Considerat unul dintre cei mai mari coregrafi ai lumii, dublu laureat al Premiilor Olivier, danezul Kim Brandstrup vine pentru prima dată în România cu un spectacol arătat în premieră la Festivalul de la Edinburgh, pe 20 august 2025.

“Breaking Bach” este o îmbinare între muzica lui Bach, interpretată de Orchestra of the Age of Enlightenment, și streetdance. Evenimentul va avea loc pe 11 septembrie, de la ora 17.00. Va fi, de altfel, pentru prima dată când niște dansatori de hip-hop vor dansa pe scena Ateneului Român.

Kim Brandstrup a colaborat cu companii de prestigiu mondial, precum The Royal Ballet, English National Ballet, Royal Danish Ballet, Rambert Dance Company, Birmingham Royal Ballet, English National Opera, Metropolitan Opera, Teatrul Scala din Milano. Kim este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți coregrafi narativi ai generației sale.

A acceptat să acorde primul său interviu pentru o publicație din România pentru Cultura la dubă.

***

Este prima dată când veniți la Festivalul Enescu?

Oh, da, este chiar prima dată când vin în România!

Știu că ați colaborat frecvent cu balerina română Alina Cojocaru în trecut. Puteți să ne spuneți ceva despre asta?

Da, sigur. Cu Alina am lucrat acum mulți ani. Cred că prima dată când am lucrat împreună a fost în 2006, când era foarte tânără. Ea tocmai intrase în compania Royal Ballet. Și de atunci, am tot lucrat de-a lungul anilor și a fost mereu o plăcere. Ea este una dintre acele rare balerine care doar crește și crește. Acum este matură, dar este în continuare cu totul deosebită, e o imensă plăcere să lucrez cu ea fiindcă e grozavă atât din punct de vedere tehnic, dramatic, dar și muzical.

Vreau să spun că ea pur și simplu trăiește muzica și emoția oricărei piese pe care o interpretează. Asta este atât de frumos la ea!

Ați auzit de Festivalul Enescu înainte de a primi invitația aici?

Nu știam de el înainte, dar după aceea, desigur, am citit multe lucruri bune suntem foarte încântați să venim, sunt destul de entuziasmat.

Iar noi suntem entuziasmați să vă vedem spectacolul. Am citit despre el, am văzut câteva videoclipuri pe YouTube, dar ne puteți spune mai multe despre Breaking Bach? Cum a fost creat acest proiect și ce ați vrut să arătați lumii prin asta?

Dintotdeauna, de când eram adolescent, am fost atras de Bach. Chiar când nu eram atât de interesat de muzica clasică, Bach a ajuns cumva direct la nucleul meu și am simțit muzica lui, m-am întrebat ce este asta? Și asta a rămas cu mine.

Când am început să coregrafiez, de mai multe ori am ales muzica lui. A fost foarte frumos, dar unele aspecte au fost foarte complexe din punct de vedere al vitezei și ritmului. Cele mai de succes piese ale mele au fost cele realizate prin piese solo, precum Suitele pentru violoncel sau Variațiile Goldberg în care, de fapt, ai doar un singur instrument.

Dar imediat ce ai toate straturile în instrumentație, devine atât de dens și se întâmplă atât de multe lucruri, și mi s-a părut foarte greu să găsesc un limbaj de dans care să se potrivească cu ele.

Și apoi am mers la New York și mi-am petrecut șase luni acolo lucrând cu câțiva dansatori de balet clasic, dansatori contemporani și dansatori de hip-hop despre ritm. Și am descoperit că această nouă generație are un simț incredibil al ritmului și al micro-ritmului. Vreau să spun că ei pot număra toate subdiviziunile din muzică, iar uneori simt că balerinii sunt puțin reticenți să numere. Dansatorilor de hip-hop le place să simtă cu totul Bach, totul se întâmplă atât de repede încât trebuie să fii conștient. Este puțin ca Stravinsky.

Deci cred că s-a potrivit viteza lui Bach cu aceşti copii tineri care aveau ceva unic.

Cum ați ales dansatorii?

Am organizat audiții. M-am uitat în jur. Este un dansator cu experiență în hip-hop, cu care am lucrat 15 ani, Tommy Franzen. Din când în când intram în contact cu el, pentru că el avea aceste aptitudini specifice.

Dar am avut audiții deschise. Piesa a fost comandată de Orchestra of the Age of Enlightenment, care este într-un program de rezidențiat la o școală din nordul Londrei, care are un departament de dans foarte, foarte bun.

În școală era destul de mulți dansatori de hip-hop. Așa că i-am examinat și am găsit cinci dintre ei care erau într-adevăr buni. Deci folosesc acei cinci, plus opt profesioniști pentru care am organizat audiții deschise.

Și ați avut premiera recent la Festivalul din Edinburgh. Am văzut un clip de acolo, cu spectatorii care se declarau fascinați la final. Ce fel de feedback ați primit personal?

Am avut premiera chiar acum o săptămână în Edinburgh. Oamenii au fost uimiți de dansatori și de viteza lor, de precizia ritmică. Am văzut cu toții mult Bach dansat de-a lungul timpului, sigur că poți improviza în acest sens, iar totul arată foarte bine.

Dar cred că acești dansatori chiar au știut și au reușit să incorporeze complet muzica. Și cred că oamenii au fost foarte impresionați de asta și de faptul pentru că este o generație care poate că nu este atât de obișnuită cu muzica clasică. Așa că a fost o întâlnire interesantă între cele două lumi.

Și la București va fi foarte special pentru că spectacolul va avea loc într-o sală de muzică, monument istoric, Ateneul Român. Iar contrastul dintre dansul de stradă și acest tip de loc va fi foarte interesant.

Credeți că această îmbinare a artelor, muzica clasică cu dansul contemporan va atrage un nou tip de public spre muzica clasică?

Întotdeauna spun că de îndată ce acești dansatori sau tineri înțeleg faptul că ritmul era înainte la fel de important ca oricare dintre muzica pe care o ascultă ei, cu atât mai ușor se vor conecta la Bach.

Noi numim spectacolul Breaking Bach, desigur, se referă la breakdance, dar și la spargerea unui cod. Pentru că uneori cred că, în orchestrare, linia melodică a viorilor poate aliena publicul mai tânăr.

În timp ce, dacă asculți într-adevăr violoncelul și asculți linia de bas, chiar auzi ce fac ele în relație unul cu celălalt, iar este cu adevărat provocator din punct de vedere ritmic.

Și cred că astfel poți deschide ușa către muzică, în profunzimea ei.

Ați învățat ceva de la dansatorii de breakdance?

Cu siguranță. Ei sunt cu 40 de ani mai tineri decât mine. Sunt preocupați de anumite aspecte. Am învățat, la fel cum au descoperit și ei, după cum am spus mai devreme, că dansatorii de dans clasic nu sunt interesați să analizeze cu adevărat muzica sau să o numere. Acești tipi au cerut să numere. Ei au vrut să știe absolut tot, unde stă atunci când intră, dacă așteaptă jumătate de bătaie. A trebuit să fiu foarte articulat în a le transmite ceea ce voiam să facem împreună, iar asta a fost minunat.

Deci, cu siguranță a fost o colaborare perfectă mine și dansatori și mine.

Vorbind puțin despre cariera dumneavoastră, de ce ați vrut să vă creați propria companie de dans și ce impact a avut asta asupra carierei dumneavoastră?

Ei bine, momentul în care am creat propria mea companie, acum ceva timp, care se numea Art Dance Company, acela a fost cu adevărat începutul carierei mele. A fost găsirea limbajului meu, într-un fel, și am avut foarte mult noroc în acel moment. Exista deja un grup de dansatori care au vrut să lucreze cu mine. Așa că era un sentiment de colegi, știi, eram de aceeași vârstă. Am lucrat împreună în primii 20 de ani.

Mă interesa foarte mult să găsim limbajul nostru în domeniu, eu am studiat filmul și eram interesat de povestire, iar la vremea respectivă erau lucruri pe care nu le regăseai la marile companii. Voiam să explorez asta, așa că m-am gândit că aș putea face asta cu compania mea. Deci am făcut asta timp de 20 de ani, iar apoi companiile de balet au început să fie interesate de ceea ce făceam, pentru că era legat de muzică și de povestirea narativă.

Și, deodată, ușa s-a deschis către balet, acolo am întâlnit-o și pe Alina Cojocaru și mulți alți dansatori fabuloși. Și mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ei, știi, în parte datorită muzicalității înnăscute a acelor mari dansatori.

Simțiți că în prezent baletul a început să se schimbe datorită dansului contemporan?

Simt asta foarte mult. Atunci când am început să lucrez cu companiile de balet, în anii ’90, trebuia să mă încadrez în niște limite, să le cer să facă ceea ce deja puteau să facă, ceea ce le era cunoscut.

Simt că în baletul ultimilor 15 ani companiile s-au schimbat într-adevăr și sunt dispuse să facă orice.

Credeți că puteți exprima mesaje politice prin dans?

Cred că există probabil modalități mai bune de a face lucrul ăsta. Vreau să spun că există o viață internă a corpului, iar asta este dincolo de cuvinte. În dans poți exprima tot ce nu poți spune prin cuvinte. Cred că aceasta este puterea dansului și a baletului.

Cred că există multe probleme politice care sunt foarte importante, dar cred ar trebui luptat mai bine pentru ele în alt mod. Nu cred că dansul este formatul ideal.

Dar, desigur, în ceea ce privește înțelegerea empatiei fizice, subtilitatea emoțională pe care o poți obține prin dans, ea este foarte puternică și are o imagine sau un mesaj foarte puternic.

***

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Celebrul coregraf Kim Brandstrup aduce Bach și hip-hop pe scena Ateneului, la Festivalul Enescu, în spectacolul “Breaking Bach” appeared first on Cultura la dubă.

Despre Festivalul Enescu s-a tot spus de-a lungul timpului că este o “sărbătoare”. Dar poate cei care nu au intrat vreodată în contact cu acest eveniment nu înțeleg exact amploarea lui din punct de vedere logistic, relevanța artistică, notorietatea pe care o are la nivel internațional și bucuria pe care o aduce în sufletele iubitorilor de muzică.

În teorie, Festivalul Internațional George Enescu celebrează muzica clasică, aducând la București, timp de aproape o lună, cele mai mari orchestre ale lumii și cei mai importanți dirijori, pianiști, violoniști, violonceliști, soprane sau tenori. Dar, în profunzime, evenimentul este o celebrare a muzicii, în general, nu doar a celei clasice, a liniștii, a bucuriei și a initimității pe care ea ne-o poate aduce, într-o lume atât de afectată de anxietăți, spații virtuale sau comportamente abuzive.

