În realitate, unele dintre cele mai importante muzee din România sunt lăsate în paragină de ani de zile și odată cu ele se află în pericol și un patrimoniu de o valoare inestimabilă, care ar putea dispărea pentru totdeauna la un cutremur major sau se degradează din cauza condițiilor improprii în care este ținut.

Iar cele care sunt deschise sau chiar au fost restaurate reușesc cu greu să atragă vizitatori.

Mai jos vă vom prezenta situația în care se află câteva dintre muzeele românești.

***

Muzeul Național de Istorie a României, București

Este cea mai bogată instituție publică din România, după Banca Națională.

Patrimoniul MNIR cuprinde piese arheologice cu o vechime de peste 20.000 de ani, bijuterii antice sau bijuterii cu diamante și pietre prețioase, purtate de reginele României, decorații, haine, tablouri celebre, fotografii de arhivă, cărți rare, hărți sau alte documente istorice care atestă întemeierea României.

MNIR este găzduit de Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei, o clădire șubredă, cu o vechime de 120 de ani. Monumentul istoric a intrat în 2002 într-un proces de restaurare, care s-a dovedit a fi începutul unei agonii ce durează deja de 19 ani.

De atunci, MNIR este deschis publicului doar în proporție de 20%. Cea mai mare parte a patrimoniului zace în lăzi, cutii sau alte ambalaje, în camere sigilate, departe de ochii copiilor și ai tinerilor care ar putea să îl vadă și să înțeleagă ceva din istoria noastră.

În prezent, MNIR se află într-un litigiu cu o firmă de arhitectură care câștigase concursul internațional de arhitectură organizat de Ministerul Culturii în 2016, precum și cu Ordinul Arhitecților din România. Despre această poveste, Cultura la dubă a scris pe larg AICI.

Teoretic, România ar putea accesa suma de 120 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare pentru un proiect amplu de restaurare și modernizare, așa cum se dorea din 2016. Practic, acest lucru nu este posibil până când instituția nu va scăpa de procese.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța

După Muzeul Național de Istorie de la București, a doua instituție, ca mărime, dedicată trecutului țării noastre se află la Constanța.

Este vorba despre Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, al cărui patrimoniu cuprinde peste 400.000 de obiecte, de la sculpturi antice, statuete din bronz, numismatică și hărți, până la telegrame și reviste. Printre cele mai valoroase piese care pot fi admirate acolo se numără, de exemplu, tezaurul de vase de argint de la Sucidava-Izvoarele.

Clădirea care găzduiește sediul muzeului, o construcție în stil neoromânesc, aflată chiar în Piața Ovidiu, necesită de ani buni lucrări de restaurare, protecție și conservare, fiind foarte degradată.

De altfel, în 2020, Consiliul Județean Constanța a semnat un contract de aproximativ 3 milioane de euro (co-finanțat prin fonduri europene nerambursabile), care ar fi trebuit să rezolve această problemă. El prevedea, printre altele, intervenții la nivelul zidăriei, al bolților și al acoperișului, având un termen de execuție de 24 de luni.

În urmă cu o săptămână, însă, Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat rezilierea contractului de reabilitare, acuzând proiectantul că ar fi avut intenția de a „smulge cât mai mulți bani de la Consiliul Județean Constanța”.

Enciu a explicat că va fi demarată o nouă licitație pentru desemnarea altui constructor, dar este clar că va mai fi nevoie de câțiva ani buni pentru ca lucrările atât de necesare să fie realizate. Până atunci, procesul de degradare va continua, lăsând urme adânci asupra muzeului.

Muzeul Național George Enescu, București

Situat chiar în inima capitalei, la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, Muzeul Național George Enescu se află într-o stare avansată de degradare. Situația durează de peste 13 ani și se agravează de la o zi la alta.

Palatul și casa memorială din spatele lui ar fi trebuit să intre în renovare cu fonduri europene încă din anul 2008. Banca Europeană pentru Dezvoltare urma să dea 6 milioane de euro pentru restaurare, dar condiția era ca și statul român să contribuie cu 1,6 milioane de euro. Nu a făcut-o, așa că România a pierdut finanțarea respectivă.

Între timp, Casa Memorială George Enescu a fost închisă vizitării, după ce scările de la intrare deveniseră un pericol public.

În interiorul palatului, obiecte care au aparținut marelui muzician stau între pereții degradați din cauza infiltrațiilor. Iar pe bolta de la intrare au crescut buruieni.

Palatul Cantacuzino este monument istoric de importanță națională și a fost clasat inclusiv în Patrimoniul European.

