A devenit cunoscut la nivel internațional în calitate de lider al trupei The Police, una dintre cele mai cunoscute trupe ale anilor ’80. După succesul global al trupei, artistul și-a construit o carieră solo solidă și constantă, care i-a consolidat statutul de referință în industria muzicală. De-a lungul carierei sale, Sting a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial și a câștigat 17 premii Grammy, una dintre cele mai importante recunoașteri ale industriei muzicale.

Repertoriul său include unele dintre cele mai cunoscute și difuzate piese din istoria muzicii, printre care Every Breath You Take, Englishman in New York, Fields of Gold și Shape of My Heart. Every Breath You Take ocupă un loc distinct în istoria muzicii internaționale, fiind cea mai difuzată piesă din catalogul BMI, cu peste 15 milioane de
difuzări radio la nivel global, și una dintre cele mai ascultate compoziții din toate timpurile.

Succesul acestei piese a contribuit decisiv la consolidarea poziției lui Sting ca autor și compozitor cu impact global. Cariera sa solo include albume apreciate atât de public, cât și de critici, precum The Dream of the Blue Turtles, Ten Summoner’s Tales și Brand New Day, materiale care au demonstrat capacitatea artistului de a evolua constant și de a rămâne relevant într-o industrie în continuă schimbare.

Pe lângă succesul comercial, Sting a primit recunoaștere la cel mai înalt nivel cultural, a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame, alături de trupa The Police, și Kennedy Center Honors, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate pentru contribuția la cultura contemporană. De asemenea, artistul a fost distins cu Polar Music Prize, considerat una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale în domeniul muzicii.

De-a lungul carierei sale, Sting a câștigat trei Brit Awards, inclusiv premiul pentru Best British Male Artist, și un Golden Globe pentru piesa Until…, compusă pentru filmul “Kate & Leopold”. Artistul a primit, de asemenea, patru nominalizări la Premiile Oscar, la categoria Best Original Song.

În 2026, Sting continuă turneul global „STING 3.0 World Tour”, un proiect internațional în care reinterpretează unele dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul său, dar și compoziții mai puțin cântate live, într-o formulă muzicală restrânsă, bazată pe energia unui trio. Alături de chitaristul Dominic Miller și de bateristul Chris Maas, Sting
prezintă un show unic, care readuce în prim-plan piese precum “Roxanne”, “Fields of Gold” sau „Englishman in New York”, dar și producții noi, inclusiv cel mai recent single, “I Wrote Your Name (Upon My Heart)”.

În paralel cu activitatea sa artistică, Sting este implicat activ în susținerea unor organizații internaționale dedicate drepturilor omului și protecției mediului, precum Rainforest Fund, Amnesty International și Live Aid. Activitatea sa artistică și contribuția sa culturală au consolidat o carieră care depășește succesul comercial și confirmă influența sa pe termen lung asupra muzicii contemporane. Artistul britanic susține în continuare turnee sold-out la nivel global, are apariții live pe scenele celor mai importante arene și festivaluri internaționale, în fața unui public multi-
generațional, fapt care confirmă relevanța sa continuă în industria muzicală.

Lineup-ul primului val de artiști confirmat pentru UNTOLD ONE 2026 este completat de: Lewis Capaldi, unul
dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, alături de Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana,
Afrojack și R3hab.
Abonamentele sunt disponibile pe untold.com, iar fanii își pot rezerva experiența UNTOLD ONE 2026, cu abonamente care pot fi achiziționate cu posibilitatea de plată în rate. UNTOLD ONE va avea loc între 6–9 august 2026, în Cluj-Napoca.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Sting va cânta la UNTOLD 2026 appeared first on Cultura la dubă.

În contextul în care Ministerul Culturii organizează pe bandă rulantă concursuri pentru managementul instituțiilor de cultură, iar cele mai multe dintre ele sunt încheiate fără finalitate – niciun candidat nu e considerat suficient de bun – ne-a atras atenția un concurs cu concurent unic, evaluat cu o notă mare la prima probă – 8.89.

Așa că am dorit să asistăm la proba interviului, pentru a vedea cum ar trebui să arate un concurent bine pregătit, în viziunea Ministerului Culturii.

Iuliu Szép, în vârstă de 73 de ani, pensionar, conduce Opera Maghiară din Cluj de 15 ani. Pentru că la finalul ultimului mandat a primit la evaluare peste 9, a avut dreptul să candideze singur pentru un nou mandat. Așa este legea.

Acum, el a câștigat concursul și va mai conduce instituția încă 3 ani, adică până la 76 de ani.

În 2013, Curtea de Apel București l-a declarat definitiv pe Iuliu Szép colaborator al Securității, sub numele conspirativ “Suciu”. Iuliu Szép a fost mulți ani vicepreședinte UDMR, iar în 2010 DNA l-a anchetat pentru deconturi peste limita legală.

Culmea este că Iuliu Szép a intenționat inițial să se retragă din activitate și să nu mai candideze. “Știu că sunt artiști maghiari proveniți din Transilvania, din România, care chiar ar dori să vină la Opera Maghiară directori. Însă eu am discutat și cu domnul Kelemen (n.r. Kelemen Hunor, deputat, președintele UDMR) și cu ministrul Demeter (n.r. Andras Demeter, ministrul Culturii) și am rămas.”

***

Iuliu Szép, profesor de muzică la o școală primară în anii ’80, a intrat în Opera Maghiară din Cluj în 1988, pe postul de secretar artistic. A păstrat funcția până în 2000. În paralel, a fost vicepreședintele UDMR, responsabil cu cultura. În 2010, el a preluat conducerea Operei Maghiare, moment în care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a început să-i investigheze trecutul.

Din dosarul său reiese că a fost recrutat ca informator în anii studenției, sub numele conspirativ “Suciu”, cu scopul de a oferi informații despre colegii și profesorii săi de la Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj.

Pe o colegă, de care era apropiat, a urmărit-o, în timp ce se prefăcea că doarme lângă ea, și a declarat la securitate conținutul scrisorii acesteia către părinții ei, în care erau incluse referințe religioase.

Un alt coleg a primit interdicția de a pleca la turnee artistice peste hotare, ca urmare a notelor informative date de Iuliu Szép despre el.

“Ei, când eram student am fost cu corul Academiei de Muzică în Italia, un prieten a rămas la Viena, la niște cunoștințe ale mele, Când ne-am întors, securitatea m-a contactat și de multe ori și a început să întrebe de profesorii mei. Și au rămas niște acte acolo.”, declară Iuliu Szép pentru Cultura la dubă.

Andras Demeter, actual ministru al Culturii, a fost mulți ani coleg de partid, la UDMR, cu Iuliu Szép. “Ne știm de-o viață”, spune ministrul. Deși știa că a fost colaborator al Securității, asta nu l-a împiedicat să îl încurajeze să candideze pentru postul de director al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, în ciuda faptului că însuși Szép era conștient că are „o pată”.

“Știam de mult timp, acest scandal izbucnise, dacă nu mă înșel, undeva prin 2015…

În 2012 a început să fie anchetat de CNSAS și în 2013 Curtea de Apel a dat decizia definitivă.

După acea perioadă, domnul Szép n-a mai depus nicio candidatură ani de zile și a fost într-o situație, și el și ministerul, de nerespectare a legii, pentru că a avut interimate de 4 sau 5 sau 7 ani. Până când am venit eu secretar de stat în Ministerul Culturii și m-am dus la Cluj și am spus: domnul Szép, dumneavoastră sunteți interimar. Ar trebui să rezolvăm problema. Vă hotărâți dacă vă înscrieți la concurs sau nu.

El mi-a spus nu, nu mă înscriu la concurs. Asta a fost în 2021. Nu mă înscriu la concurs pentru că am această pată și nu vreau să creez probleme.

La care eu i-am spus, dom’le, ai această pată, dar ești interimar de atunci, eu organizez un concurs deschis, să vedem dacă se înscrie cineva bine, dacă nu, nu. Tu decizi, domnul Szép, dacă te înscrii sau nu. S-a înscris, a câștigat.

Dar, principial, nu aveți nicio problemă cu faptul că o instituție de cultură din România e condusă de un fost colaborator al Securității?

Principial, eu pot avea o problemă, dar a trebuit să aleg între mai multe rele. Unul mare și unul mic. Un rău era că instituția era în interimat, alt rău era că nici altcineva nu-și depuse candidatura. Și răul mai mare e că era candidatul un fost colaborator al Securității despre care nici măcar nu putem vorbi așa, pentru că lucrurile nu sunt chiar așa cum par, pentru că fiecare astfel de colaborator, de la caz la caz, are propria sa istorie.

Ca să închei, răspunsul meu este foarte simplu: Câtă vreme legea nu prevede, pentru a conduce Opera Maghiară din Cluj, nicio interdicție, atunci problemele mele principiale au fost, cum să zic, umbrite sau acoperite de dorința de a rezolva problema arzătoare, aceea de a renunța la interimat, de a avea un director plin.”, declară ministrul Andras Demeter pentru Cultura la dubă.

Toamna aceasta, după 15 ani de când conduce instituția, Szép a primit peste nota 9 la evaluarea finală și, așa cum prevede legea, a avut dreptul să candideze doar el pentru un nou mandat. Le-a spus apropiaților din lumea operei, cu care am stat de vorbă, că se simte obosit și ar vrea să se retragă, având, totuși, 73 de ani.

Iuliu Szép mărturisește cu nonșalanță pentru Cultura la dubă că, după ce s-a consultat cu foștii colegi de partid, Kelemen Hunor, președintele UDMR, și Andras Demeter, ministrul Culturii, a decis să își depună din nou dosarul pentru concurs, mai ales că a simțit din partea celor doi și “un mic sprijin”.

„Eu știu că sunt artiști maghiari proveniți din Transilvania, din România, care chiar ar dori să vină la Opera Maghiară directori. Însă eu am discutat și cu domnul Kelemen (n.r. Kelemen Hunor, deputat, președintele UDMR) și cu ministrul Demeter (n.r. Andras Demeter, ministrul Culturii) și am rămas.

Dar ați discutat cu domnul ministru și cu domnul Kelemen în ce sens, dacă e bine să mai rămâneți sau nu?

Da, da. Cu domnul Kelemen am discutat, fiindcă eu cu el mă cunosc de foarte mult timp, era și dânsul ministrul Culturii, cunoaște bine opera, umblă la spectacolele noastre. Și am spus că dacă se propune că am o vârstă și să nu mai fac, atunci bineînțeles că mă retrăgeam.

Întrebat dacă a susținut în vreun fel candidatura lui Iuliu Szép pentru un nou mandat la Opera Maghiară din Cluj, președintele UDMR, Kelemen Hunor, membru al coaliției de guvernare, nu a oferit până la ora publicării articolului un punct de vedere.

Pe de altă parte, ministrul Demeter susține că discuțiile anterioare concursului au fost strict instituționale.

“Anterior concursului ați avut vreo discuție cu dumnealui în care l-ați încurajat în vreun fel să participe sau l-ați asigurat de sprijinul dumneavoastră?

Dacă am avut vreo discuție cu el înainte de concurs? Răspunsul este afirmativ. Am avut o discuție cu el institutională, în sensul în care, după ce a fost evaluat cu o notă peste 9, atunci compartimentul de specialitate, la rugămintea mea, a adresat o solicitare pe care o adresăm în general în toate situațiile asemănătoare managerului, care spune, domnule, vă rugăm frumos să ne trimiteți datele pentru a face caietul de sarcini în vederea organizării concursului. La care aveți dreptul, ați câștigat dreptul.

Domnia sa aici avea două opțiuni: să-mi răspundă – domnule ministru, dragă Andras, că ne știm de-o viață, îmi doresc să mă retrag, am câștigat un drept, dar nu voi candida. Vă trimit toate informațiile pentru nu știu ce…

Domnia sa nu mi-a răspuns în această formă. Mi-a trimis toate informațiile pentru participarea sa la concurs închis.

L-ați asigurat în vreun fel de sprijinul dumneavostră?

În momentul în care răspunsul a fost doar instituțional, n-a fost nevoie de nicio încurajare. El s-a înscris și a avut loc concursul.”

Cum a arătat proba interviului

Din comisia numită de ministrul Culturii pentru concursul de management organizat la Opera Maghiară din Cluj toamna aceasta au făcut parte Kovács-Pistuka Emőke, managerul Filarmonicii “Dinu Lipatti” din Satu-Mare, Levente György, manager al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș și Florin Estefan, manager al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Cel din urmă a făcut parte și din comisia de evaluare de la TNB.

După ce pentru proiectul de management a primit 8.89, Iuliu Szép a susținut proba interviului pe 10 decembrie 2025. Interviul a avut loc online și, pe lângă membrii comisiei și un angajat al Ministerului Culturii, am fost singurul observator, proba fiind deschisă publicului, cu condiția înscrierii în prealabil.

În prima parte a discuției, candidatul și-a prezentat planul de management pentru următorii 3 ani, vorbind despre premiere pe care vrea să le monteze, ținând, însă, cont de deficitul bugetar. Au urmat apoi întrebările.

Levente György, de la Târgu-Mureș: “Clădirea arată foarte rău din exterior, ce faceți cu ea?

Iuliu Szép: Clădirea este gestionată de Teatrul Maghiar, condus de Tompa Gabor. După cum probabil mulți știu, a fost început un proiect de restaurare a clădirii, a fost alocat o sumă de, mi se pare, 15 milioane de euro din partea Guvernului,  însă am decis împreună cu domnul Tompa Gabor să oprim acum pregătirile, fiindcă n-am văzut o realizare sigură.”, a răspuns managerul.

Florin Estefan a insistat pe acest subiect fiindcă Opera Maghiară, la fel ca Opera Română din Cluj, este inclusă pe lista CNI pentru proiecte majore de consolidare. Estefan l-a întrebat ce plan de mutare are dacă ambele opere din Cluj vor intra simultan în renovare.

„Ei, eu sper că nu va fi așa, că asta ar fi chiar de râsul lumii, să închidem în aceeași perioadă.”, a răspuns candidatul

Florin Estefan, Opera Română din Cluj-Napoca: Dar vă dați seama că se poate întâmpla dacă CNI o să aibă bani la anul, se dă drumul la licitație și în 2027 încep lucrările…dumneavoastră, ce faceți?

Deci noi nu am acceptat încă proiectele fiindcă arhitecții n-au făcut ce am solicitat. Și atunci a început să meargă mai prost lucrurile. După o vreme, proiectanții de la Oradea nici n-au mai răspuns la telefon. Deci, practic, noi ne-am blocat la proiectare”, a răspuns candidatul.

Întrebat ce soluții are pentru întinerirea corului, a soliștilor angajați și a corpului de balet, Szép a spus că aceasta este o mare problemă, la care n-a găsit încă o rezolvare și că are 5 voci pe care nu le mai poate distribui.

“Am invitat patru colege la o discuție și le-am spus că au posibilitatea să meargă în pensie întreagă și să elibereze posturile. Dar nu au vrut.

În anii ‘90 s-au pensionat mulți soliști și a trebuit să umplem posturile cu oameni de la cor. Acum, multe dintre ele nu ar putea să mai fie soliste.”, a spus omul care conduce instituția de 15 ani.

Întrebat dacă intenționează să invite dirijori de prestigiu, așa cum l-a avut invitat pe marele dirijor Lawrence Foster acum câțiva ani, managerul Operei Maghiare a spus că atunci costurile au fost acoperite de Festivalul Enescu, că lui Lawrence Foster i-a plăcut orchestra și maestrul i-a propus să vină să mai dirijeze, dar acum starea de sănătate nu îi mai permite.

În schimb, în loc să propună un alt nume mare sau un alt parteneriat cu Festivalul Enescu, ori cu un sponsor, așa cum fac filarmonici sau opere din țară, candidatul a spus că instituția are deja 3 dirijori angajați și că intenționează să-l mai invite doar pe fiul lui Tompa Gabor, “un tânăr dirijor pe care vrem să-l încurajăm. Chiar vă propun să-l încercați și voi.”, a spus Szép.

“L-am încercat deja. E stângaci”, a răspuns managerul Filarmonicii Târgu-Mureș.

„Stângaci în ce sens, că dirijează cu stânga sau că…e stângaci…?”, a replicat Szép, replică la care cu toții au zâmbit. De altfel, atmosfera a fost una relaxată pe durata întregului interviu.

Florin Estefan l-a întrebat ce strategie are pentru a atrage și public român la Opera Maghiară, pentru ca românii să intre în contact cu cultura maghiară. Candidatul a mărturisit că e o problemă pe care o discută săptămânal cu colegii, la care nu au găsit încă o soluție. De asemenea, a recunoscut că nu știe cum să atragă mai mulți tineri, spunând că a încercat și cu reclame plătite pe facebook și „tot nu a mers”.

„Nu am găsit soluții suficiente și aici. Oricine poate ajuta cu idei sau cu propuneri, le mulțumim.” – a spus acesta.

Sugestia a venit chiar de la colegul de la Opera Română, Florin Estefan. „Noi am reușit să punem panouri în mall, prin parteneriate. Vă pot da contactele dacă doriți”.

A doua zi a fost afișată nota pe siteul ministerului. Dacă la concursul pentru Teatrul Național București nume importante, precum Alexandra Badea, premiată de Academia Franceză pentru întrega activitate în teatru, și Ada Lupu Hausvater, managerului Teatrului Național din Timișoara în ultimii 20 de ani, au primit pe proiectele de management notele 6.83, respectiv 6.58, și nici măcar nu au intrat în a doua etapă, comisia de la Opera Maghiară i-a acordat candidatului 8.42 pentru prestația din timpul interviului.

Iuliu Szép a primit astfel încă 3 ani de mandat.

I-am relatat ministrului Culturii, Andras Demeter, câteva dintre răspunsurile pe care le-am observat la proba interviului și i-am cerut un punct de vedere. Acesta a răspuns:

“Poate că ar fi făcut mai bine dacă, fără nicio sugestie din partea mea, ar fi ascultat primul instinct al domniei sale. Într-adevăr, și mie mi se pare că este obosit. Dar de aici până la modul în care a ales comisia să noteze e cale lungă.”

Opera Maghiară din Cluj este una dintre cele mai bogate instituții de cultură din România, cu o subvenție anuală de la stat de 34,7 milioane de lei, adică aproape 7 milioane de euro, peste sumele pe care le primesc instituții de prestigiu precum Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași sau Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Din acest buget, instituția a cheltuit în primele 5 luni ale anului 2025 aproape 200.000 de euro doar pe alocații de cazare, potrivit raportului de execuție bugetară publicat pe 31 mai 2025.

Attila Gáspárik, fostul director al Teatrului Național Târgu-Mureș: “UDMR a devenit stat partid. Fără acordul UDMR-ului, nimeni nu ajunge într-o funcție de conducere.”

Attila Gáspárik, fostul director al Teatrului Național Târgu-Mureș și fost rector al Universității de Artă-Teatrală din Târgu-Mureș, de asemenea fost vicepreședinte al Consiliului Național al Audiovizualului, membru marcant al comunității artistice maghiare din România, susține că exemplul lui Iuliu Szep nu este un caz izolat. Acesta vorbește despre o profundă politizare a instituțiilor de cultură maghiare, finanțate de statul român, controlată de UDMR.

“Iuliu Szép nu are nicio pregătire managerială, a fost un lăutar de muzică populară. Dacă cineva pierde procesul cu CNSAS-ul, atunci înseamnă că e o chestie foarte gravă. A fost ani de zile vicepreședintele cultural a UDMR-ului și e un yes man, care spune doar am înțeles, am înțeles și face i se spune. Și sunt niște bani foarte, foarte mulți în Opera Maghiară!

Eu totdeauna am crezut în libertate, libertate artistică. Problema cea mai mare în România e că a moștenit o structură culturală statală din socialism, în care n-am putut să facem nicio reformă. Habar n-avem ce să facem cu teatrele. Habar n-avem. Pe vremuri, înainte de 1989, aceste instituții au fost create, începând cu 1946, pentru a servi ideologia partidului. Totul a fost plătit de către partid. Aici, astăzi, se bat cap în cap finanțarea, deci cel care dă bani, și arta liberă a artiștilor.

Din păcate, în ultima perioadă, UDMR a devenit un stat partid.

Există vreo legătură între toate acestea și regimul Orban de la Budapesta? Ministrul Andras Demeter a declarat pentru Cultura la dubă, în luna octombrie, că Viktor Orban este un om politic curajos și că orice lider curajos merită respect.

Eu cred că cine e azi într-o funcție de conducere, nu are altă părere. Nu poate să aibă altă părere! Presiunea este enormă.”

L-am întrebat pe Iuliu Szep care este și opinia sa despre premierul maghiar, Viktor Orban, cel mai fidel susținător european al lui Vladimir Putin.

„Sunt de acord cu principiile sale care care țin pentru întărirea familiei, care țin pentru întărirea națiunii și a suveranității.”, a declarat acesta pentru Cultura la dubă.

La congresul UDMR din octombrie, Viktor Orban a fost invitatul special al partidului. Atunci, liderul de la Budapesta a declarat că “UDMR nu este doar o organizație minoritară, ci factor de strategie națională.”

„Viitorul nu este al acelora care doar se uită în jur, ci a celor care acţionează. Viitorul este al acelor care prin faptele lor şi prin munca lor spun ceea ce au de spus. Cei care nu trăiesc cu şansa viitorului, vor pierde viitorul. Aş vrea clar şi răspicat să vă spun că la anul nu va fi vorba doar de viitorul guvern ungar, ci şi despre viitorul naţiunii, despre libertatea ţării şi suveranitatea ţării. În aprilie 2026, patria va avea nevoie de maghiarii din Transilvania.”, a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei, la congresul UDMR.

În aprilie 2026, în Ungaria vor avea loc alegeri parlamentare.

Dacă nu găsim altceva, căutăm legătura cu Orban sau cu o legătură politică cu domnul Kelemen.”, spune Andras Demeter.

Attila Gáspárik susține că înlăturarea sa de la Teatrul Național Târgu Mureș ar fi survenit la scurt timp după o apariție alături de un rival al lui Viktor Orban.

“Am fost invitat la Budapesta la un interviu, la un podcast a primarului liberal din Budapesta. Imediat după asta au început atacurile și din Ungaria și din România, din presa apropiată de UDMR, că de ce îndrăznesc eu să mă alătur unui liberal.

De fapt, fusese o discuție absolut culturală, intelectuală. Mi-a pus domnul primar întrebarea de ce nu sunt cetățean maghiar. Și am explicat că suntem foarte mulți în Ardeal care credem că cetățenia aparține celui care plătește și taxele. Deci cum să votez eu pe bugetul vecinului?

Asta a fost o discuție la care s-au supărat foarte mult domnul Kelemen și UDMR-ul. La câteva săptămâni distanță, a organizat domnul Demeter, fiind secretar de stat, o comisie la finalul mandatului meu, cu doamna Țepuș în frunte (n.r. Marinela Țepus a fost numită de Andras Demters și în comisia de la TNB), am primit 8,90 și nu știu cât, cât să nu fie 9. Eu în fiecare an am luat peste 9 –  9,60, 9,70, iar acum am primit 8 și nu știu cât. Cum se explică asta în statistică, în matematică? Și nici măcar nu poți să contești nota!

Eu nu am avut vreo ambiție, voiam să existe transparență în tot ce facem, dar am renunțat, nu m-am mai luptat.”

Ieri, ministerul Culturii, condus de Andras Demeter, a pus în dezbatere publică un proiect pentru o nouă lege a managementului cultural. Acesta cuprinde articol cu totul nou, care ar permite ordonatorilor de credite, fie ministerul Culturii, fie primării, să cheme la concurs un candidat unic, “pe bază de invitație”. Procesul va purta numele de “selecție managerială”.

Mai exact, managerii instituțiilor de cultură ar putea fi direct numiți de către politicieni, fără organizarea unui concurs deschis.

***

The post Culisele concursurilor – Partea a II-a: Un fost colaborator al Securității a primit un nou mandat la conducerea Operei Maghiare din Cluj. “M-am consultat cu ministrul Culturii și cu Kelemen Hunor înainte să particip.” appeared first on Cultura la dubă.

DON DIABLO –  PREMIERĂ MONDIALĂ LA UNTOLD X

Unul dintre cele mai spectaculoase show-uri a fost cel al lui Don Diablo. Artistul olandez a ales UNTOLD X pentru a prezenta, în exclusivitate, noul său concept de show, creat pentru turneul global din 2026. Pentru această seară, set-up-ul scenei principale a fost customizat special: DJ desk-ul a fost amplasat pe catwalk, mai aproape de fani, iar întregul spectacol a fost construit cu piese nelansate, efecte vizuale adaptate și momente de interacțiune directă cu publicul.

„România te iubesc, UNTOLD îti mulțumesc!”, a spus Don Diablo în română, la finalul show-ului.

RAG’N’BONE MAN A PREGĂTIT UN SHOW LIVE IMPRESIONANT PE MAINSTAGE

Artistul Rag’n’Bone Man a ajuns pentru prima dată pe Cluj-Arena și a oferit unul dintre cele mai puternice momente live ale primei zile de UNTOLD X. Însoțit de band-ul său, britanicul a interpretat hit-uri precum „Human”,  „Skin” sau „Giant”.

