S-a schimbat ceva? Este întrebarea care ne-a urmărit an de an, pe 30 octombrie, de 10 ani încoace. Tragedia de la Colectiv a produs apariția primelor forme puternice de revolte în stradă, la nivel național, de la Revoluția din ’89 încoace. Însă autoritățile și medicii care au refuzat dreptul la viață al pacienților uciși de bacteriile nosocomiale nu doar că nu au plătit nici până azi, dar au primit noi funcții. Victor Ponta, premierul demisionar de după Colectiv, a primit un nou mandat de parlamentar și a candidat la președinția României. Nicolae Băniciou, ministrul Sănătății pe atunci, cel care a declarat că avem de toate și că spitalele noastre sunt la fel ca în Germania, a redevenit și el parlamentar între 2016 – 2020, iar zilele acestea Înalta Curte l-a achitat într-un dosar major, de trafic de influență. România în continuare nu are capacitatea de a trata marii arși în condiții decente.

În septembrie 2019, documentarul Colectiv avea premiera mondială de la Festivalul de la Veneția și arăta lumii modul revoltător în care autoritățile au încercat să măsluiască problema bacteriilor din spitale și cum jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au scos la iveală dezinfectanții diluați ai Hexi Pharma. Filmul era aplaudat minute în șir, în fața unui tată înlăcrimat – Narcis Hogea, care și-a pierdut fiul din cauza bacteriilor din spital.

Era doar începutul pentru filmul Colectiv, regizat de Alexander Nanau, care avea să scrie istorie pentru România, cu două nominalizări la Premiile Oscar, pentru cel mai bun film străin și cel mai bun documentar, nominalizare la premiile BAFTA și Premiul Academiei Europene de Film.

În ciuda performanței filmului, nimic nu s-a schimbat în industria cinematografică de la noi – o spune chiar Alexander Nanau. CNC rămâne aceeași structură învechită, care organizează sesiuni de finanțare când vrea, capitala nu are vreo sală de cinema restaurată, iar în orașele mici nu există aproape deloc.

Totuși, societatea românească se dovedește a fi puternică în momentele esențiale, iar asta ne dă în continuare speranță. “Când văd că cineva ca Oana Gheorghiu este numită vicepremier, asta îmi dă speranța că, totuși, România se schimbă în bine.”, spune regizorul.

În primul interviu acordat în ultimii ani, după participarea la Oscaruri, Alexander Nanau vorbește acum, pentru Cultura la dubă, despre toată această perioadă, cu bune și cu rele, atât în industria filmului, cât și la nivel național.

Pe 5 noiembrie el va fi prezent pentru o discuție cu publicul după proiecția filmului Colectiv, de la 18.00, la Cinema Elvire Popesco din București, în cadrul Urban Eye Festival. Alături de el va fi și Mihai Grecea, care în seara de 30 octombrie filma concertul trupei Goodbye to Gravity.

***

Alex, ce ai mai făcut de la Colectiv încoace, de la Premiile Oscar încoace? Atunci erai în absolut toate publicațiile din România, cu două nominalizări la Oscar. Ce s-a întâmplat apoi?

A fost un timp foarte lung de promovare a filmului. A durat doi ani de zile, apoi am tot început să dezvolt proiecte, am lucrat ca producător pentru producții internaționale, am filmat ca si cameraman producții de afară.

Acum sunt în dezvoltare atât cu un scenariu de lungmetraj, cu o poveste care are loc la București, cât și cu un proiect care nu are legătură cu România. 

Ce înseamnă schimbarea din lumea filmului la care te referi?

S-au schimbat multe după pandemie, se schimbase foarte mult totul din cauza streamerilor și a faptului că lumea nu mai mergea la cinematograf. Lumea vorbea doar despre ce content vor streamerii, cât de vandabile sunt filmele pentru publicul lor. Iar în ceea ce privește documentarul, totul se redusese la cele două mari teme care sunt finanțabile: viața unor celebrități sau true crime.

Era un timp în care cumva nu era clar nici cât de mult mai supraviețuiește cinemaul, nici dacă oamenii, după atâta Netflix, mai sunt dispuși să vadă altfel de filme. Abia acum, de un an-doi, își revine cumva ușor publicul, revine în cinematografe.

Oricum, filmele sau poveștile pe care le spuneam noi, dintr-un colț destul de marginal al lumii, și acum găsesc foarte puțină distribuție față de cum era înainte de pandemie. Colectiv a făcut chiar parte dintr-un ultim petic de filme care au putut avea o astfel de viață. Adică, un film precum Colectiv, ca și alte titluri internaționale, circula luni de zile sau chiar ani de zile și deveneau parte din discursul social în multe părți ale lumii.

Acum, de obicei, filmele apar, se scriu recenzii timp de o săptămână, în cele mai bune cazuri, dispar pe platformă și aproape nu se mai vorbește despre ele, cu câteva excepții, cum e Adolescence, care e un serial. În sensul ăsta s-a schimbat lumea foarte puternic.

Acum pare că cel mai discutat aspect a cinematografiei care ajunge la publicul larg este câte zeci și sute de milioane a făcut sau nu un film american în primele trei zile.

Cum a schimbat asta perspectiva ta, ca regizor, ca autor de film? Ai pus pe hold anumite idei tocmai din aceste motive, că nu considerai că o să fie văzute de mulți oameni? Te gândești acum, ținând cont de toate aceste lucruri, să scrii proiecte pe placul unui public mai larg? Sau să nu mai faci deloc?

Nu, eu niciodată n-am gândit în termeni de public când am început un proiect. Ar fi și absurd la povești care vin din România. Pentru mine, partea artistică și partea de storytelling au fost mereu importante. Da, storytelling într-o notă uman universală, în care se pot regăsi cât mai mulți oameni și peste hotare, a fost mereu modul în care am gândit in termen de film poveștile și personajele pe care am decis sa le urmaresc. Adică filmele mele, și Toto și surorile lui și Colectiv, până și Lumea văzută de Ion B., au o notă universală a felului în care descriu și privesc personajele și de aceea au și au circulat în lume. Tot așa gândesc și mai departe.

Adică nu mi s-a schimbat cu mult perspectiva și cred că oricum se dezvoltă lumea mediatică, cumva jobul nostru este să ne spunem poveștile din partea noastră a lumii. Și ele să fie spuse bine și autentic și vor ajunge unde ajung.

Ca producător la ce filme ai lucrat?

Un film a fost legat de natură, Patrick and the Whale, o producție despre un diver care, în diferite locuri ale lumii, atrage atenția asupra vieții balenelor. Altul a fost un documentar despre Beate si Serge Klarsfeld.

Am început și lucrul ca director de Imagine la un proiect care încă e în finanțare, dar am filmat deja o parte pentru dezvoltarea filmului care este despre Susan Sontag, cu Kristen Stewart și regizat de Kirsten Johnson.

Vorbeam recent cu Radu Jude într-un interviu despre obsesia românilor față de premii foarte mari, că tot timpul noi ne dorim să câștige un român un Oscar, să atingem acest highlight în istoria cinematografiei. De asemenea, că în fiecare an sperăm să ia Mircea Cărtărescu Premiul Nobel pentru Literatură, dar spunea Jude că, de fapt, toate astea nu schimbă cu nimic situația României, că nu schimbă cu nimic felul în care sunt finanțate filmele în România și dă exemplu cazul Colectiv, că ai avut două nominalizări la Oscaruri. Ești de acord cu ideea asta că, de fapt, toate aceste mari premii așa mult dorite nu schimbă cu nimic situația culturii din România?

Absolut! Mi se pare că Radu aici clar pune punctul pe i. Asta e situația, pentru că suntem o țară cu instituții ocupate de oameni care nu au nimic de-a face cu cultura și fac politica vieții culturale fără să aibă un know how profund al managementului industriei culturale sau să fie deschiși să învete de la alte țări cum se gestionează sectorul cultural pentru a fi performant și să servească dezvoltarii unei societății.

În anul 2025 n-a avut nicio sesiune de finanțare, cu toate că două sunt legal impuse. Asta e un fel de management profund defectuos, la care, în orice țară civilizată, orice guvern, orice prim-ministru s-ar uita foarte atent și s-ar întreba de ce instituția responsabilă pentru funcționarea și creșterea acestei industrii este atât de neperformantă?

Toate aceste premii și recunoașteri internaționale ale culturii românești nu au ce impact să aibă în țară pentru că numărul de oameni cu care pot rezona devine din ce în ce mai mic. Politicul și instituțiile responsabile își neglijează mandatul lor de a dezvolta cu viziune și pricepere atât industria, cât și educația culturală.

În cinematografie asta ar însemna, pe lângă creșterea producțiilor de film, atât românești, cât și internaționale, și crestearea numărului de săli de cinema, dar și educația cinematografică în școli.

Altfel, la nivel individual, ai simțit niște avantaje după nominalizările la Oscaruri? Ai primit mai multe propuneri de colaborări importante? Ai primit finanțări mai ușor?

Sigur, pentru mine, la nivel internațional, s-a schimbat mult. Lumea te cunoaște. A fost un film cunoscut și este văzut ca un landmark de cinematografie și lumea, evident, altfel se raportează la tine, altfel primești oferte, altfel te așezi la masă pentru a discuta proiecte.

Dar, până la urmă, tot de tine depinde cum generezi proiecte, care sunt ideile, cum le împingi și cum le conduci.

Când ești foarte tânăr, ai impresia că succesul va face totul mai ușor. Nu este chiar așa, pentru că, evident, facerea unui film rămâne la fel de solicitantă și grea pentru toată lumea, iar în aceste timpuri incerte a devenit mai greu să finanțezi proiecte. Ceea ce nu înseamnă că vreau să mă plâng, căci e superb să ai succes în sensul în care lumea îți vede și apreciază munca, iar mai mulți producători vor să lucreze cu tine. Dar nu înseamnă, cum își imaginează lumea, că ai avut succes cu un film și acum totul e super. Nu. Efortul continuă și fiecare film nou pare să fie primul pe care îl faci.

Adică, ok, e frumos, dar succesul e fructul unei munci, al unei echipe și al unor oameni care au avut o viziune și au reușit s-o materializeze, dar e o etapă peste care trebuie trecut repede.

Ceea ce nu este tot timpul posibil. Pentru succesul internațional al filmului Colectiv a fost nevoie ca eu să fiu acolo și să construim o campanie de promovare care a durat doi ani de zile din viața mea, de la lansare până la Oscar. Pentru că vorbeam de un documentar din România și nu de un film de ficțiune internațional cu staruri, vizibilitatea lui trebuia crescută cu multă muncă.

A fost un proces foarte intens și solicitant, în care nu îți mai aparții cu adevărat, dar care m-a învățat că poate alte lucruri sunt mai importante pentru mine în viață.

Văzând, la vremea respectivă, cât de vizibil a devenit filmul Colectiv la nivel internațional, ai avut în vreun moment așteptarea ca asta să pună mai multă presiune asupra autorităților din România, în ceea ce privește niște schimbări absolut necesare după tragedia din Colectiv? Mă refer la bacteriile din spitale, secțiile pentru mari arși. Ai avut vreodată impresia că filmul efectiv o să schimbe ceva din acest punct de vedere?

Evident, a existat o speranță, ar fi ipocrit să zic că nu a existat speranța că atenția internațională va schimba, nu doar prin presiunea asupra autorităților, ci prin reflexia oamenilor care sunt acolo. Văzând filmul, văzând ecoul lui și citind și ce zic alți oameni, speranța a fost mai degrabă că oamenii de acolo or să reflecteze diferit. Și am avut multe voci, atunci am auzit și din partea doctorilor, am auzit de inițiative ale doctorilor de a se schimba, de a schimba ceva în sistem.

Dar, din păcate, cred că turnul de fildeș în care trăiește o mică pătură privilegiată e mult prea departe de pământ ca să se materializeze această diferență de percepție la care am sperat.

Adică, un dosar Colectiv cumva s-a mișcat ok, au fost despăgubite victimele, chiar dacă este clar că nu exista nicio despăgubire care ar putea compensa traumele produse sau uciderea lor, din cauza minciunilor și a refuzului de a-i transfera. Dar al doilea dosar, care privea crima care s-a produs în spitale, managerii și doctorii care au refuzat transferul și au mințit că au condițiile potrivite de a trata arși, a fost îngropat de un judecător care a omis intenționat mărturii și dovezi și a clasat dosarul, care după aceea a fost redeschis de un alt judecător care descoperise aceste omiteri.

Iar în cazul Hexi Pharma eu nu știu în ce țară normală la cap pe acest pământ o companie care, cu bună știință, a omorât atâția oameni, diluând dezinfectanți, toată lumea pleacă acasă nevinovată și dosarul se prescrie. Adică este ceva de noaptea minții pur și simplu, peste care s-a trecut mult prea repede.

Deja aici putem cu bun drept să întrebăm, de fapt, unde exact există democrație în sistemul în care trăim? Pentru că democrația poate să existe doar dacă există și un sistem de justiție funcțional, în care toată lumea este egală în fața legii.

Azi se împlinesc 10 ani de la tragedia din Colectiv. În tot acest timp, an de an, așa cum spui și tu, doar am constatat că nu s-a schimbat mare lucru. În fiecare an, pe 30 octombrie, întrebam supraviețuitorii: ți se pare că s-a schimbat ceva? Dar, din păcate, vedem aceleași știri cu mari arși trimiși în străinătate. Poate singura chestie care s-a schimbat e că acum sunt trimiși imediat afară și nu mai spune nimeni că avem de toate. Dar în continuare nu există un centru de mari arși unde să poată fi tratați în condiții normale. În continuare colcăie gândacii pe pacienți.

Vreau să te întreb cum reziști tu ca cetățean, dincolo de activitatea de artist, în această țară în care vezi că instituțiile sunt conduse de niște oameni care nu au pregătirea necesară?

Asta e o întrebare bună, nu-mi dau seama dacă rezist sau dacă nu, încerc să-mi zic eu mie că, de fapt, lucrurile se mișcă, dar cu altă viteză.

Iar societatea românească tot timpul ne surprinde. De exemplu, alegerile prezidențiale ne-au ținut în priză șase luni de zile, pericolul a fost foarte aproape, dar totuși, a putut fi evitat. Asta e societatea românească.

Sigur, spun asta cu toate rezervele, pentru că am mai spus acest lucru cu toții cândva și s-a dovedit că președintele ales a fost orice, numai ce am sperat cu toții nu.

Cu cât înaintezi în vârstă îți dai seama că lucrurile au ritmul lor. Și da, de multe ori nu se întâmplă cum vrei și de multe ori nu știi ce e bine și ce e rău. Încercăm să zicem, băi, asta-i bine că se întâmplă, asta-i rău că se întâmplă, dar îți dai seama mai târziu ce a fost bine, ce a fost rău.

Dar când văd că cineva ca Oana Gheorghiu este numită vicepremier, asta îmi dă speranța că, totuși, România se schimbă în bine. O astfel de propunere ar fi fost ceva imposibil cu doar câteva luni în urmă.

Așa cum ai spus și tu, au fost acele șase luni de alegeri prezidențiale în care practic toți eram conectați la ce se întâmpla și am văzut foarte mulți artiști, chiar artiști care în mod normal nu luau o poziție publică, acum au ieșit și, fiind acest pericol imminent, și-au spus punctul de vedere. Și cred foarte tare că au făcut o mare diferență în rezultatele finale.

Crezi că artiștii au această responsabilitate în societate să fie mai activi în viața publică, dincolo de ceea ce produc ei în domeniul lor? Să fie niște modele?

Asta e o discuție pe care cred că într-un fel o ai când nu exista social media și altfel într-o lume în care există social media.

Când ai o lume paralelă în social media, în care există influenceri, evident că există automat un rol pe care oamenii îl au în societate. Aici mă refer și la influenceri.

Tot așa și la artiști. Când ești cunoscut și ești acolo, automat vocea ta are o greutate. Acum responsabilitatea aparține fiecăruia. Dacă întrebarea e dacă au o responsabilitate să-și afișeze înclinările, pot să-ți spun că la unii mi aș dori să o aibă, la alții mi-aș dori să nu resimtă această responsabilitate. Pentru că există celebre personaje și din cinematografie care au luat-o complet pe ulei. E o întrebare grea. Ce înseamnă responsabilitate în cazul ăsta?

Recent m-am întors de la FILIT, festivalul de literatură de la Iași, unde au fost invitați mai mulți poeți ucraineni, unii dintre ei venind direct de pe front. Vorbeam poetul Pavlo Matiușa despre ce mai înseamnă astăzi să-ți iubești țara, fiindcă valul acesta de extremă dreapta și în România și în alte țări se folosește foarte mult de ideea naționalistă de a-ți iubi țara și a pune interesele țării tale mai presus de orice, de exemplu, cum e discursul AUR, mai presus de sprijinul acordat ucrainenilor. Și acest poet, Pavlo Matiușa, spunea că, de fapt, în zilele noastre, să-ți iubești țara înseamnă foarte mult și să o ții conectată la alte state, că nu mai putem fi izolaționiști, nu mai putem exista de unii singuri ca entități statale. Și voiam să te întreb pe tine, pornind de la această idee: ce crezi tu că mai înseamnă astăzi să-ți iubești țara?

E o temă foarte largă, mai ales în contextul ăsta naționalist și de dreapta, care se naște peste tot cu viteza pe care o vedem. Îți pot spune cumva din perspectiva mea privată. Sunt și eu mult pe afară și am mult contact cu oameni din industrie de afară și există o mândrie, evident, când lumea mă întreabă, dar cum e în România?

Sunt oameni care zic n-am mai fost sau zic am fost, dar am fost acum 15 ani și atunci tot timpul mă surprind și eu pe mine zicând: a, să vezi, s-a schimbat foarte mult, foarte mult în bine. O vei găsi foarte diferită! Vino, suntem aici, hai să stai la București să vezi.

Eu îmi doresc dezvoltarea ei. Și dezvoltarea tot timpul are de-a face cu o conectare a ei la spațiul internațional, la părțile bune ale lui, să fie conectată la o dorință de a consuma cultură, de exemplu.

Și în sensul ăsta aș putea spune că iubesc țara, da eu sunt poate cel mai prost exemplu de întrebat pentru că mi-am trăit o viață întreagă ca un emigrant. Și niciodată nu m-am simțit nici acolo, nici aici, acasă. Sunt mai mult în aer, între lumi. Dar cum ziceam, am o mândrie când sunt întrebat de România și mă surprind că țin să le spun cât de mișto se dezvoltă sau cât de mișto sunt oamenii. Și foarte multe lume îmi spune că e foarte curioasă, că au auzit numai de bine sau că au fost la Bucureșt și au spus cât de mișto e, ori au fost la Cluj și le-a plăcut.

Oamenii sunt foarte curioși față de România. Se schimbă la nivel internațional percepția asupra României.

Aș vrea să încheiem discuția cu Colectiv. Ai rămas conectat emoțional la unele dintre personajele pe care le-ai arătat în film, poate la unii dintre jurnaliști sau poate la Narcis Hogea, tatăl care și-a pierdut fiul acolo?

100%. Proiectul ăsta a fost mult mai mult decât un film. A fost ceva care nu doar artistic a mâncat din mine foarte mult, ci, evident, emoțional și uman. Oameni ca familia Hogea, Tedy Ursuleanu, Andrei Găluț, dar și cei morți, au lăsat urme în mine. Totuși, niște ani de zile eu le-am interiorizat poveștile într-un fel, pentru a putea distila din ele filmul.

Și asta e ceva care nu te părăsește niciodată. Asta e, cumva, valabil pentru orice film, dar în cazul Colectiv poate și mai mult, având în vedere că a existat această nedreptate care tot n-a fost îndreptată.

Ca părinte în continuare îmi e imposibil să mă pun în această poziție, să știi că cineva îți omoară copilul cu bună știință, iar el este decorat și toți sunt puși pe un piedestal și lăudați că sunt superbi sau pleacă acasă nevinovați. Nu-mi pot imagina cum poți face pace vreodată cu acest lucru.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post 10 ani de la Colectiv. Alexander Nanau, regizor: “Unde exact există democrație în sistemul în care trăim? Pentru că democrația poate să existe doar dacă există și un sistem de justiție funcțional, în care toată lumea este egală în fața legii.” appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul îi va avea ca invitați speciali pe Françoise Lebrun, pentru prezentarea inedită a capodoperei lui Jean Eustache, La Maman et la Putain, Clément Cogitore, regizorul filmului Goutte d’or, Jean-Paul Salomé, regizorul filmului La Syndicaliste, precum și scriitoarea Marie NDiaye, laureată a premiului Goncourt în 2009.

32 de filme de lungmetraj și scurtmetraj vor fi proiectate în cadrul acestei ediții ale festivalului. Printre titlurile notabile, enumerăm filmul L’Innocent de Louis Garrel, prezentată în cadrul secțiunii Panorama, La Nuit du 12 de Dominik Moll, recent recompensat cu premiul César pentru cel mai bun film, Revoir Paris de Alice Winocour, un film despre traumele victimelor atentatelor din Paris din noiembrie 2015 și Les Enfants des Autres de Rebecca Zlotowski.

O secțiune specială intitulată Pépites francophones va prezenta filme premiate la festivaluri internaționale: Dalva, al regizoarei belgiene Emmanuelle Nicot, care a obținut premiul Fipresci la Semaine de la Critique de la Cannes în 2022, Ashkal, un thriller de Youssef Chebbi, prezentat la Quinzaine des Cineastes în 2022, Au revoir le bonheur, a regizorului canadian Ken Scott.

Două dintre capodoperele regizorului Jean Eustache, La Maman et la Putain și Mes Petites Amoureuses, vor fi prezentate pentru prima dată publicului din România în copii restaurate.

Programul complet al Festivalului Filmului Francez în România poate fi consultat aici.

The post Festivalul Filmului Francez în România va avea loc în 13 orașe din țară, între 15-26 martie appeared first on Cultura la dubă.

Ma jos vă prezentăm recomandările noastre. Sunt filme premiate la festivaluri internaționale, unele dintre ele reprezintă debutul unor regizori, iar altele sunt revenirile unor cineaști români deja consacrați. În orice caz, dacă ținem cont de bucuria pe care o avem atunci când un film românesc câștigă un trofeu important, un bilet la cinematograf e un preț mic pe care îl plătim pentru a sprijini cinematografia autohtonă.

Câmp de maci – regia Eugen Jebeleanu, disponibil în rețeaua Cinemacity

Sinopsis: Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, filmul prezintă o zi din viața lui Cristi (Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din București. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relație la distanță, Cristi și colegii lui participă la o intervenție într-un cinematograf din centru, unde o serie de protestatari sabotează proiecția unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relație pasageră din trecut cu un alt bărbat revine în prezent, amenințându-i stabilitatea profesională și personală.

Filmul a cîștigat premiul pentru cea mai bună regie și premiul publicului la TIFF anul acesta.

Malmkrog – regia Cristi Puiu, disponibil în cinematografe din 1 octombrie

Sinopsis: E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună.

E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume.

Filmul lui Cristi Puiu a avut parte de numeroase proiecții speciale și selecții la festivaluri de film, astfel că această lansare oficială în cinematografe nu reprezintă ceva inedit pentru cei care și-au dorit să îl vadă – au avut ocazia. În schimb, publicul larg va avea ocazia, începând cu 1 octombrie, să vadă Malmkrog. 

P.S.: Pentru curioși, Malmkrog este numele în germană al localității din film, Mălâncrav, din județul Sibiu.

Otto Barbarul – regia Ruxandra Ghițescu, Disponibil la Happy Cinema

Sinopsis: Otto Barbarul ne face cunoștință cu un adolescent punk, în vârstă de 17 ani, ce se confruntă cu pierderea iubitei sale. Acesta devine captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său bătrân, mama iubitei sale și ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supraviețui, Otto trebuie să-și înfrunte sentimentele și vinovăția.

FIlmul este câștigătorul Premiului Zilelelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, la TIFF 2021.

Casa cu păpuși, regia Tudor Platon, disponibil la Happy Cinema și Cinema Elvire Popesco

Sinopsis: Documentarul Casa cu Păpuși este o incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor femei de 70 de ani. Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.

Retrospectiva Anonimul – 28 septembrie – 3 octombrie – Arcub și Cinema Elvire Popesco

În cadrul acestei retrospective, aveți ocazia de a vedea câteva filme românești, dar nu numai:

Neidentificat – regia Bogdan George Apetri, câștigătorul Trofeului ANONIMUL

Sinopsis: În timp ce traversează o perioadă dificilă în viața personală, polițistul Florin Iespas (Bogdan Farcaș) devine obsedat de un posibil caz de incendiere, rămas nerezolvat, în urma căruia au rezultat două victime. Convins că Bănel (Dragoș Dumitru), un tânăr de etnie rromă, este implicat în tragedie, încearcă să construiască un caz împotriva lui, jucându-se deloc discret cu limita dintre etica profesională și abuzul de putere. Lucrurile iau însă o turnură neașteptată, atunci când mai multe detalii din viața lui Florin ies la iveală.

Scurtmetrajele din competiția românească, inclusiv DATORIA, comedia regizată de Andrei Redinciuc care a primit premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc

Întregalde – regia Radu Muntean

Sinopsis: Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an.

Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează.

Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.

Sperăm ca din ce în ce mai mulți ochi să se îndrepte înspre cinematografia românească, chiar și atunci când nu câștigă vreun premiu la un festival internațional.

The post Filme românești de văzut în cinematografe săptămâna aceasta appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul Filmului Francez (FFF) din România celebrează 25 de ani de existenţă cu o ediţie aniversară, de vară, care va avea loc între 1 şi 11 iulie, în 12 oraşe din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.

Proiecţiile vor avea loc în săli de cinema sau spaţii culturale şi în aer liber, cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranţa spectatorilor, dar şi online, pentru prima dată în istoria festivalului.

25 de filme vor fi la dispoziția publicului român (5 secţiuni cu câte 5 filme fiecare), pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale, organizat de Institutul Francez din România alături de partenerii săi.

Secţiunea clasică Panorama filmelor anului, dedicată marilor succese recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, este plasată în acest an de sărbătoare sub semnul comediei.

Cu o comedie se va deschide pe 1 iulie și festivalul la Bucureşti şi în alte câteva oraşe: Adieu les cons de Albert Dupontel, marele câştigător la Premiile César ale industriei franceze de film în 2021, cu 7 trofee. De Panorama filmelor anului se leagă și o altă surpriză:  Emmanuel Courcol, realizatorul Un Triomphe, vine la Bucureşti pentru a se întâlni cu publicul.

Filmul său a fost desemnat „Comedia Anului” la European Film Awards 2020, iar proiecţia în prezenţa invitatului special va avea loc în Bucureşti, sâmbătă 3 iulie, de la ora 19.00. Iar pentru că numărul şi calitatea marilor producţii franceze din ultimul an sunt remarcabile, făcând misiunea selecţionerilor una dificilă, celor 5 comedii din cadrul acestei secţiuni li se adăugă și două drame, semnate de regizori celebri: Eté 85 de François Ozon şi ADN de Maïwenn.

Festivalul Filmului Francez şi-a propus, încă de la primele ediţii, să pună în lumină vocile noi ale cinematografiei franceze.

Competiţia Tinerilor Talente – Lungmetraj conţine cinci titluri de debut care s-au impus în circuitul festivalier internaţional al ultimului an şi care vor concura pentru Premiul Publicului.

Spectatorii vor putea vota după vizionarea din cinematografe, dar şi online, filmele din competiţie putând fi accesate din toată ţara pe platforma Eventbook între 5 şi 9 iulie. Tinerii regizori şi tinerele regizoare vor răspunde întrebărilor publicului în cadrul unor întâlniri virtuale, organizate după proiecţiile filmelor la Bucureşti.

O secţiune nouă în cadrul Festivalului este Competiţia Tinerelor Talente – Scurtmetraj,  care întărește, de asemenea, angajamentul Festivalului faţă de creaţia noului val de cineaşti francezi și care propune cinci titluri scurte, dar cu un parcurs festivalier deosebit.

De la filme de animație la documentare, trecând prin ficțiune şi experimental, aceste titluri vă vor uimi prin diversitatea,  îndrăzneala și creativitatea lor. Câştigătorul va fi desemnat de un juriu format din trei tineri critici de film, Flavia Dima, Georgiana Muşat şi Victor Morozov și va fi recompensat cu o rezidență de creație în cadrul programului Résidence de Poche/Rezidența de buzunar al Institutului Francez din România.

Carte Blanche pentru 5 cineaşti români este cea mai specială noutate a acestei ediţii aniversare, dedicată cinefililor dornici să revadă titluri de referinţă semnate de Maurice Pialat, Bertrand Blier sau Robert Bresson, dar şi filme care au scandalizat publicul Festivalului de la Cannes la vremea lor, ca Traité de bave et d’éternité al lui Isidore Isou în 1951 sau Holy Motors al lui Leos Carax în 2012.

Pentru a celebra legăturile dintre cinematografia franceză și cea română, Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu propun publicului câte un film francez care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit.

Cu a cincea şi ultima secțiune, retrospectiva online Le Meilleur du Festival du film français, Festivalul își onorează lunga istorie şi propune spectatorilor să (re)vadă 5 filme din ediţiile sale anterioare, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile: Rebecca Zlotowsky cu Grand Central, Agnès Jaoui cu Le Goût des autres, Céline Sciamma cu Naissance des pieuvres…

Aceste filme au fost disponibile online începând cu 30 aprilie şi vizibile de pe întreg teritoriul României pe platforma Elvire Chez Vous, timp de 24 de ore fiecare. Ultimul aperitiv înainte de începutul marelui bufet cu filme franceze din cadrul Festivalului este pe 25 iunie de la ora 18.00: Les Deux Amis de Louis Garrel. Rezervările se pot face aici,

Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română. Programul va fi publicat AICI.

La București, proiecțiile vor avea loc între 1 şi 11 iulie, atât în sala de cinema Elvire Popesco, cât și în aer liber, pe terasa Le Bistrot Social din curtea Institutului Francez.

Biletele sunt disponibile AICI și la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco.

The post 25 de ani de “Festivalul Filmului Francez” în România. Ediția aniversară începe pe 1 iulie appeared first on Cultura la dubă.

Institutul Francez este una dintre cele mai active instituții culturale din România, având sedii în București, Cluj, Timișoara și Iași.

Bucureștenii asociază automat Institutul Francez din București cu cinematograful Elvire Popesco, probabil cea mai populară sală de cinema rămasă în viață, unde mergem să vedem filme europene.

Dincolo de aceasta, instituția a fost mereu un stâlp de sprijin pentru artiștii români. În acest sens, începând cu anul acesta va pune la dispoziția unui creator o casă din curtea Institutului din București, care se va numi Rezidența de buzunar.

Despre toate acestea, dar și despre criza din sectorul cultural, am stat de vorba cu Hélène Roos, directorul Institutului Francez.

Doamna director, spuneți-ne, vă rog, ce evenimente ați pregătit pentru acest an, al doilea an al pandemiei.

În primul rând, în timpul pandemiei echipele noastre lucrează și mai mult decât de obicei și ce este special e că lucrăm mai integrat, avem câteva proiecte comune, însă implementate diferit, în funcție de specificul fiecărui oraș.

Din păcate, suntem limitați de restricțiile impuse de pandemie și multe activități au loc doar online.

La mijlocul lui februarie vom organiza din nou Forumul Tinerilor.

Credem că este foarte important, mai ales în aceste vremuri, să susținem inițiativele tinerilor, fiindcă tinerii reprezintă viitorul.

Le este foarte greu în aceste vremuri, însă nu duc lipsă de idei, au chiar foarte multe și au nevoie de susținere.

În martie vom avea Zilele Francofoniei, vom vedea care va fi și situația școlilor, fiindcă o bună parte din acest program se desfășoară în școli, cu elevii, cu studenții. Dacă nu se va putea să avem activități fizice, ne vom orienta către online.

Pentru luna iunie, care este în mod tradițional în Franța cunoscută pentru sărbătoarea muzicii, vom invita artiști francezi în România, nume precum Cali, Marc Fichel sau Blutch.

Iar în luna iulie vom organiza Festivalul Filmului Francez, care va avea loc pentru prima dată în această lună. Aceasta este o noutate completă. În funcție de condiții, vom vedea care va fi formula. În orice caz, a 25-a ediție a Festivalului va avea loc.

Va fi în aer liber?

Mai mult ca sigur va fi și în aer liber, fiindcă deja ne-am obișnuit cu partea plăcută a cinema-ului în aer liber, dar dacă vom putea completa cu proiecții în sală, o vom face, fiindcă mulți sunt dornici să vadă filmele în sală.

Ce se întâmplă cu Rezidența de buzunar?

Am încheiat deja primul apel de proiecte, am primit 78 de dosare, sunt multe. Va fi dificil să alegem, din cei 78 vor rămâne doar 10 pentru că în rezidență nu poate sta mai mult de o persoană pe sejur. Rezultatele vor fi anunțate pe 15 februarie.

Avem o șansă aici, un loc magnific, istoric. Iar acea casă ar trebui să fie casa artiștilor, a creatorilor. Nu trebuie să fie o casă pentru administrație.

Ideea rezidenței este și o dovadă de fidelitate față de originile Institutului. Intelectualii români și francezi au fost cei care i-au convins pe politicienii vremii să deschidă Institutul la începutul secolului XX.

Institutul e o instituție creată pentru societatea civilă.

Revenind la rezidență, ideea de rezidență artistică există în toată lumea, dar, de obicei, sunt mai mulți artiști la un loc. Aici va fi câte unul singur, rând pe rând, în fiecare lună sau de două ori pe lună, e o casă mică, de aceea o numim Rezidența de buzunar.

Discuția am avut-o inițial cu Cristian Mungiu și el a zis că ne lipsește un loc liniștit pentru a scrie.

Vrem să susținem creația, să susținem tinerii creatori. Iar pe lângă rezidență, vrem să organizăm o expoziție de artă contemporană, prin care să aducem în lumină tineri artiști români.

Există mai multe idei în acest sens.

De exemplu, am făcut o investiție importantă în Sala Elvire Popesco, am echipat-o corespunzător în această perioadă, în așa fel încât spectacolele de pe scenă să poată fi filmate și difuzate online.

Ce tip de spectacole?

De teatru, de muzică, de dans.

Vom putea pune la dispoziție sala celor care nu au un spațiu, vom putea să îi ajutăm să înregistreze spectacolele și să le transmită online.

Vom încerca să susținem cât putem de mult astfel de demersuri.

Ați vorbit despre câteva evenimente online sau despre posibilitatea de a le face online. Vă temeți, totuși, că poate oamenii s-au plictisit de discuții pe zoom, iar cultura nu are același impact atunci când este doar online?

Da și nu. Putem vedea partea plină sau partea goală a paharului, depinde de perspectivă.

Problema e că în general, cultura online nu este remunerată ca într-un circuit clasic.

Au fost câteva evenimente online care au reușit să vândă bilete.

Da, am văzut că au fost câteva spectacole de teatru de succes, așa este, dar pentru alții este foarte dificil să rămână într-un circuit financiar.

Cred că suntem într-o perioadă în care experimentăm cu toții. Și pentru a permite astfel de experiențe, noi ne deschidem spațiul.

De aceea deschidem rezidența, de aceea vom organiza diferite eveniment pe scena Sălii Elvire Popesco.

Încercăm să facem tot posibilul pentru ca acțiunile culturale să nu se oprească, ci să continue. Trebuie să rămână în mișcare, iar noi, ca operator cultural cu niște posibilități proprii, avem și acest rol, de a sprijini menținerea în viață a proiectelor culturale.

Cultura suferă cumplit din cauza acestei perioade. Pe lângă artiștii de pe scene, există un înreg ecosistem afectat în întreaga lume.

Dar trebuie să găsim soluții pentru a trăi în continuare și a ne face treaba.

În plus, suntem ființe umane și oamenii au nevoia de a fi împreună. Sper ca de la primăvară să ne deschidem și spațiul în aer liber.

Știm că în toată lumea cultura a fost afectată de criză, însă în România situația e cu atât mai complicată, cu cât problema subfinanțării sectorului cultural exista dinainte. În Franța cum stau lucrurile?

Și în Franța situația e foarte dificilă. Bineînțeles, exista un sistem de ajutor care încă dinaintea pandemiei, un sistem de șomaj pentru artiști, tehnicieni de spectacole. Pe timpul anului, ei cotizează la o casă de ajutor de șomaj, de asemenea angajatorii lor cotizează.

Trebuie să muncești un anumit număr de ore minim pentru ca în perioadele de intermitențe, atunci când nu ai de lucru, să poți primi o alocație, direct proporțională cu veniturile tale din perioada în care muncești.

Iar în primăvara anului trecut, guvernul francez a hotărât ca acel calcul de ore să nu fie făcut ca într-o situație normală, ci anul 2020 să fie considerat un an alb, pentru ca dacă perioada în care nu s-a lucrat ar fi fost considerată intermitență, nu s-ar fi obținut nimic.

Apoi, e un întreg arsenal de măsuri de sprijin, unele generale, care privesc orice firmă, altele particulare, destinate unui anumit sector, cum e cultura.

E evident că e nevoie de repornirea culturii.

Dincolo de beneficiile cunoscute ale culturii în societate, cultura este și ea un sector economic. Franța de mulți ani susține industriile culturale și creative. Acestea aduc venituri la fel de importante ca industria automobilelor.

Sala de cinema Elvire Popesco este foarte importantă pentru publicul bucureștean, a rămas printre puținele cinematografe de artă din capitală. Vă gândiți să deschideți una asemănătoare și în celelalte mari orașe unde există Institutul Francez?

Noi suntem un operator al Ambasadei Franței, nu avem vocația de a a exploata săli, dar vrem să colaborăm cu săli independente, ca Elvire Popesco, cu această diversitate a cinema-ului independent, program european, e important să apărăm cinematografia independentă și, bineînțeles, pe cea română, care este atât de bogată.

De exemplu, în acest sens noi susținem un proiect al Primăriei Timișoara împreună cu asociațiile cineaștilor din Timișoara. Este vorba despre cinematograful Studio. Sperăm că proiectul se va realiza în 2023.

Așadar, putem avea astfel de schimburi de experiență, dar nu putem să ne facem o misiune din exploatarea sălilor de cinema.

Ceea ce vom face la Institutul Francez, am discutat deja cu colegii din celelalte orașe, e să proiectăm mai multe filme în aer liber, în spațiile noastre de la Timișoara, Iași și Cluj.

The post “Vom deschide Sala Elvire Popesco și pentru spectacole de teatru, dans sau muzică.” – Hélène Roos, directorul Institutului Francez appeared first on Cultura la dubă.

În centrul acesteia se va afla Omul fără o identitate clară în mentalul majorității, în același timp urban și rural – pe scurt, străinul, minoritarul, marginea, periferia și tot ceea ce nu e inclus în acea majoritate.

El poate fi asociat, în funcție de context, la fel de bine cu o persoană de etnie romă, cu o persoană homosexuală, cu o persoană săracă sau cu un refugiat sau imigrant.

Cea mai mare parte a filmelor din program vor fi proiectate într-una din cele șase locații în aer liber: Verde Stop Arena, Cinema Elvire Popesco, Contego – The Coffee Factory, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Cinema Muzeul Țăranului și Mercato Kultur.

Proiecțiile vor avea loc doar seara, concomitent în toate spațiile.

Filmele din competiție, care vor oferi o panoramă a cinema-ului documentar actual în ce are el mai ambițios din punct de vedere conceptual și formal și care vor fi pentru prima oară evaluate de un juriu format din specialiști români și internaționali, se vor vedea seară de seară la Contego – The Coffee Factory.

Această locație va fi de asemenea nucleul ediției cu numărul treisprezece, căci acolo vor avea loc întâlniri cu invitații festivalului.

Secțiunea principală a ediției de anul acesta a festivalului, intitulată „Habar n-ai tu cât te iubesc” va fi dedicată minorității rome, cu ocazia unui moment simbolic în istoria mentalităților în societatea românească: în sfârșit, după mai bine de un secol și jumătate de la desființarea robiei, cei care și-au eliberat mintea de stigmata față de romi i-au depășit ca pondere pe cei care încă nu îi acceptă ca egali în societate.

Cele douăsprezece filme vor fi proiectate la Verde Stop Arena, iar fiecare seară se va încheia cu un eveniment special aflat în relație cu tema centrală.

Toate evenimentele din cadrul festivalului se vor derula în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități, care vor fi obligatorii atât pentru spectatori cât și pentru echipă, în vederea protejării sănătății tuturor.

În paralel, toate filmele vor fi de asemenea disponibile online pe site-ul festivalului și pe platforma Eventbook pe toată durata festivalului.

The post Festivalul One World Romania începe mâine la București appeared first on Cultura la dubă.

Toate filmele din selecția festivalului vor putea fi vizionate online, cu subtitrare în limba română, în perioada 9-16 septembrie 2020, iar între 9 și 13 septembrie, în fiecare seară, la Cinema Elvire Popesco în aer liber, vor rula 5 dintre cele mai importante filme ibero-americane ale ultimilor ani.

Ținând cont de contextul actual, Película renunță anul acesta la secțiunea competițională și la focusul dedicat unei țari anume și își concentrează conținutul online pe platforma Cinesquare (www.cinesquare.net).

Alături de filme noi, realizate în anii 2018-2020, festivalul propune anul acesta și un catalog de titluri care au fost prezente în ediții anterioare ale festivalului, precum Neruda (Chile, R: Pablo Larrain), Marina Abramovic: The Space in
Between (Brazilia, R: Marco Del Fiol), Retablo (Peru, R: Alvaro Delgado- Aparicio, film câstigător al ediției din 2018) sau La Camarista (Mexic, R: Lila Aviles, film câștigător al ediției 2019).

Toate aceste titluri vor fi disponibile online între 9-16 septembrie.

Selecția de filme din acest an cuprinde producții din Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Peru, Spania și Uruguay. Dintre noile titluri menționăm: Tu me manques (Bolivia, R: Rodrigo Bellot, Cu Oscar Martinez – propunerea Boliviei la Premiile Oscar), Planta Permanente (Argentina/Uruguay, R: Ezequiel Radusky) sau Aleli (Uruguay, R: Leticia Jorge Romero).

Programul complet al festivalului va fi disponibil la data de 25 august pe site-ul festivalului www.peliculafiesta.ro, pe platforma Cinesquare și pe pagina de facebook a festivalului, iar biletele vor fi disponibile pe eventbook.ro începând cu 25 august 2020.

Pentru vizionarile online, biletele pot fi achiziționate și direct de pe platforma Cinesquare pe parcusul zilelor de desfășurare a festivalului.

The post Festivalul de film Pelicula va avea loc în curtea Institutului Francez din București și online appeared first on Cultura la dubă.