Skip to content

Radu Nica, înlocuit cu George Ivașcu la conducerea Teatrului Metropolis. Nica: “Foarte mulți angajați nu veneau cu lunile sau chiar cu anii la teatru și își încasau salariile”

Radu Nica, managerul interimar al Teatrului Metropolis, a fost înlocuit zilele acestea cu George Ivașcu, fost manager general al Teatrului Metropolis, care a demisionat în 2022 în urma unui scandal public. Atunci, primăria a susținut că Teatrul Metropolis a raportat aproape 60.000 de spectatori, dar a vândut doar 2000 de bilete, în timp ce George Ivașcu a reproșat primăriei diminuarea drastică a bugetului și imposibilitatea de a continua proiectele teatrului.

A fost inaugurat Teatrul Grivița 53, primul teatru privat construit după 80 de ani

Născut ca un vis în urmă cu 9 ani, Teatrul Grivița 53 este azi realitate. Totul a pornit de la dorința regizoarei Chris Simion de a ridica un spațiu în care teatrul independent să-și găsească o casă. A vândut casa bunicii sale, iar cu banii aceia a cumpărat un teren pe Calea Griviței, o zonă istorică împânzită acum cu case ruinate. Clădirea teatrului a fost inaugurată ieri, în prezența jurnaliștilor și a unora dintre susținători. De-a lungul acestor ani, construcția a fost posibilă cu obținerea unor fonduri norvegiene, cu sponsorizări de la companii private și donații de la simpli iubitori de teatru, artiști și alte persoane publice.

Dirijorul israelian Ilan Volkov pe scena BBC Proms: “Ce se întâmplă acum în Gaza este atroce, îngrozitor. Palestinieni nevinovați sunt uciși cu miile, dislocați din nou și din nou, fără să știe când vor mânca.”

  • by

Dirijorul israelian Ilan Volkov, prezent pe scena Royal Albert Hall alături de BBC Scottish Symphony Orchestra, a susținut un discurs spontan în cadrul BBC Proms despre genocidul pe care țara sa îl comite în Gaza. Vorbelea acestuia au fost întrerupte atât cu urale, cât și cu huiduilei. “O să mă lăsați să termin ce am de spus și apoi puteți să mă blestemați toată viața”, a spus acesta vizibil emoționat și revoltat.

Victor Rebengiuc își încheie cariera de actor la 92 de ani

Unul dintre cei mai importanți actori români în viață, Victor Rebengiuc, a anunțat că se retrage din ultimul său spectacol, Tatăl, jucat de peste 100 de ori la Teatrul Bulandra în ultimii 3 ani. Încă de când a acceptat rolul din Tatăul, actorul anunțase că va fi ultimul său proiect, fiindcă se simte la capătul puterilor. Din cei 92 de ani de viață, Victor Rebengiuc a dedicat 70 de ani actoriei.

INTERVIU Pianistul român Andrei Irimia va susține un nou turneu european. “Muzica mea este o invitație la introspecție.”

Născut la Constanța în urmă cu 38 de ani, Andrei s-a familiarizat cu pianul din copilărie. S-a afirmat ca artist independent și a reușit să își construiască o carieră făcând doar ceea ce îi place. Pe 20 septembrie va începe un nou turneu european, urmând să concerteze la Berlin, Bruxelles, Paris, Barcelona, Madrid și București. Iar la anul va face un nou turneu național. Alături de el, pe scenele din România, urcă deseori și actorul Marius Manole.

“Jaful Secolului”, filmul inspirat din cazul hoților români de tablouri din Olanda, este propunerea României la Premiile Oscar 2026

  • by

Jaful Secolului (Traffic), regizat de Teodora Ana Mihai după un scenariu semnat de Cristian Mungiu, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2026, categoria “Cel mai bun lungmetraj…