Cea mai mare retrospectivă Brâncuși din Germania și prima organizată după 50 de ani, a fost deschisă aseară pentru oficialități. Realizată de Neue Nationalgalerie în colaborare cu Centrul Pompidou din Paris, expoziția cuprinde peste 150 de sculpturi, fotografii și materiale de arhivă de la Centrul Pompidou, precum și atelierul lui Brâncuși, reconstruit pentru prima dată în afara Parisului.

Expoziția se află sub patronajul comun al președintelui federal Frank-Walter Steinmeier, al lui Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze, și al lui Nicușor Dan, președintele României.

Expoziția va fi deschisă între 20 martie 2026 – 9 august 2026.

România celebrează în 2026 Anul Brâncuși – 150 de ani de la nașterea sculptorului. Țara noastră nu organizează, însă, nicio retrospectivă Brâncuși.

***

Similară cu retrospectiva Brâncuși organizată de Centrul Pompidou la Paris în 2024, expoziția de la Berlin aduce în fața publicului german și internațional o perspectivă amplă asupra sculptorului român.

Potrivit site-ului oficial al Neue Nationalgalerie, “Brâncuși (1876-1957) este considerat unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX. După începuturi academice tradiționale în România, și-a dezvoltat propriul stil la Paris începând cu 1907. Sculpturile sale organice, reduse la elementele lor esențiale, îl fac un pionier al abstracției sculpturale la începutul secolului XX. Căutarea constantă a lui Brâncuși pentru un ideal artistic se manifestă în variațiile formale ale câtorva motive și în interacțiunea dintre diferite materiale și suprafețe. A folosit cu măiestrie piedestaluri specifice, lumina, mișcarea, precum și fotografia și filmul pentru a-și pune în valoare sculpturile.

În colaborare cu Centrul Pompidou din Paris, Neue Nationalgalerie prezintă prima retrospectivă a operei acestui artist excepțional în Germania în peste 50 de ani. Cu peste 150 de sculpturi, fotografii, desene, filme și materiale de arhivă inedite de la Centrul Pompidou, precum și din alte colecții internaționale private și publice, expoziția oferă cea mai cuprinzătoare prezentare generală de până acum a operei multiple a lui Brâncuși. Alături de lucrări majore precum „Sărutul”, „Pasărea în spațiu”, „Muza adormită” și „Coloana fără sfârșit”, expoziția prezintă o reconstituire parțială a celebrului studio al lui Brâncuși, care este astfel expus în afara Parisului pentru prima dată de la predarea sa către statul francez în 1957.

Deși opera lui Constantin Brâncuși este foarte populară în Franța, sculptorul este mai puțin cunoscut publicului larg din Germania. Expoziția își propune să-i ofere artistului recunoașterea pe care o merită și în Germania.”

Expoziția va fi deschisă între 20 martie 2026 – 9 august 2026. Prețul unui bilet pentru adult costă 16 euro, iar pentru categoriile care beneficiază de reducere biletul de acces este de 8 euro. 6 euro costă un tur ghidat, iar muzeul oferă tururi speciale și pentru persoane cu deficiențe de auz sau de vedere.

Curatori sunt Klaus Biesenbach și Maike Steinkamp de la N​eue Nationalgalerie și Ariane Coulondre și Valérie Loth de la Centrul Pompidou, Paris.

Valérie Loth a acordat un amplu interviu pentru Cultura la dubă în 2024, la retrospectiva de la Paris.

“Am vrut să transmitem multe lucruri. În primul rând, să arătăm de ce abordarea lui în sculptură a fost modernă, cum a exersat formele sculpturilor până a ajuns la abstract. Începutul acestei aventuri este studioul pe care l-am primit ca donație.

Marcel Duchamp i-a fost foarte apropiat și cei doi gândeau asemănător. De exemplu, în aspectul lucrăriilor în serie, care sunt mereu aceleași, dar care de fiecare dată sunt diferite. De asemenea, cred că ideea lui Brâncuși de a dona tot atelierul unei instituții este foarte aproape de ceea ce avea în minte Duchamp, care a vândut o mare parte a lucrărilor sale unui singur colecționar, pentru ca apoi acesta să le doneze Muzeului din Philadelphia.

Și cred că Brâncuși gândea la fel, de aceea a donat tot atelierul său. Sigur că fiecare lucrare poate fi văzută individual, dar voia ca toată munca din atelierul său să fie văzută.”

“Atelierul era totul pentru el. El și-a făcut patul, uneltele, rafturile pentru vinyluri. Pentru el era important să păstreze totul împreună. Când vindea o sculptură, făcea o copie în ghips pentru a o păstra în atelier.”

Valerie Loth, co-curatoarea expoziției Brâncuși de la Centrul Pompidou

Centrul Pompidou din Paris a fost închis pentru un amplu proiect de renovare și modernizare. Amplasat până acum într-o clădire anexă, Atelierul Brâncuși va fi mutat în clădirea principală a centrului, după renovare.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Prima retrospectivă Brâncuși din Germania, după 50 de ani, a fost vernisată aseară la Berlin appeared first on Cultura la dubă.

Un premiu care ne onorează și ne responsabilizează. Te simți văzut și apreciat, dar ne și obligă să ne facem meseria tot mai bine” – au declarat Monica Felea și Ștefan Bradea, cei doi acționari care au pus bazele Bad Unicorn în România.

Premiul va fi înmânat miercuri, 11 februarie, în cadrul ceremoniei de deschidere a European Film Market 2026, la Berlin.

Motivația juriului: „Într-o țară precum România, una dintre țările cu cel mai mic număr de ecrane pe cap de locuitor din UE, asigurarea distribuției și construirea unui public pentru cinemaul de autor european reprezintă o adevărată provocare. Cu toate acestea, Monica Felea și Ștefan Bradea de la Bad Unicorn demonstrează în mod constant un nivel excepțional de angajament față de programul lor atent selectat, care în ultimii ani a inclus titluri precum
Sentimental Value, Flow, Fallen Leaves, Close sau The Zone of Interest.