Aceasta este de fapt, sărbătoare pe care o naște Festivalul Enescu – întoarcerea către noi înșine.

Începând de duminică, 24 august, și până pe 21 septembrie, Bucureștiul și alte mari orașe, prin evenimente conexe, vor fi parte dintr-un univers artistic uriaș, în care se vor auzi lucrările scrise de mari compozitori, dar și lucrări de muzică contemporană sau jazz, vor avea loc spectacole de operă și de balet, concerte pentru copii sau recitaluri intime. Nu în ultimul rând, festivalul aduce în atenția publicului internațional muzica celui mai important compozitor român, George Enescu.

În centrul capitalei vom vedea pe stăzi mii de muzicieni care își vor purta în spate instrumentele, în drumul lor către Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Operă, TNB sau Teatrul Odeon. Și, cu totul inedit, la această ediție vor avea loc concerte și în Club Control.

Festivalul Enescu este cel mai complex și longeviv eveniment cultural internațional organizat de România, iar în spatele lui stă echipa unei instituții publice atipice, aflată în subordinea Ministerului Culturii – ARTEXIM.

Despre munca din spatele festivalului și despre ceea ce vom vedea săptămânile viitoare am stat de vorbă cu Cristina Uruc, manager interimar ARTEXIM și director executiv al Festivalului Enescu.

***

Mai sunt doar câteva zile înainte să înceapă festivalul și nu pot decât să-mi imaginez cum e acum în echipa Artexim. Poți să ne descrii puțin cu ce vă ocupați acum, ce detalii puneți la punct?

În momentul de față, toată echipa Artexim este cu atenția turată la maximum, pentru că trebuie să pregătim sosirile primelor orchestre. Trebuie să verificăm că graficele de repetiții, de cazare, de transport local, aerian, că toate sunt conforme cu realitatea.

Se fac verificări între coordonatorii de contracte, coordonatorii departamentelor logistice și administrative. Parte din echipă este deja la Sala Palatului pentru a pregăti spațiul pentru concertul de deschidere, de duminică, 24 august. Din punct de vedere acustic sunt montate panourile reflectoare de sunet și pânza acustică, pe care le-am făcut special pentru îmbunătățirea experienței de concert, atât pentru public cât și pentru orchestre. Este o noutate a acestei ediții și absolut totul se desfășoară într-un ritm foarte alert.

Așteptăm cu nerăbdare ziua de duminică, pentru că știm că atunci când festivalul începe, cu greu îl mai poate opri ceva. E ca un fel de mecanism care pornește ușor în primele zile și apoi, până la final, merge în ritmul lui, de festival.

De cât timp ați început să lucrați la actuala ediție? Fiindcă știu că se poartă negocieri, mai ales cu marile orchestre, cu artiști foarte cunoscuți, cu ani înainte.

Sigur că da.

Acestea sunt discuții preliminare pentru a ne asigura că disponibilitatea orchestrelor există în perioada în care noi vom organiza festivalul în anii aceia. Evident că totul depinde și de bugetul pe care îl vom primi, dar, ca să putem să ne asigurăm că vom avea festival, trebuie să începem încă de pe acum. Acum pregătim și Concursul Internațional George Enescu, care va avea loc în 2026. Deci, lucrurile se desfășoară în paralel întotdeauna în echipa ARTEXIM.

Care este practica privind transportul instrumentelor? Știu că este o logistică foarte complexă în spate.

Majoritatea orchestrelor mari, cele care desfășoară concertele la Sala Palatului, vin cu instrumentele proprii, pentru că instrumentele muzicienilor care fac parte dintr-o orchestră compun identitatea, sunetul orchestrei respective și, cu foarte mici excepții, aceștia închiriază instrumente sau le punem noi la dispoziție pe durata festivalului.

Pe toată durata Festivalului, putem să vedem în centrul Bucureștiului camioane colantate cu numele orchestrelor  sau cu vizualul Festivalului Enescu. Acestea transportă instrumentele artiștilor invitați, care adesea, sunt în turneu și călătoresc cu instrumentele pe care le aduc aici, la București.

Aceste transporturi se realizează și cu avioane cargo, pentru că uneori vorbim despre distanțe mari care nu pot fi parcurse altfel. La fel și cu transportul instrumentiștilor. Sunt instrumentiști care preferă să vină cu avionul, sunt instrumentiști care preferă să vină cu alte mijloace de transport pe rute mai scurte.

Și toate acestea trebuie corelate într-un grafic care să poată să acomodeze atât logistic încărcarea, descărcarea instrumentelor și succesiunea acestor activități, pentru ca orchestrele să fie pregătite în momentul în care urcă pe scenă.

Și tot oameni din ARTEXIM se ocupă de această logistică?

Da, noi avem totul internalizat pe diverse departamente. Spre exemplu, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai noștri, Magda Badău, se ocupă de partea de gestiune a graficului de transport aerian pentru muzicieni invitați în festival, atât români, cât și străini. Odată stabilit acel grafic de sosiri-plecări, se trece mai departe la graficul de transport local, pe care Marc, un colaborator de-ai noștri, care este alături de noi de 4 ediții, îl gestionează.

Iar graficele de cazare sunt gestionate astăzi de două fete de 22-23 de ani care sunt extrem de atente, responsabile și foarte bune în ceea ce fac, Anastacia și Cătălina.

Cam câți oameni fac parte din echipa ARTEXIM și sunt implicați în Festivalul Enescu?

Nucleul este undeva la 28, 29 de persoane angajate și aproximativ 15- 20 de colaboratori recurenți. Iar efectiv în timpul festivalului, anul acesta, suntem 184 în echipa ARTEXIM, plus echipele de colaboratori de la radio, de la televiziune, vreo 20 de colaboratori externi care se vor ocupa de încărcarea și descărcarea efectivă a cutiilor de instrumente. Să nu mai spun de toți angajații sau colaboratorii furnizorilor cu care noi lucrăm. Și asta înseamnă o desfășurare de forțe până la aproximativ 800-1000 de persoane care fac ca festivalul să se întâmple timp de o lună de zile.

Ai putea spune care au fost cele mai mari provocări în organizarea festivalului?

O primă provocare este încercarea de a acomoda resursa umană de care dispunem cu volumul de muncă pe care îl avem. Apoi, de a adapta viziunea artistică la realitatea logistică și administrativă, care în România nu întotdeauna este cea mai ușor de gestionat.

Provocări mai sunt și din cauza faptului că nu există bugete multianuale aprobate și atunci toate cheltuielile pe care noi le facem depind de momentul în care semnăm contractul de finanțare cu Ministerul Culturii, care depinde de momentul în care bugetul de stat este aprobat, ceea ce ne oferă, cel puțin, la început de an și sfârșit de an anterior festivalului și concursului oarecare palpitații.

Întotdeauna costurile estimate cresc cu cât semnarea contractului de finanțare este întârziată, pentru că știm foarte bine că riscurile sunt ca atunci când ai dispozitive mari, contingente mari de orchestră, care trebuie transportate cu avionul, dacă zborurile de linie nu sunt rezervate din timp, este posibil să nu mai găsim numărul de locuri de care avem nevoie pe o singură aeronavă, chiar pe două. Și atunci trebuie ori împărțite orchestrele pe mai multe aeronave, care au timp de zbor diferit, ceea ce înseamnă logistic și pentru orchestră, dar și pentru noi, un efort în plus și costuri în plus.

Sau, atunci când nu se poate negocia acest aspect de a-i pune pe zboruri de linie, există și situația rezervării unor chartere, care, iarăși, cu cât sunt rezervate mai târziu, cu atât costă mai mult.

Acestea cred că sunt cele mai mari provocări, pentru că întotdeauna încercăm să tratăm bugetul festivalului și bugetul ARTEXIM ca pe un bun cel mai de preț, pentru că noi suntem conștienți de faptul că trebuie să ne încadrăm în ceea ce am estimat, plus contribuțiile din mediul privat, care nu sunt întotdeauna ușor de previzionat, și să încercăm să nu depășim limitele pe care le avem.

Dacă am ajuns la capitolul ăsta, ai putea să ne spui care este bugetul total al acestei ediții și cam cât la sută sunt banii de la minister și cât la sută banii privați?

Bugetul acordat de Guvernul României prin Ministerul Culturii sub formă de finanțare exclusiv pentru Festivalul Enescu aproximativ 93% din bugetul total, cel total fiind de 75 de milioane de lei. În momentul de față încă se lucrează la atragerea suplimentară de fonduri private, chiar dacă festivalul începe duminică. Restul de 7% vin din fonduri private și din contribuția proprie, pentru că ARTEXIM este instituția din subordinea Ministerului Culturii care funcționează foarte diferit față de celelalte instituții „surori”.

ARTEXIM nu încasează subvenție de la bugetul de stat pentru salarii și utilități de funcționare a instituției. Noi primim finanțare exclusiv pentru organizarea și pregătirea Festivalului și Concursului Internațional George Enescu; această finanțare este direcționată în integralitate în dimensiunea artistică și logistică a festivalului, iar fondurile pe care le obținem din vânzarea de bilete, o parte din ele sunt reinvestite în festival, iar cealaltă parte asigură funcționarea instituției timp de un an și jumătate.

Deci, scopul nostru este să gestionăm bugetul în așa fel și cu asemenea responsabilitate încât funcționarea instituției și salariile personalului să nu fie puse în pericol.

Cum reușești tu, ca manager, să atragi sponsori? Crezi că acel procent de 7% mai poate fi îmbunătățit și dacă da, cum?

În 2023 eram la aproape jumătate din suma pe care am atras-o anul acesta. Ceea ce s-a întâmplat în 2023, activările pe care, împreună cu partenerii noștri principali, le-am realizat, ideile artistice care s-au transformat în realitate au demonstrat faptul că Festivalul Enescu este deschis către un public divers, către un public nou, către familii, că se implică în societate și în educarea comunităților.

Împreună cu colega mea Alexandra Gălan și, mai nou, cu Gilda Lazăr, directoarea de comunicare a Festivalului Enescu, mergem și facem fundraising direct. Atât Alexandra, cât și eu, am crescut în festival; aveam 19-20 de ani atunci când am început să lucrăm în echipa de organizare, acoperind aproape fiecare tip de activitate. Astfel ne vine foarte natural, și asta se simte și din partea partenerilor noștri, să povestim ceea ce înseamnă festivalul pentru noi și ceea ce poate deveni asocierea lor cu Festivalul Enescu.

