Considerat unul dintre cei mai mari coregrafi ai lumii, dublu laureat al Premiilor Olivier, danezul Kim Brandstrup vine pentru prima dată în România cu un spectacol arătat în premieră la Festivalul de la Edinburgh, pe 20 august 2025.

“Breaking Bach” este o îmbinare între muzica lui Bach, interpretată de Orchestra of the Age of Enlightenment, și streetdance. Evenimentul va avea loc pe 11 septembrie, de la ora 17.00. Va fi, de altfel, pentru prima dată când niște dansatori de hip-hop vor dansa pe scena Ateneului Român.

Kim Brandstrup a colaborat cu companii de prestigiu mondial, precum The Royal Ballet, English National Ballet, Royal Danish Ballet, Rambert Dance Company, Birmingham Royal Ballet, English National Opera, Metropolitan Opera, Teatrul Scala din Milano. Kim este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți coregrafi narativi ai generației sale.

A acceptat să acorde primul său interviu pentru o publicație din România pentru Cultura la dubă.

***

Este prima dată când veniți la Festivalul Enescu?

Oh, da, este chiar prima dată când vin în România!

Știu că ați colaborat frecvent cu balerina română Alina Cojocaru în trecut. Puteți să ne spuneți ceva despre asta?

Da, sigur. Cu Alina am lucrat acum mulți ani. Cred că prima dată când am lucrat împreună a fost în 2006, când era foarte tânără. Ea tocmai intrase în compania Royal Ballet. Și de atunci, am tot lucrat de-a lungul anilor și a fost mereu o plăcere. Ea este una dintre acele rare balerine care doar crește și crește. Acum este matură, dar este în continuare cu totul deosebită, e o imensă plăcere să lucrez cu ea fiindcă e grozavă atât din punct de vedere tehnic, dramatic, dar și muzical.

Vreau să spun că ea pur și simplu trăiește muzica și emoția oricărei piese pe care o interpretează. Asta este atât de frumos la ea!

Ați auzit de Festivalul Enescu înainte de a primi invitația aici?

Nu știam de el înainte, dar după aceea, desigur, am citit multe lucruri bune suntem foarte încântați să venim, sunt destul de entuziasmat.

Iar noi suntem entuziasmați să vă vedem spectacolul. Am citit despre el, am văzut câteva videoclipuri pe YouTube, dar ne puteți spune mai multe despre Breaking Bach? Cum a fost creat acest proiect și ce ați vrut să arătați lumii prin asta?

Dintotdeauna, de când eram adolescent, am fost atras de Bach. Chiar când nu eram atât de interesat de muzica clasică, Bach a ajuns cumva direct la nucleul meu și am simțit muzica lui, m-am întrebat ce este asta? Și asta a rămas cu mine.

Când am început să coregrafiez, de mai multe ori am ales muzica lui. A fost foarte frumos, dar unele aspecte au fost foarte complexe din punct de vedere al vitezei și ritmului. Cele mai de succes piese ale mele au fost cele realizate prin piese solo, precum Suitele pentru violoncel sau Variațiile Goldberg în care, de fapt, ai doar un singur instrument.

Dar imediat ce ai toate straturile în instrumentație, devine atât de dens și se întâmplă atât de multe lucruri, și mi s-a părut foarte greu să găsesc un limbaj de dans care să se potrivească cu ele.

Și apoi am mers la New York și mi-am petrecut șase luni acolo lucrând cu câțiva dansatori de balet clasic, dansatori contemporani și dansatori de hip-hop despre ritm. Și am descoperit că această nouă generație are un simț incredibil al ritmului și al micro-ritmului. Vreau să spun că ei pot număra toate subdiviziunile din muzică, iar uneori simt că balerinii sunt puțin reticenți să numere. Dansatorilor de hip-hop le place să simtă cu totul Bach, totul se întâmplă atât de repede încât trebuie să fii conștient. Este puțin ca Stravinsky.

Deci cred că s-a potrivit viteza lui Bach cu aceşti copii tineri care aveau ceva unic.

Cum ați ales dansatorii?