Conform Ministerului Culturii, lucrările de restaurare ar urma să înceapă anul acesta. Același răspuns l-am primit în fiecare an, de 7 ani încoace. Tot de la Banca Europeană pentru Dezvoltare există acum suma de 8 milioane de euro pentru acest proiect.

Muzeul Theodor Aman, București

Este prima casă-atelier din București, clasată ca monument istoric. A fost ridicată în anul 1868, chiar după schițele pictorului Theodor Aman, care s-a ocupat inclusiv de decorațiile exterioare și interioare, precum și de mobilier.

Vreme de 10 ani, muzeul a fost închis pentru o restaurare care ar fi trebuit să dureze un an. A fost redeschis în 2013, însă în doar câțiva ani, clădirea a început să se degradeze cu o rapiditate dramatică. Au căzut ornamente exterioare, iar tencuiala se desprinde de la o zi la alta.

Muzeul Theodor Aman face parte din grupul caselor memoriale din București, aflate în subordinea Primăriei Capitalei și manageriate de Muzeul Municipiului București. În noiembrie 2019, conducerea instituției ne transmitea că așteaptă aprobarea bugetului de la Primăria Capitalei.

Situația nu doar că nu s-a schimbat, ci s-a agravat de la acel moment și până în prezent.

Casa Aman este situată pe strada C.A. Rosetti din București, fiind și una dintre ultimele locuințe de secol 19 rămase întregi în capitală.

În interiorul ei se află 196 de picturi, 400 de desene şi gravuri şi 50 de plăci de gravură, precum și mobilierul original, sculptat de Theodor Aman.

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck, București

Este una dintre cele mai frumoase case ale Bucureștiului de altădată, construită între 1911 și 1913, clasată azi ca monument istoric. Muzeul spune povestea uneia dintre cele mai importante familii de artiști din România, familia Storck.

Sculptorul Karl Storck a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte înfiinţate de Theodor Aman. Este autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, care se păstrează și astăzi – Spătarul Mihail Cantacuzino.

Carol Storck, fiul lui Karl Storck, a sculptat trei dintre alegoriile care decorează Palatul de Justiţie din Bucureşti şi monumentul “Gen. Dr. Carol Davila”, aflat în faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Frederic Storck, al doilea fiu al lui Karl Storck, a fost profesor la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. S-a căsătorit cu Cecilia Cuțescu, prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. Cei doi au locuit în casa care poate fi vizitată azi pe Strada Vasile Alecsandri din capitală.

Din păcate, clădirea se află într-o stare deplorabilă. Pereții sunt șubreziți, iar ornamentele exterioare distruse. În spatele clădirii se află și o superbă grădină, amenajată cândva chiar de Cecilia Cuțescu Storck. În centrul ei este plantat de către aceasta un salcâm japonez, vechi de 100 de ani.

Interiorul casei este pictat chiar de către pictoriță, iar pereții – opere de artă sunt și ei într-o stare avansată de degradare și necesită restaurare.

În prezent, muzeul funcţionează în baza unui contract de comodat dintre Primăria Capitalei și moștenitorii familiei, dar acesta este și pretextul pentru care clădirea a fost lăsată în paragină. Moștenitorii au această așteptare de la autoritatea locală, însă reprezentanții primăriei susțin că nu pot investi într-o proprietate care nu le aparține.

Muzeul de Istorie Naturală, Iași

Este cel mai vechi muzeu de științe naturale din țară, iar în interiorul său se aflau peste 300.000 de exemplare rare de insecte, moluște, reptile, păsări, minerale și plante, dar și un elefant cu numele de Elefantul Gaba. Acesta a fost cumpărat de domnitorul Mihail Sturdza de la un circ italian.

Într-una din sălile muzeului s-a desfășurat, în 1859, ceremonia de numire a lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Moldovei.

Clădirea prezenta un risc seismic de gradul I încă din anii ’90, iar în 2013 a fost complet închisă, la mijloc fiind și un litigiu privind dreptul de proprietate. Din 2015, ea a intrat în subordinea Primăriei Iași, cu promisiunea că va fi restaurată.

Abia în februarie 2019, primarul Mihai Chirica a semnat contractul de finanțare a proiectului. Suma alocată ajunge la 2,8 milioane de euro.

Exponatele, cu excepția Elefantului Gaba, au fost mutate la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași.

În urmă cu câteva zile, primarul Mihai Chirica preciza pe pagina sa de Facebook că fațada muzeului este finalizată în proporție de 90%, consolidarea, 100%, iar jumătate din lucrările interioare sunt gata. În plus, acesta afirma că până la sfârșitul anului va fi gata tot proiectul.  