TUJAMO, TRIBUT EMOȚIONANT PENTRU AVICII ȘI UN MESAJ SURPRIZĂ PENTRU FANI

Tujamo face parte din povestea UNTOLD încă de la prima ediție, iar la UNTOLD X a urcat din nou pe Mainstage cu un set conceput special pentru ediția aniversară. Setul germanului a debutat cu beat-uri care au ridicat instant zeci mii de mâini în aer și a continuat să crească în intensitate, cu piese cunoscute de fani și drop-uri care au menținut energia pe Cluj-Arena.

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost tributul adus lui Avicii, care a fost headliner al primei ediții a festivalului UNTOLD, în 2015. Pe ecranele scenei principale au fost proiectate imagini cu artistul suedez, iar fanii au aplaudat îndelung, într-un gest de omagiu pentru pentru unul dintre cei mai apreciați producători din muzica electronica.

După acest moment încărcat de emoție, Tujamo a readus energia în arenă și a surprins publicul cu mesajul „CLUJAMO” afișat pe Mainstage – un joc de cuvinte simplu, dar încărcat de sens pentru fanii din România, care au reacționat instant. Setul a continuat cu interacțiune directă cu publicul, zâmbete și replici scurte, dar pline de entuziasm. La final, Tujamo le-a spus fanilor că ar reveni oricând la UNTOLD, fără vreo negociere, semn că legătura lui cu acest festival trece dincolo de muzică.

TIESTO A OFERIT UN EXTENDED SET CARE A UNIT GENERAȚII DE FANI

Aflat pentru a doua oară pe scena festivalului UNTOLD , Tiësto a oferit un extended set gândit special pentru această ediție aniversară. De la piese care au făcut istorie în muzica electronică – „Traffic”, „Silence” sau „Love Comes Again” până la producții care domină în playlisturile globale, Tiësto a construit un set plin de energie. Totul a fost susținut de un show vizual bine pus la punct și a oferit fanilor un mix autentic între amintiri și prezent.

Vineri seară mainstage-ul UNTOLD va oferi cel mai așteptat show live al ediției de anul acesta cu unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XXI, Post Malone. Turneul european The Big Ass Tour va debuta în această seară pe Cluj-Arena.

Armin van Buuren, Delia, Bad & Boujee și trupa Altar sunt numele care vor entuziasma fanii de pe Cluj-Arena în a doua zi de festival. Tot în această seară organizatorii vor oferi fanilor un moment surpriză.

ABONAMENTE PENTRU UNTOLD 2026, DISPONIBILE DIN 9 AUGUST

Organizatorii festivalului au anunțat că vânzarea abonamentelor pentru ediția UNTOLD 2026 va începe sâmbătă, 9 august, de la ora 18:30.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post 110.000 de oameni au participat în prima seară de UNTOLD appeared first on Cultura la dubă.

Într-o țară occidentală, un regizor multipremiat la cele mai importante festivaluri de film are statutul unei celebrități. În România, Radu Jude, un regizor multipremiat la cele mai importante festivaluri de film, ia Bucureștiul la pas și trece aproape invizibil printre oamenii apăsați de grijile zilnice.

E cât se poate de conectat la farmecul, dar mai ales la haosul țării noastre și se lasă inspirat de orice vede pe stradă, în interacțiunile cu autoritățile, în presă sau pe social media. “România oferă foarte mult material unui cineast. E de ajuns să ieși pe orice stradă și poți face un film în momentul ăla, pe loc.”

Între frecventele participări la festivaluri internaționale, nu încetează să deschidă și să dezvolte zeci de foldere care cuprind idei pentru viitoarele sale filme. Printre proiectele la care lucrează acum se numără un film produs majoritar de francezi, pornind de povestea unei românce care lucrează peste hotare, în timp ce fiica sa rămâne acasă, un alt film despre o româncă din mediul rural care face videochat și un Frankenstein cu Sebastian Stan în rol principal, după cum regizorul dezvăluie în premieră pentru Cultura la dubă, în interviul de mai jos.

Recent premiat anul acesta cu Ursul de Argint pentru scenariul filmului Kontinental ’25, Radu Jude participă peste câteva zile la Locarno cu noul său film, Dracula – un proiect născut dintr-o glumă. Ambele au fost filmate cu telefonul, din lipsă de resurse, dar și dintr-un curaj nebun.

“La un moment dat niște oameni m-au acuzat că vreau să distrug toată industria de film și toată lumea să facă filme cu telefonul și fără bani. Eu nu spun că trebuie să facă toată lumea filme cu telefonul, dar întrebarea e: ce faci dacă nu ai acces la altceva? Răspunsul meu este: eu o să continui să fac filme așa cum pot. Nu mă interesează dacă sunt considerate bune sau proaste, eu vreau să fac filme.”, spune Jude.

Martin Scorsese l-a elogiat pe Radu Jude, alături de Mungiu, Porumboiu și Puiu, într-un clip devenit viral, iar Centrul Pompidou îi va dedica în această toamnă o retrospectivă integrală a filmelor sale.

Dar dincolo de laude, de premiile deja câștigate și de cele ce vor urma, Jude și-ar dori mai degrabă măsuri concrete care să sprijine accesul românilor la cultură, cum ar fi restaurarea unor săli de cinema sau modernizarea bibliotecilor din mediul rural.

Despre toate acestea am vorbit recent, într-o dimineață de vară bucureșteană. Lângă noi erau ultimele rămășițe ale Cinematografului Patria – un stindard al nepăsării și neputinței autorităților de a restaura Blocul ARO, prima clădire modernistă din capitală.

***

Radu, urmează participarea la Locarno, cu ce te ocupi în perioada asta?

Sunt în plină pregătire cu un film nou pe care o să-l fac pentru un producător francez, Saïd Ben Saïd. Titlul este provizoriu – Jurnalul unei cameriste, pentru că e un fel de dialog cu cartea lui Mirbeau (n.r. scriitorul francez Octave Mirbeau 1848 – 1917.

Și Saïd mi-a propus, acum vreo doi ani, să scriu orice vreau pentru el, dar acțiunea să se petreacă majoritar în Franța. Cum nu pot să fac un film franțuzesc 100%, m-am gândit la o poveste care să fie între România și Franța, și atunci am pornit de la povestea unei tinere femei care lucrează pentru o familie din Franța, în timp ce fiica ei a rămas în România.

E un film, într-un anumit sens, mic și așezat, diferit de ce am făcut sau mai aproape de Kontinental, să zicem, așa ca stare, unde montajul va fi elementul central, cred. Și trebuie să-l filmez anul ăsta. A fost respins de CNC-ul românesc unde am aplicat pentru o coproducție minoritară, a trebuit să obținem banii din alte părți și îl facem fără participare românească, din păcate. Mi-ar plăcut să fie și românească.

E interesant că spui că a fost respins de CNC, fiindcă în bula cinematografiei din România, mulți au impresia că tu câștigi mereu concursuri la CNC. Dar, iată că ai și proiecte respinse.

Da, am multe respinse. Anul ăsta am avut ambele proiecte respinse. Unul a fost respins cu o notă atât de mică încât nici nu apare pe lista finală.

Kontinental ’25, într-o variantă de scurtmetraj, a fost respins. Dracula a fost respins o dată, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii a fost respins o dată. Impresia asta vine din faptul că, având mai multe proiecte, mai și câștig și atunci pare că eu câștig tot timpul. În realitate, nu e așa. Eu nu vreau să pară că e un fel de văicăreală asta, nu este deloc, doar vreau să explic.

Apropo de respingere, povesteai într-un interviu că Dracula s-a născut, de fapt, dintr-o glumă, că erai la niște întâlniri cu tot felul de producători care îți respingeau proiectul Babardeală cu bucluc (n.r. filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a câștigat apoi Ursul de Aur în 2021) și le-ai spus unora că ai și un Dracula, poate sunt interesați de asta.

Da, fix așa a fost, era destul de frustrant. Lucram cu Ada Solomon atunci. Eu mi-am dat seama că în calitate de cineast, în mecanismul ăsta, ești un pic ca un cal de curse. Câștigi o cursă, după aceea lumea pariază pe tine. Dacă pe următoarea n-o câștigi, se face gol în jurul tău.

Și, după ce câteva dintre filmele mele n-au performat nici în festivaluri, nici la vânzări, așa cum își doreau unii din partenerii noștri,  am constatat că e destul de dificil să mai găsim finanțări la partenerii din străinătate cu care colaboram.

Răspunsurile erau de genul: anul ăsta suntem ocupați cu altceva, mulțumim frumos. Și atunci, cu Ada am mers la piețe de proiecte. Se consideră că trebuie să ai mari probleme dacă după ce faci primul, al doilea film, ajungi din nou să mergi acolo.

Eu n-am nicio problemă cu asta, nu gândesc deloc în termenii ăștia, nici Ada, de altfel. Dar, într-adevăr, proiectul ăla n-a interesat pe foarte multă lume atunci. Am propus un Dracula inexistent un pic din frustare, un pic din amuzament și din plictiseală, pentru că la piețele astea, practic, stai la o masă și ai 12-14 întâlniri pe zi de câte o jumătate de oră fiecare, vreo 4-5 zile la rând.

De la un punct încolo înnebunești, tot repeți același lucru și vezi în ochii omului din fața ta că, de fapt, nu e interesat. Și atunci am zis în glumă: știi, uite, am putea să facem un Dracula. Sau am un proiect, de fapt nu aveam nimic. Și asta a provocat interes.

Și ai zis fix în glumă, n-aveai nimic în minte atunci?

Nu, zero. Zero. Dar după ce m-am întors, vorbind cu Ada, zic, de ce nu?

Apoi, în pandemie, am scris prima variantă de scenariu. De fapt, am citit cartea (n.r. Dracula, de Bram Stoker, anul 1897), care mi se pare o capodoperă, o carte foarte importantă și foarte avangardistă în felul ei, dar nu mă interesa absolut deloc. Și nu numai că nu mă interesa, dar Dracula e un mit cinematografic deja, cu milioane de variante, încât mi-am zis cu ce vin eu, din România? Hai că încerc să vin cu perspectiva locală.

Chestie care mi-a plăcut foarte tare până la urmă. Așa că urmează să fac și un Frankenstein în România, cu Sebastian Stan, care m-a invitat să lucrăm împreună.

Sebastian m-a contactat acum ceva vreme, mi-a spus că i-ar plăcea să colaborăm, dar nu aveam nicio idee. În cele din urmă, m-am gîndit, în timp ce lucram la sunetul de la Dracula, că aș putea să-i propun un film care să plece de la realitatea închisorilor CIA de pe teritoriul României, de acum 20 de ani, și să combinăm ideile astea cu un alt mit cinematografic, cel al monstrului din Frankenstein. Sebastian a zis da, așa că m-am apucat de scenariu, dar va mai dura ceva.

De ce te-ai gândit la el? Este și o strategie de marketing?

Pentru că îl apreciez foarte mult, e un actor grozav și pare un tip foarte curios, așa că am zis: why not?

E important să recunosc, poate că nu e prea sexy că spun asta, dar eu n-am niciun fel de proiect ideal sau visat la care să mă gândesc obsesiv. Dacă am o idee, încerc să o fac, dacă pot, atât.

Și o să explic de ce fac, de fapt, ceva mai multe filme. Am vrut să citesc toată Comedia Umană a lui Balzac (n.r. operă de 9 volume ce cuprinde 91 de lucrări terminate și 46 de lucrări neterminate), am citit introducerea doar. (râde) Dar e o introducere interesantă, pentru că Balzac a scris-o ulterior, de fapt, când a început să-și adune romanele și nuvelele în ciclul ăsta mare numit Comedia Umană.

Și are o pagină care m-a atins foarte tare, unde vorbește la un moment dat despre  faptul că regretăm că în anumite civilizații deja pierdute n-a existat nimeni care să consemneze poveștile lor. Și, pentru noi, înțelegerea acestor civilizații e pierdută. Și că el, spune Balzac acolo, încearcă să facă asta pentru societatea franceză a momentului, să consemneze schimbările din societate. Spune la un moment dat: aș putea să mă consider un fel de secretar al societății franceze, al istoriei.

Nu asta face orice artist, de fapt?

Ba da, ba da, doar că mi s-a părut important că, dacă e făcut sistematic, atunci trebuie să existe un număr mai mare de lucrări.

Cred că România de azi are un sol foarte, foarte fertil pentru ficțiune, pentru narațiuni. Sigur, e dificil pentru viața noastră de zi cu zi, dar, altfel, se întâmplă atâtea lucruri încât ăsta este motivul principal pentru care am hotărât să fac mai multe filme, indiferent dacă sunt bune sau proaste, adică să mă preocupe mai mult cantitatea decât calitatea, ceea ce sigur nu e nici cel mai inteligent și nici cel mai artistic lucru.

