La 80 de kilometri distanță de București, în fosta capitală a Țării Românești, printre blocuri de patru etaje încărcate cu povara comunistă, o clădire cu arhitectură modernă e luminată de razele unei generoase dimineți de ianuarie.

Este Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște, iar azi urmează să primească un cadou special – aproape 600 de cărți noi vor umple rafturile bibliotecii pentru elevi.

În curte parchează o mașină cu număr de București. La volan se află scriitoarea Ioana Nicolaie și din dreapta coboară nimeni altul decât Mircea Cărtărescu, probabil cel mai important scriitor român în viață.

„Vai, nu pot să cred, ce surpriză! A venit și domnul Cărtărescu!” exclamă entuziasmată profesoara de română, Raluca Ispas, cea care a aplicat la un concurs organizat de Fundația Melior și a câștigat cărțile pentru elevii școlii.

De 11 ani, prin Fundația Melior, Ioana Nicolaie dotează școlile din România cu volume noi, frumoase, magice, dătătoare de speranță.

Azi, a 25-a Bibliotecă Melior devine realitate.

Dar acest reportaj nu este despre cărți, ci despre suflet.

***

Câțiva elevi de la clasele a 7-a și a 8-a coboară pentru a întâmpina invitații speciali. Sunt bucuroși să ia fiecare câte o cutie de cărți din portbagajul mașinii și să o ducă la bibliotecă.

Momentul este surprins de Mircea Cărtărescu, fotograful neoficial al Bibliotecilor Melior, cel care o însoțește pe Ioana Nicolaie în toate școlile și încearcă să surprindă lumina ei, în timp ce el rămâne discret în umbră.

Pe lângă cărți, cei doi scriitori le aduc copiilor o cutie plină cu dulciuri.

Biblioteca școlii de aici are o structură frumoasă, cu scară interioară, o construcție la care cei mai mulți copii din România doar visează. Dar pe majoritatea rafturilor predomină volume vechi, multe dintre ele îngălbenite de vreme. Recunoaștem coperțile care ne-au marcat și nouă copilăria: seria Biblioteca pentru toți sau colecția Mari scriitori români, cu Slavici, Sadoveanu sau Eminescu în prim plan.

De azi, însă, copiii vor putea împrumuta de la bibliotecă Harry Potter, volume semnate de C.S. Lewis sau Roald Dahl, Iliada ilustrată sau volume semnate de Ioana Nicolaie, Lavinia Braniște, Mircea Cărtărescu și Alex Moldovan.

Fiecare carte din Biblioteca Melior este aleasă cu atenție de Ioana Nicolaie, iubitoare și scriitoare de literatură pentru copii, dar și pentru adulți.

Raluca Ispas, profesoară de română la Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște a convins-o pe Ioana Nicolaie cu aplicația sa și a câștigat pentru elevii de aici cele 600 de volume noi, în fața a câteva zeci de alte școli care ar fi dorit cărțile.

„Îmi aleg partenerii cu mare grijă. Doamna profesoară de română de aici are un antrenament în a-i aduce pe copii către cultură, a-i învăța să trăiască literatura, de a-i cuceri, până la urmă, pentru că e o formă de seducție.

Fiecare copil de azi are un program atât de dens, atâtea lucruri îl trag în toate părțile, dincolo de școală, și atunci e complicat ca pe lângă lecturile obligatorii, pe care copilul nu le iubește neapărat, să apari cu lecturi suplimentare, să îi mai pui ceva pe umeri. Contează enorm cum o faci. Eu sunt pentru a-l cuceri pe copil, știu că se poate, eu însămi am experiență de lucru cu copiii.

Un copil care citește va deveni un adult câștigat pe termen lung.”, spune Ioana Nicolaie.

„O urmăresc pe doamna Nicolaie de foarte mult timp, sunt o admiratoare. Am aplicat la concurs în ultima zi. Era nevoie de cărți în contextul în care eu duc o campanie de mai mult timp, în încercarea de a-i face pe copii să citească.

Le dau cărți peste cărți, i-am trimis adesea la bibliotecă și veneau triști pentru că nu găseau titlurile recomandate de mine.

Și atunci am făcut tot posibilul să le aduc eu cărțile pe care voiau ei să le citească. Ei spun: dacă e de la Arthur, atunci o citim.

Cum îi convingeți pe copii să citească?