Muzeul Național de Artă Contemporană, București

Accesul la Muzeul Național de Artă Contemporană, găzduit de Palatul Parlamentului, oferă o imagine dezolantă, care șochează orice vizitator încă dinainte de a pătrunde în interiorul clădirii. Aleea din fața muzeului are pavajul distrus, iar situația există de câțiva ani de zile.

Pe vreme ploioasă, în fața instituției de artă contemporană se formează bălți care cu greu pot fi evitate de pietoni. Iar mașinile fac deseori pană de cauciuc.

Conducerea muzeului susține că a încercat să găsească sprijin la toți miniștrii culturii, însă dincolo de promisiuni, nu s-a realizat nimic. Decizia stă în pixul președintelui Camerei Deputaților.

Prezenți în iunie 2020 la MNAC, vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, au dat vina pe moștenirea PSD și au promis că vor rezolva problema imediat ce conducerea Camerei Deputaților va reveni PNL.

“Am văzut partea de infrastructură, lasă de dorit și am luat chiar niște detalii despre cine e responsabil, cum s-ar putea face niște investiții și nouă nu ne place să facem angajamente, ci să facem lucrurile concret. Așadar, să lăsăm timpul să demonstreze dacă le rezolvăm sau nu.”, a declarat atunci vicepremierul Raluca Turcan.

Între timp, conducerea Camerei Deputaților a fost preluată chiar de șeful liberalilor, Ludovic Orban. Pentru Muzeul Național de Artă Contemporană în continuare nu s-a făcut nimic.

The post Starea muzeelor din România. O radiografie ce arată fracturi dureroase. appeared first on Cultura la dubă.

Expoziția organizată de Muzeul Național de Istorie a României în perioada iulie – noiembrie 2020 la București ajunge zilele acestea la Muzeul Județean Buzău, după ce înainte a fost itinerată și la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural și la Complexul Muzeal Arad în perioada 2-25 aprilie 2021.

Conform comunicatului transmis de MNIR, “Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.”

Evenimentul intitulat „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, este realizat cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, în parteneriat cu Inspectoratul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand I’’, Asociația RoMilitaria, Consiliul Județean Buzău, Muzeul Județean Buzău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău.

Potrivit Muzeului Național de Istorie, “expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României.”

Sunt expuse distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de specialitate sau uniforme care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Jandarmeriei Române și al Asociației RoMilitaria.

Expoziția nu cuprinde, însă, imagini video cu abuzuri comise de Jandarmeria Română de-a lungul ultimilor 30 de ani. Cel mai controversat moment din istoria recentă, 10 august 2018, a fost relatat în întreagă presă internațională și condamnat în Parlamentul European.

De asemenea, președintele țării, Klaus Iohannis a criticat atunci violența forțelor de ordine: “Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei”.

Protestele pașnice reprimate violent de Jandarmeria Română s-au soldat cu 200 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. În martie 2021, Tribunalul București a decis clasarea definitivă a dosarului 10 August.

Dar în aprilie 2021, Curtea de Apel a decis redeschiderea dosarului victimei Ioan Crăciuneanu, care a fost gazat şi ameninţat de jandarmi la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august 2018, iar o grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen a căzut lângă el şi l-a rănit la picior.

The post O expoziție dedicată Jandarmeriei Române face turul muzeelor din țară: “Jandarmeria şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului.” appeared first on Cultura la dubă.

Muzeul Național de Istorie a României este cea mai bogată instituție din țara noastră, după Banca Națională. O spune chiar directorul muzeului, Ernest Oberalander-Târnoveanu, în mijlocul unui amplu proces de evaluare a patrimoniului instituției pe care o conduce.

Valoarea a doar 60% dintre obiectele evaluate se ridică la peste 1 miliard 300.000 de lei.

Dincolo de estimările financiare, la Muzeul Național de Istorie a României se află dovezile istorice ale existenței neamului nostru și chiar ale omenirii. Patrimoniul MNIR cuprinde piese arheologice cu o vechime de peste 20.000 de ani, bijuterii antice sau bijuterii cu diamante și pietre prețioase, purtate de reginele României, decorații, haine, tablouri, fotografii de arhivă, cadourile primite de familia Ceaușescu de la conducători din întreaga lume, cărți rare, hărți sau documente istorice care atestă întemeierea României.

Toate acestea ar putea dispărea pentru totdeauna dacă un mare cutremur va lovi Bucureștiul.

MNIR este găzduit de Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei, o clădire șubredă, cu o vechime de 120 de ani. Monumentul istoric a intrat în 2002 într-un proces de restaurare, care s-a dovedit a fi începutul agoniei în care patrimoniul nostru se zbate de 18 ani.