Am organizat audiții. M-am uitat în jur. Este un dansator cu experiență în hip-hop, cu care am lucrat 15 ani, Tommy Franzen. Din când în când intram în contact cu el, pentru că el avea aceste aptitudini specifice.

Dar am avut audiții deschise. Piesa a fost comandată de Orchestra of the Age of Enlightenment, care este într-un program de rezidențiat la o școală din nordul Londrei, care are un departament de dans foarte, foarte bun.

În școală era destul de mulți dansatori de hip-hop. Așa că i-am examinat și am găsit cinci dintre ei care erau într-adevăr buni. Deci folosesc acei cinci, plus opt profesioniști pentru care am organizat audiții deschise.

Și ați avut premiera recent la Festivalul din Edinburgh. Am văzut un clip de acolo, cu spectatorii care se declarau fascinați la final. Ce fel de feedback ați primit personal?

Am avut premiera chiar acum o săptămână în Edinburgh. Oamenii au fost uimiți de dansatori și de viteza lor, de precizia ritmică. Am văzut cu toții mult Bach dansat de-a lungul timpului, sigur că poți improviza în acest sens, iar totul arată foarte bine.

Dar cred că acești dansatori chiar au știut și au reușit să incorporeze complet muzica. Și cred că oamenii au fost foarte impresionați de asta și de faptul pentru că este o generație care poate că nu este atât de obișnuită cu muzica clasică. Așa că a fost o întâlnire interesantă între cele două lumi.

Și la București va fi foarte special pentru că spectacolul va avea loc într-o sală de muzică, monument istoric, Ateneul Român. Iar contrastul dintre dansul de stradă și acest tip de loc va fi foarte interesant.

Credeți că această îmbinare a artelor, muzica clasică cu dansul contemporan va atrage un nou tip de public spre muzica clasică?

Întotdeauna spun că de îndată ce acești dansatori sau tineri înțeleg faptul că ritmul era înainte la fel de important ca oricare dintre muzica pe care o ascultă ei, cu atât mai ușor se vor conecta la Bach.

Noi numim spectacolul Breaking Bach, desigur, se referă la breakdance, dar și la spargerea unui cod. Pentru că uneori cred că, în orchestrare, linia melodică a viorilor poate aliena publicul mai tânăr.

În timp ce, dacă asculți într-adevăr violoncelul și asculți linia de bas, chiar auzi ce fac ele în relație unul cu celălalt, iar este cu adevărat provocator din punct de vedere ritmic.

Și cred că astfel poți deschide ușa către muzică, în profunzimea ei.

Ați învățat ceva de la dansatorii de breakdance?

Cu siguranță. Ei sunt cu 40 de ani mai tineri decât mine. Sunt preocupați de anumite aspecte. Am învățat, la fel cum au descoperit și ei, după cum am spus mai devreme, că dansatorii de dans clasic nu sunt interesați să analizeze cu adevărat muzica sau să o numere. Acești tipi au cerut să numere. Ei au vrut să știe absolut tot, unde stă atunci când intră, dacă așteaptă jumătate de bătaie. A trebuit să fiu foarte articulat în a le transmite ceea ce voiam să facem împreună, iar asta a fost minunat.

Deci, cu siguranță a fost o colaborare perfectă mine și dansatori și mine.

Vorbind puțin despre cariera dumneavoastră, de ce ați vrut să vă creați propria companie de dans și ce impact a avut asta asupra carierei dumneavoastră?

Ei bine, momentul în care am creat propria mea companie, acum ceva timp, care se numea Art Dance Company, acela a fost cu adevărat începutul carierei mele. A fost găsirea limbajului meu, într-un fel, și am avut foarte mult noroc în acel moment. Exista deja un grup de dansatori care au vrut să lucreze cu mine. Așa că era un sentiment de colegi, știi, eram de aceeași vârstă. Am lucrat împreună în primii 20 de ani.

Mă interesa foarte mult să găsim limbajul nostru în domeniu, eu am studiat filmul și eram interesat de povestire, iar la vremea respectivă erau lucruri pe care nu le regăseai la marile companii. Voiam să explorez asta, așa că m-am gândit că aș putea face asta cu compania mea. Deci am făcut asta timp de 20 de ani, iar apoi companiile de balet au început să fie interesate de ceea ce făceam, pentru că era legat de muzică și de povestirea narativă.

