Skip to content
Boris Focsa candidat TNB

Boris Focșa, fost ministru al Culturii în Moldova, anchetat în trecut de Centrul Național Anticorupție, a fost finalist la concursul de management al TNB. Prestația sa de la interviu a șocat inclusiv membrii comisiei

În trecut, pe când era ministrul Culturii în exercițiu, în Moldova, Focșa a fost anchetat de Centrul Național Anticorupție pentru presupusa vânzare ilegală a unor monumente istorice, caz închis ulterior pentru lipsă de probe. De asemenea, el a fost prins de polițiști în stare de ebrietate la volan.

tnb

Federația Sindicatelor din Instituții de Cultură cere anularea concursului pentru managementul TNB. Azi are loc proba interviului

Federația Sindicatelor din Instituții de Cultură cere într-un comunicat de presă anularea concursului din cauza “condițiilor de participare care încalcă legea”, precum și a “constituirii nelegale a comisiei de concurs”. De asemenea, federația susține că există suspiciuni privind nerespectarea condițiilor de către unul dintre candidați. Sindicaliștii au trimis și o sesizare oficială către minister, în acest sens.

5 voci contemporane despre poezia de azi. Locul în care fragilitatea, disonanța și chestionarea pot coexista

Mai poate fi poezia contemporană relevantă pentru o masă semnificativă de oameni sau a ajuns la gradul cel mai avansat de nișare din istorie? Ce am înțeles și cu ce am rămas din poezia predată în școala generală și în liceu? Și, de ce nu, cum se vor influența poezia și tehnologia în următorii ani? Cinci poeți contemporani din diferite generații discută în mod deschis despre locul pe care îl (mai) ocupă această formă de artă într-o lume marcată de războaie, incertitudine, crize economice și scroll necontrolat. Bogdan-Alexandru Petcu, Ștefania Mihalache, Răzvan Țupa, Ligia Keșișian și Ramona Boldizsar ne oferă forma lor de luciditate cu care încercăm să străbatem labirintul incongruent al prezentului mai mult sau mai puțin poetic. Chiar de Ziua Internațională a Poeziei!

Prima retrospectivă Brâncuși din Germania, după 50 de ani, a fost vernisată aseară la Berlin

Cea mai mare retrospectivă Brâncuși din Germania și prima organizată după 50 de ani, a fost deschisă aseară pentru oficialități. Realizată de Neue Nationalgalerie în colaborare cu Centrul Pompidou din Paris, expoziția cuprinde peste 150 de sculpturi, fotografii și materiale de arhivă de la Centrul Pompidou, precum și atelierul lui Brâncuși, reconstruit pentru prima dată în afara Parisului.

USR cere în Parlament desființarea Academiei Oamenilor de Știință și a altor 5 instituții finanțate de la bugetul de stat

USR a depus în Parlament proiecte de lege pentru desființarea a șase instituții publice, despre care susține că sunt “fără utilitate demonstrabilă, create și alimentate din banii cetățenilor doar pentru a asigura sinecuri apropiaților vechilor partide.” Este vorba despre Academia Oamenilor de Știință (AOSR), Academia de Științe Medicale (ASM), Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) și Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD).

“Am recomandat Ministerului Culturii ca patrimoniul să fie mutat din containere” – Emanuel Petac, președintele Comisiei Naționale a Muzeelor

Președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și totodată coordonatorul comisiei de specialiști numită luni, prin ordin de ministru, a declarat azi, într-o conferință de presă organizată de Ministerul Culturii, că recomandă Ministerului Culturii mutarea bunurilor de patrimoniu din containere.

Containere manuscrise patrimoniu tezaur Enescu foto Cultura la duba

“La o vijelie puternică, un copac înalt cât un bloc de patru etaje a căzut peste unul dintre containere” – Dezvăluirile firmei de containere în care sunt depozitate bunurile lui Enescu

De la reprezentantul firmei de containere aflăm că pe unul dintre containere “a căzut acum un an și ceva un copac înalt cât un bloc de patru etaje”, iar “în momentul de față, dacă mergeți la fața locului, o să vedeți că un alt copac, tot așa, foarte înalt, se sprijină de unul dintre containere și deja l-a deformat.

TNB concurs management

Adrian Găzdaru, Vava Ștefănescu, Ludmila Patlanjoglu, Theo Herghelegiu și Hunor Horváth vor face parte din comisia de evaluare a noului manager al TNB

Ministerul Culturii a anunțat în urmă cu scurt timp componența comisie de evaluare pentru concursul de management al Teatrului Național București. Cu excepția unui membru care nu a semnat acordul GDPR pentru a-și face publică identitatea, ceilalți 5 membri vor fi: Adrian Găzdaru, Vava Ștefănescu, Ludmila Patlanjoglu, Theo Herghelegiu și Hunor Horváth.