Dar cred că noi trăim un moment în România, ca poziție în periferia Europei, lângă Rusia, lângă Ucraina, lângă Turcia, cu o istorie recentă atât de traumatizantă, de la dictaturi fasciste, comuniste, tranziția, regimul de acum care e tot mai plin de inegalități și plin de lucruri absurde – mi se pare că toate astea fac din România un loc foarte bun pentru cinema.

Dacă te întâlnești, de exemplu, cu cineva din Norvegia sau Suedia sau Elveția, descoperi că sunt destul de blocați. E o societate care, sigur, e funcțională, dar e într-un fel înghețată, pe când societatea românească nu e.

Și asta mă face să mă gândesc la China contemporană într-un fel, sigur, păstrând proporțiile, dar cineaștii cei mai interesanți din China sunt, după părerea mea, printre cei mai buni din lume în momentul de față. Wang Bing, care e un mare documentarist, sau Jia Zhang-ke, care e un regizor de ficțiune, în principal, dar și documentarist, sunt foarte, foarte buni nu doar datorită talentului lor și viziunii lor artistice, dar ce e puternic în filmele lor e China, pur și simplu, care e în fața camerei lor.

Când vezi cum arată orașele în China, cum sunt raporturile dintre oameni, dintr-o dată e atât de puternic și atât de concentrat și la un nivel mult mai mare față de ce se întâmplă în societățile occidentale, încât totul e mult mai interesant, de fapt.

Mi se pare că, într-un anumit sens, repet, păstrând proporțiile, și România e într-un soi de dinamică socială, economică, politică, ideologică. Și toată această dinamică generează personaje, cum spunea Balzac, sau povești, sau situații pe care mi se pare important să le folosesc, să le documentez, să le integrez cumva în ce fac. Și de aici dorința de a face mai multe filme. La anul o să fac două filme deodată în România.

Unul va fi finanțat în parte de un producător brazilian, în parte din România, să vedem, fără CNC, cel mai probabil, are drept personaj principal o femeie de la țară care face videochat.

Dar ți se pare că societatea românească îți oferă suficient de multe individualități și subiecte astfel încât să nu devii repetitiv, fiindcă până la urmă sunt niște teme de bază – corupția, indiferența oamenilor, lipsa de empatie și așa mai departe.

Nu mă gândesc atât de mult la teme în sensul lor abstract, cât la ce spunea Fassbinder (n.r. Rainer Werner Fassbinder, regizor german 1945 – 1982). Fassbinder e un model în sensul ăsta pentru mine. A făcut 40 și ceva de filme și a murit la 37 de ani. Filmele lui documentează extraordinar anii ‘60-‘70. El avea ideea asta că filmele nu ar trebui să fie despre ceva, ci cu ceva. Și din punctul ăsta de vedere sunt de acord cu el.

Adică pe mine mă interesează mai puțin subiectul sau cum subiectul ăla se transformă în cuvinte, odată ce filmul e făcut.

Vorbind puțin despre Kontinental ‘25, spuneai că nu a fost gândit neapărat pentru a fi filmat în Cluj, dar că ideea ți-a venit ulterior, descoperind Clujul, acolo unde predai la UBB?

Ideea pentru Kontinental era un pic mai veche și nu își găsise o formă. Am foarte multe, zeci de începuturi de scenarii, de povești, subiecte, de personaje, le țin undeva în laptop. Sunt niște foldere în care adun materiale, idei, imagini. Și, la un moment dat, când un folder devine un pic mai mare, mi se pare că pot să încep să lucrez ceva în jurul lui. Sau nu. De multe ori mă blochez.

Kontinental a fost un proiect care a pornit de multe ori și de fiecare dată s-a blocat. Prima dată am încercat să-l fac prin 2012. Recent, trei lucruri au făcut să se structureze ca un posibil proiect.

Unul a fost experiența de a vedea Cluj și Florești, de care eu tot auzeam că e îngrozitor. Am zis că vreau și eu să văd ce-i acolo. Acum mi se pare că n-am reușit să obțin în film sentimentul pe care îl ai când te duci în Florești, care e un amestec între case foarte frumoase și scumpe, combinate cu blocuri ieftine, prost făcute, totul înghesuit. E un sentiment destul de puternic care în film nu a ieșit bine. N-am știut să-l redau. Am încercat, s-a obținut cât s-a obținut.

Deci asta a fost atunci când am văzut Florești și mi-am spus, ok, poate povestea asta merită făcută în Cluj și în jur.

Al doilea moment a fost lectura unui eseu al lui Gorzo despre Graham Greene și Europa ’51, al lui Rossellini, pe care l-am revăzut și dintr-o dată s-a mai îngustat câmpul de posibilități care era infinit, iar asta e întotdeauna de ajutor.

Și al treilea element care a apărut este că Dracula a fost, de fapt, proiectul lucram anul trecut, când producătorul Alex Teodorescu de la Saga Film mi-a zis: băi, avem o problemă, așa cum ai gândit tu scenariul este, de fapt, mult mai scump. Am defalcat bugetul, am început să mai tai micile lucruri, dar de fapt bugetul era corect și era de două ori mai mult decât ne puteam permite.

Și atunci a fost o situație de criză. Marius Panduru, operatorul care lucrez, mi-a zis: hai, mă, să-l facem! dă-o dracu’, hai să-l facem. Testăm niște camere mai mici, mai lejere, eu mă adaptez cu o echipă foarte mică, mai taie din zile, mai taie din povești.

Am tăiat două capitole din film (e un film cu povești multiple), am tăiat din zile și am început să testăm diverse camere lejere. Am făcut vreo 15 tipuri de teste. Și atunci am spus hai să testăm și camere din astea gen iPhone, GoPro. Și, dintr-o dată, văzându-le comparativ, mi-am spus asta e, cu asta mergem, filmăm pe iPhone. Și în momentul în care am hotărât asta deja o parte din buget s-a mai dus un pic.

Aveam mult de filmat noaptea prin Sighisoara, am testat camerele și noaptea și mi-am zis ok, putem filma fără să aducem lumini, proiectoare, toate rahaturile astea care sunt parte din producția unui film și care consumă o grămadă de bani și am spus: ok, mergem și filmăm ca niște turiști.

Și în momentul în care am hotărât asta, dintr-o dată mi-am amintit de celălalt proiect și zic: wow, dar stai puțin, aș putea să-l fac și pe ăla pe lângă Dracula.

Tot timpul mi-am dorit să fac asta. Făcusem deja încercarea asta cu Ada Solomon, când am făcut Babardeală cu bucluc, am făcut și două scurtmetraje legate de el. Ceea ce a fost un pic mai simplu. Dar acum am zis: hai să le facem pe amândouă. Și, discutând cu Alex, producătorul, el a zis: ok, hai să le facem. Deja aveam castingul făcut pentru Dracula și echipa făcută și am întrebat parte din echipă și din actori dacă vor să joace în filmul ăsta, urmând să fie plătiți fie în funcție de numărul de zile de filmare, fie având un procent din vânzările filmului. Și au zis cu toții da.

În felul ăsta am putut să le facem pe amândouă, într-un mod care mi s-a părut satisfăcător și am zis ok, hai să păstrăm metoda asta.

Deci Dracula e filmat tot cu telefonul.

Da, da. Da, absolut.

Mi s-a părut interesant că pe scena de la Berlin, când ai luat Ursul de argint pentru scenariul filmului Kontinental ‘25, ai spus: “e amuzant că primesc premiul pentru scenariu, fiindcă eu sunt un scenarist foarte slab”. De ce ai zis asta?

Ca dovadă și unele dintre scenariile mele sunt respinse la CNC. Nu era o glumă.

De ce crezi asta despre tine?

Pentru că, de fapt, există un mod de a te raporta la cinema care mi se pare foarte limitat și care este prin poveste. Sau prin dramaturgie, prin scenariu, dacă vrei. Or, pentru mine, care sunt școlit la școala Nouvelle Vague (n.r. curentul cinematografic Noul Val Francez), scenariul nu contează, e zero. N-are nicio importanță. Are importanță, bineînțeles, ca organizare a ideilor. E un punct de plecare pentru film.

Un film despre viața lui Iisus, să zicem, care are evident aceeași poveste, ar fi identic cu orice alt film despre viața lui Iisus. Dar pot să spun despre filmul lui Pasolini că e o capodoperă, despre filmul lui Zeffirelli că e un kitsch absolut. Ce le diferențiază este exact ceea ce ține de cinema. Și ăsta este singurul lucru care mă interesează. Nu subiectul sau povestea.

Așa cum la pictură nu contează subiectul. Nu contează că cineva pictează crucificarea lui Iisus și altcineva pictează floarea soarelui. Nu poți să spui dom’le, ăla e mai bun. Ce scenariu are? Floarea soarelui e nimic.

Există o atenție din ce în ce mai obsesivă a industriei de film, în general, și a unei părți a criticii și a mai tuturor spectatorilor pentru poveste. De aici obsesia pentru seriale TV, unde nu contează decât narațiunea.

Or, criticii de la Nouvelle Vague, deveniți ulterior cineaști, Truffaut, Godard, au venit cu ideea asta care a fost relativ nouă la momentul respectiv, care spune că, în definitiv, poveștile nu contează. Și cineva ca Hitchcock, de exemplu, <<este cel mai mare creator de forme din secolul XX>> – spune Godard, preluând o formulă a lui Malraux adresată lui Picasso, cel mai mare creator de forme, pentru că, de fapt, poveștile alea nu contează. Contează ce face Hitchcock cu ele, cum arată ele, ce forme apar. Sigur, eu nu sunt împotriva scenariului, nu sunt împotriva importanței poveștilor, a dramaturgiei, doar că ce mă interesează este ce urmează după.

Concursul de la CNC e un concurs de scenarii. Și practica e tot mai răspândită în lume. Asta duce către un cinema bazat pe text, bazat pe scenariu, bazat pe poveste. Și asta se vede.

Sigur că sunt extraordinari regizori, nu asta discutăm, dar sunt toate scenarii foarte puternice într-un anumit sens, foarte solide, ceea ce pe de-o parte e bine, pe de altă parte mi se pare că limitează puțin, de aceea cinematografia română mi se pare că e un pic limitată din multe puncte de vedere.

Faci des referințe la cineaști mari pe care îi admiri și care poate te-au influențat într-un fel, dar nu prea am văzut să faci referințe la cinești români. Ar fi totuși cinești români pe care îi apreciezi, care te-au inspirat?

Bineînțeles, întotdeauna pe Lucian Pintilie l-am menționat ca fiind foarte, foarte mare. Și chiar am trăit un moment foarte emoționant, pentru că el m-a susținut foarte mult pentru Inimi Cicatrizate. Mihai Chirilov, care îi pregătea atunci o retrospectivă la TIFF, mi-a zis: uite, Pintilie a aflat de Aferim!, la care era terminat montajul, dar nu și sunetul, și vrea să-l vadă, poți să-i trimiți un DVD? Și tot Chirilov a zis: da’ nu vrei să-i printezi scenariul de la Inimi Cicatrizate, să-i dau să-l citească? că ar fi curios.

Zic ok și am dat lui Mihai DVD-ul și scenariul. Chiar în seara aia Pintilie m-a sunat și a zis: “Dragul meu, am văzut scenariile tale”. Zic: care scenarii? Zice: “Păi Aferim eu îl consider încă un scenariu, că nu e terminat filmul cu sunet.” L-a lăudat, a avut și niște critici legate de cum sunt prezentați boierii în film.

Și după aia, despre Inimi cicarizate a zis ceva foarte emoționant, a zis: “De ce n-am făcut eu filmul ăsta? Cum de n-am făcut eu filmul ăsta? Că eu știam cartea asta. Cum de nu m-am gândit să-l fac eu în felul ăsta? Cum de nu mi-a trecut mie prin cap? Sunt foarte supărat.”

Și apoi a zis: “ai nevoie de ajutor?” Și zic: bineînțeles. A zis: “ok, o să vorbesc să te ajut cu niște bani”. El conducea studiul cinematografic al Ministerului Culturii și a făcut lucrul ăsta.

Și eu îi admir pe toți cineaștii mai mari decât generația mea, am fost asistent la ei, cu unii sunt amic. Am fost asistent la Radu Muntean, pe Corneliu Porumboiu îl știu de 25 de ani. Dar nu știu cum să spun, eu nici nu mă iau în considerare față de ei, mă consider așa, la genunchiul broaștei, cum s-ar zice. Am doar admirație pentru ce fac ei.

