manuale

“Studiul poeziei în școală ar trebui să stimuleze creativitatea. Poezia nu e despre șabloane.” – Miruna Vlada, scriitoare

foto: BCU Iași

De Ziua Internațională a Poeziei, am stat de vorbă cu una dintre cele mai promițătoare voci ale poeziei contemporane în România, scriitoarea Miruna Vlada.

Miruna a învățat să iubească poezia din liceu, dar nu datorită programei școlare, ci datorită unor întâlniri cu scriitori contemporani în viață și grație unor profesori care au înțeles că farmecul poeziei stă dincolo de cerințele din manuale.

Scriitoarea susține că programa școlară ar trebui să îi pregătească pe copii pentru o viață care va veni, prin urmare, este nevoie ca predarea poeziei în școli să răspundă curiozităților și nevoilor actualelor generații cu exemple și abordări din prezent.

Miruna, cum ți se pare că este structurată programa școlară la Limba și Literatura Română și ce efecte crezi că are? Mai degrabă îi apropie sau îi îndepărtează pe copii de poezie?

Pe mine nu școala și nu manualele m-au făcut să iubesc poezia și literatura, în general. Poate chiar din contră.

Mi se pare că felul în care e gândită programa acum, dincolo de faptul că e încremenită în niște valori din alt secol, cred că ne confirmă mai multe reflexe ale societății noastre.

Și anume că toți elevii care intră în școală trebuie pregătiți pentru o lume care vine, nu pentru o lume care a fost.

Evident că să fii pregătit pentru o lume ce vine înseamnă și să înțelegi ce a fost, dar pe lângă niște poeți foarte importanți și lângă niște POETE, care lipsesc sau sunt într-o măsură mult mai mică, aș vedea accent pus pe poezie în toate formele ei – de la mesajul social și foarte poetic al hip-hopului sau al trapului contemporan la tot felul de elemente actuale în care poezia este integrată.

Acesta e viitorul poeziei, nu poezia cu rimă de la pașopt. Cât nu avem deschiderea asta, programa școlară rămâne doar la latitudinea profesorilor de română.

Dacă avem de-a face cu niște profesori înzestrați, cu pasiune, copiii vor înțelege care e treaba cu poezia.

De cele mai multe ori, profesorii de română sunt foștii studenți la Litere. Ei la Litere ce fac? Îi învață cineva să iubească, de fapt, poezia? Da sau nu.

Și atunci, crezi că schimbarea ar trebui să înceapă din mediul universitar?

Exact.

Eu îmi aduc aminte din vremea mea și chiar și acum e valabil, că elevii trebuie să învețe distincția dintre genuri, liric, epic și dramatic, să învețe niște definiții și să aplice niște șabloane.

“Primul lucru pe ar trebui să îl învețe despre poezie este că poezia NU e despre șabloane. Poezia e tot ceea ce e dincolo de șablon.”

Și atunci, în loc să stimulezi creativitatea, tu nu faci altceva decât să le arăți cât mai multe șabloane.

Așa sunt celebrele comentarii. Ți se cere să faci comentariile unor poezii, nu cum le vezi tu, ci prin prisma unor șabloane. Asta strică tocmai miza poeziei.

Ce efecte crezi că are asupra copiilor și adolescenților această structură de gândire în șablon?

Îi face conformiști, le suprimă creativitatea. Există și situații în care elevilor li se cere să învețe comentariile unor critici literari. Care e ideea? Că e o autoritate care ți-l explică pe Eminescu și după ce te supui acestei autorități și preiei ce spune, poate o să poți să îți dai și tu cu părerea.

Pe de altă parte, nu sunt nici pentru democratizarea totală a acestei zone care ține de gustul estetic, pentru că ai nevoie să îți fie educat simțul estetic, că nu poți să înțelegi toate subtilitățile dintr-o poezie, dacă nu parcurgi niște pași.

Dar cred că studiul poeziei în școală ar trebui să stimuleze creativitatea, să îl facă pe elev părtaș la acel proces.

Mie mi s-ar părea foarte interesant să fie exerciții de rescriere ale unor poeme celebre.

Miruna Vlada/ foto: arhiva personală

Așadar, tu spui că sunt două aspecte ale problemei în ceea ce privește programa școlară. Una este prezența unor scriitori foarte învechiți, care nu mai au legătură cu prezentul trăit de copii și a doua se referă la abordarea acelor poezii, exercițiile din manuale.

Așa este. Eu am observat acum că sunt o serie de manuale mai noi, scrise de autori mai tineri, care rezolvă puțin din problemele astea. Ideea nu e să îi eliminăm pe autorii vechi, dar pe lângă ei să punem abordări contemporane, în care elevii să se regăsească, să le punem la pachet.

Vorbeai mai devreme de versuri din trap și hip-hop și imediat m-am gândit la posibile reacții pe grupuri de părinți și profesori scandalizați de ceea ce ar urma să învețe copiii la școală. Crezi că societatea românească e pregătită pentru așa ceva?

Îmi aduc aminte că a fost un scandal când Andreea Esca apărea într-un manual de istorie. Eu cred că mentalitățile se pot schimba și dacă le provoci.

Nu putem să lăsăm programa școlară așa, de frica unor părinți cabotini.

Apoi, e esențială apropierea elevilor de scriitorii contemporani. În vremuri normale, nu a existat o întâlnire între un scriitor și elevi, care să nu deschidă uși, elevii sunt uneori șocați să vadă scriitori, oameni ca și ei, care fac glume.

Și surprinși că scriitorii nu sunt morți.

Exact, nu sunt morți!

Tu acum predai la Științe Politice. Ți se pare că generațiile care vin sunt cumva afectate de gândirea aceea în șabloane, despre care vorbeai mai devreme?

Da, cu siguranță. Eu predau la master, deci cred că problema e cu atât mai gravă. Mulți dintre ei nu pot formula un argument. Sau se vede foarte clar analfabetismul funcțional, în momentul în care au de citit un text și trebuie să facă o sinteză. Le este foarte greu să facă asta.

Nu mai zic de partea de exprimare, unii mai au puțin și folosesc emoticoane, în loc de cuvinte.

Lipsa de lectură se vede. Când eram eu studentă, ni se cereau 100-150 de pagini de parcurs de la o săptămâna la alta. Acum, dacă le dai de citit 40 pagini, majoritatea se plânge. După doar 2-3 generații, lucrurile s-au schimbat enorm.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *