ENG version

În timp ce limba română este din ce în ce mai puțin asimilată corect în mediile vulnerabile, unde rata abandonului școlar este ridicată sau, pe de altă parte, tineri ai generației Z simt că se pot exprima mai bine în engleză decât în română, povestea lui Sylvain Audet-Găinar este una la polul opus, de fascinație pentru limba română.

Francezul Sylvain Audet și-a îndrăgit atât de mult soția și familia ei din România încât de bunăvoie și nesilit de nimeni a considerat firesc să preia numele Găinar, știind foarte bine semnificația cuvântului.

Profesor de limba franceză pentru străini, Sylvain a locuit câțiva ani în România și s-a îndrăgostit de limba noastră. A început să scrie despre expresiile și proverbele românești și să înregistreze clipuri pentru social media. S-a bucurat repede și neașteptat de popularitate, atât printre români, cât și printre francezi.

„Idealul meu era ca atunci când vom avea un copil să pot înțelege și limba soției când va vorbi cu copilul nostru. Era super important pentru mine să nu existe o discrepanță, un dezechilibru sau chiar o ierarhie culturală.”, povestește scriitorul.

Astăzi, fiul lor vorbește în egală măsură franceza și româna, iar Sylvain Audet Găinar lucrează la un manual de limba română pentru francezi. L-am întâlnit la Paris și ne-a spus povestea sa, dialogul fiind purtat exclusiv în română.

***

Sylvain s-a născut într-o zonă rurală de lângă Lyon. La liceu a mers la oraș, iar asta avea să-i schimbe viața personală și să-i traseze drumul spre o carieră în lingvistică.

“Liceul meu era înfrățit cu un liceu din Târgu Mureș. Și atunci, când eram în clasa a zecea, mi s-a propus să am o corespondență cu cineva din Târgu Mureș. Eu de câțiva ani deja eram foarte atras de această țară, pentru că atunci când aveam 9 ani am văzut la televizor Revoluția din 1989 și m-a șocat. M-au marcat imaginile acelea, mi se părea totul foarte crud, foarte ciudat, nu înțelegeam, adică asta e chiar revoluția adevărată? Nu era idealizată, ca ceea ce învățasem noi la școală despre o revoluție.

Și atunci, când eram în clasa 10-a și mi s-a propus să corespondez cu cineva de acolo, am acceptat cu mare plăcere. Am primit adresa unei fete care se numea Maria Găinar. Acum este soția mea.

Am început să ne scriem scrisori în franceză, că nu știam o boabă de română atunci. Nici nu știam cum se pronunța numele orașului. După doi ani de corespondență trebuia să ne întâlnim cu adevărat, elevii români să vină și noi să mergem acolo. Dar nu s-a făcut schimbul pentru că eram numai noi doi care-și scriau. Restul nu.

Așa că am așteptat un an, am intrat la facultate, am pus bani deoparte să-mi plătesc un bilet de avion ca s-o văd într-un final.

V-ați trimis poze? Știați cum arată?

Da, dar pe vremea aia pozele erau foarte puține și uneori mai vechi, până îți făceai o poză, dura, se pierdea. Cred că în poza pe care mi-o trimisese, ea avea cu câțiva ani mai puțin decât vârsta la care ne-am întâlnit.

Nu era vremea aia WhatsApp, unde trimiți o poză într-o secundă. Și atunci când am fost, am stat o lună.

La ea acasă?

Da, părinții au acceptat. Mi-a propus să vin că era Eclipsa. Și cam așa am intrat în lumea română.

Și v-ați îndrăgostit de Maria, practic.

Exact. Efectiv m-am îndrăgostit și de ea, dar și de limba ei, de modul în care sună, modul în care ți-e greu să o prinzi. Parcă e o limbă atât de jucăușă încât îți vine să o înveți, să ajungi la un nivel în care te poți amuza și tu cu ea.”, ne povestește Sylvain cu zâmbetul pe buze, la o cafenea din Paris.

Pe atunci era student la Litere și studia franceza și literatura comparată. Ca să fie mai aproape de Maria, s-a înscris la un an de Erasmus la Literele din București. Apoi ea a prins o bursă la Strasbourg și au mers amândoi în Franța.

“Acolo mi-am terminat studiile, acolo și-a făcut și ea doctoratul. Și am început să ne plimbăm între cele două țări. Eu am lucrat pentru Ambasada Franței în România, apoi la Sibiu, la Cluj. La un moment dat am prins un post la București, iar la București s-a născut copilul nostru.

Am devenit profesor de limba franceză pentru străini. Asta am făcut ani buni. Eram lector de franceză la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, dar am predat și la grădinița de la liceul francez din București. Mi-a plăcut foarte mult, am lucrat patru ani acolo, era foarte distractiv. Îmi plăcea meseria asta fiindcă am lucrat cu profiluri foarte diferite, cu copii foarte mici, care nu știau să citească, deci trebuia să fac niște jocuri sau activități foarte creative.

Și am lucrat și cu adulți, uneori cu foarte puține studii, chiar analfabeți – asta la Bruxelles.

Maria a fost profesoara dumneavoastră de română sau ați fost și autodidact?

Am fost și autodidact, dar și ea m-a ajutat mult. Maria îmi citea când eu eram începător. O rugam să-mi citească în limba română. Mi-a citit tot Harry Potter, de exemplu. Am învățat o tonă de cuvinte. Mă rog, nu foarte ușor de folosit în limbajul de zi cu zi. “Ceaun”, de exemplu, nu prea am folosit de atunci, hahaha. Sau bufniță.”

Când ne-am întâlnit cu Sylvain la Paris, tocmai se întorsese cu familia de la o înmormântare în România. Mai în glumă, mai în serios, știe ce înseamnă “pomană”.

Este cât se poate de atașat de țara noastră și de familia de aici, iar interesul său pentru limba română s-a dezvoltat firesc spre scris și traduceri.

“Am început să traduc din română în franceză, dar mă cam săturasem să traduc cărțile altora și am zis că mai bine îmi scriu cărțile mele cum vreau eu. Așa am început să scriu. Stăteam atunci la București și soția mea era gravidă. Tocmai aflasem că o să avem un băiat, eram la un anticariat și am dat de o poză mică, anonimă.

M-a emoționat enorm să văd o poză cu un băiat de 4-5 ani despre care nu știam nimic, nu îi povestea nimeni viața. Mă gândeam la băiatul nostru și-am zis că vreau să-i povestesc istoria României și să încerc ca acel copil din fotografie să aibă o poveste în jurul lui.

Așa am început să scriu un roman polițist. Mi s-a părut forma cea mai potrivită, fiind așa o chestie misterioasă. Și am vrut să fie și comic, că e și genul meu de a fi.

Am început să citesc capitolele alea, dar de fapt era un roman de familie. Și citeam un capitol de fiecare dată când ne duceam la control ecografic. Apoi am început să avansez atât de bine încât m-am gândit că devine o carte adevărată și am intrat chiar într-o trilogie.”

Cele trei romane scrise de Sylvain Audet Găinar, pornind de la fotografia găsită în anticariat, au fost traduse în română: “Tămbălău la București”, “Țap ispășitor” și „Balamuc la București”.

Cea mai recentă carte, lansată chiar la standul României de la Târgul de Carte din Paris, este un volum despre 80 de cuvinte românești, explicate în stilul lui Sylvain – “80 mots de Roumanie”.

“Formatul acestei cărți e foarte strict. Este o serie de 10 volume. România este al 10-lea volum. Trebuie să alegi 80 de cuvinte dintr-o limbă și fiecare cuvânt să aibă un text de 2500 de semne maximum. Deci e o constrângere de stil foarte mare. Editorul mi-a zis să fie mai mult despre mine. Iar eu aveam multe de povestit.

De exemplu, povestesc în primul capitol – când aveam 19 ani am fost la București, treceam de la vârsta de adolescent la vârsta de bărbat. Și mă duceam la bărbierit pentru că îmi plăcea să stau înconjurat de bărbați români, să înțeleg cum funcționează cultural modul de a fi bărbat român.

Și după aceea încep să explic din punctul meu de vedere ce înseamnă a fi bărbat în România. Deci fiecare cuvânt este, de fapt, un pretext.”

Legătura lui Sylvain cu România are deja peste 25 de ani. A început într-un apartament comunist din Târgu-Mureș și cuprinde acum un bogat univers lingvistic, un urmaș româno-francez și o comunitate de peste 20.000 de oameni care urmăresc clipurile amuzante postate de autor pe instagram.

“Care au fost primele lucruri care v-au uimit la România?

Covoarele, de exemplu. Mi s-a părut uimitor.

Acelea de pe pereți sau de pe jos?

Hahaha. De pe jos. Apoi perdelele diafane. Mirosul de pe scara blocului. Sunetul mașinilor când dau în marșalier. Cum puteam să privesc eu, un copil de la țară din Franța, un bloc comunist din România? Vorbesc despre asta în carte. Și, de fapt, cartea nu este doar despre mine. Asta mi s-a părut foarte interesant ca scriitor, că eram ca un fel de vector al unei analize. Încerc să aduc o privire corectă, cinstită asupra românilor, asupra României, ceva echilibrat.

Familia și prietenii apropiați cum au perceput această îndrăgostire de România, pe când aveați 19-20 de ani?

Ai mei s-au îngrijorat atunci când am plecat la București pentru un an de zile. Era una să te duci o lună să-ți vezi corespondenta și alta să fii plecat un an. Nici nu puteam să-mi permit să vin des acasă pe vremea aia și telefonul costa mult. Sunam o dată la două săptămâni și în rest ne-am scris scrisori, le-am și păstrat.

Am părinți foarte faini, nu mi-au transmis frica lor. Mi-au spus abi după ce m-am întors – <<vai, ne bucurăm că te-ai întors, că nouă un an din zile ne-a fost, totuși, frică.>> Oricum, am avut părinți care m-au lăsat să cresc destul de liber. Nu m-au constrâns prea mult. Avantajul de a trăi la țară. Ai spațiu, descurcă-te. Cam așa era filozofia lor de viață. Și sunt recunoscător că nu m-au închis într-un mod anume de a privi lucrurile. Ăsta a fost și norocul meu. De asemenea, am avut norocul că m-am întâlnit cu soția mea la 19 ani și că, de fapt, am putut crește împreună. Am devenit adulți împreună.

Literatura română v-a ajutat să vă apropiați de limba română?

Da, am citit și literatură română. La început am fost chiar ambițios. Prima mea carte a fost Enigma Otiliei. Nu știu de ce, mi se părea titlu foarte atrăgător. Am regretat după 20 de pagini alegerea mea, dar am rezistat până la capăt și mi-a plăcut enorm. Cred că n-am înțeles 50% din carte, dar mi-a plăcut atmosfera.

Apoi am început să citesc literatura contemporană. În ultima vreme îmi place foarte mult Lavinia Braniște. E super, super tare și am avut onoarea să-i traduc cartea Camping în franceză, va apărea în septembrie.

Iar acum citesc foarte multe cărți pentru copii, pentru băiatul nostru. Râdem în hohote împreună.

Când privesc spre începuturi, știu că am început să scriu literatură pentru ca fiul meu să aibă cărți de referință și să învețe de plăcere despre cultura și istoria lui. Acum e foarte mândru că s-a născut la București și toate cărțile mele de ficțiune au cuvântul București pe ele.Era super important, simbolic pentru mine, să fie și pentru el ceva simbolic.

Doar că încet, încet mi-am dat seama că ce spuneam era de mare folos și pentru alții. Eu am început videoclipurile ca să mă amuz. Apoi mi-am dat seama că a apărut o mișcare. De fapt, oamenii au început să le împărtășească cu prietenii, cu colegii. Unii francezi îmi spuneau că, de exemplu, luni dimineață, la cafea cu colegii, se uită la videoclipul lui Sylvain să învețe colegii despre limba română. Francezi din cupluri mixte.

