foto: Raul Ștef/ Cultura la dubă
Otilia Vîrvorea este un cadru didactic atipic, în cel mai bun sens, și ne dă speranța de schimbare în sistemul educațional din România. Într-o sâmbătă înzăpezită din Bârlad și împrejurimile lui, elevii săi din clasa a X-a a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” fac naveta din mediul rural, în frig, pentru a participa la o activitate de educație non-formală, în care urmează să își cunoască mai bine emoțiile.
Întâlnirea face parte din cadrul unui proiect scris de diriginta lor, Otilia Vîrvorea, profesoară de engleză, pentru dezvoltarea mindsetului de creștere.
Un psiholog este implicat și reușește să le explice adolescenților, într-un cadru prietenos, ce înseamnă emoțiile, stima de sine sau teama de eșec și, împreună cu profesoara, îi ajută să învețe să le gestioneze. De asemenea, să identifice un scop și pașii pe care trebuie să îi facă pentru atingerea lui.
„Am avut ninsoare peste noapte și zăpadă dimineață, au stat câte 50 de minute în stație ca să ajungă aici, într-o sâmbătă. (…)
Îmi propun să dezvolt în clasa mea un mediu în care elevilor mei să nu le fie teamă de greșeală. În școala românească, în general, se corectează greșeli.
Noi, ca profesori, parcă le vânăm, iar copiilor le este foarte teamă să greșească și nu conștientizează propriul lor proces de creștere.
Îmi doresc să apropii elevii între ei, să nu mai râdă la greșelile celorlalți, să învățăm cum să ne ajutăm, să dăm feedback pozitiv.”
O sâmbătă mai târziu, elevii revin la școală pentru o altă întâlnire non-formală. Scopul este să învețe ce înseamnă mindset de creștere și să prindă încredere în propriile resurse interioare, indiferent de mediul de acasă sau cel de la școală.
„Mindset de creștere înseamnă să nu ne punem frâne singuri, să avem răbdare, să înțelegem că greșeala nu este un obstacol, ci o oportunitate, că este ok să fii vulnerabil, fără să fii judecat, iar dacă ești judecat, nu e despre tine, ci despre cel care emite această judecată, înseamnă că succesul celorlalți trebuie să te inspire, nu să stârnească invidie. Iar tot ce se întâmplă bun în viața noastră, nu este întâmplător, ci este rezultatul unui efort.”
Jumătate dintre elevii săi provin din mediul rural, iar situațiile de acasă nu sunt mereu ușoare. Otilia Vîrvorea compensează lipsurile cu umanitate și atenție la emoțiile tinerilor. Din timpul său liber, le oferă timp de consiliere, discuții 1 la 1 sau ieșiri în oraș.
„Eu știu că lor le este foarte greu și știu că nu au întotdeauna susținerea părinților, dar ce pot să le spun este că educația e șansa lor.”
“Dacă înțeleg că vin la școală pentru a găsi acel lucru care îi poate scoate din starea de disconfort pe care o au, atunci asta este calea. În plus, din ce în ce mai multe organizații dezvoltă programe pentru dezvoltarea lor, cum ar fi programul Caleidoscop, al UiPath Foundation, care sprijină copiii de clasa a 9-a să aibă un start bun.
Dacă se uită cu atenție în jur, vor găsi tot ceea ce au nevoie să reușească.”
Otilia Vîrvorea are deja aproape 30 de ani în învățământ și conștientizează nevoia de schimbare inclusiv a cadrelor didactice.
„Eu fac parte dintr-o cancelarie de peste 70 de profesori, procesul de schimbare este mai greu, dar în ultimii ani se simte dorința de schimbare.
Pentru mine, cel mai motivant este să vezi că un copil care nu se simte bine cu el însuși și în clasă, începe să se deschidă.
Eu mi-am dat seama că menirea mea, ca profesor, nu este să scot olimpici, ci să fac ceva pentru acești copii, care de la o generație la alta sunt atât de diferiți. Cred că cea mai mare nevoie a copiilor de azi e aceea de a avea grijă de emoțiile lor și de a le înțelege, de a rămâne umani.”
Pe lângă activitatea de la școală, Otilia este vicepreședintele Asociației “Bună ziua, copii din România” și s-a specializat pe protecția copilului. Pentru a-și atinge scopul său profund, acela de a fi mai aproape de sufletul elevilor, le propune exerciții de umanitate menite să îi facă să vadă aspectele bune ale vieții lor.
“Copiii au nevoie să învețe să fie recunoscători. Văd asta și la copilul meu. Pentru că îi creștem cu tot ce vor, au senzația că totul li se cuvine.
De exemplu, înainte de sărbători vrem să scoatem oamenii din mall-uri de Crăciun și să îi ducem acolo unde cadourile sunt neprețuite. Mergem cu copiii în casele de bătrâni, unde nu duc cadouri, ci petrec timp cu bătrânii de acolo sau cu copiii din casele de copii. Când au intrat într-o casă de copii, elevii mei nu au putut să își cânte colindele fiindcă au început să plângă.”
Pe termen lung, își dorește ca elevii săi să fie laolaltă o clasă de prieteni, în care greșelile sunt firești, succesul cuiva e inspirațional pentru ceilalți, nu declanșator de invidie și, cel mai important, să crească stima de sine a tinerilor pe care îi are în față și le modelează destinele, timp de 4 ani de liceu.
***
Material realizat de Cultura la Dubă în parteneriat cu Teach for Romania și UiPath Foundation.
