as much as possible, to be in an environment where I had as much high-level information as possible, which I have to admit I didn’t have in Romania.

How many years did you study at the Academy here?

Two years.

And what happened after that?

Well, even before I was admitted to the Academy, they already offered me work. I did my first production as an understudy, right here at Garnier, with the role of Cornelia from Giulio Cesare (n.r. opera by Handel). The Opera also helped me with accommodation because I had only found a place for the period when I was starting the Academy. But until then, I had nowhere to stay. They found me an apartment right across from the Opéra Bastille.

Back then, there was a FNAC right in front. And they had the habit, as they do now, when there is an opera premiere, of highlighting all the records of that opera. And I didn’t know who those artists were, because at home we didn’t have YouTube, we didn’t have the internet, we didn’t have anything. I knew nothing about Mark Minkowski (n.r. French conductor) and a lot of other greats from here. I had the cast list, but it was only when I went into FNAC and saw Mark Minkowski, Mark Minkowski, Mark Minkowski everywhere, and all the people who were in the show, that I broke out in a sweat and said: ‘I can’t believe it, I’m going to go rehearse with these people tomorrow.’”

This year, Cornelia Oncioiu celebrates 21 years since her debut at the Opéra Bastille in Dialogues des carmélites. In all this time, her CV has become impressive, being a constant presence in the productions of the Parisian opera – Giulio Cesare, Elektra, Louise, The Barber of Seville, Madama Butterfly, Parsifal, Lucia di Lammermoor, Traviata, Le Soulier de satin are just a few of them. She has also sung at the Bordeaux National Opera in Rusalka, at the Grand Théâtre d’Avignon in Rusalka and Peter Grimes, and at the Marseille Opera in Madama Butterfly. Noticed by specialists in Paris, she has been invited to be part of performances staged in Amsterdam, Geneva, Monte Carlo, Tokyo, Santiago de Chile, and Shanghai.

“It’s not enough to sing beautifully or well; you have to be very responsive. That is, the moment you are told something, you have to immediately deliver what is asked of you. This is very important. Whether it comes from a conductor or a director. If you don’t react immediately to do what is said, in general, you are not given a second chance. In opera, at this level, no one really has patience with you.”

Although she was performing an episodic role, a critic from the New York Times noticed her in Traviata, alongside the main soloists – “Cornelia Oncioiu brings rich mezzo tones to the few lines she has to sing,” the New York Times article states.

Through music, she has seen different corners of the world, but she has collaborated least with Romania, being better known in France, her adopted country, than in her native country. In fact, this is the first interview she has given to a Romanian publication since settling in France.

How did you manage to integrate into everything that the world of Parisian opera means, beyond the artistic aspect?

It wasn’t easy for me. The difficulty comes from the difference in culture. The environment is not the same. We Romanians are more open; we get straight to the point. They are more diplomatic, they discuss things differently, they never say things to your face.

It’s hard at the beginning from a human point of view, until you make friends, until you get used to it. What most determined me to stay here was the cultural level and diversity.

If I had stayed in Romania, I don’t know what my life would have been like, but here I managed to buy an apartment, I managed to do so many extraordinary shows, to meet so many people, to sing under the baton of so many important conductors, to discover the world, to see art, to discover literature. You don’t feel like going back as long as you can benefit from all of this.

It’s true that for a soloist, as in my case, it’s very difficult because you always have to be well prepared, you always have to be at a high level. Any problem that arises puts you at a disadvantage and can quickly bring you down.

Whereas if you’re in a troupe in Romania, you don’t have the same problems. In general, you stay until retirement. It’s true that here you don’t have the same security or stability, but you have a lot of different soloists all the time, some of the world’s immense artists, the repertoire is very varied, the level of the orchestra is completely different, with extraordinary guest conductors.

Which work dynamic do you think is healthier, the one in Romania with all the artists employed or this one where artists are independent and work on a project basis?

I’m sorry, I don’t know if someone will accuse me or won’t like my answer, but I definitely opt for the second one. As a soloist, you realize you have to maintain your voice constantly, to work, to study. When the competition is high, of course, it makes you study and be prepared, because otherwise, someone else will take your place. This is also valid for directing, not just for soloists.”