Sau că sunt importante pentru unii copii români care stau în Franța și nu au învățat limba română fiindcă li se părea o limbă în plus și degeaba.

Acum, de fiecare dată când mă întâlnesc cu românii în diaspora aflu că videoclipurile astea, de exemplu, i-au ajutat pe copii să aibă chef să vorbească, să învețe expresii ciudate și amuzante. Și acum mă simt responsabil, de fiecare dată când pun un videoclip știu că oamenii se vor uita cu atenție și vor fi încurajați. Oamenii îmi pun niște comentarii foarte lungi în care îmi dau tot felul de idei sau de expresii de care n-am auzit în viața mea. Eu le citesc cu poftă, chiar mă hrănesc intelectual vorbind, uman.”

Sylvain mărturisește că are, totuși, un regret legat de limba română. Constată de la un an la altul că oamenii au un vocabular din ce în ce mai restrâns, fie din cauza consumului de social media, fie din cauză că nu mai citesc la fel de mult ca înainte. De altfel, scăderea interesului pentru lectură se resimte chiar și în Franța, inima culturii în Europa.

“Eu am putut observa modul în care s-a redus lexicul, vocabularul oamenilor. La un moment dat mă gândeam, ok, pentru că poate că eu stăpânesc acum suficient de bine limba și mă plictisesc. Sau oamenii au devenit plictisitori pentru că nu mai folosesc cuvinte mai interesante.

Atunci când aud pe cineva care are un vocabular bogat, mă simt atât de fericit, atât de hrănit să aud cuvintele din astea mai rare, am impresia că îmi fac un cadou. E evident ca oamenii nu mai citesc.

Eu fac parte de un sindicat al scriitorilor, creat de Balzac în secolul XIX ca să apere drepturile autorilor în fața editorilor.

Și primim în fiecare an un raport despre condiția scriitorilor sau a cititorilor. Acum, 90% din cititorii francezi sunt femei. Și există și niște explicații sociologice pentru asta. Nu este deloc încurajat cititul la bărbați. Nu dă bine să fii bărbat și să și citești. Daca citești, deja ești considerat prea feminin sau ceva de genul. Iar asta are consecințe pe termen lung asupra băieților. Dacă un băiat nu îl vede pe tatăl lui citind, are tendința de a se îndepărta și el de cărți.”

Sylvain Audet-Găinar predă acum la Institutul Național al Limbilor Civilizațiilor Orientale din Paris – acolo unde sunt studiate 100 de limbi, printre care și româna. Lucrează cu studenți de anul I, cărora le ține cursuri de lingvistică și antropologie generală. În paralel, a scris primele capitole din manualul său de română pentru francezi și lucrează la o nouă carte de ficțiune.

Recent a fost la București pentru lansarea cărții sale despre cuvintele românești. Pe termen lung nu știe dacă familia sa va rămâne stabilită în Franța sau în România, dar e convins să dezvolte și interesul altora pentru limba română.

“România face parte din mine. Nu știu, mă simt ca acasă. Când mă duc acolo, sunt ca și românii, foarte critic față de ce se întâmplă acolo, mă interesează știrile de acolo, doar că n-am cetățenia să pot vota. Poate o s-o iau, cine știe. Nu m-am gândit niciodată. Am impresia că ar fi un simbol frumos. Nu știu cât de mult mă simt român. Într-un fel cred că am devenit fără să-mi propun asta. S-a întâmplat natural, astfel încât face parte din mine.”

***

Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Povestea lui Sylvain Audet-Găinar, francezul îndrăgostit de limba română: “E o limbă atât de jucăușă încât îți vine s-o înveți ca să te poți amuza și tu cu ea.” appeared first on Cultura la dubă.

Pe parcursul dezbaterii publice privind noua programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, atât Ministerul Educației, cât și coordonatoarea grupului de lucru au transmis în spațiul public ideea că documentul final a fost elaborat de un grup format din 33 de specialiști. De altfel, pe ultima pagină a programei este publicată lista cu membrii grupului de lucru.

Vineri seara, decana Facultății de Litere din București și coordonatoarea grupului a declarat pentru Cultura la dubă că abordarea cronologică a literaturii “A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru” și a susținut că nu se poate reveni asupra acestei decizii fiindcă “este contraproductiv să schimbăm criteriul la presiunea publică.”

De atunci, am intrat în contact cu mai mulți membri ai grupului de lucru. În fața unei situații fără precedent, în care factorul decident pare surd la argumentele celorlalți, unii dintre ei au considerat că răul pe care această programă îl poate face elevilor este mai presus de eventualele pierderi profesionale. Și au decis să relateze pentru Cultura la dubă adevărul din culisele grupului care a elaborat programa:  mai mulți specialiști s-au opus, de fapt, criteriului cronologic.

În luna octombrie, 6 experți din grup au semnat o scrisoare în care au rugat conducerea grupului să renunțe la studiul disciplinei din perspectivă istorică, considerând-o “inadecvată elevului din 2026 și din viitor.”  Cei 6 anunțau, de asemenea, că dacă nu se va reveni asupra deciziei, doresc să părăsească grupul de lucru.

Nu a urmat o dezbatere între specialiști, cum ar fi fost firesc. Gestul protestatarilor a fost considerat inadecvat, iar aceștia au fost avertizați că trebuie să se alinieze conducerii, dar și că nu au voie să părăsească grupul, fiindcă trebuie să-și ducă sarcinile la bun sfârșit.

Ministrul Educației, Daniel David, reacționează pentru Cultura la dubă: “Personal, cred că nu poate nimeni să oprească pe cineva să se retragă dintr-un grup de lucru, dacă nu mai dorește să fie acolo.”

Pentru că au fost obligați să semneze clauze de confidențialitate la intrarea în procesul de lucru, vom păstra anonimatul membrilor cu care am stat de vorbă. Aceștia descriu o atmosferă de lucru tensionată, fără proceduri, fără feedback, cu ignorarea parțială sau totală a sugestiilor care nu erau aliniate conducerii, chiar și cu amenințări.

Mai mult decât atât, mulți dintre membrii grupului care a elaborat programa se regăsesc și în comisia care trebuie să o avizeze. Avizul lor a fost cerut joi, înainte de finalizarea dezbaterii publice. Coordonatoarea grupului de lucru, Oana Fotache Dubălaru, este totodată președinta Comisiei Naționale de specialitate, care avizează programa.

Daniel David declară azi, în exclusivitate pentru Cultura la dubă: “Nu am știut de suprapuneri. Am aflat recent. Cred că această situatie ar fi trebuit evitată și voi reglementa acest lucru.”

***

Grupul de lucru pentru noile programe la limba română a fost alcătuit inițial în anul 2020, pe când ministrul Educației era Ligia Deca. În lipsa noilor planuri-cadru, grupul nu s-a întrunit, de fapt, niciodată. Abia în 2025, după adoptarea noilor planuri-cadru, el a devenit activ.

Cum s-a format acest grup? În lipsa unui proces de selecție transparent, răspunsul îl știm doar parțial. Profesorii din preuniversitar au fost invitați de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, să aplice cu un dosar de candidatură. Au aplicat aproximativ 1000 de profesori din toată țara. Ministerul a făcut o selecție.

Tot Ministerul Educației a trimis către câteva universități invitația să facă propuneri de profesori. Au ajuns în grupul de lucru profesori de la Universitatea București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Nu știm, însă, cum a devenit Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere din București, coordonatorul științific.

Consiliul Național al Elevilor nu a fost invitat la un dialog instituțional. A fost, invitată, însă, Academia Română, care a avut doi reprezentanți.

În prima parte a lunii septembrie, grupul format din cei 33 de specialiști desemnați de Ministerul Educației a avut o primă ședință în plen, online. La ea nu a participat, în realitate, toată lumea. De altfel, toate întâlnirile de grup s-au petrecut pe Google Meet. Conducerea le-a transmis că nu există fonduri nici măcar pentru o deplasare a tuturor membrilor la București. Uneori, online, se întâmpla ca unii membri să fie absenți, la volan, ori în timpul orelor de curs.

“Prima ședință a fost una de cunoaștere. S-a prezentat fiecare membru, a spus două vorbe, dacă a vrut, despre viziunea lui curriculară sau despre cum își imaginează că ar putea să arate programa și care sunt așteptările. Coordonatorii ne-au spus că vor urma alte ședințe, alte etape, un formular de colectare a unor informații mai aplicate.

Ați avut o anumită procedură de lucru?

Nu a existat nicio procedură. Au fost doar documentele tehnice de orientare, cum ar trebui să arate programa strict ca structură, fără să ne referim aici deloc la viziune sau la conținuturi, ci la un format standard, pentru toate disciplinele, un ghid, că trebuie să ai o notă de prezentare, legături cu planul-cadru, cum se scrie o competență din punct de vedere tehnic.

Cam câte ședințe au fost?

Ședințe în plen au fost două-trei. Dar apoi au fost ședințe pe subgrupuri.”, își începe relatarea unul dintre specialiștii grupului de lucru.

La începutul procesului, membrii grupului au completat niște chestionare online, în care răspundeau dacă sunt pentru un model unic sau hibrid de programă, dacă sunt pentru introducerea unor elemente de gramatică și alte chestiuni de bază care ar fi putut contura o viziune generală a fiecăruia.

“Niciodată nu a existat un feedback sau o prezentare a concluziei acestor chestionare.

Și n-ați știut niciodată unii de ceilalți, adică ce-a răspuns fiecare sau în ce procent a decis majoritatea?

Nu. Ni se prezentau doar sub formă de sinteze. Că viziunea majoritară a fost așa, că au fost unii care au considerat altfel. Mai vorbeam noi între noi, că eu am spus asta, eu am spus asta, dar să fie o prezentare, să zicem, semi-profesionistă, în care să știm că din cei 33, X au răspuns așa și Y așa, nu am avut în niciun moment. Noi n-am știut niciodată care a fost rezultatul acestui studiu. Ni s-a spus doar că majoritatea a optat pentru…și că s-a optat pentru un număr de domenii de conținut, care apoi au fost revizuite, nu știm de cine, când, cum.”, povestește un alt membru al grupului.

Ni s-a spus doar că așa a reieșit din formulare și că așa s-au înțeles coordonatorii, pe baza feedback-urilor.E posibil ca majoritatea să fi optat pentru asta, nu mă miră, deci nu cred neapărat că aici a fost o măsluire.

Cum ați fost anunțați de direcția istorico-literară? În ședință de plen? Care au fost reacțiile?

Decizia asta am primit-o pe grupul de WhatsApp. A mai fost apoi o ședință în care s-a spus câte ceva despre asta și am fost anunțați că o să primim un mail și că vor constitui subgrupuri de lucru.

După aceea ni s-a cerut să formulăm competențe generale, pornind de la domeniile de conținut propuse inițial, domenii care s-au modificat ulterior. Nu știm nici rezultatul acelor propuneri.

Și subgrupurile cum au fost stabilite, în funcție de ce?

Nu știm asta. Doar am fost anunțați în ce subgrup suntem.”

Specialiștii care s-au opus principiului ordonator al studierii literaturii au încercat ulterior să elaboreze niște conținuturi tematice, care să permită studierea mai multor texte, din epoci diferite, păstrând, totuși, criteriul cronologic decis de presupusa majoritate.

“Ce a rămas din propunerile acelor membri?

Nimic. Dar, ca să fie clar, acest nimic a devenit nimic foarte târziu. Adică înainte cu două zile de varianta publică.”

Cele mai mari tensiuni au apărut în subgrupul de literatură. După o perioadă de la înființarea grupului, în care nu s-a întâmplat nimic, specialiștii de la literatură au primit de la coordonatoarele subgrupului, un document deja scris.

“A apărut un document model, asumat de coordonatoarele acestui grup pentru clasa a IX-a. Acest document cuprindea strict istorie literară, literatura română veche, secolele XVI, XVII, XVIII. Foarte încărcat, incomparabil față de ce este acum oricum.”