Cea mai bună metodă e răsplata – nota. Apoi participăm la concursuri de lectură, de multe ori organizate de noi, în școală. Și, tot citind, descoperă plăcerea.”

Pentru acești elevi din Târgoviște, universul lecturii capătă azi noi valențe. Fiindcă pentru prima dată au în fața lor scriitori reali, în carne și oase, care vorbesc și glumesc cu ei, le stimulează imaginația.  

„Cine a întâlnit vreodată un scriitor?” îi întreabă Ioana pe copii la începutul întâlnirii.

Doar 2-3 mâini sunt ridicate timid.

Printre elevi stă așezat pe un scaun chiar Mircea Cărtărescu.

Întâlnirea continuă cu un joc. Ioana Nicolaie îi provoacă pe elevi să își imagineze cum ar arăta un scriitor, în viziunea lor.

Scriitorul portretizat de aceștia ar fi bărbat, de talie medie, cu părul scurt și mov, îmbrăcat cu o cămașă albastră strălucitoare, pantaloni albi și încălțat cu șlapi.

Și, cel mai important, ar purta o pereche de ochelari prin care vede “idei și poezie”. “Când își dă jos ochelarii, scriitorul vede realitatea”, completează un elev de clasa a 5-a.

Ușor-ușor, Ioana îi apropie pe copii și începe să își dezvăluie propria poveste. Cei mai mulți dintre ei descoperă pentru prima dată că un autor de literatură poate să fie și femeie.

„A fost odată o fetiță care a ajuns să scrie și nu ar fi putut face asta dacă nu ar fi citit cărți. Eram în clasa a 3-a când am scris prima poezie. În clasa a 4-a am început să scriu un roman, iar din a 6-a să țin un jurnal. Am și acum jurnalele mele din clasa a 6-a.

Eu sunt Ioana Nicolaie și sunt scriitoare. Scriu și cărți pentru copii și cărți pentru oameni mari.

De fiecare dată când scriu o carte pentru oameni mari sunt tristă. Mă consumă. După ce o termin, vreau neapărat să scriu o carte pentru copii pentru că vreau să transmit bucurie, joacă, imaginație.”

Le arată câteva dintre volumele sale de literatură pentru copii: Spionul KME, Ferbonia sau Vertijia. Le povestește cum și de ce a creat unele dintre personaje, cum s-a simțit când a făcut-o și cum reacționează copiii care citesc cărțile. Nu apucă să le mărturisească și identitatea Robert Ersten, pseudonim sub care tot ea a scris două volume pentru copii.

Spre final, câțiva elevi curioși îi adresează întrebări:

„- Dacă tot nu vă place să scrieți cărți pentru adulți, de ce le mai scrieți?” întreabă nonșalant o fetiță de clasa a 5-a.

– Dacă o să citiți vreodată o carte scrisă de mine pentru oameni mari, atunci veți afla răspunsul. Acum vi-l pot spune, pe scurt: din datorie”.

Întâlnirea se încheie cu cadouri. Fiecare elev primește câte o carte semnată de Ioana Nicolaie și alți 6 câștigă la o tombolă Enciclopedia Zmeilor, de Mircea Cărtărescu. Autorul glumește cu copiii: „după aceea urmează partea cea mai importantă: ciocolata!”

Profesoarele primesc, la rândul lor, cele mai noi apariții de la Humanitas, cadou din partea editurii. Și se așază emoționate la coadă pentru autografe.

Elevii se întorc în bibliotecă și organizează singuri noile volume în rafturi special pregătite.

„Mi s-a părut foarte frumos, chiar ne-am distrat, am și câștigat o carte. Îmi place să citesc și îmi plac cărțile.

De ce îți place să citești?

Deoarece mă duce într-o lume total diferită, magică.”, spune Jesica, elevă în clasa a 7-a.

“A fost o întâlnire foarte frumoasă, ne-a făcut să zâmbim, ne-am simțit foarte bine în preajma doamnei Nicolaie. A fost o bucurie și să îl vedem în realitate pe domnul Cărtărescu, auzisem de el chiar din clasele primare.

De mică îmi plac cărțile, iar acum abia aștept să vin la bibliotecă.”, completează Evelin.

În tot acest timp, fotograful Mircea Cărtărescu e atent să surprindă toate momentele importante. Îi vine în sprijin soției sale de fiecare dată când îl caută cu privirea și, în rest, privește admirativ chimia pe care aceasta o are cu copiii.

