Skip to content

Alexandra Tănăsescu

Spectacolele de teatru, concertele și accesul la muzee ar putea fi suspendate în weekenduri, începând din toamnă, spune ministrul Culturii

Ministrul Culturii, András Demeter, a declarat azi la Radio România Cultural că evenimentele din instituțiile publice de cultură, fie că vorbim despre spectacole de teatru, concerte la filarmonici, operă, acces la muzee sau la biblioteci, ar putea fi suspendat în weekenduri și în timpul sărbătorilor legale, începând din această toamnă.

Centrul Pompidou și mk2 organizează retrospectiva integrală a filmelor lui Radu Jude

28 de filme realizate în 20 de ani de către regizorul român Radu Jude vor fi reunite în cadrul unei retrospective eveniment organizată de Centrul Pompidou din Paris și Biblioteca mk2 între 23 septembrie și 11 octombrie 2025, sub titlul “Radu Jude, cineast neliniștit”. Despre Radu Jude, Centrul Pompidou scrie că este “una dintre cele mai stimulante voci ale cinematografiei mondiale.”

INTERVIU Béla Tarr pentru Cultura la dubă: “Dacă nu ești liber, atunci chiar ești fucked up.”

Este unul dintre artiștii care au marcat istoria cinematografiei, cu un stil inconfundabil, prin care a reușit să transforme simple scene de viață în poezii vizuale, în alb și negru. TIFF l-a invitat la Cluj, unde îi va acorda sâmbătă seara Premiul pentru Întreaga Activitate. Aproape toate filmele sale, printre care capodoperele Damnation sau Calul din Tortino, pot fi văzute zilele acestea la TIFF, în prezența regizorului.

Ce aduce noul guvern în cultură: trecerea ICR de la Senat la MAE, scumpirea cărților, a accesului la muzee, reducerea sporurilor, auditarea și comasarea unor instituții

Majorarea cotei TVA de la 5 la 9% în ceea ce privește vânzarea de cărți, manuale școlare, ziare și reviste, precum și în ceea ce privește biletele la muzee, grădini botanice și zoologice, case memoriale sau alte obiective de patrimoniu, este una dintre măsurile fiscale prevăzute de guvernul Bolojan, potrivit economedia.ro. Asociația Editorilor din România critică dur măsura și avertizează că asta ar putea duce la accentuarea scăderii consumului cultural.

András Demeter, viitorul ministru al Culturii, se află în proces cu Ministerul Culturii. În trecut, el a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese

András István Demeter, actual secretar de stat în Ministerul Culturii, este propunerea UDMR pentru ocuparea postului de ministru al Culturii în guvernul Bolojan. Fost director al Teatrului de Stat Csiky Gergely din Timișoara, în perioada 1993-2005, acesta a ocupat de-a rândul timpului doar funcții la stat, fiind condamnat definitiv în 2017 de Înalta Curte pentru Casație și Justiție de conflict de interese. Acesta a avut interdicție de a mai ocupa funcții publice timp de 3 ani, dar Parlamentul a refuzat să aplice decizia instanței supreme.

Valentin Șerban, violonist: “Am pornit de la zero și am ajuns să fiu invitat la Festivalul Enescu, cu artiști renumiți mondial, pentru mine este cumva science fiction.”

Pe Valentin Șerban l-am întâlnit prima dată acum 4 ani, pe scările Ateneului Român. Tocmai câștigase Concursul Internațional George Enescu, la vioară. Avea pe atunci 31 de ani și lumea îl descoperea ca un violonist excepțional, sensibil. De atunci, a cântat alături de orchestre importante din România și de peste hotare, a fost vreme de un an și jumătate concertmaistru al Filarmonicii George Enescu și a fost admis la doctorat.

Sfârșitul librăriei La Două Bufnițe: “Sperăm să genereze o schimbare care să protejeze legislativ cultura și educația în România.”

Librăria La Două Bufnițe din Timișoara, un spațiu cultural emblematic al Banatului și apreciat la nivel național și internațional, se închide la sfârșitul acestei luni. Anunțul făcut azi de echipa librăriei a stârnit zeci de mesaje de susținere din partea unor cunoscuți oameni de cultură, însă cele două fondatoare, Raluca Selejan și Oana Doboși, spun că decizia este definitivă. Cei care doresc, totuși, să sprijine un sfârșit cât mai prietenos al librăriei, o pot face cumpărând de acolo cărți rămase ori făcând o donație.

Andrei Gamarț, pictor și poet: “Lumina este cea care leagă lucrurile.”

Andrei Gamarț încearcă să redea pe pânză lumina pe care, în graba de zi cu zi, noi nu prea o mai vedem. Lucrările sale cuprind o frumusețe a lumii pe cale să dispară, nu pentru că ea nu ar mai exista, ci pentru că noi ne pierdem din ce în ce mai mult disponibilitatea de a o privi. Și pe el îl înghite deseori cotidianul. Când se întâmplă asta, se agață de poezie, ca să nu se piardă de tot.

Liderii Academiei Române câștigă 300.000 de euro anual. În 2024 prezidiul a avut doar 6 ședinte.

Prezidiul Academiei Române, format din 6 academicieni, încasează anual aproximativ 300.000 de euro din bugetul instituției, sub formă de salarii, indemnizații de merit și de membru. Pe lângă acestea, unii dintre academicieni încasează de la statul român simultan pensii și salarii de profesori universitari, ajungând la o medie de 6000 de euro net pe lună.  În 2024, prezidiul Academiei a avut doar 6 ședințe.