Scrisoare de protest în interiorul grupului

Ulterior acestui moment, pe 22 octombrie, cu aproximativ o lună înainte de publicarea noii programe la clasa a IX-a, 6 membri ai grupului de lucru au înaintat o scrisoare conducerii, în văzul întregului grup. Aceștia își arătau dezacordul față de criteriul cronologic și propuneau o variantă de mijloc.

„Vă propunem abordarea modelul hibrid – în care temele și problematicile sunt lentile focalizatoare și în care cronologia are rol de coloană vertebrală structurală – un model care răspunde idealului educațional reflectat în profilul absolventului, componentă reglatoare a curriculumului național (aprobat prin OME nr,.6731/2023) și în recomandările UE privind competențele cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții. 

Mai mult, un astfel de model este mai potrivit pentru a face firească tranziția de la ciclul gimnazial la cel liceal și pentru a nu-i îndepărta definitiv pe elevi de literatură. O astfel de abordare ar păstra profunzimea culturală/istorică a studiului literar, generând flexibilitatea necesară pentru dezvoltarea competențelor-cheie, permițând atât dezvoltarea intelectuală a elevilor, cât și dezvoltarea lor personală. 

Mai exact, vă propunem o abordare tematică evolutivă, care menține conștiința diacroniei, dar nu o reproduce în maniera clasică, de tip cronologic-istoric și luarea în considerare a modelului curricular al dezvoltării personale, care, alături de modelul cultural și cel estetic ar conduce spre receptarea literaturii ca mijloc de înțelegere a lumii și a propriei existențe. 

În locul succesiunii tradiționale de perioade și autori, credem că explorarea de teme/problematici, de valori și de idei recurente în literatură, în oglindă între epoci, de la mituri ale începutului la reflecții asupra memoriei, identității sau libertății, este mai potrivită, asigurând atât continuitatea formării culturale, cât și relevanța pentru contextual contemporan. 

Suntem convinși că astfel am răspunde și unei realități pedagogice actuale: elevii de astăzi nu mai pot fi formați printr-o abordare pur istorică, începută cu cronicarii, cu literatura veche și continuată linear până în modernitate. Interesul și motivația lor se dezvoltă prin conexiuni semnificative cu propriile experiențe, prin dialogul dintre clasic și contemporan, prin raportarea la marile teme umane.” – fragment din scrisoarea semnată de 6 specialiști din interiorul grupului.

De asemenea, profesorii din preuniversitar, membri ai grupului, au atras atenția că gândită astfel, materia nu corespunde noilor planuri-cadru, care prevăd 3 ore pe săptămână la Limba și Literatură Română, trunchiul comun. Adică este atât de stufoasă încât nu poate fi acoperită. Unul dintre profesori a făcut o simulare și a reieșit că pentru predarea la minimum a întregii programe ar fi necesare 107 ore. În realitate, scăzând vacanțele, liberele legale, orele de evaluări și procentul de 25% care, potrivit legii, revine libertății profesorului de a face orele cum vrea el, ar avea disponibile doar 76 de ore.

La finalul scrisorii, semnatarii au anunțat că iau în calcul opțiunea de a se retrage din grup dacă direcția programei nu va fi schimbată.

După publicarea scrisorii pe grupul lărgit, a urmat o ședință în care autorii ei au fost dojeniți și li s-a pus în vedere că nu au voie să părăsească procesul de lucru.

“Ședința s-a desfășurat aproape două ore, doar pe subiectul scrisorii. Însă nu pe argumente împotriva a ceea ce era în scrisoare, ci pe emoții și reproșuri, vizavi de non-participarea noastră la echipă. Non-obediență. Că dacă s-a decis că aceasta este direcția, noi de ce vrem să facem notă separată? că nu se va schimba perspectiva, fiind asumată deja.

O coordonatoare a transmis și mesajul că membrii nu au voie să ne retragă. Pentru că este un ordin de ministru prin care am fost uniți, că suntem o echipă și că rezultatul va fi asumat de toată lumea, indiferent de cine și cât lucrează și ce viziune are fiecare.

Ulterior am aflat că nu a fost ordin de ministru, ci o notă a ministrului. În declarație se preciza că ne vom îndeplini sarcinile care ne-au fost atribuite de către coordonatorul științific, coordonatorii grupului de lucru, ceea ce cumva, refuzul de a mai lucra putea să fie interpretat ca refuzul de a îndeplini sarcinele care au fost trasate, mai ales că se făcea în referire și la măsuri administrative.

Adică vi se puteau aplica sancțiuni?

Nu se spunea direct, dar se sugera.”

Întrebat de Cultura la dubă dacă a știut de aceste tensiuni și de scrisoarea din interiorul grupului, ministrul Educației, Daniel David a declarat: “Știam, din informările generale cu privire la derularea procesului, că sunt discuții în mai multe comisii, dar nu am intrat în detalii, deoarece astfel de dezbateri reprezintă probleme interne ale comisiei.”

După momentul scrisorii, consultarea la nivel de grup și subgrupuri a continuat să fie de fațadă, mărturisesc cei cu care am stat de vorbă. Deși unii dintre profesorii din preuniversitar, dar și voci din mediul universitar au făcut eforturi să îmblânzează documentul conturat de coordonatoarele de la Litere din București, sugestiile lor au fost complet ignorate.

Mărturiile sunt confirmate de un al 3-lea membru al grupului: “În interiorul grupului de lucru, NU a existat niciodată un consens real în privința programei. Mai mulți membri au susținut și au continuat să susțină, până la capăt, necesitatea renunțării la criteriul cronologic sau a îmbinării lui cu cel tematic. Fără succes, desigur.

“Centrul” a dictat de la bun început perspectiva generală asupra programei, modelul de structurare, competențele generale și cele specifice, plus conținuturile. S-a decis că se merge pe criteriul diacronic, punct.

Am continuat să lucrăm având în minte viitorul elevilor, varianta inițială era cu adevărat îngrozitoare. Am încercat să salvăm ce se mai putea salva, că de ieșit oricum nu aveam voie să ieșim. Dar ce a ieșit în spațiul public nu a fost produsul grupului de literatură. S-a lucrat în subgrupuri, propunerile erau trimise către CENTRU și CENTRUL decidea. Cei considerați “disidenți” au lucrat pt celelalte clase. Dar e greu de anticipat cum vor arăta programele propuse de ei, după intervențiile “centrului”.

Cine era CENTRUL?

Coordonatoarele de la Litere București și reprezentanții Ministerului Educației.

“Ne răspundeau vă mulțumim pentru disponibilitate, vom analiza în grupul coordonatorilor și vom vedea. După care veneau din nou cu varianta lor.”, spune un alt profesor.

„Nu preluau nimic de la noi sau preluau ceva minor, de exemplu o formulare de activități de învățare, pe care ulterior o trunchiau. Adică noi propuneam o activitate de învățare într-un fel, ei o luau și o remodelau în asemenea fel încât devenea imposibil de lucrat cu ea.

De exemplul, jurnalul imersiv fusese propus la contexte, astfel încât un copil care învață care erau mentalitățile dintr-o epocă, cum trăiau oamenii, să poată să-și imagineze că e în nu știu ce an și i s-a întâmplat asta. Dar nu jurnalul boierului luminat sau ce au scris ele acolo. Jurnalul imersiv era în relație cu competența specifică, adică avea logică în asocierea respectivă.

Care-i treaba cu boierul luminat? Cum să te pui în pielea unui boier luminat? Ce-i ăla? Deci au luat exemple de activități de învățare și le-au reformulat fără să înțeleagă.

Dar aveau și niște argumente pentru direcția asta atât de strictă?

Un argument pe care l-am auzit era că după 20 de ani de programă actuală, în care analfabetismul funcțional a crescut, este momentul să încercăm și altceva.” spune un alt membru al grupului de lucru.

În realitate, premisa că din cauza programei de liceu există analfabetism funcțional este falsă. Analfabetismul funcțional se măsoară prin testele PISA, care se susțin la sfârșitul gimnaziului, nu la liceu.

Varianta finală a noii programe a ajuns la toți specialiștii din grupul de lucru cu două zile înainte de publicarea ei. Coordonatoarele nu au solicitat vreun consens și nu a existat vreo dezbatere a grupului, spun martorii cu care am stat de vorbă.

“Ni s-a prezentat și nu am mai avut nicio reacție pentru că era totul evident. Nu s-a supus la vot, adică hai să votăm cine e pentru, cine este împotriva. În grupul de literatură a mai fost un moment în care am încercat să impunem votul și ni s-a spus că nu mai e cazul să votăm nimic pentru că lucrurile s-au decis demult. Nu ne putem întoarce acum la vot.

Nouă ne-a fost clar că elevul lipsea din toată această poveste. Nu se discuta cum se va preda limba și literatura română. Ce-i vom învăța pe elevi să facă? Care este scopul acestei discipline de studiu, dincolo de acumularea de informație istorico-literară?

Profesoarele de la Litere din București se plângeau că studenții nu cunosc suficientă istorie literară și că nu reușesc în trei ani să-i orienteze suficient, încât să aibă reperele clare. Păi da’ nu-i treaba noastră ce puteți voi să faceți acolo. Noi lucrăm cu liceenii, inclusiv cu cei care intră cu note sub 5 la liceu.”

“A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru” , a declarat vineri seara, într-un interviu pentru Cultura la dubă, coordonatoarea Oana Fotache Dubălaru.

Din toamnă, noua programă școlară se va adresa în mod egal liceelor de elită, precum și liceelor tehnologice. Elevii care în mod normal intrau la școli profesionale cu medii de 2-3, vor fi cuprinși acum tot în programa de trunchi comun și vor studia, de asemenea, diacronic, literatura română, la fel ca studenții la Litere.

15 membri ai grupului de lucru fac parte și din Comisia Națională de Specialitate care dă aviz consultativ. Avizul a fost cerut joi, înaintea finalizării dezbaterii publice și implementării feedback-ului

Joi, cu o zi înainte de încheierea termenului legal dedicat dezbaterii publice, programa a fost trimisă Comisiei Naționale de Specialitate, spre avizare. Potrivit lui Radu Vancu, scriitor și profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității Lucian Blaga din Sibiu, 15 dintre membrii Comisiei de Specialitate sunt parte din grupul de lucru care a elaborat programa. Iar președinta comisiei este chiar coordonatoarea grupului, Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere din București. Adică mulți dintre cei care au elaborat programă sunt aceiași care o avizează.

“Ni s-a cerut acest aviz joi, individual, pe mail, nu am avut o ședință de plen în Comisia Națională, nu știm ce a votat majoritatea.”, spune un membru al CNS pentru Cultura la dubă.

Ministrul Daniel David reacționează astfel: “Nu știam de suprapuneri, am aflat recent și am cerut explicații unităților din minister. Comisiile sunt propuse de unități diferite, unele – Comisiile Naționale de Specialitate – cu rol mai general (printre care si de avizare), altele cu rol specific (ex. crearea programelor). Numirea lor s-a făcut diferit, prin decizie a secretarului de stat, respectiv ordin de ministru. De asemenea, am fost informat că astfel de suprapuneri există din trecut, nu este ceva recent, dar nu au fost considerate o problemă, în condițiile în care avizul este doar consultativ.”

Oana Fotache a declarat că va implementa anumite sugestii din dezbaterea publică, dar nu va schimba structura cronologică, pe care se vor baza cei 4 ani de liceu, nu doar clasa a IX-a.

“Asupra textului, la nivel de multe precizări, îmbunătățiri punctuale, clarificări, există toată deschiderea. Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică. Pentru că niște specialiști au lucrat, și-au exprimat punctul de vedere și a rezultat această programă.

