Skip to content

Comisie

tnb

Federația Sindicatelor din Instituții de Cultură cere anularea concursului pentru managementul TNB. Azi are loc proba interviului

Federația Sindicatelor din Instituții de Cultură cere într-un comunicat de presă anularea concursului din cauza “condițiilor de participare care încalcă legea”, precum și a “constituirii nelegale a comisiei de concurs”. De asemenea, federația susține că există suspiciuni privind nerespectarea condițiilor de către unul dintre candidați. Sindicaliștii au trimis și o sesizare oficială către minister, în acest sens.

USR cere în Parlament desființarea Academiei Oamenilor de Știință și a altor 5 instituții finanțate de la bugetul de stat

USR a depus în Parlament proiecte de lege pentru desființarea a șase instituții publice, despre care susține că sunt “fără utilitate demonstrabilă, create și alimentate din banii cetățenilor doar pentru a asigura sinecuri apropiaților vechilor partide.” Este vorba despre Academia Oamenilor de Știință (AOSR), Academia de Științe Medicale (ASM), Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) și Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD).

TNB concurs management

Adrian Găzdaru, Vava Ștefănescu, Ludmila Patlanjoglu, Theo Herghelegiu și Hunor Horváth vor face parte din comisia de evaluare a noului manager al TNB

Ministerul Culturii a anunțat în urmă cu scurt timp componența comisie de evaluare pentru concursul de management al Teatrului Național București. Cu excepția unui membru care nu a semnat acordul GDPR pentru a-și face publică identitatea, ceilalți 5 membri vor fi: Adrian Găzdaru, Vava Ștefănescu, Ludmila Patlanjoglu, Theo Herghelegiu și Hunor Horváth.

tnb

Andras Demeter invită foștii candidați la managementul TNB, eliminați pentru note slabe, să fie parte din comisia de evaluare a noului concurs

Potrivit ministrului Culturii, doi candidați și-au depus dosarele și au rămas în competiție pentru managementul Teatrului Național București, deschis de Ministerul Culturii în luna ianuarie 2026. După încheierea etapei de înscrieri, Andras Demeter a lansat pe pagina sa oficială de facebook o invitație către foștii candidați la ultimele concursuri, de a face parte din comisia de evaluare.

Culisele concursurilor – Partea a II-a: Un fost colaborator al Securității a primit un nou mandat la conducerea Operei Maghiare din Cluj. “M-am consultat cu ministrul Culturii și cu Kelemen Hunor înainte să particip.”

În 2013, Curtea de Apel București l-a declarat definitiv pe Iuliu Szép fost colaborator al Securității, sub numele conspirativ “Suciu”. Iuliu Szép a fost mulți ani vicepreședinte UDMR, iar în 2010 DNA l-a anchetat pentru deconturi peste limita legală.