De atunci, MNIR este deschis publicului doar în proporție de 20%. Cea mai mare parte a patrimoniului zace în lăzi, cutii sau alte ambalaje, în camere sigilate, departe de ochii copiilor și ai tinerilor care ar putea să le vadă și să înțeleagă ceva din istoria noastră.

Cine este vinovat pentru această situație? Este o întrebare la care probabil “România” ar putea fi răspunsul. Fiindcă ceea ce s-a întâmplat la MNIR are mare legătură cu haosul, dezinteresul, corupția sau impostura care au guvernat țara după 1989.

ÎNCEPUTUL PROCESULUI DE RESTAURARE

În 2002, firma fostului acționar al echipei de fotbal Dinamo, Vasile Turcu, câștiga licitația și începea lucrările de restaurare a celui mai important obiectiv cultural al acelui moment – Muzeul Național de Istorie a României.

Valoarea proiectului se ridica la 4 milioane de dolari și totul ar fi trebuit să se termine în 2006.

După deschiderea șantierului, firma lui Turcu, Romconstruct, a adăugat la contract acte adiționale care creșteau suma inițială de 75 de ori. Ministrul Culturii din 2005, Mona Muscă, a cerut un audit la muzeu, iar ministrul care a urmat, Adrian Iorgulescu, a decis în 2006 să sisteze lucrările.

Clădirea era consolidată doar în proporție de 40%, iar partea refăcută apasă greu pe cea veche.

Au urmat ani de procese cu firma lui Turcu, contractul a fost reziliat în 2012 și abia în 2016 s-a întrezărit o rază de speranță pentru muzeu.

CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE ARHITECTURĂ

Ministerul Culturii, condus pe atunci de tehnocratul Vlad Alexandrescu, a lansat pe 1 februarie 2016 un concurs internațional de arhitectură pentru a găsi un proiect care nu doar să consolideze vechea clădire, ci să dea o cu totul altă față muzeului, una modernă, contemporană.

Era o resuscitare a MNIR pentru care Ministerul Culturii punea la dispoziție 100 de milioane de euro, bani împrumutați de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Totul avea să fie anunțat cu fast și organizat cu ajutorul Ordinului Arhitecților din România, sub egida Uniunii Internaționale a Arhitecților, iar proiectele au fost jurizate de arhitecți cu o reputație internațională, veniți din 6 țări, dar și de directorului Muzeului, Enerest Oberlander.

În iulie 2016 a fost anunțat proiectul câștigător – o soluție propusă de firma de arhitectură Starh, din București.

Conform promisiunilor autorităților de atunci, în 2020 trebuia deja să avem cel mai modern muzeu din România.

SCANDALUL DINTRE MUZEU ȘI ARHITECȚI

Din păcate, însă, concursul de arhitectură, care se presupunea a fi resuscitarea MNIR, s-a transformat într-o nouă încrengătură de litigii. Iar salvarea patrimoniului național a fost amânată cu alți mulți ani.

După anunțarea proiectului câștigător, directorul Oberlander a ridicat două probleme care au blocat punerea în practică a soluțiilor propuse de Starh.

1. Oberlander susține că proiectul câștigător al firmei Starh nu respecta o cerință a temei de concurs, la care el ținea foarte mult – acoperirea integrală a curții interiorare. Acesta spune că în varianta în limba engleză a caietului de sarcini (terminologie contestată de OAR), apare formularea “curte total sau parțial acoperită”, pe când în limba română este specificat “total acoperită”.

Prin urmare, acesta a anulat concursul, iar problema a ajuns în instanță. În prima fază, muzeul a fost câștigător, dar la Curtea de Apel a câștigat firma Starh.

2. Oberlander acuză atât Ordinul Arhitecților din România, firma Starh, cât și membri ai juriului, că ar fi favorizat proiectul câștigător, în spatele căruia ar exista, spune el, un posibil conflict de interese. Unul dintre partenerii firmei Starh este Iulia Stanciu, vicepreședinte al OAR, iar OAR a organizat concursul.

De celelalte părți, OAR și Iulia Stanciu susțin că participarea firmei Starh la concurs a fost acceptată, după anunțarea câștigătorilor, de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice și de către Uniunea Internațională a Arhitecților și că Iulia Stanciu nu era vicepreședinte la momentul anunțării concursului.

După 3 ani de procese și negocieri, Oberlander a decis să anuleze concursul de arhitectură, chiar dacă a făcut parte din juriu, iar MNIR se află acum într-o situație mai gravă decât acum 4 ani, când deschidea apelul internațional de proiecte.

