Licitația pentru această lucrare a durat aproximativ 20 de minute. Estimarea inițială a situat valoarea tabloului între 100.000 și 200.000 de euro.

Pictura „Ţărăncuţă odihnindu-se” a fost realizată de Grigorescu în anii 1870, și se înscrie în seria de încercări ale pictorului de a reda portretul țăranului românesc, alături de peisajul rural românesc, conturând astfel curentul romantismului național.

Potrivit Artmark, “alături de celebrele sale care cu boi, ”Ţărăncuţele” sunt transformate în emblema artei sale, dar şi în cea a unei şcoli româneşti de pictură care se năştea. Erau anii din ajunul obţinerii independenţei faţă de Imperiul Otoman, când societatea românească era preocupată de pregătirea acestei răsturnări istorice, iar lumea artistică era în căutarea expresiei plastice a identităţii naţionale.

Grigorescu a pictat „Ţărăncuţele” în timpul călătoriilor pe care le făcea în zone precum Rucăr (pe valea Dâmboviţei), Câmpina, Ghergani sau Buzău.”, se arată în comunicatul casei de licitații.

The post Tabloul “Țărăncuță odihnindu-se”, de Nicolae Grigorescu, a stabilit recordul pieței românești de artă, fiind adjudecat pentru 365.000 de euro appeared first on Cultura la dubă.

Tabloul „Regele Ferdinand” a fost vernisat marți la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, fiind exponatul lunii noiembrie. Acesta a fost descoperit alături de alte picturi ascunse, cel mai probabil, în ianuarie 1948, când sovieticii au vandalizat Sala Unirii a muzeului.

„Regele Ferdinand” este un tablou de dimensiuni mari(185 cm x 148cm), realizat în ulei și semnat de pictorul Zogu Zaharescu. Acesta a fost descoperit întâmplător în depozitul de arheologie al MNU și restaurat de specialiştii Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.

Tabloul aduce în prim-plan decorația pe care regele a creat-o pentru a recompensa curajul soldaților care au luptat pe frontul Primului Război Mondial, ordinul Mihai Viteazul. Ferdinand apare în tablou decorat cu toate clasele ordinului.

Reprezentările regilor României sunt rare, regimul comunist încercând să-i scoată din istorie prin distrugerea a tot ceea ce însemna simbol al regalității. Aceeași soartă au avut-o monumentele și piesele de artă care aminteau de monarhia românească. Însă în Alba Iulia, o parte dintre simbolurile regalității au supraviețuit în timp:

„Ctitorii Catedralei Încoronării, Ferdinand și Maria, sunt încă la locul lor, pe pereții bisericii, așa cum i-a imaginat pictorul Costin Petrescu, iar la Muzeul Național al Unirii s-au recuperat, în 2013, alte șapte reprezentări ale regilor României Mari, șase tablouri de dimensiuni mari semnate de Stoica Dumitrescu, Pericle Capidan, Zogu Zaharescu, V. Leon”, precizează MNU într-un comunicat de presă.

Ferdinand I a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la sfârșitul vieții, în 1927. A preluat tronul în urma morții unchiului său, regele Carol I, și a condus România în timpul Primului Război Mondial. La sfârșitul războiului, România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari, motiv pentru care mai este numit și „Întregitorul”.

Autorul tabloului „Regele Ferdinand”, Zogu Zaharescu, face parte din categoria pictorilor consideraţi „de gang”, un pictor care frecventa boema bucureşteană, pictând la comanda unor particulari nu prea înstăriţi serii nesfârşite de ţigănci ori flori.

Tabloul poate fi văzut în Sala Unirii a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia până pe 5 decembrie.

The post Un tablou cu Regele Ferdinand a fost descoperit întâmplător după zeci de ani appeared first on Cultura la dubă.

Una dintre cele mai impresionante opere ale pictorului olandez Rembrandt a fost restaurată folosind inteligența artificială. Este vorba despre „Compania de Miliție a Districtului II sub comanda Căpitanului Frans Banninck Cocq”, cunoscută mai bine ca „Rondul de noapte”.

Pictura, realizată în 1642, este reprezentativă pentru arta din Epoca de Aur olandeză. Opera a fost deteriorată în 1715, când a fost mutată din locul inițial la Primăria din Amsterdam.

Oficialii orașului au vrut s-o plaseze între două uși, dar pictura era mult prea mare. În loc să găsească un alt loc, aceștia au considerat mai potrivit să taie pictura. De atunci, acesteia i-au lipsit 60 cm din partea stânga, 22 cm de sus, 12 cm de jos și 7 cm din dreapta.

Anul acesta, opera a fost completată pentru prima dată în 300 de ani. Muzeul Rijsk deține pictura din 1885, de la deschiderea sa, și o consideră unul dintre cele mai cunoscute exponate ale sale. Completarea acesteia folosind inteligența artificială marchează a 26-a lucrare de restaurare a operei.

