Skip to content

Andrei Zbirnea

5 voci contemporane despre poezia de azi. Locul în care fragilitatea, disonanța și chestionarea pot coexista

Mai poate fi poezia contemporană relevantă pentru o masă semnificativă de oameni sau a ajuns la gradul cel mai avansat de nișare din istorie? Ce am înțeles și cu ce am rămas din poezia predată în școala generală și în liceu? Și, de ce nu, cum se vor influența poezia și tehnologia în următorii ani? Cinci poeți contemporani din diferite generații discută în mod deschis despre locul pe care îl (mai) ocupă această formă de artă într-o lume marcată de războaie, incertitudine, crize economice și scroll necontrolat. Bogdan-Alexandru Petcu, Ștefania Mihalache, Răzvan Țupa, Ligia Keșișian și Ramona Boldizsar ne oferă forma lor de luciditate cu care încercăm să străbatem labirintul incongruent al prezentului mai mult sau mai puțin poetic. Chiar de Ziua Internațională a Poeziei!

Florin Bican FILIT

Florin Bican, scriitor: “Literatura pentru copii formează mințile foarte tinere. Ea ar fi și mai relevantă dacă ar fi citită și de adulți.”

Florin Bican este una dintre cele mai importante voci contemporane ale literaturii române pentru copii. La Editura Arthur, alături de ilustratorul Dan Ungureanu, a dus mai departe aventurile lui Apolodor, personajul creat Gellu Naum, contribuind la îmbogățirea acestei serii și la apropierea copiilor de simpaticul pinguin călător Apolodor. De asemenea, e cunoscut pentru volumul Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc.