Carti
Scriitorul Marius Daniel Popescu, șofer de autobuz la Lausanne, a fost nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026
Marius Daniel Popescu, născut la Craiova în 1963 și stabilit la Lausanne din 1990, unde își câștigă existența ca șofer de autobuz în cadrul transportului public local, a fost nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026, unul dintre cele mai importante premii literare acordate autorilor de limbă franceză. Alături de el mai sunt nominalizați Daniel Pennac, Elisabeth Barillé și Michel Bernard.
Niciun scriitor și nicio carte în postările Ministerului Culturii de la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, unde România e Țară Invitată de Onoare. Doar fotografii cu ministrul Culturii au fost publicate de minister
România este Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, moment care marchează 120 de ani de relații diplomatice între România și Egipt. Deschiderea pentru oficialități a avut loc miercuri, pe 21 ianuarie, iar deschiderea pentru public joi, 22 ianuarie. Prezentă la Cairo, echipa ministerului Culturii a postat în ultimele două zile, de la față locului, trei texte însoțite doar de fotografii cu ministrul Andras Demeter, fără să menționeze numele vreunui scriitor invitat la standul României sau să arate publicului imagini cu standul României și cărțile expuse.
INTERVIU Michel Bussi, scriitor și cercetător în geopolitică: “Paradoxul epocii noastre: cu cât suntem mai sensibili la umanitate, cu atât mai mult avem tendința de a ne refugia în partide politice care speculează ideea că lumea merge prost.”
Michel Bussi este unul dintre cei mai citiți scriitori francezi contemporani, cărțile sale fiind traduse în 35 de limbi și vândute în milioane de exemplare în întreaga lume. Zilele acestea, autorul este unul dintre invitații speciali ai FILIT, cel mai important festival de literatură organizat în țara noastră, la Iași.
INTERVIU Norman Manea: “Dorul de țară a existat mai tot timpul, dar Patria a avut grijă de mine și mi-a trimis mesaje descurajatoare.”
Norman Manea este unul dintre cei mai importanți scriitori români în viață, fiind propus de mai multe ori pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură. După o recentă corespondență, la care Norman Manea a răspuns cu generozitate, publicăm primul interviu în care celebrul autor român vorbește, pentru Cultura la dubă, despre “calamitățile” prezentului – Gaza și Ucraina, despre degradarea democrației și a marelui proiect american, dar și despre veșnicele nostalgii fasciste și comuniste ale românilor.
A murit Mario Vargas Llosa, scriitorul peruan câștigator al Premiului Nobel pentru Literatură
Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut printr-o scrisoare publică transmisă de cei trei copii ai săi. Llosa era unul dintre reprezentanții de marcă ai literaturii sud-americane, iar în urma sa rămâne o moștenire literară uriașă. “Orașul și câinii”, “Povestașul”, “Elogiu mamei vitrege” sau “Paradisul de după colț” sunt doar câteva dintre celebrele cărți pe care le-a scris. În 2010 el a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
Mircea Cărtărescu: “Arta este un motiv ca să continui să trăiești. Arta te înaltă și de asta avem cu toții nevoie, altfel ne scufundăm în materie.”
Mircea Cărtărescu, cel mai premiat autor român contemporan, considerat în ultimii ani unul dintre favoriții la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură, s-a întâlnit sâmbătă seara cu cititorii din București, la Librăria Humanitas Cișmigiu, după un lung turneu susținut în străinătate, pentru promovarea romanului Theodoros.
Filosof, dincolo de gen. Anca Vasiliu, laureata Marelui Premiu pentru Filosofie al Academiei Franceze: “Să fii gen masculin sau feminin nu este determinarea ultimă a eului.”
INTERVIU SPECIAL Anca Vasiliu este unul dintre cei mai importanți filosofi români în viață. În 2022, Academia Franceză i-a acordat Marele Premiu pentru Filosofie pentru întreaga sa operă.
Scriitorul Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, vine la FILIT în octombrie
FILIT, cel mai important festival de literatură din România, îl va avea ca invitat special la Iași pe Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021.
Dan Byron a pus bazele unui club de carte: “Hai să citim același lucru! Hai să comentăm!”
În urmă cu câteva săptămâni, Dan Byron, solistul trupei Byron, a lansat o invitație pe cât de simplă, pe atât de rar întâlnită în zilele noastre: „să ne vedem o dată pe lună ca să vorbim despre câte o carte. (…) Ce zici? Te bagi?”