Și, deodată, ușa s-a deschis către balet, acolo am întâlnit-o și pe Alina Cojocaru și mulți alți dansatori fabuloși. Și mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ei, știi, în parte datorită muzicalității înnăscute a acelor mari dansatori.

Simțiți că în prezent baletul a început să se schimbe datorită dansului contemporan?

Simt asta foarte mult. Atunci când am început să lucrez cu companiile de balet, în anii ’90, trebuia să mă încadrez în niște limite, să le cer să facă ceea ce deja puteau să facă, ceea ce le era cunoscut.

Simt că în baletul ultimilor 15 ani companiile s-au schimbat într-adevăr și sunt dispuse să facă orice.

Credeți că puteți exprima mesaje politice prin dans?

Cred că există probabil modalități mai bune de a face lucrul ăsta. Vreau să spun că există o viață internă a corpului, iar asta este dincolo de cuvinte. În dans poți exprima tot ce nu poți spune prin cuvinte. Cred că aceasta este puterea dansului și a baletului.

Cred că există multe probleme politice care sunt foarte importante, dar cred ar trebui luptat mai bine pentru ele în alt mod. Nu cred că dansul este formatul ideal.

Dar, desigur, în ceea ce privește înțelegerea empatiei fizice, subtilitatea emoțională pe care o poți obține prin dans, ea este foarte puternică și are o imagine sau un mesaj foarte puternic.

***

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Celebrul coregraf Kim Brandstrup aduce Bach și hip-hop pe scena Ateneului, la Festivalul Enescu, în spectacolul “Breaking Bach” appeared first on Cultura la dubă.

Aici, Kool Herc a pus în practică tehnica “merry-go-round”, care consta în două copii ale unui disc, redate în același timp pe două pick-up-uri, astfel încât publicul să poată auzi aceeași parte a unei melodii de mai multe ori. Fragmentul care antrena mulțimea cel mai mult, numit “break,” repetat de mai multe ori de către DJ, a luat numele de breakbeat. Ușor de dedus că de aici s-a născut și breakdance. 

Contextul social este unul sumbru: sărăcie, violență, segregare a cartierelor defavorizate ale New-York-ului, găști. Din ruinele unui cartier, câțiva tineri au construit o mișcare culturală.

Un alt pionier, Afrika Bambaataa, a definit cele patru pietre de temelie ale mișcării Hip-Hop – DJ-ing, MC-ing, Breakdance, Graffiti. El include și un al cincilea element: ”having fun” – DJ-ul încurajează tinerii comunităților sărace ale New-York-ului să schimbe violența cu muzică. Înființează Universal Zulu Nation, care funcționează sub motto-ul “Peace, Love, Unity & Having fun.”

Al treilea pionier al Hip-Hop-ului este considerat Grandmaster Flash – cel care a perfecționat tehnica lui DJ Kool Herc, care a inovat tehnicile DJ-ing-ul. Mai multe despre el mai jos.

În primii ani, muzica Rap era rudimentară – instrumentale simpliste, care foloseau, de cele mai multe ori fără să ceară voie cuiva, părți din melodii disco, funk, etc. peste care MC-ul (Master of Ceremony / Mover of Crowds / Mic Checker) cânta niște rime simpliste prin care îl lăuda pe DJ, în primă fază, apoi pe sine. Versurile erau despre distracție, dans, simple. Primul hit al muzicii rap coincide cu primul album – Sugar Hill Gang. Rapper’s Delight a fost lansat pe undele radio în septembrie 1979 și a intrat rapid în heavy rotation. Anul următor a apărut și discul pe piață, marcând astfel, un fel de oficializare a muzicii rap.

Anii ’80 au marcat apariția multor artiști și trupe care încercau să reproducă succesul celor de la Sugar Hill Gang. Această paradigmă avea să se schimbe în 1982, când Grandmaster Flash and The Furious Five lanseasă The Message – marcând astfel un punct de cotitură în muzică. The Message a ieșit complet din rețeta versurilor simpliste și cu subiecte vesele sau laudative, în schimb vorbește despre societate, sărăcie, atinge chiar și tema integrității mentale. 

