Scandal Opera Nationala Iasi

Ministrul Culturii trimite din nou Corpul de Control la Opera din Iași, după demiterea prim-balerinului Vlad Mărculescu

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat azi că va trimite din nou Corpul de Control pentru a ancheta situația controversată de la Opera Națională din Iași, după ce câțiva reprezentanți ai sindicatului ARTIS Moldova și ai Federației Sindicatelor din Instituții de Cultură au protestat azi dimineață în fața Ministerului Culturii.

Protestul a avut loc după un nou abuz pe care îl reclamă o parte din angajații Operei Naționale Române din Iași – demiterea prim-balerinului Vlad Mărculescu, una dintre cele mai critice voci la adresa managerului Beatrice Rancea.

Acesta a fost demis în luna septembrie, iar de apromativ două săptămâni artiștii ONRI au protestat zilnic pe scările Operei din Iași.

Protest ONRI la Iași/ foto: Vlad Mărculescu

Culmea este că tot în luna septembrie, Beatrice Rancea a devenit membru PNL, filiala Sector 5 București și ar urma să fie anchetată de corpul de control al unui coleg de partid, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu. Mai mult, filiala PNL Sector 5 e condusă de Daniel Dragoş Tănăsoiu, şeful Corpului de Control al Primului Ministru, Ludovic Orban. 

Iată ce declara Tănăsoiu la intrarea lui Beatrice Rancea în PNL:

🟨🟦↗️ Daniel Dragoș Tănăsoiu, candidatul Partidului Naţional Liberal pentru Consiliul Local al Primăriei Sectorului 5:🔝…

Publicată de PNL Sector 5 pe Luni, 14 septembrie 2020

Astăzi, protestatarii au discutat la minister cu Bogdan Gheorghiu.

Iată punctul de vedere al ministrului Culturii, după această întâlnire:

„Încă de la începutul acestui an, în urma sesizărilor primite din partea unor angajați ai ONRI, în care se solicita demiterea managerului instituției, am dispus efectuarea unui control, începând cu data de 9 februarie, la Opera Națională Română din Iași.

Raportul, finalizat în data de 06.05.2020, a fost transmis în 16.06.2020 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și către Curtea de Conturi a României.

Înțeleg că există nemulțumiri, dar nu putem lua nicio decizie fără a respecta procedura legală. Suntem receptivi la problemele artiștilor, cu toții trecem printr-o perioadă dificilă, dar este important să respectăm toate reglementările legale.

În urma sesizărilor reprezentanților Artis Moldova, legate de noile nereguli de la Opera din Iași, am decis să trimit din nou corpul de control. – a declarat Bogdan Gheorghiu.

Managerii instituțiilor din subordinea Ministerului Culturii sunt evaluați anual conform legii, iar cea mai recentă evaluare a managerului ONRI a fost realizată la începutul acestui an, pentru activitatea desfășurată în perioada 19.10-31.12.2019.

Astfel, o nouă evaluare pentru activitatea din anul 2020 va avea loc anul viitor, conform OUG 189/2008, aprobată prin Legea 269/2009, la care se vor lua în calcul și măsuri oferite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și Curtea de Conturi a României. 


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *