De exemplu, noile reguli se vor aplica la Teatrul Național București, Teatrul Național Iași, Teatrul Național Craiova, Teatrul Național Timișoara, Opera Națională București, Opera Națională Iași, Teatrul de Operetă Ion Dacian, Filarmonica George Enescu, ș. a. m. d.

De asemenea, ministerul transmite că timpul de lucru poate fi inegal, în funcție de programul stabilit de instituții, dar angajații trebuie să semneze în continuare fișe justificative și să atingă obiectivul final de 160 de ore pe lună

“Codul Muncii ne permite ca, dacă cineva nu face numărul de ore într-o săptămână, să-și poată lua zile libere plătite în avans, și să le recupereaze luna următoare, când va avea repetiții. Și invers: cine face mai multe ore, poate ca luna următoare să-și ia aceste libere, sau, dacă nu poate, deoarece are activități, și le adaugă la concediu. Conform legii, nu există nici sancțiuni și nici bonusuri.

Se implementează timp de 30 zile la nivelul instituțiilor și intră în vigoare (produce efecte) după ce fiecare salariat a semnat fișa de post modificată, iar în anul următor evaluarea se va face pe baza acestor 4 criterii, pentru fiecare în parte și se va vedea cum funcționează. În momentul în care nu funcționează, se poate modifica.” – a transmis ministerul Culturii, citând specialiști din grupul de lucru care au stabilit noile instrucțiuni.

Ministerul Culturii a transmis azi și răspunsuri la întrebările Cultura la dubă:

1. Ce se întâmplă în cazul în care unii dintre angajați nu ajung la 40 de ore pe săptămână, ba chiar sunt departe de ele?

Ministerul Culturii nu este responsabil de planificarea activităților artistice ale fiecărei instituții de spectacole sau concerte din subordinea sa, aceasta fiind în sarcina managementului acestora.
Conform recomandării formulate de Curtea de Conturi a României (Scrisoarea nr. 84827/18.12.2023, poziția 3.5/3.5.2), care a vizat necesitatea instituirii unui cadru unitar pentru organizarea muncii, desfășurarea activităților și urmărirea îndeplinirii obiectivelor în instituțiile de spectacole sau concerte din subordinea Ministerului Culturii, acestea sunt obligate să planifice, să urmărească și să consemneze timpul de lucru efectiv realizat al fiecărui salariat.

Programul îl stabilește angajatorul astfel încât personalul artistic și tehnic din instituțiile de spectacole și concerte să aibă un program de activitate de 160-176 ore pe lună (după caz), timp de lucru repartizat inegal conform prevederilor OG 21/2007 privind instituțiile si companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic cu modificările și completările ulterioare și Legea 53/2003- codul Muncii- republicată cu modificările și completările ulterioare.

Programul de activitate poate cuprinde, în ponderile stabilite de fiecare instituție în funcție de complexitatea postului și particularitățile activităților desfășurate, ”Atribuțiile postului” prevăzute în modelele orientative.

Potrivit prevederilor Legii 53/2003- codul Muncii- republicată cu modificările și completările ulterioare art.160 alin (2) ”Salariul de baza reprezintă componenta fixă a remunerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri”; și art 122 alin. 3 ”În perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.”

2. Ce fel de sancțiuni se vor aplica dacă nu se întrunește norma cerută?
   Sancțiunile ce se pot aplica sunt pentru nerespectarea programului de lucru stabilit de angajator, iar acestea sunt prevăzute în Regulamentele interne ale fiecărei instituții.
3. Ce se întâmplă cu cei care depășesc numărul de ore, vor primi bonusuri?
   LEGEA-CADRU Nr.153 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificată prin Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prevede la art.21 alin 1: ”Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție, de conducere (…) se compensează numai cu timp liber corespunzător acestora în următoarele 90 de zile după prestarea muncii suplimentare” sau ”adăugate zilelor de concediu”, care se efectuează, de regulă, în vacanța dintre stagiuni (conform O.G. 21/2007 – privind instituțiile si companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic).

Echipa tehnică, împreună cu Ministerul Culturii, formulează și următoarele clarificări:

• Aceste instrucțiuni sunt propuneri și modele și reprezintă un îndrumar pentru instituții.

• Responsabil de planificarea activităților artistice ale fiecărei instituții de spectacole sau concerte este în sarcina managementului.
• Instrucțiunile au caracter obligatoriu pentru instituțiile subordonate Ministerului Culturii și caracter facultativ pentru celelalte instituții de spectacole.
• Setul de instrumente pe care Ministerul Culturii l-a transmis spre implementare, este constituit pe patru repere complementare, clare, ușor de utilizat și de verificat:
  • Structurarea unitară a componentelor de activitate și corelarea lor cu atribuțiile specifice și evaluarea performanțelor, prin cadrul orientativ din Anexa nr. 1, utilizabil ca suport pentru actualizarea fișelor de post și pentru repartizarea anuală a timpului de muncă;
  • Panificarea asumată – prin Programul săptămânal de lucru – Anexa nr. 3;
  • Responsabilitatea individuală – prin Raportul individual de activitate – Anexa nr. 2;
  • Evidența unitară și verificabilă – prin Foaia colectivă de prezență standardizată – Anexa nr. 4.
• Pentru clarificări de aplicare și sprijin metodologic în etapa de implementare, managerii instituțiilor pot solicita, direct sau prin Serviciul Resurse Umane, asistența membrilor grupului de lucru care au contribuit la elaborarea proiectului.

“Criteriile de normare utilizate în prezent de autoritățile de audit și control, precum ITM sau Curtea de Conturi, nu reflectă întotdeauna particularitățile activității artistice. Un dialog aplicat și constructiv cu aceste autorități, pe viitor, în scopul adaptării regulilor de normare la particularitățile instituțiilor de spectacole și concerte, unde aceasta se cuvine a fi realizată pe activități, nu pe ore, ar trebui să devină o preocupare a noastră, a tuturor.

Ministerul Culturii își propune să continue acest tip de dialog direct, prin întâlniri online organizate ori de câte ori realitatea din teren o va cere.” – a transmis Ministerul Culturii.

Știrea inițială AICI.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Doar instituțiile de spectacol din subordinea Ministerului Culturii vor fi obligate să normeze orele de lucru. Ministerul face noi precizări appeared first on Cultura la dubă.

Despre Festivalul Enescu s-a tot spus de-a lungul timpului că este o “sărbătoare”. Dar poate cei care nu au intrat vreodată în contact cu acest eveniment nu înțeleg exact amploarea lui din punct de vedere logistic, relevanța artistică, notorietatea pe care o are la nivel internațional și bucuria pe care o aduce în sufletele iubitorilor de muzică.

În teorie, Festivalul Internațional George Enescu celebrează muzica clasică, aducând la București, timp de aproape o lună, cele mai mari orchestre ale lumii și cei mai importanți dirijori, pianiști, violoniști, violonceliști, soprane sau tenori. Dar, în profunzime, evenimentul este o celebrare a muzicii, în general, nu doar a celei clasice, a liniștii, a bucuriei și a initimității pe care ea ne-o poate aduce, într-o lume atât de afectată de anxietăți, spații virtuale sau comportamente abuzive.

Aceasta este de fapt, sărbătoare pe care o naște Festivalul Enescu – întoarcerea către noi înșine.

Începând de duminică, 24 august, și până pe 21 septembrie, Bucureștiul și alte mari orașe, prin evenimente conexe, vor fi parte dintr-un univers artistic uriaș, în care se vor auzi lucrările scrise de mari compozitori, dar și lucrări de muzică contemporană sau jazz, vor avea loc spectacole de operă și de balet, concerte pentru copii sau recitaluri intime. Nu în ultimul rând, festivalul aduce în atenția publicului internațional muzica celui mai important compozitor român, George Enescu.

În centrul capitalei vom vedea pe stăzi mii de muzicieni care își vor purta în spate instrumentele, în drumul lor către Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Operă, TNB sau Teatrul Odeon. Și, cu totul inedit, la această ediție vor avea loc concerte și în Club Control.

Festivalul Enescu este cel mai complex și longeviv eveniment cultural internațional organizat de România, iar în spatele lui stă echipa unei instituții publice atipice, aflată în subordinea Ministerului Culturii – ARTEXIM.

Despre munca din spatele festivalului și despre ceea ce vom vedea săptămânile viitoare am stat de vorbă cu Cristina Uruc, manager interimar ARTEXIM și director executiv al Festivalului Enescu.

***

Mai sunt doar câteva zile înainte să înceapă festivalul și nu pot decât să-mi imaginez cum e acum în echipa Artexim. Poți să ne descrii puțin cu ce vă ocupați acum, ce detalii puneți la punct?

În momentul de față, toată echipa Artexim este cu atenția turată la maximum, pentru că trebuie să pregătim sosirile primelor orchestre. Trebuie să verificăm că graficele de repetiții, de cazare, de transport local, aerian, că toate sunt conforme cu realitatea.

Se fac verificări între coordonatorii de contracte, coordonatorii departamentelor logistice și administrative. Parte din echipă este deja la Sala Palatului pentru a pregăti spațiul pentru concertul de deschidere, de duminică, 24 august. Din punct de vedere acustic sunt montate panourile reflectoare de sunet și pânza acustică, pe care le-am făcut special pentru îmbunătățirea experienței de concert, atât pentru public cât și pentru orchestre. Este o noutate a acestei ediții și absolut totul se desfășoară într-un ritm foarte alert.

Așteptăm cu nerăbdare ziua de duminică, pentru că știm că atunci când festivalul începe, cu greu îl mai poate opri ceva. E ca un fel de mecanism care pornește ușor în primele zile și apoi, până la final, merge în ritmul lui, de festival.

De cât timp ați început să lucrați la actuala ediție? Fiindcă știu că se poartă negocieri, mai ales cu marile orchestre, cu artiști foarte cunoscuți, cu ani înainte.

Sigur că da.

Acestea sunt discuții preliminare pentru a ne asigura că disponibilitatea orchestrelor există în perioada în care noi vom organiza festivalul în anii aceia. Evident că totul depinde și de bugetul pe care îl vom primi, dar, ca să putem să ne asigurăm că vom avea festival, trebuie să începem încă de pe acum. Acum pregătim și Concursul Internațional George Enescu, care va avea loc în 2026. Deci, lucrurile se desfășoară în paralel întotdeauna în echipa ARTEXIM.

Care este practica privind transportul instrumentelor? Știu că este o logistică foarte complexă în spate.

Majoritatea orchestrelor mari, cele care desfășoară concertele la Sala Palatului, vin cu instrumentele proprii, pentru că instrumentele muzicienilor care fac parte dintr-o orchestră compun identitatea, sunetul orchestrei respective și, cu foarte mici excepții, aceștia închiriază instrumente sau le punem noi la dispoziție pe durata festivalului.

Pe toată durata Festivalului, putem să vedem în centrul Bucureștiului camioane colantate cu numele orchestrelor  sau cu vizualul Festivalului Enescu. Acestea transportă instrumentele artiștilor invitați, care adesea, sunt în turneu și călătoresc cu instrumentele pe care le aduc aici, la București.

Aceste transporturi se realizează și cu avioane cargo, pentru că uneori vorbim despre distanțe mari care nu pot fi parcurse altfel. La fel și cu transportul instrumentiștilor. Sunt instrumentiști care preferă să vină cu avionul, sunt instrumentiști care preferă să vină cu alte mijloace de transport pe rute mai scurte.