Atunci, ascultătorii au înțeles că este vorba despre mai mult decât doar un curent trecător și superficial. Muzica rap a început să fie luată în serios și de casele mari de discuri din Statele Unite ale Americii. 

Un an mai târziu, Run DMC a făcut o altă revoluție cu primul lor super-hit, It’s Like That. Până în acel moment, imaginea trupelor hip-hop era una a costumelor cu paiete, ștrasuri, inspirate din universul Disco. Trupele arătau mai degrabă ca The Village People decât ca ascultătorii lor. Run DMC a schimbat asta, afișându-se în pantaloni negri, jachete de piele, pălării Kangol și pantofi Adidas Superstar fără șireturi. Ascultătorii muzicii rap, deodată, au început să se regăsească în imagistica culturii hip-hop. Uniforma trupei Run DMC o puteau vedea pe stradă, chiar o puteau purta. Run DMC reprezintă superstarurile anilor 1980 în hip-hop. 

Oricât de bine ar fi sunat melodiile Run DMC, versurile încă erau relativ simple. Rakim a schimbat asta. În 1987, Eric-B & Rakim lansau albumul I ain’t no Joke, care urma să reprezinte încă un punct de cotitură. Versurile MC-ului Rakim erau complexe, avansate. Cuvintele din interiorul versurilor rimau între ele, versurile erau mai lungi, spuneau povești și incitau ascultătorul în același timp. 

Say indeed and I’ll proceed ’cause my man made a mix
If he bleed, he won’t need no Band-Aid to fix
His fingertips, so I rhyme until there’s no rhymes left
I hurry up, because the cut will make ’em bleed to death
But he’s kicking it ’cause it ain’t no half stepping
The party is live, the rhyme can’t be kept in-
Side of me, erupting just like a volcano

Eric B & Rakim – Eric B is President

În același timp, cultura hip-hop devenea un fenomen internațional. Un aport imens la această răspândire l-a avut trupa Beastie Boys, care, prin stilul neconvențional, apropiat de muzica punk, a popularizat muzica rap și în rândul tinerilor albi. Astfel, mass-media a început să vorbească în termeni laudativi despre muzica respectivă. Concertele lor din Europa, Asia și America de Sud, erau sold-out. 

Public Enemy a făcut ca această cultură să treacă dincolo de statutul de “mișcare”, făcând muzică cu mesaj politic. Mesajele lor anti-sistem, revoluționare, contribuie la imaginea complexă pe care această muzică a căpătat-o de-a lungul anilor.

Epoca de aur în hip-hop a început în 1988. Până în 1994, întreaga planetă a putut vedea apariția sau consacrarea unor nume precum Big Daddy Kane, Public Enemy, KRS One, NWA, 2Pac, The Notorious BIG, A Tribe Called Quest, De La Soul, Snoop Doggy Dogg, Gang Starr, etc.

Anii ‘90 sunt marcați de multe evenimente, majoritatea discografice, la care întreaga planetă a fost martoră, care au revoluționat felul în care percepem muzica. Urmează o listă:

• 2 Pac reprezintă un val imens care va zgudui lumea, de la discografia sa complexă, variată, aproape perfectă, la atitudinea de golan, la moartea lui în 1996, la doar 25 de ani.
• The Notorious BIG aka Biggie Smalls, care a arătat că poți să fii șarmant și dacă nu arăți bine, că muzica rap nu e doar pentru golani, că o melodie să placă atât femeilor cât și bărbaților. Versurile și delivery-ul complet originale și inteligente au marcat atât ascultătorii, cât și urmașii rapperi.
• Coasta de vest a Statelor Unite a popularizat Gangsta-Rap-ul prin NWA, Snoop Doggy Dogg, Bone Thugz n Harmony, etc. Brusc, New-York-ul a căzut pe un loc secundar în spatele G-Funk-ului specific coastei de vest. 
• Răspunsul New-York-ului a venit din Staten Island, prin Wu Tang Clan – o trupă cu 9 membri, cu un sound unic, special, agresiv, cu inspirații din filme cu Kung-Fu.