Litigiile continuă cu Ordinul Arhitecților din România, iar OAR susține că nicio instituție credibilă a breslei lor nu va mai gira un nou concurs pentru un director care “nu a înțeles ce înseamnă un concurs și o soluție de arhitectură și a adus un grav prejudiciu de imagine unor prestigioși arhitecți.”

CE SPUN PĂRȚILE IMPLICATE

Domnule director, ați făcut parte din juriu, în momentul jurizării ați citit proiectele în română?

Ernest Oberlander – Târnoveanu, directorul MNIR: În timpul discuțiilor eu am votat contra proiectului, pentru că nu respecta caietul de sarcini în limba română. Acest proiect nu respecta prevederea “curtea acoperită total”, nu respecta prevederea că trebuie să fie maximum 3 nivele subterane pentru depozite, sub curtea interioară, iar ei au pus 4. Și am votat contra și pentru calitatea foarte slabă a proiectului.

Proiectul era mai slab decât unul pe care l-ar fi făcut un muzeograf cu un an de experiență, din punct de vedere muzeologic.

Ana Maria Zahariade, vicepreședinte OAR: Asta e o părere personală a domnului director, dar mă uimește, pentru că el a semnat raportul jurului. La orice concurs, decizia juriului e considerată unanimă, iar el a semnat decizia.

Cât despre niveluri, nu era o condiție să fie 4. De regulă sunt 3, fiindcă e mai ieftin, dar asta nu înseamnă că nu se pot face.

Iulia Stanciu, Starh: Cred cu certitudine că domnul director nu înțelege viziunea pe care i-am prezentat-o și pentru noi toate aceste acuzații sunt degradante, noi suntem o firmă de proiectare care participăm curent la concursuri, chiar recent am câștigat concursul pentru sediul Consiliului Județean din Cluj, cu o soluție care nu a fost, cum să vă spun…respectă tema, dar dă o nouă viziune. Asta am făcut și cu muzeul, Clujul a înțeles, ei nu.

Credem că e o lipsă de viziune asupra a ceea ce se întâmplă la ora actuală internațional și a ceea ce ar trebui să fie un concurs de arhitectură.

Sensul concursului este de a vedea dacă într-adevăr acea problemă este corectă sau nu. Prin acest concurs au fost peste 50 de soluții, jumătate nu acoperiseră curtea. Deci jumătate au văzut probleme tehnice, dezavantaje. Există un temei pentru a nu face curtea acoperită.

“Noi chiar am vrut să vedem în ce măsură e posibil să aducem îmbunătățiri și am adus în acest dialog o firmă prestigioasă, care a făcut Tate Modern la Londra. Au venit la București, au văzut situația și au susținut propunerea noastră.”

Iulia Stanciu, arhitect și fondator al firmei Starh

Domnule director, la evenimentul de anunțare a câștigătorilor dumneavoastră ați înmânat premiile.

Ernest Oberlander: Eu am înmânat premiul la locul 3, pe care l-am votat.

Dacă proiectul nu respecta cerințele, de ce nu s-a decis ceva la nivelul jurizării, în loc să se ajungă la un proces care să dureze câțiva ani?

Ernes Oberlander: Pentru că muzeul a fost de bună credință.

“Am acceptat un regulament de concurs în care majoritatea decide. Noi nu ne-am putut imagina că se va manipula rezultatul.”

Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul MNIR

Expertiza tehnică spune că se poate realiza acoperirea totală a curții?

Ernest Oberlander: Sigur. De altfel, acest caiet de sarcini, cu acoperirea totală a curții, a fost realizat împreună cu arhitecți desemnați de Ordinul Arhitecților. Dar la proces au spus apoi că nu se poate realiza.

Ana Maria Zahariade, vicepreședinte OAR: Nu este adevărat, domnul director falsifică cu totul adevărul.

În primul rând, mi-aș dori să nu mai existe denumirea de “caiet de sarcini”, pentru că e vorba de o temă de proiectare și de un regulament. Ambele au valoare de lege.

Noi am lucrat împreună cu domnul director și cu oameni de la muzeu. Și când spun noi spun o echipă de profesioniști, de mare încredere.

Din echipa aceea de profesioniști făcea parte domnul Alexandru Beldiman, care a fost ani de zile președintele Uniuniunii Arhitecțiulor și care a pus bazele noului statut al arhitectului după 1989, eram și eu, care sunt profesor de Teoria Arhitecturii de foarte mulți ani la Facultatea de Arhitectură și îndrăznesc să spun că sunt un profesor stimat și corect, era domnul arhitect Ștefan Bâlici, care acum este directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Toate acestea fiindcă era în joc o clădire care este un foarte valoros monument istoric al României.

