Pornind de la un principiu pe care îl adoptă cu tărie și în viața personală, acela că depinde doar de noi să evoluăm, Cristina Popescu, profesoară de Engleză și Geografie la Colegiul Economic Viilor din București, încearcă să transmită această credință și elevilor săi.
Mai exact, aceasta i-a familiarizat pe tinerii din clasă cu ceea ce presupune mentalitatea fixă versurs mentalitatea de creștere, în cadrul unor activități de educație non-formală, în care nimeni nu a fost supus judecății.
Totul a pornit de la un chestionar realizat în rândul elevilor săi, de clasa a X-a, care a arătat că stima lor de sine este scăzută. Alături de psihologul școlii, a avut discuții cu aceștia, într-un cadru relaxat, și i-a ajutat să creadă mai mult în ei înșiși.
“Mediul de acasă este principala cauză a stimei de sine scăzute în rândul elevilor.”
“Din păcate, noi nu putem să intervenim în situația de acasă. Dacă un copil sau tânăr simte că e cineva care ar putea să îl îndrume, să nu existe să apeleze la el. Le spun tot timpul să fie atenți la persoanele din jurul lor, fiindcă pot găsi modele care să le schimbe viața în bine.”
Activitatea Cristinei Popescu, la care asistăm, începe cu câteva mici cadouri. Tinerii primesc un pix și câte o agendă pe care diriginta lor a lipit etichete cu numele fiecăruia. Apoi sunt încurajați să noteze trei lucruri la care sunt buni și să spună prin ce eforturi au ajuns să dobândească acele calități.
Unii dintre ei găsesc cu greu răspunsuri. Alții spun că sunt buni la ospătărie, la gătit, au umor sau le pot ridica celorlalți moralul. Ideea provocării este lesne de înțeles. Fiecare are în el ceva la care se pricepe și, oricât de des ar auzi critici în familie, la școală sau în grupul de prieteni, este important să fie conștient de ceea ce poate să facă bine.
Discuția liberă îi aduce pe elevi mai aproape de conceptul de mindset de creștere. Profesoara le proiectează apoi câteva filmulețe de pe Youtube, în care elevii identifică diferențele între mentalitatea fixă și cea de creștere.
Apoi descoperă “puterea lui încă”. Iată un simplu exemplu în care „încă” poate ridica moralul unui elev: „încă nu ai bifat toate răspunsurile corect, dar dacă vei acorda un pic mai mult timp subiectului, dacă mai ceri sfaturi de la un coleg sau de la profesor, data viitoare sigur vei obține un rezultat mai bun.” versus „iar ai luat notă proastă” sau “ai greșit răspunsurile”.
“The power of yet” (Puterea lui încă) este considerat cel mai important aspect al mentalității de creștere și a fost explicat pentru prima dată de Carol Dwek, profesoară de psihologie și cercetătoare americană.
Acest filmuleț le este arătat elevilor.
“E nevoie să ies cu ei din acea mentalitate fixă care îi ține pe loc și nu le dă nicio stare de bine, arătându-le și o altă viziune asupra a ceea ce ei pot fi. Există o teamă mare de greșeală. Eu vreau să le arăt că dacă greșesc, există posibilitatea ca data viitoare să îmbunătățească rezultatele, de pe o poziție mai relaxată și încrezătoare.
Câte un pic din fiecare îi poate ajuta – să știe la ce este bun, ce i-ar plăcea, să își aleagă niște modele. Dacă un elev nu găsește ceva care să îi placă și să vrea să facă, e o mare problemă. Și sunt prea puțini care știu ce vor. Chiar și în clasa a 12-a, dacă îi întrebi, nu știu să spună ce vor.”
În fața agitației unora dintre elevi, a nevoii de a atinge reflexiv ecranele telefoanelor, profesoara nu își pierde răbadarea. Încearcă să îi implice prietenos pe cei neatenți și le cere constant părerile, fără să le critice.
„Timpul petrecut online e cel mai mare pericol de azi, din punctul meu de vedere. Nu cred că trebuie interzis, dar ei își petrec prea mult timp pe telefoane și distribuția atenției este foarte împrăștiată. De aici, una dintre marile lor probleme este lipsa de atenție și de concentrare.
Apoi, sunt modelele pe care le au în mediul online. E prea multă presiune pe ei și nimeni nu le spune cum să trieze, cât merită să acorzi atenție din timpul tău acelui mediu.”
Atunci când acasă lipsește grija pentru orientarea tânărului în a distinge răul de bine, nevoia ca profesorul să modeleze traseul elevilor este uriașă, dincolo de materia școlară și note.
“Dacă e acolo pentru ce trebuie să fie, profesorul trebuie să simtă ce are de făcut, să simtă persoana din fața lui.
Dacă nu e acolo emoțional, e foarte greu să interacționeze. Probabil sunt profesori pentru care meseria asta e foarte grea fiindcă ei înșiși nu sunt conectați suficient.
Și atunci, nici dinspre cealaltă parte nu vine ceea ce trebuie și se creează un zid între părți.”
Scopul Cristinei Popescu este să introducă mindsetul de creștere în metodele de predare și crede că asta ar îmbunătăți semnificativ relațiile dintre elevi și cadre didactice, precum și traseul elevilor. Noi toți avem nevoie de încurajări, iar tinerii, aflați în formare, cu atât mai mult.
Povestea profesoarei de la Colegiul Viilor subliniază nevoia de schimbare a învățământului românesc și adevăratul rol al cadrelor didactice, care poartă responsabilitatea uriașă de a modela viețile copiilor din România.
***
Material realizat de Cultura la Dubă în parteneriat cu Teach for Romania și UiPath Foundation.
