Una dintre cele mai fotografiate și comentate experiențe de la Romanian Design Week, Sensorium Piazza reuseste să creeze conexiuni reale între creatori și vizitatori. După ce a fost una dintre atracțiile principale ale Milano Design Week, instalația multisenzorială Sensorium Piazza, creată de IQOS în colaborare cu Seletti, e prezentă săptămâna aceasta și în România.

Proiectul reinterpretează piața urbană ca spațiu viu al comunității – un loc unde tehnologia întâlnește arta și emoția. Prin lumini, sunete, mirosuri și interacțiuni digitale, instalația răspunde în timp real la prezența oamenilor și devine astfel un jurnal colectiv al momentelor împărtășite. 

E un spațiu care vorbește cu tine, dar fără cuvinte. Prin lumină, sunet, atmosferă. E una dintre puținele instalații în care  intri și, mai mult decât atât, simți că te implici. Că devii parte din experiență, nu ești doar un spectator. E impresionant cum o instalație tech poate fi atât de umană, spunea unul dintre vizitatorii Sensorium Piazza.

În zona de photobooth, îți poți crea o fotografie prelucrată cu elemente vizuale inspirate de universul Seletti – un suvenir tangibil dintr-o experiență care se trăiește cu toate simțurile. La ieșirea din spațiul Sensorium Piazza, vei intra într-un pop-up store IQOS, unde ai ocazia să testezi dispozitivele fără fum și să  descoperi diversele opțiuni de personalizare.

La RDW, instalația IQOS este un punct de întâlnire nu doar fizic, ci și ideologic – un spațiu care susține valorile centrale ale festivalului: inovația, curajul creativ și implicarea comunității în sprijinul ideilor progresiste ale artiștilor și designerilor. Prezența IQOS în acest peisaj confirmă rolul său de partener cultural activ, implicat constant în susținerea experimentului și a schimbării de perspectivă.

Sensorium Piazza mai poate fi vizitată până pe 25 mai, la fostul restaurant Cina, pe strada Benjamin Franklin nr. 10. Accesul în zona instalației este gratuit, exclusiv pentru public +18. Programul este: luni–vineri între 16:00 și 22:00, iar sâmbătă–duminică între 12:00 și 22:00.

Dacă nu ai fost încă, nu pierde ocazia să experimentezi un mod complet neobișnuit de conectare cu comunitatea cu care împărtășești aceleași valori. 

***

Material susținut de IQOS

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

The post Trăiește o experiență IQOS X Sensorium Piazza, în care arta și tehnologia construiesc comunitatea (P) appeared first on Cultura la dubă.

Mircea Cantor, unul dintre cei mai apreciați artiști români peste hotare, a curatoriat pentru prima dată o expoziție în România, la Baia Turcească, o clădire superbă, proaspăt restaurată: „Mâna mea este lingura ta. Te hrănește”. Cu un design semnat de Eliza Yokina, proiectul reunește aproape 30 de artiști și 12 instituții care au împrumutat obiecte de patrimoniu. Pot fi văzute atât lucrări de artă contemporană, semnate de Mircea Cantor, Ion Grigorescu sau Geta Brătescu, cât și obiecte de tezaur din Ceramica Cucuteni, bastonul lui Mihai Eminescu, un catalog de note semnat de Ion Creangă sau fotografii de arhivă. Cu ocazia participării la RCW, Mircea Cantor va dona orașului o serie de lucrări din cadrul expoziției, iar prima donație va merge către Muzeul Național al Literaturii Române, în semn de recunoștință pentru sprijinul oferit.

„Mi-am dorit să extind curiozitatea dincolo de limitele unei simple lecturi asociative, propunând o narațiune subiectivă, centrată pe măiestria mâinii umane, o mână care se oferă privitorului, fără masca perfecțiunii. Mâna artistului nu minte niciodată, pentru că ea redă dimensiuni ce compun sau descompun «limbajul privirii», acel limbaj intim, născut dintr-o necesitate interioară. Astăzi, poate mai mult ca oricând, în contextul avansului tehnologic și al inteligenței artificiale, întoarcerea către ceea ce poate face mâna umană, cu tot cu erorile și ezitările ei, devine o alegere esențială. Mai ales dintr-o perspectivă istorică, acest gest poate funcționa ca o ancoră, o formă de rezistență și chiar de construcție în spațiul creației umane”, a transmis artistul Mircea Cantor.

RCW se alătură, în acest an, și celei de-a XXI-a ediții a Nopții Muzeelor. Vor avea loc tururi ghidate, proiecții de film, instalații vizuale și sonore, dar și concerte neconvenționale.
În cadrul Nopții Muzeelor, pe 17 mai, amfiteatrul Baia Turcească găzduiește NeMO Silent Concert, o experiență muzicală imersivă și atipică: publicul ascultă concertul la căști wireless, într-un cadru intim, care potențează impactul emoțional și calitatea sonoră. În aceeași seară, de la ora 22:00, grădina Baia Turcească devine scena unei petreceri silențioase, cu muzică mixată de Sofro.SHE – un eveniment care aduce dansul și muzica într-un spațiu alternativ, fără a perturba liniștea orașului.

„Noaptea Muzeelor devine, la Iași, o noapte a muzicii și a redescoperirii orașului prin vibrație și ritm. Am pregătit evenimente speciale pentru publicul ieșean, alăturându-ne astfel mișcării culturale europene. Arta reprezintă o parte activă a vieții noastre, iar RCW marchează data de 17 mai cu evenimente în care poate fi trăită altfel, mai intens, mai direct, mai aproape de oameni, la Palatul Culturii, Baia Turcească, Palatul Braunstein, Galeriile UAP și Piața Unirii”, a transmis Cătălin Alionte, directorul Romanian Creative Week și curatorul festivalului de muzică.

Secțiunea Educație a debutat ieri cu conferința „Democrația Ideilor”, cu Ioan Stanomir, eseist, profesor de Drept Constituțional și analist politic, și Radu Vancu, poet, eseist și profesor universitar. Zilele următoarea vor putea fi ascultați Mircea Cărtărescu și Horia Roman Patapievici.

RCW creează spațiul Pelicula Art cinema

Începând cu 14 mai, în cadrul Romanian Creative Week va fi lansată Pelicula Art cinema, un spațiu exclusivist cu doar 14 locuri, gândit ca un cinema VIP pentru publicul care caută o experiență de vizionare profundă și confesivă. Găzduit la Baia Turcească, nano-cinema-ul devine un laborator emoțional în care filmele se trăiesc în liniște, într-un cadru care pune accent pe introspecție și apropiere. Publicul poate viziona următoarel proiecții: Diamant Brut, Anatomy of a Fall, Four Daughters, TWST / Things We Said Today. 

Pe 14 mai, în cadrul Romanian Creative Week, se deschide expoziția „120 de trepte către alb”, găzduită în emblematicul Turn Golia din Iași. Expoziția aduce în fața publicului lucrările a cinci artiști ceramiști care au creat timp de două săptămâni la Cucuteni, în cadrul Simpozionului Internațional de Ceramică ARS – Pământul care cântă, organizat în secțiunea dedicată sustenabilității. 

Evenimentul aduce pentru prima dată ceramica în prim-plan la Romanian Creative Week, oferind o experiență artistică profundă, încărcată de simbolism și ancorată în spiritualitate.„Ceramica este integrată pentru prima dată în cadrul RCW și își ocupă locul cuvenit între manifestările artistice ale evenimentului. Simpozionul Internațional de Ceramică ARS, organizat la secțiunea Sustenabilitate, a adus împreună patru artiști ceramiști din țară și o artistă din Iran, la Cucuteni, în spațiul numit Pământul care cântă, unde, de peste 20 de ani, tradiția ceramicii străvechi se împletește cu arta contemporană în evenimente dedicate comunității. Expoziția din Turnul Golia, într-un spațiu sacru și aparte, va fi manifestarea viziunii personale a fiecărui artist, îmbinând grația cu forța și complexitatea. Intenția noastră este de a invita publicul la reflecție și o privire mai atentă către propriul sine”, explică Ionela-Sandrina Mihuleac, curatorul expoziției.

În aceeași zi se deschid porțile tuturor expozițiilor RCW, care propun un traseu expozițional impresionant, cu lucrări semnate de artiști români și internaționali, reunite în muzee, galerii și spații neconvenționale din Iași. Expoziția centrală, „Iconia”, curatoriată de Marian Pălie și găzduită în Sala Voievozilor a Palatului Culturii, explorează influența simbolurilor vizuale asupra memoriei colective și a identității contemporane. Tot la Palatul Culturii, expoziția „Between worlds” aduce în prim-plan munca lui Nicu Bocancea, cel mai premiat designer floral din România.

Baia Turcească găzduiește două expoziții contrastante: „Suspensions”, semnată de Florin Ștefan, o reflecție plastică asupra tensiunii dintre credință și scepticism, și „Frumusețea gestului tău”, care explorează expresivitatea gestului în diverse tehnici și medii. La Muzeul Unirii, expoziția „Aici. Acum!”, curatoriată de Dragoș Pătrașcu și Maria Bilașevschi, reunește 30 de artiști renumiți care propun reflecții vizuale despre iubirea în prezentul digital, politic și afectiv.

Muzeul Mitropolitan inaugurează secțiunea LUT – contemporary ceramics cu expoziția „The Garden of Belonging”, curatoriată de Caterina Pruteanu și Adina Orboi, care oferă o reinterpretare modernă a grădinii edenice, cu lucrări semnate de artiști din România, Canada, Germania, Spania și Olanda.

