În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Vladimir Putin anunța, într-un mesaj televizat, începutul unei așa-numite „operațiuni militare speciale” împotriva Ucrainei. Era cel mai mare atac asupra unei țări europene de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, mânat de pretextul cum că regimul de la Kiev ar fi fost unul nazist, vinovat de genocid împotriva populației ruse din regiunea sud-estică Donbas. 

Un an mai târziu, statisticile indică mii de morți și milioane de ucraineni refugiați în alte țări.

Cum, încă din perioada premergătoare invaziei, Vladimir Putin a negat dreptul la existență al țării vecine și a spus că arta sa face parte din patrimoniul rus, lupta s-a dat inclusiv la nivelul culturii și identității ucrainene. Iată cum. 

Din prima zi a invaziei, organizații ca UNESCO sau Europa Nostra au îndemnat la respectarea legislației privind protecția patrimoniului și au amintit că distrugerea intenționată a siturilor culturale sau contrabanda cu obiecte de artă sunt crime de război. 

La momentul acela, îngrijorarea experților se îndrepta mai ales către cele șapte monumente ucrainene înscrise pe Lista patrimoniului UNESCO: de exemplu, Catedrala Sofia și Lavra Peșterilor din Kiev (ambele din secolul XI) sau Reședința mitropoliților Bucovinei și Dalmației din Cernăuți (actuala Universitate Națională „Iuri Fedkovici”, construită în anii 1800). Cultura la dubă a scris în detaliu despre ele AICI. 

Deocamdată, datele verificate de UNESCO arată că aceste monumente au fost ferite de distrugeri. Catedrala Sfânta Sofia a primit acum câteva zile chiar și vizita președintelui american Joe Biden, aflat pentru câteva ore la Kiev.

Tot cele mai recente date UNESCO spun, însă, că bombardamentele din ultimele 12 luni au avariat, adesea iremediabil, alte 241 de situri ucrainene, printre care 106 lăcașuri de cult, 18 muzee și 12 biblioteci. Lor li se adaugă mai bine de 3.000 de școli. Iar cifrele reale sunt probabil mai mari decât atât. 

Majoritatea siturilor afectate se află în regiunile estice Harkiv și Donețk, atacate puternic de trupele ruse. Vederi din Ucraina, un proiect al Institutului Ucrainean (echivalent al Institutului Cultural Român), demonstrează dimensiunea distrugerilor.

Piața Libertății din Harkiv își primise numele în 1991, odată cu independența Ucrainei față de URSS. Fiind cea mai mare piață din țară, atrăgea numeroase evenimente publice. În 2008, Queen a concertat acolo, în fața unui public de circa 300.000 de spectatori.

„Până în ultimul moment, n-am crezut că cineva o să se atingă de Sviatohirsk”, spunea de curând o localnică intervievată de reporterii The New York Times. Lavra de pe malul râului Doneț, care datează aproximativ din secolul XVI, fusese ani la rândul un punct de atracție mistic. Apo a venit războiul. În septembrie, însă, când armata ucraineană a eliberat regiunea, clopotele ei au bătut din nou. 

Din Mariupolul în care se află rămășițele Bibliotecii Publice Centrale „V. Korolenko” trupele ruse ar fi furat, conform consiliului local, circa 2.000 de lucrări de artă.

Tot de acolo a venit, în martie anul trecut, și povestea unuia dintre cele mai tulburătoare atacuri, catalogat de Amnesty International drept „o crimă clară de război”: bombardamentul asupra Teatrului Dramatic, la subsolul căruia se adăposteau civili și care fusese marcat cu mesajul „copii”. Circa 600 de persoane și-au pierdut viața sub dărâmături.

Totuși, într-o demonstrație de reziliență, treisprezece dintre membrii echipei de teatru s-au reunit în vestul țării și și-au reluat activitatea. În vară pregăteau o piesă despre un dizident ucrainean din anii ’80. 

Mai adânc în sudul Ucrainei, orașul-port Odesa, cunoscut și ca „perla Mării Negre”, a fost la rândul său bombardat de trupele ruse. Luna trecută, UNESCO a inclus însă centrul istoric pe Lista reprezentativă a patrimoniului mondial și l-a desemnat inclusiv ca sit al Patrimoniului mondial în pericol, pentru a-l putea proteja prin asistență tehnică și financiară.

Votul împotrivă a venit din partea Rusiei, care a transmis că decizia comisiei e motivată politic (alți 14 membri s-au abținut de la vot). 

„Perla Mării Negre” nu e singurul simbol al identității ucrainene care a primit recunoaștere în condiții de urgență din partea UNESCO. Și cultura borșului ucrainean a intrat din iulie 2022 pe Lista patrimoniului cultural imaterial în pericol, din cauza strămutării și a dezbinării comunităților care duc rețetele mai departe. 

Mai mult, inițiative de protejare a patrimoniului au venit și din partea oamenilor obișnuiți sau a experților locali. Din Odesa și până în Liov, ucrainenii și-au îmbrăcat monumentele în saci de nisip și structuri din lemn, vrând să le ferească de șocuri. 

Un birou de arhitectură din Kiev a creat un sistem de protecție modular, ușor de transportat și montat, care e folosit deja pentru apărarea mai multor monumente din Kiev și Harkiv. La rândul său, comunitatea de IT-iști din Ucraina a pus umărul la dezvoltarea unor proiecte de mapare și simulare 3D care să analizeze distrugerile și să ajute la refacerea cât mai fidelă a patrimoniului după război. 

În muzee ori biblioteci, managerii și-au mutat întreaga viață la locul de muncă, în așa fel încât să se asigure, pe cât posibil, că obiectele de care sunt responsabili nu dispar. Iar unii dintre ei au transformat războiul însuși în experiență expozițională. 

„Ucraina crucificată” e numele unei astfel de expoziții, organizate din mai 2022 de un muzeu din capitala țării, dedicat în mod obișnuit istoriei celui de-al Doilea Război Mondial. La baza ei stau echipamente militare adunate de pe front, fragmente din lucrări de artă recuperate din diferite localități atacate, obiecte și mesaje inscripționate cu graffiti din adăposturi antiariene.

„Istoria noastre se scrie acum”, spunea un vizitator al expoziției vara trecută, „iar asta e o ocazie de a intra în contact cu ea”.

Unde va duce această istorie e greu de spus. Acum două zile, Rusia și-a suspendat participarea la Tratatul de control al armelor nucleare strategice, iar trupele sale rămân periculoase, mai ales în partea de sud și sud-est a Ucrainei. Cert e că, la un an de la începutul războiului, lupta se dă în continuare – și prin arme, și prin cultură.

The post Patrimoniul cultural al Ucrainei după un an de război appeared first on Cultura la dubă.

Spectacolul „1984” a revenit pe scena Teatrului de pe Podil din Kiev weekend-ul trecut, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse în Ucraina. 

Adaptat după romanul distopic al scriitorului britanic George Orwell, spectacolul a fost întâmpinat cu bucurie de public sâmbătă seară, până când a fost întrerupt de o sirenă care prevestea un atac aerian.

După câteva săptămâni de liniște în Kiev, în acea seară Rusia a bombardat câteva blocuri de locuințe din capitală. Spectacolul a fost oprit, iar reprezentația de duminică a fost de asemenea anulată.

Teatrul de pe Podil, cel mai modern teatru independent din Kiev, s-a redeschis pentru prima dată la începutul acestei luni, după ce mai multe instituții de cultură, printre care și Opera din Kiev, și-au reluat activitatea la final de mai. 

Înainte de descrierea fiecărei reprezentații, pe site-ul teatrului există un avertisment privind procedura de urmat în cazul unei alarme: 

„Dacă se anunță raid aerian, toți spectatorii și personalul teatrului trebuie să se îndrepte spre adăpost. După semnalul de anulare a pericolului, vom continua să jucăm piesa.În cazul în care alarma durează mai mult de o oră, vom juca piesa în dimineața următoarei zile lucrătoare, astfel încât toată lumea să poată ajunge acasă în siguranță, înainte de stingere.”

După patru luni de război, revenirea a fost întâmpinată cu entuziasm de locuitorii capitalei ucrainene. Primele trei spectacole s-au jucat cu sala plină, potrivit Euronews.

Cel mai recent spectacol reluat de Teatrul de pe Podil, o punere în scenă a celebrului roman „1984” scris de George Orwell, transmite un mesaj mai relevant ca niciodată în perspectiva narațiunii promovate de Kremlin cu privire la invazia începută pe 24 februarie.

Romanul lui Orwell, publicat în 1949, descrie o societate totalitară în care libertatea de expresie este suprimată, viețile și chiar gândurile oamenilor sunt monitorizate, iar minciuna și ura prevalează. 

„Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere”, sunt principiile după care funcționează această societate. 

