Skip to content

Francez

michel bussi foto Cultura la duba FILIT

INTERVIU Michel Bussi, scriitor și cercetător în geopolitică: “Paradoxul epocii noastre: cu cât suntem mai sensibili la umanitate, cu atât mai mult avem tendința de a ne refugia în partide politice care speculează ideea că lumea merge prost.”

Michel Bussi este unul dintre cei mai citiți scriitori francezi contemporani, cărțile sale fiind traduse în 35 de limbi și vândute în milioane de exemplare în întreaga lume. Zilele acestea, autorul este unul dintre invitații speciali ai FILIT, cel mai important festival de literatură organizat în țara noastră, la Iași.

Gigi Căciuleanu, o viață dedicată dansului: “Dansul nu este doar dans. E o necesitate viscerală.”

Numele Gigi Căciuleanu se confundă cu dansul contemporan, atât în România, cât și la nivel mondial. A construit, alături de profesoara sa, Miriam Răducanu, forme de expresie prin mișcare într-o vreme în care libertatea le lipsea românilor. Și a uimit apoi nume uriașe ale dansului precum balerina sovietică Maya Plisetskaya sau dansatoarea și coregrafa germană Pina Bausch.

INTERVIU Édouard Louis, scriitor: “Tranziția de la o clasă socială la alta înseamnă că nu aparții lumii în care ajungi și nici nu mai aparții lumii din care ai venit.”

La 31 de ani, Édouard Louis este superstarul rebel al literaturii franceze. Născut într-un sat sărac din nordul Franței, într-o comunitate violentă, rasistă și homofobă, a trăit cu stigmatul homosexualității și a fost victima homofobiei propriei familii. A transpus experiența sa de viață în cărțile sale, Sfârșitul lui Eddy Bellegueulle, O istorie a violenței sau Cine l-a ucit pe tata?, într-un stil literar proaspăt și crud, controversat pentru unii, revelator și admirabil pentru mulți alții.

Anamaria Vartolomei, rol principal în filmul “L’Empire”, câștigător al Ursului de Argint – Premiul Juriului la Berlinale

  • by

Filmul L’Empire (Imperiul), regizat de Bruno Dumont, difuzat în premieră mondială în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, a primit aseară Ursul de Argint Premiul Juriului. În rol principal joacă actrița româno-franceză Anamaria Vartolomei, prezentă pe covorul roșu la Berlin.