Pentru fiecare lansare, ei concep campanii de distribuție personalizate și inovatoare, căutând constant noi modalități de a ajunge la public și de a încuraja o interacțiune semnificativă cu publicul. Creativitatea, perseverența și credința lor profundă în puterea cinematografiei permit acestor filme să își găsească locul chiar și pe o piață extrem de dificilă.
Merită cu adevărat acest premiu, pentru spiritul și dedicarea pe care Bad Unicorn o arată în promovarea cinematografiei de artă europene într-un teritoriu atât de solicitant precum România. Sperăm că acest premiu nu numai celebrează munca remarcabilă pe care au realizat-o până acum, ci servește și ca un încurajare pentru a-și continua călătoria plină de pasiune și inspirație.”

Fondată de Ștefan Bradea și Monica Felea în 2017, Bad Unicorn este o companie de distribuție de filme de autor, care lansează 12-15 filme pe an. Au distribuit cu succes titluri precum Aftersun, Perfect Days, Close, Beau Is
Afraid, The Zone of Interest, Flow, YES. Printre titlurile actuale se numără: Father Mother Sister Brother, No Other Choice, Sentimental Value, Romeria, Silent Friend.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Compania românească Bad Unicorn a fost desemnată “distribuitorul european al anului” la Berlinale appeared first on Cultura la dubă.

RO version

From one year to the next, Anamaria Vartolomei takes on increasingly complex and diverse roles, works with world-renowned filmmakers, and enriches her list of awards.

A constant presence at major film festivals that celebrate auteur cinema—Cannes, Berlin, or Venice—the 26-year-old French-Romanian actress already has an impressive filmography and a César, the French equivalent of the Oscar.

She was born on April 9, 1999, in Bacău, but grew up in the village of Plopu, near the town of Dărmănești. When she was just 2 years old, her parents left to work in France, and she remained in the care of her grandparents. At 6, she left her village childhood behind and arrived directly in Paris to join her family.

We met again now, in the French capital, 4 years after our first feature story. I understood that beyond her obvious talent and beauty, the less visible qualities upon which she has built a successful career have more to do with a precocious maturity and faithfulness to her own values.

***

Anamaria Vartolomei began acting at just 10 years old in the film My Little Princess, directed by Eva Ionesco, a French director of Romanian origin. Her on-screen partner was none other than actress Isabelle Huppert, and the film premiered at Cannes in the Semaine de la Critique section.

For her role, she was nominated in 2012 for the Lumière Awards in the most promising young actress category. In 2021, she won the Lumière Award for Best Actress and the César Award for Most Promising Actress for the film L’Événement (Happening), directed by Audrey Diwan, which won the Golden Lion at Venice.

L’Événement (2021) is an adaptation of the novel of the same name by writer Annie Ernaux (winner of the Nobel Prize in Literature in 2022), regarding her experience with an abortion when it was illegal in 1960s France. This was her first leading role.

“L’Événement, I think, remains, in a way, my business card. It’s the film that traveled the most, and in the United States, it was distributed right when Texas was banning abortion, so it had a much greater impact than we imagined.”

After that, I received many offers, especially many related to abortion. In France, there’s a problem with labeling; if you do a drama, you only get drama scripts, if you do a comedy, that’s it, you’re pigeonholed as a comedy actor. And I didn’t understand why. I just made a film about a clandestine abortion, don’t these people want to see me in something else? So, it was very difficult for me to choose the right project afterward.”

What mark did winning the César Award leave on your career, on you?

“The César I received was for ‘female hope’ (espoir féminin), there’s a positivism that emanates from the award. People show you they have faith in you, and you, in a way, have to show them you deserve your place. What I mean is that the award also came with a kind of pressure and responsibility. That’s how I felt, on a personal level. I felt I had to show they made the right choice, but that was a personal pressure, not from the industry.“

“You always have this fear that it might be the last role, and you depend on many factors that you can’t control anyway.”

Anamaria Vartolomei, actress

At Venice, she was noticed by the jury president, none other than Korean director Bong Joon Ho, winner of 4 Oscars for the film Parasite. This led to the offer to act in his film, Mickey 17, alongside Robert Pattinson, Mark Ruffalo, and Toni Collette. It was her debut in English and with an American film crew, the movie being produced by Warner Bros. Pictures with a budget of nearly 120 million dollars. On the London film set, one of the executive producers was also present – Brad Pitt. Anamaria confesses that, at first, she felt awkward in this universe.

“It was hard, first of all, because it’s not my language. I had a dialect coach. Bong was okay with my accent, but I wanted to perfect it. Being my first role in English, with such a good cast, I wanted it to be a kind of business card for the United States, so people could see I don’t have that typical French accent that confines you to all sorts of secondary roles as a seductive Frenchwoman.

The director was very nice. He didn’t want us to take the role into cliché at all. He let me work as I wanted with the coach and really helped me. He is very humble, generous, he’s like a child on the set.

At first, I didn’t feel like I belonged at all. Everything was so big. I had only worked with French crews, where you have about 30 people on the team and you know everyone. Then I found myself in a huge studio, and when I came out of it, I saw Ryan Gosling, because they were filming Barbie at the time. I got in the car and told the driver: ‘That was Ryan Gosling!’ But the man was used to it, it was normal for him; for me, everything was new.”

And here, in France, how is it?

“It’s not like that. I, for example, don’t like to be alone. I stay with the crew. Sure, sometimes you need to isolate yourself, but for a few minutes, an hour at most. But with Americans, each star had their status, they are isolated, that’s how they work.

And I, at first, suffered a lot because of this, I felt lonely, especially since I was the only French person. Afterward, I asked to stay on set. I thought, I don’t see these people every day while working, let me at least take advantage of it.

In the end, it was okay, especially after I realized that if I only thought about my accent, I wouldn’t be focusing on the pleasure of acting, on the emotions. And I got used to the language, to the place. And, in the end, this wasn’t even a completely American experience. We filmed in London, with many Europeans, the director is Korean, and Mark Ruffalo even told me: “You know, it’s not usually like this.” Creativity and a more European manner were the priority.