În roman, cetățenii Oceaniei(una din cele trei superputeri totalitare care împart lumea fictivă) sunt obligați să folosească „nouvorba”, o limbă golită de sens, curățată de termeni care ar putea trezi spiritul critic al oamenilor în legătură cu regimul politic totalitar.

În realitate, Rusia distruge orașe întregi din Ucraina, provocând mii de victime, însă le interzice cetățenilor săi să folosească cuvinte precum „război” sau „invazie”, în favoarea formulării promovate de mass-media controlată de stat: „operațiune militară specială”.

„Pot confirma fiecare cuvânt scris de George Orwell, ca cineva care le trăiește în realitate. Piesa este incredibil de relevantă nu numai pentru ucraineni, ci și pentru Europa”, a declarat actrița Yulia Brusentsova pentru AFP, preluat de Le Devoir, înainte de spectacolul de sâmbătă.

Înființat în 1987 și situat într-una dintre cele mai înfloritoare zone culturale din Kiev, Teatrul de pe Podil a devenit o parte importantă a scenei artistice din capitala Ucrainei. Condus de directorul artistic Vitaliy Malakhov, este unul dintre singurele centre de teatru modern din Ucraina.

„1984” se va juca din nou vineri, 1 iulie, pe scena Teatrului de pe Podil. Următoarele două reprezentații sunt sold out.

The post Teatru pe timp de război. La Kiev, o adaptare după romanul „1984” a fost oprită de sirenele de raid aerian appeared first on Cultura la dubă.

Ediția de anul acesta are loc în parteneriat cu festivalul omonim din Kiev, anulat din cauza războiului, iar încasările vor merge către refugiații ucraineni și către salvarea animalelor de companie din Ucraina.

În programul AIFF București vor fi incluse filme din selecția festivalului ucrainian: filmul C’mon C’mon precum și o serie de documentare ucrainene grupate sub titlul AIFF Kyiv Indie Lab.

C’mon C’mon, cu Joaquin Phoenix în rol principal, este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. Actorul joacă rolul unui jurnalist care călătorește prin țară pentru un nou proiect alături de tânărul său nepot.

„Acest film profund onest despre copii într-o lume a adulților este condus cu extrem de multă grijă” (The Guardian) și „te va lăsa cu un strop de speranță în plus” (The Nev York Times) la finalul proiecției. Joaquin Pheonix a fost prezent personal la prima ediție a AIFF București, la invitația regizorului Cristian Mungiu, cel care a fondat festivalul.

Anul acesta, festivalul va include și documentarul MAIDAN, realizat de Sergei Loznitsa, despre lupta pentru libertate a poporului său.

Iată și alte categorii sau filme incluse în programul festivalului:

INDIE LAB este un laborator de film pentru artiștii tineri ucraineni care lucrează la primul sau al doilea proiect de film documentar. În timpul sesiunilor ce durează două săptămâni, participanți din diferite regiuni ale Ucrainei lucrează și editează scurtmetrajul lor. În ciuda faptului că pentru unii participanți este prima lor experiență în regie și montaj, munca lor în cadrul laboratorului a rezultat în crearea a 10 scurtmetraje documentare în fiecare an, cu sprijinul unor regizori din Ucraina și Statele Unite ale Americii. În cadrul programului spectatorii de la București vor putea vedea următoarele documentare de scurtmetraj: FOMO, BIRTHMARK, IN THE FIELDS, DIARY 1937, THE WONDERFUL YEARS și SAVE ME DOCTOR.

O combinaţie neaşteptată de film profund personal şi de documentar experimental, THE CATHEDRAL, în regia lui Ricky D’Ambrose, recompensat recent cu prestigiosul premiu al presei străine de la Hollywood, este povestea meditativă, impresionistă, a unui copil singur la părinţi ce observă ascensiunea şi decăderea familiei sale americane pe parcursul a două decenii.

„The Cathedral”, spune Vox, „este un film ca o cutie de bijuterii aparent modestă, însă cu un conţinut uimitor, plină de imagini care formează amintirile personajului principal, Jesse (interpretat de diverși actori în copilărie și tinerețe)”, în timp ce site-ul Roger Ebert subliniază că „D’Ambrose are în mod clar o voce regizorală încrezătoare şi reuşeşte să creeze o dramă de familie care se desfăşoară în faţa ochilor noştri aproape ca o amintire”.

În DOWN WITH THE KING (regia Diego Ongaro), film care a luat Marele Premiu Special al Festivalului de la Deauville, starul rap Money Merc este trimis de Paul, managerul său, într-o casă rurală din Berkshires pentru a se concentra la următorul album. Dezamăgit de cariera sa de rap și de ceea ce înseamnă faima modernă, Merc nu are niciun chef să scrie sau să înregistreze muzică.