Sunt sigură că este loc de mai bine și sunt sigură că vizibilitatea pe care Festivalul Enescu o are anul acesta, în special, fiind prima ediție pe care Cristian Măcelaru, ca director artistic, o semnează integral, va stimula mediul privat să-și dorească să cunoască mai mult despre ceea ce facem noi aici și să aibă deschiderea de a găsi, împreună cu noi, soluții de asociere de brand cultural.

Cât de mult s-a implicat Cristian Măcelaru în realizarea programului, a listei de invitați? A vorbit și personal cu unii dintre artiști, pentru a-I convinge să vină?

Cristian Măcelaru se implică 100% în tot ceea ce înseamnă programarea artistică a Festivalului și a Concursului Enescu.

De la lucrările care sunt programate, la orchestrele care sunt invitate și la artiștii care calcă pe scenele din București și din țară. Nu există modificare în program pe care să nu o verificăm împreună, să nu o agreeze, să nu o coordoneze, să nu o cunoască. Pentru că este extrem de important ca atunci când cineva își pune semnătura pe programul artistic, pe direcția artistică, să poată să știe ce se întâmplă sub semnătura lui.

Așa cum eu, când îmi pun semnătura pe acte, ca să pot să transform în realitate administrativă și logistică viziunea artistică, trebuie să știu exact ce semnez și pentru ce. Acestea sunt atribuțiile lui.

Este foarte deschis și disponibil și întotdeauna am spus că sunt foarte norocoasă: Cristian Măcelaru este directorul artistic pe care orice director executiv și l-ar dori, pentru că se implică în cel mai mic detaliu. Lucrăm pe bază de încredere și transparență, ne putem consulta și pe aspecte mult mai pragmatice decât cele artistice, ceea ce pe mine mă ajută foarte mult, pentru că are o experiență de lucru cu orchestrele din străinătate, mult mai directă decât o avem noi, prin invitarea lor la București.

Pentru că el este în fața lor, el discută direct cu managerii și sunt artiști pe care el îi invită direct. Evident că, după primul contact, întotdeauna se trece la contactul pe care Artexim îl face cu reprezentantul artistului sau cu artistul în sine pentru stabilirea orariului, aspectelor logistice și așa mai departe.

E greu de ales dintr-o listă atât de lungă de evenimente. Ce ar fi de neratat la această ediție a festivalului?

Eu, dacă aș fi un simplu spectator și aș dori să îmi aleg câteva concerte din Festival la care să asist, aș ține cont de mai multe criterii. Poate mi-aș dori să văd o sală pe care n-am văzut-o până acum și atunci, să zicem, aș vrea să merg la Sala Radio, și dacă merg la Sala Radio, aș vrea să ascult concertul pentru două piane de Mendelssohn cu Danish National Symphonie Orchestra și frații Yussen, singurul concert pentru două piane programat în festival.

Apoi, mi-aș dori, poate, să văd Orchestra Operei Versailles la TNB, cu Baletul Malandain din Biarritz. Aș vrea să văd ce se întâmplă acolo și cum s-a făcut coreografia pe muzica lui Vivaldi, cântată de orchestra din Versailles cu Andrés Gabetta dirijor.

Și mi-ar plăcea să încerc și o experiență de concert la miezul nopții la Ateneul Român. Aici pot să ascult un recital extraordinar, cum spuneam, Asmik Grigorian și Lucas Geniusas. Sau un concert cum este cel al ansamblului O/Modernt, în care ascult, de la o lucrare semnată de prima compozitoare femeie atestată din istoria muzicii, Hildegard von Bingen, până la o simfonie de Philip Glass, între părțile căreia sunt intercalate aranjamente din repertoriului renumitei formații rock Nirvana.

Și, dacă aș vrea să mă duc într-un context mult mai intim, poate că aș alege Sala Auditorium și un recital de violoncel și pian. De asemenea, aș alege și unul dintre cele două spectacole găzduite de Opera Națională București.

Practic, din ce povestești, recomandarea ta ar merge puțin către o deschidere foarte mare și către evenimente poate mai puțin promovate. Seria Concertelor de la Sala Palatului este sold out?

Nu, nu este. Găsiți bilete la Sala Palatului la 25 de concerte din 27. Doar două dintre ele sunt sold out, concertul de închidere cu Royal Concertgebow din Amsterdam pe 21 septembrie și cel de pe 31 august cu Accademia Nazionale di Santa Cecilia, dirijată de Daniel Harding

Se mai găsesc bilete și la Ateneul Român, la Opera Națională, la TNB, Sala Radio, Auditorium, MINA și Control.

Ce înseamnă acest festival pentru România și ce aduce el nou? Cât de conectat este el acum la societatea românească? De exemplu, poate că acum câțiva ani nu ne imaginam concerte din cadrul Festivalului Enescu la Club Control, fiindcă Festivalul Enescu părea mai elitist, poate mai rigid pentru publicul mai larg. Cum arată el acum și ce spune el despre societatea românească?

Festivalul Enescu este o sărbătoare pentru toată lumea care durează 29 de zile. Toți cei care intrăm în contact cu festivalul, direct sau indirect, prin organizarea lui sau pur și simplu pentru că mergem pe stradă și vedem niște afișe și vedem că există festivalul, cumva, trebuie să înțelegem că este o formă de promovare a României, a culturii românești și a posibilităților pe care le are România de a crea cultură la cel mai înalt nivel.

Și cred că ediția aceasta de festival este caracterizată prin evoluție, prin deschidere, prin dinamism, prin faptul că, așa cum ai spus și tu, ne-am deschis către forme noi și locuri neconvenționale pentru muzica clasică, dar convenționale pentru muzica de calitate.

Și aici trebuie să subliniez faptul că, atunci când ne îndreptăm către locații neconvenționale, cum sunt Club Control sau Mina Museum, ne îndreptăm către cei mai buni din domeniile lor. Pentru că și noi trebuie să ne păstrăm ca fiind cei mai buni din domeniul nostru. Și atunci când două superlative, să spunem așa, se întâlnesc, știu să-și respecte caracterul, genul, stilul unul altuia, dar, în același timp, să își combine calitățile în așa fel încât să existe un produs cultural de cel mai înalt nivel oferit publicului. Până la urmă, pentru public lucrăm.

Festivalul Enescu este un exemplu atipic printre inițiativele statului român, unul dintre puținele lucruri foarte bine organizate, la nivel internațional. Cum reușiți voi, ca instituție publică, să îl duceți la bun sfârșit?

Festivalul Enescu este atipic pentru că și Artexim este o instituție atipică. Colegii cu care lucrez în echipa Artexim nu sunt genul de oameni care vin la program la 9 și pleacă la 5 după-amiaza, au închis ușa după ei și s-a terminat.

Dar cum sunt?

Sunt oameni care înțeleg care este responsabilitatea lor în îndeplinirea misiunii Festivalului Enescu, aceea de a promova cultura românească și de a fi relevant la nivel internațional, sunt oameni care nu au oră pe ceas atunci când este nevoie de ei pentru bunul mers al proiectului la care lucrăm împreună.

Sunt oameni care nu sindicalizează timpul pe care îl petrec pentru a obține rezultatul dorit.

Suntem oameni care punem o pasiune extraordinară în ceea ce facem, și toate aceste caracteristici cumva pot duce cu gândul mai mult către o abordare de tip operator privat, concentrat pe rezultat, să spunem, decât către o formă de organizare a unei instituții a statului. Pentru că folosim o abordare hibrid nu numai din punct de vedere al organizării instituționale, subordonată Ministerului Culturii, ci și în gestionarea bugetului, trebuie să avem grijă ca fiecare leuț pe care îl cheltuim să reprezinte o inviestiție în dezvoltarea României ca vector de cultură la nivel internațional.

Și e o bucurie să vedem că munca noastră creează un produs cultural recunoscut ca stadard de calitate și model la nivel internațional.”

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Festivalul Enescu, miracolul românesc produs de o instituție a statului appeared first on Cultura la dubă.

Azi se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, iar cel mai mare eveniment cultural organizat de statul român, Festivalul Internațional George Enescu, debutează duminică seară cu un concert extraordinar susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, director artistic al festivalului.

Programul serii include o lucrare românească în primă audiție absolută – Concertul pentru orchestră de Dan Dediu, urmată de Concertul pentru vioară în re minor, capodopera compozitorului georgian Aram Haciaturian – solist Nemanja Radulović – și Poema Română de George Enescu. Concertul va integra proiecții multimedia în regia Nonei Ciobanu și a lui Peter Košir.

Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu se va desfășura sub tema „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.

Vor fi marcați 70 de ani de la moartea lui George Enescu, 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez sau 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici.

Festivalul Enescu celebrează și istoria unor ansambluri de renume: un secol de la înființarea Orchestrei Simfonice Naționale a Danemarcei, 80 de ani de activitate ai Philharmonia Orchestra din Londra, 70 de ani de existență ai Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, 45 de ani ai Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, și 75 de ani de la fondarea Corului Filarmonicii „George Enescu”.

Ediția din acest an devine astfel o veritabilă celebrare a muzicii, trecutului și viitorului ei, aducând împreună artiști, orchestre și ansambluri care au modelat istoria sonoră a lumii.

Se anunță o ediție monumentală, care reunește la București peste 4000 de artiști din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA – Muzeul Artei Noi Imersive, precum și de Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.

Pe parcursul celor patru săptămâni, Bucureștiul va deveni gazda unor artiști de prim rang ai scenei internaționale: Martha Argerich, Anne-Sophie Mutter, Rudolf Buchbinder, Alexandre Kantorow, Bruce Liu, Isabelle Faust, Gautier Capuçon, Asmik Grigorian, Jennifer Holloway, Kristine Opolais, Kian Soltani, Alexandra Dariescu, Andrei Ioniță, Valentin Răduțiu, Leif Ove Andsnes, Jan Lisiecki, Jean-Yves Thibaudet, Valentin Șerban și mulți alții.

Vor concerta orchestre de top, printre care: Royal Concertgebouw Orchestra, Philharmonia Orchestra, Tonhalle-Orchester Zürich, Frankfurt Radio Symphony, Czech Philharmonic, Orchestre National de France, Chamber Orchestra of Europe, Academy of St Martin in the Fields, Budapest Festival Orchestra, Gustav Mahler Jugendorchester, Scottish Chamber Orchestra, WDR Symphony Orchestra Cologne, Les Siècles, Il Giardino Armonico, Accademia Bizantina, Mahler Chamber Orchestra, Sinfonia Varsovia, Orchestra of the Age of Enlightenment, Orchestra Națională Radio sau Filarmonica „George Enescu”.