Pentru realizarea operațiunii, muzeul a folosit două imagini: o scanare de rezoluție mare a originalului și o copie pictată, realizată de Gerrit Lundens înainte de tăierea originalului. În loc să fie realizate de mâna unui pictor, părțile lipsă din tablou au fost recreate pixel cu pixel. Imaginile au fost apoi tipărite și montate pe părțile laterale ale picturii originale – astfel încât vizitatorii să își poată imagina pânza completă, așa cum intenționase Rembrandt.

Privind acum „Rondul de noapte”, vizitatorii muzeului vor putea observa:

• trei figuri pe partea stângă (doi bărbați și un băiat)
• o cască completă în partea dreaptă a picturii
• o vedere mai clară a unui băiat din prim-planul stâng, care fugea de miliție
• restructurarea compoziției picturii, astfel încât figurile sunt în locuri diferite

Părțile reconstituite nu ating pictura originală și vor fi îndepărtate în trei luni, din respect pentru Rembrandt. „Mi s-a părut deja că este destul de îndrăzneț să pun aceste reconstrucții computerizate lângă Rembrandt”, spune Robert Erdmann, directorul operațiunii de restaurare.

The post Tabloul „Rondul de noapte”, de Rembrandt, a fost restaurat cu ajutorul inteligenței artificiale appeared first on Cultura la dubă.

Mesajul abia vizibil, notat în creion, se află în partea de stânga sus a operei, și a fost, vreme de decenii, subiectul unor îndelungi dezbateri în rândul criticilor de artă. În vreme ce unii specialiști erau de părere că însemnarea ar fi fost un act de vandalism din partea unui privitor scandalizat, alții considerau că ea ar fi fost adăugată chiar de artist.

Acum, curatorii Muzeului Național al Norvegiei au dezlegat misterul, dovedind „fără nicio urmă de îndoială” că mesajul a fost lăsat de Edvard Munch. În acest sens au fost realizate scanări cu raze infraroșii, iar scrisul a fost comparat cu cel din jurnalele pictorului. 

„Scrisul însuși, precum și evenimentele petrecute în anul 1895, când Munch și-a prezentat lucrarea pentru prima oară, în Norvegia, conduc la aceeași concluzie.”, a declarat curatoarea Mai Britt Guleng.

Într-adevăr, la momentul lansării, „Țipătul” a provocat reacții acide și speculații publice privind starea mentală a pictorului. Conform însemnărilor din jurnal, Edvard Munch a fost profund afectat de acest lucru, ceea ce se pare că l-a determinat să revină asupra tabloului și să noteze mesajul „Doar un nebun l-ar fi putut picta”. 

„E o combinație de ironie și manifestare a vulnerabilității”, apreciază Gulent.

În anul 1908, artistul a fost spitalizat din pricina unei căderi nervoase. După un tratament de opt luni, el a reușit să recapete controlul asupra stării sale mentale și a continuat să picteze, adoptând un stil mai colorat și mai puțin pesimist.

Tabloul expresionist „Țipătul” a rămas, însă, până astăzi, o reprezentare inconfundabilă a spaimelor umane. Despre momentul care i-a servit drept sursă de inspirație pentru această lucrare, Munch nota:

„Mă plimbam cu doi prieteni la apus de soare. Cerul a devenit roșu ca sângele. M-am oprit și m-am sprijinit de un gard, simțindu-mă, în mod inexplicabil, extrem de obosit. Limbi de foc și sânge se întindeau pe fiordul albastru. Prietenii mei au continuat să se plimbe, în timp ce eu am rămas în urmă, tremurând de spaimă. Atunci am auzit țipătul enorm, infinit al naturii.”

Sub impulsul acestei trăiri, pictorul norvegian a realizat patru versiuni ale aceleiași lucrări. În 2012, singura variantă aflată într-o colecție privată a fost adjudecată contra sumei de 120 de milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate de Sotheby’s.

Versiunea aflată în posesia Muzeului Național al Norvegiei va fi prezentată din nou publicului începând cu anul 2022, odată cu inaugurarea noii clădiri a instituției.

The post “Doar un nebun l-ar fi putut picta” – Edvard Munch este autorul mesajului misterios înscris pe tabloul „Țipătul” appeared first on Cultura la dubă.

Muzeul Aman este primul muzeu de artă din capitală, deschis pe 16 iunie 1908 și este găzduit chiar în casa pictorului, pe strada C.A. Rosetti nr. 8 din București.

Pentru că afară a început să înflorească liliacul, dar nu ne putem bucura de el, am ales să preluăm povestea picturii Liliacul, realizată de Aman în 1883.

Iată, așadar, un text scris de istoricul Greta Șuteu.

” Liliacul este o declarație de iubire ascunsă într-o natură statică foarte complexă și atât de răpitoare la prima vedere, încât suntem tentați să rămânem prizonieri în primul nivel de receptare – cel al impactului imaginii de suprafață, o imagine atât de mulțumitoare, încât nu ne mai dorim ascensiunea către un nivel superior.

Dacă, însă, reușim să ne eliberăm de sub vraja buchetului de liliac și ne coborâm privirea spre partea de jos a compoziției, observăm că blatul mesei adăpostește o ciudată înșiruire de obiecte, care par să se fi întâlnit în același loc fără vreo motivație anume.