Iubirea

“Ioana are multă energie în foarte multe domenii, cred că ziua ei are peste 24 de ore, nu știu unde le pune pe toate. Una dintre laturile în care își consumă această energie, frumos, civic, este aceasta – Fundația Melior.

Este un scop nobil să aduci cărți copiilor care nu întotdeauna beneficiază de cărți specifice vârstei lor. Ea face asta de foarte multă vreme, de 11 ani deja. A făcut 25 de astfel de biblioteci școlare, îi place și este folositor. Așa cum se spune, aruncă niște semințe și niciodată nu vei ști ce iese din ele. În orice caz, ies lucruri bune. ” – Mircea Cărtărescu

Atent să sublinieze că implicarea sa este doar un mic sprijin pentru inițiativa soției, Mircea Cărtărescu mărturisește că empatia pe care Ioana o arată l-a schimbat chiar și pe el.

“Noi ne cunoaștem de aproape 30 de ani și de când o știu, de la cenaclul pe care eu îl țineam în Facultatea de Litere, este neschimbată. Este plină de gânduri bune pentru toată lumea. Chiar și pe mine m-a influențat foarte mult. Nu eram chiar atât de empatic până ne-am cunoscut și până azi, după ce am avut privilegiul să fiu partenerul ei de viață 25 de ani.”

Chiar dacă în spatele Bibliotecilor Melior e o muncă de anduranță, cei doi fac o bucurie din fiecare vizită prin țară. Dincolo de cutiile pe care le transportă cu mașina familiei, dincolo de frumusețea cărților noi care ajung la copii și satisfacția unui nou proiect încheiat, ei clădesc o formă specială de a fi „împreună”, rară și prețioasă.

„Există o bucătărie a fiecăreia dintre aceste biblioteci școlare. Cărțile nu sar singure în mașină, ele trebuie transportate, cărate în mașină până când se umple cu câteva sute de cărți. De asemenea, mașina nu se conduce singură, mai ales la drumuri foarte lungi, alături de Ioana conduc și eu. Iar la școală o ajut din toate punctele de vedere, cât pot eu, făcând fotografii, împărțind cărți elevilor, fiind prezent.

Uneori sunt mai bine dispus și particip și eu la micul program pe care îl face ea cu elevii, alteori sunt mai retras și o las pe ea să iasă în față.”, spune scriitorul.

Datoria de a scrie

„Cred că artele sunt vocație, că te naști cu un anumit tip de a vedea realitatea, nu e ceva ușor, ci complicat, greu de dus, de aceea artiștii au multe probleme.

Eu sunt crescută într-un orășel cu 10.000 de locuitori, al 4-lea copil dintr-o familie cu 12 copii. Am știut dintotdeauna că eu voi scrie și cred că am avut foarte multă tenacitate.”

Poetă și prozatoare, Ioana Nicolaie a debutat la 26 de ani, „târziu” – spune ea. Azi este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane din România, autoare a ceea ce critica de specialitate a numit „Trilogia nordului” – romanele Pelinul Negru, Tot înainte și Cartea Reghinei conturează universul copilăriei sale, din județul Bistrița, într-o familie cu 12 copii. De aici se trage datoria despre care a vorbit în fața elevilor.

„În primul rând este datoria față de propria biografie, față de ceea ce mi s-a dat mie în lume.

Am înțeles după mult timp că nu trebuie să forțez traseul meu în literatură. După trei cărți pe care le-am scris despre nordul meu transilvan, în care folosesc membrii ai aceleași familii, într-un loc precis geografic, nu am dorit să scriu încă o carte pe acest fundal. Nu doar asta mă interesează pe mine în literatură.

Aș fi vrut să scriu un roman citadin, care să se petreacă în Berlin, am făcut o trecere prin el în Miezul inimii.”

În decembrie a publicat, însă, Drumul spre Soare Răsare, un roman care descinde din același univers al nordului și dezvoltă, de data aceasta, povestea destinului tragic al fratelui cel mai mare, Radu, într-un context politic și istoric complex.

„Fratele meu, Radu Maxim Niculai, era un muncitor extraordinar și el însuși a scris literatură. El nu mai este în viață în acest moment, dar vreau să-i public poeziile. În perioada următoare cu asta mă voi ocupa.