Și Andrei Ujică e cineva care m-a influențat foarte mult. Filmul lui și al lui Harun Farocki, Videograme dintr-o revoluție (1992), e chiar primul film de montaj pe care l-am văzut. Îi spuneam lui Andrei că l-am văzut prin 1998 la o proiecție de la Cinematecă și n-am înțeles mai nimic atunci.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la Moartea domnului Lăzărescu (2005, n.r. regia Cristi Puiu), film la care tu ai fost regizor secund. Cum a fost pentru tine experiența de atunci și cum vezi acest film, ca moment de referință, în istoria recentă a cinematrografiei românești?

Eu în perioada aia lucram full time ca asistent de regie, fie pe la filme străine, fie pe la filme românești. Și am fost foarte impresionat și entuziasmat că cineva face un astfel de film românesc. M-a impresionat foarte, foarte mult. Pe de o parte pentru că a fost făcut cu un buget relativ mic în epocă.

Iar faptul că se putea face, se putea gândi un film românesc în termenii ăștia, un film atât de direct, era extraordinar. Și a rămas în continuare.

Ți se pare că a deschis cumva porțile către cinematografia românească acel moment cu Moartea domnului Lăzărescu de la Cannes (n.r. premiat cu Un certain regard)?

Da, da, cu siguranță. Și totodată s-a mai întâmplat ceva important, în același timp, a fost o schimbare de regim în România și noul ministru al Culturii de atunci, doamna Mona Muscă, a schimbat practic legea cinematografiei, e cea pe care funcționăm acum, legea pe care am reușit și eu să câștig finanțare pentru Lampa cu Căciulă, primul scurtmetraj pe care l-am făcut.

S-au unit niște momente importante în acea perioadă: momentul Moartea domnului Lăzărescu, momentul lui Mungiu cu Palme d’Or și schimbarea de legislație pentru cinematografie.

Acum, e o întrebare dacă cinematografia românească e într-o situație la fel de bună ca acum 15-20 de ani. Impresia mea e că nu este.

De ce?

Ceea ce funcționa acum 20 de ani nu cred că mai poate funcționa în același fel în lumea de azi. De exemplu, unul dintre marile lucruri pe care tipul ăsta de cinema realist le-a adus a fost posibilitatea de a reconstitui viața privată, viața intimă, lucruri care nu sunt în public.

Or, acum, de când cu rețelele sociale, cu TikTok-ul, nu știu ce, lucrurile astea le vezi, de fapt, mult mai puternic în aceste tipuri de materiale. Nu știu dacă mai merge să mai faci un film într-un dormitor și să ai senzația că reconstitui niște relații, care în mod normal nu se văd.  Ele nu se vedeau acum 20 de ani, dar acum sunt vizibile peste tot.

Și în sensul ăsta mi se pare că, de fapt, cinemaul de astăzi trăiește o criză reală. O criză reală legată de faptul că suntem înecați de tot felul de imagini, de toate felurile. Imaginele astea generate cu inteligența artificială fac ca cinemaul să fie și mai puțin relevant în forma lui și cred că e nevoie ca cineva să se găsească un mod de a rezolva criza asta. Cinemaul a fost tot timpul minat de diverse crize.

Consideri că această criză asta afectează și filmul documentar? fiindcă eu am impresia că ce s-a întâmplat foarte bun este că a crescut și interesul publicului și numărul de realizatori de film documentar în România.

Este adevărat și unele sunt foarte bune și asta are de-a face și cu democratizarea mijloacelor de producție și cu faptul că poți face film cu o cameră lejeră, fără lumini, cu un telefon, eventual.

E adevărat că nici nu am urmărit toată producția de film documentar, deci nu știu în ce fel sunt relevante sau nu.

Iar asta cred că e o problemă. Dacă înțelegi mai mult din TikTok sau din Instagram, atunci mi se pare că cinemaul are o problemă.

Care-i procesul tău de lucru cu actorii, de la casting, la repetiții? Cât de mult pregătiți dinainte, cât de mult improvizați pe platoul de filmare?

La fiecare film lucrurile sunt diferite. De exemplu, la Dracula și Kontinental ‘25, au existat mai multe straturi. Unul din ele a fost, de pildă, că mi-am dorit foarte tare să lucrez cu actorii de la teatrul independent Reactor din Cluj.

Admirând independența lor și dorința lor de a lucra așa în continuare, de a face teatru relativ underground, cu mijloace puține și, nefiind folosiți în film, nefiind cineaștii interesați de ei, poate cu una sau două excepții, mulți n-au jucat în niciun film niciodată și atunci mi-am spus: o să iau cât mai mulți actori de la Reactor și am organizat un casting printre ei și am acoperit foarte multe roluri cu ei.

N-ai teama asta că riști cu niște actori care nu au neapărat experiență?

Ba da, dar mi se pare că merită riscul. Așa l-am descoperit pe Adonis Tanța, care are un tip de umor foarte apropiat de umorul meu, dar și ceilalți sunt actori foarte, foarte buni, Andrada Balea, Alexandra Harapu, Doru Taloș, Endre Racz, Oana Mardare, toți sunt foarte buni. Și mă bucur foarte mult că i-am cunoscut și sper să mai lucrez cu ei.

Altfel, nu-mi place castingul tradițional, deși trebuie să-l fac. E ceva care nu-mi place, îmi repugnă puțin.

Și apoi, lucrul pur și simplu a fost mai mult asupra textului. N-am făcut niciun fel de repetiții pentru filmare. Am filmat extrem de repede, din motive financiare. Asta e valabil la ultimele mele 5-7 filme, toate au fost filmate repede, pe pilot automat, pentru că n-am avut niciodată suficienți bani.

Faptul că nu faci repetiții cu actorii înainte înseamnă că le acorzi destul de multă libertate?

Nu. Nu acord libertate actorilor. Adică, depinde. În unele situații da, în altele nu. Cu puține excepții, cum ar fi Alexandru Dabija, care e regizor, de fapt, mi se pare că soluțiile propuse de ei nu sunt neapărat în linia care mă interesează pe mine. Și atunci le reglez la fața locului, da.

Și toate lucrurile astea, gesturi, mișcări, cuvinte, durate, sunt materia primă a punerii în scenă, nu le-aș putea lăsa în cârca altora. Deci nu, nu e multă libertate din punctul ăsta de vedere, dar între indicațiile pe care le dau, ca să zic așa, e foarte multă libertate.

Faci deseori statement-uri militând pentru cinemaul de autor și creativitate în industria de film, indiferent de resursele pe care le ai la dispoziție. Dar dacă, totuși, ți s-ar da ocazia să faci un film cu un buget foarte mare, te-ai înhăma la asta și cum ai profita de bani?

Aș profita ca Godard, făcând trei filme din bugetul ăla. (râde)

Nu, acum aș vrea să nuanțez un pic aici, pentru că la un moment dat niște oameni m-au acuzat că vreau să distrug toată industria de film și toată lumea să facă filme cu telefonul și fără bani.

Evident că nu e deloc asta intenția mea, nici nu mă interesează ce fac alții, să facă fiecare ce vrea, bineînțeles. Eu am descoperit, însă, că există o rezistență a ceea ce numim industrie de film față de democratizarea mijloacelor de producție, față de lărgirea accesului la a face cinema și pentru amatori.

De exemplu, într-un interviu, Nae Caranfil, care sigur e un cineast pe care îl admir foarte mult, nu e o critică la adresa lui, dar m-a surprins că spunea aș sfătui pe oricine să nu se mai apuce de cinema, pentru că acum un cineast și un Gigel din clasa a 6-a sunt egali, zice Nae. Că acum nu mai e nicio magie, toată lumea poate să facă un film, să-l pună pe YouTube. Eu văd lucrul ăsta ca pe ceva absolut extraordinar.

Faptul că poți scrie o poezie nu te transformă în Baudelaire, faptul că poți să dai cu creionul nu te transformă în Picasso sau în Rembrandt, nici faptul de a avea posibilitatea de a face un film nu te transformă într-un mare cineast, dar faptul că există posibilitatea asta mi se pare foarte important și cred că o artă câștigă foarte mult prin democratizare, nu pierde.

Și, atunci, dorința mea e să arăt că, de fapt, cinemaul se poate face și altfel. Mai ales într-o țară cum e România de astăzi, întotdeauna într-o criză economică și, în momentul de față, în pragul unei crize și mai mari, e posibil ca anumiți cineaști, tineri sau nu, e și cazul meu, până la urmă, să aibă de ales: ori fac un film cu mijloace minimale, ori nu fac nimic. Asta e tot.

Și asta e o chestie prezentă mai mult în țările sărace și în Europa de Est decât în țările europene bogate.

Am fost în Bulgaria cu lansarea unui film, a fost un mic cocktail cu cineaști bulgari și m-am speriat. Erau ca o adunatură de zombi, toți deprimați, cocârjați, privind în jos și toți, cu o singură excepție realmente așteptau ca CNC-ul bulgăresc, care era atunci în niște procese, închis de niște ani, să se redeschidă și să înceapă să finanțeze filmele lor. Și mi s-a părut ceva îngrozitor de trist.

Toți așteptau de ani de zile, nu a mai făcut nimeni niciun film, lucraseră foarte puțin, supraviețuiau făcând televiziune, publicitate, clipuri.

Și am zis: băi, nu vreau să ajung așa. Nu! Trebuie să găsesc alte formule. Și există tehnologie acum. Sigur că apar fel de fel de alte probleme în momentul ăla. Eu nu spun că trebuie să facă toată lumea filme cu telefonul, cum spunea Béla Tarr în interviul pe care l-ai făcut tu, dar întrebarea e: ce faci dacă nu ai acces la altceva?

S-a întâmplat un fenomen foarte interesant cu acea declarație a lui Scorsese despre filme române și în special despre filmele tale. Noi am pus pe Cultura la Dubă un reel cu acea declarație și a adunat milioane de vizualizări, încă se distribuie zilnic. Părea că s-a trezit un sentiment nationalist în români, la fel cum se întâmplă de fiecare dată când voi, cineaștii români, câștigați premii importante. Dar de ce crezi că acest sentiment nu se traduce în prezența românilor în sălile de cinema?

Am văzut recent Kontinental ‘25 la cinema în mall și am fost doar 3 oameni în sală.

E o întrebare care presupune foarte multe răspunsuri, de fapt. Toate probabil parțial adevărate.

Cred că există acest complex al periferiei, care mi se pare dăunător și care face ca o parte din societate să sară niște etape, imaginându-și că niște lucruri mari vor însemna un fel de salvare. De exemplu, premiul Oscar pentru cinema sau premiul Nobel pentru literatură.

Și mie mi se urează din când în când să ajungi la Oscar, să iei un Oscar, deși nu mă interesează absolut deloc. E un tip de marketing acolo în spate și un anumit tip de estetică a majorității filmelor care ajung la Oscaruri, iar pe mine nu mă interesează deloc. Fără să însemne asta că am o problemă cu Oscarurile sau că sunt vulpea care n-ajunge la struguri.

Dar există această obsesie. Domne, dacă ajunge un film românesc la Oscaruri! Ei, a ajuns filmul lui Alex Nanau, la două nominalizări. So what? Sigur, a fost un moment foarte frumos pentru cinemaul românesc, un moment foarte bun pentru Alex. Filmul a avut multe beneficii de obținut de pe urma acestui eveniment și asta a fost tot.

În realitate, lucrurile care contează sunt cele care se construiesc mai modest și care nu se văd.

De exemplu, dacă ar mai apărea două, trei cinemateci bine finanțate în țară și dacă ar exista un acces mai mare la cultură, dacă s-ar traduce cărți de cinema și nu s-ar pune TVA-ul majorat pe cărți, toate astea ar fi mai importante decât să mai ajungă un film românesc la Oscaruri.

La fel cu Scorsese. Ok, a zis nu știu ce despre filmele mele. E un lucru bun, important în felul lui, dar nu schimbă nimic, de fapt.

La fel e obsesia cu Cărtărescu, să ia Premiul Nobel pentru literatură, că asta va însemna ceva extraordinar pentru cultura română. Ce va însemna pentru cultura română? Nu va însemna nimic lucrul ăsta. Eu îmi doresc să ia Cărtărescu Premiul Nobel, dar în același timp, ce ar fi important pentru cultura română sunt lucrurile astea care nu se văd, care nu sunt atât de spectaculoase. Și astea nu există, de fapt.

Primul ministru de curând s-a luat de bibliotecarele de la țară, că nu stau destul în biblioteci. Eram în Polonia la un festival și vorbeam cu cineva de acolo despre chestia asta. Și îmi zicea: băi, dar să știi că, uite, în Polonia, bibliotecile de la țară sunt din ce în ce mai tari, sunt din ce în ce mai bine aprovizionate, cu cărți noi, cu discuri, cu DVD-uri, cu nu știu ce. Asta ar trebui să fie preocuparea. Abia atunci ar avea sens.