Lucrări semnate de George Enescu vor fi prezentate în 45 de interpretări în cadrul Festivalului. Printre acestea se numără poemele simfonice Isis și Vox Maris, Pastorala-Fantezie, Rapsodiile Române, dar și Simfoniile sau Suita Sătească, o serie de bijuterii camerale și lucrări vocal-simfonice de referință. Momentul culminant va fi reprezentația monumentală a Oedip, montată la Opera Națională București, în viziunea regizorală a lui Stefano Poda, cu o distribuție de elită din care fac parte Ionuț Pascu, Ruxandra Donose, Ramona Zaharia și Vazgen Gazaryan.

În 2025, opera și baletul revin in forță în programul Festivalului Enescu. Pe lângă Oedip, publicul va putea urmări și L’Heure espagnole de Maurice Ravel, în regia lui Tompa Gábor, spectacolul de dans Les Saisons al companiei Malandain Ballet Biarritz (Sala Mare a TNB) și creația coregrafică semnată de Gigi Căciuleanu, DinDor’NdoR, prezentată la Sala Studio a TNB de către Teatrul de Balet Sibiu. De asemenea, vor fi interpretate alte șapte opere în concert, printre care Lady Macbeth din Mțensk de Șostakovici.

trailer Les Saisons:

O componentă inovatoare a ediției 2025 este seria ENESCU – JTI IMMERSIVE EXPERIENCE, desfășurată la MINA – Muzeul Artei Noi Imersive. Aceasta propune concerte imersive care combină muzica clasică, dansul contemporan, inteligența artificială, animația și artele vizuale. Publicul este invitat în fiecare joi și vineri, la spectacole interdisciplinare precum Onirius de Gigi Căciuleanu, Ultima piesă – un concert cu interacțiune EEG în timp real, Bach in the Jungle (muzică de Bach și Piazzolla), dar și Klimt meets Bösendorfer – Ver Sacrum, cu pianista Alexandra Silocea, mezzosoprana Patricia Nolz și actrița Laëtitia Eïdo, interpretat pe un pian unicat Bösendorfer-Klimt.

Totodată, festivalul sprijină și promovează activ tinerii muzicieni laureați ai Concursului Internațional George Enescu, care vor urca pe scenă alături de orchestre importante ale lumii, printre care Orchestra WDR (la Cluj Napoca), Rotterdam Philharmonic, Orchestra de Cameră Radio, Orchestre de Chambre de Lausanne și Orchestra de Tineret Gustav Mahler sub conducerea muzicală a renumiților Cristian Măcelaru, Lahav Shani, Renaud Capucon, David Grimal sau Manfred Honeck.

În plus, continuă inițiativa lansată cu mare succes în 2023 – seria dedicată familiilor și copiilor – prin concerte speciale organizate la Teatrul Odeon, într-un format prietenos și interactiv.

Ca de fiecare dată, nu vor lipsi nici Concertele de la Miezul Nopții de la Ateneul Român, recunoscute pentru atmosfera lor aparte, recitalurile camerale de la Sala Auditorium a MNAR sau concertele extraordinare de la Sala Radio.

Festivalul Enescu este organizat de ARTEXIM, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerului Culturii.

Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu se pot achiziționa atât online, din platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cât și în format fizic, din rețeaua de hypermarketuri Carrefour și din lanțurile de librării Cărturești și Humanitas.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai mari evenimente de muzică clasică la nivel mondial, organizat începând cu anul 1958. Cea de-a XXVII-a ediție are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. Tema din acest an este „Aniversări / Celebrations”, iar în program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, ce vor aduce în prim-plan atât moștenirea artistică a lui Enescu, cât și impactul său profund asupra muzicii clasice universale.

The post Peste 4000 de artiști vor sosi, începând de duminică, la Festivalul Enescu appeared first on Cultura la dubă.

Pe Valentin Șerban l-am întâlnit prima dată acum 4 ani, pe scările Ateneului Român. Tocmai câștigase Concursul Internațional George Enescu, la vioară. Avea 31 de ani și lumea îl descoperea ca un violonist excepțional, sensibil. De atunci, a cântat alături de orchestre importante din România și de peste hotare, a fost vreme de un an și jumătate concertmaistru al Filarmonicii George Enescu și a fost admis la doctorat.

Toamna aceasta, pe 4 septembrie, va urca pe scena Ateneului în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, unde va interpreta, alături de Orchestra Filarmonică din Rotterdam și de dirijorul Lahav Shani, Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră de Mozart. Pentru Valentin, discrepanța dintre viața anterioară Concursului Enescu și ceea ce trăiește acum e de domeniul science fiction.

S-a luptat cu nenumărate refuzuri, iar valoarea sa i-a fost recunoscută abia la vârsta de 31 de ani. O carieră începută târziu, dar care a făcut cumva dreptate în cazul său.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, violonistul din Brașov vorbește despre aceste schimbări, despre lupta tinerilor muzicieni români și despre importanța Concursului și a Festivalului Enescu.

***

Valentin, cât de mult s-a schimbat cariera ta de când ai câștigat Concursul Internațional George Enescu?

Îmi place întrebarea asta pentru că presupune că aș fi avut o carieră. Cumva nu aveam carieră înainte. Așa că e diametral opus pentru că, efectiv, pot face ce mi-am dorit mereu și ceea ce iubesc și anume să cânt solist, să fac un scop pentru care studiez, să pot să fac concerte de muzică. Înainte prindeam un concert, poate două pe an, să zicem. Cariera mea a început după concurs.

Și, mai exact, ce s-a întâmplat? Ai primit mai multe invitații la concerte în România, în străinătate? A fost un sprijin financiar pe care ai putut să te bazezi? În ce constau aceste schimbări, mai exact, dacă poți explica pentru publicul neavizat?

Da, da, sigur. Eu vin dintr-o familie simplă. N-am avut niciodată relații, n-am avut un mediu în care să-mi fac niște legături în lumea muzicală. Mereu când am vrut să cânt pe undeva, am apelat eu direct. Oricine am fost eu, un oarecare violonist de la Brașov sau, mă rog, care a studiat altundeva. Nu însemna nimic pentru ei numele meu. N-aveam nici în spate vreo recomandare, pentru că e importantă și ea. Unii ar spune pile, nu-i vorba de asta, că o recomandare poate să fie sinceră. Dar eu, neavând, cumva m-am lovit mereu de ziduri. Cine sunt eu? Nimeni.

Am scris sute de mail-uri pe la toate filarmonicile, toate instituțiile de cultură. Am primi răspunsuri negative să zicem în 2% din cazuri și, în rest, nici măcar nu au răspuns. Deci cu asta m-am luptat până în momentul concursului.

După concurs am fost abordat și nu numai asta, când am apelat eu, am fost luat în seamă, având premiul în spate. Sigur că e normal, toți avem nevoie de vizibilitate, dar mie personal mi se pare prea mare contrastul. Sigur că eu am evoluat mult, concursul m-a ajutat, având concerte și oportunități de a învăța lucruri noi, de a colabora cu tot felul de muzicieni buni, am învățat și am evoluat, dar nu cred că e atât de mare diferența față de cum eram înainte, încât acum să pot avea carieră și înainte să nu fi avut deloc.

Adică este un mediu, eu știu, ipocrit, pe care nu-l poți accesa decât dacă vii de sus. Oamenii trebuie să primească ajutor, că sunt atâția cum am fost eu, care nu vin cu o anumită recomandare, care nu vin cu nimic în plus decât cu ce au ei, poate un cântat bun care ar merita sprijin. Deci da, în sensul ăsta concursul a făcut totul pentru că lumea m-a băgat în seamă.

Din moment ce porți titulatura de câștigător al Concursului Enescu, ea girează pentru valoarea ta și la nivel internațional?

Da, totuși eu cred, la fel ca și alți muzicieni cu care am vorbit, că România este încă într-o bulă. Acum nu știu dacă e doar zona muzicală sau în general e așa.

Dar odată ce vii din România, automat ești două trepte mai jos. Ca vizibilitate, ca percepție, nu neapărat ca ceea ce oferi.

Care este motivul? Nu știu, că eu politică nu fac, nu sunt expert la nivelul ăsta, dar în general am văzut problema asta.

Totuși, sunt foarte mulți muzicieni români cunoscuți la nivel internațional, atât membri de orchestra, cât soliști și dirijori.

Da, dar nu trăiesc în România. Sunt foarte mulți, dar care nu trăiesc în România. Adică am avut și noi violoniști care au trăit aici, pe unii încă îi avem, care ori încă pot, ori ar fi putut la un moment dat să fie competitivi la nivel mai mare, dar stând în România, au fost cunoscuți de unii foarte apropiați, dar n-au ieșit din bula asta. Lucru care se schimbă imediat ce trecem în Ungaria, adică nu trebuie să stai în Austria sau în Germania. Sunt foarte mulți muzicieni maghiari, care trăiesc în Ungaria, renumiți internațional. Ceea ce nu se întâmplă în cazul României. Din nou, nu știu care-i cauza, dar pare a fi așa.

Și în acest sens te gândești la o mutare din țară?

Nu. Categoric nu. Adică, normal că sunt critic, toți vedem minusurile și le criticăm, că e normal, trebuie să spui. Dacă nu spui, poți fi chiar parte din problemă. Dar asta nu înseamnă că nu sunt lucruri frumoase aici, adică eu n-aș da pe nimic România, cu toate minusurile ei, de aia m-am și întors.

Sigur, e o chestie cred că și de caracter, eu n-am reușit să mă simt comod nicăieri altundeva, cel puțin pe termen lung. Așa când mergi și cânti cu muzicieni, cu oameni de calitate, e fain, dar n-aș vrea să trăiesc altundeva.

Spune-mi, te rog, cu câtă muncă a venit la pachet această schimbare, acest început de carieră, de fapt? Cum spui și tu, că ai avut șansa să lucrezi cu muzicieni foarte buni și la rândul tău ai învățat mult, dar îmi imaginez să sunt foarte multe ore de studiu în spate. Cum arată programul tău când ai astfel de invitații? Cum te pregătești?

Mie, oricum, mi-a plăcut mereu să studiez. Neavând un început grozav, oricum am avut anumite lipsuri pe care am simțit nevoia să le acopăr. Atunci am fost nevoit să muncesc mai mult. Noroc că mi-a și plăcut. Dar cu atât mai mult după ce am început să am concerte, să am invitații, am simțit puțin lipsa acestui mediu. În sensul în care e una să faci asta de la 20 de ani și alta să o faci de la 30 de ani. Adică exact ce vorbeam mai înainte, dacă mediul mi-ar fi oferit oportunitatea pe care cred eu că aș fi putut să o gestionez decent, cu alte cuvinte, cred că aș fi meritat să pot cânta, să am ocazii, cred că m-aș fi dezvoltat altfel, sau cel puțin la vârsta asta nu mi-ar fi fost atât de greu să recuperez.

Am tras mult în ultimii patru ani ca să pot să fac asta. Acum mă simt mai comod, recunosc că m-a ajutat.

Nu știu cum arată programul meu, în principiu mă trezesc și studiez. Acum nu vreau nici să par așa tocilar de birou, că nu fac doar asta, încerc să-mi trăiesc viața ca un om normal, citesc o carte, văd un film, merg la plimbare, nu prea merg în excursii, asta recunosc, dar oricum capitolul ăsta e acoperit de concerte, că merg cam peste tot, cel puțin în țară, așa vine la pachet și excursia.

Cum ai primit invitația de a cânta la Festivalul Enescu? Ce înseamnă pentru tine?

Dacă zic o mare bucurie sună clișeic, bucurie și onoare, dar chiar este, totuși.

Deci, cu siguranță, oricine e invitat aici are parte, chiar și dacă ești un mare artist, de o mare onoare. Și cu atât mai mult am eu. Exact ce am zis înainte, faptul că am pornit de la zero și am ajuns să pot să fiu invitat la un nivel atât de înalt, cu artiști renumiți mondial, este cumva science fiction. Eu încerc să mă acomodez încă, pentru că atâția ani am văzut într-un fel lumea, nu mă pot plia la cum se raportează lumea acum la mine.

Care ar fi diferențele? Cum vedeai tu lumea și cum se raportează lumea acum?

Cumva e și normal, pentru că ajungi să-ți pui întrebări, să te întrebi de ce nu se întâmplă asta. Nu poți trăi nici mereu cu gândul că n-am avut șansa, nu știu, nu m-au ajutat unii și alții. La un moment dat te întrebi, poate chiar fac ceva greșit.

Și, sigur, acum s-a schimbat, e exact invers, oamenii vin, oamenii mă apreciază, plus minus, nu e în unanimitate, nici n-ar trebui să fie, dar acum sunt văzut mai sus, nici nu știu, pot să dau un exemplu direct, acum sunt la liceul de muzică din Brașov, am un masterclass de câteva zile.

Eu când vin aici mă simt ca Valentin Șerban, brașoveanul care a fost student aici și acum face ce iubește. Dar când îi văd pe oameni, pe elevi, vin la mine, unii speriați de parcă ar veni la nu știu cine. Nu știu, e o imagine așa… tinzi să-l pui pe omul ăla pe piedestal ca și când ar fi o icoană. Dar și ăla poate a avut un parcurs similar. A reușit să ajungă mai sus la un moment dat.

Ce le spui elevilor în aceste întâlniri, dincolo de partea tehnică?

În primul rând încerc să fiu prietenul lor. Nu știu cât încerc sau cât îmi vine natural, pentru că nu mă diferențiez mult de ei. Am fost și eu copil și sunt copil și acum, mediul ăsta te obligă să încerci să fii matur, dar sunt tot copil, cum suntem majoritatea. Și încerc să le explic că prin tot ce trec ei, am trecut și eu și trec și alții. Adică încerc să diminuez distanța asta dintre mine și ei. Și chiar funcționează, văd cum la unii, nu la toți, bineînțeles, dar la majoritatea funcționează și văd cum se luminează, pentru că au nevoie de speranță.

La Festivalul Enescu vei cânta la Ateneu cu Filarmonica din Rotterdam. Spune-mi, te rog, ai vreo putere de decizie asupra lucrării pe care o interpretezi în festival sau ți se dă ceea ce urmează să cânți?

Fiind prima invitație de genul ăsta, nu știu cum se întâmplă în general. Sunt sigur că de multe ori există și libertatea asta, cel puțin în cazul meu nu a fost. Știu că dirijorul ar fi vrut un concert de Mozart, n-a specificat care. Deci am avut o oarecare libertate, dar într-un mediu mai restrâns. Și atunci eu am ales dintre cele șapte concerte, eu am ales numărul cinci în La major, pentru că simt că mi se potrivește cel mai mult.

Care este prima ta amintire legată de Festivalul Enescu?

Se poate să fi fost prin liceu sau chiar început de facultate. La Brașov, cât am fost elev, am fost desprins. E un risc în anumite orașe de provincie de a fi desprins de “viața reală”. Atunci nu prea aveam contact cu ce se întâmplă la alt nivel. Nu mai țin minte ceva specific. Știu că începusem să mă interesez de concursuri, am auzit și de Enescu și am început să urmăresc.

Simți vreo schimbare la imaginea festivalului și atractivitatea lui în ceea ce privește aducerea tinerilor către muzica clasică? Ai observat asta în sălile de concert? De exemplu, la ediția trecută acum 2 ani, Cristian Măcelaru a vrut foarte tare să existe un segment dedicat copiilor. Au fost niște concerte pentru copii și vorbea despre cât de important e să crești noile generații și să le aduci mai aproape de muzica clasică, să elimini standardele de vestimentație care, de fapt, ar fi niște chestii foarte depășite. Care este perspectiva ta asupra a ceea ce înseamnă azi rigorile din lumea muzicii clasice?

Da, din păcate, sau nu știu dacă din păcate, dar vremurile s-au schimbat și atunci, sigur că toată rigoarea asta impusă de muzica clasică, tocmai că ai menționat de vestimentație, oamenii, în special tinerii, simt o anumită presiune. Mă duc la Ateneu, trebuie neapărat să fiu îmbrăcat cumva. Sigur că asta poate avea și farmec, dar poți înțelege și reticența tinerilor, e normal, tinerii n-au tendința de a fi conservatori, au tendința de a fi liberi și de a se revolta pe etichete.

Deci, da, văd din partea instituțiilor o deschidere, văd tentative de a încerca să atragă tinerii, dar asta de multe ori, din păcate, mi se pare că vine cu un risc și cu un compromis foarte mare. De exemplu, acum sunt la modă concertele rock-simfonic sau nu știu ce formație de pop sau de rock cântă rock cu filarmonica. Și, sigur, e loc și pentru așa ceva. Dar mi se pare că se întâmplă mult prea des. Și oamenii ajung să confunde, totuși.

Sigur, muzica clasică, din principiu, este ceva elitist. Pentru că e mult mai ușor să asculti muzică pop, poate chiar jazz. E un anumit nivel la care tinzi când asculți muzică clasică. Poate din păcate. Nu știu dacă din păcate sau nu. Dar așa stau lucrurile. Și atunci, sigur că muzica clasică și un concert cu filarmonică și cu o simfonie, fie ea de Beethoven sau, eu știu, de Brahms, nu o să atragă mase de oameni.

Or acum tendința e de a atrage cât mai mulți oameni.

Ei se duc la un concert cu Holograf, să zicem, în loc să se ducă la concert la filarmonică. Și publicul nu cred că o să vină săptămâna viitoare la Simfonia Fantastică de Berlioz. Deci cred că există un risc.

Trebuie să ne apropiem, sigur, de tineri, trebuie să fim mai accesibili, să nu fim așa bățoși și riguroși, dar în același timp, cred că există o demnitate a muzicii clasice și există niște rigori naturale, de care nu poți scăpa. Adică e un risc pe care ni-l asumăm.

Dar tu cum ai ajuns să fii apropiat de muzica clasică în copilărie? Cine și cum te-a dus către vioară și muzică, în general?

Ai mei, în special mama. Ai mei au avut mereu casete audio și viniluri. Ascultam la pickup. Cea mai veche amintire a mea este cu un disc, pick-up, cu care mă adormea mama și îmi punea o rățușcă pe el să se învârtă, ca să adorm. Și sigur, nu țin minte ce ascultam, dar ea îmi spune că era vinilul cu Ivry Gitlis (n.r. violinist israelian) cu concertele 1 și 2 de Paganini, pe care încă îl am și îl țin acolo, o să-l am până la moarte.

Ce frumos!

E fantastică povestea, nu? Adică sunt sigur că a contribuit. Mama nu era meloman, sigur că asculta muzică clasică, dar nu știu dacă se poate numi chiar melomană. E deja un stadiu mai sus, unde frecventezi concerte.

Ea a și vrut să fac vioară. Au contat toate lucrurile astea.

Voiam să te mai întreb dacă ai apucat să te uiți un pic pe programul festivalului și dacă ți-ar plăcea, ca spectator, să vezi vreun artist anume sau să asculti vreo orchestră anume.

Am văzut că vine Marta Argerich din nou, care e un fenomen al pianului, nu știu dacă a mai cântat cineva atât de bine și de frumos la o vârstă atât de înaintată, cel puțin după Vladimir Horowitz nu cred.

Era fenomen și în tinerețe, dar acum se adăugă și vârsta, care se pare că nu afectează. Ceea ce e fabulos. Dacă sunt în București, cu siguranță la concertul ăla o să merg.

Și acum, în încheiere, aș vrea să te întreb ce planuri de viitor pe termen lung ai tu. Cum ți-ai dori să evolueze cariera ta de acum înainte?

Pe lângă ce fac acum, normal, planurile mele cu vioara, să încerc să îmbunătățesc, să învăț lucruri noi, să găsesc unele idei pentru proiecte, pe unele le am, pe altele sigur că le caut sau vor veni singure. Sunt, deocamdată de un an, înscris la doctorat, la școala doctorală din Cluj, unde am de gând cam în 2 ani să termin doctoratul ca să pot preda. Deja am ore acolo, îmi place extrem de mult să fac asta și probabil în 3-4 ani să pot fi titular. Deci asta este printre priorități, pentru că îmi place foarte mult, mă atrage, cred că o fac și bine și pot să-i ajut pe alții. Ceea ce e nevoie.

Nu e plin de oameni pasionați care vor să predea și aia care sunt, pleacă. Așa că eu cred că e nevoie. Pot să îmbin utilul cu plăcutul.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Valentin Șerban, violonist: “Am pornit de la zero și am ajuns să fiu invitat la Festivalul Enescu, cu artiști renumiți mondial, pentru mine este cumva science fiction.” appeared first on Cultura la dubă.

Concertul, susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra, este o premieră pe scena Ateneului Român, cei care își vor cumpăra bilete având ocazia rară să asculte pe o scenă, în afara Muzeului Național ”George Enescu”, toate cele patru viori ale compozitorul român.

Cele patru instrumente fac parte din categoria tezaur și se află în patrimoniul Muzeului Național ”George Enescu” din București.

Una dintre viori este Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala pe care violonistul Gabriel Croitoru cântă de peste 15 ani, două viori Paul Kaul, concepute special de către lutierul francez pentru forma mâinilor compozitorului român, iar cea de-a patra vioară este o vioară italiană, cea mai veche dintre toate, dar și cea mai puțin folosită până acum.