El a fost un model pentru mine și de aici e simplu, se vede un pattern.

E impresionant momentul din carte în care șansa lui la educație se năruie din cauza unei diplome uitate de tată acasă.

În jurul nostru mereu avem drumuri care se închid. Ne putem închipui, ca în Inception, că deodată se răstoarnă o clădire sau brusc dispare, apare un zid în fața ta. Noi toți avem de ales în viețile noastre, dar una e să alegi tu și alta e să ți se aleagă din afară, fără să poți schimba ceva. Cam asta a fost situația fratelui meu.

Este o poveste foarte tandră și emoțională. Dacă spun că este despre artistul care nu ajunge niciodată să-și urmărească vocația, nu e nimic atragător. Cui i-ar păsa? Dar nu este numai asta. E foarte multă viață, e poezie, e o frumoasă poveste de dragoste și mai este fundalul istoric, pentru care eu m-am documentat foarte serios.

A trebuit să scriu și acea carte. De aici vine datoria.

Eu sunt martora unor lucruri, a unei lumi.

Când am scris Cartea Reghinei, o altă carte datorie, am zis că, de fapt, e o carte la care mă gândesc cu mult înainte nașterii mele. Nu a apărut acest text pe copertă, dar esențialul era acesta. Că până la mine nu a mai fost o scriitoare care să fie atât de înăuntrul unei lumi, ca să o poată povesti. Unele femei nu au avut glas sau nu au avut dreptul la voce. Trecutul nu a fost echilibrat, iar femeile foarte greu au ajuns să aibă educație.”

De ce este nevoie de Bibliotecile Melior

Dacă scrie cărți pentru adulți „din datorie”, Ioana Nicolaie duce cărți noi în școli „din necesitate”.

„Educația din România nu este treaba cuiva privat, este treaba statului. Totuși, cred că este esențial să faci ceva și la nivelul ăsta mic, la nivelul ierbii.

În cele mai multe școli din România nu există deloc bibliotecă, deci copiii nu au nicio carte.

Aici nu e vorba de sărăcie, ci de un fel de a trăi în lumea românească, în care poți să faci educație fără să citești, să termini o facultate fără să fi citit o carte, să ajungi probabil și profesor sau să ajungi prim-ministru fără să citești.

Suntem într-un lanț foarte slab al educației.

Iar acolo unde sunt biblioteci, în unele locuri au fond nou de carte, în altele nu. Am văzut multe astfel de școli, în care nu a mai existat o carte nouă de zeci de ani.

Atât timp cât banii vin prin primării, sunt gestionați de manageri, iar școlile au tot felul de nevoi, de la becuri la bănci, întotdeauna banii vor merge către așa ceva, nu către cărți. Cărțile sunt ultimele lucruri cumpărate.”, spune autoarea.

Ioana a pus bazele Fundației Melior alături de una dintre surorile sale, din dorința de a se implica în proiecte sociale, fără să fi avut inițial intenția de a construi biblioteci. Dar a descoperit că, pe lângă nevoia de cărți în școli, elevii nu știu că scriitori există și în viața de zi cu zi.

“Scriitorul contemporan nu exista pentru ei. Și primul gând a fost să duc scriitori în școli. Dar mi-am dat seama că ei ar trebui plătiți, pentru asta ar trebui să fac niște proiecte.

Și atunci m-am gândit să mă duc eu în școli, să fac ateliere de joacă, să îi duc pe prietenii mei scriitori care nu-mi cer bani, îmi folosesc prietenii scriitori, inclusiv pe cel mai apropiat de mine.”, povestește Ioana despre începuturile Melior.

Donația de la Târgoviște valorează aproximativ 5000 de euro și a fost posibilă pentru că o companie farmaceutică, Zentiva, redirecționează cei 20% din impozitul pe profit către Fundația Melior și pentru că editurile Arthur și Humanitas au oferit reduceri.

Același proiect ar fi putut fi rezolvat cu trimiterea cărților prin curier. Dar bibliotecile gândite de Ioana Nicolaie sunt mai mult decât niște obiecte frumoase pe rafturi.

Sunt titluri alese cu interes real față de preocupările copiilor de azi, sunt iubirea Ioanei pentru literatură și pentru semeni, sunt prima întâlnire din viața unui copil cu un scriitor.