Așa să te apuci să zici că, doamne, stau degeaba la bibliotecă acolo. Păi normal că stau degeaba. Cine intră în bibliotecile alea să ia o carte?

Asta mi se pare mai important decât aceste mici momente care ni se par foarte mari și care, sigur, eu nu le neg, au importanța lor, dar care, de fapt, în realitate nu înseamnă nimic decât, eventual, punctual pentru o anumită situație, pentru un anumit artist, pentru o anumită operă. Așa cred.

Ca și la sport, nu? Toată lumea îl laudă, pe bună treptate, pe David Popovici, care e cu adevărat extraordinar, dar, în realitate, dacă cuiva i-ar păsa cu adevărat, ar face lucrurile alea pentru sportul de masă, să existe bazine de înot.

Știi, am copil mic, n-am unde să joc fotbal cu el în București.

Ce te-a făcut să rămâi în România în toți acești ani?

Nu știu, nici nu am pus problema plecării acut. Mai ales că de 25 de ani încoace, mi se pare că cinemaul românesc a fost într-o dezvoltare și am avut tot timpul senzația că aparțin cumva, că fac parte dintr-o mișcare, dintr-un moment în care lucrurile se dezvoltă.

Și am în continuare senzația asta, deși această dezvoltare pare un pic ajunsă la o fază de platou.

Așa cum Fassbinder își dorea să facă filme germane pentru poporul german, eu fac filme românești pentru români, în primul rând, deși sunt tot tipul acuzat că le fac pentru festivalurile internaționale. Nu-i adevărat!

E de ajuns să vezi cât de românești sunt poveștile mele și cât de multe am pățit, cât de mult am fost respins tocmai din cauza asta. De exemplu, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, realmente a avut foarte mari probleme în a fi distribuit, și în marile festivaluri și în distribuția curentă internațională, răspunsul fiind: e o chestie prea locală, e plin de referințe la Antonescu, la nu știu cine, la Eliade, etc.

Și cred că într-una dintre cronicele la care mă gândesc din când în când, cred că era în New York Times, cineva scria că dacă filmul ăsta ar fi fost american, despre un episod al istoriei americane cu actori americani, ar fi fost considerat o capodoperă. Așa, pentru că e un film românesc dintr-o țară despre care habar n-avem, cu atât mai puțin despre istoria ei, cu atât mai puțin episoadele întunecate din istoria ei…

Dar pare că, deși știi chestia asta, că nu te avantajează la nivel internațional, nu te cenzurezi într-un fel, adică în continuare păstrezi elemente foarte autentice, locale, pe care poate doar noi, românii, le înțelegem.

Da, pentru că pentru mine e foarte important asta. Pentru mine, cinemaul este local întotdeauna. E cinemaul care mă interesează cel mai tare. Când vrei să vezi un film japonez, vrei să vezi ceva legat de Japonia. Nu să vezi un film japonez care arată ca un film făcut în Los Angeles și după aceea un film făcut în Polonia care arată ca un film făcut în Paris.

Mă interesează specificul, mă interesează ce e diferit din toate puncturile de vedere. Și din punctul ăsta de vedere, sunt mai atașat de ideea de a face filme locale.

Și, așa cum spuneam, România oferă foarte mult material unui cineast, enorm.

Eu vreau să fac filme românești.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SPECIAL Radu Jude va face un film cu Sebastian Stan. Jude: “Eu vreau să fac filme românești.” appeared first on Cultura la dubă.

Scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu, regizat de Cristi Puiu și produs de Mandragora, „Moartea domnului Lăzărescu” a câștigat premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes în 2005 și a avut un parcurs festivalier impresionat, obținând peste 30 de premii internaționale și fiind nominalizat la European Film Awards pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu.

În 2005, filmul „Moartea domnului Lăzărescu” a primit la TIFF premiul FIPRESCI oferit de juriul criticilor internaționali, Premiul Publicului și Premiul Europa FM pentru cel mai bun film românesc, Cristi Puiu a obținut Premiul pentru cea mai bună regie, iar Ion Fiscuteanu și Luminița Gheorghiu au fost premiați pentru Cea mai bună interpretare. Din păcate, cele două figuri emblematice ale filmului, Luminița Gheorghiu și Ion Fiscuteanu, s-au stins din viață în 2021, respectiv 2007.

Filmul lui Cristi Puiu a fost distribuit în peste 100 de țări din întreaga lume. La 20 de ani de la lansare, „Moartea domnului Lăzărescu” rămâne un film esențial despre empatie, fragilitate și neasumarea responsabilităților sociale. Reluarea sa în cinematografe în această toamnă este o invitație la reflecție, adresată unei noi generații de spectatori, dar și un gest de recunoaștere a impactului său asupra cinematografiei românești și a modului în care privim societatea.

După proiecția aniversară de la TIFF, filmul va fi prezentat și la Cinema Babylon din Berlin, în cadrul RO-MANIA Film Festival (23, 25 și 27 iunie), urmând ca din toamnă să aibă loc o relansare națională în cinematografe.

„Debutul în lungmetraj al lui Cristi Puiu a pus România pe harta cinematografiei mondiale” ( Senses of Cinema ). Povestea domnului Lăzărescu, un bătrân pe moarte, care este transportat de la un spital la altul, de la începutul serii și până dimineața, de către un paramedic loial, deoarece medicii refuză să-l opereze și nimeni nu poate fi de acord asupra unui diagnostic, a captivat sute de mii de spectatori din România și din întreaga lume, câștigând și statutul de „film cult” și devenind unul dintre cele mai citate și apreciate filme românești.

„O capodoperă spinoasă” (The New York Times), lungmetrajul lui Cristi Puiu transmite „într-un mod remarcabil și neiertător adevărul că moartea nu e un moment simplu, rapid și singular, ci un proces gradual de deteriorare” (The Guardian), fiind o dramă care devine o satiră acerbă „care nu expune doar neajunsurile unui sistem medical, ci ale umanității moderne” (Empire).

Din distribuția filmului fac parte: Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu, Doru Ana, Monica Bârlădeanu, Alina Berzunțeanu, Dorian Boguță, Mimi Brănescu, Mihai Brătilă, Dragoș Bucur, Robert Bumbeș, Dănuț Chiriac, Mirela Ciobă, Laura Creț, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Alexandru Fifea, Ioan Fiscuteanu, Florina Alina Gleznea, Tudor Hristescu, Rodica Ionescu, Cerasela Iosifescu, Irina Kozsa, Iulia Lazăr, Rodica Lazăr, Șerban
Pavlu, Simona Popescu, Alexandru Cristian Potocean, Călin Adrian Puia, Anca Puiu, Emil Puiu, Iuliana Puiu, Smaranda Pui, Gabriel Spahiu, Jean Lorin Steria, Mariana Stoica, Maria Șerb, Andrei Șerban, Adrian Titieni, Cristian Turungiu, Clara Vodă, Ionel Zaharia, Florin Zamfirescu, Lorena-Andrada Zăbrăuțanu, Mircea Dinescu, Radu Moraru, Adriana Muraru.

Producător: Anca Puiu, Bobby Păunescu
Producător executiv: Alexandru Munteanu
Director de producție: Tudor Hristescu
Director locații: Oana Bujgoi Giurgiu
Asistent regie: Andreea Păduraru

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post 20 de ani de la “Moartea domnului Lăzărescu”. Filmul va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența regizorului Cristi Puiu appeared first on Cultura la dubă.

Între 13 și 22 iunie se desfășoară Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) în Cluj-Napoca, iar IQOS pregătește o nouă serie de experiențe pentru participanții la acest eveniment. Ediția din acest an a festivalului aduce 200 de filme din 50 de țări, iar tema este viitorul văzut prin ochii omului obișnuit, cu întrebări legate de tehnologie și inteligență artificială. Lansat în 2002, TIFF este recunoscut pentru selecția sa de filme independente, atât românești, cât și internaționale, dar și pentru capacitatea de a transforma orașul într-un spațiu de întâlnire între artiști, public și inițiative creative din diverse domenii.

IQOS este partener al festivalului TIFF pentru al optulea an consecutiv, ca parte a strategiei brandului de a susține comunitățile creative și conexiunile reale dintre oameni. IQOS nu este doar un susținător al festivalului, ci contribuie activ la conturarea unor experiențe relevante pentru publicul interesat de inovație, estetică și dialog cu lumea creativă. Cele mai importante momente ale IQOS în cadrul festivalului sunt: concertul unplugged al Irinei Rimes în seara de deschidere, activările speciale dedicate comunității IQOS pe parcursul festivalului și petrecerea de închidere a festivalului.

Irina Rimes – moment acustic la gala de deschidere TIFF

Seara de 13 iunie, care a marcat deschiderea oficială a festivalului, a adus pe scena din Piața Unirii un concert unplugged: cântăreața și compozitoarea Irina Rimes, alături de doi chitariști, Andrei Comaroni și Cristian Comaroni, a pregătit un moment acustic care a pus accent pe simplitate și conexiune directă cu audiența. Publicul prezent la gala de deschidere TIFF a avut ocazia să asculte piesa „Cât face un zâmbet” inspirată din colaborarea cu IQOS și Roman Tolici.  

Roman Tolici expus la Muzeul de Artă din Cluj

Lucrarea Night Song este componenta vizuală a colaborării dintre cei doi artiști, provocarea IQOS la care a răspuns Roman Tolici. În această lucrare, Roman Tolici a explorat muzica din perspectivă picturală, prezentând-o pe Irina Rimes în universul ei artistic.

„Provocarea lansată de IQOS m-a atras tocmai prin ieșirea din propriul limbaj vizual și explorarea unui registru influențat de muzică și atmosferă. Lucrarea a evoluat ca un experiment sinestezic, în care sunetul, culoarea și emoția s-au contaminat reciproc. Întâlnirea dintre muzică și arta vizuală a fost un teren fertil de dialog între instantaneitate și profunzime, Night Song născându-se ca o punte între impuls și contemplație, între sensibilitate și energie” a declarat Roman Tolici.

Lucrarea este expusă la Muzeul de Artă din Cluj până în 21 iunie, cu program de vizitare zilnic de la 10:00 la 18:00.

IQOS Closing Party la The Villa

În afara interacțiunilor directe de la Casa TIFF, membrii comunității IQOS sunt invitați să participe la activități dedicate lor în mai multe locații partenere din Cluj-Napoca, pe durata festivalului. În 21 iunie, IQOS marchează finalul festivalului TIFF 2025 cu petrecerea mult așteptată de la The Villa.

IQOS și cultura contemporană: un parteneriat pe termen lung

Participarea IQOS la TIFF face parte dintr-o viziune amplă de susținere a artei și a formelor noi de expresie. După proiecte precum instalația multisenzorială IQOS x Sensorium Piazza, prezentată la Milano Design Week și apoi la Romanian Design Week, colaborarea cu artiști, muzicieni și designeri se extinde natural în zona cinematografică și performativă a TIFF.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

The post IQOS îi aduce pe Irina Rimes și Roman Tolici la TIFF 2025. Muzica și arta vizuală, reunite într-o dublă colaborare (P) appeared first on Cultura la dubă.

Béla Tarr și-a început cariera făcând documentare despre oamenii din clasa muncitoare. La doar 22 de ani a debutat în lungmetraj de ficțiune cu filmul În sânul familiei (Family Nest, 1977), pe care l-a filmat în doar șase zile, cu o echipă de actori neprofesioniști. Realismul social și critica politică vor caracteriza și următorul său film, Vagabondul (The Outsider, 1981), despre un violonist talentat care-și distruge viața prin comportamentul său iresponsabil, precum și Vieți prefabricate (The Prehab People, 1982), câștigător al unei mențiuni speciale la Festivalul de Film de la Locarno. Criticii i-au comparat de multe ori operele de început cu filmele în stil ciné-vérité ale lui John Cassavetes, deși regizorul maghiar a susținut că nu le văzuse niciodată.

Cu Almanahul toamnei (Almanac of Fall, 1984), Béla Tarr începe să-și consolideze stilul care ulterior i-a devenit trademark: cadre lungi, stilizate și poetice, o atmosferă apăsătoare, infuzată cu angoasă.

În 1988, odată cu Damnare (Damnation) începe și colaborarea de lungă durată cu scriitorul László Krasznahorkai, împreună cu care va scrie scenariile următoarelor sale filme. Poate cel mai cunoscut film născut din acest parteneriat creativ este Sátántangó (1994), o capodoperă de 439 de minute pe care publicul prezent la cea de-a șasea ediție TIFF a avut șansa de a o vedea într-o sală de cinema, pe peliculă.