Among the great directors she has worked with at the Paris National Opera are the American Robert Wilson and the Romanian Andrei Șerban.

“For me, Robert Wilson will remain hard to match, from many points of view. With him, I did Madama Butterfly at the Opéra Bastille, in 2009 and 2014, with me in the role of Suzuki. He insisted on the idea that when you perform and address someone, the feeling you want to convey doesn’t just go to the front. The energy circulates in multiple directions: up, down, front, back. If there’s a partner behind you, you don’t see them, but you have to feel them; you have to feel the energy with them, to make a connection with them.

A lot of soloists go on stage and care very little about their partners; they only focus on themselves, on shining, and that’s not okay.

With Andrei Șerban, I have some fabulous memories; I really liked Andrei! We are a bit made of the same dough. We both have a kind of simplicity and a direct style of communication, we understood each other very well.

I did L’italiana in Algerie at Garnier in 2010. And before that, Lucia di Lammermoor at Bastille. Andrei is spontaneous, he’s intelligent, he’s modest, he’s creative, free, he’s human, very human. He’s also charming, but it seems to me that the charm in people like this also comes from the fact that they have kept something of their childhood somewhere, that innocence in their soul.

What are the greatest satisfactions you have in your work?

The most satisfying moments are when you have partners you are on the same wavelength with and there is intensity. Intensity in emotions, in dedication, in responsiveness. It’s nice when your partner gives you a true look in the eye and isn’t the type who looks through you and sings their part, thinking about what they have to do.

With what partners have you experienced this?

Diana Damrau comes to mind now, for example, when we sang Traviata together, Sonya Yoncheva.

Then, there’s also the joy that comes from self-transcendence – when you manage to do difficult things that you never dreamed of.”

Having left a country that was still learning what democracy was and arriving in the heart of a culture that puts artistic freedom first, Cornelia Oncioiu has managed to build an international career through her own efforts and by eliminating any cultural barriers in her path.

The Paris National Opera, a benchmark of innovation and modernity, continues to work on dismantling clichés and brings multidisciplinary productions to the public, in which classic texts are sometimes combined with contemporary dance, minimalist scenography, and an international cast.

While street breakdancers were invited on stage there alongside the opera soloists in the revolutionary production Les Indes Galantes, the Bucharest National Opera was still trying to recover after numerous cases of corruption and the famous racism scandal in 2016 when Romanian artists demanded the removal of foreign collaborators and booed the great ballerina Alina Cojocaru, along with her partner, choreographer Johan Kobborg.

This year, the Bucharest National Opera again blundered with a campaign trying to “educate” the public – “How we dress at the opera” – presenting a hypersexualized and clichéd image of a fashion model wearing an evening gown. In contrast, at the Bastille, given that it is a common activity for them, many French people go to the opera directly from work, wearing casual clothes.

“I have been here for 20 years; it is a huge creative force, and the mix of classic and contemporary has become normal. But the audience here is much more open than in Romania.

In Germany, the role of Elvira from Don Giovanni was played this year by a man (n.r. the Brazilian Bruno de Sa), and this stirred numerous comments on the internet. What’s the problem? I mean, who are we to judge? And why should we judge? How does it affect us?

What do you think is the role of opera today, when the world is so dependent on digital technology, and the attention span for a subject lasts only a few seconds?

The role of opera is to make you live experiences other than the ones you are used to; it helps you see various stories from the past, many of which are still valid today, you see how people reacted back then, to know other cultures, other behaviors.

I believe that at the opera, you can experience feelings that I don’t know if you can experience in other forms of art. Of course, you can be moved in front of a painting, in front of a sculpture, or at a theater play, but when the vocal intensity is mixed with music, with scenography, with directing, with dance, with the text, with poetry, it is difficult for that to be equaled by anything else.

I’m curious if your parents got to see you singing on the stage of the Paris Opera.

Yes, my parents came to Paris a few times, and my father, before he died, came a few times and saw me in Paris, Nantes, and Bucharest. And my mother has come a few times.

My mother still lives in Dărmănești; she knows I’m here, but my parents were never very interested in my career, what I do professionally, my evolution. However, I am grateful because they gave me an education and what was necessary in my childhood. Now, as an adult, I have also understood the difficulties they went through.