Și toate acestea trebuie corelate într-un grafic care să poată să acomodeze atât logistic încărcarea, descărcarea instrumentelor și succesiunea acestor activități, pentru ca orchestrele să fie pregătite în momentul în care urcă pe scenă.

Și tot oameni din ARTEXIM se ocupă de această logistică?

Da, noi avem totul internalizat pe diverse departamente. Spre exemplu, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai noștri, Magda Badău, se ocupă de partea de gestiune a graficului de transport aerian pentru muzicieni invitați în festival, atât români, cât și străini. Odată stabilit acel grafic de sosiri-plecări, se trece mai departe la graficul de transport local, pe care Marc, un colaborator de-ai noștri, care este alături de noi de 4 ediții, îl gestionează.

Iar graficele de cazare sunt gestionate astăzi de două fete de 22-23 de ani care sunt extrem de atente, responsabile și foarte bune în ceea ce fac, Anastacia și Cătălina.

Cam câți oameni fac parte din echipa ARTEXIM și sunt implicați în Festivalul Enescu?

Nucleul este undeva la 28, 29 de persoane angajate și aproximativ 15- 20 de colaboratori recurenți. Iar efectiv în timpul festivalului, anul acesta, suntem 184 în echipa ARTEXIM, plus echipele de colaboratori de la radio, de la televiziune, vreo 20 de colaboratori externi care se vor ocupa de încărcarea și descărcarea efectivă a cutiilor de instrumente. Să nu mai spun de toți angajații sau colaboratorii furnizorilor cu care noi lucrăm. Și asta înseamnă o desfășurare de forțe până la aproximativ 800-1000 de persoane care fac ca festivalul să se întâmple timp de o lună de zile.

Ai putea spune care au fost cele mai mari provocări în organizarea festivalului?

O primă provocare este încercarea de a acomoda resursa umană de care dispunem cu volumul de muncă pe care îl avem. Apoi, de a adapta viziunea artistică la realitatea logistică și administrativă, care în România nu întotdeauna este cea mai ușor de gestionat.

Provocări mai sunt și din cauza faptului că nu există bugete multianuale aprobate și atunci toate cheltuielile pe care noi le facem depind de momentul în care semnăm contractul de finanțare cu Ministerul Culturii, care depinde de momentul în care bugetul de stat este aprobat, ceea ce ne oferă, cel puțin, la început de an și sfârșit de an anterior festivalului și concursului oarecare palpitații.

Întotdeauna costurile estimate cresc cu cât semnarea contractului de finanțare este întârziată, pentru că știm foarte bine că riscurile sunt ca atunci când ai dispozitive mari, contingente mari de orchestră, care trebuie transportate cu avionul, dacă zborurile de linie nu sunt rezervate din timp, este posibil să nu mai găsim numărul de locuri de care avem nevoie pe o singură aeronavă, chiar pe două. Și atunci trebuie ori împărțite orchestrele pe mai multe aeronave, care au timp de zbor diferit, ceea ce înseamnă logistic și pentru orchestră, dar și pentru noi, un efort în plus și costuri în plus.

Sau, atunci când nu se poate negocia acest aspect de a-i pune pe zboruri de linie, există și situația rezervării unor chartere, care, iarăși, cu cât sunt rezervate mai târziu, cu atât costă mai mult.

Acestea cred că sunt cele mai mari provocări, pentru că întotdeauna încercăm să tratăm bugetul festivalului și bugetul ARTEXIM ca pe un bun cel mai de preț, pentru că noi suntem conștienți de faptul că trebuie să ne încadrăm în ceea ce am estimat, plus contribuțiile din mediul privat, care nu sunt întotdeauna ușor de previzionat, și să încercăm să nu depășim limitele pe care le avem.

Dacă am ajuns la capitolul ăsta, ai putea să ne spui care este bugetul total al acestei ediții și cam cât la sută sunt banii de la minister și cât la sută banii privați?

Bugetul acordat de Guvernul României prin Ministerul Culturii sub formă de finanțare exclusiv pentru Festivalul Enescu aproximativ 93% din bugetul total, cel total fiind de 75 de milioane de lei. În momentul de față încă se lucrează la atragerea suplimentară de fonduri private, chiar dacă festivalul începe duminică. Restul de 7% vin din fonduri private și din contribuția proprie, pentru că ARTEXIM este instituția din subordinea Ministerului Culturii care funcționează foarte diferit față de celelalte instituții „surori”.

ARTEXIM nu încasează subvenție de la bugetul de stat pentru salarii și utilități de funcționare a instituției. Noi primim finanțare exclusiv pentru organizarea și pregătirea Festivalului și Concursului Internațional George Enescu; această finanțare este direcționată în integralitate în dimensiunea artistică și logistică a festivalului, iar fondurile pe care le obținem din vânzarea de bilete, o parte din ele sunt reinvestite în festival, iar cealaltă parte asigură funcționarea instituției timp de un an și jumătate.

Deci, scopul nostru este să gestionăm bugetul în așa fel și cu asemenea responsabilitate încât funcționarea instituției și salariile personalului să nu fie puse în pericol.

Cum reușești tu, ca manager, să atragi sponsori? Crezi că acel procent de 7% mai poate fi îmbunătățit și dacă da, cum?

În 2023 eram la aproape jumătate din suma pe care am atras-o anul acesta. Ceea ce s-a întâmplat în 2023, activările pe care, împreună cu partenerii noștri principali, le-am realizat, ideile artistice care s-au transformat în realitate au demonstrat faptul că Festivalul Enescu este deschis către un public divers, către un public nou, către familii, că se implică în societate și în educarea comunităților.

Împreună cu colega mea Alexandra Gălan și, mai nou, cu Gilda Lazăr, directoarea de comunicare a Festivalului Enescu, mergem și facem fundraising direct. Atât Alexandra, cât și eu, am crescut în festival; aveam 19-20 de ani atunci când am început să lucrăm în echipa de organizare, acoperind aproape fiecare tip de activitate. Astfel ne vine foarte natural, și asta se simte și din partea partenerilor noștri, să povestim ceea ce înseamnă festivalul pentru noi și ceea ce poate deveni asocierea lor cu Festivalul Enescu.

Sunt sigură că este loc de mai bine și sunt sigură că vizibilitatea pe care Festivalul Enescu o are anul acesta, în special, fiind prima ediție pe care Cristian Măcelaru, ca director artistic, o semnează integral, va stimula mediul privat să-și dorească să cunoască mai mult despre ceea ce facem noi aici și să aibă deschiderea de a găsi, împreună cu noi, soluții de asociere de brand cultural.

Cât de mult s-a implicat Cristian Măcelaru în realizarea programului, a listei de invitați? A vorbit și personal cu unii dintre artiști, pentru a-I convinge să vină?

Cristian Măcelaru se implică 100% în tot ceea ce înseamnă programarea artistică a Festivalului și a Concursului Enescu.

De la lucrările care sunt programate, la orchestrele care sunt invitate și la artiștii care calcă pe scenele din București și din țară. Nu există modificare în program pe care să nu o verificăm împreună, să nu o agreeze, să nu o coordoneze, să nu o cunoască. Pentru că este extrem de important ca atunci când cineva își pune semnătura pe programul artistic, pe direcția artistică, să poată să știe ce se întâmplă sub semnătura lui.

Așa cum eu, când îmi pun semnătura pe acte, ca să pot să transform în realitate administrativă și logistică viziunea artistică, trebuie să știu exact ce semnez și pentru ce. Acestea sunt atribuțiile lui.

Este foarte deschis și disponibil și întotdeauna am spus că sunt foarte norocoasă: Cristian Măcelaru este directorul artistic pe care orice director executiv și l-ar dori, pentru că se implică în cel mai mic detaliu. Lucrăm pe bază de încredere și transparență, ne putem consulta și pe aspecte mult mai pragmatice decât cele artistice, ceea ce pe mine mă ajută foarte mult, pentru că are o experiență de lucru cu orchestrele din străinătate, mult mai directă decât o avem noi, prin invitarea lor la București.

Pentru că el este în fața lor, el discută direct cu managerii și sunt artiști pe care el îi invită direct. Evident că, după primul contact, întotdeauna se trece la contactul pe care Artexim îl face cu reprezentantul artistului sau cu artistul în sine pentru stabilirea orariului, aspectelor logistice și așa mai departe.

E greu de ales dintr-o listă atât de lungă de evenimente. Ce ar fi de neratat la această ediție a festivalului?

Eu, dacă aș fi un simplu spectator și aș dori să îmi aleg câteva concerte din Festival la care să asist, aș ține cont de mai multe criterii. Poate mi-aș dori să văd o sală pe care n-am văzut-o până acum și atunci, să zicem, aș vrea să merg la Sala Radio, și dacă merg la Sala Radio, aș vrea să ascult concertul pentru două piane de Mendelssohn cu Danish National Symphonie Orchestra și frații Yussen, singurul concert pentru două piane programat în festival.

Apoi, mi-aș dori, poate, să văd Orchestra Operei Versailles la TNB, cu Baletul Malandain din Biarritz. Aș vrea să văd ce se întâmplă acolo și cum s-a făcut coreografia pe muzica lui Vivaldi, cântată de orchestra din Versailles cu Andrés Gabetta dirijor.

Și mi-ar plăcea să încerc și o experiență de concert la miezul nopții la Ateneul Român. Aici pot să ascult un recital extraordinar, cum spuneam, Asmik Grigorian și Lucas Geniusas. Sau un concert cum este cel al ansamblului O/Modernt, în care ascult, de la o lucrare semnată de prima compozitoare femeie atestată din istoria muzicii, Hildegard von Bingen, până la o simfonie de Philip Glass, între părțile căreia sunt intercalate aranjamente din repertoriului renumitei formații rock Nirvana.

Și, dacă aș vrea să mă duc într-un context mult mai intim, poate că aș alege Sala Auditorium și un recital de violoncel și pian. De asemenea, aș alege și unul dintre cele două spectacole găzduite de Opera Națională București.

Practic, din ce povestești, recomandarea ta ar merge puțin către o deschidere foarte mare și către evenimente poate mai puțin promovate. Seria Concertelor de la Sala Palatului este sold out?

Nu, nu este. Găsiți bilete la Sala Palatului la 25 de concerte din 27. Doar două dintre ele sunt sold out, concertul de închidere cu Royal Concertgebow din Amsterdam pe 21 septembrie și cel de pe 31 august cu Accademia Nazionale di Santa Cecilia, dirijată de Daniel Harding

Se mai găsesc bilete și la Ateneul Român, la Opera Națională, la TNB, Sala Radio, Auditorium, MINA și Control.

Ce înseamnă acest festival pentru România și ce aduce el nou? Cât de conectat este el acum la societatea românească? De exemplu, poate că acum câțiva ani nu ne imaginam concerte din cadrul Festivalului Enescu la Club Control, fiindcă Festivalul Enescu părea mai elitist, poate mai rigid pentru publicul mai larg. Cum arată el acum și ce spune el despre societatea românească?