How did you build the character?

We discussed a lot about how he imagined the character. He always directs you, he wants you to propose things, you have that freedom, he likes it when you let yourself be guided by your imagination, but he is very attentive to rhythm. Everything is precise to the millimeter, meaning if you have to put your hand on a cake at the three-second mark, you have to put your hand there at that exact moment. If not, you do it again.

He drew everything, he made a storyboard, and every evening he would send you each scene, drawn out, for what you were scheduled to film the next day. The film was already edited in a way; if I was drawn in profile, that’s how I was filmed, so everything was very precisely thought out.

What was the interaction like with your co-stars, who are so well-known in Hollywood?

Robert Pattinson was very isolated, but I think, being very shy, he was protecting himself in a way, especially since he had 80-90 days of shooting, playing two roles. I understood he needed to concentrate. But he is very nice.

Mark Ruffalo is very cool, he would shake hands with every extra before and after playing the scene. I really liked him before I met him, and I liked him even more when I realized he’s genuinely a good guy. No airs, nothing. He also had his doubts sometimes, he wasn’t sure about what he was proposing. He was always a very agreeable partner, he motivated you, he encouraged you. For example, sometimes when we would leave together after we finished, he would tell me: ‘That was great, bravo!’”

Și te simțeai într-un fel, dacă Mark Ruffalo mi-a zis că am făcut treaba bună, înseamnă că e ok.

Did you leave that project with a different kind of self-confidence?

“No. I thought, now that I’ve finished filming, I’m going to be cut from the edit, hahaha. I lived with the fear that it was, after all, something too big for me. But ultimately, the impression is that they are two different industries. Americans dream of making films like us, with the camera on the shoulder, close to the emotion, without makeup, like we do in Romania, in Belgium, in France. They dream of that because it’s something totally different.

And we are fascinated by what we don’t know. I think we all have a desire to work with what we don’t know. Now I can say that I don’t necessarily have that dream anymore, of making films in America. Sure, I would like to, but I’m not so keen on it.”

While her role in Mickey 17 was secondary, Anamaria Vartolomei impressed film critics with two other main roles: in Being Maria, directed by Jessica Palud, presented at Cannes in 2024, and most recently, the role of a young mother in L’intérêt d’Adam (Adam’s Interest), directed by Laura Wandel and presented this year, also at Cannes, in the Semaine de la Critique section.

In Being Maria, Vartolomei brings to life the story of actress Maria Schneider, the victim of abuse by director Bernardo Bertolucci in Last Tango in Paris (1972) and by her famous co-star, Marlon Brando, now played by Matt Dillon.

“Filming Maria was very intense; it lasted 25 days because we didn’t have much money, and it took place in Paris and a little in the south of France. It was very difficult because it was a character role for me, very different from who I am. I worked a lot with Jessica Palud.

Of course, we started to question the subject itself; you ask yourself questions, as an actress. Especially since I started acting when I was 10 years old. You realize, I was very protected by everyone, because I also had my parents with me, who aren’t from the industry and wanted to make sure everything was okay. I was very privileged, in a way, that nothing happened to me and I never had to deal with strange things or abusive people. Plus, since the #metoo phenomenon, the dynamics have changed, nevertheless. But when you dig deeper, you realize that these things still happen.

The fact that women speak out, that actresses speak out, matters a lot. There is also protection for minors on set. Now things are really changing and becoming mandatory.”

From this point of view, do you feel more comfortable working with female directors, with women?

“I never thought about the gender of the person writing a script, and my view of the world doesn’t depend on what I have between my legs…

Of course, it influences you in a way, but it’s a matter of sensitivity, first of all—of culture, of many other factors that make me see the world in a certain way.

I realize I’ve worked more with women than men, but I think that came naturally. When I read a script, I don’t consider whether it’s a woman or a man, but rather how they emphasize nudity. I question that more, if it’s necessary, how it’s filmed, how much is filmed…

“For me, it’s important that nudity has an artistic justification, that it adds something to the film, that we don’t do things gratuitously.
That’s been done for years. Enough!”

For example, with the Merteuil series, adapted from Dangerous Liaisons—which is, after all, an erotic book—it was interesting to see how, in 2024, you can retell the story in a more feminist way, so to speak, and to see what the director’s approach was. We all worked together, with the help of an intimacy coach; we discussed what was necessary and what wasn’t, what you’re comfortable with and what you’re not.”

The miniseries Merteuil will be released this fall on HBO Max and stars Anamaria Vartolomei, Lucas Bravo (editor’s note: who plays Gabriel in Emily in Paris), and the famous German actress Diane Kruger, known for Inglourious Basterds and In The Fade.

“Diane impressed me, she is a very magnetic woman, she has something spectral, something cold, German. I talked to her, and she told me she suffered a lot because when she was young and working as a model, it was hard for her to shake that image and be given a chance to show she can act. And she really can! She does some things in the series that truly impressed me. She’s an actress who works hard; she doesn’t mess around. With all her experience, she still wants to prove what she’s capable of. I found that vulnerability interesting—to still have doubts while playing a very complex role. And I learned a lot from her; on set, she is very focused, she’s technical, and she knows the script perfectly, even though it’s not her native language.”

“It’s a luxury to have access to these very talented people. Honestly, I think Mark Ruffalo impressed me the most. I’ve seen so many of his films, and he always seems brilliant to me. He also has something different from the typical American standard. He has something more sensitive. For them, it’s a very serious profession; they work a lot with coaches. In France, we rely more on spontaneity. In America, they prepare for the role more.”

After the premiere of the film L’intérêt d’Adam at Cannes, the publication The New York Times dedicated a special article to her with the headline: “Anamaria Vartolomei Brings a Fearless Note to Her Roles.” Variety praised the actress’s performance as “terrific.”

In love with auteur cinema, Anamaria confesses that such difficult, but relevant, roles bring her the greatest satisfaction. She is at a point where she can choose the projects she gets involved in, and behind her decisions, there is both a strategy and an emotional side.