La Palatul Culturii, artistul Miron Schmückle revine cu expoziția „Cosmic Attractors”, o viziune poetică și luxuriantă asupra naturii botanice, după o absență de ani din muzeele românești. În Piața Unirii, va fi amplasată sculptura monumentală „Geologia posibilităților”, realizată de Anetta Mona Chişa și Thomas Fink, sub curatoria Marlenei Herberth.

Palatul Braunstein devine punct central pentru expoziții puternice: „für papier und orchester”, curatoriată de Nicoleta Radu și Emilian Pospaii, investighează potențialul artistic al hârtiei; „FANTOM 30: Lumea nu este perfectă”, o selecție de grafică contemporană din colecția FANTOM Berlin; „Almost Black & White”, un decupaj subiectiv și personal din istoria culturală a afișului românesc.

Artistul Miki Velciov semnează expoziția „Apa este pe aproape”, la Grădina Botanică, și „Hibrid”, la Palatul Culturii.  În Grădinile Palas, instalațiile „Inima Orașului” și „Inima Orașului 2.0” promovează arta sustenabilă, fiind realizate din materiale reciclate. Galeria Băncilă prezintă expoziția „NOLI SAPERE: Către o nouă Renaștere”, ce reunește artiști din România și Italia, iar la Casa Muzeelor publicul poate vizita expoziția fotografică „Shaped by Love” a lui George Popovici.

Galeria Pallady găzduiește expoziția „Dialog atemporal” a Marianei Gheorghiu și a Ionelei-Sandrinei Mihuleac, iar la Studio 7-9 poate fi vizitată „[In] Absentia”, semnată de Andrei Budescu și Cristian Opriș. O prelungire a traseului artistic are loc la Aeroportul Internațional Iași – Terminalul 4, unde expoziția „Cele Șapte Coline ale Iașului” va putea fi vizitată până pe 30 iunie 2025. Strada Alexandru Lăpușneanu se transformă în spațiu expozițional cu instalația „Pasaj. Grădina regăsită” de Florin Zhu, iar pe 15 mai, între orele 18:00 și 00:00, publicul este invitat la evenimentul „Arhitectura de noapte”, parte din proiectul Urban Canvas 2025, organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Iași.

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI}. _{Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post A început Romanian Creative Week la Iași. Până pe 25 mai puteți vedea expoziții, concerte, filme, spectacole de teatru, conferințe appeared first on Cultura la dubă.

„Dacă începem să construim de la ceea ce avem deja, fără să ne mai pese de orgoliul de a construi de fiecare dată de la zero, unde am putea ajunge?” – se întreabă Oana Stănescu, arhitectă română de prestigiu mondial.

Creatoarea unuia dintre cele mai futuriste proiecte arhitecturale din lume, +Pool, piscina plutitoare pe East River din New York, ce va folosi apa purificată 100% ecologic, a sosit zilele acestea la Timișoara în calitate de curatoare a Beta, Bienala Timișoreană de Arhitectură.

Într-un discurs profund despre rolul arhitectului în zilele noastre, Oana Stănescu lansează idei la fel de curajoase precum proiectele sale și subliniază misiunea de a regenera spațiile deja existente, ca parte esențială a luptei pentru diminuarea efectelor schimbărilor climatice.

În Timișoara ultimilor ani, mai mulți arhitecți români cred cu tărie că pot face orașul mai prietenos cu oamenii și cu mediul. Iar proiectele lor, multipremiate la nivel internațional, sunt încă o dovadă că ideile cele mai curajose sunt cele care au puterea să revoluționeze o comunitate, o societate sau chiar lumea întreagă.

***

Povestea FABER, centrul cultural finalist la Premiile New European Bauhaus 2020 și nominalizat la Premiul European pentru Arhitectură, Mies Van Der Rohe

Pe malul Begăi, râul care traversează Timișoara și coagulează în jurul lui bătăi de inimi și minți creative, a luat naștere în 2020 unul dintre cele mai importante proiecte culturale private din România.

“Ne-am imaginat de la început că trebuie să fie un spațiu pentru oraș și am știut că asta nu va fi o investiție pe care să o recuperăm prea curând. Ce avem în comun este încrederea asta aproape naivă în acest oraș și în rolul pe care îl are fiecare dintre noi, de a face lucrurile cât mai bine aici.”

Arhitecta Oana Simionescu și alți 7 colegi arhitecți (grupul FOR) și-au dorit inițial să creeze un spațiu de co-working inedit, reamenajând o clădire deja existentă, în care să lucreze creativi din diverse domenii. În 2016, când Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană pentru 2021, au câștigat curajul să înceapă și să extindă această idee înspre un centru cultural, împreună cu partenerii FABER.

“Ne-am imaginat un mediu de lucru plăcut, la care să participe și oameni externi, un birou ideal pentru noi și posibili colaboratori. Să aibă deschidere către o comunitate creativă. Iar Faber s-a născut dintre noi, cu propriul program cultural pentru o comunitate mai largă.”, spune un alt membru fondator al Faber, arhitecta Anda Maier.

În 2017 au cumpărat clădirea care a găzduit fabrica de vopseluri Azur, un loc cu potențial arhitectural, aflat pe malul Begăi, dar și cu propria istorie care merita spusă mai departe.

„Ce ne-a inspirat foarte tare a fost povestea locului. O bucățică din Fabrica Azur, deținută de o familie de evrei de etnie germană, familia Farber, care după al II-lea Război Mondial a emigrat în SUA, iar ei au performat și acolo profesional, făcând comerț cu produse chimice.

În anii 2000 au luat înapoi de la statul român fabrica familiei lor. Acesta e motivul pentru care aici nu s-a dezvoltat încă nimic imobiliar – atașamentul familiei Farber față de loc.”, povestește Oana Simionescu.

“Clădirea pe care am găsit-o răspunde la cele mai multe cerințe, avea și curtea mare. Dar am întâmpinat provocări legate de mediu, am învățat ce înseamnă să reconstruiești într-o zonă industrială, am făcut o cercetare serioasă, o explorare paralelă cu cerințele în vigoare, să ne asigurăm că investiția e una sănătoasă pe termen lung.”, spune Alexandra Spiridon, unul dintre arhitecții implicați în proiect.

“Am găsit un depozit de 60 de tone de grăsime, care era folosită la producerea săpunului și stătea acolo de cel puțin 30 de ani. A trebui scoasă și decontaminat locul în profunzime.” – Oana Simionescu

„Apoi, am avut niște constrângeri de ordin structural, s-a dovedit că era într-o stare mult mai proastă decât credeam inițial. Toți pereții structurali sunt acum înveliți în beton, ceea ce a fost o investiție destul de costisitoare. Am adăugat gangul cu intenția de a crea o legătură cât mai transparentă între stradă și curte, să sugereze deschiderea comunității dinăuntru.” – Alexandra Spiridon

Proprietatea a fost achiziționată cu 440.000 de euro, iar costurile de renovare și consolidare a clădirii s-au ridicat la aproape 1.3 milioane de euro. Numele Faber, atât de asemănător familiei Farber, este inspirat din conceptul filosofic “Homo Faber” (omul creator), dezvoltat de Hannah Arendt și Max Scheler, care se referă la capacitatea omului de a controla lumea prin uneltele pe care le creează.

“De multe ori creativii suntem văzuți drept niște oameni naivi, lipsiți de pragmatism, nu fac bani, ce e cu ei? Ceea ce cred că e o atitudine perdantă pentru oraș pe termen lung.

Noi ne-am propus să creăm punți între lumea asta și moștenirea industrială, pragmatică a Timișoarei. Am mers în fabrici, am trimis designeri să lucreze cu oamenii de acolo. Și să vezi ce interesant e că atunci când inginerii contribuie la o instalație de design contemporan, chiar dacă nu o înțeleg până la capăt, se mândresc cu ea, nu li se mai pare o prostie.”, spune Oana, coordonatoarea Faber.

Oana Simionescu a reușit să coaguleze în jurul său oameni cu același crez, indiferent de domeniul în care activează fiecare. Investiția nu ar fi fost posibilă fără doi parteneri veniți din în IT – Valentin Mureșan, omul care a vândut start-up-ul Movidius gigantului american Intel și Adrian Erimescu, co-fondatorul platformei imobiliare.ro.

“Eu făcusem atunci exitul către Intel, aveam niște finanțe și am zis: uite, îmi place ideea voastră, hai să vedem dacă putem lucra împreună. Pe de o parte a fost dorința de a arăta că se pot întâmpla lucruri faine cu patrimoniul local și de cealaltă parte a fost echipa Oanei, care deja lucra la un proiect.”, povestește acum Valentin Mureșan, unul dintre cei mai de succes români din industria IT.

Val, așa cum îi spun cunoscuții, deține alături de soția sa Cristina 60% din Faber. Povestea sa impresionantă începe simplu, cu dorul de casă.

“Am terminat Calculatoarele în 1996, am mers cu o bursă Tempus în Irlanda, ceea ce era atunci un fel de Erasmus. Atunci mi-am dat seama cât de dor îmi e de casă și cât de frumos e acasă. Când trăiești zi de zi în același loc, poate nu ai timp să te uiți în sus, să privești clădirile.

Am zis că stau doar 3 ani. Dar am stat de fapt 10, am devenit cetățean irlandez, am făcut doctoratul și am lucrat în cercetare, apoi la o companie irlandeză.

M-am întors acasă în 2005, am luat 2 studenți și am făcut primul birou al acestei firme, pe care am crescut-o de la 2 studenți la 80 de ingineri foarte buni. Alături de colegii din Irlanda am făcut un procesor care practic putea să proceseze în timp real imagini video și să descrie ceea ce vede în filmuleț. Asta e ceea ce azi se numește AI. Produsul care ne-a făcut interesanți pentru Intel era procesorul pentru drone. Noi am lucrat, practic, la prima dronă care se autopilota.

Sunt convinsă că ești căutat de cele mai mari companii din lume și ai putea locui oriunde. De ce ești așa atașat de Timișoara?

Greu de spus, cred că e tot un fel de programare. Am fost crescut așa.

Cred că a avut un impact major faptul că a trebuit să plec în străinătate, a fost ca un șoc să fiu parașutat într-o lume pe care nu o cunoșteam, într-o altă limbă și atunci am avut vreo 6 luni de dor sfâșietor de casă.

Mi-am dat seama cât de atașat sunt de Timișoara. Tot efortul pe care l-am făcut era ca să mă întorc acasă. Nu am făcut-o cât de repede mi-am dorit, au fost 10 ani. Dorința asta cred că m-a marcat și a fost Nordul meu tot timpul.”

Atât Valentin, cât și Oana Simionescu au investit la Faber nu doar sume importante de bani, cât mai ales cunoștințele și energia dobândite peste hotare. Oana a lucrat la unul dintre cele mai prestigioase birouri de arhitectură din Europa – Bjarke Ingels Group: BIG. Și, deși a avut ocazia să se stabilească la Copenhaga, a vrut să revină acasă, la Timișoara.

“Copenhaga a fost o experiență cu adevărat formatoare. Pentru mine, atitudinea oamenilor de acolo a fost o inspirație fantastică. Cu câtă coerență este dezvoltat orașul, ce au putut să facă oamenii ăia într-o țară unde este frig și ploios tot timpul. Noi ne plângem dacă plouă două zile.

Mi s-a propus să rămân, dar eu eram așa de inspirată de energia aia, atât de convinsă că ce am învățat acolo trebuie să aduc acasă, încât nu voiam decât să vin aici, nu aveam ce să fac în locul acela perfect, plin de oameni perfecți, știind de unde am plecat eu și că aici e nevoie de oameni.

Am trăit din optimismul ăla cred că 10 ani. Dar bineînțeles că realitatea proiectării în România e cu totul alta, nu ai cum să propui cuiva de aici ceva ce ai face acolo.”

La Timișoara a înființat propriul studio de arhitectură – For, a predat la Facultatea de Arhitectură, a avut inițiativa Bienalei de Arhitectură – Beta, pe care a coordonat-o vreme de două ediții, a fost vicepreședinte OAR Timiș și trezorierul OAR la nivel național timp de 4 ani. În tot ceea a întreprins a încercat să aducă arhitectura mai aproape de oameni.

“Nu avem nicio șansă ca arhitecți să facem o arhitectură de calitate, atât timp cât nu creăm un dialog mai consistent cu publicul.

Arhitectura e parte din viața noastră, trăim în 90% din timp în spații interioare, faptul că nu ne contectăm la subiectul ăsta mai profund e o mare problemă.”

Faber este acum nu doar un exemplu de regenerare a unui spațiu urban, redat comunității, ci și unul dintre centrele culturale relevante din Banat. În anul Capitalei Europene a găzduit nu mai puțin de 300 de evenimente. Pe lângă asta, are propriul program cultural, de muzică și de design. De exemplu, pe 3 octombrie va deschide expoziția Secrete Întrețesute, inspirată de industria textilă din Timișoara.

„Mi-aș dori să continuăm deștept ce am început, să colaborăm mai consistent cu operatorii culturali. Noi nu suntem un business în sensul tradițional, nu facem profit aici, oferim pentru toată zona culturală spațiul la un preț mic, care ne asigură că suntem pe zero la finalul zilei.

Pentru mine e pur și simplu emoționant și voi fi mereu recunoscătoare partenerilor noștri, Val, Cristina și Adi, care fără să vină direct din cultură, au investit în cultură. Sunt oameni care m-au susținut constant. Aici nu sunt niște investitori care mă presează în continuu să fac bani. Nu, aici discuția e mereu: cum putem să generăm mai multă valoare pentru oraș, pentru zona creativă?”

În spațiul de co-working, Valentin Mureșan ocupă un simplu birou pe care își așază laptopul. Își pune ochelarii de vedere și îmi spune, mai în glumă, mai în serios: “Aici e locul din care vom schimba lumea.”

Valentin chiar crede cu tărie că activitatea sa poate să influențeze viitorul omenirii.

„Lucrez la ceva ce sfidează speranța de viață de acum, care e la 80 de ani, să zicem. Mai exact, la unul dintre primele procesoare de quantum computing (computerizare cuantică). Cu tehnologia de quantum computing, mare parte din resursele de cloud computing se vor concentra poate într-o singură clădire. E așa de puternică tehnologia asta.

Poate să rezolve algoritmi care la ora actuală nu îți pot da o soluție în timp real. Parolele pe care le avem azi vor fi ușor de spart de către acești algoritmi.

Impact va fi și în zonele de industrie farmaceutică. De exemplu, acum, ca să rezolve o problemă, doctorii îți dau 10 feluri de medicamente. Ei, în viitor va fi posibil un algoritm care se va uita la structura ta de ADN, o va decodifica, va vedea care molecule au luat-o razna și îți va veni cu medicamentul făcut special pentru tine, ca să îți mute moleculele care au luat-o razna înapoi unde erau când te-ai născut.

Acel medicament va fi făcut astfel încât să nu mai fie nevoie să îți dea și alte medicamente.

Este chiar o vorbă că s-ar fi născut pe pământ persoana care va trăi 125 de ani, o nouă limită de viață, și acesta e un domeniu cu un impact major, efectiv ne va schimba speranța de viață destul de dramatic, ne va schimba comportamentul și toată filosofia de viață probabil.”

Pentru echipa Faber, a aduce împreună oameni foarte diferiți este o valoare fundamentală. Cu toții cred că împreună pot fi parte din schimbarea care să dea următoarelor generații un viitor mai sănătos decât este prezentul nostru.

“Încercăm să conectăm lumea cultural-artistică, de care se ocupă Oana, cu cealaltă parte din industriile creative – IT-iștii. Oarecum suntem într-un melanj care sperăm să creeze câteva scântei care poate ne vor lumina despre cum să gândim orașul peste 10 ani. Design e și ceea ce face un IT-ist, dar cu alte noțiuni.

Faber este despre impactul pe care îl putem avea noi, cei care înțelegem anumite lucruri. Să ne dăm seama cum va arăta orașul în viitor, să încercăm să intervenim pe acea traiectorie astfel încât să fie pe placul cât mai multor timișoreni, să încercăm să construim un oraș în care să ne dorim să trăim.”, concluzionează Valentin Mureșan.

Pepiniera 1306 plante, construcția temporară inclusă pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiul Europen pentru Arhitectură, Mies Van Der Rohe

Anul trecut, când Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii, în Piața Victoriei a apărut o construcție inedită care a atras atât priviri admirative, cât și critici.

Pepiniera 1306 plante, un turn vertical ridicat în fața celebrei clădiri a Operei, de la balconul cărei România a fost pentru prima dată proclamată țară liberă în decembrie 1989, a fost ideea unui birou de arhitectură spaniol – Maio, care a răspuns unei teme date de Ordinului Arhitecților Timiș.

Inițiativa de a ocupa Piața Victoriei într-un mod inedit a făcut parte dintr-un program amplu desfășurat de OAR Timiș, cu numele “Privește orașul”.

“Scopul a fost de a trezi interesul cetățenilor față de spațiul public.

Spațiul public e al tuturor, nu doar al autorităților, ne privește pe toți și trebuie să ne implicăm. Bineînțeles, în contextul cultural românesc, să vorbești despre spațiul public poate să fie un subiect destul de dificil.

Piața Victoriei e una dintre cele mai încărcate piețe ale orașului, cu încărcătură emoțională și istorică. E ca și cum ne-am aruncat în gura lupului. Oamenii sunt atașați de spațiu, iar în momentul în care intervii în el, schimbările sunt greu acceptate.

E și o responsabilitate enormă să lucrezi cu spațiul Revoluției. Sunt multe straturi de emoție acolo.”, spune Alexandra Trofin, o tânără arhitectă care la doar 32 de ani este acum vicepreședinte OAR Timiș și directorul Bienalei de Arhitectură – Beta.

După ce au intrat în contact cu mai mulți arhitecți din Europa, cu expertiză în intervenții în piețe mari, au decis să lucreze cu studioul de arhitectură Maio, din Barcelona, care a venit cu acest concept al unei instalații verticale.

“Ei au venit în Timișoara de vreo două ori, am făcut workshopuri cu comunitatea locală, cu arhitecții, cu administrația, după care a venit o primă propunere din partea lor. Noi am specificat câteva lucruri în temă, că în Timișoara, fiind câmpie, nu prea ai de unde să vezi orașul de sus, că Piața Victoriei are o suprafață mare de vegetație, dar nu e accesibilă.

Trebuia să fie un landmark al Capitalei Culturale, să fie temporar și să se relaționeze la valorile Timișoarei, să testeze scenarii pentru acea piață și să fie o preîntâmpinare a Concursului de Arhitectură organizat pentru revitalizarea Pieței Victoriei.”

Studio Peisaj din Timișoara a construit apoi, pe această temă, și a dezvoltat un întreg proiect de peisaj în turnul respectiv, atingând totodată un alt aspect cultural specific Timișoarei – familiile tradiționale de grădinari.

“Ei au încercat să exploreze funcția climatică a vegetației, apoi stratul istoric – familiile de grădinari ai Timișoarei erau foarte valoroase în imperiu, de exemplu familia Muller. Plantele sunt din pepiniera familiilor de grădinari și de la Horticultura Timișoara.”

Anca Teslevici este arhitecta care s-a ocupat de proiectarea tehnică a turnului, fiind și pentru ea o provocare inedită, dusă la bun sfârșit.

“E important să existe instalații de genul acesta. A fost o construcție temporară care a arătat cum poți folosi piața, ce e important la ea, cum poți să te uiți la ea. De fapt, a fost o construcție cu zero waste. Schela se folosește în alte părți, copacii s-au plantat sau urmează să fie plantați, luminile le folosim acum în expoziția de la Bienală sau la alte evenimente.”

Timp de 10 luni, Pepiniera a putut fi vizitată de localnici și de turiștii sosiți la Timișoara în anul Capitalei și a găzduit diverse evenimente culturale. Plantele din turn au fost îngrijite zilnic și, la final, replantate în spații publice din oraș, ori rămase în ghivece în curtea Garnizoanei, care acum găzduiește Bienala de Arhitectură.

“A fost o inițiativă foarte bine primită, dar în timp. Prima reacție a fost de un corp străin într-un țesut pe care îl cunoaștem. A trebuit să facem față presei locale ostile și să continuăm construcția turnului. A fost o perioadă foarte dificilă.

Schela metalică a fost percepută ca fiind ceva urât, iar asta a deschis o discuție despre ce înseamnă urât și ce înseamnă frumos, cum integrăm ceva contemporan într-un spațiu istoric.

Noi am dat posibilitatea oamenilor să vadă clădiri istorice din alt unghi, să observe anumite detalii, să creeze o altă legătură cu patrimoniul.

Ce se întâmpla în spațiul digital și în presă nu era același lucru cu ceea ce ziceau oamenii la fața locului. Se scria despre cât e de urâtă și <<jos cu ea!>>, dar era coadă constant.

Din păcate, ne-a afectat faptul că presa locală este politizată. În presa de aici, Pepiniera nu a fost neapărat asociată cu Ordinul Arhitecților, cât mai degrabă cu primarul. A fost riscant.”

La finalul anului trecut, Pepieniera a ajuns pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Uniunii Europene pentru Architectură, alături de alte 39 de proiecte, dintr-un total de 362 de lucrări europene.

“Arhitecții au ceva de spus în modul în care trăim în orașe și, de fapt, ce încercăm și noi să facem este să arătăm prin proiecte punctuale diferite moduri în care poți să înțelegi arhitectura, modul în care poți să trăiești zi de zi.

Pepiniera a fost un exemplu bun de cum te poți adresa tuturor. A fost o prezență atât de evidentă, încât nu ai putut să o ignori. Și a stat și suficient de mult timp încât să fie înțeleasă. Cred că a fost important și pentru noi, ca organizație, că am devenit mai prezenți în fața publicului larg.”, spune Anca Teslevici.

Oana Stănescu, arhitecta celebră la New York și Berlin, curatoarea Bienalei Timișorene de Arhitectură 2024

Atât Anca Teslevici, cât și Alexandra Trofin se ocupă în prezent de organizarea Beta, un eveniment inițiat de Oana Simionescu, acum coordonatoarea Faber.

Bienala de Arhitectură de la Timișoara reușește să adune odată la 2 ani profesioniștii care dau speranță și idei curajoase breslei, dar și să vorbească despre impactul arhitecturii pentru publicul mai larg.

Ediția de anul acesta, intitulată Cover me softly, este curatoriată de Oana Stănescu, arhitectă din Reșița care a absolvit studiile de Arhitectură la Timișoara și a reușit să își construiască propriul birou de arhitectură la New York și la Berlin.

Predă la Harvard, a creat pentru rapperul Kanye West scenografia turneului Yeezus, a fost invitată să creeze instalații la Coachella și la MoMA și semnează unul dintre cele mai mediatizate proiecte de arhitectură din lume, +Pool din New York – o piscină suspendată pe East River, care va refolosi apa râului printr-un proces de purificare inedit, fără să utilizeze produse chimice.

“+ Pool nu s-ar fi întâmplat dacă nu ne-am fi raportat diferit la apă. Oamenii vor putea înota în New York într-un mod în care nu s-a mai putut vreodată. Asta nu ar fi fost posibil fără un proiect care să ceară asta.

E important să îndrăznim să arătăm unde vrem să ajungem.

Proiectul s-a născut acum 14 ani, aveam o firmă în New York cu un coleg, imediat după criza financiară. A început cu niște idei, am lucrat cu niște prieteni, am făcut niște randări, le-am trimis unor reviste prin lume și lumea a reacționat: ah, ce fain, când se deschide?

Bine, hai să vedem dacă se poate. Ne-a luat 14 ani, dar anul ăsta am primit fonduri de la stat și la anul începem construcția.

De unde a venit curajul de a te lansa într-un proiect atât de mare, fiind, totuși, foarte tânără acum 14 ani?

Inconștiență curată. Pe bune. Cred că e important să îmbrățișezi inconștiența. Experiența e bună, dar te poate și împiedica. La început nu ai atâtea bariere, ești mai liber.

Noi am resimțit asta aici foarte mult, ni se spunea în școală <<nu o să faci decât case din cărămidă, trebuie să știi să faci o casă din cărămidă>>. Mă bucur enorm că știu să detaliez o casă din cărămidă, dar nu am construit vreodată.

Aici e greu, după atâtea generații care au trăit în comunism, să îndrăznești să visezi.”

Cu toate acestea, se simte din ce în ce mai atrasă de propriile rădăcini și vrea să contribuie la schimbarea României în bine. Ea este și cea care a gândit cel mai ambitios proiect public din Reșița, orașul său natal. Funicularul industrial al orașului, care înainte transporta calcar și cărbune, va fi transformat în spațiu de promenadă pentru public, asemănător cu celebra High line din New York.

“Este chiar proiectul meu de diplomă, la care nu aș fi visat nici eu, dar a devenit realitate. Acesta e cel mai mare proiect al meu, de fapt.

Sunt într-un moment al carierei în care mă interesează să explorez mai mult propriile origini și e o scuză pentru a păși în locul de unde a porni totul, de a redescoperi.

Sunt onorată să fiu invitată la Beta, fiindcă e o bienală foarte tânără, experimentală, liberă. Eu nu sunt foarte mare fan al expozițiilor de arhitectură, fiindcă arhitectura nu e făcută ca să fie expusă, vorbești despre ceva ce nu e acolo.

Dar aici, dacă vrei să vorbești despre arhitectură, Garnizoana arată lecțiile foarte direct. Arhitectură avem, iar ce am făcut cu intervențiile în spațiul Garnizoanei a fost să punem în lumină calitățile spațiului într-un mod în care garnizoana nu a fost văzută niciodată.

Asta este pentru mine arhitectura – să iei un spațiu și să arăți calitățile spațiale și nu e vorba despre spațiu în sine, ci despre cum te comporți în spațiu.”

Când vine vorba despre rolul breselei lor în zilele noastre, Oana Stănescu are un discurs cât se poate de matur și vizionar.

“Mi se pare că suntem într-un moment istoric în care profesiunea de arhitectură este nu neapărat la capătul puterilor, dar noi, ca arhitecți, ne cam dăm cu capul de perete într-o lume foarte dură din punct de vedere financiar, capitalist.

Rolul arhitectului s-a schimbat fundamental în ultimii ani. Instituțiile publice au mult mai puțină putere decât dezvoltatorii privați. Și când zic rolul mă refer la acela tradițional, în care arhitectul este omul din centrul universului.

Cred că o problemă este că arhitecții s-au izolat foarte mult de restul lumii. Trăim într-o bulă, vorbim pe limba noastră, credem că știm lucrurile mai bine decât oricine altcineva. Asta e problematic, arată că profesia nu e într-un loc bun.

Dintre toate meseriile clasice, avocați, doctori, suntem cel mai prost plătiți, e foarte greu să construiești ceva în ziua de azi.

Apoi, arhitectura joacă un rol enorm în încălzirea globală.

Trebuie și noi să ne întrebăm cum profesăm într-o profesie atât de caracterizată de ego și cum ne mișcăm într-o lume în care natura construcției este, de fapt, foarte distructivă?

Problemele pe care le avem, ca civilizație, nu pot fi rezolvate de nicio breaslă în izolare. Nici inginerii singuri, nici ahitecții, nici artiștii. Cu cât ne așezăm mai mult la aceeași masă, cu atât mai mult avem șanse să construim o lume de care să se poată bucura generațiile viitoare.”

Arhitectura prezentului și a viitorului, componentă esențială în lupta pentru combaterea schimbărilor climatice

Specialiștii cu care am stat de vorbă pentru realizarea acestui reportaj au un lucru în comun. Nu arhitectura, ci o preocupare reală pentru viitorul nostru, al tuturor.

Atât arhitectele prezentate aici, cât și inginerul Valentin Mureșan cred că tărie că doar aduse împreună, mințile din diverse domenii pot schimba ceva. Nu trebuie să fii arhitect ca să ai o vedere în perspectivă, dar ea se regăsește, totuși, cu predilecție în această profesie.

„Rolul arhitectului este într-o continuă schimbare. Să construiești o clădire este doar o unealtă pe care o ai. De exemplu, ca medic poți să tăi, în chirurgie, sau poți să rezolvi problema altfel. La fel e și în arhitectură.

Poți rezolva probleme ale societății, prin arhitectură, fără să construiești nimic.

Asta este, de fapt, poate ethosul în ziua de azi, având în vedere amprenta de carbon pe care o generează industria construcțiilor. Și cred că putem lucra cu ceea ce avem deja.” – Alexandra Trofin, vicepreședinte OAR Timiș, director Beta

“Ce să faci, să faci aceleași greșeli ca în trecut, demolezi ce nu îți place și reinventezi altceva ce poate iar nu îți place după 30 de ani? Nu e sustenabil să facem asta.