În schimb, își petrece cea mai mare parte a timpului la ferma vecinului său învățând despre agricultură și bucurându-se de simplitatea vieții la țară. După ce Merc își anunță brusc retragerea de pe Twitter, Paul îşi propune să-l atragă înapoi în industria muzicală.

Multi-premiatul scriitor/regizor Justin Chon este autorul lui BLUE BAYOU, o poveste emoționantă și extrem de actuală despre o familie unică americană care luptă pentru viitorul său. Antonio LeBlanc (Chon), un coreean adoptat, crescut într-un orășel din Bayou, Louisiana, este căsătorit cu Kathy (interpretat de cunoscuta actriță Alicia Vikander, premiată cu Oscar în 2016), iubirea vieții sale și este tată vitreg pentru Jessie. În timp ce încearcă să le asigure o viaţă mai bună celor dragi, el trebuie să se confrunte cu fantomele trecutului atunci când descoperă că ar putea fi deportat din singura țară pe care a numit-o vreodată „acasă”.

Despre această peliculă, selecţionată în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes din 2021, RealTalk.inc spune că ar fi „musai de văzut. Este o perspectivă extrem de bine ancorată în realitate asupra stării actuale a sistemului de imigrație din această țară”. „Ceea ce Blue Bayou reuşeşte superb în momentele sale subtile este să ilustreze că a fi asiatic nu e o identitate unică, ci o vastă tapiţerie de culturi diferite” au scris cei de la The Playlist.

I WAS A SIMPLE MAN (regizat de Christopher Makoto Yogi) spune istoria chintesenţială a unui om confruntat cu propria-i mortalitate, a cărei abordare înșelător de simplă ne aduce recompense bogate şi melancolice. Criticii americani au jubilat, considerându-l „un portret crepuscular, tulburător, al unui patriarh bătrân şi bolnav” (LA Times) sau „o vrajă de 100 de minute de frumuseţe şi melancolie, în aceeaşi măsură intimă şi grandioasă” (Roger Ebert).

Pentru că descrie experienţa de refugiat cu ajutorul unei animaţii vii, FLEE (semnat de Jonas Poher Rasmussen) forţează graniţele documentarului ca să ne prezinte o călătorie către autodescoperire. Motivul pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar pentru „cel mai bun documentar” este, potrivit publicaţiei Sydney Morning Herald, faptul că izbuteşte o realizare remarcabilă: „abordează un subiect dificil şi-l spune într-o manieră foarte captivantă”. „Uneori, un film este atât de puternic, încât te trezeşti spunându-le tuturor să se ducă să-l vadă. E exact ce am simţit să fac după proiecţia cu Flee”, scrie şi Jerusalem Post.

De prea multe ori, cinema-ul devine sinonim cu marele spectacol, cu blockbusterele lucioase şi zgomotoase, cu maşinile de făcut bani pentru marele public. Se uită des că filmul de public nu e doar maximalist şi bombastic, ci şi intimist şi profund, atunci când vorbeşte despre teme cu care rezonăm cu toţii. Ce altceva este E.T. EXTRATERESTRUL, capodoperă care împlineşte anul acesta 40 de ani, decât o mică mare poveste despre un băieţel și prietenul său ciudat dintr-o altă lume? Însă fără mitica creatură extraterestră scornită de Steven Spielberg, lumea ar fi fost puţin mai tristă şi mai cinică.

În mijlocul unei realităţi atât de zbuciumate, American Independent Film Festival .6 vă invită la o pauză de inocenţă: vom redescoperi împreună cât de importantă e prietenia şi acceptarea diferenţelor. E.T, care a încapsulat magia cinematografică pentru generaţii întregi, merită văzut şi revăzut, pentru că de fiecare dată e ca şi cum l-am privi pentru prima oară: brusc, suntem din nou mici, în faţa ecranului, încercând, cu maturitate, să ne reţinem lacrimile, până când zărim una şi în ochii părinţilor.

De-a lungul timpului, pelicula şi-a păstrat intact acel sentiment pur de mirare, dar şi puterea imaginației și sinceritatea răvăşitoare. O fabulă fantastică despre durerea creşterii şi a deciziei de a renunţa la ce iubeşti, filmul lui Spielberg este la fel de marcant astăzi, ca şi acum patru decenii, pentru că vorbeşte despre ceea ce pierdem cu toţii: candoarea copilăriei.