“Sometimes I choose by instinct; it has to be well-written, of course, to be constructed in a fairly controlled way, so I know I’ll be with someone who knows what they’re doing. Yes, the director’s name matters, but I am also very open to first films; that has never been an obstacle for me. Then, of course, the role itself matters, what is proposed to me, what they allow me to do, but there’s also a strategy involved.

I made many period films for a while. Should I do another one? No. I’ll do something contemporary. For example, I filmed The Count of Monte Cristo, then De Gaulle, which will be released in 2026, I was confirmed for Merteuil, then I spoke with my agent and told her I want to return to something that represents me more, an auteur, independent film. And, with God’s help, that very week, I received L’intérêt d’Adam. I really wanted to return to such a project, I was truly happy, I said: what a cool role!”

“It was a very difficult shoot; we filmed a lot in long takes, the role was hard, the story takes place over a single day, and you have to maintain the emotion for an extended period. It helped me a lot to act alongside Léa Drucker; she is such a good actress and a very kind woman!

It’s made by the people who also produced Anatomy of a Fall and by the Dardenne brothers. It was a combination that immediately made you think of a festival.”

So you try to choose your projects intelligently and hope that you’ll be there too,” says Anamaria Vartolomei.

In De Gaulle, a two-part biopic about the French general and president Charles de Gaulle, Anamaria plays the main female role – a heroine of the French Resistance. In fact, it’s noteworthy that almost all of her main roles portray different forms of female heroism.

In 2024, Anamaria also made her debut in the Romanian language. She is the protagonist of the film Jaful Secolului (The Heist of the Century), directed by Teodora Mihai, from a screenplay by Cristian Mungiu. The story is based on the case of Romanian thieves who stole famous paintings by Van Gogh, Picasso, Gauguin, Matisse, and Monet from the Netherlands, then burned them. In the film, Anamaria Vartolomei is Natalia, a young mother who went to work in the Netherlands to offer her daughter, left at home with her grandmother, a better life. For this role, Anamaria received the Best Actress Award at the Tokyo International Film Festival.

“I was nervous because, after all, I have a slight French accent, and Mungiu told me so. We tried to work together to erase it as much as possible. I act differently in French, I act differently in English, and I act differently in Romanian. It’s never the same way of interpreting, of questioning, of bringing characters to life.”

Did this experience bring you closer to your roots in any way?

“Yes, totally. And especially the film, being a story that is close to my parents’ journey, who also left when I was little, they worked in France to bring me there…

For me, it was a very intimate way of talking about an experience that is, in fact, universal, but for me, it had something very personal.”

“What other projects would you like to do? Is there a specific director you would like to work with?

I’ve made a sort of mental list of people I’d like to work with, but it’s not limited to that. Sometimes you have directors who are just starting out and they propose a brilliant script. I’d like to continue making films in France, to make more films in Romania, in America, in England.”

Beyond a brilliant career on the big screen, Anamaria Vartolomei is also an ambassador for the house of Chanel. All of her red carpet appearances have been provided by Chanel ever since she was just a child.

“How do you feel in the world of Chanel, when you go to their events, when you wear their outfits?”

“It’s strange to say this, and I don’t want it to sound pretentious, but I feel at home, because I started working with them when I was 12 years old; I grew up with them. We have a professional relationship, but we also have a very human one, a rather beautiful relationship of loyalty; they even know my family.

They are loyal to the people they work with, they keep them, they hold you dear to their hearts, they try to bring you closer to them, to do great things together.”

Everything concerning her career and her image is now handled by three specialists: a film agent, an image agent, and a person dedicated to PR. They advise her on making the best decisions regarding the films she acts in, the events she attends, and the interviews she gives.

“First of all, you have to know what you want. If you want to appear everywhere and you enjoy it, okay, that’s great; there are many actors who do that.

But there are also events I want to go to and it’s nice; I have the opportunity to meet people from the industry whom I wouldn’t meet otherwise. For example, I went to a dinner organized by Madame Figaro magazine, a magazine I appreciate and for which I’ve done two covers, and Coralie Fargeat, the director of the film The Substance, was sitting in front of me. I was happy to meet her.

When you’re not working, what do you like to do?

What all normal people do in their free time. Yes, sometimes, when I’m between projects, I get bored, especially if my friends have fixed-hour jobs and are at work, but I go to the movies, I take walks, I do sports, I read a bit. But even when there’s no filming, there are promotional periods, and those require availability, both of time and emotionally.

“Are there also negative sides that come with your profession?”

“Yes, doubts, uncertainty, you don’t really know what to expect. It’s hard to make a place for yourself, but I think it’s even harder to maintain it. You have to have a strategy, but also remain spontaneous, preserve your personality, enrich your imagination. But sometimes it doesn’t depend on you, and I think the hardest part is to think that you work for nothing, that it’s useless to be good, to be serious; sometimes when it’s not meant to be, it’s not meant to be, and when it doesn’t catch on, it doesn’t catch on. So I think that’s the hardest part.

That was pretty hard for me. When you don’t have the necessary maturity, the first thing that comes to mind when someone else is chosen instead of you is to ask yourself what you’re missing. You think she’s better, especially when it’s a person very different from who you are; it makes you compare yourself a lot. But that changes with age.

I would say this profession has developed a kind of constant competition; you become competitive. A friend once told me: ‘Anamaria, life is not a casting,’ and it made me change my mind. Indeed, you don’t necessarily have to succeed at everything, to be the best. In your personal life, I think we can allow ourselves to be more vulnerable, to fall, to get back up. That also makes you grow and develop as a person.

It’s important to allow yourself not to be perfect, not to be what the world expects you to be.

A few years ago, you closed your Instagram account. Why did you choose to step away from social media?

Because it was too toxic. People post what they eat, who they go out with; that developed a rather unhealthy curiosity in me. Curiosity, for me, is a very important quality, but that was a misplaced, harmful curiosity. I didn’t like what it was producing in me. Then yes, there were the comparisons. I wanted to be like this, to be there, like others. You become frustrated, and it felt like it was degrading me a bit.

So even for you, a successful, beautiful person, social media caused you to have doubts?