Și doar fiindcă au fost astfel însuflețite, aceste biblioteci au toate șansele să rămână vii și să modeleze destine crude.

Poate că aceasta este, de fapt, moștenirea lăsată de fratele cel mare a Ioanei, Radu Maxim Niculai. O iubire transgenerațională pentru povești și poezie.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Inimile cărților appeared first on Cultura la dubă.

Acesta era singurul loc din București care vindea exclusiv cărți pentru cei mici, fără jocuri, ceaiuri, suveniruri și alte obiecte pe care le regăsim în majoritarea librăriilor pentru adulți. Cultura la dubă a spus povestea librăriei AICI.

În anunțul postat pe youtube, Ana Sipciu explică ce a însemnat experiența acestei librării, cu bune și cu rele. Chiar dacă a reușit să creeze o comunitate în jurul Asteroidului, aceasta a vorbit despre dificultățile financiare întâmpinate.

“Noi suntem o librărie mică și nu am vândut decât carte. Dacă există în România o librărie micuță care nu vinde decât carte și o duce bine spre foarte bine, aș vrea să îmi spuneți și mie cum reușește, fiindcă eu nu știu de aici, de pe marginea pieței de carte.

Ca să supraviețuim, ar fi trebuit să ne extindem gama de produse cu multe alte lucruri în afară de cărți și, vă spun sincer, eu nu vreau să fac asta. Nu vreau să ajungem un magazin generalist pentru copii, Asteroidul e o planetă de povești și cam asta ar trebui să fie misiunea lui.

Acestea sunt motivele care țin strict de business. Al doilea motiv este contextul socio-economic, sunt prețuri mai mari la orice. Și la cărți sunt prețuri mai mari, s-a scumpit și hârtia, toate editurile suferă din cauza asta și ați văzut și voi că a crescut prețul la carte.

Eu pot să înțeleg 100% familiile care au decis să investească mai puțin în cărți și să vină mai rar în librărie. Când ai foarte multe facturi de plătit, cărțile noi ar putea fi un lux.

Noi am resimțit destul de puternic efectul războiului și al crizei economice în desfășurare.

Al treilea motiv e legat strict de mine, iar acești trei ani au fost o lecție de autocunoaștere, în care mi-am dat seama foarte bine ce îmi place și ce nu îmi place să fac. Îmi plac foarte mult cărțile, poveștile, îmi place să mă văd cu voi, să facem experiențe, căsuța Moșului, activități.

Ce nu îmi place deloc este să car cărți, să le mut de colo colo, să le împachetez, să le vând, să procesez fizic toată această parte de magazin. Iar partea de administrarea a stocurilor nu e deloc simplă. (…)

De cele mai multe ori, antreprenorii pornesc ceva din pasiune, dar pasiunea nu ține de foame, oricât ai vrea. Pasiunea e un combustibil foarte bun pentru început, dar în timp trebuie să adăugăm și combustibil real.”, a explicat Ana Sipciu într-un filmuleț postat ulterior pe facebook.

Librăria Asteroidul B 612 va mai fi deschisă până pe 23 de octombrie, timp în care vizitatorii pot cumpăra cărțile rămase pe stoc.

The post Asteroidul B 612, singura librărie pentru copii din București, se închide appeared first on Cultura la dubă.

De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți, ce promovează literatura română contemporană pentru copii și tineret, lansează două ghiduri dedicate promovării lecturii, activități acompaniate de evenimente plănuite pentru promovarea acestora. 

Primul dintre acestea, Kitul pedagogic pentru bibliotecari. Cum îi conducem pe copii în lumea poveștilor prin jocuri și activități, reprezintă încheierea proiectului Joacă-ți cartea!, care a debutat în luna martie a acestui an cu o amplă campanie de strângere de fonduri pentru cărți destinate bibliotecilor din provincie, continuând în luna mai cu o serie de ateliere educative dedicate copiilor de 6-10 ani din mediile defavorizate cultural.

Prietenia, incluziunea, diversitatea și toleranţa – principalele teme ale atelierelor – reprezintă și principalele subiecte ale capitolelor kitului pedagogic dedicat bibliotecarilor: „Prietenia e superputerea mea”, „Am încredere în mine, pot ajunge chiar și pe lună”, „Toleranța. Poți fi mare în diferite feluri”, fiecare dintre acestea fiind abordată cu ajutorul unor povești și al unor jocuri și activități creative.