• Mișcarea de emancipare feminină în hip-hop începe odată cu lansarea piesei U.N.I.T.Y. de către Queen Latifah în 1993, o melodie concentrată în jurul lipsei de respect cu care se confruntă femeile în societate și în muzica rap. 

• Nas uimește cu albumul său de debut, Illmatic, în 1994.
• Jay-Z lansează primul lui album, Reasonable Doubt, în 1996.

• Conflictul Est-Vest s-a finalizat tragic, cu moartea celor mai importanți doi rapperi ai vremurilor: Tupac Shakur a murit în septembrie 1996, iar Notorious BIG în martie 1997.

• La sfârșitul anilor ‘90, toți ochii se îndreaptă asupra lui Eminem, care atrage atenția prin versurile controversate, dar și prin producția muzicală asigurată de Dr. Dre. Un an mai târziu, în 2000, iese pe piață The Marshall Mathers LP al lui Eminem, care îl va consacra pe poziții fruntașe în toate topurile, subiective sau obiective. Acesta va deveni cel mai bine vândut album rap din toate timpurile, iar Eminem cel mai de succes rapper – The Recording Industry Association of America (RIAA) certifică peste 227 milioane de unități vândute.
• Deja cultura hip-hop domină peisajul popular urban în toată lumea: filme, modă, afaceri, etc.

În 2003 apare albumul de debut al lui 50 Cent – Get Rich or Die Tryin, care a luat cu asalt lumea. Anul acela, mega-hit-ul In The Club putea fi auzit peste tot, la orice moment. 

Kanye West face valuri importante cu primul său album, The College Dropout în 2004. 

Deja sub-genurile muzicii rap sunt din ce în ce mai clare: există rap comercial, mumble-rap, gangsta-rap, conscious rap, emo-rap, etc.

Câțiva au reușit să treacă peste aceste limitări și să împace mai multe categorii de ascultători: Jay-Z, Eminem, Kanye West, etc.

Până la sfârșitul deceniului, hip-hop-ul trece printr-o perioadă flashy, colorată, a hit-urilor, o perioadă dominată de un sound ușor digerabil, influențe RnB, etc.

Următoarea revoluție nu este una bruscă. Treptat, cimentându-și pozițiile, Trio-ul Drake, J-Cole, Kendrick Lamar domină al doilea deceniu al secolului XXI. Versuri inteligente, instrumentale provocatoare, albume conceptuale, toate combinate cu turnee sold-out și concerte spectaculoase. 

Pe de altă parte, o altă mișcare imposibil de ignorat este trap-ul, care indiferent de controversele pe care le naște acum, are la rândul său un public numeros, tânăr, ușor de influențat. La fel de tineri erau și primii oameni care mergeau la primele petreceri hip-hop, acum 50 de ani. Așa că nu știm încotro va duce și acest fenomen.

Cert este că hip-hopul e o muzică în continuă dezvoltare și extindere, un organism viu care se arată în diverse forme, unele bune, altele mai puțin bune.

Ceea ce a început ca o mișcare de stradă a devenit o cultură iubită la nivel mondial, în care numeroase generații s-au regăsit. În cel mai rău caz, poate fi privită ca o afacere. În cel mai bun caz, o formă de artă. Hip-Hop-ul nu a inventat nimic, de fapt. A re-inventat, în schimb, cultura populară.

The post 50 de ani de Hip-Hop: de pe stradă în mainstream appeared first on Cultura la dubă.

Pasionații de hip-hop, arte vizuale,  actorie,  dans sau scriere creativă, interesați să învețe mai multe lucruri despre pasiunile lor de la specialiști în domeniu și din experiențele altor tineri de vârste apropiate, sunt invitați să participe la o serie de ateliere creative.

Tinerii interesați sunt rugați să trimită un material video, o ilustrație sau un text care să conțină o scurtă prezentare și o modalitate de exprimare a LIBERTĂȚII prin arta care îi pasionează.