Firește că ea e perfectibilă, de asta a și fost pusă în dezbatere publică trei săptămâni, am primit multe sugestii, am primit feedback, vom încorpora ceea ce nu contravine, totuși, construcției de ansamblu.”, a spus Oana Fotache. Decana nu a răspuns, până la ora publicării articolului, la acuzațiile aduse de colegii săi.

Ministrul Daniel David ar urma să ia săptămâna aceasta o decizie – dacă semnează noua programă sau o retrimite în lucru.

Între timp, câțiva specialiști sunt hotărâți să părăsească grupul și să nu mai continue lucrul la programele de a X-a, a XI-a și a XII-a, care ar trebui să fie gata în ianuarie 2026.

“Care este feeling-ul dumneavoastră după toată experiența? Vi se pare că a existat o direcție de la bun început?

Specialist 1: Da, evident.

Specialist 2: Și eu cred la fel. Pentru că dacă n-ar fi fost o direcție, cred că tot procesul ăsta ar fi fost mai democratic, adică s-ar fi prezentat rezultatele, s-ar fi discutat, ar fi existat un vot în cadrul grupului.

Nu există intenția de a modifica ceva. Și problema e că nici nu mai putem lucra în această formulă. Dacă eu am convingerea că e un lucru bun și că va aduce valoare educației, predării disciplinei, creșterii copiilor, ok, dacă nu, avem multe alte lucruri de făcut.

Specialist 1: Singura soluție este ca tot procesul să fie oprit, desființată această comisie și reluat totul de la zero. Altfel va fi dezastru.”

***

UPDATE: În urma publicării articolului Cultura la dubă, ministrul Educației a decis acordarea unei noi săptămâni de lucru pentru “flexibilizarea” structurii programei.

“Luând în calcul dezbaterile intense din spațiul public și în urma discuțiilor avute astăzi cu coordonatorul științific al grupului de lucru constituit pentru elaborarea programei la disciplina Limba și literatura română, ministrul Daniel David a decis, cu acordul coordonatorului acestui grup, extinderea cu o săptămână a perioadei alocate pentru integrarea și armonizarea unor sugestii importante exprimate de la momentul lansării în transparență. Acest interval suplimentar va fi folosit inclusiv pentru explorarea unor flexibilizări structurale ale programei.

Cu excepția acestei prelungiri exclusiv pentru disciplina Limba și literatura română, calendarul procesului de adoptare a noilor programe la liceu se desfășoară așa cum a fost anunțat inițial.”, a transmis Ministerul Educației.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Programa dictată: “Cineva de la București a hotărât draftul de la a IX-a. Totul ni s-a pus direct în față. S-a spus că membrii nu au voie să părăsească grupul. Singura soluție este ca tot procesul să fie oprit, desființată această comisie și reluat totul de la zero. Altfel va fi dezastru.” appeared first on Cultura la dubă.

“Literatura este făcută ca să fie citită, nu studiată. Se pare că am pierdut asta din vedere” – Liviu Papadima, teoretician, eseist, critic literar, profesor universitar

33 de specialiști (profesori universitatari, membri ai Academiei Române, reprezentanți ai Ministerului Educației și profesori de liceu) au elaborat noua programă școlară la Limba și Literatura Română, clasa a 9-a. Responsabilitatea lor este uriașă fiindcă ceea au așezat într-un document de doar 13 pagini va avea impact asupra viitoarelor generații de elevi, în următorii 10-15 ani.

Însă, ceea ce se dorea a fi o schimbare a fost considerat de către alți specialiști – profesori universitari, profesori de liceu, scriitori – dar și de către elevi, o întoarcere în urmă cu cel puțin 30 de ani.

Decizia grupului de lucru este ca literatura să fie studiată cronologic. Astfel că, la clasa a 9-a, când adolescenții abia descoperă gustul liceului și al libertății, vor fi nevoiți să studieze autori români de acum câteva secole, cum ar fi  Dinicu Golescu, Ion Neculce sau Ion Ghica.

Dispare studierea literaturii pe teme, așa cum era până acum – jocul, adolescența, iubirea. Dispare recomandarea de a citi doi autori din epoci diferite la aceeași temă.

Draftul noii programe a divizat filologii români în două tabere – pro și contro – iar ministrul Educației, Daniel David, cel care va trebui să semneze aprobarea noii programe, a ales un statut de observator, sub pretextul că lasă specialiștii să se exprime, urmând să ia apoi o decizie.

Un memoriu intitulat Nu programei de ieri pentru elevii de mâine, inițiat de Andrei Terian, teoretician român premiat peste hotare, a fost semnat până acum de peste 3000 de oameni, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, regizori de film, elevi de liceu, profesori.

Un contra-memoriu a apărut ulterior, la inițiativa lui Paul Cernat, Mircea Vasilescu și Cosmin Ciotloș, fiind semnat de alți 100 de oameni de litere, printre care Doina Ruști și Gabriela Adameșteanu.

Deși actul educațional ar trebui să aibă în centrul atenției elevii, aceștia au fost marii absenți ai puținelor dezbateri organizate la nivel instituțional. Nici grupul de lucru, nici ministerul, nici Academia Română nu au considerat necesar ca tinerii să aibă un cuvânt de spus.

Ieri a fost ultima zi dedicată dezbaterii publice pe această temă. După-amiaza, reprezentanți ai celor două tabere au fost invitați la Muzeul Național al Literaturii din București la o întâlnire privată, menită să-i concilieze și să aducă modificări benefice elevilor. În realitate, prea puține lucruri au putut fi negociate.

“Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică.”, a declarat pentru Cultura la dubă Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere din București și coordonatoarea grupului care a conceput programa.

***

Deși gândită ca o întâlnire între prieteni, așezați la cafea, dezbaterea de la Muzeul Literaturii din București a început printr-o separare. Profesorul Liviu Papadima, fost decan al Facultății de Litere și fost prorector al Universității București, Călin Andrei Mihăilescu, scriitor și profesor de literatură comparată și de filosofie la Universitatea din Ontario, Canada, și Florentina Sânmihăian, profesoară la Facultatea de Litere din București și autoare de manuale, s-au așezat de o parte a mesei.

Vizavi au stat criticul literar Paul Cernat, unul dintre susținătorii noii programe, Oana Fotache, decanul Facultății de Litere din București și coordonatorul științific al grupului de lucru care a scris noua programă, Magda Răduță, cadru universitar și membră a grupului de lucru, și Laura Dumitrescu – prodecană a Facultății de Litere.

Dacă primii trei profesori au insistat pe rolul programei, capacitățile reale ale profesorilor din România și nevoile elevilor de azi, de cealaltă parte, importanța așezării în timp a unei opere literare a părut a fi factorul determinant și nenegociabil.

La discuție au fost prezente și câteva profesoare de liceu, profesorul Nicolae I. Nicolae, autor de manuale, și Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii.

După prima oră de discuții, în fața unei evidente determinări de a păstra criteriul cronologic în programă, Ionela Neagoe, profesoară de română și directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr din București, unul dintre cele mai bune licee din țară, s-a ridicat de la masă și și-a anunțat plecarea. Contextul a fost acesta:

Laura Dumitrescu, prodecană Litere: “De ce e important să gândim acest raport între ceea ce se întâmplă în liceu și ceea ce se întâmplă la facultate?

Liviu Papadima: e complet irelevant, mă scuzați!

Laura Dumitrescu, prodecană Litere: Vă dau un exemplu, de fiecare dată întreb studenții din anul I (n.r. de la Litere) când a conceput Homer Iliada și Odiseea? Și am primit acest răspuns: a scris în secolul al 17-lea. Problema este că atunci când le semnalez că e o încadrare greșită și o eroare gravă, ei nu consideră că e o problemă.

De ce să conteze dacă a scris în Antichitate sau în secolul 17? Pentru că importanța factorului timp în raport cu ceea ce înseamnă literatura nu a fost suficient cultivată în acei patru ani de liceu. Iar eu petrec un an și jumătate, dacă nu doi, ca să-i învăț cât de importantă este contextualizarea. Sigur o să-mi spuneți, dar nu toți vin la facultate, nu toți o să devină filologi. Dar raportul acesta cu timpul trebuie să existe!

Există un pericol major atunci când credem că toate obiectele noastre culturale sunt coprezente nouă. Și există, pe de altă parte, un risc major dacă încurajăm lecturi de apropiere sau de identificare. Știți de ce? Pentru că democrația ne învață să acceptăm diversitatea. Și o instituție care se numește școală are responsabilitatea socială în formarea unor cetățeni, nu a unor participanți la un cerc de lectură.

În școală se formează un alt tip de profil, care nu este unic. Și nu cred că trebuie să infantilizăm această perspectivă.

Liviu Papadima: Poți să ne explici, dragă Laura, ce vrei să spui?

Ionela Neagoe, directoare Lazăr: Mă scuzați, eu o să mă retrag. Este clar că asta este direcția și că nu se va schimba nimic. În realitate, noi chiar uităm: copiii sunt altfel! Și hai să nu ne raportăm la liceele bune. Hai să mergem acolo unde ei silabisesc. Cum să-l faci să citească ceva care e departe de el? Cum?? Majoritatea este cea care silabisește. Atenție la ce vă spun, sunteți departe de realitate!

Ce vreau să înțelegeți este că noi ne străduim să inovăm, să facem altfel. Să ajungem mai aproape de ei. Au alte interese. E foarte clar. Hai ajungem cu cartea către ei, să citească, să-și dorească să afle. Așa îi îndepărtăm. Îi îndepărtăm!

Și vă mai spun, e multă materie! E foarte multă materie! Și în loc să-i apropiem, să facem să le fie mai ușor, noi îi îndepărtăm. Vor fi departe de toate astea! Va fi un eșec!”, a spus profesoara de liceu și a părăsit dezbaterea.

Profesorul Nicolae I. Nicolae, autor de manuale în anii 80-90, a subliniat că noua programă este greu de înțeles chiar și pentru un profesor.

Nicolae Nicolae: „Niște specialiști în pedagogie au creat un text de prețiozitate deosebită, rară, dar care a devenit jargon. Vă rog să mă iertați! Jargonul dumneavoastră, eu așa îl citesc, va fi imposibil de tradus la nivelul tuturor profesorilor, oricât de deștepți am fi noi. Nu se poate, trebuie tradus într-un fel!

Liviu Papadima: Literatura este făcută ca să fie citită, nu studiată. Se pare că am pierdut asta din vedere. (…) O programă se face pentru profesorii slabi sau mediocri. Profesorii buni știu ce să facă, indiferent de programă. Dar, mă iertați, în România sunt zeci de mii de profesori. Nu toți sunt foarte buni.

Călin Mihăilescu: Vă rog să ne spuneți – în ce măsură această programă poate fi rafistolată sau nu?

Oana Fotache: Într-o măsură în care, de pildă, s-a vorbit mult despre lipsa scriitoarelor. În epoca asta nu avem decât 3-4 nume. Dacă ăsta e un capăt de țară, se pot adăuga niște nume, de pildă m-am gândit la Maria Rosetti, care scrie cronica de teatru.

(n.r. Liviu Papadima râde)

Călin Mihăilescu: Oana, eu mă refer la lucruri majore.

Oana Fotache: Te referi la modificarea template-ului? Asta nu se poate. Este rezultatul unui grup, care a validat o programă și o comisie națională care a validat o programă. Asta nu decidem noi.

Călin Mihăilescu: Măcar în cadrul acestui template se poate ca libertatea profesorului să fie ghidată, dar nu dogmatic mânată?

Magda Răduță: Cred că se poate trece în nota de prezentare o astfel de informație, în care manualul poate să construiască de la text la context. De exemplu, de la Dacia Literară poți face o lecție despre cenzură.

Liviu Papadima: Magda, tu știi cum se aprobă manualele? Dacă respectă programa, conținutul ei, nu nota de fundamentare.

Magda Răduță: Un autor bun de manuale citește și nota de fundamentare.

Liviu Papadima: Un manual care nu respectă întocmai programa poate fi respins.”