”Toate instrumentele cu corzi, cu asemenea vechime, au nevoie ca de aer să fie întrebuințate. Calitățile lor sunt puse în valoare prin cântat. Pentru prima dată le scoatem în afara muzeului George Enescu și mă bucur nespus că le putem nu doar arăta, ci și folosi și asculta”, spune violonistul Gabriel Croitoru.

Cei patru violoniști care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù, Simina Croitoru, pe Paul Kaul, Iulian Băluțel, Paul Kaul și Paul Răducanu, pe cea de-a patra vioară.

Concertul susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra miercuri, 3 iulie, la Ateneul Român, poartă numele ”Generații”. Nu este un titlu întâmplător, spune violonistul Gabriel Croitoru: ”Fiica fiicei mele va apărea pentru prima dată pe scenă cu o orchestră în spate, ceea ce pentru mine este un mare motiv de bucurie și de mândrie. Dacă până acum am mai văzut pe scenă 2 generații, de tipul tată, fiică/fiu, să vezi 3 generații pe scenă este foarte, foarte rar. Nepoata mea Eva, care acum termină clasa 1, va apărea alături de mama ei (fiica mea), într-un concert de Vivaldi, în care voi avea bucuria să le acompaniez împreună cu Croitoru String Virtuosi Orchestra. Sunt extrem de fericit.”

Evenimentul de la Ateneul Român marchează deschiderea Festivalului Internațional ”Vară Magică”. În fiecare seară de miercuri, de la ora 19:30, publicul este așteptat la Ateneul Român cu 9 concerte camerale și simfonice, care fac parte din acest festival deja cu tradiție în capitală.

Biletele și abonamentele sunt disponibile online. Biletele se găsesc, din 24 iunie, și la Casa de Bilete a Ateneului Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 15:00-20:00

Program Vara Magică 2024

3 iulie, ora 19:30

Croitoru String Virtuosi Orchestra

“Generații”

Soliști: Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Eva Croitoru-Păucă, Iulian Băluțel, Paul Răducanu

Program:

W.A.Mozart – Eine kleine Nachtmusik

A.Vivaldi – Concertul pentru 2 viori în la minor

J.S.Bach – Concertul pentru două viori și orchestră

A.Vivaldi – Concertul în si minor pentru patru viori și orchestră

W.Schröder – Eine kleine Lachmusik

10 iulie, ora 19:30

Ansamblul Violoncellissimo

Conducerea muzicală Marin Cazacu

Program: Lucrări de Albinoni, Handel, Dimitrescu, Piazzolla, Villa Lobos, Ramin Djawadi, Saint Saens/Sinaci, Freddie Mercury/Teodorescu/Tudor

17 iulie, ora 19:30

Recital violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea

Program:

Jules Massenet – Meditație din Opera Thais

Fritz Kreisler – Schön Rosmarin

Fritz Kreisler – Caprice Viennois

George Enescu – Balada, Lăutarul, Hora Unirii

Constantin Dimitrescu – Dans Țărănesc

Niccolò Paganini – Centone di sonate, Op.64, MS112

Camille Saint-Saëns – Introducere și Rondo Capriccioso

23 iulie, ora 19:30

Macao Youth Orchestra ( Orchestra de Tineret din Macao)

Dirijor Stephen Lam Lik Hin

Solist Jessica Hoi Yan Ching – oboi

Program:

Bun-Ching Lam – Macao 500 de ani – poem simfonic

Joly Braga Santos – Staccato Brilhante, op. 63

Carl Maria von Weber – Uvertura operei Freischütz, op. 77

Richard Strauss – Concertul în re major pentru oboi şi orchestră mică, AV 144, TrV 292

Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 7 în la major, op. 92

24 iulie, ora 19:30

Orchestra Camerata Regală

Dirijor Constantin Grigore

Program:

A. Piazzolla (arr. Uwe Muller) – Oblivion

A. Piazzolla (arr. Alexandru Grajdeanu) – Libertango

L. Anderson (arr. Matthew Naughtin) – Blue Tango

C. Gardel (arr. Irina Lazaryeva) – Por una cabeza

C. Gardel (arr. C.D. Hooning) – La Cumparsita

F. Kreisler – Schon Rosmarin

J. Strauss fiul – Voci de primavera

J. Strauss fiul (arr. Adrian Nica) – Dunarea Albastra

G. Bregovici (arr. Radu Chisu) – Tango

J. Strauss – Wein, Weib und Gesang

J. Gade(arr. J. Nursc) – Jalousie

L. Searle (arr. Radu Chisu) – Evening Shadows

A. Piazzola (arr. Adrian Nica) – Adios nonino

J. Strauss fiul – Wiener Blut

J. Strauss fiul – Künstlerleben

I. Albeniz – Tango

31 iulie, ora 19:30

Wiener Jeunesse Orchester (Orchestra de Tineret a Austriei)

Dirijor: Herbert Böck

Solist: violonistul Daniel Auner

Program:

Leonard Bernstein – Uvertura Candide

Wolfgang Korngold – Concertul pentru vioară în re major, op. 35

Gustav Mahler – Simfonia nr. 1 în re major, “Titanul”

7 august, ora 19:30

Slovenian Youth Orchestra (Orchestra de Tineret a Sloveniei)

Dirijor: Živa Ploj Peršuh

Solist: violonistul Rok Zaletel Černoš

Program:

Johannes Brahms – Variațiuni pe o temă de Haydn, op. 56

Henryk Wieniawski – Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră, op. 14

Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 55, „Eroica”

14 august, ora 19:30

Orchestra Română de Tineret

Dirijor: Cristian Mandeal

Solist: Petru Pane – clarinet

Program:

Gioachino Rossini – Uvertura la Wilhelm Tell

Luigi Bassi – Fantezia de concert pe teme din Rigoletto pentru clarinet și orchestră

Bela Kovacs – “After You, Mr. Gershwin ! “ pentru clarinet și orchestră

Antonin Dvorak – Simfonia nr.9 ,,Din lumea nouă”

21 august, ora 19:30

Orchestra Sinfonietta

Dirijor și solist: violonistul Alexander Sitkovetsky

Program:

Serghei Prokofiev – Simfonia nr. 1, op. 25, “Clasica”

Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 5 in la major pentru vioară și orchestră, KV 219

Felix Mendelssohn – Simfonia nr. 4 “Italiana”

The post Cele 4 viori ale lui George Enescu vor răsuna pentru prima dată împreună pe scena Ateneului Român appeared first on Cultura la dubă.

Comisia Europeană a acordat Ateneului Român Marca patrimoniului european, pentru rolul semnificativ pe care îl are în istoria și cultura Europei. Ceremonia de decernare va avea loc la Anvers pe 17 aprilie 2024.

Marca patrimoniului european este o distincție care se acordă, după un concurs desfășurat o dată la doi ani, monumentelor, siturilor naturale sau urbane, precum și bunurilor patrimoniului imaterial pentru rolul lor esențial în istoria și cultura europeană și în construirea a ceea ce este în prezent Uniunea Europeană. 

Procedeul de selecție este realizat de un juriu format din experți independenți din întreaga Europă, iar pentru acest an șapte situri, din 16 preselectate de statele membre, vor primi în mod oficial Marca în timpul ceremoniei din 17 aprilie. Siturile câștigătoare vor fi implicate în activități și proiecte de cooperare la nivel european, așa cum sunt Zilele europene ale patrimoniului, Poveștile patrimoniului european, sau Itinerariile culturale europene.

Joi, 25 aprilie 2024, directorul general al Filarmonicii George Enescu va prezenta Marca patrimoniului european și semnificația acesteia pentru Ateneul Român în contextul unui proiect amplu de transformare și reconstruire strategică de brand, în cadrul unui eveniment care va avea loc la București, la Ateneul Român.

Situat în centrul Bucureștiului, în apropierea Palatului Regal (actualul sediu al Muzeului Național de Artă) și a Bibliotecii Centrale Universitare, Ateneul român fost construit în perioada de consolidare a Statului român modern, la inițiativa Societății Ateneul Român, entitate științifică, literară și artistică ce era condusă de naturalistul Constantin Esarcu și din care făceau poarte numeroși oameni de știință și de cultură români (printre care Alexandru Odobescu, V. A. Urechia şi Nicolae Kretzulescu), având ca misiune „propagarea în popor a instrucţiunii şi educaţiei” prin conferințe și cursuri publice, publicații, expoziții și alte manifestări culturale.“

Clădirea a fost ridicată în două etape, între anii 1886 și 1897, după planurile francezului Albert Galeron, recomandat de Charles Garnier, arhitectul Operei din Paris, iar definitivarea lucrărilor a devenit posibilă grație contribuției financiare a unor donatori generoși (Scarlat Rosetti fiind primul dintre ei), dar și a întregii comunități, prin celebra campanie Dați un leu pentru Ateneu.

Ateneul  a devenit, din 1889, când a fost terminată sala de concerte, sediul Orchestrei simfonice profesioniste bucureștene, înființată din 1868 sub titulatura Societatea Filarmonică Română.

Începând cu anul 1907, nume importante ale muzicii clasice din întreaga lume au evoluat ca dirijori sau soliști pe scena Ateneului, între care Pietro Mascagni, George Enescu, Richard Strauss, Maurice Ravel, Igor Stravinsky, Bela Batok, Herbert von Karajan, sau Carl Böhm. 

Astăzi, Ateneul se află în proprietatea Statului Român și este sediul Filarmonicii „George Enescu”. Este monument istoric de valoare națională și este inclus în patrimoniul UNESCO.

Până în prezent, au primit Marca patrimoniului european 67 de situri din Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria.
Cele șapte situri premiate în 2024 sunt: Cisterscapes – Cistercian Landscapes Connecting Europe (Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovenia); mănăstirea San Jerónimo de Yuste (Spania); Muzeul Our Lord in the Attic (Țările de Jos); Teatrul Regal Toone (Belgia); Kalevala (Finlanda); Ateneul Român (România) și Sant’Anna di Stazzema (Italia).

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Ateneul Român a primit Marca Patrimoniului European appeared first on Cultura la dubă.

Invitați speciali sunt dirijorul Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, și Sarah Nemțanu, violonista franceză de origine română, concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței.

La concertul de aseară a fost prezent în public și premierul Marcel Ciolacu și ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Programul include lucrarea Hydra, compusă de Ştefan Stoianovici, piesă comandată de Filarmonică ce a fost interpretată în primă audiţie absolută. Compozitorul are doar 25 de ani și a fost aplaudat aseară după ce lucrarea sa a fost ascultată de public pentru prima dată.