Yes, I think it happens to everyone. I don’t think there’s anyone who doesn’t compare themselves to someone else. The grass is always greener on the other side of the fence.

Then, as an actor, to use it for self-promotion seems strange to me. I wasn’t comfortable posting pictures of myself, saying: ‘look, I did this.’ Okay, there are people who handle promotion, but for you to do it yourself seems a bit strange to me.

What does your PR agent say about that, does she agree?

She has nothing to do with it; no one can force you. I know there are brands that impose it. For example, there are actors and actresses who would have liked to leave social media, but because they have a contract with a brand, they have to post pictures of what they do for them.

Has it ever happened that you missed out on a contract because you didn’t have a social media account?

No, Chanel doesn’t require that.”

In her next project, the film Miles & Juliette, she will play the lead female role. Mick Jagger, the lead singer of the Rolling Stones, will produce the film through his company, Jagged Films. The film will tell the story of the famous jazz musician Miles Davis, who travels to Paris in 1949 at the age of 22. There, he falls in love with Juliette Gréco, a French singer and actress, played by Anamaria Vartolomei. The cast will also include Xavier Dolan.

It’s all the more impressive for us that, among so many important collaborations, Anamaria accepted a new interview for Cultura la dubă. “Of course, how could I not? You were the first to tell my story in Romania,” she says with a smile on her face.

At our meeting, she wears a Chanel suit as naturally as can be, with a pair of jeans and minimal makeup. She has the natural charm of a Frenchwoman, but her ease and sociable nature have more to do with her Romanian roots. In her family, in Paris, they speak predominantly Romanian, and Anamaria continues the tradition of going to the Orthodox church on Sundays.

What do you feel still connects you to Romania? Do you still feel a sense of belonging?

Yes, the more I grow, the more I feel it. For example, now, during the elections, I went to vote. I also feel a responsibility as a Romanian from the diaspora.

We, those of us here, also contribute to what Romania means, I realized that from the election results. Just because we are not there doesn’t mean the country no longer belongs to us.

It’s up to us to manage to maintain a balance and lead the country towards what we can see here, as an economic, political, social, cultural model. We have a very rich country and it’s a shame it’s not developed enough. I feel quite responsible for what happens there and I try to stay connected.

When I filmed The Count of Monte Cristo, they came up with the idea for me to speak Romanian and I thought it was very beautiful, I was proud. It’s important to showcase your country, to show people that we are more than just a few clichés. After all, we have so many talents… And through your project, at Cultura la dubă, we see how many talents Romania has, who are doing important, difficult things. We must be proud of this and act in such a way that there are more and more of them.

I’ve seen that in interviews you give abroad, you say you are from Romania.

“Yes, of course. I like that Chanel now, when they post something, writes ‘French-Romanian actress,’ because that’s what I am in the end. I have never tried to erase it, to pretend I’m just French, because that’s not what represents me.”

***

This article is part of the “France Week” series, an initiative by Cultura la dubă supported by BNP Paribas. So far, within this project, Cultura la dubă has presented the stories of 22 Romanian artists and cultural figures based in France.

The post SPECIAL Anamaria Vartolomei, actress: “I feel a responsibility as a Romanian from the diaspora. We are more than just a few clichés.” appeared first on Cultura la dubă.

Filmul Kontinental ’25 este realizat integral cu un telefon mobil. Regizorul român a susținut un discurs puternic împotriva cheltuielilor absurde care se fac în lumea filmului și a atins subiecte politice importante, precum alegerile de mâine, din Germania.

“Înainte să vin aici, am deschis internetul și am observat că azi se împlinesc 125 de la nașterea lui Luis Buñuel. Permiteți-mi să dedic acest premiu moștenirii lăsate de el. Și aș vrea să vă spun o mică anecdotă: la un moment dat Buñuel l-a cunoscut pe Nicholas Ray, iar Ray i-a spus: ce grozav că poți face aceste filme ieftine, iar Buñuel i-a spus: păi, tu ai făcut producții mari, acum poți face și tu filme ieftine, iar acesta i-a spus: nu, e imposibil, pentru că la Hollywood trebuie să evoluezi mereu către bugete și mai mari, e imposibil. Cred că trebuie să ne luptăm cu această idee stupidă în industria filmului.

Sunt un scenarist foarte slab, deci e amuzant că primesc acest premiu. Mulțumesc tuturor celor care au ajutat la realizarea filmului! Cred că arată că în România sunt multe talente și, chiar dacă trăim vremuri teribile, sper că vor fi mai mulți bani pentru cultură, sper că va exista mai multă solidaritate în Europa, acum când suntem presați din toate direcțiile, să fie solidaritate reală. Sper ca Curtea de la Haga să prindă acești criminali nenorociți.

Și pentru că mâine aveți alegerile aici, sper ca festivalul să nu se deschidă la anul cu Triumph of the Will, al lui Leni Riefenstahl.”, a spus Jude pe scena de la Berlinale, în aplauzele colegilor de breaslă.

“Kontinental ’25 e mai puțin un fim despre, cît un film cu: o evacuare, o sinucidere, o criză morală – toate înecate în mii și mii de cuvinte: words, words, words!”, se arată într-un comunicat de presă transmis de casa de producție.

Din distribuție fac parte actorii Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanța, Șerban Pavlu, Oana Mardare, Annamária Biluska, Adrian Sitaru, Marius Damian, Nicodim Ungureanu, Ilinca Manolache și Dan Ursu.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Cristian Ștefănescu și Alexandru Dumitru s-au ocupat de sound design, Cireșica Cuciuc a fost responsabilă de costume, producător este Alex Teodorescu, iar director de producție a fost Vlad Semenescu.

“Producția acestui film a fost o inițiativă spontană. Realitatea este că ne-au trebuit doar câteva minute pentru a ne angaja pe deplin în proiect și mai puțin de o lună între momentul în care Radu mi-a prezentat ideea și prima zi de filmare. Problemele legate de suprapunerea calendarelor de producție, timpul scurt pentru pregătire și filmare, precum și resursele limitate s-au estompat în fața determinării și implicării echipei, ale cărei eforturi și energie au fost esențiale pentru finalizarea acestui film independent.