Biletele la AIFF sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Toate încasările ce revin organizatorilor din vânzarea biletelor pentru AIFF.6 vor fi donate Asociației Save the Dogs and Other Animals condusă de Sara Turetta. Asociația este primul ONG de acest fel din sectorul protecției animalelor în România și este implicată activ în sprijinirea familiilor de refugiați ucraineni care trec în România prin punctul de frontieră Isaccea.

Pe lângă strânsa cooperare cu ONG-urile locale pentru a-i primi pe refugiați și a asigura proviziile de primă necesitate, asociația îi ajută să găsească cazare care să permită ca aceștia să fie însoțiți de animalele de companie, oferind hrană pentru acestea, provizii și logistică de transport.

Către Asociația Expert Forum condusă de Sorin Ioniță vor merge fondurile obținute în urma Warm up-ului pe care AIFF îl organizează între 16-17 aprilie la Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Organizaţia este implicată în sprijinirea locuitorilor din zonele Odesa şi Cernăuți, organizând transportul unor ajutoare adunate prin contribuții benevole către locuitorii aflați în nevoie din localitățile vecine României.

Toate detaliile despre cele două organizații, despre cum puteți dona direct, dar și despre programul AIFF.6 și bilete sunt disponibile pe filmedefestival.ro.

The post Vineri începe American Independent Film Festival la București appeared first on Cultura la dubă.

Pe 15 aprilie, ora 19:00, la ARCUB, va avea loc proiecția filmului „I’m so sorry”, în cadrul celui de-al doilea
eveniment de warm-up pentru festivalul One World Romania #15. Filmul a fost prezent anul trecut la Cannes.

Evenimentul este găzduit de OWR#15 în parteneriat cu Docudays, festivalul internațional de film documentar dedicat drepturilor omului din Kiev, Ucraina, ce se desfășoară de regulă în luna martie.

În acest an, festivalul a fost amânat pe o perioadă nedeterminată din cauza invaziei ruse. Proiecția va fi completată de intervenția online în limba engleză a lui Olexi Pasyuk, director adjunct în asociația „Ecoaction’’ din Kiev și expert în energie, schimbări climatice și agricultură.
Filmul regizorului de origine chineză, Zhao Liang, ne prezintă, din perspectiva tehnologiei contemporane avansate, situația complexă a încălzirii globale și opțiunile umanității cu privire la energia nucleară.

Documentarul urmărește evenimentele istorice și situația graduală a dezastrelor nucleare asupra comunităților și societății în general.

Fiecare sit nuclear pe care îl revede reprezintă o temporalitate specifică – Fukushima, Japonia, explozie din 2011 în urma unui cutremur, apare ca prezent în curs de desfăşurare; Semipalatinsk, Kazakhstan, poligon de testare, închis în 1991, reprezintă trecutul ascuns; Cernobîl, Ucraina, explozie din 1986 apărută în urma unei erori umane, este prezentul veșnic alienat, și Onkalo, Finlanda, centrală nucleară deschisă în 2022, prima centrală nucleară achiziționată în Europa după dezastrul de la Cernobîl, este conturată ca viitor al viitorului.

Pe teritoriul Ucrainei sunt 4 reactoare dezafectate la Cernobîl și 15 reactoare nucleare operabile în 4 centrale din țară (Khmelnytskyi , Rivne, South Ukraine, Zaporizhzhia), unde cea de la Zaporojie (Zaporizhzhia) este considerată cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Atacul armatei ruse din 4 martie a.c., a dus la un incendiu asupra clădirii centralei din Zaporojie, care nu a provocat scurgeri de material radioactiv, însă acțiunea a ridicat multe semne de întrebare comunității internaționale cu privire
la modalitățile de asigurare a siguranței naționale și a țărilor din jur în următoarea perioadă.

Cea de-a 15a ediție a Festivalului One World Romania se va desfășura în perioada 13 – 22 mai 2022.

The post Festivalul One World Romania pune în dezbatere pericolele ascunse de centralele nucleare, în contextul invaziei Ucrainei, și aduce în România filmul “I’m so sorry” appeared first on Cultura la dubă.

În cele patru zile care s-au scurs de la începutul invaziei din Ucraina, Volodimir Zelenski, președintele țării, a devenit întruchiparea liderului care-și însuflețește oamenii să apere ce e al lor.

A dat costumul cu cravată pe bluze militărești, a cerut cu îndârjire Occidentului să se implice în ceea ce catalogase anterior drept un război asupra întregii Europe.

