Skip to content

Tatal

Victor Rebengiuc își încheie cariera de actor la 92 de ani

Unul dintre cei mai importanți actori români în viață, Victor Rebengiuc, a anunțat că se retrage din ultimul său spectacol, Tatăl, jucat de peste 100 de ori la Teatrul Bulandra în ultimii 3 ani. Încă de când a acceptat rolul din Tatăul, actorul anunțase că va fi ultimul său proiect, fiindcă se simte la capătul puterilor. Din cei 92 de ani de viață, Victor Rebengiuc a dedicat 70 de ani actoriei.

Vlad Zamfirescu, manager interimar Bulandra: “Avem nevoie ca noi, cei din echipa Teatrului Bulandra, să ne reamintim cum am vibrat și cum ne-am îndrăgostit de acest loc.”

Vlad Zamfirescu se află la cârma Teatrului Bulandra de aproape 2 ani, în funcția de manager interimar. A ajuns în această postură chiar propus de colegii din teatru în fața primarului de atunci, Gabriela Firea, după ce fostul interimar, Catinca Nistor, a fost înlăturat în urma unui protest al actorilor.