Totul a fost tot timpul discutat cu domnul director, în niște condiții de tensiune și presiune a timpului extraordinar de mare. Domnul director a vrut, nu ne-am dus noi peste el, a vrut să aibă acest concurs înainte de 2018, ca Centenarul să îl consacre într-un anumit fel.

“Domnul director avea în minte exemplul British-ului și spera să se poată așa ceva, curtea acoperită, dar așa ceva nu era permis prin certificatul de urbanism.”

Ana Maria Zahariade, vicepreședinte OAR

Datele transmise prin certificatul de urbanism spuneau clar că acea curte nu poate fi acoperită integral.

Și de ce nu s-a specificat asta foarte clar în regulament sau în condițiile temei?

Ana Maria Zahariade, vicepreședinte OAR: S-a specificat, dar el își dorea acoperirea totală. Și mai mult, spera ca după ce are concursul, să obțină niște derogări. Atunci, tu, ca autor de temă corect, spui așa: autoritatea contractantă își dorește acoperirea totală a curții interioare. Acest lucru nu e permis conform legislației în vigoare. Se vor face apoi demersuri pentru obținerea aprobării respective.

Concurentul trebuie să știe că dacă se gândește la acoperirea totală, e posibil ca acea soluție să nu poată fi făcută.

Mai mult, în juriu această chestiune s-a discutat. Domnul director a fost tot timpul acolo. Au și scris în raportul juriului că este mai bună o închidere parțială.

Ernest Oberlander: Doamna Zahariade era coordonatoarea din partea Ordinului Arhitecților și dânsa a avut niște atitudini cel puțin ciudate. Înainte de concurs s-a dus cu viitoarea câștigătoare la președintele ANAP pentru a întreba dacă este posibil ca ea, vicepreședintele Ordinului, să participe la concurs. În ce calitate mergea ea cu doamna Stanciu de mână, nu știu.

Ana Maria Zahariade, vicepreședinte OAR: Această afirmație este grav falsă.

După ce s-au deschis plicurile cu proiectele, eu am spus că ea este la ora actuală vicepreședintele Ordinului. Concursul s-a lansat pe 1 februarie 2016, predarea proiectului s-a făcut în iunie. Doamna Stanciu a devenit vicepreședintele OAR în martie.

În 30 iunie s-a terminat jurizarea, el ne-a plătit organizarea, deci a fost mulțumit, după care au apărut mici neîncrederi legate de eligibilitatea proiectului câștigător și eventualul conflict de interese, pe care l-am adresat Uniunii Internaționale a Arhitecților.

ANAP ne-a răspuns că nu există conflict de interese sau incompatibilitate. Și Uniunea Internațională a spus că nu e caz de incompatibilitate.

Eu am fost la președintele ANAP înainte de 1 februarie 2016, ca să discut cu dumnealui criteriile. Trebuia ca ele să fie formulate foarte bine și în sensul reglementărilor în vigoare.

Habar nu aveam cine va participa, nici nu aveam concursul lansat.

Iulia Stanciu, Starh: Dânsul se leagă de un lucru care nu este adevărat, pentru că în momentul în care s-a organizat concursul, eu nu eram vicepreședinte la OAR, lucrurile s-au întâmplat după aceea, după ce se predase concursul, deci nu a fost ceva dinainte stabilit. Nu am participat la organizarea acestui concurs și mai mult decât atât, Uniunea Internațională a Arhitecților a girat acest concurs.

Plus că eu nu am spus că particip la acest concurs, nu am spus nimănui. Când s-au deschis plicurile și s-a văzut acest lucru, că este vorba de firma noastră, ca să fie sigur că este corect procesul, s-a trimis întrebare către Uniunea Internațională a Arhitecților, care a confirmat că nu este incompatibilitate.

Și toate deciziile, contestațiile au confirmat că nu este situație de incompatibilitate.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PATRIMONIUL MUZEULUI ÎN TOT ACEST TIMP

Dincolo de miza restaurarării, MNIR se luptă de ani de zile pentru protejarea patrimoniului, în condițiile date. A făcut numeroase apeluri către Ministerul Culturii, pentru găsirea unui spațiu de depozitare, însă dincolo de promisiuni nu s-a concretizat nimic.

Clădirea a suferit numeroase avarii, printre care inundații sau prăbușirea unor tavane, ori ornamente exterioare.

Între timp, publicul are acces doar la obiectele expuse în tezaur, lapidarium și la expozițiile tematice tempoare, adică la o foarte mică parte din patrimoniu.

Ce s-a întâmplat cu partea veche a clădirii în acești ani?

Ernest Oberlander: Am luat măsuri ca să ținem clădirea în stare de funcțiune. În fiecare an reparăm, astupăm, atât cât se poate. La ultimele ierni sau la ploi mari nu am mai avut inundații.