What else connects you to Romania? Do you still visit your country, are you interested in what’s happening there?

Yes, of course, I’m interested. I was very affected and very preoccupied with the elections; I never in my life wanted a president to be elected as much as I wanted Nicușor Dan to be elected now. Oh my god, what a relief I felt when I saw he was elected. I think I would have cried for days if it hadn’t been so.

It’s interesting that you’re so interested, even though you no longer live there.

Well, you know why? (with tears in her eyes) I want to cry when I think of all the people who worked and struggled before so that we could have what we have now. It’s as if some people no longer appreciate anything. We no longer want Europe, we no longer want freedom, we no longer want anything, we only want ourselves, Romania? Because Europe is taking everything from us. I don’t understand. What is Europe taking from us?

I think about the people who died in the Revolution and the progress that has been made, because progress has been made. Some people don’t want to see it, but I say it has been made.

We are free to leave whenever we want, wherever we want. Isn’t that a good thing?”

***

This article is part of the “France Week” series, an initiative by Cultura la dubă supported by BNP Paribas. So far, within this project, Cultura la dubă has presented the stories of 22 Romanian artists and cultural figures based in France.

The post From Dărmănești to the Paris National Opera, the voice of mezzo-soprano Cornelia Oncioiu is the cry of a generation appeared first on Cultura la dubă.

Soprana Anna Netrebko, una dintre cele mai importante voci din muzica clasică și, totodată, apropiată a lui Vladimir Putin, transmite pentru prima dată un mesaj împotriva liderului de la Kremlin, în contextul războiului din Ucraina.

După ce dirijorul Valery Gergiev și pianistul Denis Matsuev au avut contractele desfăcute de Carnegie Hall, publicul și politicienii danezi au cerut același lucru înaintea unui concert pe care Anna Netrebko trebuia să îl susțină la Aarhus, în Danemarca, soprana fiind o susținătoare tradițională a lui Putin. Aceasta a decis să anuleze concertul.

Într-un mesaj surprinzător de curajos, aceasta a luat atitudine și a condamnat războiul început de Putin în Ucraina.

“Am stat ceva timp să reflectez fiindcă situația este mult prea serioasă pentru a o discuta fără a te gândi în profunzime înainte. În primul rând: mă opun acestui război!

Sunt rusoaică și îmi iubesc țara, dar am mulți prieteni în Ucraina și suferința și durerea lor îmi frâng inima. Vreau ca acest război să se termine pentru ca oamenii să poată trăi în pace. Pentru asta mă rog.”, a transmis artista într-un mesaj publicat pe paginile sale oficiale de social media.

Aceasta a ținut să puncteze, în schimb, că nu i se pare corect ca artiștii să fie obligați să își spună opiniile politice sau să fie afectați din punct de vedere profesional de ele, făcând referire la concertul său anulat de danezi și la ceilalți artiști ruși îndepărtați de occident.

“Aș vrea să adaug ceva: să forțezi artiștii sau orice altă persoană publică să își spună opiniile politice în public și să își condamne țara natală este greșit. Asta ar trebui să fie o alegere liberă. La fel ca mulți dintre colegii mei, nu sunt om politic. Nu sunt un expert în politică. Sunt o artistă și scopul meu este să unesc oamenii atunci când politica îi dezbină.”, a completat Netrebko.

Pe de altă parte, Netrebko a făcut de mai multe ori afirmații importante din punct de vedere politic. Ba chiar în 2014 a donat 15.000 de euro operei din Donetsk, o regiune pentru ocupația căreia se luptau separatiștii ruși, a concertat alături de Oleg Tsarev, un lider separatist din Donetsk și s-a fotografiat cu steagul rebelilor, militând pentru “Noua Rusie”.

Anna Netrebko s-a născut în Uniunea Sovietică la Krasnodar și a fost descoperită ca artistă chiar de către dirijorul Valery Gergiev, care a promovat-o la Teatrul Mariinsky. Ea e devenit repede un star internațional, cântând pe cele mai mari scene ale lumii și la cele mai importante festivaluri, precum Salzburg Festival, Metropolitan Opera, Royal Opera sau Opera din Viena.