În cele trei ore de discuții, profesorii care militau pentru renunțarea la studierea literaturii cronologic au realizat că nu este, de fapt, loc de negociere. Așa că au insistat ca măcar textul programei să asigure în scris o libertate a profesorului și păstrarea unor teme, ca în vechea programă, astfel încât ei să poată adăuga la ore și alte lecturi decât cele prevăzute acum.

Oana Fotache, coordonatoarea grupului de lucru: “A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru. (…) Vom încorpora ceea ce nu contravine construcției de ansamblu.”

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, acordat la finalul acestei dezbateri, decana Facultății de Litere și coordonatoarea grupului de lucru, Oana Fotache, afirmă clar că structura actuală nu va fi modificată, dar că unele recomadări vor fi luate în considerare.

„Doamna decan, în primul rând spuneți-ne, vă rog, cum și când a apărut ideea unei noi programe?

Ideea unei noi programe a apărut în 2020, în mandatul precedent a Ligiei Deca. Atunci a fost alcătuit un grup de lucru care nu s-a întrunit, de fapt niciodată, nu a început lucrul la programe, fiindcă el e condiționat de aprobarea noilor planuri cadru.

Cum știm, timp de cinci ani de zile, generația care a terminat deja liceul și acum anul întâi de facultate sau lucrează, a lucrat fără programe și fără manuale. A fost vorba de niște repere metodologice care s-au alcătuit an de an pentru a da niște conținuturi și niște indicații la clasă cu ce se va studia.

Abia în mandatul ministrului David s-a demarat mai întâi procesul de alcătuire și validarea planurilor cadru, după cum știm a fost o dezbatere publică astă-iarnă, consistentă, amplă, după care grupurile de lucru au fost actualizate la propunerile instituțiilor de profil, la propunerile inspectoratelor. Profesorii înțeleg că s-au înscris pentru asta, au fost selectați de niște comisii și avem o variantă modificată față de cea din 2020 a acestor grupuri de lucru.

Grupurile de lucru, prin forța lucrurilor, fiindcă au fost aprobate pe timpul verii, s-au întrunit la 1 septembrie. Iar noi am lucrat, având mai multe întâlniri și în plen și în formulă aceasta a subgrupurilor la care am recurs, de la 1 septembrie până când am predat programa, adică pe 25 noiembrie.

Cum s-a născut această direcție cronologică a studierii literaturii?

Mai întâi am făcut niște întâlniri de brainstorming, o analiză SWOT a programei, în care fiecare membru al grupului și-a exprimat preferința pentru un criteriu, și-a exprimat așteptările de la programă, analiza actualei programe, iar acest principiu cronologic a prevalat din răspunsurile care s-au primit la consultarea asta demarată în cadrul grupului.

În ce măsură reprezentanții Academiei Române din grupul de lucru au avut un cuvânt important de spus în acest sens?

Aș spune că n-au avut un cuvânt de spus în calitate de reprezentanți ai Academiei, ci de profesori, fiindcă e vorba de doi profesori din facultate, care au predat multă vreme în sistem universitar și care abia după pensionare au devenit membri ai Academiei. Au fost consultați, dar nu au impus nimic.

A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru. De aceea a și durat atât de mult elaborarea programei și nu a putut fi, din păcate, finalizat lucrul la clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a, deși s-a lucrat în paralel și la aceste clase.

Dar o programă, ca să fie încheiată cu tot ce presupune ea, cu acele activități de învățare, sugestii metodologice, cu competențele generale specifice, conținuturi, concepte, recomandări de autori, toate acestea au luat destul de mult timp. Sigur că nu va mai dura la fel de mult pentru finalizarea celorlalți ani, fiindcă deja cadrul general fiind stabilit, acum se va lucra la lista de conținuturi și la actualizare și extindere. Firește, activitățile de învățare, sugestiile vor suferi niște modificări, pentru că ele merg într-o progresie pe cei patru ani.

În ce măsură există deschiderea să reveniți asupra programei, asupra acestui draft după dezbaterile care au avut loc? Am auzit că la un moment dat ați spus da, există oarecare deschidere să revenim. De exemplu, să atingem această problemă că nu există autoare.

Da, eu chiar am toată deschiderea în sensul ăsta. Eu cred că există autoare în literatura română, ele își găsesc loc în această literatură, din păcate în secolele de început nu sunt atât de multe, din rațiune obiective ale epocii. Avem doar câteva nume pe care le putem invoca. Firește că prezența lor e mult mai consistentă începând chiar de la Junimea, de la Veronica Micle încolo.

Și ne propunem tocmai o reprezentativitate care este cea reală a autoarelor în literatura română. Și o prezență mult mai lărgită față de ce este acum, fiindcă doar Hortensia Papadat-Bengescu apărea la un moment dat în programa de evaluare, nu mai este nici Hortensia Papadar-Bengescu de câțiva ani.

Și revenind la întrebarea inițială, în ce măsură există deschidere să reveniți asupra textului?

Asupra textului, la nivel de multe precizări, îmbunătățiri punctuale, clarificări, există toată deschiderea. Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică. Pentru că niște specialiști au lucrat, și-au exprimat punctul de vedere și a rezultat această programă.

Firește că ea e perfectibilă, de asta a și fost pusă în dezbatere publică trei săptămâni, am primit multe sugestii, am primit feedback, vom încorpora ceea ce nu contravine, totuși, construcției de ansamblu.

S-a vorbit foarte mult în aceste zile despre interesul elevilor de azi, interesul adolescenților și de faptul că această programă, studiată cronologic, i-ar îndepărta de literatură, ei fiind atât de mult conectați la tehnologie, la AI, la tot ceea ce le este contemporan. În ce măsură ați luat în considerare acest profil al adolescentului de azi? În grupul de lucru au fost invitați și reprezentanți a elevilor sau ați avut la bază niște studii despre interesele adolescenților de azi?

Aceste studii mă tem că nu există decât la nivel de percepție a fiecăruia dintre noi, fiindcă nu avem statistici coerente și alcătuite profesionist. Există un profil pe care profesorii la clasă îl constată în realitate, al absolventului de gimnaziu, și un profil dezirabil al absolventului de liceu. Acesta nu trebuie să fie identic cu ceea ce există în realitate, ca personalitate și grupuri de interes. E ceea ce își propune să formeze liceul.

Deci noi vorbim de un profil care trebuie să aducă niște competențe acestor elevi. L-am avut în vedere de la bun început, chiar am pornit de la el, fiindcă scopul învățământului e să formeze niște cetățeni bine instruiți, care să înțeleagă ceea ce citesc, care să citească, sigur, și de plăcere, dar să citească și cărți, autori care să îi ajute să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, fiindcă literatura are această funcție cognitivă și de reprezentare a lumii.

Ei pot citi și chiar citesc și în afara orelor de școală.

Nu cred că ne dorim să citească doar la școală și doar ce se studiază la școală. Asta nu înseamnă că trebuie să studieze la școală doar ce le place să citească în timpul liber.”, a declarat Oana Fotache pentru Cultura la dubă.

Pe de altă parte, scriitorul și profesorul Călin Andrei Mihăilescu, critică implicarea Academiei Române în elaborarea acestei programe. Doi membri ai Academiei, Mircea Martin (n.r. 85 de ani), președintele secției de Filologie, și Rodica Zafiu (n.r. 67 de ani), membru corespondent al Academiei, au făcut parte din grupul de lucru. Iar președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, este unul dintre susținătorii ei.

“Academia Română nu are niciun drept să se implice în măsurile Ministerului Educației. Nu are acest drept. Faptul că Academia a spus că are dreptul ăsta nu e un drept constituțional. Și eu pot să spun că am dreptul să zic că sunt Mircea cel Bătrân. Dar faptul că ministerul Educației, prim-ministrul au acceptat lucrul ăsta este o slăbiciune umană, să spunem, nu știu de ce au făcut-o, interese politice și așa mai departe. Este un lucru blamabil pentru că, totuși, un element de autonomie trebuie să fie păstrat în învățământ.

Această legătură nesănătoasă între învățământ și Academie trebuie ruptă.

Care e vulnerabilitatea pe care o aduce Academia Română, așa cum arată ea astăzi?

E foarte mult de spus și e de spus de multă vreme ce se întâmplă acolo, unde sunt și oameni remarcabili, extraordinary. În același timp sunt 300 și ceva la o populație de 18 milioane.

În timp ce Academia Franceză a avut întotdeauna 40 de membri, în timp ce academiile din țările serioase au un număr limitat. Ce vedem la noi nu este cel mai curat peisaj din punct de vedere moral.  

În mod normal, academia unei țări este un for de cunoaștere, nu un for ideologic.

Putem să-i spunem altfel, dar academie nu este.”, a declarat Călin Mihăilescu pentru Cultura la dubă.

Consiliul Național al Elevilor: “O reformă autentică nu poate fi construită în spatele ușilor închise, ci doar prin dialog, colaborare și asumarea responsabilității comune pentru viitorul sistemului nostru educațional”

Consiliul Național al Elevilor a transmis zilele trecute un comunicat de presă în care a criticat noua programă și ignorarea nevoilor reale ale elevilor de azi. Liceenii cer Ministerului Educației:

• Elaborarea și adoptarea unor programe școlare cu adevărat orientate spre reformă, fundamentate pe principii pedagogice moderne și pe valorile europene ale educației, care să funcționeze ca instrumente vii și adaptabile pentru creșterea calității actului educațional, ci nu ca simple conținuturi necesare pe hârtie;

• Integrarea consecventă în noul curriculum a competențelor esențiale ale educației secolului XXI: gândirea critică, literația media, creativitatea, competențele socio-emoționale și capacitatea de argumentare, susținute prin acces real la literatură contemporană și resurse didactice relevante;
• Actualizarea profundă a conținuturilor, astfel încât programele să reflecte realitățile și provocările lumii în care trăim astăzi: tehnologie, etică digitală, fake news, identitate, diversitate culturală, funcționarea instituțiilor democratice și rolul comunicării în societatea actuală, în locul unei abordări exclusiv istorico-literare, cu relevanță limitată pentru profilul actual al elevului;
• Instituționalizarea unei consultări reale cu elevii în procesul de elaborare a noului curriculum, prin mecanisme clare și transparente.

Ministrul Educației, Daniel David, ar urma să semneze săptămâna viitoare ordinul prin care va aproba forma finală a programei pentru clasa a 9-a.

Programele la Limba și Literatura Română pentru clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a vor fi elaborate de același grup și au ca dată de finalizare ianuarie 2026.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Ultimele ore ale unei dezbateri eșuate. Programa la limba română, aproape de neclintit: “Este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică.” appeared first on Cultura la dubă.

În contextul apariției noii programe școlare la Limba și Literatura Română pentru clasa a lX-a, care nu mai cuprinde niciun autor în viață și nicio autoare, dar propune spre studiu autori precum Dinicu Golescu, Dimitrie Bolintineanu, Costache Negruzzi, Ion Ghica sau Mihail Kogălniceanu, pentru a arăta prăpastia care se creează între realitățile adolescenților de azi și autorii pe care trebuie să-i studieze, i-am cerut lui Chat GPT să imagineze două dialoguri între elevii de azi, de clasa a 9-a, în limbajul specific generației Z, și Ion Neculce, respectiv Dinicu Golescu, în limbajul specific lor.

Scenariul: Ion Neculce și Dinicu Golescu sunt profesori la clasa a lX-a și discută cu elevii, fiecare păstrând limbajul său cât mai autentic. Iată ce a ieșit:

Dialog: Ora de română cu profesorul Ion Neculce

“Prof. Ion Neculce:
Bună ziua să vă fie, dragilor. Astăzi voim a grăi despre scrierile mele, ce se cheamă „O samă de cuvinte”, în care am adunat întâmplări ce le-am văzut cu ochii mei ori le-am auzit de la oameni vechi și vrednici de crezare. Care dintre voi s-a îngrijit a citi?