Activitățile propuse sunt rodul experienței acumulate de cele șapte autoare – Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Andreea Iatagan, Luminița Corneanu, Carmen Tiderle și Cristina Andone – în timpul atelierelor creative pe care le-au susținut cu copii din diverse sate și orașe ale țării. Kitul include și o listă bogată de recomandări de lectură. 

Începând de la mijlocul lunii septembrie, kitul va fi disponibil cu acces gratuit pe site-ul Asociației de Basm, lansarea acestuia având loc prin intermediul unui webinar dedicat bibliotecarilor, la care vor lua parte autoarele proiectului.  

Cel de-al doilea ghid, Mașinuța de scris. Ghid poznaș de inventat povești, este dedicat elevilor de gimnaziu. Proiectul, conceput și redactat de scriitoare membre ale Asociației De Basm pe baza experienței pe care acestea au acumulat-o la atelierele de lectură și scriere creativă pe care le desfășoară cu elevi de toate vârstele, își propune să îi împrietenească pe tineri și mai mult cu cărțile și să îi ajute să își găsească inspirația pentru a scrie propriile povești.

Mașinuța de scris. Ghid poznaș de inventat povești cuprinde sfaturi practice, idei, scenarii, dar și jocuri creative cu ajutorul cărora elevii își pot antrena imaginația. Adina Rosetti, Victoria Pătraşcu, Laura Grünberg, Luminiţa Corneanu și Andreea Iatagan sunt autoarele care au contribuit la realizarea proiectului. 

Ghidul va fi disponibil pe site-ul Asociației De Basm după mijlocul lunii septembrie, iar un număr impresionant de activități – zeci de ateliere de scriere creativă, un webinar dedicat profesorilor de limba română, precum și un concurs de scriere dedicat tinerilor cititori – va acompania lansarea proiectului. 

De Basm. Asociaţia scriitorilor pentru copii şi adolescenţi din România este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2018, din dorința de a promova cât mai eficient literatura naţională contemporană pentru copii şi adolescenţi.

Asociația își propune să reprezinte la nivel instituţional interesele autorilor de literatură pentru copii, dar şi să deruleze activităţi şi programe în zona cultural-educativă, prin care literatura contemporană de profil din România să fie promovată, încurajată şi racordată la circuitul internaţional.

Una dintre prioritățile De Basm o reprezintă difuzarea literaturii contemporane în rândul copiilor și părinților în zone defavorizate din punct de vedere cultural.

The post Asociația De Basm lansează două ghiduri de lectură și de scriere creativă, adresate elevilor și bibliotecarilor appeared first on Cultura la dubă.

Era o librărie pentru copii, singura de acest gen pe care o văzusem vreodată în București.

La casa de marcat am întâlnit-o pe Ana, librar și fondatoarea librăriei Asteroidul B 612. I-am spus că mi se pare special locul și că mi-ar plăcea să revin într-o zi, să facem un interviu pentru Cultura la dubă.

Am urmărit activitatea librăriei pe social media și, un an mai târziu, am revenit.

De atunci, librăria a crescut în notorietate. Are doar 2 ani de la înființare, din care majoritatea timpului a fost petrecut în pandemie. Ca orice antreprenor român care deținea o mică afacere, Ana s-a luptat în toată această perioadă pentru supraviețuire, dar entuziasmul creat în jurul librăriei sale o face să creadă că este pe drumul cel bun.

„Am deschis pe 22 decembrie 2019, am avut fix două luni în care lucrurile au mers bine pentru început.

După aceea a venit lockdownul, a trebuit să închidem și îmi e greu să îmi dau seama care e diferența între acum și înainte pentru că nu am știut cum era înainte.

Făceam și activități de lectură înainte de pandemie. Apoi am trecut în mediul online, citeam povești pentru copii. Iar acum am reluat activitățile, doar că le facem outdoor.”

Înainte să pornească pe acest drum, Ana a lucrat în departamentul de comunicare al Google România. Un impuls de moment și scrierea unei povești pentru copii au făcut-o să își dea demisia și să dezvolte ideea librăriei.

Însă atracția sa față de cărți are rădăcini mult mai profunde.

„Eu asociez foarte mult cărțile cu copilăria, eram genul de copil care stătea foarte mult în casă și citea. Asociez cărțile cu ideea de căldură, casă, cămin și mi-am dorit să creez un astfel de loc.

