“Sindicatul Actorilor din Teatrul Național “I.L. Caragiale” București solicită demisia ministrului Culturii, András Demeter, pentru comportament incompatibil cu funcția publică și pentru decizii care afectează grav sectorul cultural” – se arată într-un comunicat transmis azi presei.

Comunicatul Sindicatului Actorilor din Teatrul Național “I.L. Caragiale” București:

“Ministrul a insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii. În înregistrări video și audio difuzate în presă, ministrul afirmă despre unul dintre colegii noștri că “ar trebui să-și dea demisia din prostie” – noi ne-am simțit cu toții jigniți. Iar în alte situații s-a adresat oamenilor de cultură cu expresii precum “sunteți total nepregătită, nu v-ați făcut lecțiile”. Ministrul și-a manifestat în multiple ocazii lipsa de respect față de comunitatea profesională pe care ar trebui să o susțină.

Concursurile pentru managementul instituțiilor majore de cultură desfășurate sub mandatul său au ridicat probleme serioase de credibilitate: Opera Națională Iași, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național Brukenthal, Teatrul Național București.

După eșuarea primului concurs pentru managementul TNB, Ministerul Culturii a modificat criteriile de participare în mod discriminatoriu, eliminând din competiție candidați calificați prin condiții nejustificat de restrictive (cu toate că a ministrul a declarat public că nu o va face). În acest context, din punctul nostru de vedere, actualul concurs nu are legitimitate, indiferent cine va fi câștigător.

Ministerul a anunțat intenția de a desființa Institutului Național al Patrimoniului, demers contestat de peste 20.000 de semnatari.

Ultimul scandal, emiterea circularei și retragerea ei (abia în momentul începerii protestelor) privind normarea birocratică a muncii artistice, demonstrează lipsa de înțelegere a specificului activității culturale și inconsecvența în decizii.

Cerem demisia ministrului András Demeter și numirea unui ministru competent, cu viziune culturală și respect pentru profesioniști.

Sindicatul Actorilor Teatrului Național “I.L. Caragiale” București“

CONTEXT

Solicitarea Sindicatului Actorilor din TNB vine la scurt timp după apariția ministrului Andras Demeter la protestul organizat marți în fața Teatrului Național București. La presiunea protestatarilor, ministrul a retras circulara care norma timpul de lucru al artiștilor angajați în instituțiile de spectacol din subordinea ministerului. În același timp, Andras Demeter a fost surprins într-o înregistrare publicată de Cultura la dubă jignind unul dintre actorii TNB, Ioan Andrei Ionescu, în momentul în care acesta îi cerea demisia.

În seara protestului, într-o intervenție la Antena 3, Andras Demeter a negat că afirmația sa s-ar fi referit la unul dintre cei prezenți.

Ulterior, actorul Ioan Andrei Ionescu a povestit într-un clip postat pe facebook că ministrul i-a cerut scuze în privat.

“Domnule Ministru, v-ați prezentat scuzele și în mod privat, de data aceasta într-o formă bine elaborată și elegantă. Trebuie să remarc, totuși, cu regret, că aceste scuze au venit însoțite de o formulare care sugera că a fost doar o scăpare, sub un anumit spirit de glumă colegială, și că au apărut abia după o expunere publică.” – a spus actorul insultat de ministrul Culturii.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Sindicatul actorilor din TNB cere demisia ministrului Culturii “pentru comportament incompatibil cu funcția publică” appeared first on Cultura la dubă.

Instrucțiunile de normare a timpului de lucru al artiștilor angajați în instituțiile publice de spectacol din subordinea Ministerului Culturii au avut la bază o recomandare a Curții de Conturi datată din decembrie 2023.

Cultura la dubă publică în exclusivitate Raportul Curții de Conturi și scrisoarea de recomandare transmisă la vremea respectivă, pe 18 decembrie 2023, Ralucăi Turcan, ministrul Culturii. Aceasta avea să-și încheie mandatul doar 5 zile mai târziu, iar sarcinile sale au fost preluate de Natalia Intotero. Ulterior, ministrul Andras Demeter a demarat lucrul la mecanismele de normare a actorilor.

Recomandarea Curții de conturi cu privire la activitatea artistică este una generală, iar modul implementării ei a fost strict responsabilitatea Ministerului Culturii, care a stabilit în acest sens un grup de lucru format predominant din manageri ai unor instituții publice de cultură, precum și specialiști din cadrul Ministerului Culturii, un dirijor și un solist vocal.

***

Raportul de audit financiar asupra activității financiare a Ministerului Culturii pe anul 2022 a fost publicat de Curtea de Conturi în decembrie 2023. Acesta este însoțit de o scrisoare către ministrul Culturii, pe atunci Raluca Turcan, care curpinde 31 de recomandări. Printre acestea se numără inventarierea patrimoniului din muzee și alte instituții de cultură, clarificarea modului de finanțare al Centrului Național al Cinematografiei, un control mai aspru asupra parteneriatelor cu companii care vând bilete la spectacole, precum și necesitatea elaborării unor instrucțiuni privind monitorizarea activității artistice din instituțiile publice de spectacol.

Mai exact, Curtea de Conturi a constatat că nu există mecanisme care să asigure o bună gestionare a cheltuielilor de personal din instituțiile de spectacol și că este necesară elaborarea unui set de instrucțiuni.

Raportul este urmat de o scrisoare care cuprinde următoarea concluzie: “Vă rugăm să elaborați norme/instrucțiuni cu scopul de a asigura instituțiilor de spectacole reglementări unitare privind organizarea activității personalului de specialitate artistică și urmărirea îndeplinirii obiectivelor de către aceștia.“

Termenul de implementare era 30.06.2024. În martie 2025, în mandatul Nataliei Intotero, a avut loc o întâlnire de follow-up între Curtea de Conturi și Ministerul Culturii, în urma căreia Curtea a întocmit un nou raport în care a constat ce recomandări au fost implementate, parțial implementate sau deloc implementate. Cele mai multe dintre ele au primit din partea Curții statusul “neimplementate”, ministerul argumentând că are nevoie de mai mult timp pentru elaborarea mecanismelor necesare.

În mandatul lui Andras Demeter, grupul de lucru care a elaborat instrucțiunile de normare a timpului de lucru în instituțiile de spectacol a fost activ în perioada 10.09.2025 – 30.10.2025, potrivit Ministerului Culturii. Ministerul nu a transmis pe ce criterii au fost selectați membrii grupului de lucru, dar una dintre nemulțumirile artiștilor prezenți la protestul de la TNB a fost că niciun reprezentant al actorilor nu a fost invitat să participe.

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, ministrul Culturii a susținut că instucțiunile au fost elaborate de “niște colegi – actori, manageri, responsabili, soliști, care au lucrat cu bună credință și au dorit să rezolve niște situații acumulate în timp”. Totodată, Andras Demeter și-a cerut scuze pentru circulara pe care, între timp, a și anulat-o.

Componența grupului a fost următoarea: directorul și consilierii Direcției Politici Culturale, directorul și consilierul juridic al Compartimentului Managementul Instituțiilor de Cultură și Integritate, șeful și consilierii Serviciului Resurse Umane, managerul și șeful secției Ansamblu Folcloric ”Rapsodia Călimanilor” de la Centrul Cultural Toplița, directorul artistic și managerul Corului Madrigal, directorul adjunct și un solist de la Opera Națională Română din Timișoara, directorul de balet și un dirijor de la Opera Națională București, contabillul șef al Filarmonicii „George Enescu”, managerul și directorul de resurse umane de la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, managerul Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, managerul Teatrului „Masca” din București, managerul Filarmonicii din Ploiești și managerul Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău.

Context:

Ministerul Culturii a publicat pe 4 februarie 2026 normele privind “organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru funcțiile de execuție din instituțiile publice de spectacole și concerte“, o recomandare cerută de Curtea de Conturi a României în decembrie 2023. Noile reguli, implementate printr-o circulară transmisă instituțiilor, ar fi obligat personalul angajat în instituțiile publice de spectacol să ponteze timpul de lucru – repetiții, spectacole sau să declare sub semnătură “activitatea de lucru invizibilă”, cum ar fi la actori memorarea textelor sau la muzicieni studiul de acasă pentru un concert, astfel încât numărul lunar de ore lucrate să fie de 180 de ore.

Andras Demeter a retras circulara ca urmare a criticilor din spațiul public și a protestului artiștilor organizat pe 10 februarie la TNB, spunând că vor fi invitați să participe la elaborarea unui nou set de norme.

“Proiectul va fi supus unei revizuiri, grupul de lucru va fi extins, iar colaborarea cu profesioniștii din sector rămâne esențială pentru identificarea unei soluții optime. Scopul final este să răspundem atât cerințelor administrative, cât și realităților cotidiene și specificului muncii artistice.

În spațiul public au existat tensiuni apărute pe fondul unor discuții privind sectorul cultural. Îmi asum responsabilitatea pentru modul în care anumite mesaje au fost comunicate și regret dacă acestea sunt percepute ca o formă de distanțare față de comunitatea profesională. Vă asigur de buna mea credință și de disponibilitatea constantă de a susține, prin dialog deschis, identificarea soluțiilor adecvate pentru orice situație semnalată., a transmis ieri Andras Demeter, ministrul Culturii.

CURTEA DE CONTURI: 60% DINTRE BUNURILE CULTURALE MOBILE DEȚINUTE DE MINISTERUL CULTURII SUNT INVENTARIATE CU VALORI SUB 10 LEI

Principala recomandare a Curții de Conturi către Ministerul Culturii a fost inventarierea patrimoniului mobil din muzee și alte instituții din subordinea ministerului. Potrivit Curții, mai mult de jumătate (60%) dintre bunurile culturale mobile deținute de Ministerul Culturii și de instituțiile din subordine au o valoare contabilă mai mică sau egală cu 10 lei.

În cadrul unei misiuni de audit de conformitate la Ministerul Culturii, Curtea de Conturi a verificat modul în care a fost gestionat patrimoniului public și privat al statului, în perioada 2023-2024.

Constatări:
60% dintre bunurile culturale mobile au o valoare contabilă mai mică sau egală cu 10 lei;
97% dintre bunurile culturale mobile sunt neclasate, contrar obligațiilor legale;
lipsa unei evidențe centralizate și actualizate a patrimoniului cultural;
sisteme de siguranță deficitare în muzee și neasigurarea bunurilor valoroase;
imobile închiriate ilegal;
monumente istorice degradate și nevalorificate.

Recomandări:
– clasarea și reevaluarea bunurilor culturale mobile;
– reformarea evidenței patrimoniale și contabile;
– măsuri urgente pentru protecția, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural.

Cel mai bogat muzeu al țării, Muzeul Național de Istorie a României, își ține cea mai mare parte a patrimoniului în depozite, de 23 de ani încoace, clădirea șubredă fiind un pericol zilnic. Valoarea a doar 60% dintre obiectele evaluate acolo se ridică la peste 1 miliard 300.000 de lei. Potrivit conducerii muzeului, Andras Demeter nu a vizitat niciodată MNIR în mandatul său de ministru al Culturii. (update n.r. Andras Demeter a vizitat MNIR chiar după publicarea acestui articol, într-o vizită oficială alături de omologul său din Moldova.)

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ce prevedea Raportul Curții de Conturi care a stat la baza normării actorilor: “Reglementări unitare și urmărirea îndeplinirii obiectivelor.” appeared first on Cultura la dubă.

Ministrul a spus că discuția despre prostie nu avea legătură cu cei prezenți. “Să știți că prostia omenească ne caracterizează pe noi toți, inclusiv pe mine.”

Dialog Andras Demeter – Mihai Gâdea, la Antena 3:

Nu am făcut prost pe niciunul din actorii de acolo pentru că nu eram în dialog cu niciunul din actorii de acolo și nu are legătură cu strigătele de dinainte, care-mi cereau mie demisia.

Dar la cine vă refereați?

Am avut o discuție cu domnul Fătu, fără a ne referi la o persoană anume și cu atât mai puțin la colegii de breaslă.

Nu avea nicio legătură faptul că dumneavoastră vorbeați despre prostie și că-i mare prostia. Întâmplător erați acolo și vă refereați la prostia omenească în general sau cum?

Să știți că prostia omenească ne caracterizează pe noi toți, inclusiv pe mine.

Deci dumneavoastră vă refereați la dumneavoastră când spuneați lucrurile alea, nu?

…am achiesat la niște propuneri care, din păcate, au dus la situații atât de tensionate. Deci o discuție care nu are legătură cu o persoană anume, cu colegii protestatari sau nu are legătură cu discuțiile de dinainte, nu are legătură nici măcar cu strigătele care cer demisia, pentru că este mult după acelea, nu cred că poate fi legată nici forțat de colegii protestatari.

(…)

Eu sunt mult mai prost decât dumneavoastră și decât toți din această seară, dar nu într-atât de prost, încât dumneavoastră să mă tratați în seara asta drept retardat, neînțelegând că dumneavoastră vorbeați cu Fătu despre cei care erau acolo. Dumneavoastră nu v-ați teleportat și nu știați unde sunteți și vorbeați despre prostie în general. Vorbeați despre colegii dumneavoastră, despre cei pe care dumneavoastră trebuia să-i slujiți. În momentul în care un ministru e în situația în care cei pe care ar trebui să-i slujească îi cer demisia și el îi face proști…eu n-am văzut așa ceva. (…)

Domnule ministru, vă dați demisia?

Nu, nu.

Îmi cer scuze pentru încurcătura creată prin transmiterea acelei circulare, care a fost elaborată de niște colegi – actori, manageri, responsabili, soliști, care au lucrat cu bună credință și au încercat să rezolve niște situații acumulate în timp. Trebuia să fac și eu ca alți miniștri, să le pun sub preș și să duc discuția cu Curtea de Conturi în altă direcție.”

În aceeași emisiune, doi dintre actorii TNB, Ada Galeș și Alexandru Bindea, îl contrazic pe Andras Demeter și spun că atitudinea sa este jignitoare.

Vă reamintim contextul:

Ministrul Culturii, Andras Demeter, s-a prezentat ieri la protestul organizat de actorii Teatrului Național București, ca urmare a instrucțiunilor de normare a timpului de lucru în instituțiile publice de spectacol. În fața camerelor, Andras Demeter a anunțat că va retrage circulara cu noile norme, însă mai mulți artiști prezenți au continuat să-i ceară demisia.

Întrebat de reporterul Cultura la dubă cum răspunde scandărilor, ministrul a răspuns inițial: “Nu am auzit. Demisia este un act unilateral, poate să fie cerută, dar trebuie depus de mine. Deocamdată nu am motive.”

Ulterior, scandarile au continuat. În timp ce artiștii scandau “Demisia! Demisia!”, ministrul Culturii, într-un dialog cu actorul Gabriel Fătu (n.r. actual director al Teatrului Dramaturgilor), a reacționat referindu-se la unul dintre cei care scandau, actorul Ioan Andrei Ionescu “Poate demisia lui din prostie.”

Ministrul a adăugat: “Băi, prostia este mare. Foarte mare!”, iar Gabriel Fătu l-a completat: “La cele mai înalte cote”. Dialogul a fost surprins în exclusivitate de camera Cultura la dubă.

Gabriel Fătu: “Putem să facem gălăgie, dar treabă când mai facem?”

Ministrul Andras Demeter: “Cu treaba e mai dificil.”

Actorul Ioan Andrei Ionescu a scris ulterior pe facebook:

“Clasa politică nu are nevoie de noi. Ba chiar le stăm în gat. De ce? Pentru că datoria noastră e să punem oglindă în fața societății, iar ei nu prea arată bine, oricât de albe le-ar fi gulerele. Când un Ministru al Culturii, exponentul cu numărul 1 pe tricou al culturii în România, ajunge să jignească un angajat al ministerului și într-o formă atât de mediocră și cu aer de bodegă, atunci se descalifică nu doar ca ministru sau politician, dar își pierde în ochii mei și calitatea de coleg de breaslă. Breasla vă vrea afară, domnule Ministru.”

Aproximativ 200 de oameni au fost prezenți ieri la protestul organizat în fața TNB. Mai mulți actori din țară s-au solidarizat și au ieșit în fața teatrelor pentru a protesta față de demersul Ministerului Culturii de a norma timpul de lucru în instituțiile publice de spectacol.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

***

The post Ministrul Culturii: “Să știți că prostia omenească ne caracterizează pe noi toți, inclusiv pe mine.” appeared first on Cultura la dubă.

Întrebat de reporterul Cultura la dubă cum răspunde scandărilor, ministrul a răspuns inițial: “Nu am auzit. Demisia este un act unilateral, poate să fie cerută, dar trebuie depus de mine. Deocamdată nu am motive.”

Ulterior, scandarile au continuat. În timp ce artiștii scandau “Demisia! Demisia!”, ministrul Culturii, într-un dialog cu actorul Gabriel Fătu (n.r. actual director al Teatrului Dramaturgilor), a reacționat referindu-se la unul dintre cei care scandau, actorul Ioan Andrei Ionescu “Poate demisia lui din prostie.”

Ministrul a adăugat: “Băi, prostia este mare. Foarte mare!”, iar Gabriel Fătu l-a completat: “La cele mai înalte cote”. Dialogul a fost surprins în exclusivitate de camera Cultura la dubă.

Gabriel Fătu: “Putem să facem gălăgie, dar treabă când mai facem?”

Ministrul Andras Demeter: “Cu treaba e mai dificil.”

Actorul Ioan Andrei Ionescu a scris ulterior pe facebook:

“Clasa politică nu are nevoie de noi. Ba chiar le stăm în gat. De ce? Pentru că datoria noastră e să punem oglindă în fața societății, iar ei nu prea arată bine, oricât de albe le-ar fi gulerele. Când un Ministru al Culturii, exponentul cu numărul 1 pe tricou al culturii în România, ajunge să jignească un angajat al ministerului și într-o formă atât de mediocră și cu aer de bodegă, atunci se descalifică nu doar ca ministru sau politician, dar își pierde în ochii mei și calitatea de coleg de breaslă. Breasla vă vrea afară, domnule Ministru.”

Aproximativ 200 de oameni au fost prezenți azi la protestul organizat în fața TNB. Mai mulți actori din țară s-au solidarizat și au ieșit în fața teatrelor pentru a protesta față de demersul Ministerului Culturii de a norma timpul de lucru în instituțiile publice de spectacol.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post VIDEO Ministrul Culturii despre un actor al TNB care îi cerea demisia: “Demisia cui? Poate a lui, din prostie” appeared first on Cultura la dubă.

Andras Demeter vorbește, însă, despre o “cosmetizare” a acestor condici și lasă de înțeles că noile instrucțiuni ale ministerului au rolul de a elimina “această fardare-îmbălsămare”.

De asemenea, ministrul vorbește despre riscul ca cei care ar fi completat fals pontajul de 8 ore să pună artiștii în situația de a restitui banii încasați: “Pontarea cu 8 ore pe zi (de luni până vineri inclusiv) a devenit o practică atât de obișnuită, încât nici măcar cei care semnează pontajele procustiene nu își mai dau seama că, în fapt, pentru a asigura plata salariilor la termen, expun salariatul la riscul constatării caracterului necuvenit al respectivei plăți (și sanctiunii corelative: restituirea sumelor încasate). Nu, nu pentru că acele pontaje ar fi scrise în latina cultă sau în chineza veche. Pur și simplu din rutină. Zona de confort! Merge și așa!”

La rândul său actor, ministrul Culturii critică birocrația impusă în sectorul cultural și spune că actualele legi sunt “neadecvate”.

“Protestez deci, căci la finalul mandatului de ministru mă întorc și eu la calapod. As vrea, prin urmare, să fie respectată specificitatea muncii artistice! Să nu mai fie cântărită cu instrumente măsluite (de voie sau de nevoie)!

Aș dori să ne putem pregăti pentru fiecare repetiție sau reprezentație, oriunde acest lucru este cu putință, individual sau în colectivitatea echipei de creație și de suport! Sper să putem fi măsurați prin ceea ce facem. Prin ceea ce rezultă din numărul de servicii de pe scenă (de ritualuri laice în serviciul Thaliei, al celor 9 muze sau al lui Apollo), și nu prin dubla evidență birocratică impusă prin legi de sistem total neadecvate sectoarelor cultural creative!”, a scris Andras Demeter.

PROTEST AL ACTORILOR MARȚI, DE LA 14.30, LA TNB

Actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), alături de personalul care deserveşte scena din toate sectoarele teatrului, vor organiza marţi, 10 februarie, la ora 14.30, în faţa TNB, protest paşnic faţă de aplicarea unui program pilot primit de la Ministerul Culturii, o directivă a Curții de Conturi.

Ministerul Culturii a publicat inițial un document cu instrucțiuni care vor norma orele de lucru ale artiștilor din instituțiile publice la 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, fiind admise excepții și o distribuire inegală a timpului lucrat, în funcție de specificul stagiunii. Potrivit instrucțiunilor, artiștii vor fi nevoiți să completeze fișe în care să justifice timpul de lucru.

Documentul a stârnit critici puternice din partea artiștilor, iar ministerul a revenit a doua zi cu noi precizări, spunând că normarea va fi obligatorie doar în instituțiile de spectacol din subordinea Ministerului Culturii, nu și în cele ale primăriilor/ consiliilor județene.

Cel de-al doilea comunicat are în continuare ambiguități în formulare. Pe de o parte spune că instrucțiunile sunt doar un îndrumar, apoi spune că au caracter obligatoriu.

• “Aceste instrucțiuni sunt propuneri și modele și reprezintă un îndrumar pentru instituții.“
• “Instrucțiunile au caracter obligatoriu pentru instituțiile subordonate Ministerului Culturii și caracter facultativ pentru celelalte instituții de spectacole.”

Apoi, după ce transmite că instrucțiunile sunt obligatorii pentru instituțiile subordonate ministerului, același minister lasă de înțeles că e vorba despre un proiect pilot, iar după analizarea rezultatelor pe câteva studii de caz, normarea ar putea deveni obligatorie și pentru celelalte instituții, gestionate de primării.

“Pentru cele din subordinea administrațiilor publice locale obligativitatea intervine după ajustările care se impun în urma evaluării rezultatelor studiilor de caz. Evident, aceste măsuri pot fi aplicate, voluntar, de către  autoritățile/instituțiile publice locale, de pe acum.” – susține un specialist al grupului de lucru în comunicatul ministerului.

Din comunicatul actorilor TNB reiese că “programul pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin Circulara nr. 766/03.02.2026 – Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert,

Atât actorii, cât şi ceilalţi angajați în departamentele tehnic și productie ai TNB protestează faţă de faptul că această Circulară transforma munca de creație nenormată în domeniul artistic în muncă de birou si conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic , în scris, activitatea amănunţită pentru orele de lucru.

„Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură şi îi transformă pe artişti în «scriitori de rapoarte zilnice», iar pe directorul artistic sau pe manager – în «raportorul» nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este şi cu sine – începând în zori şi terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână”, iar o ora in scena presupune un consum emoțional greu de cuantificat”, spun actorii TNB.

„Din aceste motive, marţi, 10 februarie a.c., la ora 14.30, vom protesta paşnic în faţa teatrului nostru, pentru ca acest program pilot să nu fie aplicat. Sunt invitaţi şi colegi de la alte teatre să susţină neaplicarea acestui program”, anunţă actorii Naţionalului bucureştean.”

Lor li se vor alătura și actori de la alte teatre, după cum unii dintre ei au anunțat public pe social media.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ministrul Culturii spune că actualul pontaj din teatre este “cosmetizat”: “Plusul se taie, minusul se completează. Din pix ori din tastatură.” appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii a publicat inițial un document cu instrucțiuni care vor norma orele de lucru ale artiștilor din instituțiile publice la 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, fiind admise excepții și o distribuire inegală a timpului lucrat, în funcție de specificul stagiunii. Documentul a stârnit critici puternice din partea artiștilor, iar ministerul a revenit a doua zi cu noi precizări, spunând că normarea va fi obligatorie doar în instituțiile de spectacol din subordinea Ministerului Culturii, nu și în cele ale primăriilor/ consiliilor județene.

Cel de-al doilea comunicat are în continuare ambiguități în formulare. Pe de o parte spune că instrucțiunile sunt doar un îndrumar, apoi spune că au caracter obligatoriu.

• “Aceste instrucțiuni sunt propuneri și modele și reprezintă un îndrumar pentru instituții.“

• “Instrucțiunile au caracter obligatoriu pentru instituțiile subordonate Ministerului Culturii și caracter facultativ pentru celelalte instituții de spectacole.”

Apoi, după ce transmite că instrucțiunile sunt obligatorii pentru instituțiile subordonate ministerului, același minister lasă de înțeles că e vorba despre un proiect pilot, iar după analizarea rezultatelor pe câteva studii de caz, normarea ar putea deveni obligatorie și pentru celelalte instituții, gestionate de primării.

“Pentru cele din subordinea administrațiilor publice locale obligativitatea intervine după ajustările care se impun în urma evaluării rezultatelor studiilor de caz. Evident, aceste măsuri pot fi aplicate, voluntar, de către  autoritățile/instituțiile publice locale, de pe acum.” – susține un specialist al grupului de lucru în comunicatul ministerului.

Din comunicatul actorilor TNB reiese că “programul pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin Circulara nr. 766/03.02.2026 – Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert,

Atât actorii, cât şi ceilalţi angajați în departamentele tehnic și productie ai TNB protestează faţă de faptul că această Circulară transforma munca de creație nenormată în domeniul artistic în muncă de birou si conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic , în scris, activitatea amănunţită pentru orele de lucru.

„Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură şi îi transformă pe artişti în «scriitori de rapoarte zilnice», iar pe directorul artistic sau pe manager – în «raportorul» nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este şi cu sine – începând în zori şi terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână”, iar o ora in scena presupune un consum emoțional greu de cuantificat”, spun actorii TNB.

„Din aceste motive, marţi, 10 februarie a.c., la ora 14.30, vom protesta paşnic în faţa teatrului nostru, pentru ca acest program pilot să nu fie aplicat. Sunt invitaţi şi colegi de la alte teatre să susţină neaplicarea acestui program”, anunţă actorii Naţionalului bucureştean.”

Lor li se vor alătura și actori de la alte teatre, după cum unii dintre ei au anunțat public pe social media.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Actorii TNB vor protesta marți față de normarea orelor de lucru appeared first on Cultura la dubă.

De exemplu, noile reguli se vor aplica la Teatrul Național București, Teatrul Național Iași, Teatrul Național Craiova, Teatrul Național Timișoara, Opera Națională București, Opera Națională Iași, Teatrul de Operetă Ion Dacian, Filarmonica George Enescu, ș. a. m. d.

De asemenea, ministerul transmite că timpul de lucru poate fi inegal, în funcție de programul stabilit de instituții, dar angajații trebuie să semneze în continuare fișe justificative și să atingă obiectivul final de 160 de ore pe lună

“Codul Muncii ne permite ca, dacă cineva nu face numărul de ore într-o săptămână, să-și poată lua zile libere plătite în avans, și să le recupereaze luna următoare, când va avea repetiții. Și invers: cine face mai multe ore, poate ca luna următoare să-și ia aceste libere, sau, dacă nu poate, deoarece are activități, și le adaugă la concediu. Conform legii, nu există nici sancțiuni și nici bonusuri.

Se implementează timp de 30 zile la nivelul instituțiilor și intră în vigoare (produce efecte) după ce fiecare salariat a semnat fișa de post modificată, iar în anul următor evaluarea se va face pe baza acestor 4 criterii, pentru fiecare în parte și se va vedea cum funcționează. În momentul în care nu funcționează, se poate modifica.” – a transmis ministerul Culturii, citând specialiști din grupul de lucru care au stabilit noile instrucțiuni.

Ministerul Culturii a transmis azi și răspunsuri la întrebările Cultura la dubă:

1. Ce se întâmplă în cazul în care unii dintre angajați nu ajung la 40 de ore pe săptămână, ba chiar sunt departe de ele?

Ministerul Culturii nu este responsabil de planificarea activităților artistice ale fiecărei instituții de spectacole sau concerte din subordinea sa, aceasta fiind în sarcina managementului acestora.
Conform recomandării formulate de Curtea de Conturi a României (Scrisoarea nr. 84827/18.12.2023, poziția 3.5/3.5.2), care a vizat necesitatea instituirii unui cadru unitar pentru organizarea muncii, desfășurarea activităților și urmărirea îndeplinirii obiectivelor în instituțiile de spectacole sau concerte din subordinea Ministerului Culturii, acestea sunt obligate să planifice, să urmărească și să consemneze timpul de lucru efectiv realizat al fiecărui salariat.

Programul îl stabilește angajatorul astfel încât personalul artistic și tehnic din instituțiile de spectacole și concerte să aibă un program de activitate de 160-176 ore pe lună (după caz), timp de lucru repartizat inegal conform prevederilor OG 21/2007 privind instituțiile si companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic cu modificările și completările ulterioare și Legea 53/2003- codul Muncii- republicată cu modificările și completările ulterioare.

Programul de activitate poate cuprinde, în ponderile stabilite de fiecare instituție în funcție de complexitatea postului și particularitățile activităților desfășurate, ”Atribuțiile postului” prevăzute în modelele orientative.

Potrivit prevederilor Legii 53/2003- codul Muncii- republicată cu modificările și completările ulterioare art.160 alin (2) ”Salariul de baza reprezintă componenta fixă a remunerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri”; și art 122 alin. 3 ”În perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.”

2. Ce fel de sancțiuni se vor aplica dacă nu se întrunește norma cerută?
   Sancțiunile ce se pot aplica sunt pentru nerespectarea programului de lucru stabilit de angajator, iar acestea sunt prevăzute în Regulamentele interne ale fiecărei instituții.
3. Ce se întâmplă cu cei care depășesc numărul de ore, vor primi bonusuri?
   LEGEA-CADRU Nr.153 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificată prin Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prevede la art.21 alin 1: ”Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție, de conducere (…) se compensează numai cu timp liber corespunzător acestora în următoarele 90 de zile după prestarea muncii suplimentare” sau ”adăugate zilelor de concediu”, care se efectuează, de regulă, în vacanța dintre stagiuni (conform O.G. 21/2007 – privind instituțiile si companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic).

Echipa tehnică, împreună cu Ministerul Culturii, formulează și următoarele clarificări:

• Aceste instrucțiuni sunt propuneri și modele și reprezintă un îndrumar pentru instituții.

• Responsabil de planificarea activităților artistice ale fiecărei instituții de spectacole sau concerte este în sarcina managementului.
• Instrucțiunile au caracter obligatoriu pentru instituțiile subordonate Ministerului Culturii și caracter facultativ pentru celelalte instituții de spectacole.
• Setul de instrumente pe care Ministerul Culturii l-a transmis spre implementare, este constituit pe patru repere complementare, clare, ușor de utilizat și de verificat:
  • Structurarea unitară a componentelor de activitate și corelarea lor cu atribuțiile specifice și evaluarea performanțelor, prin cadrul orientativ din Anexa nr. 1, utilizabil ca suport pentru actualizarea fișelor de post și pentru repartizarea anuală a timpului de muncă;
  • Panificarea asumată – prin Programul săptămânal de lucru – Anexa nr. 3;
  • Responsabilitatea individuală – prin Raportul individual de activitate – Anexa nr. 2;
  • Evidența unitară și verificabilă – prin Foaia colectivă de prezență standardizată – Anexa nr. 4.
• Pentru clarificări de aplicare și sprijin metodologic în etapa de implementare, managerii instituțiilor pot solicita, direct sau prin Serviciul Resurse Umane, asistența membrilor grupului de lucru care au contribuit la elaborarea proiectului.

“Criteriile de normare utilizate în prezent de autoritățile de audit și control, precum ITM sau Curtea de Conturi, nu reflectă întotdeauna particularitățile activității artistice. Un dialog aplicat și constructiv cu aceste autorități, pe viitor, în scopul adaptării regulilor de normare la particularitățile instituțiilor de spectacole și concerte, unde aceasta se cuvine a fi realizată pe activități, nu pe ore, ar trebui să devină o preocupare a noastră, a tuturor.

Ministerul Culturii își propune să continue acest tip de dialog direct, prin întâlniri online organizate ori de câte ori realitatea din teren o va cere.” – a transmis Ministerul Culturii.

Știrea inițială AICI.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Doar instituțiile de spectacol din subordinea Ministerului Culturii vor fi obligate să normeze orele de lucru. Ministerul face noi precizări appeared first on Cultura la dubă.

În primul său interviu amplu acordat pentru Cultura la dubă, ministrul Culturii, András Demeter, spune răspicat că vrea să-și asume o reformă legislativă și atenționează lucrătorii culturali că trebuie “să-și schimbe conduita”.

“Toată conduita, toată această abordare a raporturilor de muncă, care au o singură direcție, one way: creșterea. Și nu vine niciodată creștere de calitate, nu vine niciodată creștere de conținut, nu vin decât drepturi, drepturi care cresc.”

Sectorul cultural se află în mijlocul unei crize evidente provocată de Ordonanța 52, contestată de mai multe instituții și oameni de cultură, fiindcă ar putea duce la imposibilitatea desfășurării activităților culturale. Ministrul spune că joia aceasta va reveni cu o nouă ordonanță care va permite anumite derogări, astfel încât evenimentele deja planificate până la sfârșitul lui 2025, precum și consumabilele necesare în instituții, să nu fie puse în pericol.

Pe de altă parte, acesta vorbește despre nevoia unei schimbări sistemice, care să rezolve inechitatea dintre lucrătorii culturali angajați pe perioade nedeterminate și cei neangajați.

În interviul de mai jos am abordat subiectele majore care macină sectorul cultural, de la problema concursurilor pentru posturile de manageri, creșterea TVA-ului la cărți, la proiectele de patrimoniu, cum ar fi salvarea Muzeului Național de Istorie a României, condițiile periculoase în care lucrează restauratorii, inechitatea salarială dintre instituțiile de spectacol și muzee, precum și subiecte sensibile care vizează cariera lui András Demeter, condamnat în trecut pentru conflict de interese sau acuzat că ar fi dat foc steagului României. Ministrul vorbește, de asemenea, despre relația cu premierul Bolojan, dar și despre cea cu premierul maghiar Viktor Orban.

“Un singur lucru este cert și clar: Viktor Orban e un om politic curajos. Nu practică expresia capul plecat, sabia nu-l taie. A învățat din istorie că capul plecat duce oriunde altundeva, dar nu la supraviețuire.”, spune András Demeter.

***

Domnule ministru, după cum știm cu toții, e o perioadă foarte grea pentru cultură. În primul rând, haideți să vorbim despre buget: de ce ați primit de 6 ori mai puțin decât ați cerut?

Este o perioadă grea pentru toată țara, pentru toți cetățenii. S-au acumulat de-a lungul anilor foarte multe probleme, mai ales pe plan economic, și trebuie să se ia măsuri. Apoi, bugetul aprobat pentru anul 2025 a fost în așa fel construit și adoptat de către Parlamentul României încât se știa că nu există acoperire pentru ultimul trimestru. Știm din ianuarie. Aceasta a fost o sacină pentru guvernul care a fost în prima jumătate a anului, și a devenit o povară și mai grea pentru guvernul actual.

Deci, surprize, până la urmă, nu sunt.

Dar știți ce îi revoltă pe oameni? Am înțelege cu toții situația dificilă, însă, din ce am citit, oamenii din cultură sunt deranjați de prioritățile guvernului, în sensul că partidele politice au primit mai mulți bani decât sectorul cultural. De asemenea, când a fost mărit TVA-ul, s-a mărit și la carte, în condițiile în care câștigul pentru bugetul de stat nu era foarte mare, dar pierderea pe care o provoacă în domeniu este mare.

Am învățat din primul meu mandat de secretar de stat, acum 20 de ani aproape, ministrul de finanțe de atunci mi-a explicat: Andraș, n-ai să vezi în viața ta un ministru de finanțe care, din singura sursă predictibilă și calculabilă, îți va ceda ceva. Nici ție, culturii, nici altcuiva, pentru că ăsta este izvorul care poate fi cumva controlat ca debit. Deci, aceste creșteri reprezintă, în această situație destul de disperată pentru guvern, pe de o parte, o soluție.

Acum, cum afectează asta industriile? Așa cum ne afectează pe noi în industria noastră mică de acasă, în gospodăria fiecăruia, doar că industriile, spre deosebire de noi care avem veniturile, de regulă, destul de fixe, pot să-și reconsidere orice prioritate.

Dacă vorbim de editură, atunci planul editorial poate fi adaptat, astfel încât să reușească să treacă peste această perioadă fără pierderi mari. Vorbim de o industrie, vorbim de o economie, vorbim de interesul care este, înainte de orice, de a avea nu doar echilibru financiar, ci și profit. De aceea, este o industrie.

Dar, până la urmă, povara cade tot pe consumator, în acez caz pe cititor.  

Nu neapărat.

Vă dau un exemplu concret. Acum câteva zile am ales de la raft o carte pentru copii care costa 39 de lei. La casă, însă, mi s-a spus că este 49 de lei, fiindcă a crescut TVA-ul și nu au apucat să modifice toate prețurile. Câți oare nu ar fi renunțat la acea carte, dată fiind această scumpire majoră?

Da, am înțeles. Evident că știm că se întoarce și aici. Problema este că dacă toată lumea s-ar fi pregătit pentru acest lucru, care, repet, nu a venit surprinzător…

Atunci, da, într-adevăr, era mai bine să existe măsuri. Vă dau o măsură de echilibrare. Din momentul în care crește prețul de consum la carte, dacă tu ai alternativa unui sistem pus la punct de achiziție și bibliotecile au un fond de carte interesant, atunci e posibil să poată exista o compensație.

Până la urmă, rostul bibliotecii, de când e lumea, este că permite un acces la un fond de carte pe care, în anumită perioadă, unii oameni nu și-l pot permite.

Și considerați că bibliotecile din România corespund acestei nevoi?

Nu, nu sunt up to date. Din păcate, sunt foarte departe. De asta spun că lucrurile, deși erau predictibile, tot ne-au luat prin surprindere, dar asta este crucea noastră. Deci, într-adevăr, bulversarea s-a produs. S-a produs la nivelul micro, la nivelul macro, la nivelul individului, a familiei și a întregii societăți.

Legat de banii pentru partide…Eu nu sunt politician și nu am considerațiuni și priorități politice. Eu sunt mai degrabă un tehnician, numit pe criterii politice. Deci, din perspectiva mea de tehnician pot să vă spun doar atât: nu cunosc care sunt raționamentele pentru care acum aceste prevederi pentru partide politice apar ca fiind mai favorizante la rectificarea bugetară.

Dar trebuie să luăm în considerare faptul că suntem după un an și jumătate de alegeri. Legea așa prevede, că după ce partidele au avansat cheltuielile, li se rembursează toate costurile eligible.

Ca să concluzionez, pornind cu un handicap, încă de pe 1 ianuarie, eu cred că putem ajunge până la sfârșitul anului să ne închidem fără probleme. Dar dacă nu ne schimbăm conduita, problema va fi la fel.

Ce înseamnă conduita? La ce vă referiți, mai exact?

Toată conduita, toată această abordare a raporturilor de muncă, care au o singură direcție, one way: creșterea. Și nu vine niciodată creștere de calitate, nu vine niciodată creștere de conținut, nu vine niciodată decât drepturi, drepturi care cresc.

Asta credeți că fac managerii instituțiilor de cultură?

Nu, managerii nu, asta rezultă din presiunea coordonată de discursul sindicalist. În spitale și în educație a crescut foarte mult nivelul de salarizare. Resimțim schimbarea de calitate? Nu prea. Deci, este clar că, dacă nu ne schimbăm conduita, într-un final acest one way, într-o continuă creștere, vom ajunge la imposibilitate de plată. Poate nu acum, poate nu la anul, poate va mai rezista, cum a rezistat 35 de ani, pe niște discursuri politice și politicianiste destul de eronate.

Și ce ar însemna, din punctul dumneavoastră de vedere, această schimbare a conduitei în instituțiile publice de cultură?

În primul rând, reconsiderarea legislației.

Cum?

Foarte simplu. Sunt modele practicate în lume, în care nu există raportul juridic de muncă, cu toate sporurile, ci o abordare mult mai antreprenorială. Prin liberalizarea meseriilor vocaționale, iar raportul juridic de muncă rămâne unul complementar, subsidiar sau restrâns.

Ați avut discuții concrete cu premierul Bolojan, în acest sens?

Scrie în programul de guvernare acest lucru. Urmează să ne apucăm de implementare.

Vorbim despre un sistem de indemnizații pentru artiști, de exemplu, cum e în Franța?

Nu, vorbim despre întregul sector cultural. Pentru că întregul sector cultural este guvernat de instrumentul de măsură denumit timpul de lucru, adică lucrul 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, cu sâmbete și duminici, cu sporuri, ceea ce este total nefiresc în această zonă, în lumea artistică, în general.

Discuția cu contractul colectiv de muncă a pornit de la un aspect foarte simplu: supraveghetorii din muzee, care au un rol foarte important, deocamdată, până când nu vor apărea roboții supraveghetori, au un rol foarte important în opinia lor, mult mai stresant decât ni s-ar părea nouă, civililor, și sindicatele au spus: nu se mai poate, trebuie să schimbăm regula.

Regula muzeelor era următoarea: nu se lucrează luni și marți, pentru că se compensează zilele de sâmbătă și duminică. Cererea lor era acum să se compenseze dublu, ceea ce ar fi condus că luni și marți să aibă liber, dar nici miercuri și joi să nu lucreze. Și atunci, unde mai duce acest domino?

Acest domino care este doar într-o creștere, doar că nu ne dăm seama că, până la urmă, începe să se prăvale. Dacă primul cade, restul se duce după aceea. Asta e doar un exemplu.

În general, meseriile vocaționale nu ar trebui să aibă unitatea de măsură timpul, ci ar trebui să aibă unitatea de măsură cantitatea, calitatea, complexitatea livrabilului, care constă într-o expoziție, într-o lucrare, într-un spectacol, într-un concert, într-o colecție, în volumul de carte pe care îl livrează biblioteca consumatorilor.

Ați spus că e nevoie de o schimbare la nivel legislativ. Cum vedeți situația actorilor angajați aproape pe viață în instituții publice? Sunt unii care au contracte determinate care joacă mai des decât cei unii cu contracte nederminate, care poate nu au mai jucat de ani de zile, dar primesc salariile.

Eu, când am scris cu echipa, în 2007, Ordonanța 21, care este legea teatrelor, legea privind instituțiile și companiile de drept privat de spectacole și concerte, atunci am încercat ceva și, drept mulțumire, am primit un sicriu adus în fața ministerului de către sindicate.

Acolo am specificat în lege că, spre deosebire de regula generală instituită de codul muncii, în instituțiile de spectacole și concerte, angajările se pot face și pe durată determinată, indiferent de durată, nu neapărat pe viață, prin derogare de la articolele 82-84 din Codul Muncii.

În acești aproape 20 de ani care au trecut din 2007, sunt în continuare foarte puține instituții de spectacole care s-au folosit de lege. Acest fenomen trebuie regândit, trebuie reconsiderat întregul sistem cultural.

Acum doi ani a fost adoptat acest statut al lucrătorului cultural profesionist. Aceasta este deja o alternativă care este încă un mugurel. Foarte firav și foarte incomplet. Lucrătorii culturali, nu doar artiștii, ar trebui să aibă o lege protectivă care să asigure o alternativă sistemului guvernat de dreptul muncii.

În acest tip de abordare complementară trebuie să lucrăm noi în viitorul apropiat împreună cu toate brestele, cu toți beneficiarii, găsind o soluție treptat, pentru că ceea ce nu s-a schimbat în 35 de ani, nu poți schimba de pe azi pe mâine. Trebuie să o faci elegant, având grijă de zonele sensibile, de anumite vârste, de anumite profesii care sunt mai speciale, de exemplu un balerin, care poate lucra doar până la o anumită vârstă.

Deci, trebuie să o faci cu tact, cu atenție și cu aplicarea specificităților zonei, complementar, nuanțând cadrul legislativ și transformându-l într un mecanism care oferă o solidă alternativă.

Atunci vom putea să ne pregătim astfel încât orice astfel de surpriză ar fi pe viitor, ca această criză prin care trecem…

Imposibilitatea de a plăti salariile?

Asta sau altele, nu știm ce vine peste tine. Deci, da, asta este un aspect care acum e pe tapet, e pe rol, dar mâine poate apărea altceva.

Dar mai este o problemă. Din momentul în care te gândești la un sistem alternativ, tu nu poți spune ai economisit fondul de salarii. Nu l-ai economisit pentru că fondul de salarii trebuie să îl treci la bunuri și servicii într-o parte considerabilă, dacă nu și mai mare.

Dar în această ecuație, cultura nu va mai fi împărțită în două categorii: cei norocoși și favorizați care au de toate, siguranță, salarii, și cei ghinioniști sau tinerii absolvenți care nu au loc în sistem, ei n-au nimic.

Această schimbare despre care vorbiți, care înțeleg că e dorită de coaliția de guvernare, este acum în lucru la vreo comisie?

Este responsabilitatea Ministerului Culturii, la fel cum fiecare pe felia lui, să aplice programul de guvernare. Toate legile pe care le-am făcut au fost făcute pe bază de largă consultare. Nimic nu s-a făcut de pe azi pe azi, sau noaptea ca hoții.

Nu se va schimba nimic până când nu faci într-adevăr o reformă.

De aceea, acest guvern și-a asumat acest rol destul de ingrat de a lua decizii usturătoare. Eu nu vreau să fie usturătoare. Vreau să fie gândite și pregătite. Deocamdată salvăm ce putem.

Ați avut discuții concrete cu premierul Bolojan, v-a cerut să scădeți cheltuielile din sectorul cultural?

Scăderea cheltuielilor din toate sectoarele este un must.

Dar v-a cerut și cum să o faceți?

Nu, asta e treaba fiecărui ministru.

Vă întreb pentru că domnul Bolojan, când era la Oradea, a avut această viziune asupra sectorului cultural, de comasări și trecere pe contracte determinate.

Da, dar încercările lui, până la urmă, n-au avut o finalitate, pentru că erau punctuale, nu erau sistemice. Asta încerc să spun. Vremea tratamentelor simptomatice a trecut, a condus la rezultate total dezastruoase. Acum ar trebui să tratăm boala. Toți suntem conștienți de această boală, dar nimeni nu se apucă de tratament. De ce? Pentru că nu ne permiteam.

Dar și dintre artiști s-a ridicat problema că unii joacă foarte mult, iar alții, angajați, deloc. Știți că este un caz recent la teatrul Metropolis, chiar e un proces pe rol cu o actriță care n-a mai jucat de foarte mulți ani și acuză conducerea teatrului de hărțuire la locul de muncă.

Doamna respectivă n-a jucat nici înainte. (n.r. actrița Mariana Dănescu, angajata Teatrului Metropolis din București)

De fapt, scopul este acesta: ca dintr-un loc călduț, mai mic, și cu salarizare mai mică, să ajungă într-un loc la fel de călduț, cu salarizare mai mare.

Eu am adresa ei către mine, ea neînțelegând că eu nu pot transfera de la o instituție a primăriei la o instituție a ministerului. Nu există, nici măcar Codul Muncii, care are multe inepții, nu cunoaște această solicitare. Dar acolo, scopul nu este neapărat de a juca. Ca să ne înțelegem foarte bine, eu nu spun că un actor nu trebuie să joace, dar găsești soluții. Eu, de exemplu, joc la un teatru alternativ, la un teatru independent.

Alte țări au găsit soluții. Noi nu am vrut timp de 35 de ani. Întrebare: acum, când n-o să mai putem susține, o să avem curajul să facem o schimbare?

Dumneavoastră aveți curajul, ca minister al culturii, să faceți această schimbare?

Da.

Sunteți susținut de premierul Bolojan? Puteți să ne spuneți puțin care este relația dumneavoastră cu premierul?

Suntem colegi în același guvern. Ne știm de câțiva ani, dar nu suntem, nu trebuie să fim prieteni. Nu există niciun dialog extra-instituțional, există dialog instituțional.

După ce ați văzut reacțiile provocate în domeniu de Ordonanța 52/2025, ați avut o discuție cu premierul?

Da. Am avut și în ședința de guvern de joi.

Și cum se va rezolva situația?

Printr-o ordonanță de urgență.

Vom face acum un act normativ, care nu va fi de aplicabilitate generală. Va fi în interesul exceptării tuturor cheltuielilor care se fac pentru producerea și exploatarea de bunuri culturale, pentru prezervarea patrimoniului, pentru conservarea lui sau promovarea lui, astfel încât evenimentele să poată avea loc, să nu fie periclitate. De la producere la exploatare, de la premierele care se pregătesc, expoziții, târguri de carte care mai sunt anul ăsta, să poți invita în continuare soliștii sau dirijorii și să poți cheltui pe recuzita consumabilă, de exemplu corzile la instrumente, dacă ai nevoie, pentru că nu mai ai pe stoc.

Cei din zona muzeală sunt foarte nemulțumiți de discrepanța pe care ministerul o face între sectorul instituțiilor de spectacol și muzee.

Ministerul nu face această discrepanță. În legea salarizării, salariile au crescut în instituțiile de spectacole și unii au rămas în urmă, muzeele. Dar această discrepanță nu o face Ministerul Culturii. Nu Ministerul Culturii face legea salarizării. Este un domeniu guvernat de dreptul muncii, gestionat de Ministerul Muncii, cu consultarea Ministerului Culturii.

Și dumneavoastră, ca ministru al Culturii, faceți ceva să remediați inechitatea asta, să discutați cu ministrul Muncii? Probabil ați citit de-a lungul timpului materiale de presă care au arătat restauratori care lucrează în condiții de-a dreptul periculoase pentru sănătătatea lor, mulți dintre ei suferă de cancer.

Dar câte mesaje primesc eu pe Facebook sau peste tot…

Da, legea salarizării. Uitați-vă la declarațiile ultimilor trei miniștri ai Culturii. Toată lumea spunea lucrăm la legea salarizării. Și ați văzut cumva legea salarizării modificată?

Eu nu am spus că lucrez la legea salarizării pentru că nu sunt de acord. Pentru că nu legea salarizării este soluția. Degeaba o peticești, 35 de ani a dus numai la discrepanțe.

Dar sunteți conștient de problemele cu care se confruntă cu oamenii care lucrează în muzee, în laboratoare?

Da, sunt absolut conștient.

Și pentru aceștia, care au niște salarii infime și condiții de lucru nesănătoase în multe cazuri, care este soluția?

Cu toții lucrăm expuși. Și actorii lucrăm expuși și muzicienii și dumneavoastră, în presă, lucrați expuși la tot felul de condiții și nu goana după sporuri ar trebui să fie soluția.

Da, sunt conștient de aceste probleme, dar nu am baghetă magică. Nu pot să le rezolv de pe azi pe mâine. Aceste probleme nu sunt de ieri, țin de 35 de ani.

În opinia mea, acest sistem în 35 de ani și-a dovedit totala inadecvare la nevoi. Acum vorbind despre muzee, dar după aceea, dacă ne focusăm un pic pe bibliotecari, o să vedem că situația e pe alocuri mult mai gravă decât la muzeografi sau la restauratori. Deci cum focusezi pe fiecare, îți dai seama că arată cumva ca infrastructura de țevi din București.

Și de ce am ajuns în situația asta, domnule ministru?

Este foarte simplu, pentru că în toți acești ani România avea alte priorități. Nu cultura, evident. Și este firesc. Nu aveam infrastructură rutieră, nu aveam infrastructură spitalicească. În continuare avem nu știu câte școli cu toalete în curte. Deși problemele în 35 de ani s-au mai rezolvat. Mai avem, totuși, niște drumuri față de cum erau în tinerețile mele. Avem, totuși, niște spitale.

Dar au dispărut biblioteci, cinematografe, centre culturale din mediul rural și orașele mici…

Știu exact cum au dispărut așezămintele culturale. Spre deosebire de alte zone ale lumii, nu avem instituția cofinanțării. Din momentul în care am introduce sistemul acesta, prin care centrul, cum ar fi Guvernul, cum ar fi Ministerul Culturii, dintr-un buget al său să asigure o contribuție proporțională cu contribuția locală, din momentul acesta toată infrastructura s-ar dezvolta altfel.

Noi am avut un program în 2005-2007 în care am făcut și legea așezămintelor culturale și am avut un program național de construire sau de reparație capitală a așezămintelor. Programul, după ce am plecat noi de la guvernare în 2008, ușor, ușor s-a asistat, dar mai era o problemă.

Sunt niște construcții, dar nu se folosesc pentru că nu există bugetare pentru profesioniști care să activeze acolo.

De ce să meargă cineva să fie metodist? În același timp, ne mirăm că lipsa de educație și de cultură în rural ne produce un electorat care este foarte ușor manipulabil. Deci problemele sunt sistemice. Problemele sistemice nu le rezolvi singur, de pe o zi pe alta.

Să lămurim puțin acea frază din circulara pe care ați dat-o în instituțiile de cultură, care spunea că, în cazuri extreme, în perioade cu interes căzut, se poate intra în concedii fără plată. Este o sugestie reală și cum poate fi cuantificat interesul scăzut?

Am spus că dacă se ajunge în situații extreme. În primul și în primul rând, o circulară prin definiție este un act intern, într-un raport între o instituție finanțatoare și o instituție finanțată, da. Deci nu trebuie să facă obiectul discuțiilor publice.

Dar trăim în epoca transparenței și eu n-am nicio problemă, am fost conștient când am formulat acea frază. Acea frază își are sorgintea în realitatea bugetului despre care vă vorbeam.

Toată lumea știe de pe 1 ianuarie că bugetul nu ajunge. Toată lumea știe că bugetul nu acoperă ultimul trimestru, fondul de salarii, dar toată lumea merge pe acel obicei. Dom’le, dar e adevărat că chiar se aplică? Că până acum guvernul întotdeauna la rectificare ne-a dat.

Dar cum poate fi definită această perioadă de interes căzut?

Foarte simplu. Fiecare director de muzeu, fiecare director de bibliotecă, fiecare director de teatru știe care sunt obiceiurile de consum cultural în instituția lor, că de aia e director. Vede fluctuația.

Sunt anumite zone în țară în care consumul cultural, de exemplu, înainte de Crăciun și până de Sfântul Ion, este zero. Poți să faci varietate, poți să faci orice, lumea e focusată pe altceva.

Eu n-am făcut nimic altceva decât să evidențiez o realitate. În funcție de constrângere, în situații excepționale, poate fi luată în calcul această variantă. Dar nu există obligație, nu este recomandare, fiecare o interpretează cum vrea.

Un alt capitol important: concursurile pentru funcțiile de manageri. V-ați asumat la începutul mandatului că veți organiza toate concursurile în instituțiile din subordinea Ministerului Culturii.

Și merge, merge.

De TNB nu am auzit nimic, de exemplu. Au trecut mai multe luni.

Pentru că avem un compartiment format din 4-5 oameni cu care trebuie să gestionez cred că vreo 17 concursuri.

Din 17 câte ați organizat?

Am scos Opera din Iași, cred că 3-4 sunt făcute. Lucrăm în paralel cu caietele de sarcini, dar pentru a face un caiet de sarcini, tu ai nevoie de datele actualizate. La Opera din Iași niciunul dintre câștigători n-a intrat în cursa finală, deci, pe la urmă, se reia. Concursul a fost organizat pe datele raportate până în 30 august. Dacă tu faci concursul din nou în octombrie, tu ai obligația să actualizezi datele economice. Datele sunt trimise de instituții, iar eu nu pot să stau cu jandarmii după ei: vezi că acum am nevoie de aceste date.

Iar TNB-ul eu zic că până la sfârșitul acestei luni va fi anunțat. Eu mă țin de calendar. Doar că nici aici nu se întâmplă minuni.

În ce măsură criza aceasta financiară afectează proiectele de patrimoniu majore, și anume Muzeul Național de Istorie, care avea acel împrumut de la Banca Europeană de Dezvoltare. România cred că trebuie să contribuie cu 20%.

Această parte nu este afectată. Partea dificilă este că muzeul nu rezolvă niște probleme. Aici e o problemă de management, până la urmă. Dacă vreți să vă zugrăviți apartamentul, ce faceți?

Îl golesc. Dar, am urmărit acest subiect de vreo 15 ani, iar conducerea muzeului a făcut numeroase apeluri către Ministerul Culturii și către Ministerul Apărării pentru a găsi un spațiu propice pentru depozitarea patrimoniului.

Aici avem o mare problemă, mașina cu două volane este exemplul meu preferat.

Nu vii la mine să spui: hai, domnul ministru, să alegem între varianta A sau B. Nu, asta e treaba ta. Și unul din principalele elemente ale caietului de obiective pentru concursul de management de la MNIR este ieșirea din acest impas.

Doar că în exemplul cu mașina, aici nu este vorba despre o mașină personală, ci de mașina României. Vorbim, totuși, despre patrimoniul României, de zeci de mii de piese care trebuie puse sub adăpost. Managerul unui muzeu trebuie să găsească un spațiu uriaș pentru ele?

Poate că nu un spațiu uriaș, poate că trebuie să găsească mai multe spații mai mici.

Fostul director, Ernest Oberlander Târnoveanu, a identificat de-a lungul timpului niște spații, dar MAPN sau RAAPPS, după caz, nu și-au dat acordul pentru a găzdui patrimoniul.

Eu pot să fiu de acord sau să nu fiu de cu soluția găsită. Dar nu pot eu să mă substitui ție și eu să-ți ofer soluția. Asta nu pot. Nu e corect și nu pot să o fac pentru că nu e responsabilitatea mea.

Dar pare că guvernul actual și guvernele care au trecut nu au acest simț al pericolului iminent, fiindcă, dacă un cutremur ar veni acum sau mâine, efectiv ar distruge patrimoniul României.

Este un pericol iminent știți de câți ani? De la cutremurul de 1977 încoace. Problema asta nu s-a întâmplat de ieri. Sunt niște probleme moștenite.

Eu nu mă aștept nici de la acest concurs să vină candidatii cu soluții finale, dar vor avea un task foarte bine definit: dacă ai soluții sau îți propui un calendar măcar de a găsi soluții, atunci eu deja am la ce să vin cu sprijinul, dar soluția trebuie să vină de jos.

Piramida se construiește de la bază și deciziile se duc de jos în sus. Concursul la MNIR este deschis.

În seara aceasta ați jucat într-un spectacol de teatru. Cum faceți să găsiți un echilibru între jobul de ministru al Culturii și profesia de actor?

Joc doar în obligațiile pe care le am. N-am mai asumat nicio creație nouă. Deci, în afară de acest spectacol, mai am unul la Cluj. Voi avea trei reprezentații până la sfârșitul anului, deci astea nu sunt imposibile. Dar, niciodată n-am renunțat la meserie. Aceste responsabilități sunt trecătoare.

De ce ați vrut să intrați în politică?

N-am vrut să intru în politică, nici n-am intrat în politică. Am fost la locul potrivit în momentul nepotrivit sau invers, cum vreți să o luați. În decembrie 1989, la un mic cerc de literatură în Târgu Mureș, unde eram student în anul 2, noi, cu câțiva profesori, ne-am apucat și am făcut UDMR-ul. Am fost fondatorii UDMR-ului. Sunt membru fondator UDMR și unul dintre primii vicepreședinți pe probleme de cultură, că eram student la teatru, cel mai tânăr fiind.

Eram vicepreședinte pe județul Mureș al UDMR-ului din decembrie 1989. În momentul în care am intrat pe portalul radioului public, ca președinte director general, mi-am suspendat statutul de membru UDMR.

De la radio am trecut la TVR, am avut statut de producător TV, și nici până astăzi nu mi-am reactivat calitatea de membru cotizant al UDMR, dar trecutul și apartenența nu le neg.

Biografia dumneavoastră are acea pată care vă urmărește peste tot: decizia definitivă a instanței privind conflictul de interese. Ați fost găsit vinovat. Regretați ceva din perioada aia? Poate o decizie pe care ați luat-o?

Nu regret absolut nimic. A fost o luptă foarte ciudată, foarte interesantă. Am moștenit un proiect european, un proiect de finanțare europeană de 3 milioane de euro, care ajunsese în colaps. Deci, Se cheltuise cam un milion și ceva, era ultimul an, era în colaps și risca radioul să plătească înapoi toți banii cheltuiți. Și am salvat proiectul, am terminat cu laude, cu felicitări, ca exemplu de bună practică.

Și aici a venit organismal intermediar care a spus: trebuie să emiteți un ordin de președinte director general în care să vă desemnați coordonator.

Am zis că eu nu semnez așa ceva, nu mă numesc pe mine, trebuie să fie altă soluție. Și m-am împotrivit vreo două trei luni și organismul intermediar a spus nu, că trebuie și acest document. Am chemat toți consilierii juridici și mi s-a explicat foarte clar: este un act administrativ, dar nu el produce efecte juridice.

Eu am avut un conflict de interese în materie administrativă, așa se numește. Așa este încadrarea.

Decizia instanței a fost că nu mai aveați voie să ocupați o funcție publică timp de 3 ani.

Și n-am ocupat funcție publică timp de 3 ani.

Ați fost în Consiliul de Administrație al Radioului. Funcție publică plătită.

Nu este funcție publică. Este o calitate dobândită prin votul Parlamentului. Am trecut prin comisii și a votat plenul reunit, comisiile reunite. Deci cine face are obligația și dreptul de a desface. Tu nu poți să demisionezi.

Ba da, poți să demisionezi.

Dar de ce să demisionez? Nu e treaba mea. Eu am înștiințat Parlamentul că este această decizie. ANI a înștiințat Parlamentul. Parlamentul trebuia să se reunească și să ia decizia. Eu nu am o problemă de moralitate. Nu am fost vinovat de la bun început.

Dacă vreți, puteți să mă întrebați și de steag.

Este adevărat că ați dat foc steagului României?

Nu. Mai multă lume a verificat și nu există niciun fel de constatare, un raport, un referat, o condamnare sau ceva. Este o născocire a unei minți bolnăvicioase, dar făcută cu talent. A pus această amprentă pe fruntea mea când eram încă director la Timișoara.

Știți cine este această persoană?

Da, Ioan Ieremia, fost director al Teatrului Național din Târgu Mureș, pentru simplul fapt că nu am vrut să-i angajez fiul ca regizor la mine la teatru.

Am spus: am post de regizor vacant, dar stagiunea mea e plină, e o singură sală, e ocupat totul, nu am ce să-i dau de lucru. La care mi-a zis: dar nici nu-ți cer să-i dai de lucru, doar să-l plătești. Și am zis: “iertați-mă, sunt prea tânăr să fac astfel de aranjamente.” Aveam 25 de ani atunci, 24 când am luat concursul. Ne-am luat rămas bun și de atunci a început și m-a urmărit toată viața. El a dat în presă acest zvon.

Cu premierul maghiar Viktor Orbán aveți o relație? Vă cunoașteți?

M-a văzut prima oară în 2003, când am jucat ca actor în distribuția spectacolului de inaugurare a noului sediu al Teatrului Național din Budapesta, era pentru el marele eveniment și după aceea cred că de două ori ne-am intersectat. M-am întâlnit cu el inclusiv ieri, la congresul UDMR, dar nici măcar nu m-a recunoscut, nu ne știm, deci nu am o relație.

Ce părere aveți despre el și despre regimul pe care îl conduce?

Am mai spus, nu sunt politician. E altă țară, alte reguli, alte obiceiuri.

Deci el, pentru comunitatea pe care o conduce, își asumă bune și rele.

Dovada este procesul la Curtea Europeană de Justiție. Eu cred că pentru curaj și pentru consecvență, oricine poate fi respectat. Acum, dacă ești prim-ministru de 15 ani, nu poți să nu greșești, nu poți să nu deranjezi. Dar, repet, nu e problema mea. Ceea ce mă interesează pe mine este să văd avantajele dialogului cu regimul Orban.

Or regimul Orban, din punct de vedere al susținerii culturii în general și inclusiv al susținerii culturii din afara Ungariei, de care beneficiem și noi…. eu am convingerea că indiferent cine va fi câștigător după alegerile de anul viitor, cultura va trebui să găsească modalitatea în care să devină în continuare punte de dialog.

Dar știți că, la firul ierbii, artiștii din Ungaria spun că e din ce în ce mai rău cu acest regim, că actele culturale care favorizează regimul sunt finanțate, cele care îl critică nu.

După atâția ani, după atâția mandate, e clar că lucrurile se duc și în direcție bună și în direcție rea. Noi toți, în viața noastră, facem greșeli. Știți cum se spune: domnule, ai ajuns ministru sau ai ajuns director, te-ai schimbat. Dar de foarte multe ori nu omul se schimbă, ci de multe ori cei care vor să-l vadă altfel îl împing să fie, îi se construiește o imagine. Hai să zic altfel: lingușitorii îl transformă în altceva. E foarte interesant.

Eu cred că m-am școlit, dar asta nu înseamnă că sunt pus la adăpost de greșeli, de a mai călca pe câte o zonă sensibilă. Îmi cer scuze, dacă pot, dacă observ, dar sunt situații în care rănești fără să observi.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post INTERVIU András Demeter, ministrul Culturii: “Dacă nu ne schimbăm conduita, vom ajunge la imposibilitate de plată. Întregul sistem cultural trebuie regândit.” appeared first on Cultura la dubă.

Într-o țară occidentală, un regizor multipremiat la cele mai importante festivaluri de film are statutul unei celebrități. În România, Radu Jude, un regizor multipremiat la cele mai importante festivaluri de film, ia Bucureștiul la pas și trece aproape invizibil printre oamenii apăsați de grijile zilnice.

E cât se poate de conectat la farmecul, dar mai ales la haosul țării noastre și se lasă inspirat de orice vede pe stradă, în interacțiunile cu autoritățile, în presă sau pe social media. “România oferă foarte mult material unui cineast. E de ajuns să ieși pe orice stradă și poți face un film în momentul ăla, pe loc.”

Între frecventele participări la festivaluri internaționale, nu încetează să deschidă și să dezvolte zeci de foldere care cuprind idei pentru viitoarele sale filme. Printre proiectele la care lucrează acum se numără un film produs majoritar de francezi, pornind de povestea unei românce care lucrează peste hotare, în timp ce fiica sa rămâne acasă, un alt film despre o româncă din mediul rural care face videochat și un Frankenstein cu Sebastian Stan în rol principal, după cum regizorul dezvăluie în premieră pentru Cultura la dubă, în interviul de mai jos.

Recent premiat anul acesta cu Ursul de Argint pentru scenariul filmului Kontinental ’25, Radu Jude participă peste câteva zile la Locarno cu noul său film, Dracula – un proiect născut dintr-o glumă. Ambele au fost filmate cu telefonul, din lipsă de resurse, dar și dintr-un curaj nebun.

“La un moment dat niște oameni m-au acuzat că vreau să distrug toată industria de film și toată lumea să facă filme cu telefonul și fără bani. Eu nu spun că trebuie să facă toată lumea filme cu telefonul, dar întrebarea e: ce faci dacă nu ai acces la altceva? Răspunsul meu este: eu o să continui să fac filme așa cum pot. Nu mă interesează dacă sunt considerate bune sau proaste, eu vreau să fac filme.”, spune Jude.

Martin Scorsese l-a elogiat pe Radu Jude, alături de Mungiu, Porumboiu și Puiu, într-un clip devenit viral, iar Centrul Pompidou îi va dedica în această toamnă o retrospectivă integrală a filmelor sale.

Dar dincolo de laude, de premiile deja câștigate și de cele ce vor urma, Jude și-ar dori mai degrabă măsuri concrete care să sprijine accesul românilor la cultură, cum ar fi restaurarea unor săli de cinema sau modernizarea bibliotecilor din mediul rural.

Despre toate acestea am vorbit recent, într-o dimineață de vară bucureșteană. Lângă noi erau ultimele rămășițe ale Cinematografului Patria – un stindard al nepăsării și neputinței autorităților de a restaura Blocul ARO, prima clădire modernistă din capitală.

***

Radu, urmează participarea la Locarno, cu ce te ocupi în perioada asta?

Sunt în plină pregătire cu un film nou pe care o să-l fac pentru un producător francez, Saïd Ben Saïd. Titlul este provizoriu – Jurnalul unei cameriste, pentru că e un fel de dialog cu cartea lui Mirbeau (n.r. scriitorul francez Octave Mirbeau 1848 – 1917.

Și Saïd mi-a propus, acum vreo doi ani, să scriu orice vreau pentru el, dar acțiunea să se petreacă majoritar în Franța. Cum nu pot să fac un film franțuzesc 100%, m-am gândit la o poveste care să fie între România și Franța, și atunci am pornit de la povestea unei tinere femei care lucrează pentru o familie din Franța, în timp ce fiica ei a rămas în România.

E un film, într-un anumit sens, mic și așezat, diferit de ce am făcut sau mai aproape de Kontinental, să zicem, așa ca stare, unde montajul va fi elementul central, cred. Și trebuie să-l filmez anul ăsta. A fost respins de CNC-ul românesc unde am aplicat pentru o coproducție minoritară, a trebuit să obținem banii din alte părți și îl facem fără participare românească, din păcate. Mi-ar plăcut să fie și românească.

E interesant căspui că a fost respins de CNC, fiindcă în bula cinematografiei din România, mulți au impresia că tu câștigi mereu concursuri la CNC. Dar, iată că ai și proiecte respinse.

Da, am multe respinse. Anul ăsta am avut ambele proiecte respinse. Unul a fost respins cu o notă atât de mică încât nici nu apare pe lista finală.

Kontinental ’25, într-o variantă de scurtmetraj, a fost respins. Dracula a fost respins o dată, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii a fost respins o dată. Impresia asta vine din faptul că, având mai multe proiecte, mai și câștig și atunci pare că eu câștig tot timpul. În realitate, nu e așa. Eu nu vreau să pară că e un fel de văicăreală asta, nu este deloc, doar vreau să explic.

Apropo de respingere, povesteai într-un interviu că Dracula s-a născut, de fapt, dintr-o glumă, că erai la niște întâlniri cu tot felul de producători care îți respingeau proiectul Babardeală cu bucluc (n.r. filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a câștigat apoi Ursul de Aur în 2021) și le-ai spus unora că ai și un Dracula, poate sunt interesați de asta.

Da, fix așa a fost, era destul de frustrant. Lucram cu Ada Solomon atunci. Eu mi-am dat seama că în calitate de cineast, în mecanismul ăsta, ești un pic ca un cal de curse. Câștigi o cursă, după aceea lumea pariază pe tine. Dacă pe următoarea n-o câștigi, se face gol în jurul tău.

Și, după ce câteva dintre filmele mele n-au performat nici în festivaluri, nici la vânzări, așa cum își doreau unii din partenerii noștri,  am constatat că e destul de dificil să mai găsim finanțări la partenerii din străinătate cu care colaboram.

Răspunsurile erau de genul: anul ăsta suntem ocupați cu altceva, mulțumim frumos. Și atunci, cu Ada am mers la piețe de proiecte. Se consideră că trebuie să ai mari probleme dacă după ce faci primul, al doilea film, ajungi din nou să mergi acolo.

Eu n-am nicio problemă cu asta, nu gândesc deloc în termenii ăștia, nici Ada, de altfel. Dar, într-adevăr, proiectul ăla n-a interesat pe foarte multă lume atunci. Am propus un Dracula inexistent un pic din frustare, un pic din amuzament și din plictiseală, pentru că la piețele astea, practic, stai la o masă și ai 12-14 întâlniri pe zi de câte o jumătate de oră fiecare, vreo 4-5 zile la rând.

De la un punct încolo înnebunești, tot repeți același lucru și vezi în ochii omului din fața ta că, de fapt, nu e interesat. Și atunci am zis în glumă: știi, uite, am putea să facem un Dracula. Sau am un proiect, de fapt nu aveam nimic. Și asta a provocat interes.

Și ai zis fix în glumă, n-aveai nimic în minte atunci?

Nu, zero. Zero. Dar după ce m-am întors, vorbind cu Ada, zic, de ce nu?

Apoi, în pandemie, am scris prima variantă de scenariu. De fapt, am citit cartea (n.r. Dracula, de Bram Stoker, anul 1897), care mi se pare o capodoperă, o carte foarte importantă și foarte avangardistă în felul ei, dar nu mă interesa absolut deloc. Și nu numai că nu mă interesa, dar Dracula e un mit cinematografic deja, cu milioane de variante, încât mi-am zis cu ce vin eu, din România? Hai că încerc să vin cu perspectiva locală.

Chestie care mi-a plăcut foarte tare până la urmă. Așa că urmează să fac și un Frankenstein în România, cu Sebastian Stan, care m-a invitat să lucrăm împreună.

Sebastian m-a contactat acum ceva vreme, mi-a spus că i-ar plăcea să colaborăm, dar nu aveam nicio idee. În cele din urmă, m-am gîndit, în timp ce lucram la sunetul de la Dracula, că aș putea să-i propun un film care să plece de la realitatea închisorilor CIA de pe teritoriul României, de acum 20 de ani, și să combinăm ideile astea cu un alt mit cinematografic, cel al monstrului din Frankenstein. Sebastian a zis da, așa că m-am apucat de scenariu, dar va mai dura ceva.

De ce te-ai gândit la el? Este și o strategie de marketing?

Pentru că îl apreciez foarte mult, e un actor grozav și pare un tip foarte curios, așa că am zis: why not?

E important să recunosc, poate că nu e prea sexy că spun asta, dar eu n-am niciun fel de proiect ideal sau visat la care să mă gândesc obsesiv. Dacă am o idee, încerc să o fac, dacă pot, atât.

Și o să explic de ce fac, de fapt, ceva mai multe filme. Am vrut să citesc toată Comedia Umană a lui Balzac (n.r. operă de 9 volume ce cuprinde 91 de lucrări terminate și 46 de lucrări neterminate), am citit introducerea doar. (râde) Dar e o introducere interesantă, pentru că Balzac a scris-o ulterior, de fapt, când a început să-și adune romanele și nuvelele în ciclul ăsta mare numit Comedia Umană.

Și are o pagină care m-a atins foarte tare, unde vorbește la un moment dat despre  faptul că regretăm că în anumite civilizații deja pierdute n-a existat nimeni care să consemneze poveștile lor. Și, pentru noi, înțelegerea acestor civilizații e pierdută. Și că el, spune Balzac acolo, încearcă să facă asta pentru societatea franceză a momentului, să consemneze schimbările din societate. Spune la un moment dat: aș putea să mă consider un fel de secretar al societății franceze, al istoriei.

Nu asta face orice artist, de fapt?

Ba da, ba da, doar că mi s-a părut important că, dacă e făcut sistematic, atunci trebuie să existe un număr mai mare de lucrări.

Cred că România de azi are un sol foarte, foarte fertil pentru ficțiune, pentru narațiuni. Sigur, e dificil pentru viața noastră de zi cu zi, dar, altfel, se întâmplă atâtea lucruri încât ăsta este motivul principal pentru care am hotărât să fac mai multe filme, indiferent dacă sunt bune sau proaste, adică să mă preocupe mai mult cantitatea decât calitatea, ceea ce sigur nu e nici cel mai inteligent și nici cel mai artistic lucru.

Dar cred că noi trăim un moment în România, ca poziție în periferia Europei, lângă Rusia, lângă Ucraina, lângă Turcia, cu o istorie recentă atât de traumatizantă, de la dictaturi fasciste, comuniste, tranziția, regimul de acum care e tot mai plin de inegalități și plin de lucruri absurde – mi se pare că toate astea fac din România un loc foarte bun pentru cinema.

Dacă te întâlnești, de exemplu, cu cineva din Norvegia sau Suedia sau Elveția, descoperi că sunt destul de blocați. E o societate care, sigur, e funcțională, dar e într-un fel înghețată, pe când societatea românească nu e.

Și asta mă face să mă gândesc la China contemporană într-un fel, sigur, păstrând proporțiile, dar cineaștii cei mai interesanți din China sunt, după părerea mea, printre cei mai buni din lume în momentul de față. Wang Bing, care e un mare documentarist, sau Jia Zhang-ke, care e un regizor de ficțiune, în principal, dar și documentarist, sunt foarte, foarte buni nu doar datorită talentului lor și viziunii lor artistice, dar ce e puternic în filmele lor e China, pur și simplu, care e în fața camerei lor.

Când vezi cum arată orașele în China, cum sunt raporturile dintre oameni, dintr-o dată e atât de puternic și atât de concentrat și la un nivel mult mai mare față de ce se întâmplă în societățile occidentale, încât totul e mult mai interesant, de fapt.

Mi se pare că, într-un anumit sens, repet, păstrând proporțiile, și România e într-un soi de dinamică socială, economică, politică, ideologică. Și toată această dinamică generează personaje, cum spunea Balzac, sau povești, sau situații pe care mi se pare important să le folosesc, să le documentez, să le integrez cumva în ce fac. Și de aici dorința de a face mai multe filme. La anul o să fac două filme deodată în România.

Unul va fi finanțat în parte de un producător brazilian, în parte din România, să vedem, fără CNC, cel mai probabil, are drept personaj principal o femeie de la țară care face videochat.

Dar ți se pare că societatea românească îți oferă suficient de multe individualități și subiecte astfel încât să nu devii repetitiv, fiindcă până la urmă sunt niște teme de bază – corupția, indiferența oamenilor, lipsa de empatie și așa mai departe.

Nu mă gândesc atât de mult la teme în sensul lor abstract, cât la ce spunea Fassbinder (n.r. Rainer Werner Fassbinder, regizor german 1945 – 1982). Fassbinder e un model în sensul ăsta pentru mine. A făcut 40 și ceva de filme și a murit la 37 de ani. Filmele lui documentează extraordinar anii ‘60-‘70. El avea ideea asta că filmele nu ar trebui să fie despre ceva, ci cu ceva. Și din punctul ăsta de vedere sunt de acord cu el.

Adică pe mine mă interesează mai puțin subiectul sau cum subiectul ăla se transformă în cuvinte, odată ce filmul e făcut.

Vorbind puțin despre Kontinental ‘25, spuneai că nu a fost gândit neapărat pentru a fi filmat în Cluj, dar că ideea ți-a venit ulterior, descoperind Clujul, acolo unde predai la UBB?

Ideea pentru Kontinental era un pic mai veche și nu își găsise o formă. Am foarte multe, zeci de începuturi de scenarii, de povești, subiecte, de personaje, le țin undeva în laptop. Sunt niște foldere în care adun materiale, idei, imagini. Și, la un moment dat, când un folder devine un pic mai mare, mi se pare că pot să încep să lucrez ceva în jurul lui. Sau nu. De multe ori mă blochez.

Kontinental a fost un proiect care a pornit de multe ori și de fiecare dată s-a blocat. Prima dată am încercat să-l fac prin 2012. Recent, trei lucruri au făcut să se structureze ca un posibil proiect.

Unul a fost experiența de a vedea Cluj și Florești, de care eu tot auzeam că e îngrozitor. Am zis că vreau și eu să văd ce-i acolo. Acum mi se pare că n-am reușit să obțin în film sentimentul pe care îl ai când te duci în Florești, care e un amestec între case foarte frumoase și scumpe, combinate cu blocuri ieftine, prost făcute, totul înghesuit. E un sentiment destul de puternic care în film nu a ieșit bine. N-am știut să-l redau. Am încercat, s-a obținut cât s-a obținut.

Deci asta a fost atunci când am văzut Florești și mi-am spus, ok, poate povestea asta merită făcută în Cluj și în jur.

Al doilea moment a fost lectura unui eseu al lui Gorzo despre Graham Greene și Europa ’51, al lui Rossellini, pe care l-am revăzut și dintr-o dată s-a mai îngustat câmpul de posibilități care era infinit, iar asta e întotdeauna de ajutor.

Și al treilea element care a apărut este că Dracula a fost, de fapt, proiectul lucram anul trecut, când producătorul Alex Teodorescu de la Saga Film mi-a zis: băi, avem o problemă, așa cum ai gândit tu scenariul este, de fapt, mult mai scump. Am defalcat bugetul, am început să mai tai micile lucruri, dar de fapt bugetul era corect și era de două ori mai mult decât ne puteam permite.

Și atunci a fost o situație de criză. Marius Panduru, operatorul care lucrez, mi-a zis: hai, mă, să-l facem! dă-o dracu’, hai să-l facem. Testăm niște camere mai mici, mai lejere, eu mă adaptez cu o echipă foarte mică, mai taie din zile, mai taie din povești.

Am tăiat două capitole din film (e un film cu povești multiple), am tăiat din zile și am început să testăm diverse camere lejere. Am făcut vreo 15 tipuri de teste. Și atunci am spus hai să testăm și camere din astea gen iPhone, GoPro. Și, dintr-o dată, văzându-le comparativ, mi-am spus asta e, cu asta mergem, filmăm pe iPhone. Și în momentul în care am hotărât asta deja o parte din buget s-a mai dus un pic.

Aveam mult de filmat noaptea prin Sighisoara, am testat camerele și noaptea și mi-am zis ok, putem filma fără să aducem lumini, proiectoare, toate rahaturile astea care sunt parte din producția unui film și care consumă o grămadă de bani și am spus: ok, mergem și filmăm ca niște turiști.

Și în momentul în care am hotărât asta, dintr-o dată mi-am amintit de celălalt proiect și zic: wow, dar stai puțin, aș putea să-l fac și pe ăla pe lângă Dracula.

Tot timpul mi-am dorit să fac asta. Făcusem deja încercarea asta cu Ada Solomon, când am făcut Babardeală cu bucluc, am făcut și două scurtmetraje legate de el. Ceea ce a fost un pic mai simplu. Dar acum am zis: hai să le facem pe amândouă. Și, discutând cu Alex, producătorul, el a zis: ok, hai să le facem. Deja aveam castingul făcut pentru Dracula și echipa făcută și am întrebat parte din echipă și din actori dacă vor să joace în filmul ăsta, urmând să fie plătiți fie în funcție de numărul de zile de filmare, fie având un procent din vânzările filmului. Și au zis cu toții da.

În felul ăsta am putut să le facem pe amândouă, într-un mod care mi s-a părut satisfăcător și am zis ok, hai să păstrăm metoda asta.

Deci Dracula e filmat tot cu telefonul.

Da, da. Da, absolut.

Mi s-a părut interesant că pe scena de la Berlin, când ai luat Ursul de argint pentru scenariul filmului Kontinental ‘25, ai spus: “e amuzant că primesc premiul pentru scenariu, fiindcă eu sunt un scenarist foarte slab”. De ce ai zis asta?

Ca dovadă și unele dintre scenariile mele sunt respinse la CNC. Nu era o glumă.

De ce crezi asta despre tine?

Pentru că, de fapt, există un mod de a te raporta la cinema care mi se pare foarte limitat și care este prin poveste. Sau prin dramaturgie, prin scenariu, dacă vrei. Or, pentru mine, care sunt școlit la școala Nouvelle Vague (n.r. curentul cinematografic Noul Val Francez), scenariul nu contează, e zero. N-are nicio importanță. Are importanță, bineînțeles, ca organizare a ideilor. E un punct de plecare pentru film.

Un film despre viața lui Iisus, să zicem, care are evident aceeași poveste, ar fi identic cu orice alt film despre viața lui Iisus. Dar pot să spun despre filmul lui Pasolini că e o capodoperă, despre filmul lui Zeffirelli că e un kitsch absolut. Ce le diferențiază este exact ceea ce ține de cinema. Și ăsta este singurul lucru care mă interesează. Nu subiectul sau povestea.

Așa cum la pictură nu contează subiectul. Nu contează că cineva pictează crucificarea lui Iisus și altcineva pictează floarea soarelui. Nu poți să spui dom’le, ăla e mai bun. Ce scenariu are? Floarea soarelui e nimic.

Există o atenție din ce în ce mai obsesivă a industriei de film, în general, și a unei părți a criticii și a mai tuturor spectatorilor pentru poveste. De aici obsesia pentru seriale TV, unde nu contează decât narațiunea.

Or, criticii de la Nouvelle Vague, deveniți ulterior cineaști, Truffaut, Godard, au venit cu ideea asta care a fost relativ nouă la momentul respectiv, care spune că, în definitiv, poveștile nu contează. Și cineva ca Hitchcock, de exemplu, <<este cel mai mare creator de forme din secolul XX>> – spune Godard, preluând o formulă a lui Malraux adresată lui Picasso, cel mai mare creator de forme, pentru că, de fapt, poveștile alea nu contează. Contează ce face Hitchcock cu ele, cum arată ele, ce forme apar. Sigur, eu nu sunt împotriva scenariului, nu sunt împotriva importanței poveștilor, a dramaturgiei, doar că ce mă interesează este ce urmează după.

Concursul de la CNC e un concurs de scenarii. Și practica e tot mai răspândită în lume. Asta duce către un cinema bazat pe text, bazat pe scenariu, bazat pe poveste. Și asta se vede.

Sigur că sunt extraordinari regizori, nu asta discutăm, dar sunt toate scenarii foarte puternice într-un anumit sens, foarte solide, ceea ce pe de-o parte e bine, pe de altă parte mi se pare că limitează puțin, de aceea cinematografia română mi se pare că e un pic limitată din multe puncte de vedere.

Faci des referințe la cineaști mari pe care îi admiri și care poate te-au influențat într-un fel, dar nu prea am văzut să faci referințe la cineaști români. Ar fi totuși cinești români pe care îi apreciezi, care te-au inspirat?

Bineînțeles, întotdeauna pe Lucian Pintilie l-am menționat ca fiind foarte, foarte mare. Și chiar am trăit un moment foarte emoționant, pentru că el m-a susținut foarte mult pentru Inimi Cicatrizate. Mihai Chirilov, care îi pregătea atunci o retrospectivă la TIFF, mi-a zis: uite, Pintilie a aflat de Aferim!, la care era terminat montajul, dar nu și sunetul, și vrea să-l vadă, poți să-i trimiți un DVD? Și tot Chirilov a zis: da’ nu vrei să-i printezi scenariul de la Inimi Cicatrizate, să-i dau să-l citească? că ar fi curios.

Zic ok și am dat lui Mihai DVD-ul și scenariul. Chiar în seara aia Pintilie m-a sunat și a zis: “Dragul meu, am văzut scenariile tale”. Zic: care scenarii? Zice: “Păi Aferim eu îl consider încă un scenariu, că nu e terminat filmul cu sunet.” L-a lăudat, a avut și niște critici legate de cum sunt prezentați boierii în film.

Și după aia, despre Inimi cicarizate a zis ceva foarte emoționant, a zis: “De ce n-am făcut eu filmul ăsta? Cum de n-am făcut eu filmul ăsta? Că eu știam cartea asta. Cum de nu m-am gândit să-l fac eu în felul ăsta? Cum de nu mi-a trecut mie prin cap? Sunt foarte supărat.”

Și apoi a zis: “ai nevoie de ajutor?” Și zic: bineînțeles. A zis: “ok, o să vorbesc să te ajut cu niște bani”. El conducea studiul cinematografic al Ministerului Culturii și a făcut lucrul ăsta.

Și eu îi admir pe toți cineaștii mai mari decât generația mea, am fost asistent la ei, cu unii sunt amic. Am fost asistent la Radu Muntean, pe Corneliu Porumboiu îl știu de 25 de ani. Dar nu știu cum să spun, eu nici nu mă iau în considerare față de ei, mă consider așa, la genunchiul broaștei, cum s-ar zice. Am doar admirație pentru ce fac ei.

Și Andrei Ujică e cineva care m-a influențat foarte mult. Filmul lui și al lui Harun Farocki, Videograme dintr-o revoluție (1992), e chiar primul film de montaj pe care l-am văzut. Îi spuneam lui Andrei că l-am văzut prin 1998 la o proiecție de la Cinematecă și n-am înțeles mai nimic atunci.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la Moartea domnului Lăzărescu (2005, n.r. regia Cristi Puiu), film la care tu ai fost regizor secund. Cum a fost pentru tine experiența de atunci și cum vezi acest film, ca moment de referință, în istoria recentă a cinematrografiei românești?

Eu în perioada aia lucram full time ca asistent de regie, fie pe la filme străine, fie pe la filme românești. Și am fost foarte impresionat și entuziasmat că cineva face un astfel de film românesc. M-a impresionat foarte, foarte mult. Pe de o parte pentru că a fost făcut cu un buget relativ mic în epocă.

Iar faptul că se putea face, se putea gândi un film românesc în termenii ăștia, un film atât de direct, era extraordinar. Și a rămas în continuare.

Ți se pare că a deschis cumva porțile către cinematografia românească acel moment cu Moartea domnului Lăzărescu de la Cannes (n.r. premiat cu Un certain regard)?

Da, da, cu siguranță. Și totodată s-a mai întâmplat ceva important, în același timp, a fost o schimbare de regim în România și noul ministru al Culturii de atunci, doamna Mona Muscă, a schimbat practic legea cinematografiei, e cea pe care funcționăm acum, legea pe care am reușit și eu să câștig finanțare pentru Lampa cu Căciulă, primul scurtmetraj pe care l-am făcut.

S-au unit niște momente importante în acea perioadă: momentul Moartea domnului Lăzărescu, momentul lui Mungiu cu Palme d’Or și schimbarea de legislație pentru cinematografie.

Acum, e o întrebare dacă cinematografia românească e într-o situație la fel de bună ca acum 15-20 de ani. Impresia mea e că nu este.

De ce?

Ceea ce funcționa acum 20 de ani nu cred că mai poate funcționa în același fel în lumea de azi. De exemplu, unul dintre marile lucruri pe care tipul ăsta de cinema realist le-a adus a fost posibilitatea de a reconstitui viața privată, viața intimă, lucruri care nu sunt în public.

Or, acum, de când cu rețelele sociale, cu TikTok-ul, nu știu ce, lucrurile astea le vezi, de fapt, mult mai puternic în aceste tipuri de materiale. Nu știu dacă mai merge să mai faci un film într-un dormitor și să ai senzația că reconstitui niște relații, care în mod normal nu se văd.  Ele nu se vedeau acum 20 de ani, dar acum sunt vizibile peste tot.

Și în sensul ăsta mi se pare că, de fapt, cinemaul de astăzi trăiește o criză reală. O criză reală legată de faptul că suntem înecați de tot felul de imagini, de toate felurile. Imaginele astea generate cu inteligența artificială fac ca cinemaul să fie și mai puțin relevant în forma lui și cred că e nevoie ca cineva să se găsească un mod de a rezolva criza asta. Cinemaul a fost tot timpul minat de diverse crize.

Consideri că această criză asta afectează și filmul documentar? fiindcă eu am impresia că ce s-a întâmplat foarte bun este că a crescut și interesul publicului și numărul de realizatori de film documentar în România.

Este adevărat și unele sunt foarte bune și asta are de-a face și cu democratizarea mijloacelor de producție și cu faptul că poți face film cu o cameră lejeră, fără lumini, cu un telefon, eventual.

E adevărat că nici nu am urmărit toată producția de film documentar, deci nu știu în ce fel sunt relevante sau nu.

Iar asta cred că e o problemă. Dacă înțelegi mai mult din TikTok sau din Instagram, atunci mi se pare că cinemaul are o problemă.

Care-i procesul tău de lucru cu actorii, de la casting, la repetiții? Cât de mult pregătiți dinainte, cât de mult improvizați pe platoul de filmare?

La fiecare film lucrurile sunt diferite. De exemplu, la Dracula și Kontinental ‘25, au existat mai multe straturi. Unul din ele a fost, de pildă, că mi-am dorit foarte tare să lucrez cu actorii de la teatrul independent Reactor din Cluj.

Admirând independența lor și dorința lor de a lucra așa în continuare, de a face teatru relativ underground, cu mijloace puține și, nefiind folosiți în film, nefiind cineaștii interesați de ei, poate cu una sau două excepții, mulți n-au jucat în niciun film niciodată și atunci mi-am spus: o să iau cât mai mulți actori de la Reactor și am organizat un casting printre ei și am acoperit foarte multe roluri cu ei.

N-ai teama asta că riști cu niște actori care nu au neapărat experiență?

Ba da, dar mi se pare că merită riscul. Așa l-am descoperit pe Adonis Tanța, care are un tip de umor foarte apropiat de umorul meu, dar și ceilalți sunt actori foarte, foarte buni, Andrada Balea, Alexandra Harapu, Doru Taloș, Endre Racz, Oana Mardare, toți sunt foarte buni. Și mă bucur foarte mult că i-am cunoscut și sper să mai lucrez cu ei.

Altfel, nu-mi place castingul tradițional, deși trebuie să-l fac. E ceva care nu-mi place, îmi repugnă puțin.

Și apoi, lucrul pur și simplu a fost mai mult asupra textului. N-am făcut niciun fel de repetiții pentru filmare. Am filmat extrem de repede, din motive financiare. Asta e valabil la ultimele mele 5-7 filme, toate au fost filmate repede, pe pilot automat, pentru că n-am avut niciodată suficienți bani.

Faptul cănu faci repetiții cu actorii înainte înseamnăcăle acorzi destul de multă libertate?

Nu. Nu acord libertate actorilor. Adică, depinde. În unele situații da, în altele nu. Cu puține excepții, cum ar fi Alexandru Dabija, care e regizor, de fapt, mi se pare că soluțiile propuse de ei nu sunt neapărat în linia care mă interesează pe mine. Și atunci le reglez la fața locului, da.

Și toate lucrurile astea, gesturi, mișcări, cuvinte, durate, sunt materia primă a punerii în scenă, nu le-aș putea lăsa în cârca altora. Deci nu, nu e multă libertate din punctul ăsta de vedere, dar între indicațiile pe care le dau, ca să zic așa, e foarte multă libertate.

Faci deseori statement-uri militând pentru cinemaul de autor și creativitate în industria de film, indiferent de resursele pe care le ai la dispoziție. Dar dacă, totuși, ți s-ar da ocazia să faci un film cu un buget foarte mare, te-ai înhăma la asta și cum ai profita de bani?