Dacă ar fi un mare cutremur în București, ce se poate întâmpla cu această clădire și cu obiectele de patrimoniu?

Riscul este în continuare de prăbușire, am spus mereu, această clădire nu oferă garanții că își va păstra integritatea în cazul unui cutremur major.

În toți acești ani am atenționat Ministerul Culturii că avem nevoie de spații pentru depozitarea patrimoniului și pentru laboratoare. Ultimele discuții le-am avut în ianuarie, anul acesta.

Și ce vi s-a zis?

Nimeni nu spune nu, dar nici nu avem decizii concrete. E nevoie de o sumă mare. Dar, față de valoarea patrimoniului, orice sumă este mică.

Din punct de vedere istoric, ce ar însemna pentru România dacă ar veni acest cutremur și totul s-ar prăbuși peste obiectele de patrimoniu?

Unele piese n-ar mai putea să fie recuperate sau ar fi foarte afectate. Sigur, nu mă gândesc aici la scenariul cel mai negru, prăbușirea clădirii totală sau parțială.

“Scenariul cel mai negru ar fi că după cutremur ar izbucni incendii, din cauza gazului sau indundații, din cauza spargerii conductelor.”

Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul MNIR

În plus, există riscul ca în condițiile de haos care pot apărea atunci, fiindcă autoritățile vor fi paralizate de amploarea dezastrului, ele să fie ocupate cu salvarea vieților și asigurarea de apă și hrană și să nu aibă timp să se ocupe de recuperarea patrimoniului de aici.

Și să aibă loc furturi…

Da, exact. Au fost și cazuri, nu vorbesc pur teoretic. S-au întâmplat cazuri asemănătoare în zone afectat de cataclisme naturale sau mișcări sociale foarte grave.

Ce ar însemna asta pentru istoria României? Practic, vorbim de izvoare istorice care atestă existența acestui popor.

Da. Și altele care sunt documente istorice pentru istoria omenirii, nu sunt numai legate de istoria României.

CE URMEAZĂ

MNIR se află în subordinea Ministerului Culturii, un factor decizional mai mult absent decât prezent în ceea ce privește salvarea patrimoniului național.

Niciun ministru al Culturii nu a reușit să găsească un spațiu de depozitare propice și buget pentru transportul patrimoniului. Acest aspect va deveni obligatoriu atunci când chiar va exista un proiect de restaurare aprobat de toată lumea și lucrările vor fi demarate.

Cel mai greu va fi de transportat Copia Columnei lui Traian, piesa centrală a muzeului. Elementele ei însumează câteva tone.

Am cerut ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, un punct de vedere referitor la situația actuală și am primit, din nou, o promisiune.

“La Muzeul de Istorie, din păcate, au fost niște chestiuni procedurale care au împiedicat finalizarea lucrărilor, dar am vești bune. În baza acordului cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, statul român a contractat un împrumut de 300 de milioane de euro și aproximativ jumătate din această sumă va pleca către finalizarea lucrărilor de restaurare a MNIR.

Vă pot spune că s-au găsit banii necesari, o sumă deloc mică, 150 de milioane de euro. Banii nu se pot pierde, fiindcă vorbim despre un împrumut.”, ne-a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu.

Acesta nu are, însă, un plan concret pentru reorganizarea unui concurs de arhitectură și nici nu vorbește despre o posibilă anchetă care să arate cine este vinovat pentru situația în care s-a ajuns.

Directorul Ernest Oberlander-Târnoveanu deține funcția de conducere a MNIR de 10 ani, iar în septembrie 2019 a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Ernest Oberlander: Acum noi ne judecăm cu OAR pentru recuperarea banilor pe care i-am plătit pentru organizarea concursului, sumă de la bugetul de stat – 900.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro).

Iar pe de altă parte, ne judecăm cu OAR în penal. Vrem să știm cine a modificat, ca să nu spun falsificat, caietul de sarcini în limba engleză. Fiindcă ei au încercat cu obstinație să ascundă cine a făcut.

Ana Maria Zahariade, vicepreședinte OAR: Noi, la rândul nostru, solicităm MNIR daune morale în valoare de 1 leu pentru prejudiciul adus imaginii OAR.

Am chemat experți francezi, s-au uitat la temă, i-au și explicat domnului director că trebuie să aștepte soluții de la concurenți, nu să le dicteze. Acești experți francezi au venit de la Ministerul Culturii francez.

“Pentru o casă, poți să zici: domne, am văzut o chestie care îmi place, e casa mea, eu vreau să fie așa. Aici nu e casa lui. MNIR e un muzeu național care ne aparține nouă, României, Bucureștiului și, sperăm noi, Europei.”