Nu știam nimic despre literatura pentru copii înainte să deschid, dar învăț. N-am făcut înainte o analiză de business, poate nu a fost o idee bună. (râde)

Dar știu că mă bazez foarte mult nu neapărat pe ideea de lectură, ci de descoperire.”

“Îmi place să văd copiii venind aici, să descopere lucruri pe care nu le știau, să fie surprinși.”

Tot ideea de descoperire a determinat-o să organizeze și altfel de activități, în afara librăriei, la care au participat clienții apropiați.

„Am făcut un family camp de Perseide, am mers cu cortul și ne-am uitat la stele căzătoare, împreună cu o echipă de ghizi montani am făcut și drumeții, am făcut și story time cu vânătoare de indicii prin parc. Facem vânătoare de indicii și pe aici prin librărie, iar unii copii își serbează ziua aici.

Nu este efectiv o petrecere, dar sunt părinți care vor să le cumpere copiilor cărți, ei aleg dinainte cărțile și noi organizăm o vânătoare de indicii, în care cărțile sunt împachetate și ascunse prin librărie, iar copilul descoperă cadourile. E foarte distractiv pentru ei.”

De altfel, Ana crede că pentru a-i atrage pe copii către lectură, părinții ar trebui să asocieze cărțile cu distracția, în niciun caz cu o obligație. Și, cel mai important, să fie la rândul lor un exemplu.

„Copiii care citesc au părinți care citesc, nu trebuie să faci eforturi să îi atragi. Dacă un copil nu a fost obișnuit cu cărțile de când era mic, dacă nu vede în familie că este o practică uzuală, atunci nici el nu o să facă asta.

Pentru orice copil există o carte care să îl atragă. Poate unuia nu îi place magia, dar e atras de aventuri, trebuie să descoperi acel lucru care îi place. E ca la mâncare, cumva.

Din fericire, acum opțiunile sunt mult mai variate. Noi avem aici cărți pentru copii între 0 și 12 ani. 90% sunt cărți în limba română, cărți bune pe care le-am cumpăra și pentru copiii noștri. Ne uităm atât la calitatea literară a textelor, cât și la ilustrații și la calitatea cărții în sine.”

E drept, în realitatea românească, astfel de cărți sunt un privilegiu pentru multe familii și aproape inexistente în mediul rural. Prețul unei cărți ilustrate pentru copii oscilează în jurul sumei de 35 de lei, dar unele pot depăși 100 de lei.

„Cărțile din România, raportat la media europeană, nu sunt scumpe, au un preț corect dată fiind munca implicată. O carte pentru copii, care implică și ilustrație, are un preț de producție mai mare. În orice caz, prețul e stabilit de edituri, eu nu sunt un specialist în domeniu să cunosc dedesubturile administrative.

Dar, într-adevăr, dacă ne raportăm la populația din România, majoritatea este săracă și needucată, accesul la astfel de cărți este dificil. Însă nu asta e problema.

Să cumperi cărți noi nu e singura cale prin care poți ajunge la cărți. Noi avem mulți copii care vin aici, dar merg des și la biblioteci. Evident, important e să existe biblioteci!

Deci poți să împrumuți cărți, poți să cumperi cărți la mâna a doua. Și noi avem aici un raft cu cărți de schimb, „lasă o carte, ia o carte”, ca să încurajăm comunitatea.”

Din păcate, bibliotecile din orașele mici sau bibliotecile școlare de la sate, dacă ele există, sunt slab dotate, cu cărți vechi care nu mai atrag copiii.

„Încă nu am reușit să ajungem foarte mult la copii care nu citesc în mod normal, aici vin copii aduși de părinți care citesc.

Avem, în schimb, un program prin care comunitatea noastră donează cărți prin intermediul Asociației „Carte în sate”, din județul Vrancea. Ei fac ateliere de lectură în sate din Vrancea, pentru copii care nu au acces la cărți de calitate.

Așadar, ce facem cu copiii care nu sunt atrași de lectură? Ei au nevoie de cărți frumoase, relevante pentru ei, degeaba le dai cărți în care acțiunea se întâmpla acum 100 de ani și ei nu se pot conecta la ea.

Copiii au nevoie să se regăsească în personaje și acțiune.