Cred că trebuie să îmbrățișăm istoria și să lucrăm cu ceea ce avem mai asumat, atât din perioada interbelică, cât și comunistă. Sunt foarte multe clădiri din comunism cu o adevărată valoare culturală și acelea ar trebui să devină clădiri protejate.

O bună parte din arhitecți ajung să facă arhitectură mediocră sau de proastă calitate pentru că pur și simplu trebuie să pună ceva pe masă. Și, ca în orice profesie, există și oportuniști care au înțeles care sunt scurtăturile și fac tot felul de odioșenii ca să facă avere. Poți să faci avere în arhitectură dacă ești foarte bun sau dacă ești foarte șmecher și nu îți pasă de ceea ce produci.

Statul ar trebui în primul rând să facă investiții de calitate, de acolo ar trebui să pornească exemplul. Calitatea unui proiect al statului în infrastructură trebuie să fie la cele mai înalte standarde.” – Oana Simionescu, arhitectă, co-fondatoare Faber

„Suntem la capătul unei traiectorii foarte lungi, începute din modernism, care pur și simplu nu mai funcționează. Cu cât îmbrățișezi mai devreme schimbarea, cu atât mai mult ai șanse să influențezi direcția în care merge.

Industria construcțiilor creează una dintre cele mai mari emisii de CO2. Avem criză de locuințe, probleme economice. Și în același timp foarte multe clădiri stau goale. Unul dintre talentele arhitectului este de a propune o viziune. Când ne raportăm la vest cred că ar trebui să ne gândim că putem evita greșelile lor. Putem să nu mai facem mall-uri, când știm că vor fi goale peste 10 ani.

Avem potențial mare aici, dar atât timp cât viziunea noastră asupra viitorului este cea vestică, it will always fail pentru că deja a eșuat acolo.” Oana Stănescu, arhitectă, curatoarea Beta 2024.

***

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Arhitecții care reconstruiesc Timișoara appeared first on Cultura la dubă.

România se pregătește să găzduiască Summitul European al Patrimoniului, cel mai important eveniment de profil care reunește factorii decisivi în conservarea patrimoniului – arhitecți, miniștri, primari, comisari europeni sau reprezentanți ai societății civile.

Evenimentul va avea loc la București între 6 – 8 octombrie și cuprinde Ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu, acordate de Comisia Europeană, în cadrul cărora vor fi recompensate și două proiecte din România: Biserica Săsească din Alma Vii și Biserica Sfântului Mihail, Cluj-Napoca.

Prezentă la București, Sneska Quaedvlieg Mihailovic, secretarul general al Europa Nostra, organizația care luptă pentru patrimoniu la nivel european, a vorbit pentru Cultura la dubă despre principalele provocări în acest domeniu și a explicat de ce salvarea patrimoniului a devenit un factor determinat printre soluțiile de combatere a schimbărilor climatice.

***

Doamna secretar general, care sunt principalele obstacole atunci când vorbim despre conservarea patrimoniului construit?

Aș vorbi mai degrabă despre principalele provocări cu care se confruntă societatea noastră, atât cea din România, cât și cea din Europa, în general.

Schimbarea climatică este o provocare uriașă, neînțeleasă complet încă. Din acest moment, schimbările climatice nu sunt ceva ce se va întâmpla în 10 sau 50 de ani, ci pot fi deja văzute, le-ați văzut și în România, impactul caniculei care a fost vara această.

Apoi este provocarea reprezentată de dezvoltările imobiliare, de presiunea pusă de dezvoltatori în special în marile orașe, cum ar fi București.

Interesul dezvoltatorilor imobiliari e și la munte acum, vor să facă blocuri la munte.

Asta este tot din cauza schimbărilor climatice, fiindcă oamenii vor dori să se refugieze la munte, să fugă de caniculă. De aceea dezvoltatorii se orientează deja și către zonele de munte.

De asemenea, ne confruntăm cu fenomenul migrației, cu un război foarte aproape de noi, toate acestea fac societatea foarte instabilă.

Este nevoie ca societatea să se organizeze, să răspundă la aceste provocări, să găsească o soluție.

Patrimoniul cultural este un liant al societății și contribuie la înlăturarea acestor nesiguranțe.  Patrimoniul este ceva ce aduce comunitatea laolaltă, este ancora care stabilește o barcă pe ape plutitoare, este o ancoră în timp și în spațiu, conectează trecutul de viitor.

Viitorul nu e ceva ce poate fi oprit, dar e important ca el să fie conectat la tradiții, la rădăcini, iar acestea se reflectă și în arhitectură.

Să ne pese de patrimoniul cultural este parte din apărarea drepturilor umane și a legii. Fără lege nu putem proteja patrimoniul. Iar lupta pentru protejarea patrimoniului este și pentru drepturile omului. Patrimoniul nu este doar despre niște cărămizi și mortar. Este povestea noastră.

Patrimoniul are nevoie de oameni care să îl apere și asta face societatea civilă în România. Sunteți oameni curajoși, ați arătat asta în multe ocazii.

De exemplu, campania fenomenală de apărare a sitului de la Roșie Montană, care a fost una atât de apărare a patrimoniului cultural, cât și una de protejare a mediului, a devenit apoi o campanie pentru apărarea drepturilor omului și pentru apărarea democrației.

Este un exemplu de luptă câștigată datorită unei acțiuni de masă. Oamenii pot schimba ceva când se adună laolaltă.

Vorbeam zilele trecute cu mai mulți arhitecți prezenți la Bienala de Arhitectură de la Timișoara și am regăsit o idee comună la ei, aceea că ar trebui să ne concentrăm pe clădirile deja existente, multe dintre ele goale, neutilizate și să ne oprim din a construi, fiindcă industria de construcții este unul dintre cei mai mari poluatori. Deci protejarea patrimoniului a devenit și o cauză pentru mediu în zilele noastre?

Da, așa este, industria de construcții emite cantități mari de CO2, fiind unul dintre cei mai mari poluatori. Mă bucur că la Bienala de la Timișoara s-a vorbit despre asta.

Ar trebui să existe o decizie de stopare a contrucțiilor noi, cele mai multe dintre ele folosesc materiale nesustenabile și clădirile în sine devin nesustenabile. Blocurile acestea vor deveni pur și simplu de nelocuit.

Se construiește așa din cauza mafiei imobiliare, a spălării de bani, nu doar aici, ci și în restul lumii.

În același timp aveți clădiri deja existente, de la clădiri foarte vechi la clădiri industriale, fabrici, care ar putea fi readuse la viață în mod extraordinar de către arhitecți, designeri. Avem multe exemple de cazuri în care astfel de clădiri au fost readaptate și date în folosință. Pe asta ar trebui să ne concentrăm – pe regenerare. Regenerarea cartierelor deja existente în orașe. Rezultatul poate fi uimitor.

Este ceva ce noi promovăm foarte mult. Nu doar că suntem în pericol din cauza schimbării climatice, dar patrimoniul cultural este parte din soluție.

Dacă nu salvăm planeta, nu vom putea salva patrimoniul, dar investind în patrimoniu este o formă prin care putem contribui la salvarea planetei.

Există și problema costurilor ridicate în proiecte de restaurare. Mulți proprietari de case vechi spun că nu au bani să le restaureze, condițiile sunt foarte stricte, și preferă să le lase să se degradeze, uneori le și “ajută” cu incendii, pentru a cădea într-un final și a vinde terenul dezvoltatorilor imobiliari. Pe de altă parte, poate societatea nu este de acord ca un privat să primească bani publici pentru a-și restaura casa sa. Care ar fi soluția de mijloc?

Acesta este o problemă reală. Cumva, anumite facilități fiscale ar trebui să existe dacă luăm în considerare faptul că un oraș este de interes public, nu doar de interes privat. Este de interes public ca un oraș să își păstreze caracterul arhitectural, să atragă turiști, investitori.

Sunt dovezi de orașe istorice bine conservate care atrag mediul de afaceri. De exemplu Amsterdam are un studiu în acest sens, care arată că datorită caracterului istoric bine conservat au venit foarte mulți investitori.

Valoarea unei clădiri istorice nu este dată doar de clădirea în sine, ci și de statutul ei în contextul orașului. Iar valoarea nu este doar economică și istorică, este și socială, este valoroasă pentru mediu, după cum spuneam mai devreme.

În acești sens, oamenii trebuie educați, ajutați să înțeleagă că sprijinirea unui proprietar privat prin fonduri publice sau facilități fiscale, în acest context, servește interesului public.

De asemenea, e importantă investiția în mentenanță, în România nu s-a investit în mentenanță și acum aveți probleme mult mai mari în restaurare. Când întreții regulat o clădire veche, cu investiții din când în când, este mai ușor să o conservi.

Dar când ai o clădire complet abandonate, atunci și investițiile trebuie să fie majore.

Ce părere aveți despre intervențiile moderne asupra clădirilor istorice? Avem chiar în centrul Bucureștiului câteva exemple de case – monumente istorice care au fost restaurate, dar în spatele lor s-au ridicat blocuri uriașe care, cel puțin vizual, le sufocă. Ce credeți despre asta?

Trebuie să găsim o balanță. Intervențiile moderne nu sunt tot timpul rele. Trebuie să găsești o cale în care să protejezi, dar să poți adăuga ceva viabil pentru viitor.

Dar asta trebuie făcut cu respect, proporțiile dintre partea istorică și partea nouă ar trebui să fie în echilibru. Am văzut și eu exemple în care parterul e istoric și deasupra este o clădire oribilă, grotescă, relația dintre cele două este îngrozitoare.

