Skip to content

Poeti

5 voci contemporane despre poezia de azi. Locul în care fragilitatea, disonanța și chestionarea pot coexista

Mai poate fi poezia contemporană relevantă pentru o masă semnificativă de oameni sau a ajuns la gradul cel mai avansat de nișare din istorie? Ce am înțeles și cu ce am rămas din poezia predată în școala generală și în liceu? Și, de ce nu, cum se vor influența poezia și tehnologia în următorii ani? Cinci poeți contemporani din diferite generații discută în mod deschis despre locul pe care îl (mai) ocupă această formă de artă într-o lume marcată de războaie, incertitudine, crize economice și scroll necontrolat. Bogdan-Alexandru Petcu, Ștefania Mihalache, Răzvan Țupa, Ligia Keșișian și Ramona Boldizsar ne oferă forma lor de luciditate cu care încercăm să străbatem labirintul incongruent al prezentului mai mult sau mai puțin poetic. Chiar de Ziua Internațională a Poeziei!

Poetul american Denver Butson vine la Festivalul Internațional de Poezie București

Ediția a 15-a a Festivalului Internațional de Poezie București, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Primăriei Capitalei și al Ministerului Culturii, va avea loc între 15 – 21 septembrie 2025 la București. Printre invitați se numără poetul american Denver Butson, poetul italian Luigi Colagreco, poeta Iria Fariñas din Spania, Ana Blandiana, Magda Cârneci, Dan Coman, Radu Vancu sau Teodor Dună.