A recunoscut că e ținta numărul 1 a trupelor rusești, dar a refuzat să părăsească țara și a continuat să transmită mesaje de încurajare către ucraineni chiar de pe străzile Kievului.

Cu trei ani în urmă, toate acestea ar fi părut mai curând un scenariu de film. Și atunci Zelenski era tot președinte – dar unul ficțional. Juca rolul principal în serialul ucrainean de comedie „Servant of the People” („Servitor al poporului”), spunând povestea unui profesor de istorie exasperat de corupție care ajunge peste noapte la cârma țării.

Cum viața bate filmul, povestea televizată s-a transformat curând în realitate, iar în mai 2019 actorul și-a asumat oficial funcția de președinte al Ucrainei. Și nu oricum, ci obținând 73% dintre voturile exprimate în turul al doilea al alegerilor.

Am vrut să înțelegem mai bine cum a arătat drumul lui Volodimir Zelenski de la actorie la președinție, ce schimbări a adus mandatul său în Ucraina și ce impact au avut ultimele zile asupra imaginii sale, așa că astăzi vă prezentăm pe larg parcursul lui.

***

Volodimir Zelenski s-a născut în 1978 într-o familie de ucraineni evrei din orașul industrial Krivoi Rog, aflat în sud-estul a ceea ce era atunci Republica Socialistă Sovietică Ucraina.

Bunicul său, Simon Ivanovici Zelenski, făcuse parte din Armata Roșie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și își pierduse atât tatăl, cât și cei trei frați din pricina Holocaustului. Un detaliu devenit cu atât mai relevant acum, când Vladimir Putin și-a motivat invazia pretinzând în mod absurd că armata sa „denazifică” Ucraina.

Când avea 17 ani, tânărul Volodimir a început să participe la concursuri de comedie, iar doi ani mai târziu a și câștigat unul. Tot atunci a fondat, alături de câțiva colegi de liceu, trupa Kvartal 95, cu care a început să creeze show-uri de televiziune în 2003. Între timp, a absolvit Facultatea de Drept a Universității Naționale de Științe Economice din Kiev, dar nu a profesat niciodată în domeniu.

Momentul de cotitură al carierei sale actoricești a venit în anul 2015, odată cu lansarea serialului de comedie „Servant of the People”.

Povestea lui Vasil Petrovici Holoborodko, profesorul care ajunge președinte după ce o filmare în care își arată dezgustul față de corupția din țară se viralizează, s-a dovedit atât de popular printre ucraineni, încât Kvartal 95 a ajuns să fondeze, în 2018, și un partid denumit tot Servant of the People.

În același an, Volodimir Zelenski a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din Ucraina.

La fel ca personajul său, care deplânge faptul că cei de la conducerea țării nu știu decât „să împartă, să adune și să își înmulțească averile”, Zelenski și-a bazat campania pe o platformă anticorupție. A promis că va pune capăt influenței oligarhilor asupra conducerii statului, dar și că va opri războiul din regiunea separatistă Donbas, controlată de ruși.

Vocile critice i-au reproșat atunci că promisiunile sale sunt vagi, chiar populiste, lipsite de soluții concrete, dar Zelenski a pus accentul mai curând pe a distra oamenii. În lunile premergătoare alegerilor, a organizat un turneu național de comedie, care i-a sporit popularitatea printre tineri.

În plus, a pozat în familistul perfect, alături de soție și de cei doi copii, și a câștigat astfel și o parte din electoratul mai conservator.

În același timp, s-a ferit de interviuri și a participat la o dezbatere cu principalul său contracandidat, Petro Poroșenko, doar când acesta i-a acceptat condițiile neobișnuite: o discuție pe Stadionul Olimpic, cu teste de sânge la fața locului, care să ateste că nu a consumat alcool sau narcotice.

În final, nemulțumirea generală a ucranenilor față de sistemul politic și dorința unei schimbări radicale i-au adus lui Zelenski un scor zdrobitor, de 73%. În discursul de mulțumire, acesta le-a transmis alegătorilor că are de gând să rămână „om”, adăugând și: „Promit că n-o s-o dau în bară”.

Prima provocare din mandat a venit la doar câteva luni de la învestirea în funcție, când Zelenski a fost prins în scandalul suspendării președintelui american Donald Trump.

Acesta din urmă a fost acuzat că a condiționat un ajutor financiar semnificativ destinat Ucrainei de anchetarea unor presupuse fapte de corupție ale lui Joe Biden și ale fiului acestuia, dar Zelenski a ieșit cu capul sus din situație, pentru că nu a dat curs cerințelor lui Trump.

Pe plan intern, președintele ucrainean a dat startul unor inițiative precum programul „Marea Construcție”, prin care și-a propus să construiască sau să repare cel puțin 6.500 de kilometri de drumuri, și a extins serviciile digitale din Ucraina.

Cât despre îndeplinirea promisiunilor din campanie, lucrurile au părut să se îmbunătățească, însă nu în măsura în care și-ar fi dorit alegătorii, ceea ce a făcut ca popularitatea lui Zelenski să scadă.

Unii oligarhi au fost într-adevăr sancționați. Cel mai notabil dintre aceștia, Viktor Medvedchuk, supranumit uneori „aliatul cel mai apropiat al lui Putin din Ucraina”, a fost plasat sub arest la domiciliu, fiind acuzat, printre altele, de trădare.

Pe de altă parte, Zelenski nu a luat măsuri împotriva lui Igor Kolomoiski, un influent om de afaceri ucrainean care i-a susținut campania, dar care e investigat pentru fraudă și spălare de bani în Statele Unite.

De altfel, și asupra lui Zelenski au planat acuzații de spălare de bani când investigația Pandora Papers a arătat că el și asociații săi din Kvartal 95 au operat mai multe companii offshore în Insulele Virgine Britanice, Cipru și Belize. Zelenski s-a apărat atunci spunând că offshore-urile erau o practică comună în peisajul media ucrainean și reprezentau un mod de a-și proteja show-urile de influența politicului, dar că nu le-a folosit pentru a spăla bani.

Încheierea războiului din Donbas s-a dovedit chiar mai problematică de atât. La început, Zelenski a încercat să negocieze cu Vladimir Putin pe cale diplomatică. S-au făcut schimburi de prizonieri, iar în iulie 2020 a fost declarată încetarea focului. Totuși, luptele nu s-au oprit în totalitate.

Ulterior, când Zelenski a anunțat că Ucraina își dorește să adereze la Uniunea Europeană și la NATO, situația s-a înrăutățit brusc, iar Occidentul a început să se teamă de o invazie.

Zelenski, însă, s-a arătat liniștit: „Răbdarea noastră poate avea un impact asupra provocărilor, când nu răspundem provocărilor, ci ne purtăm cu multă demnitate”, a declarat el. Ba chiar le-a reproșat vesticilor că seamănă frică, contribuind implicit la încercările lui Vladimir Putin de a destabiliza țara.

Pe 16 februarie, data la care americanii preziseseră o posibilă invazie, președintele ucrainean a decretat o Zi a Unității și a invitat cetățenii să fluture steaguri și să cânte imnul național pentru a-și demonstra reziliența.

Vrând să proiecteze siguranță, a vizitat trupele ucrainene din Donbas și a continuat să susțină că aderarea la NATO este „o garanție a securității”, pe care ucrainenii și-o doresc. În același timp, a criticat liderii țărilor din Vest pentru „aroganța” și lipsa lor de acțiune, avertizându-i că e nevoie de sancțiuni împotriva Rusiei înainte ca acțiunile militare să înceapă.

Cu câteva ore înainte ca trupele lui Putin să treacă la atac, în seara zilei de 23 februarie, Zelenski s-a adresat inclusiv cetățenilor ruși. „Nu ca președinte, (…) ci ca cetățean al Ucrainei”, el le-a transmis: „Vi se spune că acest foc va aduce libertate oamenilor din Ucraina. Dar oamenii din Ucraina sunt liberi deja. Își amintesc trecutul și își construiesc propriul viitor. Îl construiesc, nu îl distrug, așa cum vi se spune”.

Discursul său a făcut înconjurul lumii și va rămâne ca un reper în istoria modernă, dar și un exemplu de analizat la cursurile de comunicare politică.

Zelenski s-a prezentat în fața lumii întregi ca om și a reușit astfel să câștige simpatia maselor care au pus ulterior presiune pe guvernele lor să sprijine Ucraina. Rolul lui Zelenski în războiul psihologic este unul esențial.

În contrast, Vladimir Putin a transmis imaginea unui dictator implacabil, înconjurat de telefoane la care ar putea apela în orice moment pentru a distruge lumea. „Veți vedea repercusiuni cum nu ați mai văzut vreodată în istoria voastră”, a transmis liderul de la Kremlin în clipul prin care a anunțat atacul asupra Ucrainei.

Începând din data de 24 februarie, ziua declanșării războiului, Zelenski a părut implicat 24 din 24 de ore în salvarea țării sale din fața invadatorilor.