Kontinental ’25 reflectă stilul cinematografic distinct al lui Radu Jude. Suntem mândri să prezentăm filmul în premieră mondială în competiția oficială a celei de-a 75-a ediții a Berlinalei și să contribuim la dialogul inspirat de temele sale, a declarat Alex Teodorescu.

Kontinental ’25 este produs de Saga Film, în co-producție cu RT Features (Brazilia), Bord Cadre films (Elveția), Sovereign Films (UK) și Paul Thiltges Distributions (Luxemburg), realizat cu sprijinul UPFAR – ARGOA și înscris pentru accesarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România, organizată de Oficiul de Film și Investiții Culturale, programul Cash Rebate 2024.

Premiera Kontinental ’25 în cinematografele din România este estimată pentru primăvara 2025.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Radu Jude a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, cel al filmului Kontinental ’25 appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul de Film de la Berlin a anunțat azi filmele selecționate în competiția oficială a ediției din 2025, iar Radu Jude, deținător al Ursului de Aur și al Ursului de Argint, va fi prezent din nou, de data aceasta cu filmul Kontinental 25, realizat cu telefonul.

“Mă bucură foarte mult selecția în Competiția Festivalului de la Berlin. Nu doar pentru că e un festival foarte important, nu doar pentru că cei și cele care au participat la realizarea acestui film o merită cu prisosință, dar și pentru că este un film independent, low-budget, făcut rapid, dar bine – iar asta doar datorită entuziasmului și profesionalismului întregii echipe. Le mulțumesc mult tuturor pentru efort.

Este, sper, o veste bună și pentru cineaștii tineri care își doresc să facă filme competitive pe plan internațional, dar nu au acces la destule resurse. Faptul că filmul a fost realizat cu un iPhone 15 și cu un echipament minimal dovedește că ceea ce spunea Godard într-unul din ultimele sale interviuri e perfect adevărat: “Le cinéma est facile avec de petits iPhones”, a transmis Radu Jude într-un comunicat de presă.

“Kontinental ’25 e mai puțin un fim despre, cît un film cu: o evacuare, o sinucidere, o criză morală – toate înecate în mii și mii de cuvinte: words, words, words!”, se arată în același comunicat.

Din distribuție fac parte actorii Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanța, Șerban Pavlu, Oana Mardare, Annamária Biluska, Adrian Sitaru, Marius Damian, Nicodim Ungureanu, Ilinca Manolache și Dan Ursu.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Cristian Ștefănescu și Alexandru Dumitru s-au ocupat de sound design, Cireșica Cuciuc a fost responsabilă de costume, producător este Alex Teodorescu, iar director de producție a fost Vlad Semenescu.

“Producția acestui film a fost o inițiativă spontană. Realitatea este că ne-au trebuit doar câteva minute pentru a ne angaja pe deplin în proiect și mai puțin de o lună între momentul în care Radu mi-a prezentat ideea și prima zi de filmare. Problemele legate de suprapunerea calendarelor de producție, timpul scurt pentru pregătire și filmare, precum și resursele limitate s-au estompat în fața determinării și implicării echipei, ale cărei eforturi și energie au fost esențiale pentru finalizarea acestui film independent.

Kontinental ’25 reflectă stilul cinematografic distinct al lui Radu Jude. Suntem mândri să prezentăm filmul în premieră mondială în competiția oficială a celei de-a 75-a ediții a Berlinalei și să contribuim la dialogul inspirat de temele sale, a declarat Alex Teodorescu.

Kontinental ’25 este produs de Saga Film, în co-producție cu RT Features (Brazilia), Bord Cadre films (Elveția), Sovereign Films (UK) și Paul Thiltges Distributions (Luxemburg), realizat cu sprijinul UPFAR – ARGOA și înscris pentru accesarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România, organizată de Oficiul de Film și Investiții Culturale, programul Cash Rebate 2024.

Premiera Kontinental ’25 în cinematografele din România este estimată pentru primăvara 2025.

Radu Jude a mai fost prezent în competiția oficială a Festivalului de la Berlin în 2021 cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Ursul de Aur pentru cel mai bun film) și în 2015 cu Aferim! (Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor).

Festivalul se desfășoară în perioada 13 – 23 februarie.

Despre Radu Jude

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 2009. În 2012 a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. 

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, secțiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția.

La ediția din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiția de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.

Scurtmetrajul “Potemkiniștii” (2022) a avut premiera mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs și a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaționale. Au urmat filmul eseu „Sleep #2” și documentarul “8 ilustrate din lumea ideală”, realizat împreună cu filozoful Christian Ferencz-Flatz, prezentate La Festivalul dfe film de la Locarno anul trecut, în afara competiției. În prezent este în post-producție cu lungmetrajul „Dracula”.

The post Radu Jude revine în competiția oficială a Festivalului de la Berlin cu un film realizat cu telefonul appeared first on Cultura la dubă.

Pentru Familia Regală a României, artele și cultura au făcut parte din proiectul de modernizare a României și au servit drept liant diplomatic între elitele politice românești și cele din străinătate. Castelul Peleș este una dintre cele mai valoroase moșteniri materiale lăsată de primii monarhi ai României, ilustrativă pentru spiritul epocii.

Distinși patroni ai artelor, Regele Carol I și Regina Elisabeta au susținut numeroase personalități marcante ale culturii românești – Dimitrie Dinicu, Vasile Alecsandri, George Enescu, Elena Văcărescu etc. – și au creat o punte între scena artistică locală și cea internațională. 

Într-o expoziție aniversară centenară dedicată artistei de origine germană Dora Hitz (1853-1924), în sala veche de muzică a Reginei, Muzeum Național Peleș din Sinaia omagiază colaborarea specială dintre tânăra artistă germană și Regina Elisabeta a României. 