Dezvoltarea abilităților artistice sub îndrumarea unor profesioniști, includerea într-un portofoliu alături de 750 de artiști internaționali ori posibilitatea de a lucra cu tineri din alte țări europene, se numără printre oportunitățile oferite în cadrul proiectului.

Mai mult, participanții pot fi selecționați, la finalul atelierelor creative, pentru a face parte dintr-un performance coordonat de regizorul Bobi Pricop, care va fi produs de Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu în perioada 8-17 iulie 2021 și va fi prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în perioada 20-29 august 2021.

Mentori workshop-uri:

AFO | hip-hop

Alexandru Cînean | arte vizuale

Simona Dabija | actorie / dans

Ștefan Baghiu și Kali Ágnes | scriere creativă

Amalia Precup, Marketing manager Promenada Sibiu & Shopping City Sibiu | personal branding

Atelierele creative vor avea loc în perioada 28 iunie – 7 iulie, iar înscrierea este gratuită. Programul acestora va fi comunicat ulterior înscrierii. Materialele pot fi trimise până la data de 3 mai 2021, pe adresa tnrs@sibfest.ro.

LIBERTY

Într-o perioadă de schimbări semnificative pentru Europa și Uniunea Europeană care se confruntă cu migrația substanțială a populației și în acelasi timp cu problema refugiaților care ajung în Europa, coeziuniea comunității afectată de amenințarea teroristă și implicațiile BREXIT (precum și alte schimbări structurale posibile ale UE) – parteneriatul „LIBERTY” este bazat pe colaborări mai vechi între instituții culturale europene, se concentrează asupra viziunii tinerilor și asupra impactului pozitiv al integrării creative prin artă și cultură, contribuind la crearea unui nou sentiment de identitate și loc (ambele la nivel local și la nivel european).

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este implicat în proiectul „LIBERTY”, finanțat prin Programul Europa Creativă, alături de organizații culturale precum: Explora – Roma (Italia), CESIE – Palermo (Italia), Hamburg Altonale – Hamburg (Germania), ArtReach –Leicester (Marea Britanie), Centre for Youth Culture-Pionirski Dom – Ljubljana (Slovenia), Trafo House of Contemporary Arts – Budapesta (Ungaria), Aalborg Karneval – Aalborg (Danemarca), Centre E8 – Belgrad (Serbia), CNC Danse – Nathalie Cornille Company – Wambechies (Franța), European Educational Exchanges – Youth for Understanding – Bruxelles (Belgia), Den Selvejende Institution Swinging Europe – Herning (Danemarca), în perioada 2019- 2023.

The post Tinerii pasionați de hip-hop, arte vizuale, actorie, dans sau scriere creativă, sunt invitați să participe la un proiect inedit al Teatrului Radu Stanca appeared first on Cultura la dubă.

Felul în care ascultăm muzică s-a schimbat și se schimbă constant. Sigur, avem discuri de vinyl, pick-up-ul arată bine în casă, în bibliotecă, ne simțim bine când alegem un disc pe care să îl ascultăm la cină.

Însă, serviciile de streaming sunt principalele surse de muzică. Apple Music și Spotify au niște motorașe semi-inteligente care ne înțeleg gusturile și ne generează sugestii de muzică nouă constant.

Mai mult, aproape toată muzica e lansată concomitent și pe youtube, pentru cei care sunt încă ok cu cele 9000 de reclame dinaintea fiecărui clip pe care dai click.

Noi am strâns o listă a albumelor apărute în 2020, care credeam că ar putea să placă unora dintre voi.

Jessie Ware – What’s Your Pleasure?

Acesta e un album pentru cine crede că muzica disco nu a murit, e încă vie și poți să o asculți fără să pari nostalgic. De fapt, e un album electro-funk, dar să nu ne pierdem în detalii. Îți dă o stare bună, pozitivă, te face să dai din cap și, cine știe, poate chiar să te ridici de la laptop și să dai un pic din șolduri.