Considerată de critici una dintre cele mai importante opere cinematografice ale secolului XXI, Armonii Werckmeister (Werckmeister Harmonies, 2000) a fost proiectat la ediția inaugurală a TIFF-ului din 2002 și o are pe generic drept co-regizoare pe monteuza Ágnes Hranitzky, cu care Tarr a lucrat încă de la primele sale filme. Împreună au realizat și Omul din Londra (The Man from London, 2007), în care joacă și Tilda Swinton și care a avut premiera în competiția Festivalului de Film de la Cannes, și Calul din Torino (The Turin Horse, 2011), distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Berlin. Despre acesta din urmă, criticul A.O. Scott de la The New York Times a scris că „rigorile vieții te pot doborî. Rigorile artei pot avea efectul opus, iar Calul din Torino este un exemplu — unul extrem de rar în cinematografia contemporană — despre cum o operă ce pare construită pe negarea plăcerii poate, prin disciplină formală, integritate pasională și un dramatism înfricoșător, să genereze o experiență înălțătoare.” După cum a declarat încă de la începutul filmărilor, Calul din Torino este ultimul film al regizorului.

Cu excepția lui Sátántangó, TIFF. 24 programează integrala operei de ficțiune a lui Béla Tarr: În sânul familiei, Vagabondul, Vieți prefabricate, Almanahul toamnei, Damnare, Armonii Werckmeister, Omul din Londra și Calul din Torino – fiecare dintre ele prezentate în proiecție unică.

Prezența lui Béla Tarr la TIFF.24 este posibilă cu sprijinul National Film Institute Hungary și Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucuresti.

Biletele și abonamentele pentru TIFF.24 pot fi achiziționate online pe tiff.eventbook.ro

The post Legendarul regizor Béla Tarr vine la TIFF, unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate appeared first on Cultura la dubă.

Conform organizatorilor, UNTOLD a ajuns să adune anual aproximativ 400.000 de oameni în cele 4 zile de eveniment.

Ce are special acest festival și cum reușește să atragă atâția participanți aflăm chiar de la câțiva tineri care au fost prezenți la toate cele 9 ediții UNTOLD. Unii dintre ei erau doar niște adolescenți la prima ediție, iar acum, ca adulți, au ajuns chiar să lucreze pentru festival.

Descoperiți poveștile lor mai jos.

***

Salut! Spuneți-ne, vă rugăm, câți ani aveați la prima ediție UNTOLD?

Tudor: Eu eram un puști de 16 ani care până atunci experimentase festivalurile de muzică doar pe YouTube, în camera lui. Îmi amintesc perfect drumul spre Cluj alături de cel mai bun prieten al meu și părinții lui. Drumul Brașov – Cluj-Napoca a fost un warm-up: 6 ore în mașină, muzica la maxim în boxe cu piesele unora dintre artiștii pe care urma să-i vedem live pentru prima dată. Preferații mei: The Chainsmokers, Martin Garrix, Marshmello și Armin van Buuren. 

Alexandru: Eu aveam 24 de ani atunci.

Amina: Aveam 18 ani, am mers cu o gașcă de colegi din liceu și alături de cele mai bune prietene. A fost prima noastră călătorie de grup și avem multe amintiri frumoase de atunci!

Cu ce vă ocupați pe atunci și cu ce vă ocupați în prezent?

Alexandru: Eram șofer de protocol, acum lucrez în domeniul IT.

Amina: La prima ediție treceam în clasa a XII-a, deci eram elevă de liceu. De atunci, am terminat și facultatea, 2 mastere, am schimbat câteva job-uri, dar nu îmi vedeam vara fără UNTOLD.

În prezent lucrez ca freelance social media manager & content creator și am printre proiecte inclusiv două branduri pe muzică electronică & festivaluri, oportunități care au venit la mine prin oamenii pe care i-am cunoscut la festival.

Tudor: Eram elev la liceu în Brașov, treceam din clasa a 9-a spre a 10-a. Eram de pe atunci pasionat de muzică, în special muzica electronică, dar nu știam la ce să mă aștept de la un festival. Îmi aduc aminte foarte bine momentul în care am pășit pentru prima dată pe poarta festivalului de la intrarea din parcul central.

Am rămas pur și simplu fascinat de tot ceea ce mă înconjura: scenele, decorurile, activitățile, atmosfera, plus lineup-ul – motivul principal pentru care venisem. În ziua aceea, mi-am setat în mintea mea de 16 ani un vis: când mă voi face (mai) mare trebuie să ajung să fac parte din organizarea UNTOLD. Vocea mea interioară îmi tot spunea: “nu știu cum faci, ce faci, dar trebuie să ai și tu un job aici”.

Așa că iată-mă, locuind în București și spunând cu mândrie că acum fac parte din echipa UNTOLD Universe. Sunt în continuare un mega fan al festivalului și simt că trăiesc un vis devenit realitate, lucrând astăzi în culisele unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, clasat locul 3 mondial.

Dudu de la 16 ani, i-ar spune lui Dudu din prezent că “we did it, buddy!”.

Ce v-a atras atunci la festival, dat fiind că încă nu era cunoscut, nu știați cum e acolo?

Amina: Mi s-a părut wow că se organizează la noi un eveniment atât de complex, unde vin atât de mulți artiști internaționali. Încă îmi aduc aminte reacția mea și a tuturor prietenilor când am aflat că vine Avicii. Apoi, tot ce am simțit în timpul setului lui a fost incredibil!

Acum 10 ani nu ascultam muzică electronică, însă asta s-a schimbat după prima ediție UNTOLD. De atunci, am început să merg la festivaluri și evenimente de muzică electronică, dar nu numai, din toată lumea, însă UNTOLD ocupă în continuare un loc special în inima mea.

Tudor: Ceea ce m-a convins atunci a fost lineup-ul. Abia așteptam să-i văd live pe unii dintre artiștii mei favoriți. Urmăream și eram deja fascinat de festivalurile din afară… Ideea că urma să avem un eveniment de această anvergură la noi în țară și șansa să pot experimenta așa ceva, m-a făcut să spun da imediat.

Alexandru: Urmăream fiecare festival din afară, iar când am aflat că se va întampla și în România, că vom putea trăi și noi această experiență, un festival ca afară, nu am stat deloc pe gânduri și mi-am cumpărat primul meu abonament la UNTOLD.

De ce ați continuat să mergeți, ediție de ediție?

Tudor: UNTOLD m-a cucerit complet încă de la prima ediție. Emoțiile trăite în timpul festivalului sunt greu de exprimat în cuvinte, consider că trebuie trăite. Am câteva ediții pe care mi le voi aminti mereu cu drag, dar, per total, festivalul mi-a întrecut așteptările de la un an la altul.

Este locul unde am trăit unele dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea, unde am legat prietenii și mi-am făcut amintiri de neuitat. Am crescut cu acest festival, m-a ajutat să mă dezvolt atât din punct de vedere personal, cât și profesional.

Pentru mine, a devenit mai mult decât un simplu festival. A devenit un stil de viață, un univers în care intru și uit complet de viața de zi cu zi, un loc de refugiu în care simt că pot să fiu eu 100% și pot să-mi las corpul să se exprime liber, dar și un spațiu în care te conectezi energetic cu sute de mii de oameni prin intermediul muzicii care devine un limbaj universal.

Când vorbeam despre UNTOLD cu prietenii mei, mereu le spuneam că acolo mă simt ca în habitatul meu natural. Uite că, între timp, a devenit și un job.

Alexandru: Pentru ca lineup-ul devenea din ce în ce mai bun, iar organizarea era la cel mai înalt nivel, impecabilă. Am ales să merg în fiecare an pentru atmosfera de acolo. Știi, mă întreabau prietenii: “Cum a fost?” Nu am putut să le povestesc cum a fost, pentru că muzica și ceea ce se întâplă acolo sunt imposibil de povestit în cuvinte. Eu nu am cuvinte pentru a povesti ce simt la UNTOLD, e ceva de imposibil de replicat.

Amina: La UNTOLD găsești o emoție unică și o energie wow din partea publicului. Mi se pare că oamenii chiar trăiesc momentul și se bucură real să fie acolo. Îmi plac mulți dintre artiștii noi care vin an de an și cei care se reîntorc. Deși i-am văzut pe unii dintre ei de mai multe ori la UNTOLD, atmosfera este unică de fiecare dată și show-ul lor nu se compară cu cel din edițiile precedente.

În plus, mi-am făcut la festival mai mulți prieteni extraordinari și continuăm să mergem an de an împreună, a devenit ca o tradiție pentru noi.

Ce are diferit față de alte festivaluri la care ați mai fost?

Alexandru: Vibe-ul și oamenii, UNTOLD are vibe-ul lui, e unic.

Amina: Simt că UNTOLD pune foarte mare preț pe emoția pe care o oferă, simt că se acordă atenție fiecărui detaliu. Crowd-ul mi se pare și el minunat, ador să văd cum se distrează și cum se bucură de fiecare moment. Am rezistat inclusiv la toate seturile lui Armin de ore bune, văzând energia faină a oamenilor, este o adrenalină specială pe care o simt în toate zilele de festival aici, an de an.

Tudor: UNTOLD are o magie doar a lui. Timp de patru zile și patru nopți, mă simt ca într-o familie globală care trăiește cele mai frumoase emoții de bucurie, iubire, euforie și extaz la unison. Chimia puternică dintre artist și mulțime pe care am văzut-o la UNTOLD, nu am mai întâlnit-o la niciun alt festival la care am fost.

Spun acest lucru cu gândul la momente precum set-ul de 8 ore a lui Armin van Buuren din 2019, când am rămas la mainstage până la 9 dimineața, refuzând să plec și să mă împac cu ideea că festivalul se termină. Alt exemplu este live act-ul trupei Imagine Dragons din 2023, când am avut pielea de găina de la început până la sfârșit și am simțit cum tot stadionul era umplut numai de iubire și recunoștință infinită.

Ce ați schimba la UNTOLD?

Tudor: Aș schimba trecerea dificilă de la patru zile și patru nopți de festival la realitatea de zi cu zi. La finalul celei de-a patra zile, dimineața, întodeauna mă lupt cu un mare “post-festival depression”, o stare care ține o săptămână sau chiar mai mult. Pot confirma că mulți oameni simt asta. Totuși, mi se pare incredibil cum festivalul ăsta mă poate atinge atât de profund, încât să-mi inducă un sentiment instant de dor odată cu încheierea lui și, în același timp, dorința de a participa și următorul an.

Alexandru: Nimic!

Amina: Să fie de mai multe ori pe an sau să dureze mai multe zile!

Ce artist/ă/ trupă/ DJ ați vrea să vede pe mainstage la UNTOLD?

Tudor: Aș vrea să-i revăd pe băieții de la The Chainsmokers. A trecut mult prea mult timp de când nu i-am mai văzut, iar între timp au lansat multă muzică bună. Tot pe lista mea de must-see este Fred Again.., visez să-l văd pe omul ăsta live și cred că ar fi o alegere foarte bună pentru UNTOLD. Anyma ar fi încă un artist pe care aș vrea să-l văd și să-i trăiesc show-ul live. Omul este un geniu.

De asemenea, Fisher este un alt DJ pe care aș vrea să-l revăd, dar de data asta pe stadion. Am avut șansa să-l prind la scena Galaxy, la UNTOLD 2024. Tot ce pot spune este că show-ul lui a fost fix de ceea ce aveam nevoie la final de festival. Am fost acolo cu niște colegi minunați alături de care am făcut o treabă extraordinară de-a lungul celor 4 zile.

Alexandru: Până anul trecut îmi doream la nebunie să vină Swedish House Mafia, au venit, vis împlinit! Acum m-aș duce puțin mai departe și aș vrea să văd Alesso b2b Martin Garrix, având în vedere că deja i-am văzut pe toți cei pe care imi doream să-i văd. Știi ce e tare? Că i-am văzut pe toți pe scena principală de la UNTOLD.

Amina: Ca DJ, visez să îi văd pe Sofi Tukker și să fie mai multe B2Bs, aș vrea mult să îl văd pe David Guetta B2B Morten cu Future Rave, aș vrea să îl văd și pe John Summit B2B Dom Dolla, Fisher B2B Chris Lake. Și nu în ultimul rând, Skrillex, Fred Again și Four Tet mixând împreună. Și mi-ar plăcea să vină iar Kygo, a avut unul dintre cele mai memorabile set-uri pentru mine.

La cântăreți, mi-ar plăcea să le văd pe Raye sau Hayla, mai ales că au melodii cu DJ și energii aparte. Zara Larsson, Stromae, Harry Styles, Chappell Roan, cred că ar fi și ei potriviți pentru UNTOLD.

Spuneți-ne o amintire specială pe care o aveți de la UNTOLD, din acești 9 ani.

Amina: Pentru mine este wow că am ajuns de la a fi doar un simplu participant la a lucra cu echipa UNTOLD pentru a realiza materiale pentru pagina cu festivaluri & muzică electronică pe care o gestionez. Am ajuns să văd și o parte din toată munca necesară pentru a realiza un asemenea eveniment ceea ce pentru mine, ca iubitor al festivalului, este un lucru fascinant de fiecare dată.

Tudor: Live set-ul DJ duo-ului meu favorit, The Chainsmokers, din 2018. Îi ascultam non-stop în adolescență și muzica lor îmi aduce aminte de multe momente fericite și, în același timp, m-a ajutat să trec peste perioadele mai dificile din perioada liceului. Faptul că am putut să-i văd live a fost o dorință îndeplinită.

Îmi aduc aminte cum eram cu gașca de prieteni în mijlocul mulțimii și cum am trăit cu toții un carusel de emoții. Am cântat până am rămas fără voce, am dansat, ne-am ridicat unii pe alții pe umeri, am țipat, am plâns și am râs. A fost, într-adevăr, pure joy ce s-a întâmplat acolo.

În acel moment, m-am deconectat cu totul de realitate și m-am bucurat, alături de prietenii mei, de fiecare minut din set. Să nu mai zic că eram genul de festivalieri care își făceau stocul de apă înainte să mergem la mainstage unde urma să stăm și câte 7-8 ore. 

Alexandru: Clar la Swedish House Mafia! Eram cu sora mea și am cântat împreună “Don’t You Worry Child” cu lacrimi în ochi. A fost un moment copleșitor având în vedere că anul acesta tatăl nostru a plecat dintre noi. A fost ceva greu de descris în cuvinte. Emoții de genul asta poți trăi doar la UNTOLD.

***

UNTOLD X va avea loc între 7-10 august 2025 la Cluj-Napoca.

Material susținut de UNTOLD.

The post Generația care a crescut cu UNTOLD – “La prima ediție eram elevă de liceu. De atunci, am terminat facultatea, două mastere și am avut câteva job-uri.” appeared first on Cultura la dubă.

În 2025, festivalul UNTOLD va împlini 10 ani de existență și va sărbători această aniversare cu o ediție specială – UNTOLD X. Grupul care organizează UNTOLD își propune în același timp și o reorganizare a companiei, astfel încât festivalul să depășească cât mai puternic granițele României. După UNTOLD Dubai, o nouă destinație internațională ar putea găzdui festivalul născut din ambiția unor tineri din Cluj.

Edy Chereji, unul dintre cofondatorii festivalului, avea doar 28 de ani atunci când a început să lucreze la pregătirea primei ediții UNTOLD. În 10 ani, a contribuit decisiv la creșterea acestui fenomen de entertainment și a ajuns inclusiv să predea studenților de la Universitatea București ceea ce el a învățat din propria experiență.

Echipa pe care o coordonează, alături de partenerii săi, este motorul unui business uriaș care implică organizarea mai multor festivaluri (Neversea, Massif, UNTOLD Dubai), o agenție de marketing și comunicare, acțiuni cu impact social (Campania Blood Network) sau, mai nou, producție de film.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, acesta vorbește despre începuturile și evoluția festivalului, precum și despre planurile majore pentru viitor.

***

Edy, când ai intrat tu în această echipă și ce a fost UNTOLD la început, pentru tine? Și ce e acum?

Eu sunt unul dintre norocoșii care au avut șansa de a fi de la început, fiind unul dintre membrii fondatori ai UNTOLD. Am avut primele discuții cu Bogdan Buta, prietenul și partenerul meu de business, prin 2013, despre un festival pe care voiam să îl facem la Cluj. Bogdan avea viziunea asta, de a se întâmpla un festival cum nu s-a mai văzut până atunci în România ca amploare. Mai erau atunci Bestfest, Electric Castle, Summer Well, dar noi voiam ceva care din start să atingă un public mai numeros și să fie ceva mai comercial.

După aceea lucrurile s-au așezat, iar în 2014 am început efectiv să lucrăm la acest proiect.

În 2015 i-am dat drumul.

Pentru mine a fost o provocare foarte mare, veneam după mulți ani în care am activat pentru o companie mare în România, în zona de evenimente.

În 2013 am luat-o pe calea antreprenoriatului, făcusem performanță și în companie și simțeam că atinsesem deja niște niveluri până la 27 de ani. Dar simțeam că nu am spus tot, că trebuie să mai existe provocări, care să însemne o evoluție pentru mine.

Când Bogdan mi-a spus ideea lui, de a face un festival de muzică, noi organizam concerte pe atunci, în Cluj, cu artiști străini mai micuți, artiști români mai mari.

Dar să facem un proiect care să devină un brand de țară, un element de identitate, mi s-a părut ceva extraordinar.

A fost de la început ambiția de a face un festival foarte mare, care să devină cunoscut în lume?

Da. Știam că România înseamnă Nadia, Hagi, Dracula, dar că ar putea să se identifice și cu UNTOLD.

Câți ani aveai la prima ediție UNTOLD?

29 de ani. Eu și Bogdan Buta aveam 29 de ani, iar Bogdan Rădulescu, cel care ni s-a alăturat după câteva luni, avea 25 de ani.

Ce au însemnat acești 10 ani, într-un scurt rezumat, cu reușite și nereușite?

În primul rând, pe plan profesional, ceea ce am realizat, dincolo de mândria că UNTOLD e cunoscut în lume și e unul dintre cele mai apreciate festivaluri de profil, acest proiect m-a adus azi în cea mai bună formă a mea. Tot ceea ce am făcut până acum se datorează și lucrurilor pe care le-am învățat în ultimii 10 ani, pentru mine UNTOLD chiar a fost life changing experience.

Iar viața personală gravitează, de asemenea, în jurul UNTOLD. La UNTOLD am atras oameni pasionați care s-au alăturat echipei, iar una dintre aceste persoane este Ioana Chereji, soția mea, care a venit după 8 ani de PRO TV și s-a alăturat echipei de comunicare.

Noi ne cunoșteam din liceu, iar UNTOLD ne-a reconectat. Azi suntem o familie și o avem și pe Luiza, fetița noastră, pe care mai mulți prieteni au botezat-o informal Untoldina.

La nereușite poate aș trece proiectul din pandemie, cu festivalul pe un vas de croazieră. Și la Timișoara ne doream să facem un festival, dar actuala administrație nu a considerat o prioritate proiectul nostru și nu am găsit puncte comune de comunicare. Vrem să fim prezenți acolo unde și comunitatea vede beneficiile.

Ce pregătiți pentru ediția aniversară de 10 ani, UNTOLD X?

Va fi o repoziționare a noastră, ca organizație, cu totul.

Dincolo de festivalul de 4 zile, noi vom merge la nivelul următor ca organizație, ca obiectiv de business, ne dorim să ne dezvoltăm internațional, pe lângă Dubai.

Ne-am setat ca obiectiv ca această ediție, de numărul 10, să vină și cu o reașezare a structurii noastre interne, a felului în care operăm, astfel încât să fim pregătiți pentru a câștiga în fiecare an Champions League, nu doar să participăm, hahaha.

În ce țară ați vrea să mai duceți UNTOLD?

Ne uităm către tot ce înseamnă Asia, către locații care ar putea fi un statement mondial. Avem mai multe discuții, dar ne ferim să ieșim cu anunțuri senzaționale până când vom fi cu adevărat pregătiți.

Ce pot să spun este că nu va dura mai mult de 2 ani până când vom putea lansa un nou punct pe glob pentru UNTOLD.

În ceea ce privește line-up-ul, aveți deja un nume mare contractat pentru 2025?

Avem 3 nume în discuții, suntem atenți să vedem care dintre aceste nume va confirma turneul pentru Europa. Orice nume mare ai încerca să aduci, există două condiții esențiale: ca artistul să aibă turneu în Europa, iar a doua să facă show de festival.

De obicei, începem discuțiile pentru următoarea ediție în august și le finalizăm pe la sfârșitul lui noiembrie.

Dar fără îndoială va fi cea mai puternică ediție de până acum pentru că deja avem discuții cu artiștii care au mai fost la UNTOLD, unii care au fost și la ediția a 5-a, cum a fost Armin, care pregătesc show-uri speciale pentru ediția UNTOLD X.

Ținând cont că oricum cam fiecare dintre ultimele ediții a fost sold-out, unde vă doriți să aduceți îmbunătățiri? La actul artistic?

La actul artistic, dar și la experiența de dincolo de concert. Ne gândim la toată experiența pe care o are o persoană, de la momentul scanării biletului la ieșirea din festival. În fiecare an ducem asta la un nou nivel.

Pentru anul următor pregătim un upgrade, un festival 3.0, cu un sistem de plată și de acces care va revoluționa industria.

Vom avea o soluție web 3.0, pe nume Rhuna, care cuprinde toate serviciile necesare în festival. Ne propunem să o testăm în Dubai, urmând ca la UNTOLD X să fie implementată la o scară mai mare.

Care este dorința voastră pe termen lung?

Ca UNTOLD Universe, grupul nostru, să fie cel mai mare grup de entertainment din întreaga lume. În ambiția noastră, am vrea să fim următorul Disney, iar ca să ajungem acolo, trebuie să ne dezvoltăm pe mai multe planuri.

Vă gândiți chiar și la conceptul de parc de distracții permanent?

Da, ne gândim și la acest concept de parc permanent, avem în minte un concept numit festination, l-am testat puțin cu plaja Neversea, dar credem că va funcționa într-o țară unde nu ai o perioadă sezonieră pe litoral, ci permanentă, cum ar fi Dubai.

În ce măsură v-ar interesa să investiți într-un act artistic care nu are neapărat scop comercial?

Noi facem asta în mod constant în festival, dar fiind un festival atât de mare, e posibil să nu fie așa vizibil, însă dăm șansa multor artiști, aflați la început de drum, să se exprime la toate scenele.

Mă gândeam la colaborări din afara festivalului în care voi să veniți cu know-how-ul de a atrage sponsori și a organiza evenimente, iar artiștii să vină cu proiectul artistic, fie o expoziție de artă contemporană, fie muzică underground, de exemplu.

Da, noi avem și Magic Maker Communication, care exact din această dorință a plecat, de a putea ajuta și alte inițiative, ne oferim serviciile. De exemplu, am susținut FestiSAT, festivalul organizat de SOS Satele Copiilor. Banii încasați au fost donați. Apoi, există o inițiativă a unui băiat foarte talentat, Darius Prodan, din Zalău, din orașul meu natal, care a pornit acolo un proiect – Curtea Artiștilor, și pe el l-am sprijinit pe partea de comunicare, să colaboreze cu diverși artiști.

În principiu, noi suntem deschiși și acceptăm propuneri, bineînțeles trebuie să ne și potrivim cu proiectul respectiv, să avem niște lucruri în comun.

Cea de-a 10-a ediție UNTOLD va avea loc în perioada 7-10 august. Organizatorii spun că anul 2025 va aduce în lineup-ul festivalului artiști live în premieră pentru România.

The post Edy Chereji, cofondator UNTOLD: “Dorința noastră este ca UNTOLD Universe să devină cel mai mare grup de entertainment din întreaga lume.” appeared first on Cultura la dubă.

De la prima ediție din 2015, UNTOLD s-a transformat într-un adevărat fenomen global, adunând participanți din diferite colțuri ale lumii. Festivalul de la Cluj a crescut de la an la an, atingând un record impresionant de 427.000 de fani în 2024.
De-a lungul celor nouă ediții, UNTOLD a adus în premieră în România nume mari din industria muzicală internațională, de la Avicii în 2015, The Chainsmokers, Ellie Goulding, Charli XCX, Anne-Marie, Ava Max, Bebe Rexha, Stormzy, Tinie Tempah, Major Lazer, până la Imagine Dragons, Sam Smith sau Burna Boy, alături de cei mai apreciați DJ ai lumii: David Guetta, Swedish House Mafia, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Alok, Armin van Buuren, Marshmello, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Kygo, Alan Walker, Don Diablo, Lost Frequencies, Tiesto, Alesso, Hardwell, Above & Beyond.

Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, a fost, în cele 9 ediții, locul care a oferit fanilor seturi live ale celor mai cunoscuți DJ din cultura underground: Charlotte de Witte, Black Coffee, Carl Cox, Amelie Lens, Boris Brejcha, Paul Kalkbrenner, FISHER, Solomun, Tale of Us, Artbat, Richie Hawtin, Stephan Bodzin, Camelphat, Claptone.

The post UNTOLD X va avea loc între 7-10 august 2025 appeared first on Cultura la dubă.