Mara:
Dom’ prof, eu am citit. Și sincer… vibe-ul e ca un storytime. Adică povestiți fix ca cineva care dă „context” la lume.

Prof. Ion Neculce:
Fiică, eu n-am căutat a face podoabe ori a mă lăuda, ci numai a însemna, cu scrisoare smerită, cele petrecute întru vremile trecute, ca să rămâie spre știință celor ce vor veni după noi.

Radu:
Mie mi s-a părut că erați ca un fel de…nu știu cum să zic… un om care „dădea info” lumii. Gen toți ar fi vrut să știe ce se întâmpla la curte.

Prof. Ion Neculce:
Eu, dragul meu, n-am făcut altceva decât a spune adevărul, precum l-am aflat și l-am văzut, fără a adăuga ori a scădea. Adevărul este lumina vremilor.

Andreea:
Mi s-a părut super tare partea cu boierii și cu intrigile. E efectiv ca un serial cu plot twist-uri, gen.

Prof. Ion Neculce:
Așa s-au petrecut lucrurile, copile. Că la curțile domnești multe sunt schimbătoare, iar norocul omului, după cum știți, nu stă într-un loc. Am scris despre acestea ca să se învețe omul a cunoaște firea lumii.

Mara:
Și scrieți super clar, dom’ prof. Adică nu e deloc „greu” sau pompos. Apreciez că e straight to the point.

Prof. Ion Neculce:
Am socotit că scrisoarea trebuie să fie limpede, ca orice om, fie mare, fie mic, să poată pricepe. Căci scrierea încâlcită nu folosește nimănui.

Radu:
Dom’ prof, dacă trăiați acum… ați mai scrie același gen de chestii?

Prof. Ion Neculce:
Oriunde ar fi dus pronia pe om, datoria rămâne aceeași: să spuie drept ceea ce vede și aude, spre învățătura și pomenirea celorlalți. Așa este rostul scrisului.

Mara:
Respect, dom’ profesor. Asta e deep.

Prof. Ion Neculce:
Dragilor, pentru întâlnirea noastră ce va să vină, să-mi aduceți fiecare câte o însemnare, cum ați priceput voi lucrurile din „O samă de cuvinte”. Să fie scrisă cu mintea voastră, dar cu cuviință.

Elevii:
Da, dom’ prof, facem! Rezolvăm.

Prof. Ion Neculce:
Bine, dară. Să vă fie lucrul cu spor.”

Dinicu Golescu ar preda Limba Română elevilor de clasa a IX-a din București

“Prof. Golescu:
Dragii mei, astăzi vom vorbi despre rostul călătoriilor în formarea omului. Să-mi spuie cineva: ce folos găsiți voi în a vedea lumea?

Elev 1:
Sincer, dom’ profesor, mi se pare că te upgradează. Adică vezi chestii noi, oameni diferiți… îți mai „deschide mintea”. Nu știu cum să zic… e ca un level up. Adică pleci plebeu și te întorci mai pro, mai worldwide edition.

Prof. Golescu:
Un limbaj năstrujnic. Adicătelea, căci omul ce nu iese din hotarul casei sale rămâne, vorba ceea, ca într-o fereastră mică. Înțeleg că socotiți călătoria drept prilej de creștere.

Elev 2:
Da’ să știți că acum noi „călătorim” și online. Adică găsești tot ce vrei pe net… e ca un shortcut. Călătorim full HD 4K din pat. Practic, nici nu mai trebuie să ieșim din pijamale… am dat un scroll și gata, am fost în Tokyo.

Prof. Golescu:
Să nu vă amăgiți, tinere. Nimic nu poate ține locul lumii văzute cu ochii voștri.

Elev 3:
Da’ și cărțile, dom’ profesor… sunt un fel de VR, dar pe hârtie. Gen… te bagi în poveste și ești „teleportat”. Realitate mixtă, dar old-school.

Prof. Golescu:
Dacă aceasta e vorba ce-o folosiți voi azi… să fie. Un soi de „diligență a gândului”, pricep. Dar să nu credeți că ajunge. Întâlnirea cu lumea adevărată nu se poate înlocui cu nicio mașinărie.

Elev 4:
Corect, dar și cărțile sunt un fel de travel mode, nu? Adică intri în ele și te teleportezi în alt film.

Prof. Golescu:
Adevăr grăiești. Cartea bună este ca o punte ce te trece spre locuri și vremi ce altfel nu ni s-ar arăta. De aceea vă zic: citiți și nu încetați a vă mira.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Am întrebat Chat GPT cum ar arăta un dialog între Ion Neculce, Dinicu Golescu și generația Z appeared first on Cultura la dubă.

Dacă până acum la literatură era recomandată, printre clasici, studierea unor scriitori precum Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu, Simona Popescu sau Horia Roman Patapievici, aceștia au dispărut complet de pe lista autorilor recomandați în noua programă. Mai mult decât atât, pe noua listă nu se află nicio scriitoare.

***

Potrivit noii programe școalare, lista de autori recomandați la literatură este următoarea: Ion Neculce, Anton Pann, Dinicu Golescu, I. Codru-Drăgușanu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Radu Ionescu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici; Niccolò Machiavelli, Montesquieu, Molière, Alphonse de Lamartine, Stendhal.

Aceștia ar trebui studiați odată cu conceptele: basmul cult, basmul popular, biografia, comicul, contextul, cronica, cultura populară, cultura scrisă, identitatea individuală/colectivă, Iluminismul, instituția culturală, istoria națională, legenda istorică, legenda populară, literatura, memorialul de călătorie, mitul, nuvela realistă, nuvela romantică, oralitatea, portretul, premodern(itatea), Realismul, Renașterea, romanul, Romantismul, Școala Ardeleană, Umanismul.

Din grupul de lucru care a elaborat noua programă au făcut parte 33 de profesori și intelectuali – profesori de liceu, profesori universitari, membri ai Academiei Române (Rodica Zafiu, Mircea Martin), precum și reprezentanți ai Ministerului Educației. Lista autorilor este scrisă sub formă de recomandare, nu este obligatorie.

Tot în noua programă se arată că:

“La finalul fiecărui an școlar, se recomandă activități de sistematizare și de evaluare sumativă, în cadrul cărora elevii vor elabora proiecte cu tema „Oameni ai timpului lor”. Prin acestea, vor fi prezentate personalități definitorii pentru epoca respectivă, evidențiind evenimentele biografice esențiale care au influențat dezvoltarea culturii române/a societății românești. Elevii vor alege un autor dintre cei reprezentativi pentru epocile studiate, de exemplu, Dimitrie Cantemir, Ion Budai-Deleanu, Ion Heliade-Rădulescu, Nicolae Bălcescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale, Ion Creangă etc.”

Deși literatura română a dat și autoare importante, precum Nina Cassian, Angela Marinescu, Nora Iuga, Gabriela Adameșteanu sau Ana Blandiana, nici una dintre acestea nu se regăsește pe lista autorilor recomandați. Ana Blandiana e singurul nume care apare menționat scurt în noua programă, la capitolul „de ce scriu” – problematica scrisului și a responsabilității celui/celei care scrie (de ex., „Predoslovie adecă voroava cătră cititoriul” din Letopisețul de la Aron vodă încoace de Miron Costin; „Domnul Sarsailă autorul” de Ioan Heliade Rădulescu; fragmente din: scrisorile lui M. Blecher către Geo Bogza; fragmente Jurnal. 1935–1944, de Mihail Sebastian; Cititul și scrisul de Nicolae Manolescu; Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal 31 august 1988-12 decembrie 1989 de Ana Blandiana).

În nota de prezentare a noii programe, grupul de lucru susține că “în formarea intelectuală și culturală a elevilor de liceu, disciplina Limba și literatura română ocupă locul esențial prin capacitatea de a dezvolta înțelegerea fenomenelor lingvistice și literare într-un cadru cultural mai larg și în evoluția lor istorică. Totodată, disciplina cultivă conștiința identitară, dezvoltă gândirea critică și conferă atributele necesare raportării reflexive la societate și la lumea din jur.”

Lista de autori recomandați a fost mult simplificată față de programa anterioară, scrisă în 2009. Până acum, recomandarea era ca la fiecare temă să fie studiați doi autori din epoci diferite. Iată lista din vechea programă:

1. Ficţiunea literară

• pentru tema Adolescenţa: M. Eminescu, Fiind băiet păduri cutreieram; Ionel
  Teodoreanu, La Medeleni; Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop; o povestire
  de Radu Cosaşu din ciclul Supravieţuiri; J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară,
  Alain-Fournier, Cărarea pierdută, William Golding, Împăratul muştelor etc.
• pentru tema Joc şi joacă: Ion Creangă, Amintiri din copilărie; Nina Cassian, Poezii în
  limba spargă; Tudor Arghezi, Prefaţă la Ţara piticilor, Mircea Cărtărescu, Orbitor;
  Simona Popescu, Exuvii, J.W.Goethe, Poezie şi adevăr, Mark Twain, Tom Sawyer,
  Lewis Caroll, Alice în ţara minunilor, Italo Calvino, Baronul din copaci etc.
• pentru tema Familia: Ion Creangă, Amintiri din copilărie; Ioan Slavici, Mara, Duiliu
  Zamfirescu, Viaţa la ţară, Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de
  Bach, Marin Preda, Moromeţii; Fănuş Neagu, Vară buimacă, Honoré de Balzac,
  Moş Goriot, John Steinbeck, La răsărit de Eden etc.
• pentru tema Şcoala: C. Negruzzi, Cum am învăţat româneşte; Ion Ghica, Şcoala acum 50 de
  ani; I. L. Caragiale, Bacalaureat, Triumful talentului, Un pedagog de şcoală nouă; D. R.
  Popescu, Leul albastru; Ioan Groşan, Marea amărăciune; Radu Petrescu, Ocheanul întors,
  James Joyce, Portretul artistului în tinereţe, Branislav Nuşici, Anii de şcoală etc.
• pentru tema Iubirea: G. Galaction, De la noi la Cladova; G. Ibrăileanu, Adela; Mircea
  Eliade, Maitreyi; Radu Petrescu, Matei Iliescu; Mircea Cărtărescu, Travesti;
  Shakespeare, Romeo şi Julieta; poezii de M. Eminescu (Dorinţa, Floare albastră,
  Sara pe deal etc.), G. Coşbuc (Mânioasă, Nu te-ai priceput, Rea de plată etc.),
  Lucian Blaga (Nu-mi presimţi, Lumina raiului, Izvorul nopţii etc.), Tudor Arghezi
  (Creion, Morgenstimmung etc.), poezii de Ion Minulescu, Nichita Stănescu
  (Adolescenţi pe mare etc.), Mircea Cărtărescu (Când ai nevoie de dragoste, Poema
  chiuvetei, Mica elegie etc.), Cântarea cântărilor, William Shakespeare, Romeo şi
  Julieta, Octavio Paz, Dubla flacără etc.
  Limba şi literatura română – clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 14
• pentru tema Scene din viaţa de ieri şi de azi: Ion Ghica, O călătorie de la Bucureşti
  la Iaşi înainte de 1848; V. Alecsandri, Balta Albă, Istoria unui galbân; Ion Marin
  Sadoveanu, Sfârşit de veac în Bucureşti, G. Călinescu, Cartea nunţii; Gabriela
  Adameşteanu, Dimineaţa pierdută; Silviu Angelescu, Calpuzanii; proză scurtă de
  Mircea Nedelciu, Cristian Teodorescu; Victor Hugo, Mizerabilii, Honoré de Balzac,
  Iluzii pierdute, Jack London, Martin Eden etc.
• pentru tema Aventură, călătorie: Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte; Panait
  Istrati, Chira Chiralina; Jean Bart, Europolis; M. Sadoveanu, Zodia cancerului sau
  Vremea Ducăi-Vodă; Radu Tudoran, Toate pânzele sus; Miguel de Cervantes
  Saavedra, Don Quijote, Alexandre Dumas – tatăl, Cei trei muschetari; Herman
  Melville, Moby Dick, E. Hemingway, Bătrânul şi marea etc.
• pentru tema Lumi fantastice: Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis, I. L. Caragiale, La
  Hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Calul Dracului, Mircea Eliade, 12.000 de capete
  de vite; Ov. S. Crohmălniceanu, Istorii insolite; V. Voiculescu, Şarpele Aliodor;
  povestiri de Vladimir Colin (Broasca etc.), poezii de Leonid Dimov; Jules Verne,
  20.000 de leghe sub mări; H. G. Wells, Oul de cristal; Dino Buzzati, Secretul
  pădurii bătrâne; Michael Ende, Povestea fără sfârşit; Stanislaw Lem, Solaris etc.
• pentru tema Confruntări etice şi civice*: Ioan Slavici, Moara cu noroc; Liviu
  Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor; Augustin Buzura, Vocile nopţii; poezii de Ana
  Blandiana, Mircea Dinescu, Ileana Mălăncioiu; Milan Kundera, Gluma etc.
• pentru tema Personalităţi, exemple, modele*: Mănăstirea Argeşului; N. Bălcescu,
  Românii supt Mihai-Voievod Viteazul; M. Eminescu, Andrei Mureşanu; M.
  Sadoveanu, Fraţii Jderi; G. Călinescu, Bietul Ioanid; Eugene Ionesco, Regele
  moare; P. B. Shelley, Prometeu dezlănţuit etc.