Melodia care te convinge: Ooh La La

Bob Dylan – Rough And Rowdy Ways

Bob Dylan uneori lansează o melodie de 17 minute cu o multitudine de referințe istorice și populare, plină de melancolie și de ciudățeniile specifice. Asta este în regulă, nu ar fi normală o lume în care Bob Dylan nu se comportă anormal. Într-un fel ciudat, nu pare un album al unui cântăreț bătrân. Mai degrabă, pare un album contemplativ și melancolic, foarte bun, de altfel.

Melodia care te convinge: Black Rider

Perfume Genius – Set My Heart on Fire Immediately

E un fel de album de poezie contemporană pusă pe muzică. De obicei, asta nu e o rețetă de reușită, dar în cazul acesta, muzica sună foarte bine. Aduce aminte de Procol Harum, Blonde Redhead și puțin Radiohead presărat în compoziție. E o senzație simpatică să deduci influențele unui artist, mai ales când îți plac acele influențe.

Melodia care te convinge: Jason

Jay Electronica – A Written Testimony și Act II: The Patents of Nobility (The Turn)

De ce două albume? Fiindcă sunt conectate și infinit mai relevante ascultate împreună. Primul e lansat la începutul anului și sună excelent, ridicându-se la așteptările fanilor care, într-adevăr, așteaptă un album de la Jay Electronica din 2007.

Al doilea album are o poveste interesantă, care implică un tracklist publicat în urmă cu 7 ani, toate piesele leak-uite pe internet cu o zi înaintea lansării surpriză, condiționată tocmai de acel leak. Jay Electronica e unul din acei artiști învăluiți în mister, fără cont de instagram sau vreo activitate foarte publică, cu un fan-base nu foarte mare, dar foarte loial.

Asemenea lui MF DOOM, Jay Electronica e un rapper apreciat de foarte mulți alți rapperi. Pe bună dreptate, fiindcă cele două albume sunt impecabile, de la instrumentale până la strofele lui Jay-Z pe multe din melodii.

Melodia care te convinge: Shiny Suit Theory

Oneohtrix Point Never – Magic Oneohtrix Point Never

Muzică electronică. Sau electro-pop. O multitudine de sunete arajnate în așa fel încât, fără niciun alt stimul, imaginația începe să se plimbe prin spații diverse. Sunt interesante albumele acestea, nu neapărat toate, însă unele îți dau impresia că nu au nimic accidental în ele, parcă trădează inteligența artistului. E de ascultat, fără îndoială.

Melodia care te convinge: Auto & Allo

Tame Impala – The Slow Rush

Al patrulea album al trupei formată dintr-un singur membru – Kevin Parker. Aproape toată muzica semnată Tame Impala are acel ceva special, unic, care se potrivește și într-un road-trip și în căști, cu atenția îndreptată pe deplin muzicii. O sumedenie de influențe se întrepătrund, uneori în piese perfecte, alteori pur și simplu într-o stare pe care ți-o dă muzica aceasta, inexplicabilă. Recomandarea noastră e o pereche de căști bune pentru albumul acesta, sau un road-trip până la mare și înapoi, pentru a aprecia albumul în totalitate.

Melodia care te convinge: Posthumous Forgiveness

Paul McCartney – McCartney III

Da – a mai scos un album. McCartney III apare la 50 de ani de la primul McCartney și la 40 de ani de la McCartney II. Încă o surpriză plăcută de la un veteran al muzicii. Albumul sună surprinzător de fresh, atipic pentru Paul McCartney, care ne-a obișnuit în ultimii ani cu muzică simplistă, lipsită parcă de coloană vertebrală. Sigur, merită ascultat orice album al lui Paul McCartney cel puțin o dată, pentru a îți forma propria părere. Cine știe – poate îți găsești următoarea obsesie muzicală. Dacă există muzicieni în stare să ne creeze astfel de obsesii, Sir Paul McCartney sigur e unul dintre ei.

Melodia care te convinge: Slidin’

The post Albume din 2020 pe care merită să le asculți appeared first on Cultura la dubă.

Contextul:

Se încheie ceea ce mulți numesc “The Golden Age of Hip-Hop” – a doua parte a anilor ’80, dominată de Big Daddy Kane, Rakim, Run DMC, KRS One, Public Enemy. Fanii genului sunt în căutarea unui sunet nou. 2Pac domina urechile ascultătorilor cu două albume, Dr. Dre tocmai lansase The Chronic.