Aș profita ca Godard, făcând trei filme din bugetul ăla. (râde)

Nu, acum aș vrea să nuanțez un pic aici, pentru că la un moment dat niște oameni m-au acuzat că vreau să distrug toată industria de film și toată lumea să facă filme cu telefonul și fără bani.

Evident că nu e deloc asta intenția mea, nici nu mă interesează ce fac alții, să facă fiecare ce vrea, bineînțeles. Eu am descoperit, însă, că există o rezistență a ceea ce numim industrie de film față de democratizarea mijloacelor de producție, față de lărgirea accesului la a face cinema și pentru amatori.

De exemplu, într-un interviu, Nae Caranfil, care sigur e un cineast pe care îl admir foarte mult, nu e o critică la adresa lui, dar m-a surprins că spunea aș sfătui pe oricine să nu se mai apuce de cinema, pentru că acum un cineast și un Gigel din clasa a 6-a sunt egali, zice Nae. Că acum nu mai e nicio magie, toată lumea poate să facă un film, să-l pună pe YouTube. Eu văd lucrul ăsta ca pe ceva absolut extraordinar.

Faptul că poți scrie o poezie nu te transformă în Baudelaire, faptul că poți să dai cu creionul nu te transformă în Picasso sau în Rembrandt, nici faptul de a avea posibilitatea de a face un film nu te transformă într-un mare cineast, dar faptul că există posibilitatea asta mi se pare foarte important și cred că o artă câștigă foarte mult prin democratizare, nu pierde.

Și, atunci, dorința mea e să arăt că, de fapt, cinemaul se poate face și altfel. Mai ales într-o țară cum e România de astăzi, întotdeauna într-o criză economică și, în momentul de față, în pragul unei crize și mai mari, e posibil ca anumiți cineaști, tineri sau nu, e și cazul meu, până la urmă, să aibă de ales: ori fac un film cu mijloace minimale, ori nu fac nimic. Asta e tot.

Și asta e o chestie prezentă mai mult în țările sărace și în Europa de Est decât în țările europene bogate.

Am fost în Bulgaria cu lansarea unui film, a fost un mic cocktail cu cineaști bulgari și m-am speriat. Erau ca o adunatură de zombi, toți deprimați, cocârjați, privind în jos și toți, cu o singură excepție realmente așteptau ca CNC-ul bulgăresc, care era atunci în niște procese, închis de niște ani, să se redeschidă și să înceapă să finanțeze filmele lor. Și mi s-a părut ceva îngrozitor de trist.

Toți așteptau de ani de zile, nu a mai făcut nimeni niciun film, lucraseră foarte puțin, supraviețuiau făcând televiziune, publicitate, clipuri.

Și am zis: băi, nu vreau să ajung așa. Nu! Trebuie să găsesc alte formule. Și există tehnologie acum. Sigur că apar fel de fel de alte probleme în momentul ăla. Eu nu spun că trebuie să facă toată lumea filme cu telefonul, cum spunea Béla Tarr în interviul pe care l-ai făcut tu, dar întrebarea e: ce faci dacă nu ai acces la altceva?

S-a întâmplat un fenomen foarte interesant cu acea declarație a lui Scorsese despre filme române și în special despre filmele tale. Noi am pus pe Cultura la Dubă un reel cu acea declarație și a adunat milioane de vizualizări, încă se distribuie zilnic. Părea că s-a trezit un sentiment naționalist în români, la fel cum se întâmplă de fiecare dată când voi, cineaștii români, câștigați premii importante. Dar de ce crezi că acest sentiment nu se traduce în prezența românilor în sălile de cinema?

Am văzut recent Kontinental ‘25 la cinema în mall și am fost doar 3 oameni în sală.

E o întrebare care presupune foarte multe răspunsuri, de fapt. Toate probabil parțial adevărate.

Cred că există acest complex al periferiei, care mi se pare dăunător și care face ca o parte din societate să sară niște etape, imaginându-și că niște lucruri mari vor însemna un fel de salvare. De exemplu, premiul Oscar pentru cinema sau premiul Nobel pentru literatură.

Și mie mi se urează din când în când să ajungi la Oscar, să iei un Oscar, deși nu mă interesează absolut deloc. E un tip de marketing acolo în spate și un anumit tip de estetică a majorității filmelor care ajung la Oscaruri, iar pe mine nu mă interesează deloc. Fără să însemne asta că am o problemă cu Oscarurile sau că sunt vulpea care n-ajunge la struguri.

Dar există această obsesie. Domne, dacă ajunge un film românesc la Oscaruri! Ei, a ajuns filmul lui Alex Nanau, la două nominalizări. So what? Sigur, a fost un moment foarte frumos pentru cinemaul românesc, un moment foarte bun pentru Alex. Filmul a avut multe beneficii de obținut de pe urma acestui eveniment și asta a fost tot.

În realitate, lucrurile care contează sunt cele care se construiesc mai modest și care nu se văd.

De exemplu, dacă ar mai apărea două, trei cinemateci bine finanțate în țară și dacă ar exista un acces mai mare la cultură, dacă s-ar traduce cărți de cinema și nu s-ar pune TVA-ul majorat pe cărți, toate astea ar fi mai importante decât să mai ajungă un film românesc la Oscaruri.

La fel cu Scorsese. Ok, a zis nu știu ce despre filmele mele. E un lucru bun, important în felul lui, dar nu schimbă nimic, de fapt.

La fel e obsesia cu Cărtărescu, să ia Premiul Nobel pentru literatură, că asta va însemna ceva extraordinar pentru cultura română. Ce va însemna pentru cultura română? Nu va însemna nimic lucrul ăsta. Eu îmi doresc să ia Cărtărescu Premiul Nobel, dar în același timp, ce ar fi important pentru cultura română sunt lucrurile astea care nu se văd, care nu sunt atât de spectaculoase. Și astea nu există, de fapt.

Primul ministru de curând s-a luat de bibliotecarele de la țară, că nu stau destul în biblioteci. Eram în Polonia la un festival și vorbeam cu cineva de acolo despre chestia asta. Și îmi zicea: băi, dar să știi că, uite, în Polonia, bibliotecile de la țară sunt din ce în ce mai tari, sunt din ce în ce mai bine aprovizionate, cu cărți noi, cu discuri, cu DVD-uri, cu nu știu ce. Asta ar trebui să fie preocuparea. Abia atunci ar avea sens.

Așa să te apuci să zici că, doamne, stau degeaba la bibliotecă acolo. Păi normal că stau degeaba. Cine intră în bibliotecile alea să ia o carte?

Asta mi se pare mai important decât aceste mici momente care ni se par foarte mari și care, sigur, eu nu le neg, au importanța lor, dar care, de fapt, în realitate nu înseamnă nimic decât, eventual, punctual pentru o anumită situație, pentru un anumit artist, pentru o anumită operă. Așa cred.

Ca și la sport, nu? Toată lumea îl laudă, pe bună treptate, pe David Popovici, care e cu adevărat extraordinar, dar, în realitate, dacă cuiva i-ar păsa cu adevărat, ar face lucrurile alea pentru sportul de masă, să existe bazine de înot.

Știi, am copil mic, n-am unde să joc fotbal cu el în București.

Ce te-a făcut să rămâi în România în toți acești ani?

Nu știu, nici nu am pus problema plecării acut. Mai ales că de 25 de ani încoace, mi se pare că cinemaul românesc a fost într-o dezvoltare și am avut tot timpul senzația că aparțin cumva, că fac parte dintr-o mișcare, dintr-un moment în care lucrurile se dezvoltă.

Și am în continuare senzația asta, deși această dezvoltare pare un pic ajunsă la o fază de platou.

Așa cum Fassbinder își dorea să facă filme germane pentru poporul german, eu fac filme românești pentru români, în primul rând, deși sunt tot tipul acuzat că le fac pentru festivalurile internaționale. Nu-i adevărat!

E de ajuns să vezi cât de românești sunt poveștile mele și cât de multe am pățit, cât de mult am fost respins tocmai din cauza asta. De exemplu, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, realmente a avut foarte mari probleme în a fi distribuit, și în marile festivaluri și în distribuția curentă internațională, răspunsul fiind: e o chestie prea locală, e plin de referințe la Antonescu, la nu știu cine, la Eliade, etc.

Și cred că într-una dintre cronicele la care mă gândesc din când în când, cred că era în New York Times, cineva scria că dacă filmul ăsta ar fi fost american, despre un episod al istoriei americane cu actori americani, ar fi fost considerat o capodoperă. Așa, pentru că e un film românesc dintr-o țară despre care habar n-avem, cu atât mai puțin despre istoria ei, cu atât mai puțin episoadele întunecate din istoria ei…

Dar pare că, deși știi chestia asta, că nu te avantajează la nivel internațional, nu te cenzurezi într-un fel, adică în continuare păstrezi elemente foarte autentice, locale, pe care poate doar noi, românii, le înțelegem.

Da, pentru că pentru mine e foarte important asta. Pentru mine, cinemaul este local întotdeauna. E cinemaul care mă interesează cel mai tare. Când vrei să vezi un film japonez, vrei să vezi ceva legat de Japonia. Nu să vezi un film japonez care arată ca un film făcut în Los Angeles și după aceea un film făcut în Polonia care arată ca un film făcut în Paris.

Mă interesează specificul, mă interesează ce e diferit din toate puncturile de vedere. Și din punctul ăsta de vedere, sunt mai atașat de ideea de a face filme locale.

Și, așa cum spuneam, România oferă foarte mult material unui cineast, enorm.

Eu vreau să fac filme românești.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SPECIAL Radu Jude va face un film cu Sebastian Stan. Jude: “Eu vreau să fac filme românești.” appeared first on Cultura la dubă.

Mai mulți angajați sau colaboratori ai Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, printre care actorii Andi Vasluianu și Bogdan Farcaș, au protestat în fața sediului primăriei după ce managerul care conduce teatrul de aproape 10 ani a primit notă mică (n.r. 6,52, sub pragul necesar de 8) la evaluarea anuală, ceea ce duce automat la desfacerea contractului de management, care s-ar fi încheiat la finalul anului 2025. De asemenea, aceștia contestă decizia primarului de a tăia cu 20% fondul de salarii al teatrului.

Mihaela Rus, pe de o parte, și angajații teatrului, de cealaltă parte, reclamă nereguli referitoare la procesul de evaluare, susținând că primarul Mihai Polițeanu ar fi dorit în mod intenționat înlăturarea managerului. Din comisia de evaluare au făcut parte regizorul româno-maghiar de teatru – Szabo K. Istvan, directorul adjunct al Teatrului Mic din București și Cristian Ardelean, consilierul primarului din Ploiești.

Mihaela Rus susține că a fost evaluată de “un evaluator din Ungaria, care nici nu pricepea foarte bine ce spun în limba română, dar căruia, în condițiile unui buget de austeritate, i-au fost plătite cheltuielile cu deplasare, o doamnă, director adjunct al Teatrului Mic din București,cu o abordare rigidă și cu o atitudine vădit împotriva mea, și un al treilea evaluator, consilier al primarului Mihai Polițeanu, domnul Cristian Ardelean.” – sursa: observatorulph.ro

Aceasta a depus contestație, iar primăria trebuie să răspundă în trei zile.

Primarul Mihai Polițeanu, fost deputat USR, a câștigat alegerile la Primăria din Ploiești ca independent, având un discurs anti-sistem. Acesta susține că evaluarea a fost independentă și corectă, iar el nu a avut nicio implicare.

100 de anagajați ai Teatrului din Ploiești au semnat o petiție pentru susținerea actualei conduceri.

“Dragi prieteni și susținători ai culturii ploieștene,

Teatrul „Toma Caragiu” nu este doar o instituție, ci o parte din sufletul orașului nostru, un loc care reunește generații și transformă visele în realitate. Sub îndrumarea doamnei Mihaela Rus, acest teatru a atins culmi artistice, devenind un far al culturii în Ploiești.  Astăzi, teatrul nostru este în pericol. O decizie nedreaptă și ilegală amenință să întrerupă munca extraordinară a doamnei director Mihaela Rus, care a ridicat teatrul la nivel de artă. În acest moment critic, fiecare dintre noi are puterea să facă diferența. Doamna Mihaela Rus nu este doar un manager excepțional, ci un suflet care respiră teatru și artă. Prin munca ei, a adus teatrul Ploieștiului la nivel de artă, ridicând orașul nostru în rândul marilor centre culturale. A încerca să o îndepărtați înainte de termen ar fi nu doar ilegal, ci profund nedrept. Este un atac asupra artei, asupra viselor care prind viață pe scenă și asupra tuturor celor care găsesc în teatru un loc de refugiu și speranță. Această decizie ar destabiliza complet activitatea teatrului, punând în pericol spectacolele aflate în lucru, festivalurile și proiectele pregătite cu atât de multă pasiune.

       Domnule primar,

Vă cerem, cu respect, dar și cu hotărâre, să retrageți această inițiativă greșită și să respectați dreptul doamnei Mihaela Rus de a-și finaliza mandatul. Cultura nu este un lux, ci o nevoie fundamentală, iar teatrul este un liant care unește comunitatea noastră. Ar fi o prostie sa transformați acest loc de lumină, într-un câmp de conflicte politice.

     În numele artei, al iubitorilor de teatru din Ploiești și al valorilor noastre comune, cerem dreptate și respect pentru teatrul nostru și pentru cei care îl fac posibil.

Cu profund respect și speranță,  

Toți cei care iubesc teatrul din Ploiești” – se arată în textul petiției.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Protest al actorilor Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, după evaluarea nefavorabilă a managerului Mihaela Rus appeared first on Cultura la dubă.