În 2008 ea a fost numită Artista Poporului în Rusia și a fost decorată de Vladimir Putin, admiratorul său declarat. Președintele rus a participat la mai multe dintre concertele sopranei și obișnuia să îi trimită flori de ziua sa de naștere.

Într-o felicitare trimisă în 2021 cu ocazia aniversării sopranei, dată publicității de Kremlin, Putin i-a scris Annei Netrebko:

“Strălucitoarea ta personalitate și extraordinara virtuozitate, frumusețea rară a tonului și a vocii tale și performanțele tale carismatice cuceresc cele mai sofisticate audiențe și sunt admirate de milioane de oameni din toată lumea.

Ești capabilă să transmiți talentul tău uriaș în capodopere pe cele mai mari scene ale lumii și să rămâi în același timp deschisă, fermecătoare și o persoană prietenoasă, cu o personalitate înălțătoare și un spirit civic ferm.

Concertele tale în Rusia sunt evenimente majore, o adevărată celebrare a frumuseții și a artei muzicale.”

The post Soprana Anna Netrebko, favorita lui Vladimir Putin, condamnă pentru prima dată acțiunile liderului rus appeared first on Cultura la dubă.

În luna august 2021, un scandal de proporții ajungea în presa centrală, după ce mai mulți balerini ai Teatrului Oleg Danovski din Constanța au acuzat un coregraf și pe soția acestuia, directorul artistic al corpului de balet, de rele tratamente, printre care hărțuire sexuală, umilire și chiar violență fizică. Conform unui memoriu semnat de 6 angajați și trimis la Ministerul Culturii, conducerea teatrului ar fi asistat pasivă la agresiuni timp de peste 10 ani.

Ministrul Culturii de atunci, Bogdan Gheorghiu, a trimis Corpul de Control la Constanța, iar Cultura la dubă publică azi în premieră raportul ministerului care clasează acuzațiile balerinilor pe motiv că aceștia nu au prezentat dovezi concludente.

***

În memoriul trimis de angajați, coregraful Horațiu Cherecheș era acuzat că a făcut avansuri sexuale mai multor balerine și că l-ar fi lovit pe un balerin după ce acesta a folosit masca sanitară în timpul unui spectacol.

Soția sa, Monica Cherecheș, șefa corpului de balet, ar fi știut de abuzuri, la fel și directoarea Daniela Vlădescu.

Cuplul Cherecheș a negat acuzațiile, conform declarațiilor oferite pentru Antena 3, iar după ieșirea în presă, i-a dat în judecată pe balerini pentru defăimare. Procesul respectiv urmează să fie judecat.

Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii confirmă situația tensionată din cadrul instituției publice de cultură, însă constată că balerinii nu ar fi depus plângeri oficiale la conducerea teatrului, iar cazul balerinului bătut nu poate fi judecat până când instanța nu se va pronunța asupra lui.

O altă situație reclamată în memoriu se referă la o deplasare de muncă în Germania, când un angajat a suferit un accident celebral, iar instituția l-a lăsat singur în spital, cu diurna tăiată.

Ministerul confirmă povestea în raport și o percepe ca fiind normală. Corpul de Control susține în concluziile raportului că balerinul „a plecat în turneu în calitate de angajat al teatrului, având dreptul la diurna de 35 de euro pe zi. Dar, în condițiile pierderii temporare a capacității de muncă, contractul individual de muncă a fost suspendat, pierzând dreptul de a primi diurnă.”

Cheltuielile spitalicești au fost, totuși, decontate ulterior printr-o firmă privată de asigurări.

Acuzațiile de abuzuri sexuale și de umilire sunt desființate, rând pe rând, în raport, pe motiv că nu există probe. În plus, ministerul invocă legea, susținând că plângerile penale privind abuzurile sexuale se depun la 3 luni de la comiterea acestora, iar asta nu s-ar fi întâmplat.

Totuși, raportul critică actuala conducere a instituției, pe motiv că aceasta nu ar fi respectat legea privind informarea angajaților cu privire la hărțuirea la locul de muncă și la egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Daniela Vlădescu, de profesie soprană, conduce Teatrul Oleg Danovski din Constanța de 16 ani. Aceasta a fost iubita lui Nicu Ceaușescu, fiul cuplului prezidențial de dictatori, după cum singură a mărturisit într-un interviu pentru Jurnalul:

„A fost o poveste frumoasă. Cel puţin din partea mea, a fost una sinceră, pe tot parcursul celor patru ani cât a durat. Aceiaşi patru ani in care mi s-a interzis accesul la Televiziune, la toate teatrele de operă din ţară, unde colaborasem ani la rând. Dar eu chiar m-am îndrăgostit! De un om care avea şi o parte extraordinar de bună, parte de care mă îndrăgostisem şi care chiar merita dragostea mea.”

Daniela Vlădescu are acum 65 de ani și a atins vârsta de pensionare, însă la fel ca numeroase cazuri din teatrele românești, ea continuă să dețină funcția de manager.

În ultimii ani, mai mulți balerini, români și străini, au părăsit instituția de spectacol din Constanța, invocând modul defectuos în care aceasta este condusă.

Iată, de exemplu, mărturia unui balerin străin pe grupul de balet, în timp ce își anunță plecarea: “Din păcate, în ultimul an compania a creat problemă după problemă și a împins mulți dansatori buni să plece. Nu am o problemă personală cu cineva anume, dar am o problemă cu modul în care compania este condusă.”

Situația de la Constanța va fi analizată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și la Inspectoratul de Muncă Constanța, după cum se arată în raportul ministerului, aceasta fiind măsura prin care Ministerul Culturii se detașează de caz.

The post Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii respinge acuzațiile de hărțuire sexuală ale balerinelor de la Teatrul Oleg Danovski din Constanța appeared first on Cultura la dubă.

Nu este prima dată când Iulia Isaev performează la Metropolitan Opera. Ea a mai interpretat același rol în 2019, într-o situație similară, înlocuind o altă artistă.

“Senzația a fost extraordinară, publicul sublim, iar a cânta din nou la Metropolitan Opera în faţa unei săli arhipline este un sentiment unic pentru orice artist.”, a declarat Iulia Isaev la finalul spectacolului din 18 decembrie 2021.

Din distribuție au mai făcut parte Brian Jagde şi George Gagnidze, conducerea muzicală fiind semnată de Yannick Nézet-Séguin.

Soprana poate fi văzută și în spectacolele Operei Naționale București. A evoluat recent în producţii precum „Paiaţe” şi „Otello”, dar şi în Evgheni Oneghin sau în recenta premieră „Lohengrin” de Wagner, în regia lui Silviu Purcărete, despre care Cultura la dubă a scris AICI.

Pe 12 februarie va avea loc o nouă reprezentație a operei Lohengrin la ONB.

The post Soprana Iulia Isaev, rol principal în “Tosca” la Metropolitan Opera din New York appeared first on Cultura la dubă.

Informația a fost obținută de Cultura la dubă, ca urmare a solicitării unui punct de vedere din partea ONB. Anul acesta, Opera Națională București împlinește 100 de ani de la înființarea oficială a instituției.

Iată răspunsul ONB pentru Cultura la dubă:

“Opera Națională București sărbătorește anul acesta 100 de ani de existență instituționalizată. De-a lungul timpului, scena „Operei Române” a găzduit reprezentanți de prim rang ai artei lirice românești și internaționale. Începând din această toamnă, instituția noastră, dă startul Stagiunii Opera 100.

Printre obiectivele pe care ni le-am propus se numără și acela de a invita personalități ale operei ce ne-au reprezentat și ne reprezintă cu cinste pe scenele internaționale.

Din acest peisaj nu poate lipsi Angela Gheorghiu. Aceasta este  un simbol al culturii române și, în același timp, unul dintre cei mai mari artiști lirici ai patrimoniului universal. Din punctul nostru de vedere, orice alt tip de abordare este lipsit de substanță.

Vă mulțumim pentru interesul arătat și vă informăm că Opera Națională București a început deja demersurile pentru organizarea unei Gale dedicată Angelei Gheorghiu. De asemenea, avem în vedere și alte forme de colaborare pe care domnia sa va dori să le realizeze cu instituția noastră.” 