Expoziția, care va putea fi vizitată până în data de 15 februarie 2025, este curatoriată de Shona Kallestrup (Universitatea St Andrews, Scoția) și de Natalie Gutgesell (Asociația de artă Kunstverein Coburg). Un muzeu virtual dedicat expoziției de la Peleș și Dorei Hitz poate fi accesat aici.

Anul acesta, personalitatea artistei este omagiată și în Berlin, oraș în care a devenit unul dintre co-fondatorii Secesiunii – mișcare artistică de avangardă ce s-a opus standardelor academice și influenței politicului în artă. O parte dintre lucrările artistei sunt expuse chiar în fosta reședință a lui Max Liebermann – unul dintre avangardiștii de frunte ai Secesiunii Berlineze – printr-o colaborare între Institutul Cultural Român și Liebermann-Villa am Wannsee. Expoziția „Dora Hitz – Lupta dintre vechi și nou” va fi găzduită în acest spațiu simbol al avangardei până pe 20 ianuarie 2025.

Cu această ocazie, Cultura la Dubă prezintă un portret al Dorei Hitz – artistă vizionară și susținătoare a drepturilor femeilor.

Dora Hitz (1853-1924) a fost o figură marcantă a avangardei din Paris, Dresda și Berlin. Deși născută într-o familie de artiști din Altdorf, lângă Nürnberg, Hitz a crescut și a activat într-o epocă în care contribuția feminină în lumea artei nu era încurajată și recunoscută.

Pregătirea artistică a Dorei Hitz a început la  München, în cadrul Damenmalschule der Frau Staatsrat Weber, într-o perioadă în care femeile erau sistematic excluse de la academile tradiționale de artă și de la cursurile de desen după model viu. Treptat, Hitz s-a transformat într-o apărătoare a accesului femeilor la educație artistică.

La Expozitia Generală de Artă și Industrie din München din 1876 (Allgemeine Kunst- und Kunstindustrie Ausstellung), Dora Hitz a cunoscut-o pe Regina Elisabeta. O întâlnire întâmplătoare care a marcat traiectoria tinerei pictorițe după ce suverana i-a recunoscut potențialul și a invitat-o în România.

„Consider o mare fericire a vieții mele faptul că, fiind tânără, am putut trăi o vreme în regatul lui Carmen Sylva, sub protecția ei specială”, a declarat Hitz decenii mai târziu, potrivit documentelor citate de Muzeul Național Peleș. Regina Elisabeta, fiind la rândul ei artistă, își semna creațiile literare sub pseudonimul de Carmen Sylva.

Între 1878 și 1882, Dora Hitz ajunge la Casa Regală a României, chiar în momentul reluării construcției Castelului Peleș după Războiul de Independență – proiectul Regelui Carol I al României.

Între 1883 și 1890, Dora Hitz realizează, la Paris, o serie de treisprezece lucrări care articulează vizual temele literare ale lui Carmen Sylva, povești pe care Regina le-a scris la începutul carierei sale literare. Unsprezece dintre ele au decorat Sala de Muzică, iar celelalte două au flancat ușa din sala de mese regală. Patru lucrări se află și astăzi în Sala de Muzică, putând fi observate de orice vizitator al Palatului.

Una dintre aceste lucrări, “Copilul Soarelui”, este o reprezentare inspirată din colecția de doisprezece basme alegorice semnată de Carmen Sylva – Leidens Erdgang (publicată în limba engleză sub titlul Pilgrim Sorrow). Basmele descriu efectele produse de forma personificată a virtuților Viață, Luptă, Suferință, Pace, Răbdare, Curaj și altele, în timp ce rătăcesc pe Pământ, potrivit informațiilor puse la dispoziție de organizatorii expoziției.

“Safo”, o pictură care astăzi se află în colecția Muzeului de Artă a României, este singura din această serie în care înfățișarea Reginei este reprezentată. Artista s-a inspirat din poezia Reginei cu același nume (1880), care, împreună cu Hammerstein, au fost primele publicate sub pseudonimul „Carmen Sylva”. Ambele au fost incluse în Stürme (1881), parte a unei colecții dedicate „eroismului nevăzut al femeilor”. Poeta greacă Safo a fost un model pentru scriitoarele independente de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În această pictură, Hitz face explicită legătura dintre Sylva și Safo prin înlocuirea chipului muzei grecești cu cel al Reginei. O contestatoare a reprezentărilor masculine tradiționale, Sylva a modificat povestea astfel încât sinuciderea lui Safo să nu fie determinată de suferința produsă de partenerul ei, ci să fie un act de sacrificiu pentru propria fiică. Sylva s-a identificat clar cu Safo, „înconjurată de fete tinere, cărora le-a dedicat arta și poezia”, potrivit aceleiași surse.

Dora Hitz a fost, pe lângă pictor de curte, și aliată a Reginei în eforturile de educare și promovare a femeilor în sfera artelor. Acestea au colaborat la îmbunătățirea educației artistice pentru fete în România: Hitz a predat pictură și desen la Ateneul din București, parte a Azilului Elena Doamna (un orfelinat și o școală pentru fete, aflate sub protecția Reginei Sylva din 1870), și a facilitat legături educaționale cu München. 

Deși avusese și avea să continue să aibă succes la Paris, s-a mutat la Berlin în 1892. Câțiva ani mai târziu a devenit co-fondatoarea Secesiunii din Berlin, o mișcare artistică apărută în Germania la 2 mai 1898. Nemulțumiți de restricțiile impuse artei contemporane de către împăratul Wilhelm al II-lea, 65 de artiști s-au „separat”, manifestându-și opoziția față de standardele artei academice și de ingerințele guvernului. Mișcarea este clasificată ca o formă de modernism german și a fost precedată de mai multe secesiuni.

În 1893 Dora Hitz a înființat o școală de artă pentru femei în Berlin, iar în 1913 a devenit prima președintă a Frauenkunstverband – Asociația Artistelor. Întâlnirea care a stat la baza înființării Asociației a fost organizată după adunarea anuală a unei alte asociații – ‘Educația Femeilor. Studiile Femeilor’ –  unde pe ordinea de zi s-a aflat tema admiterii femeilor la studii academice în universitățile de stat. Eforturile acestei generații de femei vizionare au determinat în 1919 Academia Regală de Arte Frumoase din Berlin să acorde femeilor șansa la studii pentru prima oară în istoria instituției.