1. Ficţiune şi realitate

• pentru tema Adolescenţa: un text despre psihologia adolescenţei; un fragment de
  jurnal intim (de exemplu, Titu Maiorescu etc); Mircea Eliade, Memorii; Simone de
  Beauvoir, Aventurile unei fete cuminţi etc.
• pentru tema Joc şi joacă: descrierea unui joc pentru calculator (text publicitar);
  funcţiile jocului (text ştiinţific); L. Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor; Goethe,
  Poezie şi adevăr; V. Nabokov, Vorbeşte, memorie! etc.
• pentru tema Familia: un text legislativ privitor la familie; un reportaj despre situaţii
  de familie; Marin Preda, Viaţa ca o pradă etc.
  Limba şi literatura română – clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 15
• pentru tema Şcoala: un discurs oratoric pe tema învăţământului (Maiorescu, Delavrancea
  etc.); un raport despre starea învăţământului; un fragment din legislaţia educaţională;
  Cătălin Bursaci, Prima carte, ultima carte; Radu Petrescu, Ocheanul întors etc.
• pentru tema Iubirea: un text ştiinţific despre psihologia adolescentului; o scrisoare
  de dragoste (Eminescu către Veronica Micle etc.); un eseu despre dragoste (Ortega y
  Gasset, Octavio Paz etc.), un fragment din Cântarea cântărilor, un fragment de
  jurnal sau de memorii etc.
• pentru tema Scene din viaţa de ieri şi de azi: un document de epocă; un text
  istoriografic; un fragment de memorii sau de jurnal; un text publicistic din trecut sau
  din actualitate etc.
• pentru tema Aventură, călătorie: un text documentar despre exploratori celebri; un
  itinerar de călătorie; un eseu despre călătorie (Octavian Paler, Ana Blandiana etc.);
  un reportaj despre un eveniment aventuros etc.
• pentru tema Lumi fantastice: un text ştiinţific despre fenomene “paranormale”; o
  mărturie despre extratereştri; un eseu despre fantastic etc.
• pentru tema Confruntări etice şi civice*: un text eseistic (N. Steinhardt, Jurnalul
  fericirii; Andrei Pleşu, Minima moralia; H. R. Patapievici, Cerul văzut prin lentilă
  etc.); un discurs oratoric laic (Delavrancea, Cicero, Shakespeare, Antoniu şi
  Cleopatra etc.) sau religios; o polemică jurnalistică pe probleme etice etc.
• pentru tema Personalităţi, exemple, modele*: un portret din G. Călinescu, Istoria
  literaturii române…; I. L. Caragiale, În Nirvana; M. Sadoveanu, Anii de ucenicie;
  un fragment de biografie sau de istorie romanţată etc.

1. Literatură şi alte arte: literatură şi cinematografie

• ecranizări după opere de Ion Creangă, Ioan Slavici, I. L. Caragiale, Liviu Rebreanu,
  Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Marin Preda, Geo Bogza, William Shakespeare,
  Franz Kafka, Stanislaw Lem ş.a.

Mircea Cărtărescu: “Întoarceți-vă la alfabetul chirilic, la curata limbă românească a lui Glad, Gelu și Menumorut!“

Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut și premiat autor român în viață, pe care mulți dintre noi l-am descoperit chiar în manualul de clasa a lX-a, a reacționat în această seară într-o postare ironică pe facebook:

“Au înnebunit moderniștii! Un comando de dadaiști și integraliști inconștienți au venit cu o nouă programă pentru clasa a noua de liceu, în care autori tineri și încă nevalidați de critică precum Ion Neculce, Ioan Codru Drăgușanu sau Dinicu Golescu, experimentaliști stricători de limbă, uzurpă locul cuvenit clasicilor venerați și iubiți de elevi, Pitarul Hristache, Macarie, Eftimie și Azarie, ca să enumerăm doar câțiva. Unde sunt faimoasele Pripeale? Unde e Palia de la Orăștie? Unde sunt Învățăturile lui Neagoe Basarab? În numele decenței și-al bunului simț, încetați cu aceste provocări! Întoarceți-vă la alfabetul chirilic, la curata limbă românească a lui Glad, Gelu și Menumorut! Lăsați-i pe triștii cronicari să se citească unii pe alții!”

Radu Vancu: “Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii & literatura veche sunt rețeta perfectă.”

“Până și pe vremea mea, acum o jumătate de mileniu, când eram în clasa a noua, cronicarii erau plictiseala absolută. Nimeni nu-i citea, atunci când îi citea, altfel decât cu silă ironică & exasperată.

Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii & literatura veche sunt rețeta perfectă. Vor crește convinși că literatura e o artă defunctă, care nu poate interesa pe nimeni care vrea să înțeleagă lumea contemporană, cu temele ei atât de pasionante: AI, străpungerile din științele minții & științele naturale, editarea genetică, încălzirea globală, singurătatea anxiogenă a rețelelor etc.

Clasa a noua era, pentru profesorul de română, cea mai permisivă: avea pentru un an libertatea de a le aduce copiilor scriitori contemporani, care să le arate că literatura e și despre toate temele contemporane, y compris cele enumerate mai sus (& multe altele pe lângă ele). Că ea vorbește hipnotic despre bucuriile & spaimele lumii contemporane.

Că literatura le poate fi un aliat în lumea asta nouă. Un aliat de la care pot învăța. Și care le poate aduce plăcere & bucurie, în cel puțin la fel de multă măsură ca și jocurile & rețelele.

Acum, posibilitatea asta s-a închis. O minte birocratică înfiorător de închisă face ca literatura să fie, pentru copiii noștri, ceva înfiorător de anacronic. Și de lipsit de orice relevanță. Și de separat de orice formă de plăcere.”, a reacționat și scriitorul Radu Vancu.

Liviu Papadima: “Trei decenii întoarcere din drum”

Liviu Papadima, profesor universitar la Facultatea de Litere din București și teoretician al literaturii române, scrie pe contributors.ro:

“Actualul proiect readuce, nu ezit să o spun, studiul literaturii în liceu cu trei decenii în urmă. Poate chiar cu mai mult.

Ce am citit în actualul proiect de programă seamănă foarte tare cu ce a trebuit eu să învăț ca licean la română, la mijlocul anilor ’70 din secolul trecut, sau cu ce am fost nevoit să predau, ca profesor stagiar, la începutul anilor ’80: pe o coloană vertebrală de istorie literară, agățate elemente de teoria genurilor și de biobibliografii ale ”celebrităților” culturii noastre. Asta, evident, începând cu clasa a IX-a, cea mai anostă dintre toate, o bună conductoare a mesajului ”Copii, băgați-vă mințile în cap! A început Liceul!”

Regret, nu am fost capabil nici la 15 ani și nu sunt în stare nici la 68 să îmi bag mințile în cap. Îmi repugnă în continuare credința că un model de ”școală bună” sunt liceele militare, în care adolescenții rebeli învață să își sugrume puseele anarhice pentru a îmbrăca cu onoare uniforma de soldat. Am un respect nețărmurit pentru oștenii antrenați să facă față pe câmpul de luptă, tocmai pentru ca datorită lor noi ceilalți, ”civilii”, să ne putem păstra libertățile de care suntem atașați.”

Programa școlară este pusă în dezbatere publică. Ea poate fi consultată AICI.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Niciun autor în viață nu a fost inclus în noua programă școlară la Limba și Literatura Română pentru clasa a lX-a. Sunt recomandați Dinicu Golescu, Neculce sau Ion Ghica appeared first on Cultura la dubă.

Volumul Patriot. Memorii, de Alexei Navalny, cuprinde memoriile tulburătoare ale celui mai important oponent al lui Vladimir Putin, ucis în februarie 2024 în una dintre coloniile penitenciare din nordul Rusiei, dincolo de Cercul Polar.

Ediția în limba română, publicată de Editura Litera, va apărea la sfârșitul lunii octombrie simultan cu cele peste 20 de ediții ale cărții din toată lumea, inclusiv în limbile engleză și rusă. În Statele Unite ale Americii interesul pentru carte este imens, mai ales în contextul alegerilor prezidențiale din acest an, Knopf Publishing anunțând un tiraj inițial de cel puțin 500 000 de exemplare. 

Alexei Navalny a început să scrie volumul Patriot la scurt timp după ce a fost la un pas de moarte în 2020, în urma unei otrăviri. Cartea cuprinde întreaga poveste a vieții sale: autorul își descrie tinerețea, chemarea pentru activism, căsnicia și familia, angajamentul pe care și l-a luat de a înfrunta o putere mondială care voia să-l amuțească cu orice preț și convingerea sa nestrămutată că schimbările se vor produce indiferent de cei care li se împotrivesc.

„Cartea aceasta este o mărturie atât a vieții lui Alexei, cât și a angajamentului său neclintit de a lupta împotriva dictaturii – o luptă pentru care a pus totul în joc, inclusiv propria viață. De-a lungul paginilor, cititorii vor ajunge să cunoască omul pe care l-am iubit nespus – un om de o integritate profundă și de un curaj ferm. Istorisirea drumului său îi va onora memoria și îi va inspira pe ceilalți să lupte pentru ceea ce e drept și să nu piardă din vedere valorile care contează cu adevărat.“— Iulia Navalnaia, soția lui Alexei Navalny

Volumul cuprinde o corespondență din închisoare ce n-a mai văzut lumina tiparului până acum, Navalny rememorează, printre multe alte aspecte, cariera sa politică, numeroasele încercări de asasinare a sa, viețile apropiaților săi și campania neobosită pe care el și echipa sa au purtat-o împotriva unui regim din ce în ce mai dictatorial.

„Nu vreau să renunț la țara mea și nici la ceea ce cred. Nu pot să trădez nici o variantă, nici pe una, nici pe cealaltă. Dacă convingerile tale valorează ceva, trebuie să ți le aperi. Și dacă este necesar, trebuie să faci unele sacrificii.“ – Alexei Navalny, 17 ianuarie 2024, una dintre ultimele postări pe Facebook.

Alexei Navalny avea 47 de ani. În urmă aproape 4 ani, el a fost otrăvit cu substanța Noviciok în timpul unei deplasări în orașul siberian Tomsk. Ulterior, acesta a fost recuperat în Germania și, după ce a demonstrat că oameni apropiați lui Putin au fost implicați în otrăvirea sa, s-a întors în Rusia, cu riscul de a fi ucis sau arestat.