A renunțat la costum și a apărut în fața populației în tricouri și bluze kaki militare. I-a transmis lui Vladimir Putin că, deși știe că e ținta numărul 1, iar familia sa este ținta numărul 2, nu va părăsi Kievul.

După ce americanii s-au oferit să îl scoată în siguranță din Kiev, Zelenski le-a transmis încă un mesaj care a cucerit simpatia publicului: „Nu am nevoie de o tură cu mașina, am nevoie de muniție!”.

Zelenski s-a filmat în toiul nopții în centrul Kievului alături de miniștri ucraineni. Comunicarea sa umană, nu prezidențială, a convins mii de voluntari să meargă la luptă pentru a-și apăra țara.

Iar rezistența Ucrainei în cele patru zile de război a pus o presiune uriașă asupra marilor puteri, care au fost nevoite, într-un târziu, să decidă cele mai dure sancțiuni economice din istorie asupra Rusiei și să trimită și mai mult armament în Ucraina.

Strategia de comunicare folosită de președintele Ucrainei a fost preluată și de celelalte instituții cheie.

Ministerul Apărării postează constant pe paginile oficiale despre orice mică victorie asupra inamicului, motivând astfel militarii și voluntarii să continue lupta și cetățenii de rând să contribuie la întârzierea trupelor rusești în orice mod.

Ucrainenii de rând au fost învățați să pregătească cocktailuri Molotov, să taie copacii din pădure pentru a încetini tancurile sau să ascundă orice sursă de combustibil din fața rușilor.

Ministrul Digitalizării i-a scris lui Elon Musk pe Twitter să activeze sateliții Starlink în Ucraina. Miliardarul s-a conformat.

Apoi, imagini cu Zelenski în uniformă militară s-au viralizat, chiar dacă era vorba despre fotografii mai vechi, din timpul pregătirii trupelor ucrainene.

Poate că la fel de mult cum Zelenski are nevoie de sprijinul lumii întregi, oamenii de rând, la rândul lor, au de mult timp nevoie de un erou ca în povești, sătui fiind de politicieni scorțoși. Iar Volodimir Zelenski pare acum președintele pe care și l-ar dori orice populație.

Posibil să fie doar o iluzie, dar publicul se hrănește cu aceasta iluzie pentru că tot timpul va avea dorința ca binele să învingă răul și tot timpul, fie în sport, fie în războaie, the underdog (cel defavorizat) se va bucura de mai multă simpatie decât cel cotat cu șanse mai mari de câștig.

La 44 de ani, Zelenski, liderul unei țări asuprite, spune că arma ucrainenilor e adevărul, iar în adevăr nu poate exista și frică.

Nu este un politician fără cusur, însă cel puțin pentru moment pare să fie un lider desăvârșit, care poate schimba cursul istoriei Europei.

The post Actorul devenit erou. Povestea lui Volodimir Zelenski appeared first on Cultura la dubă.

Potrivit publicației Variety, Sean Penn ar fi început munca la acest documentar încă din toamna anului trecut, când a participat la acțiuni de pregătire ale armatei ucrainene. Imaginea de mai sus este surprinsă în noiembrie 2021 de către AP.

Sean Penn a fost fotografiat ieri participând la una dintre conferințele de presă susținute de administrația prezidențială din Ucraina. Imaginea a fost dată publicității chiar de către Biroul de Presă al președinției ucrainene, care a mulțumit cineastului american pentru prezența în zona de conflict.

“Regizorul a venit special la Kiev pentru a înregistra toate evenimentele aflate în curs de desfășurare și pentru a spune lumii adevărul despre invazia rușilor în țara noastră. Sean Penn dă dovadă de curajul care altora le lipsește, în special unor politicieni din vest. Cu cât există mai mulți oameni ca el, adevărați prieteni ai Ucrainei care ne ajută să luptăm pentru libertate, cu atât mai repede vom opri această odioasă invazie a Rusiei.”, se arată în comunicatul de presă transmis de administrația prezidențială de la Kiev, conform Variety.

Potrivit jurnaliștilor de la Newsweek, Penn a sosit la Kiev la începutul acestei săptămâni și a stat de vorbă cu prim-ministrul Iryna Vereshchuk, cu jurnaliști locali și cu cadre militare.

De-a lungul anilor, artistul s-a identificat cu mai multe acțiuni pacifiste și de susținere a victimelor războaielor sau ale catastrofelor naturale.

The post Sean Penn se află în Ucraina și filmează un documentar despre războiul aflat în desfășurare appeared first on Cultura la dubă.