Angela Gheorghiu afirma în postarea devenită celebră pe facebook și în întreaga presă română că:

“În afara câtorva concerte sau recitaluri, majoritatea cu scop caritabil, în cariera mea începută acum 31 de ani nu am fost invitată să interpretez niciun rol de operă în România, nu am fost invitată de nicio instituție de cultură sau festival să cânt în țara mea natală.“

Am cerut un punct de vedere și din partea Festivalului George Enescu, însă directorul Mihai Constantinescu a refuzat să comenteze, susținând că deja a lămurit situația în urmă cu câțiva ani și că nu își dorește să intre într-o polemică. Contrar afirmației sopranei, acesta ar fi declarat conform Forbes România, în 2013, că Angela Gheorghiu a fost invitată la Festivalul Enescu în mandatul lui Ioan Holender, însă după ce ar fi confirmat prezența, aceasta ar fi revenit asupra deciziei. „A cerut un onorariu de 150.000 de euro pentru un concert, dar a fost refuzată”, declara atunci Mihai Contantinescu.

De asemenea, Cultura la dubă a solicitat un punct de vedere și din partea Filarmonicii George Enescu. Directorul general Andrei Dumitriu ne-a transmis că: “Filarmonica “George Enescu” a avut o colaborare cu Angela Gheorghiu într-un concert de binefacere (cazul “Colectiv”). Din lipsa fondurilor care să poată respecta cota artistei, Filarmonica “George Enescu” nu are în vedere, în următoarea perioadă, să transmită o invitație. Evident, regretăm această situație.”

După afirmațiile Angelei Gheorghiu, scriitorul Radu Paraschivescu a susținut că “Angela Gheorghiu a primit o invitație, cu 5 ani în urmă, de la un mare regizor de teatru și operă. Și a refuzat invitația printr-un limbaj descalificant. Eu am scrisoarea. Este datată din 2016.”

Contactată la rândul său de Cultura la dubă, Angela Gheorghiu nu a oferit un răspuns până la momentul publicării articolului.

The post Angela Gheorghiu este invitată să cânte la centenarul Operei Naționale București appeared first on Cultura la dubă.

Soprana Angela Gheorghiu a înregistrat patru melodii româneşti celebre, alături de Royal Philharmonic Orchestra, dirijată de Gavin Greenaway, compozitor şi pianist distins cu premiul Emmy, informează Agerpres.

Piesele “Sanie cu zurgălăi”, “Barca pe valuri”, “Ionel, Ionelule” şi “Mai spune-mi că nu m-ai uitat” sunt reorchestrate.

“Ideea de a înregistra aceste piese mi-a venit natural, pentru că am ascultat mereu diferite stiluri de muzică – pop, jazz, muzică populară sau rock – şi m-a încântat să le explorez. Toate cele patru piese sunt foarte cunoscute în România şi le ascult de când eram copil”, a declarat Angela Gheorghiu.

“Sanie cu zurgălăi” a fost interpretată și de Edith Piaf, sub denumirea “Johnny, tu n’es pas un ange”, iar peste hotare aduce mai mult a jazz, spre deosebire de variantă populară din România.

“Barca pe valuri”, vals compus de compozitorul român Iosif Ion Ivanovici, se numea iniţial “Valurile Dunării”.

“Ionel, Ionelule”, compus de George Sbârcea, este un cântec interpretat în toate formele muzicale în România.

“Mai spune-mi că nu m-ai uitat” este compus de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian, ambii creatori fiind bine cunoscuţi în România. Inspiraţia Angelei Gheorghiu în alegerea acestui cântec special a venit de la interpretarea Doinei Badea, transmite Agerpres.

“Toate aceste piese sunt doar primele pe care le-am înregistrat alături de Royal Philharmonic Orchestra şi Gavin Greenaway, la Air Studio din iubita mea metropolă britanică, Londra.

România are o bogăţie melodică şi ritmică uimitoare şi de aceea am considerat întotdeauna că trebuie să promovez muzica românească în întreaga lume.