Știu și cazuri în care, totuși, astfel de intervenții au fost făcute de arhitecți cu mare respect față de clădirea istorică. Este o chestiune de calitate și la Summitul de la București vom insista pe acest aspect, al calității, promovând bune practici.

Ce credeți despre patrimoniul construit din România? De-a lungul timpului au fost mai multe proiecte românești premiate de Europa Nostra. Aveți câteva monumente românești preferate?

Oh, România are un patrimoniu extrem de bogat și de divers. Eu știu doar o mică parte. Am fost în orașe istorice ca Sighișoara, Sibiu, anul trecut la Timișoara, care chiar a fost o mare descoperire.

Frumusețea Timișoarei, existența multiculturalității are un farmec extraordinar și cred că acolo ați reușit să aveți grijă de acele locuri.

De asemenea, în București aș vrea să petrec mai mult timp. Clădirea mea preferată este Ateneul Român, este un diamant, este superb din afară și din interior, e cea mai frumoasă sală de concerte din Europa.

Aveți și bisericile fortificate care sunt cu totul speciale.

Am fost azi și la Piscu să văd muzeul, este absolut minunat! Arhitectura verde a clădirii, povestea ceramicii și olăritului.

Cred că generația tânără e din ce în ce mai conștientă de frumusețea patrimoniului, atât a celui construit, cât și a celui intangibil.

Potențialul a ceea ce aveți este uriaș, dar oamenii sunt cel mai important patrimoniu, fără ei nu puteți să salvați ceea ce aveți de salvat. Și este al vostru, dar este și al nostru, este parte importantă din Europa, de valoare europeană.

***

Europa Nostra este vocea europeană a societății civile care se angajează să protejeze și să promoveze patrimoniul cultural și natural. Este o federație pan-europeană de ONG-uri din domeniul patrimoniului, susținută de o rețea largă de organisme publice, companii private și persoane fizice, acoperind peste 40 de țări. Este cea mai mare și cea mai reprezentativă rețea de patrimoniu din Europa, menținând relații strânse cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNESCO și alte organisme internaționale. Fondată în 1963, Europa Nostra și-a sărbătorit anul trecut cea de-a 60-a aniversare.

Europa Nostra militează pentru salvarea monumentelor, siturilor și peisajelor europene aflate în pericol de dispariție, în special prin intermediul Programului 7 Most Endangered. Rețeaua celebrează și diseminează excelența prin intermediul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra.

Europa Nostra contribuie, în mod activ, la definirea și punerea în aplicare a strategiilor și politicilor europene legate de patrimoniu printr-un dialog participativ cu instituțiile europene și prin coordonarea Alianței Europene a Patrimoniului. 

Europa Nostra a condus consorțiul european selectat de Comisia Europeană pentru a gestiona proiectul pilot European Heritage Hub(2023-2025). Este, de asemenea, partener oficial al inițiativei Noul Bauhaus European, dezvoltată de Comisia Europeană și este unul dintre principalii membri și susținători europeni ai Rețelei Patrimoniului Climatic.

The post Secretarul General al Europa Nostra, interviu pentru Cultura la dubă: “Lupta pentru protejarea patrimoniului este și lupta pentru drepturile omului, pentru mediu.” appeared first on Cultura la dubă.

Beta, principalul eveniment de arhitectură din vestul țării, organizat de Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România, a început aseară la Timișoara, iar până pe 27 octombrie propune publicului 53 de evenimente, 57 de artiști, în 5 locații din Timișoara, o selecție largă de arhitecți, designeri, muzicieni, artiști, activiști, fotografi, scriitori, regizori, dar și pe cei care refuză categorizarea, într-o coregrafie de expoziții și programe publice. 

Cover me softly, este tema ediției din acest an și expoziția principală a Beta 2024. Expoziția principală poate fi văzută la Garnizoană și explorează spațiul acestui monument istoric prin toate colțurile lui, de la beci până în pod.

Curatoarea bienalei este Oana Stănescu, arhitecta română de prestigiu internațional, cu studio de arhitectură la New York și Berlin, creatoare a celebrului proiect +Pool din New York și colaboratoare a lui Kanye West.

„A face un cover înseamnă a lucra cu ceea ce există deja. Cover înseamnă, de asemenea, adăpost. A proteja sau a ascunde. A masca sau a disimula, a se extinde în timp sau în spațiu. A fugi la adăpost, a se proteja. cover me softly, expoziția curatorială a Beta 2024, este o explorare a cover-urilor în toate disciplinele, mediile și geografiile. Contrar noțiunilor de copiere, furt, imitație și contrabandă, care pot veni fiecare cu propria lor înclinație etică, cover-ul oferă un set alternativ de vocabulare relaționale pentru înțelegerea modului în care transferurile de cunoștințe și structurile de autorie circulă prin artă și design. Centrând vasta noastră interconectare, cover me softly deschide noi sfere de posibilități pentru a face, a crea și a fi.” spune Oana Stănescu, Curatoarea Beta 2024

Creată ca o platformă euro-regională care articulează poziția arhitecturii și a arhitecților față de problemele fundamentale și provocările societății contemporane, Beta are un impact puternic în România, Serbia și Ungaria, premiile Beta celebrând producția de arhitectură de calitate în euroregiune.

De-a lungul anilor, evenimentul a devenit mai relevant la nivel european, fiind acum parte a comunității LINA – o platformă europeană de arhitectură care conectează actorii consacrați cu talentele emergente.

De la începuturile sale, peste 40.000 de vizitatori au participat la evenimentele și expozițiile Beta, care nu sunt niciodată la fel.

The post A început Bienala de Arhitectură de la Timișoara appeared first on Cultura la dubă.

A studiat la Institutul Francez al Modei de la Paris și a colaborat cu branduri mari precum Dior, Veja sau Stella Luna, însă a ales să se întoarcă și să creeze în România atât propriile colecții, cât și pentru instituții de spectacole sau pentru UNTOLD.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Ovi, cum este cunoscut printre apropiați, povestește parcursul în carieră, ce muncă presupune realizarea conceptului de festival la UNTOLD, precum și cum vede el piața de design vestimentar din România. Dincolo de acestea, rămâne un artist plastic îndrăgostit de desen și pictură.

***

Pentru început, spune-ne, te rog, cum s-a născut pasiunea ta pentru design?

Pasiunea pentru artă și design este motivată de mediul meu familial și de parcursul profesional ulterior. Ceea ce la început a părut o joacă, s-a transformat, prin multă muncă și studiu, sub îndrumarea tatălui meu, pictor de profesie, într-o carieră artistică completă.

Cum s-a concretizat drumul spre o carieră în design?  A fost vreun moment de cotitură pe acest drum?

Deși, inițial, eram foarte atras de grafică (anatomie umană și portret), la finalul Liceului de Artă din Baia Mare, am optat pentru a-mi continua pregătirea artistică în domeniului designului vestimentar. L-am considerat un domeniu complex, care însumează cunoștințe și tehnici interdisciplinare: noțiuni de arhitectură – în structura și construcția veșmântului, elemente de pictură – în printul materialelor, de design – în funcționalitatea și estetica acestora. Întreg parcursul meu este unul firesc, cu multe satisfacții.

Ce au reprezentat, mai exact, studiile la Paris?

Colecția mea de disertație a participat și câștigat concursul național “Pasarela”, organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez al Modei de la Paris. Prin urmare, am participat la programul post-universitar de modă și accesorii, pe care l-am și absolvit după doi ani și am făcut un internship la compania Stella Luna, din Padova, Italia.

În cadrul acestui program post-universitar la IFM Paris, am avut șansa de a colabora cu branduri prestigioase precum Cristian Dior, Veja sau Stella Luna. Experiența a reprezentat pentru mine o perfecționare a cunoștințelor dobândite, pe care am avut și șansa de a le pune în practică.

Ce ai învățat la Stella Luna?

Colaborarea mea cu acest brand de încălțăminte a fost benefică în plan profesional, mai ales că mă aflam la finele anului universitar la Institutul Francez al Modei de la Paris. Am dorit să învăț și să dobândesc experiența și în acest domeniu, dovadă fiind faptul că am reușit să creez propria colecție de încălțăminte la colecțiile vestimentare ulterioare.

Intenția mea nu a fost de a rămâne în Franța sau în Italia, ci mereu mi-am dorit să mă reîntorc și să-mi dezvolt propriul brand.

Cum și când s-a născut colaborarea ta cu UNTOLD?

În prezent sunt Senior Concept Artist la UNTOLD, cu care colaborez de aproape cinci ani. Prima colaborare a fost în 2017 și a constat într-o schiță de concept pentru Main Stage-ul UNTOLD din acel an.

În 2019 am continuat colaborarea printr-o suită de schițe de concept pentru temă și un proiect de design vestimentar, respectiv crearea a patru costume pentru ceremonia de deschidere a festivalului.

Ce stă în spatele unui concept de festival, cum se naște el, cum evoluează și cum devine ceva concret?

În spatele unui concept de succes stă munca unei întregi echipe de creație. Odată ce tema este stabilită, fiecare membru contribuie la dezvoltarea ei, în funcție de specializarea pe care o are (arhitectura, graphic design și concept art).

Conceptul vizual pornește și se dezvoltă de la câteva schițe și compoziții grafice, care funcționează ca ghid în arhitectura ulterioară (activări, baruri și stage design) și grafic design (afișe și materiale grafice).

Descrie-ne puțin munca ta la Untold.

Munca mea constă în transpunerea conceptului în schițe, desene și ilustrații. Creez un pachet complex de variante, din care doar una este câștigătoare și care urmează a fi dezvoltată și finalizată.

Mă ocup, în egala măsură, de crearea de personaje, stage desgin, adică ilustrație pentru Main Stage UNTOLD și Main Stage UNTOLD Dubai, ilustrație pentru activări, baruri și structuri.