Festivalul Enescu este o sărbătoare pentru toată lumea care durează 29 de zile. Toți cei care intrăm în contact cu festivalul, direct sau indirect, prin organizarea lui sau pur și simplu pentru că mergem pe stradă și vedem niște afișe și vedem că există festivalul, cumva, trebuie să înțelegem că este o formă de promovare a României, a culturii românești și a posibilităților pe care le are România de a crea cultură la cel mai înalt nivel.

Și cred că ediția aceasta de festival este caracterizată prin evoluție, prin deschidere, prin dinamism, prin faptul că, așa cum ai spus și tu, ne-am deschis către forme noi și locuri neconvenționale pentru muzica clasică, dar convenționale pentru muzica de calitate.

Și aici trebuie să subliniez faptul că, atunci când ne îndreptăm către locații neconvenționale, cum sunt Club Control sau Mina Museum, ne îndreptăm către cei mai buni din domeniile lor. Pentru că și noi trebuie să ne păstrăm ca fiind cei mai buni din domeniul nostru. Și atunci când două superlative, să spunem așa, se întâlnesc, știu să-și respecte caracterul, genul, stilul unul altuia, dar, în același timp, să își combine calitățile în așa fel încât să existe un produs cultural de cel mai înalt nivel oferit publicului. Până la urmă, pentru public lucrăm.

Festivalul Enescu este un exemplu atipic printre inițiativele statului român, unul dintre puținele lucruri foarte bine organizate, la nivel internațional. Cum reușiți voi, ca instituție publică, să îl duceți la bun sfârșit?

Festivalul Enescu este atipic pentru că și Artexim este o instituție atipică. Colegii cu care lucrez în echipa Artexim nu sunt genul de oameni care vin la program la 9 și pleacă la 5 după-amiaza, au închis ușa după ei și s-a terminat.

Dar cum sunt?

Sunt oameni care înțeleg care este responsabilitatea lor în îndeplinirea misiunii Festivalului Enescu, aceea de a promova cultura românească și de a fi relevant la nivel internațional, sunt oameni care nu au oră pe ceas atunci când este nevoie de ei pentru bunul mers al proiectului la care lucrăm împreună.

Sunt oameni care nu sindicalizează timpul pe care îl petrec pentru a obține rezultatul dorit.

Suntem oameni care punem o pasiune extraordinară în ceea ce facem, și toate aceste caracteristici cumva pot duce cu gândul mai mult către o abordare de tip operator privat, concentrat pe rezultat, să spunem, decât către o formă de organizare a unei instituții a statului. Pentru că folosim o abordare hibrid nu numai din punct de vedere al organizării instituționale, subordonată Ministerului Culturii, ci și în gestionarea bugetului, trebuie să avem grijă ca fiecare leuț pe care îl cheltuim să reprezinte o inviestiție în dezvoltarea României ca vector de cultură la nivel internațional.

Și e o bucurie să vedem că munca noastră creează un produs cultural recunoscut ca stadard de calitate și model la nivel internațional.”

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Festivalul Enescu, miracolul românesc produs de o instituție a statului appeared first on Cultura la dubă.

Pe Valentin Șerban l-am întâlnit prima dată acum 4 ani, pe scările Ateneului Român. Tocmai câștigase Concursul Internațional George Enescu, la vioară. Avea 31 de ani și lumea îl descoperea ca un violonist excepțional, sensibil. De atunci, a cântat alături de orchestre importante din România și de peste hotare, a fost vreme de un an și jumătate concertmaistru al Filarmonicii George Enescu și a fost admis la doctorat.

Toamna aceasta, pe 4 septembrie, va urca pe scena Ateneului în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, unde va interpreta, alături de Orchestra Filarmonică din Rotterdam și de dirijorul Lahav Shani, Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră de Mozart. Pentru Valentin, discrepanța dintre viața anterioară Concursului Enescu și ceea ce trăiește acum e de domeniul science fiction.

S-a luptat cu nenumărate refuzuri, iar valoarea sa i-a fost recunoscută abia la vârsta de 31 de ani. O carieră începută târziu, dar care a făcut cumva dreptate în cazul său.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, violonistul din Brașov vorbește despre aceste schimbări, despre lupta tinerilor muzicieni români și despre importanța Concursului și a Festivalului Enescu.

***

Valentin, cât de mult s-a schimbat cariera ta de când ai câștigat Concursul Internațional George Enescu?

Îmi place întrebarea asta pentru că presupune că aș fi avut o carieră. Cumva nu aveam carieră înainte. Așa că e diametral opus pentru că, efectiv, pot face ce mi-am dorit mereu și ceea ce iubesc și anume să cânt solist, să fac un scop pentru care studiez, să pot să fac concerte de muzică. Înainte prindeam un concert, poate două pe an, să zicem. Cariera mea a început după concurs.

Și, mai exact, ce s-a întâmplat? Ai primit mai multe invitații la concerte în România, în străinătate? A fost un sprijin financiar pe care ai putut să te bazezi? În ce constau aceste schimbări, mai exact, dacă poți explica pentru publicul neavizat?

Da, da, sigur. Eu vin dintr-o familie simplă. N-am avut niciodată relații, n-am avut un mediu în care să-mi fac niște legături în lumea muzicală. Mereu când am vrut să cânt pe undeva, am apelat eu direct. Oricine am fost eu, un oarecare violonist de la Brașov sau, mă rog, care a studiat altundeva. Nu însemna nimic pentru ei numele meu. N-aveam nici în spate vreo recomandare, pentru că e importantă și ea. Unii ar spune pile, nu-i vorba de asta, că o recomandare poate să fie sinceră. Dar eu, neavând, cumva m-am lovit mereu de ziduri. Cine sunt eu? Nimeni.

Am scris sute de mail-uri pe la toate filarmonicile, toate instituțiile de cultură. Am primi răspunsuri negative să zicem în 2% din cazuri și, în rest, nici măcar nu au răspuns. Deci cu asta m-am luptat până în momentul concursului.