Când mai târziu și-a înființat propria școală de artă, Dora Hitz s-a asigurat că studentele sale puteau desena după modele nud, o abordare curajoasă și reprezentativă pentru personalitatea și aspirațiile artistei. 

În ciuda contribuțiilor sale substanțiale și a legăturilor sale importante în lumea artei, ultimii ani de viață ai Dorei, petrecuți în Berlin, au fost marcați de solitudine, sub influența bolii și a problemelor financiare. Dora Hitz a murit în 1924, lăsând în urmă o bogată moștenire artistică și un model de angajament față de promovarea potențialului feminin în arte.

The post Dora Hitz, pictorița care a redat pe pânză scrierile Reginei Elisabeta. Un centenar de la dispariția unei importante îndrumătoare a femeilor în artă appeared first on Cultura la dubă.

Cunoscutul regizor german Thomas Ostermeier se află pentru prima dată în România, ca invitat al unei instituții publice, pentru a pune pe scena Teatrului Național București spectacolul Hedda Gabler, după piesa lui Henrik Ibsen.

Actorii selectați pentru acest spectacol sunt Raluca Aprodu, Crina Semciuc, Ana Ciontea, Richard Bovnoczki, Alexandru Potocean, Marius Manole și Lari Giorgescu, în timp ce echipa de creație este alcătuită din Jan Peppelbaum (decoruri), Ruxandra Bușneag (costume), Malte Beckenbach (muzică). Componenta video este realizată de Sebastien Dupouey.

Thomas Ostermeier este director artistic al celebrului teatru Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin, artist asociat al Festivalului de la Avignon, deţinător al Premiului Europa pentru Noi Realități Teatrale și a regizat peste 50 de spectacole în Germania și în alte țări. În 2011 a primit Leul de Aur al Bienalei de la Veneția pentru întreaga sa operă.

„Hedda Gabler” este o piesă de teatru scrisă de Henrik Ibsen în jurul anului 1890, considerată de majoritatea criticilor ca fiind reprezentativă pentru dramaturgia secolului XlX.

Premiera oficială a spectacolului „Hedda Gabler” va avea loc pe 13 aprilie, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național din București.

The post Regizorul Thomas Ostermeier montează pentru prima dată în România, la TNB appeared first on Cultura la dubă.

Filmul L’Empire (Imperiul), regizat de Bruno Dumont, difuzat în premieră mondială în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, a primit aseară Ursul de Argint – Premiul Juriului. În rol principal joacă actrița româno-franceză Anamaria Vartolomei, prezentă pe covorul roșu la Berlin.

Filmul este o satiră SF care explorează într-o manieră inedită și amuzantă lupta dintre forțele extraterestre ale binelui și cele ale răului.

Anamaria Vartolomei a revenit astfel la Berlin unde în 2022 a fost selectată în cadrul programului Berlinale Talents. Actrița de origine română este câștigătoare a Premiului Cesar în 2022 pentru rolul principal din filmul L’Événement, regizat de Audrey Diwan, cu care a câștigat și Leul de Aur la Veneția în 2021.

Anul trecut, ea a terminat filmările la un alt film important în care joacă rolul principal, cel al actriței Maria Schneider, partenera de platou a lui Marlon Brando în Last Tango in Paris (1972, regia Bernardo Bertolucci). Filmul “Being Maria” este regizat de Jessica Palud, iar rolul principal masculin, cel al lui Marlon Brando, este interpretat de Matt Dillon.

Cultura la dubă a vizitat-o la Paris în 2021 și v-a spus povestea ei, pe larg, AICI.

The post Anamaria Vartolomei, rol principal în filmul “L’Empire”, câștigător al Ursului de Argint – Premiul Juriului la Berlinale appeared first on Cultura la dubă.

Personajul interpretat de Stan este un actor din New York care trece printr-o procedură medicală drastică de schimbare a fizionomiei. Filmul a făcut parte din competiția oficială a festivalului.

În timpul conferinței de presă, acesta a atenționat un jurnalist bulgar să fie mai atent la limbaj, după ce jurnalistul a folosit cuvântul “bestie” pentru a descrie felul în care arată personajul interpretat de Adam Pearson.

Sebastian Stan, în vârstă de 41 de ani, s-a născut la Constanța și are dublă cetățenie – română și americană.

Trofeul obținut la Berlinale este primul premiu important obținut de actor în cariera sa.

The post Sebastian Stan a câștigat Ursul de Argint la Berlinale pentru cel mai bun actor în rol principal appeared first on Cultura la dubă.

Greta Gerwig și-a început cariera ca actriță, însă a devenit celebră ca regizoare și scenaristă a filmului Lady Bird, în 2018. Filmul i-a adus două nominalizări la Premiile Oscar. Cea de-a treia nominalizare a primit-o pentru regia filmului Little Women, în 2020. Iar anul acesta a atins vârful carierei cu Barbie, atingând recordul în box office-ul american ca cel mai vizionat film regizat de o femeie.

La 40 de ani, este a două cea mai tânără femeie care conduce Juriul de la Cannes, după Sophia Loren, care avea 31 de ani în 1966.

Lupita Nyong’o a impresionat lumea filmului cu rolul din 12 Years a Slave, pentru care a primit Premiul Oscar în 2014. În 2018 a marcat o altă performantă memorabilă, în filmul Black Panther. Are, de asemenea, nominalizări la Globurile de Aur și la Premiul Tony. Este născută din părinți kenyeni, în Mexic. A studiat actoria în SUA și a regizat și produs filmul In my genes în 2009. Ea va fi președintele Juriului de la Berlinale în 2024, după ce în 2023 funcția a fost ocupată de actrița Kristen Stewart.

The post Greta Gerwig va prezida Juriul Festivalului de la Cannes 2024, iar Lupita Nyong’o pe cel de la Berlinale appeared first on Cultura la dubă.