Skip to content

România

Electric Castle a înregistrat peste 270.000 de participanți în 5 zile de festival. Massive Attack – cel mai important show

Cea de-a 10-a ediție Electric Castle a adunat în cele 5 zile de festival peste 270.000 de participanți, potrivit organizatorilor. Massive Attack a fost cel mai așteptat concert, iar muzica de calitate s-a îmbinat cu mesajele politice promovate de trupa britanică. Câțiva artiști nu au mai ajuns la festival din cauza crizei din aeroporturi provocată de problemele informatice ale Microsoft.

“Bojdeuca lui Creangă a fost restaurată respectând avizele”, a constatat Corpul de Control al Ministerului Culturii

Potrivit concluziilor raportului Corpului de Control, obținute de Cultura la dubă, atât Corpul de Control cât și Comisia Monumentelor Istorice au susținut că lucrările au fost efectuate respectându-se avizele obținute anterior: “Din punct de vedere arhitectural, Bojdeuca și-a păstrat autenticitatea amplasamentului.”

Reacții emoționante din public după proiecția filmului “Trei kilometri până la capătul lumii” la TIFF: “Spune exact povestea mea.”

Singurul film românesc prezent anul acesta în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, Trei kilometri până la capătul lumii, regizat de Emanuel Pârvu, a avut aseară premiera în România. Proiecția a avut loc în Piața Unirii din Cluj, în cadrul TIFF, în fața a aproximativ 3000 de spectatori.