Dar, după cum vizitatorii fideli ai muzeului știu deja, ne-am obișnuit că Aman nu face nimic la întâmplare și că orice detaliu trebuie privit ca pe o provocare spre interpretare și spre o înțelegere profundă, care se ascunde dincolo de impactul imediat al imaginii.

De altfel, autorul ne avertizează de la bun început că trebuie să privim cu atenție, pentru că undeva, în dreapta, în spatele tuturor obiectelor, ca și cum n-ar avea vreo importanță, este așezată o lupă. Ea este de fapt primul indiciu, care ne îndeamnă să nu rămânem la suprafața lucrurilor.

Așadar, să inventariem cu meticulozitate restul indiciilor!

Central, în prim-plan, este o scrisoare, peste care sunt așezate o verighetă și un cuțitaș de tăiat hârtie cu care s-a tăiat plicul. În spatele lor este aruncată oarecum întâmplător o pereche de mănuși lungi, de damă.

În stânga se distinge o cutiuță, care adăpostește un inel de logodnă, iar în dreapta este așezată o cutie de bijuterii cu capacul ridicat, în care nu pare să existe ceva.

Printre toate acestea sunt împrăștiate flori de liliac desprinse din buchet. O interpretare facilă ne-ar conduce spre concluzia că doamna casei a părăsit domiciliul conjugal, lăsând în urmă o scrisoare de adio, verigheta și inelul de logodnă, dar luându-și restul bijuteriilor din cutia rămasă goală.

Este, însă, o abordare lipsită de noblețe pentru rafinatul Aman, așa încât va trebui să analizăm fiecare obiect și să-i căutăm încărcătura simbolică.

Scrisoarea este o veste venită de departe, după cum ne certifică timbrul și ștampilele. Cu puțin efort putem vedea că este adresată „Domnului…”. Identitatea expeditorului este dezvăluită prin inserarea verighetei și a inelului de logodnă – două obiecte care nu trebuie să fi fost neapărat acolo; puteau fi ușor imaginate, dar ele permit o personalizare foarte clară și un mesaj pe măsură.

Inelul este simbol al unui legământ, al unui destin asociat, urmare a unei decizii liber consimțite, ceea ce-i conferă o valoare sacramentală.

În timpul slujbei de cununie are loc ritualul schimbării inelelor între miri, ceea ce dublează greutatea relației care se stabilește între cei doi: fiecare devine atât stăpânul, cât și sclavul celuilalt.

Avem apoi mănușile aruncate, ca și cum tocmai au fost scoase și nu împăturite cu grijă, ca înainte de folosire. Am convenit într-o întâlnire anterioară că scoaterea mănușii în fața cuiva este semn de recunoaștere a superiorității celuilalt și o manifestare a supușeniei în fața acestuia.

Pe de altă parte, lucrarea abundă de prezența florilor de liliac, care au și ele o simbolistică foarte bogată, dar, fundamental, exprimă dragostea și afecțiunea și, detaliu deloc de neglijat, reprezintă dovada încrederii pe care fiecare dintre parteneri o are în celălalt.

Totodată, liliacul este considerat și floarea memoriei, datorită parfumului său persistent, care poate păstra amintirile vii. Acum înțelegem și rostul cutiei de bijuterii, ce pare goală. Ei bine, nu este așa. Ea depozitează ceva ce nu se poate vedea, ceva imaterial și anume amintirile, care-i unesc pe cei doi pentru totdeauna.

Iată, așadar, argumente pentru care putem considera această lucrare o declarație de iubire și o reînnoire a jurămintelor pentru soția plecată în acel moment într-o călătorie în care artistul nu a putut s-o însoțească.”

The post Povestea “Liliacului” lui Theodor Aman appeared first on Cultura la dubă.

“Portretul unei doamne”, un tablou realizat de pictorul austriac Gustav Klimt, unul dintre cei mai importanți artiști plastici din lume, a fost găsit în peretele unei galerii de artă din orașul italian Piacenza în luna decembrie. Azi, autoritățile au confirmat că este vorba despre o pictură originală care dispăruse din aceeași galerie în urmă cu 23 de ani.

Tabloul a fost găsit de doi grădinari, în timp ce tundeau iedera de pe un perete exterior al galeriei. Aceștia au descoperit în perete niște porțiuni metalice și apoi, într-o cavitate, tabloul într-un sac.

Conform experților în artă, pictura datează din anul 1917.

Deocamdată, nu se știe exact cum tabloul a ajuns acolo și nu a fost găsit timp de 23 de ani, dar polițiștii presupun că hoții ar fi încercat la vremea respectivă să îl scoată din galerie cu o gută de pescuit, însă nu ar fi reușit acest lucru.

În anul 2006, un alt tablou semnat de Gustav Klimt, celebrul Portrait of Adele Bloch-Bauer, stabilea recordul de la acea vreme în artă și devenea cel mai scump tablou din lume. El a fost achiziționat de omul de afaceri evreu Ronald Lauder cu suma de 135 de milioane de dolari și este expus în prezent la Neue Galerie din New York.

The post Pictură autentică de Klimt găsită de doi grădinari într-un perete appeared first on Cultura la dubă.