Apoi, Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră de Edouard Lalo, a fost interpretată excelent de violonista Sarah Nemţanu, în ipostază solistică.

În partea a doua, Cristian Măcelau și Filarmonica George Enescu au interpretat poemul simfonic O viaţă de erou de Richard Strauss, marele muzician german fiind cel care l-a îndemnat pe George Georgescu să îmbrăţişeze o carieră pe podiumul dirijoral.

Concertmaistru a fost violonistul Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional George Enescu în 2021.

Despre George Georgescu

George Georgescu (1887 – 1964) s-a născut la Sulina, pe 12 septembrie 1887. Talentul său muzical s-a manifestat de timpuriu, învăţând singur să cânte la vioară. A urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, pentru ca mai apoi să continue studiul violoncelului la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin. În urma unui accident, a fost nevoit să renunţe la cariera de violoncelist. Intuind adevărata lui vocaţie, marii muzicieni ai vremii Arthur Nikisch şi Richard Strauss, apropiaţi lui, l-au îndrumat către cariera de dirijor.

Astfel, în anul 1918 dirijează primul concert cu Filarmonica din Berlin. Succesul – atât cel de public, cât şi cel consemnat de critică – a fost enorm, dând tonul seriei de elogii care îl va însoţi întreaga carieră. În 4 ianuarie 1920 susţine primul concert la Ateneul Român, iar începând cu anul 1921 devine, pentru patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti. Este numit şi directorul Operei Române, fiind cel care a înfiinţat prima şcoală de balet.

În timpul directoratului lui George Georgescu, orchestra Filarmonicii atinge deplina maturitate, ajungând la rangul marilor orchestre ale lumii.

Datorită notorietăţii internaţionale şi a relaţiilor de prietenie cu marii muzicieni ai timpului, la Bucureşti vin, în anii în care maestrul a activat, numeroşi compozitori şi instrumentişti: Richard Strauss, Maurice Ravel, Pietro Mascagni,  Igor Stravinski,  Jaques Thibaud,  Arthur Rubinstein.

În acelaşi timp, a promovat compoziţia românească, numele cele mai frecvente fiind: George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Marţian Negrea, Constantin Silvestri.

George Georgescu a fost apropiat de orchestră şi de lumea muzicală până în ultimul moment al vieţii sale. Ultimul concert pe care l-a dirijat în străinătate a fost la Berlin, acolo unde îşi începuse cariera.

Cu şapte ani înainte de a se stinge din viaţă (1 septembrie 1964), palmaresul lui George Georgescu era impresionant: dirijase 52 de orchestre din lumea întreagă (850 de concerte în Bucureşti cu programe inedite, incluzând 100 de piese româneşti şi numeroase partituri contemporane în primă audiţie), colaborase cu 150 de solişti români şi străini.

Criticii muzicali au denumit anii în care maestrul şi-a desfăşurat activitatea, „epoca Georgescu”.

The post Cristian Măcelaru, Sarah Nemțanu și Filarmonica George Enescu au susținut un concert extraordinar în memoria dirijorului George Georgescu appeared first on Cultura la dubă.

În deschiderea Galei, violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Dragoș Dimitriu vor interpreta nocturna Adagio op.post.148 D897 de Franz Schubert.

Apoi, veți putea fi martorii unui dialog dintre Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici, pe tema Despre memorie ca datorie, urmat de decernarea Premiului „Monica Lovinescu“ de către președinta juriului, Ioana Pârvulescu, și de lansarea Albumului centenar Monica Lovinescu: o viață, o voce, un destin, o biografie ilustrată realizată de Cristina Cioabă.

Partea a doua a evenimentului va cuprinde Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, în interpretarea pianistului Florian Mitrea și a Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Biletele pot fi achiziționate AICI.

Monica Lovinescu s-a născut pe 19 noiembrie 1923 în București, într-o familie formată din intelectuali. Tatăl său a fost criticul literar Eugen Lovinescu, iar mama ei profesoara Ecaterina Bălăcioiu.

A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea din București, unde a lucrat apoi ca asistentă la seminarul de Artă Dramatică condus de Camil Petrescu.  Apoi a plecat să studieze la Paris, ca bursieră a statului francez.

Și-a dedicat viața și opera luptei împotriva regimului comunist și a fost vocea unei generații care a crescut în frică și a supraviețuit prin speranță și rezistență.

Despre Monica Lovinescu aflați mai multe AICI.

The post Gala Monica Lovinescu va avea loc pe 19 noiembrie la Ateneul Român appeared first on Cultura la dubă.

La 24 de ani, violonista Maria Marica vorbește despre muzică și, în particular, despre vioară, așa cum cântă, cu hotărâre, pasiune și maturitate. Săptămâna aceasta a câștigat finala de vioară a Concursului Internațional George Enescu, premiu care aduce vizibilitate muzicienilor la început de carieră și care le încarcă agenda cu multe concerte.

În finală, Maria a interpretat Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 de Johannes Brahms cu o vioară pe care o cunoaște de doar o lună de zile, dar pe care a stăpânit-o cu încredere.

A crescut în Cluj, într-o familie cu un tată violoncelist și cu două surori și un frate la rândul lor muzicieni. De la tatăl ei a deprins rigoarea studiului, iar de la mama, care nu este muzician, dar pe care Maria o consideră ”cea mai talentată dintre noi”, dragostea pentru frumos și pentru armonie.

Maria Marica studiază vioara de la vârsta de șapte ani și este în prezent îndrumată de David Grimal la Universitatea de Muzică din Saarbrücken, care a fost și unul dintre membrii juriului Concursului Enescu la secțiunea vioară, alături de Dmitry Sitkovetsky (Președintele Juriului), Remus Azoiței, Frank Huang, Simon James, Paul Kantor, Silvia Marcovici, Igor Petrushevski și Krzysztof Wegrzyn.

Românca a susținut recitaluri și concerte atât în România, cât și în Franța, Italia, Germania și Statele Unite. Este membră a Ansamblului Les Dissonances și a fost, de asemenea, membră a Orchestrei Române de Tineret.

Într-un interviu acordat Cultura la dubă am aflat că Maria este optimistă cu privire la viitorul ei profesional în România și la evoluția industriei muzicale românești, la care vrea să contribuie și să creeze ceva al ei în țară.

***

Cum ai ajuns să studiezi vioară? Cine ți-a insuflat pasiunea pentru acest instrument?

M-am născut într-o familie de muzicieni. Mama a insistat să învăț și eu muzică, așa că am început la școala de muzică Augustin Bena din Cluj, așa, ca să rămână un hobby, dar nu s-a putut, am ajuns inevitabil la liceul de muzică în clasa a noua și am ajuns astăzi, într-un final, violonistă.

Am crescut la Filarmonica din Cluj. Mergeam în fiecare seară la concerte, muzica era mereu în casă. Totul a fost absolut natural pentru mine. Nu îmi plăcea să studiez, dar cu timpul am învățat să îmi placă și munca pentru că atunci când simți că munca ta chiar dă roade devine un lucru foarte plăcut.

Nu îmi plăcea deloc că tata mă împingea tot timpul de la spate, hai la studiu, hai la studiu, dar adevărul este că m-a învățat să am o disciplină a muncii fără de care nu ai cum să ajungi instrumentist, pentru că instrumentul se cere studiat în fiecare zi.

De ce vioară și nu un alt instrument? Ce te atrage către vioară?

Mama susține că a avut cu mine o conversație când eram mică și m-a întrebat la ce instrument vreau să cânt și eu aș fi fost de acord să cânt la vioară. Eu nu îmi aduc aminte. Tata nu a vrut să mă lase să cânt la violoncel pentru că e prea greu de cărat în spate pentru o fată și eu voiam să cânt la pian.

Îmi aduc aminte, înainte să iau primele lecții de vioară, tata mă învățase să cânt la pian ceva din caietele Annei Magdalena Bach și mi se părea foarte simplu pentru un copil. Pui mâna pe clape, sună, e muzică, e frumos.

Mă simțeam mult mai atrasă de pian decât de vioară, dar tata a insistat să fac vioară și vioară a rămas.

Dacă de la tatăl tău ai preluat rigoarea studiului, mama ce rol a avut?

Realizez acum că ceea ce am de la mama este o dragoste instinctivă pentru muzică, pentru frumos în general, pentru tot ce înseamnă armonie. Cred că asta am primit de la mama și este esențial în viața de muzician.

Pe ce vioară cânți? Ce relație ai cu instrumentul tău?

Instrumentele sunt vii, este ceva fascinant. Într-adevăr avem legături foarte strânse cu instrumentul. Momentan cânt pe o vioară construită de un lutier clujean, Nicolae Vădan, pe care este o bucurie foarte mare să pot cânta. Este o copie a viorii pe care cânta George Enescu.

Este un instrument foarte ușor de cântat, cred că asta este oarecum specific instrumentelor moderne, duce foarte departe sunetul în sală, poți rezista și unui recital cu pian și unui concert cu orchestra.

Are o căldură fantastică, un sunet puternic și în același timp blând, plin de culori atunci când e cazul. E un instrument pe care îmi face foarte mare plăcere să cânt și chiar dacă îl am abia de o lună simt cum se dezvoltă în fiecare zi, simt cum pot să îi construiesc eu sunetul, e extraordinar.

Studiezi la Universitatea de Muzică din Saarbrücken, sub îndrumarea lui David Grimal. Cum este să lucrezi cu David Grimal?

Este un om cu totul deosebit, ca persoană, ca muzician, ca artist, din toate punctele de vedere. Este un violonist care are o dragoste aparte pentru vioară, pe care însă nu o va pune niciodată deasupra muzicii.

Este foarte ușor să te fure vioara, în sensul că este un instrument care necesită atâta muncă și dedicație încât e foarte simplu să te mulțumești doar cu vioara și să uiți de muzică.

Însă pentru el, oricât de mult ar cere de la noi ca studenți, știe că întotdeauna vioara este cea care trebuie pusă în slujba muzicii și că muzica contează până la urmă. 

E extraordinar să înveți cu el la lecții, dar știe că cel mai bine înveți trecând prin viață, așa că se străduie să ne pună în cât mai multe situații, să cântăm și muzică de cameră, și solo și orchestră și să umblăm prin lume, să cunoaștem cât mai mulți oameni.

Cât de important ți se pare pentru un artist la începutul carierei să aibă experiența unui mediu internațional de lucru?

Cred că este o experiență vitală. Chiar și acum când vii în contextul unui concurs sau al unui festival e foarte interesant cum poți să vorbești cu doi muzicieni care au stat în aceeași sală, la același concert și să aibă păreri complet diferite.