Având în vedere profesia mea, mă ocup și de realizarea colecției de merchandise UNTOLD (fashion și accesorii).

Ce este specific conceptului din acest an?

În fiecare an, UNTOLD propune un alt concept, care face parte din universul său creativ. Acesta este anticipat prin elementele grafice postate pe parcursul anului și dezvăluit integral cu puțin timp înainte de începerea lui. În felul acesta, se creează un orizont de așteptare incitant, care culminează cu ziua în care festivalul își deschide porțile, iar participanții văd Main Stage-ul.

Anul acesta, capitolul IX are o temă de actualitate – “Human Nature”, drept urmare, personajul central este “Mama Natură”, văzută ca o personificare a figurii materne, a naturii și a forțelor naturale.

Figura ei statuară simbolizează frumusețea, serenitatea și generozitatea naturii umane și a tuturor ființelor vii. În mod firesc, elementele florale sunt abundente și constituie laitmotivul plastic al temei.

Cu ce ai contribuit tu, mai exact, la realizarea lui în actuala ediție?

Așa cum spuneam mai devreme, contribuția mea constă în transpunerea la nivel grafic a conceptului, crearea personajului principal și a elementelor organice care o înconjoară. (O multitudine de tipuri de flori, liane, elemente vegetale și animale.) Am dorit să-i confer personajului un caracter senin, imperial, fără elemente care să o identifice cu o anumită prezență feminină.

Ai avut și o colaborare cu Opera din Cluj. Povestește-ne puțin despre ce a fost vorba.

Deși nu este prima colaborare cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca, “La Fanciulla del West”, de Giacomo Puccini, a fost primul meu proiect de anvergură, care se traduce printr-o colecție vestimentară concepută și adaptată rigorilor unui spectacol de operă.

În calitate de designer scenograf am gândit această colecție compusă din peste 60 de piese vestimentare, caracterizate printr-o paletă cromatică generoasă, printr-o mare diversitate a materialelor, a tehnicilor de manipulare a acestora și prin multitudinea accesoriilor folosite.

Tema acestui spectacol, a Vestului Sălbatic, anii 1850, a fost incitantă, mai mult decât generoasă și mi-a făcut o reală placere să o recreez.

Te-ar mai interesa și alte colaborări cu instituții culturale?

În măsură în care timpul mi-o va permite, sunt oricând deschis unei colaborări cu domeniul cinematografic și teatral.

Ce îți place cel mai mult să desenezi?

Desenez oricând, oriunde, cu mare placere. Dacă ar fi totuși să aleg un subiect preferat, acesta ar fi portetul uman.

Ce are bun scena de design vestimentar în România? Dar ce îi lipsește?

Cred că, în prezent, moda din România are mulți tineri designeri foarte talentați și dedicați, care își fac auzită vocea la nivel național și internațional. Consider, însă, că ascensiunea unui tânăr designer este anevoioasă, deoarece nu există o conexiune directă între universitățile de artă și industrie, respective între creator și consumator, pentru că nu există fizic suficiente magazine de specialitate (concept store-uri).

Am observat că la nivel internațional există un trend anti- fast-fashion și pro haine de designer. Totuși, puțină lume își permite să facă această trecere. Tu cum vezi lucrurile? Cum putem avea produse de calitate în dulapul nostru, dacă venitul este unul mediu?

Trendul actual de trecere spre hainele create de un designer este motivat și justificat de faptul că publicul devine conștient de risipa actuală, condițiile vitrege din unele ateliere, impactul negativ asupra mediului și calitatea materialelor.

Consumatorul de modă, în prezent, își dorește haine și accesorii originale, unicat, versatile și care să-l reprezinte.

Sfatul meu este să pună accentul pe calitate în detrimentul cantității, pe alcătuirea unei garderobe formate din piese de bază, timeless, din materiale naturale și durabile care se pot recompune în diverse ținute.

Pe ce îți dorești să îți concentrezi atenția în viitor?

Intenționez să dezvolt în continuare propriul brand, să colaborez cu UNTOLD, să desenez și să pictez mai mult.

***

Material realizat cu sprijinul UNTOLD.

Festivalul UNTOLD are loc între 8-11 august la Cluj-Napoca.

The post Povestea designerului Ovidiu Pop, de la Institutul Francez al Modei la dezvoltarea conceptului artistic al festivalului UNTOLD appeared first on Cultura la dubă.

„SynergyX continuă și adâncește o căutare foarte personală”

Adrian nu e la prima colaborare cu IQOS sub umbrela Romanian Design Week. În 2021, a expus instalația Network of Emotions, care explora una dintre temele predilecte pe care artistul le urmează consecvent și care se regăsește și în alte lucrări, inclusiv în instalaţia creată pentru RDW 2024:

„Instalația a pornit de la această idee oarecum simplă că întregul e mai mult decât suma părților, iar împreună înseamnă mult mai mult decât cumulul individualităților”, explică Adrian. „E ceva ce mă interesează foarte mult și am mai experimentat în diferite variante. Instalația de anul acesta continuă și o traiectorie de cercetare personală legată de materialitatea apei. Sunt fascinat de modul în care viața e legată atât de strâns de apă și cât de conectați suntem între noi și cu tot ce ne înconjoară. Am mai experimentat în această zonă și în instalația The Bridge, care a reprezentat România la Cvadrienala de scenografie de la Praga. Așa că SynergyX continuă și adâncește o căutare foarte personală.”

„E important să evităm preconcepțiile referitor la ce credem noi că dorește să vadă publicul”

Pentru Adrian Damian, publicul e o componentă extrem de importantă în ecuația creației. E important să înțeleagă cui se adresează pentru a-și acorda mijloacele de expresie.

„Când lucrez la instalații e oarecum diferit față de scenografie, pentru că aici lipsește regizorul, lipsește textul, lipsesc performerii. Încerc să le gândesc ca opere menite să fie experimentate, nu contemplate. Devine mai important parcursul, experiența pe care o trăieşte publicul. Astfel, ei devin performerii și de aceea cred că e foarte importantă componenta interactivă a instalațiilor. Dar cred că este, totuși, esențial să evităm preconcepțiile referitor la ce credem noi că dorește să vadă publicul. Cu cât suntem mai autentici, atât ca artiști, cât și ca spectatori, cu atât avem mai mult șansa să creăm sau să ne bucurăm cu adevărat de experiențele împărtășite.”

Speră ca publicul să vină deschis și curios și, mai ales, dornic să experimenteze instalația prin propriul corp, nu doar prin ecranul telefonului. Și totuși, nu-și poate reține o mare frustrare:

„Există un tip de cerc vicios care s-a creat, brandurile și agențiile propun și cer instalații „instagramabile”, iar publicul caută adesea background-uri pentru următorul story sau post. Și e păcat, pentru că așa, orice manifestare artistică e redusă la un „decor”, la un fundal. Iar asta nu e o problemă pentru operă în sine, ci pentru că, în loc să ne pună pe gânduri, să ne bucure sau să ne creeze o experiență, ne oferă doar un background pentru o fotografie.”

Consideră că evenimentele precum RDW sunt indispensabile într-o societate sănătoasă.

            „Încerc să simplific aproape brutal printr-o comparație. Mâncarea ne este indispensabilă, avem nevoie de ea pentru a trăi. Dar putem supraviețui cu foarte puțin. E nevoie de multe experiențe și educație pentru a înțelege și aprecia diversitatea unei culturi culinare și pentru a aprecia anumite preparate la adevărata valoare. E similar și în artă. De aceea, cu cât e mai diversificată și efervescentă oferta culturală, cu cât avem șansa de a experimenta mai multe lucruri, cu atât vom reuși să înțelegem mai bine ce ne place și ce nu, ce ne face bine și poate ce ne provoacă alergii.

Dar cel mai important în artă e că ne pune în contact cu ceva ce poate nu cunoșteam, ne face să căutăm să înțelegem. Jon Fosse, proaspătul laureat al premiului Nobel pentru literatură, a spus-o atât de frumos în mesajul trimis de Ziua Mondială a Teatrului: „Arta este pace” tocmai pentru că ne pune în situația de a-l înțelege și accepta pe celălalt.”

„Mă gândesc des la scenografie ca la un teren de joacă”

Nu are medii de expresie prestabilite și caută mereu mijloace specifice în funcție de text, concept regizoral, scena pe care lucrează și publicul căruia se adresează. Iar în acest proces îl inspiră mult în dialogul cu ceilalți artiști din echipă.

„Modul în care înțeleg să fac scenografie e unul în care încerc să creez o „cutie de rezonanță” care să amplifice spre public vibrația performerilor. Mă gândesc des la scenografie ca la un teren de joacă. Practic, eu sunt designerul unui spațiu care e gândit nu pentru mine, ci pentru ceilalți. Dacă el oferă posibilități multiple de a fi folosit, dacă îi inspiră pe ceilalți artiști din echipă, dacă le creează bucuria jocului, dacă le oferă multiple soluții și posibilități de a interacționa cu el, atunci cred că e un spațiu reușit.

Și dacă oferă publicului posibilitatea de a vedea și a înțelege ceea ce cuvintele nu pot exprima atunci cred că e într-adevăr valoros. Evit să mă gândesc că fac decoruri. Nici termenul nu îmi place. Pare lipsit de viață, decorativ, mort. Înțeleg scenografia ca spațiu, ca partener și nu ca un background, indiferent cât de frumos ar fi acel fundal.”

Evită să se definească pe sine ca artist pentru că simte că s-ar limita, s-ar închide. Or, spiritul creativ al lui Adrian Damian este, incontestabil, fără limite. A ales să lucreze ca scenograf în teatru și operă tocmai pentru că o consideră o zonă care îi permite și îl obligă să experimenteze cu diferite mijloace de expresie, epoci, spații și stiluri. Deși poate părea limitativ din cauza multiplelor condiționări (text, libret, muzică, regie, spațiul efectiv al scenei, bugete etc.), există o libertate infinită între aceste jaloane și mai ales o bucurie a întâlnirii și a muncii în echipă.

„În teatru, nu ești niciodată singur, punctează Adrian. Pe lângă actori, performeri, soliști, ești mereu în relație cu regizorul și conceptul lui, dar și cu toți ceilalți artiști din echipă: designer de costume, coregraf, lumini, sunet, designer video etc. Ca să nu mai vorbim de echipele de producție și cele de tehnicieni de scenă.

Ca scenograf, ești la intersecția tuturor acestor domenii și trebuie să înțelegi atât nevoile actorilor, cât și pe cele ale tehnicienilor sau contabililor. Iar acest rol îmi place și mă provoacă foarte mult. Mai ales pentru că am șansa de a asista la felul în care o idee fragilă prinde formă, se materializează, devine o realitate tangibilă, creează spațiul în care toți ceilalți artiști se exprimă.”

IQOS susține comunitatea creativă, aflată la început de drum, și oferă mai multă expunere, vizibilitate și implicare activă în realizarea viziunii artistice. Valorile care definesc brandul, cum ar fi progresul, inovația și rolul acestora în societate, pun în valoare talentul în formare și îl aduc în centrul comunității.

Romanian Design Week (RDW) este cel mai mare eveniment interdisciplinar din România, un festival care promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică. Expozițiile și evenimentele din programul festivalului au ca scop să facă designul accesibil pentru un public larg. Anul acesta, Romanian Design Week se desfășoară în perioada 24 mai–2 iunie.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

The post „În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024 (P) appeared first on Cultura la dubă.

Evenimentul aniversar a avut la bază un concept creativ surprinzător, în care membrii comunității au contribut la crearea scenariului. Astfel, ei au fost cei care, cu ajutorul tehnologiei, au decis elementele cele mai importante ale evenimentului, precum interacțiunile și scenografia.

De la galeria interacțiunii cu membrii comunității, până la oaza senzorială și colțul care invită la exprimarea creativității într-un spațiu comun, sărbătoarea IQOS a fost o invitație la conectare. Individual sau împreună, fiecare dintre experiențele așezate pe harta evenimentului au reprezentat o ocazie de a contribui la energia unui univers în care totul e posibil.

În ultimii 10 ani, de când s-a lansat, IQOS a oferit utilizatorilor produselor brandului experienţe reale şi virtuale prin intermediul evenimentelor organizate offline şi a platformei online IQOS Club. Aici, fiecare membru poate să găsească activități care îl reprezintă, să își personalizeze profilul așa cum își dorește și să interacționeze cu alți membri ce împărtășesc experiențe şi valori comune.

Călătoria către un viitor fără fum continuă, iar aniversarea a 10 ani de IQOS şi experienţele oferite membrilor comunităţii reprezintă un moment cheie din această călătorie şi promisiune pe care brandul o face pentru viitor.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

The post Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X (P) appeared first on Cultura la dubă.

Cu tema „Unlock The City”, ediţia din 2024 a Romanian Design Week își propune să investigheze metodele prin care creativitatea și inovația pot modela orașele de mâine.

RDW dorește să contribuie la explorarea Bucureștiului, la descoperirea potențialului spațiilor creative din oraș și a organizațiilor sau proiectelor culturale care le animă.

IQOS se alătură acestui demers prin două colaborări cu artiști români, alături de care celebrează sinergia simțurilor în spiritul unei comunități reunite sub semnul designului. Atfel, IQOS îşi continuă misiunea declarată de susţinere a progresului şi spiritului creativ.

Prima colaborare este „SynergyX” – A decade of Enjoyment, Innovation and Community, o instalație semnată de Adrian Damian. Cu ajutorul interacțiunii tactile, vizitatorii pot experimenta o simfonie hipnotizantă de imagini și sunete generate dinamic. Instalaţia „SynergyX” este o fuziune între artă, tehnologie și conexiune umană, în care tehnologiile de ultimă oră se îmbină și creează o experiență senzorială și emoțională.

Accesul în instalație este permis exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Cunoscută pentru creații colorate şi pline de viaţă, Lana Dumitru este al doilea designer și artist digital care completează experiența IQOS la Romanian Design Week 2024.​ Inspirată de pasiunea comunității IQOS pentru artă şi design, artista a creat o colecție în ediție limitată, special pentru Romanian Design Week. Culorile vii, texturile și modelul simbolizează comuniunea cu cei din jur și legăturile puternice pe care indivizii le dezvoltă în comunitate.

Un proiect The Institute, Romanian Design Week este cel mai mare eveniment interdisciplinar din România care contribuie la dezvoltarea industriilor creative autohtone. Festivalul promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică. Fiecare ediție prezintă peste 150 de proiecte recente semnate de studiouri locale de arhitectură și design. Programul include și evenimente satelit, găzduite de studiouri de design, showroom-uri, hub-uri creative și galerii de artă. Sub umbrela festivalului, sunt organizate expoziții și evenimente care au ca scop să facă designul accesibil pentru un public larg. În 2023, Romanian Design Week a atras peste 85.000 de vizitatori în cele 17 zile de festival.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

The post Romanian Design Week 2024 prezintă “SynergyX”, experienţa multisenzorială creată de IQOS şi Adrian Damian (P) appeared first on Cultura la dubă.

Instalația Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara se află pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Mies van der Rohe. Pentru premiul din 2024, au fost nominalizate inițial 362 de lucrări europene, dintre care doar 40 au ajuns pe lista scurtă.

“Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara a fost ridicată în Piața Victoriei din Timișoara în februarie 2023, ca parte din programul Național Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Cunoscută de timișoreni și ca Turnul cu plante, instalația efemeră, verticală, plină de plante a fost vizitată în cele zece luni de existență de aproape 200.000 de vizitatori, devenind cel mai popular simbol al Capitalei Culturale – Timișoara 2023”, transmit realizatorii într-un comunicat de presă.

Instalația a fost rodul unei ample colaborări între Ordinul Arhitecților din România – filiala Timiș, curatoarea Teritoriului “Locuri” al Capitalei Culturale – arhitecta Cosmina Goagea, biroul de arhitectură spaniol – MAIO Architects – autorii conceptului, biroul local de arhitectură Studio Nomadic și echipa de peisagiști Studio Peisaj.

Alexandra Trofin, vicepreședinta OAR – filiala Timiș și organizatoarea proiectului crede că “prezența Pepinierei pe lista scurtă pentru premiul european Mies van der Rohe ne confirmă apartenența, prin criteriile cu care lucrăm noi, ca organizație locală, la prima linie de gândire din arhitectura contemporană europeană, reprezentată de membrii juriului acestei prestigioase competiții. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit pentru ca Pepiniera să existe și să ne facă să vorbim despre orașul nostru, despre ce e frumos și ce e urât, despre nevoia de natură în viețile noastre, despre cum ne raportăm la spațiul public – conversații care construiesc, până la urmă, comunitatea.”

Curatoarea Capitalei Culturale, Teritoriul “Locuri” – arhitecta Cosmina Goagea, a declarat: “Pepiniera s-a dovedit a fi cel mai puternic instrument de dialog, de negociere a dezacordului, funcționând într-un mod echilibrat și rezonabil. Nu întâmplător, amprenta ei la sol a fost preluată în proiectul care a câștigat concursul internațional de soluții pentru Piața Victoriei, sub forma unei scene destinată dezbaterilor civice.

Evident, am riscat cu toții; absolut toată lumea din echipă a părăsit zona profesională cunoscută. Și da, am avut noroc de o administrație deschisă la minte, care ne-a acordat libertate totală în ceea ce privește conceptul. Au avut încredere în noi, ne-au susținut și și-au asumat riscuri la rândul lor – mă refer aici atât la Primărie, cât și la Centrul de Proiecte.”

Schela instalației a fost demontată și va fi refolosită pentru alte structuri de acum înainte, iar plantele vor fi relocate în spațiul public timișorean.

Premiul UE de arhitectură Mies van der Rohe va fi acordat în luna aprilie 2024 uneia dintre cele 40 de lucrări din 20 de țări europene selectate pe lista scurtă.

Organizator: Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș

Echipa de proiect: Anca Teslevici, Alexandra Trofin, Ema Cristescu, Georgiana Spiridon, Antoniu Sicra, Ema Prisca.

Curatoare Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Teritoriul „Locuri”: Cosmina Goagea

Design grafic: Ștefan Lucuț, Simina Grindean

Autor concept instalație: MAIO Architects – Maria Charneco, Alfredo Lérida, Guillermo López, Anna Puigjaner

Colaboratori concept: Simone Marcolin, Ilaria Donadel, Filippo Tognocchi, Ignasi Sarria

Proiect de arhitectură și light design: Studio Nomadic – Victor Popovici, Silvia Tripșa, Nicoleta Postolache

Design cu natura: Studio Peisaj – Alexandru Ciobotă, Raluca Rusu

Proiect structură: Echo Universal – Balint Karoly

Colaboratori sistem structură metalică modulară: ABT Motion Rigs, Salt Box

Colaboratori specialități: Blaser – Bogdan Sere, DeBoot – Silvian Tecu, Melbo Instal – Emilian Zmeu, Emesis – Mihai Cojanu, Irigarden – Cătălin Lubeniță

Colaboratori conținut: Tur de Arhitectură

The post Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara a fost inclusă pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană appeared first on Cultura la dubă.