A revenit în țara sa și a fost arestat încă din aeroport, în ianuarie 2021. A murit în 2024.

Alexei Navalny a fost un lider al opoziției ruse, politician, militant anticorupție și deținut politic, care a cucerit recunoașterea și respectul întregii lumi. Printre numeroasele distincții internaționale care i-au fost acordate se numără Premiul Saharov, Premiul anual al Parlamentului European pentru drepturile omului, Premiul pentru curaj al Summitului de la Geneva pentru drepturile omului și democrație și Premiul Dresda pentru pace. De asemenea, Navalnîi a apărut pe listele „Cele mai influente 100 de personalități“ și „Cele mai influente 25 de personalități de pe internet“ ale revistei Time.

Cartea este disponibilă la precomandă cu reducere și transport gratuit pe site-ul litera.ro.

The post Memoriile lui Alexei Navalny vor fi publicate în această toamnă la Editura Litera, simultan cu lansarea în toată lumea appeared first on Cultura la dubă.

Lansarea oficială va avea loc odată cu premiera în România a ultimului film regizat de Scorsese, Killers of the Flower Moon, pe 19 octombrie.

Mai jos vă prezentăm în premieră un fragment din volumul “Martin Scorsese. O călătorie”.

“Killers of the Flower Moon are la bază cartea de nonficțiune din 2017 a lui David Grann, despre uciderea cu premeditare a membrilor Națiunii Osage din anii 1920, când zăcămintele de petrol descoperite în ținuturile lor i-au făcut cei mai bogați oameni din lume.

MARTIN SCORSESE: E revoltător ce s-a întâmplat. E o nebunie. Răutate pură. Noi am lucrat cu oameni din comunitatea Osage, ca să spunem povestea așa cum se cuvine. E interesant că, în copilăria mea, între anii 1950 și 1954, existau câteva filme produse la Hollywood care încercau să fie de partea nativilor americani. Cu toate astea, din nefericire, personajele principale erau interpretate de actori albi.

Dar în Apașul lui Robert Aldrich, în Blestemul sângelui al lui Anthony Mann și în Broken Arrow al lui Delmer Daves, cu James Stewart, au existat mici încercări de a echilibra lucrurile. Și îmi amintesc acele filme. Bineînțeles că, în producția noastră, fiecare nativ american e interpretat de o persoană nativ americană, iar comunitatea Osage ocupă un rol important în film.

Ellen Lewis s-a ocupat de distribuție, împreună cu agentul nostru nativ de casting, Rene Hayes. Lucrez cu Ellen de când am făcut New York Stories, în 1989. E foarte bună.

De la apariția filmului Crimele din Mica Italie, în 1973, Martin Scorsese și Robert De Niro au colaborat la producții care astăzi sunt considerate filme clasice contemporane. De Niro va apărea în Killers of the Flower Moon, al zecelea film făcut împreună.

MARTIN SCORSESE: Bob mă cunoaște atât de bine, mă obligă să privesc lucrurile dintr-un anumit unghi. Îmi aduce ceva ce i-a plăcut lui și descopăr că și eu rezonez cu subiectul respectiv. Amândoi suntem interesați de firea umană, de psihologie, de emoție. Cu DiCaprio se întâmplă același lucru. Între Leo și mine e o diferență de vârstă de treizeci de ani și, cu toate astea, împărtășim aceeași curiozitate, iar asta ne însuflețește relația.

E foarte interesant ce face el [DiCaprio] în filmul ăsta nou, cu personajul pe care îl interpretează. M-a impresionat la momentul potrivit, când viața mea s-a schimbat, când mi-am dat seama că nu toate filmele mele trebuie să aibă intensitatea din Șoferul de taxi sau din Taurul furios. Până și Băieți buni are un umor pe care celelalte nu îl au.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, experimentezi viața în mod diferit. Dacă poți să fii în continuare artist – bun sau rău, nu contează –, trebuie să continui să analizezi ce vezi în jurul tău. Analiza asta se schimbă în funcție de felul în care tu te schimbi. Ce fel de persoană devii? Una mai închisă sau mai deschisă la interacțiuni sociale? Ce fel de artă produce această schimbare? Artă sau divertisment?

Leo, cu energia și curiozitatea lui, a fost o binecuvântare. O adevărată binecuvântare. M-a impresionat la momentul potrivit, chiar atunci când se petreceau toate acele schimbări.

Cu ani în urmă, De Niro m-a sunat când au jucat împreună în Viața lui Toby, în 1993. Mi-a spus: „Puștiul ăsta e foarte bun. Trebuie să lucrezi cu el într-o zi.“ Dar nu l-am întâlnit pe Leo până în 1999, când a venit pe platourile de filmare la Între viață și moarte. Acum lucrăm împreună de douăzeci de ani.

Scorsese și DiCaprio au lucrat împreună la șase filme: Bandele din New York (2002), Aviatorul (2004), Cârtița (2006), Insula Shutter (2010), Lupul de pe Wall Street (2013) și Killers of the Flower Moon (2022), care urmează să apară și în care joacă și Robert De Niro.

MARTIN SCORSESE: Killers of the Flower Moon e un film puternic, un film istoric, dar care devine foarte emoționant. E intens. Se încheie cu un dans al comunității Osage. La începutul filmărilor din Oklahoma, am fost martor la un dans ritualic, I’Lon Shka. N-am mai văzut niciodată ceva asemănător.

Dansatorii formează un cerc și dansează în jurul tobei, îmbrăcați în veșminte tradiționale. Și sunetele scoase de clopoțeii de la gleznele lor împreună cu sunetul tobelor – n-am mai auzit ceva asemănător. Și continuă să danseze zile întregi. Asta m-a inspirat să introduc în film un dans tradițional. Dar dansurile ritualice nu pot fi filmate; sunt sacre. Totuși, comunitatea Osage s-a oferit să danseze în jurul tobei ca la o sărbătoare comunitară, pentru finalul filmului.

Osage News, din 20 mai 2022, a scris că, pe parcursul filmărilor, dansul a fost interzis publicului și că doar actorii Osage din distribuție și membrii Osage ai echipei, împreună cu familiile și cu prietenii lor, au fost prezenți. Ziarul l-a citat pe Scorsese, care a declarat: „Mulțumesc pentru toată dragostea cu care ați lucrat la acest film. Vă apreciem. Apreciem comunitatea Osage și vă suntem foarte recunoscători pentru participare.“

Osage News a mai scris și că rețelele de socializare au fost luate cu asalt de fotografii pe care oamenii din comunitatea Osage le-au făcut cu Scorsese și cu alți membri ai echipei de producție, care au devenit apropiați ai comunității.

MARTIN SCORSESE: Ritualurile și credințele comunității Osage sunt extraordinare. Multe dintre personajele din film sunt și catolice. Mollie Burkhart (femeia din comunitatea Osage, protagonista poveștii) e catolică. Dar încercau să-și păstreze pe cât posibil credințele tradiționale. Acum, o tânără generație se reîntoarce la vechile rânduieli. Vezi asta din dans, iar o parte din conflictul interior al vechii generații e surprins în film.

[…]

MARTIN SCORSESE: O mare parte din ceea ce am învățat de-a lungul timpului i se datorează părintelui Principe. Prezența lui a fost foarte importantă în viața mea, așa cum a fost și prezența tatălui, a mamei și a tuturor celor din jurul meu – buni, răi sau neutri.

Am crescut într-o zonă destul de dură și am suferit mereu de astm sever, așa că n-am putut să fac parte cu adevărat din lumea aceea. Nu puteam să alerg sau să particip la sporturi de echipă. Întotdeauna am fost outsiderul. Iar dacă ești un outsider, ce poți să faci? Să încerci să-ți dai seama cine ești, ce înseamnă viața ta și ce e cu adevărat important pentru tine.

Am observat că valoarea vieții stă în ceilalți, în împărtășirea experiențelor tale cu alți oameni, prin intermediul artei narative. În cazul meu, s-a întâmplat prin intermediul cinematografiei, al filmelor.

N-am crescut într-un mediu care să încurajeze lectura. Iar acolo unde am crescut eu, oamenii nu-și permiteau să meargă la teatru, așa că totul se învârtea în jurul filmelor și al televizorului. Deci asta era lumea mea, străzile, discuțiile de familie. Familiile acelea! Cehoviene! Unele scoase, parcă, din paginile lui Seán O’Casey. Și gangsterii.

 Am crescut în mijlocul tuturor acestor lucruri și am văzut oameni care încercau împreună să păstreze buna-cuviință în familie, să te facă să înțelegi ce e cu adevărat important în viață. Și am vrut să împărtășesc această lume cu alți oameni.

Inițial, m-am gândit că aș putea face asta apucând calea religioasă, dar, pur și simplu, nu eram potrivit pentru preoție. Și totuși, voiam să împărtășesc ce însemnau pentru mine aceste experiențe interesante pe care le trăiam. Voiam să le exprim. Puteam oare să le pun pe ecran?

Prinsesem un moment când cinematografia ajunsese într-un punct mort. Când Hollywoodul ajunsese într-un punct mort.

Umbre, al lui John Cassavetes, și filme precum cele ale lui Shirley Clarke demonstrau că era posibil să faci un film narativ despre viața ta sau despre subiecte care de obicei nu erau abordate la Hollywood. Deci asta era ceva nou. Mi-l amintesc pe tata povestind tot felul de lucruri și adăugând: „Dar ei n-ar face niciodată un astfel de film.“ Și mi-am zis: „Dar dacă am face un astfel de film?“

Apoi l-am întâlnit pe Haig Manoogian, profesorul meu de la NYU. Bine, nu e ca și cum el mi-ar fi spus: „Apucă-te să faci un film despre încercarea de a duce un trai creștin cuviincios într-o lume condusă de gangsteri“, așa cum aveam să fac în Crimele din Mica Italie sau în alte filme. Nu mi-a spus asta, ci m-a ajutat să mă exprim prin intermediul filmului, cu ajutorul noului alfabet care fusese creat în cinematografie la sfârșitul anilor ’50, începutul anilor ’60.

Noul Val francez, italienii, britanicii, undergroundul american făceau praf ideea de cinematografie, apoi o reconstruiau. Așa că, într-un fel, mi-am găsit vocația prin intermediul cinematografiei. În câteva luni, voi împlini 80 de ani. Și e uimitor ce fel de filme am putut să fac. O parte dintre cele mai dificile momente prin care am trecut la începutul anilor ’80 sunt documentate în această carte.

Părinții mei m-au sprijinit întotdeauna în astfel de momente. Mama era mereu extraordinară, de o sinceritate dezarmantă. Când spunea ceva, știa să o facă cu umor. Tata era mult mai sever. Dar mama te făcea să mori de râs. Fiica mea, Francesca, seamănă mult cu mama; are un simț aparte al umorului.

Privind retrospectiv, tot părinții mei au fost cei care m-au influențat cel mai mult, împreună cu Haig Manoogian și cu părintele Principe. Datorită lor sunt cine sunt astăzi.”

Mary Pat Kelly este autoarea bestsellerului Galway Bay, prima parte din trilogia de ficțiune istorică, ce include și volumele Of Irish Blood și Irish Above All. A publicat, de asemenea, romanul Special Intentions, precum și cinci cărți de nonficțiune. Este scenarista și regizoarea filmului Proud, un lungmetraj cu Ossie Davis și Stephen Rea, precum și a unor documentare PBS, care s-au bucurat de numeroase premii. A lucrat la emisiunile Good Morning, America, a produs segmentul de scurtmetraje din cadrul emisiunii Saturday Night Live și a scris scenarii pentru Columbia și Paramount Pictures.

The post Martin Scorsese: “Pasiunea pe care am avut-o pentru religie a ajuns să se amestece cu filmul, iar acum, ca artist, sunt într-un fel și gangster și preot.” appeared first on Cultura la dubă.