După concurs am fost abordat și nu numai asta, când am apelat eu, am fost luat în seamă, având premiul în spate. Sigur că e normal, toți avem nevoie de vizibilitate, dar mie personal mi se pare prea mare contrastul. Sigur că eu am evoluat mult, concursul m-a ajutat, având concerte și oportunități de a învăța lucruri noi, de a colabora cu tot felul de muzicieni buni, am învățat și am evoluat, dar nu cred că e atât de mare diferența față de cum eram înainte, încât acum să pot avea carieră și înainte să nu fi avut deloc.

Adică este un mediu, eu știu, ipocrit, pe care nu-l poți accesa decât dacă vii de sus. Oamenii trebuie să primească ajutor, că sunt atâția cum am fost eu, care nu vin cu o anumită recomandare, care nu vin cu nimic în plus decât cu ce au ei, poate un cântat bun care ar merita sprijin. Deci da, în sensul ăsta concursul a făcut totul pentru că lumea m-a băgat în seamă.

Din moment ce porți titulatura de câștigător al Concursului Enescu, ea girează pentru valoarea ta și la nivel internațional?

Da, totuși eu cred, la fel ca și alți muzicieni cu care am vorbit, că România este încă într-o bulă. Acum nu știu dacă e doar zona muzicală sau în general e așa.

Dar odată ce vii din România, automat ești două trepte mai jos. Ca vizibilitate, ca percepție, nu neapărat ca ceea ce oferi.

Care este motivul? Nu știu, că eu politică nu fac, nu sunt expert la nivelul ăsta, dar în general am văzut problema asta.

Totuși, sunt foarte mulți muzicieni români cunoscuți la nivel internațional, atât membri de orchestra, cât soliști și dirijori.

Da, dar nu trăiesc în România. Sunt foarte mulți, dar care nu trăiesc în România. Adică am avut și noi violoniști care au trăit aici, pe unii încă îi avem, care ori încă pot, ori ar fi putut la un moment dat să fie competitivi la nivel mai mare, dar stând în România, au fost cunoscuți de unii foarte apropiați, dar n-au ieșit din bula asta. Lucru care se schimbă imediat ce trecem în Ungaria, adică nu trebuie să stai în Austria sau în Germania. Sunt foarte mulți muzicieni maghiari, care trăiesc în Ungaria, renumiți internațional. Ceea ce nu se întâmplă în cazul României. Din nou, nu știu care-i cauza, dar pare a fi așa.

Și în acest sens te gândești la o mutare din țară?

Nu. Categoric nu. Adică, normal că sunt critic, toți vedem minusurile și le criticăm, că e normal, trebuie să spui. Dacă nu spui, poți fi chiar parte din problemă. Dar asta nu înseamnă că nu sunt lucruri frumoase aici, adică eu n-aș da pe nimic România, cu toate minusurile ei, de aia m-am și întors.

Sigur, e o chestie cred că și de caracter, eu n-am reușit să mă simt comod nicăieri altundeva, cel puțin pe termen lung. Așa când mergi și cânti cu muzicieni, cu oameni de calitate, e fain, dar n-aș vrea să trăiesc altundeva.

Spune-mi, te rog, cu câtă muncă a venit la pachet această schimbare, acest început de carieră, de fapt? Cum spui și tu, că ai avut șansa să lucrezi cu muzicieni foarte buni și la rândul tău ai învățat mult, dar îmi imaginez să sunt foarte multe ore de studiu în spate. Cum arată programul tău când ai astfel de invitații? Cum te pregătești?

Mie, oricum, mi-a plăcut mereu să studiez. Neavând un început grozav, oricum am avut anumite lipsuri pe care am simțit nevoia să le acopăr. Atunci am fost nevoit să muncesc mai mult. Noroc că mi-a și plăcut. Dar cu atât mai mult după ce am început să am concerte, să am invitații, am simțit puțin lipsa acestui mediu. În sensul în care e una să faci asta de la 20 de ani și alta să o faci de la 30 de ani. Adică exact ce vorbeam mai înainte, dacă mediul mi-ar fi oferit oportunitatea pe care cred eu că aș fi putut să o gestionez decent, cu alte cuvinte, cred că aș fi meritat să pot cânta, să am ocazii, cred că m-aș fi dezvoltat altfel, sau cel puțin la vârsta asta nu mi-ar fi fost atât de greu să recuperez.

Am tras mult în ultimii patru ani ca să pot să fac asta. Acum mă simt mai comod, recunosc că m-a ajutat.

Nu știu cum arată programul meu, în principiu mă trezesc și studiez. Acum nu vreau nici să par așa tocilar de birou, că nu fac doar asta, încerc să-mi trăiesc viața ca un om normal, citesc o carte, văd un film, merg la plimbare, nu prea merg în excursii, asta recunosc, dar oricum capitolul ăsta e acoperit de concerte, că merg cam peste tot, cel puțin în țară, așa vine la pachet și excursia.

Cum ai primit invitația de a cânta la Festivalul Enescu? Ce înseamnă pentru tine?

Dacă zic o mare bucurie sună clișeic, bucurie și onoare, dar chiar este, totuși.

Deci, cu siguranță, oricine e invitat aici are parte, chiar și dacă ești un mare artist, de o mare onoare. Și cu atât mai mult am eu. Exact ce am zis înainte, faptul că am pornit de la zero și am ajuns să pot să fiu invitat la un nivel atât de înalt, cu artiști renumiți mondial, este cumva science fiction. Eu încerc să mă acomodez încă, pentru că atâția ani am văzut într-un fel lumea, nu mă pot plia la cum se raportează lumea acum la mine.