Dar nu este suficient nici să le dai o carte frumoasă, dacă ei nu citesc în mod normal. Se uită de două ori la ea și o lasă. De aceea sunt importante atelierele de lectură, ca cineva să le citească, e nevoie de implicarea unui adult.”

Cum ai convinge un adult care are o sumă de bani pentru copil să cumpere o carte, în loc de o jucărie?

„Nu vreau să îi demonizez pe părinții care cumpără doar jucării. E nevoie și de jucării și de cărți, nu trebuie să cumpărăm doar cărți. Dar cred că e important ca părinții să realizeze că și cărțile pot fi distractive. Noi de asta ne bazăm în tot ce facem pe distracție.”

În această perioadă, la Asteroidul B 612 există și o cutie poștală pentru Moș Crăciun. Cei mici vin aici, aduși de părinți, să lase scrisori moșului.

Ana îi încurajează să scrie pe plic adresa lor completă, fiindcă Moș Crăciun le va răspunde, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.

The post “Copiii care citesc au părinți care citesc.” – Ana Sipciu, fondatoarea librăriei pentru copii Asteroidul B 612 appeared first on Cultura la dubă.

Arina Stoenescu este laureata de anul acesta a premiului Eldsjälspriset, acordat de Academia Suedeză de Carte pentru Copii. În motivarea deciziei sale, juriul Academiei a precizat că traducătoarea „muncește neobosit dincolo de granițele lingvistice și culturale, cu o abilitate specială de a transforma idei în realitate”.

Arina Stoenescu s-a născut în anul 1969, în București, dar este stabilită din 1987 în Suedia. Acolo, s-a dedicat pasiunii sale pentru istoria cărții și a tipografierii, lucrând inclusiv la o lucrare de doctorat pe acest subiect: „Tipografiere și politică în România comunistă 1948-1989”.

În 1991, a fondat micro-editura – Pionier Press, dedicată cărților bilingve pentru copii și tineret. Printre titlurile publicate de micro-editură se numără, de pildă, „Lacrima/Tåren”, ediție română-suedeză, „La est de est/ Dongjjokeseo Dongjjokeuro”, ediție română-coreeană sau „Kärlek”, ediție engleză-română, respectiv engleză-suedeză.

Mai mult decât atât, anul acesta, Institutul Cultural Român de la Stockholm a colaborat cu traducătoarea stabilită în Suedia în cadrul proiectului „Citim împreună cu Harap Alb – Lecturi digitale de cărți pentru copii și discuții despre literatură pentru copii”, care a adus laolaltă și alte nume din spațiul literar românesc, cum ar fi Svetlana Cârstean sau Gabriella Eftimie.

Prin proiectele în care se implică, Arina Stoenescu își propune să aducă mai aproape cultura suedeză și cea română, dar și să elimine prejudecățile conform cărora autorii de literatură pentru copii le-ar fi inferiori celor care scriu pentru un public matur.

Într-un interviu acordat publicației România Liberă, în 2017, ea afirma chiar că „rolul unui autor de carte pentru copii este, poate, mai important decât al scriitorului care se adresează adultului, pentru că în copilărie se formează viitorul cititor. Dacă nu citești în copilărie, șansele de a citi la maturitate scad.”

Tocmai pentru a stimula apetitul pentru lectură al celor mici, laureata premiului Eldsjälspriset a inițiat în București și Biblioteca Romilor pentru Copii, alături de scriitoarea suedeză Gunilla Lundren, profesorul britanic de studii romani Thomas Acton şi jurnalistul suedez de origine romă Fred Taikon.

În plus, și-a propus să deschidă „Casa cu povești Harap Alb”, inspirată de modelul suedez Junibacken, din Stockholm. Pentru realizarea acestui proiect, Arina Stoenescu lucrează cu Asociația Harap Alb.

Din 1990, Academia Suedeză de Carte pentru Copii acordă an de an premiul Eldsjälspriset „unei persoane sau grup de persoane care, cu entuziasm și energie deosebită, a lucrat activ pentru a aduce copiii și tinerii în contact cu literatura de calitate sau care, într-un fel sau altul, a contribuit la trezirea interesului și înțelegerii lor asupra importanței limbii”.

The post Traducătoarea română Arina Stoenescu a câștigat premiul Academiei Suedeze de Carte pentru Copii appeared first on Cultura la dubă.