Ana Maria Zahariade, vicepreședinte OAR

Acum aveți bani să organizați un alt concurs?

Ernest Oberlander: Nu, în acest moment nu avem alți bani. O astfel de decizie se va lua împreună cu Ministerul Culturii, dar un concurs se va face conform legislației achizițiilor publice.

Sunteți director din 2010. După tot ce s-a întâmplat în acest timp, dumneavoastră aveți ceva să vă reproșați?

Da, în primul rând că am fost naiv și nu m-am gândit la faptul că dorința unora de a se îmbogăți este atât de mare încât vor încerca să încalce pe față un regulament, un caiet de sarcini al unei instituții publice atât de importante.

“Sigur, poți să spui și că dacă eram mult mai insistent poate convingeam factorii politici să acorde mai multă atenție.”

Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul MNIR

În toată această perioadă cred că s-au schimbat 14-15 miniștri ai Culturii (nr: între 2002 și 2020 România a avut 20 de miniști ai Culturii). Nimeni nu a spus că muzeul nu trebuie salvat.

Dar de fiecare dată când se schimbă ministrul, trebuie să spuneți povestea muzeului de la capăt…

Exact.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Patrimoniul nimănui. Povestea românească a Muzeului Național de Istorie a României appeared first on Cultura la dubă.

Ministrul desemnat de PNL pentru a ocupa portofoliul de la Ministerul Culturii, Bogdan Gheorghiu, fost realizator de emisiuni la televiziuni locale din Suceava, printre care și OTV, s-a prezentat azi în fața Comisiilor reunite de Cultură ale Camerei Deputaților și Senatului cu un discurs citit bâlbâit, de pe foaie, și-a notat cele 30 de întrebări primite de la parlamentari, dar a răspuns doar la câteva dintre ele.

Colegul său de partid, Gigel Știrbu, președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, a încheiat repede audierea, spunând ca mai mulți colegi se grăbesc să ajungă la alte audieri.

“Dragi colegi, vă rog să dăm votul, urmând ca după ce exprimăm acest vot, fiecare dintre dumneavoastră, cei care aveți neclarități vizavi de întrebările pe care le-ați adresat domnului ministru desemnat, să stați apoi în contact cu el.”

Gigel Știrbu, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților

Bogdan Gheorghiu a primit astfel voturile necesare și, dacă guvernul Orban va trece de votul Parlamentului, va fi noul ministru al Culturii.

Întrebat ce măsuri are în plan pentru a debloca situația gravă în care se află Muzeul Național de Istorie a României, închis de mai bine de 14 ani în proporție de 80%, din cauza unor lucrări blocate, acesta a spus că a vizitat de curând muzeul și că a fost stupefiat de cele văzute acolo, în condițiile în care situația a fost arătată în presă de ani de zile, iar specialiștii din domeniu o cunosc de foarte mult timp.

Ministrul desemnat al Culturii a oferit un răspuns plin de bâlbâieli, care nu are tocmai legătură cu realitatea. De asemenea, a găsit cu greu un limbaj coerent în limba română.

” Din informațiile care le am, o licitație a fost anulată, a fost acolo o discuție cu Ordinul Arhitecților din România și am înțeles că de acolo a plecat cauza. Eu cred că trebuie, pe viitor, o mai bună colaborare cu OAR pentru a evita o astfel de situație, pe viitor.”

Bogdan Gheorghiu, ministrul desemnat al Culturii

De fapt, licitația respectivă a fost un concurs internațional de arhitectură, organizat în 2016 de Ministerul Culturii, pentru 3 milioane de euro. Ordinul Arhitecților doar a sprijinit organizarea acestui concurs și a adus specialiști internaționali în juriu.

Concursul a fost câștigat de firma românească de arhitectură – Starh și a fost contestat apoi în instanță, culmea, de directorul Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberlander Târnoveanu, care a făcut parte din juriu și a avut el însuși un cuvânt de spus în alegerea câștigătorului.

Altfel, obiectivele anunțate de noul ministru par niște promisiuni deșarte, generale, care respectă linia trasată de mai toți miniștrii ai culturii în ultimii ani – cum să nu faci nimic și să fii invizibil într-o țară care oricum acordă domeniului culturii cel mai mic buget.

The post Bogdan Gheorghiu – aviz favorabil pentru a deveni ministrul Culturii, după o audiere de fațadă, plină de bâlbâieli. Membrii comisiei de cultură au fost puși să voteze, înainte ca ministrul desemnat să răspundă la întrebările lor. appeared first on Cultura la dubă.