E foarte interesant să cunoști cât mai mulți oameni care vin din culturi diferite, să îi asculți pe fiecare, ce cred, și să nu iei nimic de-a gata și să încerci să înțelegi lucrurile prin propriile tale experiențe și să îți creezi propriul tău sistem de valori.

Ai cântat atât în străinătate, cât și în România. Cum vezi industria muzicală din România raportat cu ce se întâmplă în alte țări? Ce lecții crezi că are România de învățat?

Cred că românii au ca popor o cantitate de talent enormă, un instinct pentru muzică pe care poate în afară nu e așa de ușor să îl găsești ca la noi și de care străinii se bucură.

Ei când văd muzicieni din România sunt extrem de bucuroși să vadă oameni care fac muzică cu atâta sinceritate și bucurie și iau asta de multe ori ca exemplu.

Nouă ne lipsește o simplitate, oarecum, o onestitate în muncă și sentimentul că suntem doar servitori ai muzicii, că nu facem muzica pentru noi înșine, și că dacă ne străduim să ajungem cât mai sus și cât mai departe o facem pentru muzică, nu pentru noi înșine.

Cum a fost să îți găsești un loc pe scena muzicală din România? Ai întâmpinat dificultăți? Unii artiști pleacă în străinătate pentru că uneori găsesc în țară un mediu muzical instituțional ostil.

Cred că situația începe deja să se schimbe puțin. Am frați mai mari, cred că ei nu aveau altă soluție decât să plece din România. Dacă ar fi rămas nu ar fi avut oportunitățile pe care le au astăzi.

În schimb, din generația mea am foarte mulți colegi care nici măcar nu s-au gândit să plece din România.

Situația e mult mai bună pentru muzicienii din România la ora actuală, nu numai din punct de vedere financiar, ci și al oportunităților care încep să apară. 

Acceptăm și noi că suntem o generație care trebuie să își creeze propriile proiecte, oportunități. Trebuie să fim nu doar muzicieni pe scenă, ci să avem și un pic de spirit antreprenorial.

Este dificil, dar cred că este și satisfăcător să spui că ai creat ceva ce este al tău și să te întrebi unde vezi un gol și să poți să îl umpli. Mi-aș dori foarte mult să pot să creez ceva în România.

Mi se pare important să ieși puțin în afară, să capeți o altă perspectivă și culmea e că s-ar putea să vezi chiar mai bine lucrurile bune.

Nouă românilor ne place să ne plângem și să ne vorbim țara de rău, dar nu e chiar așa. Trebuie să profităm de lucrurile bune și să le multiplicăm.

Valentin Șerban, câștigătorul ediției trecute a Concursului Enescu, spunea într-un interviu că publicul face parte din actul artistic, că există un schimb. Ție ce îți oferă publicul?

Publicul îți dă o energie extraordinară. Mai ales publicul român, este de o căldură aparte. Câteodată s-ar putea să intri pe scenă și să nu simți asta de la început, să trebuiască să creezi o legătură, să îi convingi că ești acolo cu un motiv și că ești pentru ei.

Pentru mine serile astea la Ateneul Român au fost ceva absolut fantastic, până și la semifinală, deși sala a fost mai degrabă goală, din păcate, dar cei care au fost acolo au fost cu mine, i-am simțit că mi-au dat voie să-i țin în palmă și să-i port cu mine în tot ceea ce am cântat. Dacă sala e și plină, cum a fost la finală, a fost o energie și un entuziasm copleșitoare.

Dacă publicul românesc este călduros, cum este cel din străinătate?

Poate publicul german pare pentru noi mai reținut, dar nu înseamnă că e mai puțin entuziast, doar că ei își exprimă entuziasmul în alte feluri.

Nu simt aprecierea publicului doar în aplauzele de la final, ci și în calitatea liniștii pe care poți să o produci în sală în momentul în care cânți. Acolo îți dai seama dacă îi ai pe oameni cu tine.

Ce consideri ca îi trebuie unui violonist pentru a ajunge de la bun la extraordinar, să se facă remarcat?

Cred că trebuie să știi cine ești și să știi unde ți-e locul. Îmi dau seama că pentru mine semifinala și finala concursului Enescu au fost momentele în care am avut suficientă încredere în munca pe care am depus-o cu vioara încât să mă pot întoarce la instinctul meu de copil, ceea ce a fost esențial, pentru că eu cred că am știut de mică că locul meu e pe scenă.

Au fost momente în care am avut dubii, dar contează să îți cunoști calitățile, bineînțeles și defectele, dar trebuie să pleci de la a-ți cunoaște calitățile ca să știi ce poți fructifica. Și asta îți dă încredere în tine, știu că eu sunt eu, nu altcineva, asta sunt și mă veți lua așa cum sunt, și așa poți să mergi mai departe.

Dacă încerci să fii ca ceilalți, să te încadrezi în cine știe ce șablon, te pui singur sub o presiune sub care nu merită să trăiești și îți furi singur bucuria.

Trebuie să știi și ce aștepți de la ceilalți, pe cine crezi, cuvintele cui le crezi, părerea cui contează.

Cine te-a influențat cel mai mult în parcursul profesional până în prezent? 

Îi datorez enorm lui David Grimal. El e cel care a făcut cu mine exact munca asta la nivel psihologic. Nu am lucrat doar muzical.

Fiind un om cu atât de multă experiență de scenă are întotdeauna înțelepciunea de a ne explica și ceea ce se întâmplă în psihicul muzicianului în clipa în care este pe scenă.

Când vezi un om cu un asemenea parcurs care îți explică că este normal să ai momente în care să te îndoiești de tine, să nu îți placă ceea ce auzi, să simți că o iei în fiecare zi de la capăt îți dă foarte mult curaj și înțelegi că e normal să te lupți, să ai momente în care simți că ai atins un nou vârf și că te poți bucura un pic, dar după aceea o iei de la capăt cu munca și mergi mai departe.

Este un model pentru mine și un mare sprijin.

Cum te-ai simțit pe scena concursului Enescu?

M-am simțit ca peștele în apă, că am ajuns în sfârșit la locul meu, sunt acasă. Înainte de semifinală m-am simțit emoționată, dar nu mi-a fost frică, în sensul că eram plină de bucurie, aproape că nu îmi venea să cred că pot să cânt la Ateneul Român și să cânt un program atât de frumos, de divers și, mai ales, că pot să cânt sonata a treia de Enescu la Ateneu, ceea ce a fost o experiență colosală. 

Iar la finală, m-am bucurat atât de mult să pot să fiu pe scenă, cu sala plină, alături de orchestra Filarmonicii George Enescu din partea căreia am simțit atâta căldură ,entuziasm și bunăvoință încât chiar a fost ca acasă.

De ce ai ales Brahms pentru finală?

Cred că am o relație aparte cu toată muzica lui Brahms, nu pot să explic, așa o simt, așa o trăiesc de mult. Mi-am dorit foarte mult să cânt concertul de Brahms, este un concert extrem de satisfăcător de cântat, mi se pare interesant că am crescut auzind foarte mulți mari violoniști spunând cât de dificil este concertul de Brahms, că îți trebuie mână mare, multă forță fizică să îl duci. 

Mie mi se pare unul dintre cele mai confortabile, într-un fel, concerte de vioară de cântat din punct de vedere tehnic, iar pe scenă simți că și publicul iubește la fel de mult lucrarea. Marile lucrări sunt mari și celebre pentru un motiv. Nu știu cu ce cuvinte aș putea eu explica concertul de Brahms, trebuie ascultat pur și simplu.

Cum a fost momentul în care ai aflat că ești câștigătoare? Te așteptai?

Mi-au spus atâția înainte de finală că merit. Aproape că nu voiam să aud lucrul ăsta pentru că nu am avut nicio clipă senzația că mă aflu într-un concurs. Pentru mine a fost o bucurie enormă să pot să fiu pe scenă, să pot să fac muzică. Faptul că a venit și premiul a fost cireașa de pe tort.

Ce așteptări ai după câștigarea Concursului Enescu?

Ceea ce îmi doresc este șansa de a fi cât mai mult pe scenă. Pentru asta am muncit. Sper să am cât mai multe oportunități de a ieși pe scenă, de a cunoaște oameni noi, de a călători.

Ce faci atunci când nu studiezi și când nu ești pe scenă? Ce alte activități îți fac plăcere?

Îmi place foarte mult să mă plimb, să îmi fac spațiu în creier, cred că asta mă ajută cel mai bine, prin natură dacă se poate. Să citesc, să stau cu prietenii.

Mă ajută foarte mult să pot să stau de vorbă cu oamenii, să-mi tihnească timpul petrecut alături de cei dragi.

Sunt un om simplu, îmi place viața liniștită și cred că asta nu se contrazice absolut deloc cu viața de muzician. Avem nevoie de echilibru în tot ceea ce facem.

Presupun că și pe scenă nu ești doar Maria muzicianul, ci și Maria omul care își aduce sentimentele din viața personală și le pune în slujba muzicii.

Nu ai cum să separi omul de muzician. Muzicianul este o reflecție a omului și sunt convinsă că publicul își dă seama foarte bine de asta și simte.

The post Povestea Mariei Marica, violonista de 24 de ani care a câștigat Concursul Enescu. ”Suntem o generație care trebuie să își creeze propriile oportunități.” appeared first on Cultura la dubă.

Miercuri, 31 august, ora 19.30, va avea loc ultimul concert din cadrul festivalului Vară Magică, la Ateneul Român.

Orchestra Națională de Tineret a Franței, una dintre cele mai bine cotate orchestre de tineret din Europa, dirijată de Michael Schønwandt, va interpreta Preludiul la după-amiaza unui faun, de Claude Debussy și Simfonia nr. 5, de Gustav Mahler.

Biletele pot fi achiziționate de AICI.

Festivalul Internațional “Vară Magică” se află anul acesta la cea de-a Xl-a ediție. Anul acesta au făcut parte din program 9 seri de concert.

De-a lungul anilor, Festivalul a adus pe scena Ateneului Român mari artiști ai lumii, precum Valentin Gheorghiu, Elisabeth Leonskaja, Mihaela Martin, Elena Bashkirova, Frans Helmerson, Emmanuel Sejourne, ori Peter Saldo. Printre orchestrele renumite care au concertat în cadrul acestui proiect se numară Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, Orchestra Română de Tineret, precum și cele naționale ale Franței, Germaniei, Austriei, Spaniei, Portugaliei sau Olandei.

The post Orchestra Națională de Tineret a Franței concertează pe 31 august la Ateneul Român appeared first on Cultura la dubă.