Fiind cântăreaţă de operă, a trebuit să găsesc o formulă stilistică şi muzicală cât mai potrivită pentru vocea mea, aşa că am ales un stil jazzy pentru aceste piese.”, a precizat Angela Gheorghiu.

“Sanie cu zurgălăi” a fost orchestrată de Jorge Calandrelli, “Mai spune-mi că nu m-ai uitat” – de Oscar Castro Neves, “Barca pe valuri” şi “Ionel, Ionelule” – de Chris Boardman.

“În cariera mea am încercat să demonstrez că orice stil de muzică are o calitate extraordinară dacă muzica este bine făcută şi că muzicienii clasici se pot apropia şi pot interpreta muzică pop, jazz sau rock.

Aceste înregistrări sunt doar un început, în dorinţa mea de a oferi publicului mai multe momente de vis, o stare de bine, uneori puţină melancolie, dar mai ales optimism şi bucurie în aceste vremuri tulburi, în care avem nevoie de muzică bună.

Voi continua căutările mele în vastul repertoriu românesc şi internaţional pe care încă nu l-am explorat vocal. Sper că bucuria mea vă va molipsi pe toţi, pentru că avem nevoie de muzică, avem nevoie de artă în viaţa noastră”, a mai spus Angela Gheorghiu.

Soprana Angela Gheorghiu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români peste hotare, ea fiind invitată să cânte pe cele mai mari scene ale lumii.

The post Angela Gheorghiu a înregistrat patru melodii românești alături de Royal Philharmonic Orchestra appeared first on Cultura la dubă.

Cea mai critică reacție vine din partea baritonului român stabilit la Paris, Vlad Crosman. Într-o postare pe pagina sa de facebook, acesta critică ICR pentru că a susținut un astfel de concert din bani publici.

“Cum putem să continuăm să tăcem și să nu spunem nimic la apariția unor astfel de evenimente “culturale” pe bani publici?

Vlad Crosman, bariton

Tăcerea ne face complici la procesul de distrugere și bagatelizare a unui standard de decență și calitate pe care orice eveniment, mai ales organizat sub egida Institutului CULTURAL Român, este dator să îl aibă. Indiferent de implicarea politicului sau a diverselor intervenții nepotismo-amantismo-amicalo-dacice, de multe ori inevitabile, din păcate. ” a scris baritonul Vlad Crosman.

În programul concertului au fost „Rapsodia a II-a“ de George Enescu, „Valurile Dunării“ de Iosif Ivanovici, „Aria Dochiței“ de Gherase Dendrino, „Limba noastră“ de Ion Aldea Teodorovici, pe versuri de Grigore Vieru, orchestrație Cristian Faur, „La Oglindă“, pe versuri de George Coșbuc, orchestrație Marius Cristescu, „Vai, bădiță, dragi ne-avem“, „Dragu-mi-i, mândro, de tine“ și „Floricică de pe apă“ de Tiberiu Brediceanu, „Fata din Carpați“ de Ioan Chirescu, „Ochiul tău iubit“ de Eugen Doga, pe versuri de Mihai Eminescu, „Balada pentru vioară și orchestră“ de Ciprian Porumbescu.

În imagini pot fi obervate mai multe momente în care soprana Alexandra Coman mimează cântarea (de exemplu, la min. 49.20), iar mima nu se suprapune corect cu sunetul.

Surse din cadrul orchestrei ne-au declarat că toți muzicienii au fost nevoiți să înregistreze anterior concertul, fiindcă, din cauza restricțiilor impuse de autorități, nu se puteau afla în număr mare pe scenă. Astfel, concertul a fost înregistrat cu două serii de muzicieni, iar ulterior au fost suprapuse sunetele. De asemenea, ni s-a transmis că repertoriul a fost ales pentru a fi pe placul unui public larg, nu pentru elită.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la dirijorul Daniel Jinga, însă acesta nu a dorit să comenteze. Am contactat-o și pe soprana Alexandra Coman, dar nu a răspuns până la ora publicării articolului.

Am solicitat și Institutului Cultural Român un punct de vedere. Articolul este în curs de actualizare.

The post ICR a transmis de Ziua Culturii un concert playback appeared first on Cultura la dubă.