Care ar fi diferențele? Cum vedeai tu lumea și cum se raportează lumea acum?

Cumva e și normal, pentru că ajungi să-ți pui întrebări, să te întrebi de ce nu se întâmplă asta. Nu poți trăi nici mereu cu gândul că n-am avut șansa, nu știu, nu m-au ajutat unii și alții. La un moment dat te întrebi, poate chiar fac ceva greșit.

Și, sigur, acum s-a schimbat, e exact invers, oamenii vin, oamenii mă apreciază, plus minus, nu e în unanimitate, nici n-ar trebui să fie, dar acum sunt văzut mai sus, nici nu știu, pot să dau un exemplu direct, acum sunt la liceul de muzică din Brașov, am un masterclass de câteva zile.

Eu când vin aici mă simt ca Valentin Șerban, brașoveanul care a fost student aici și acum face ce iubește. Dar când îi văd pe oameni, pe elevi, vin la mine, unii speriați de parcă ar veni la nu știu cine. Nu știu, e o imagine așa… tinzi să-l pui pe omul ăla pe piedestal ca și când ar fi o icoană. Dar și ăla poate a avut un parcurs similar. A reușit să ajungă mai sus la un moment dat.

Ce le spui elevilor în aceste întâlniri, dincolo de partea tehnică?

În primul rând încerc să fiu prietenul lor. Nu știu cât încerc sau cât îmi vine natural, pentru că nu mă diferențiez mult de ei. Am fost și eu copil și sunt copil și acum, mediul ăsta te obligă să încerci să fii matur, dar sunt tot copil, cum suntem majoritatea. Și încerc să le explic că prin tot ce trec ei, am trecut și eu și trec și alții. Adică încerc să diminuez distanța asta dintre mine și ei. Și chiar funcționează, văd cum la unii, nu la toți, bineînțeles, dar la majoritatea funcționează și văd cum se luminează, pentru că au nevoie de speranță.

La Festivalul Enescu vei cânta la Ateneu cu Filarmonica din Rotterdam. Spune-mi, te rog, ai vreo putere de decizie asupra lucrării pe care o interpretezi în festival sau ți se dă ceea ce urmează să cânți?

Fiind prima invitație de genul ăsta, nu știu cum se întâmplă în general. Sunt sigur că de multe ori există și libertatea asta, cel puțin în cazul meu nu a fost. Știu că dirijorul ar fi vrut un concert de Mozart, n-a specificat care. Deci am avut o oarecare libertate, dar într-un mediu mai restrâns. Și atunci eu am ales dintre cele șapte concerte, eu am ales numărul cinci în La major, pentru că simt că mi se potrivește cel mai mult.

Care este prima ta amintire legată de Festivalul Enescu?

Se poate să fi fost prin liceu sau chiar început de facultate. La Brașov, cât am fost elev, am fost desprins. E un risc în anumite orașe de provincie de a fi desprins de “viața reală”. Atunci nu prea aveam contact cu ce se întâmplă la alt nivel. Nu mai țin minte ceva specific. Știu că începusem să mă interesez de concursuri, am auzit și de Enescu și am început să urmăresc.

Simți vreo schimbare la imaginea festivalului și atractivitatea lui în ceea ce privește aducerea tinerilor către muzica clasică? Ai observat asta în sălile de concert? De exemplu, la ediția trecută acum 2 ani, Cristian Măcelaru a vrut foarte tare să existe un segment dedicat copiilor. Au fost niște concerte pentru copii și vorbea despre cât de important e să crești noile generații și să le aduci mai aproape de muzica clasică, să elimini standardele de vestimentație care, de fapt, ar fi niște chestii foarte depășite. Care este perspectiva ta asupra a ceea ce înseamnă azi rigorile din lumea muzicii clasice?

Da, din păcate, sau nu știu dacă din păcate, dar vremurile s-au schimbat și atunci, sigur că toată rigoarea asta impusă de muzica clasică, tocmai că ai menționat de vestimentație, oamenii, în special tinerii, simt o anumită presiune. Mă duc la Ateneu, trebuie neapărat să fiu îmbrăcat cumva. Sigur că asta poate avea și farmec, dar poți înțelege și reticența tinerilor, e normal, tinerii n-au tendința de a fi conservatori, au tendința de a fi liberi și de a se revolta pe etichete.

Deci, da, văd din partea instituțiilor o deschidere, văd tentative de a încerca să atragă tinerii, dar asta de multe ori, din păcate, mi se pare că vine cu un risc și cu un compromis foarte mare. De exemplu, acum sunt la modă concertele rock-simfonic sau nu știu ce formație de pop sau de rock cântă rock cu filarmonica. Și, sigur, e loc și pentru așa ceva. Dar mi se pare că se întâmplă mult prea des. Și oamenii ajung să confunde, totuși.

Sigur, muzica clasică, din principiu, este ceva elitist. Pentru că e mult mai ușor să asculti muzică pop, poate chiar jazz. E un anumit nivel la care tinzi când asculți muzică clasică. Poate din păcate. Nu știu dacă din păcate sau nu. Dar așa stau lucrurile. Și atunci, sigur că muzica clasică și un concert cu filarmonică și cu o simfonie, fie ea de Beethoven sau, eu știu, de Brahms, nu o să atragă mase de oameni.

Or acum tendința e de a atrage cât mai mulți oameni.

Ei se duc la un concert cu Holograf, să zicem, în loc să se ducă la concert la filarmonică. Și publicul nu cred că o să vină săptămâna viitoare la Simfonia Fantastică de Berlioz. Deci cred că există un risc.

Trebuie să ne apropiem, sigur, de tineri, trebuie să fim mai accesibili, să nu fim așa bățoși și riguroși, dar în același timp, cred că există o demnitate a muzicii clasice și există niște rigori naturale, de care nu poți scăpa. Adică e un risc pe care ni-l asumăm.

Dar tu cum ai ajuns să fii apropiat de muzica clasică în copilărie? Cine și cum te-a dus către vioară și muzică, în general?

Ai mei, în special mama. Ai mei au avut mereu casete audio și viniluri. Ascultam la pickup. Cea mai veche amintire a mea este cu un disc, pick-up, cu care mă adormea mama și îmi punea o rățușcă pe el să se învârtă, ca să adorm. Și sigur, nu țin minte ce ascultam, dar ea îmi spune că era vinilul cu Ivry Gitlis (n.r. violinist israelian) cu concertele 1 și 2 de Paganini, pe care încă îl am și îl țin acolo, o să-l am până la moarte.

Ce frumos!

E fantastică povestea, nu? Adică sunt sigur că a contribuit. Mama nu era meloman, sigur că asculta muzică clasică, dar nu știu dacă se poate numi chiar melomană. E deja un stadiu mai sus, unde frecventezi concerte.

Ea a și vrut să fac vioară. Au contat toate lucrurile astea.

Voiam să te mai întreb dacă ai apucat să te uiți un pic pe programul festivalului și dacă ți-ar plăcea, ca spectator, să vezi vreun artist anume sau să asculti vreo orchestră anume.

Am văzut că vine Marta Argerich din nou, care e un fenomen al pianului, nu știu dacă a mai cântat cineva atât de bine și de frumos la o vârstă atât de înaintată, cel puțin după Vladimir Horowitz nu cred.

Era fenomen și în tinerețe, dar acum se adăugă și vârsta, care se pare că nu afectează. Ceea ce e fabulos. Dacă sunt în București, cu siguranță la concertul ăla o să merg.

Și acum, în încheiere, aș vrea să te întreb ce planuri de viitor pe termen lung ai tu. Cum ți-ai dori să evolueze cariera ta de acum înainte?

Pe lângă ce fac acum, normal, planurile mele cu vioara, să încerc să îmbunătățesc, să învăț lucruri noi, să găsesc unele idei pentru proiecte, pe unele le am, pe altele sigur că le caut sau vor veni singure. Sunt, deocamdată de un an, înscris la doctorat, la școala doctorală din Cluj, unde am de gând cam în 2 ani să termin doctoratul ca să pot preda. Deja am ore acolo, îmi place extrem de mult să fac asta și probabil în 3-4 ani să pot fi titular. Deci asta este printre priorități, pentru că îmi place foarte mult, mă atrage, cred că o fac și bine și pot să-i ajut pe alții. Ceea ce e nevoie.

Nu e plin de oameni pasionați care vor să predea și aia care sunt, pleacă. Așa că eu cred că e nevoie. Pot să îmbin utilul cu plăcutul.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Valentin Șerban, violonist: “Am pornit de la zero și am ajuns să fiu invitat la Festivalul Enescu, cu artiști renumiți mondial, pentru mine este cumva science fiction.” appeared first on Cultura la dubă.

Invisibile Lines este un proiect dedicat benzilor desenate, romanelor grafice și ilustrațiilor, adresându-se artiștilor cu vârste sub 30 de ani.

El presupune participarea la trei ateliere, numite Revelations (organizat în Italia), Borders (organizat în Franța)  și Landscapes (organizat în Cehia), care vor avea loc în perioada iunie-iulie 2021.

În cadrul acestora, cei 12 tineri selectați vor explora diferite semnificații ale noțiunii de „invizibil”: chestiuni invizibile precum spiritualitatea și credința, viețile invizibile ale migranților și ale refugiaților sau locurile abandonate din întreaga Europă.

Artiștii vor fi îndrumați de mentorii Stefano Ricci, Juraj Horváth și Yvan Alagbé, iar lucrările create pe parcursul atelierelor vor fi expuse în cadrul festivalurilor Baobab Books (Cehia), Central Vapeur (Franța) și BilBOlbul (Italia). Mai mult decât atât, câteva dintre ele vor fi selectate pentru a apărea într-o carte.

Termenul limită de înscriere este 31 ianuarie 2021. Mai multe informații pot fi găsite aici.

Mobilitățile i-Portunus se adresează traducătorilor literari, respectiv compozitorilor, muzicienilor și soliștilor. Acestea urmăresc să le asigure celor vizați posibilitatea de a călători pe o perioadă de 7-60 de zile într-o altă țară inclusă în programul Creative Europe, pentru a realiza un proiect specific domeniului de lucru.

Călătoriile, care trebuie să se desfășoare până la data de 30 noiembrie 2021, pot avea ca scop colaborarea internațională cu alți reprezentanți ai branșei, finalizarea propriu-zisă a proiectului sau a unui segment din el prin imersiunea în cultura-țintă ori dezvoltarea profesională sub formă de cursuri, ateliere și alte activități similare.

Pentru mobilități din sfera muzicală se pot înscrie inclusiv grupuri de până la 5 artiști.

Creatorii cu dizabilități beneficiază de fonduri suplimentare.

Termenul limită de înscriere este 28 februarie 2021. Mai multe informații pot fi găsite aici.

Creative Europe este programul-cadru prin care Comisia Europeană susține sectorul cultural și cel audiovizual. Diferitele scheme de finanțare au menirea de a încuraja actorii din aceste sectoare să țintească spre noi categorii de public, să abordeze probleme sociale și să își dezvolte aptitudini specifice epocii digitalizării, contribuind la conservarea diversității culturale și lingvistice a Europei. Bugetul total prevăzut pentru perioada 2021-2027 se ridică la 2,4 miliarde de euro.

The post Finanțări europene pentru ilustratori, traducători literari și muzicieni appeared first on Cultura la dubă.