Staten Island – al cincilea cartier al New York-ului, cu o rată a criminalității ridicată și un nivel al sărăciei dezolant – considerat cartierul uitat al New York-ului, în plină epidemie de crack cocaine, a reprezentat spațiul în care s-a născut trupa. Logo-ul lor a devenit unul dintre cele mai ușor de recunoscut din lume.

La lansarea albumului, trupa avea deja un “single”. Ghilimelele se datorează sound-ului opus unui single standard al vremurilor. Protect Ya Neck suna ca și cum fusese înregistrat într-un lift în funcțiune dintr-un bloc vechi. Hype-ul pentru Wu-Tang era foarte mare.

Mastermind-ul trupei și, implicit a albumului este RZA, care a produs instrumentalele tuturor pieselor de pe album și a mixat întregul proiect. RZA a atras alături de el pe GZA, Ol’ Dirty Bastard, Method Man, Raekwon, Ghostface Killah, Inspectah Deck, U-God, Masta Killa, Cappadonna și a creionat un plan în care fiecare membru al trupei poate să semneze contract cu orice casă de discuri dar trupa va rămâne mereu prioritară.

Astfel, albumul e variat în ce privește versurile și vocile rapperilor. Unitatea e dată de sound-ul original al instrumentalelor lui RZA, inspirate de lumea filmelor cu Kung-Fu. Într-un fel, ei au popularizat conceptul de street-rap.

TOT ce a apărut în sfera muzicii rap, mai ales în New York, de la Wu-Tang până în prezent, a fost influențat într-o oarecare măsură de ei.

Brand-ul Wu Wear a devenit instant extrem de popular în toată lumea. Fiecare membru al trupei are cel puțin încă două porecle pe lângă numele de scenă (Ghostdini, The Chef, The Rebel INS, Golden Arms, The Genius, The Abbot, etc.). Pentru o înțelegere mai bună a cât de importantă e partea aceasta, un fan a făcut un site “Wu Tang name generator” pe care Donald Glover l-a folosit în traseul lui spre a deveni Childish Gambino.

Concluzia:

Cultura Hip-Hop poate fi împărțită în doua ere: Înainte de Wu-Tang și după Wu-Tang. Nu doar în ceea ce privește muzica.

The post 27 de ani de la lansarea primului album Wu-Tang Clan. Schimbarea la față a culturii hip-hop appeared first on Cultura la dubă.

Mândria – caracteristica principală a personajului Kanye West. Cineva a spus că singurul lucru mai puternic decât mândria unui bărbat e dragostea unei mame. Copilul Kanye West s-a bucurat de iubirea mamei lui din momentul nașterii lui până în momentul morții ei. Mândria lui Kanye nu și-a modificat niciodată traiectoria ascendentă. Chiar și acum, când ni se arată un supus al Domnului și un soldat al lui Iisus, Kanye o face plin de mândrie.

În mod normal, o conversație despre un album rap (sau gospel?) implică o doză mai mică de note personale și o doză mai mare de note artistice, tehnice, sociale, etc. În mod normal. Dar nimic nu e normal când vorbim de Kanye West.

În cultura hip hop, schimbările nu sunt foarte bine primite. În cel mai bun caz (Snoop Dogg), sunt ignorate, urmând ca artistul să revină la gangsta-rap. La Kanye, orice schimbare a fost criticată global. Kanye L-a făcut pe Iisus să meargă așa că nu va ajunge niciodată în iad. “Jesus Walks” a revoluționat muzica anilor 2000. După aceea, Kanye a avut un moment de sinceritate în 2013, cu piesa “I am god”. Acum, după albumul “Life of Pablo”, pe care Kanye îl numește un album gospel cu multe înjurături, “Jesus is King” are foarte mult cor, prea puțin din instrumentalele geniale ale lui Kanye West, un ocean de versuri mediocre.

Mediocritatea – o altă caracteristică a lui Kanye West, în ceea ce privește versurile. Atunci când a început să scoată albume, încă era important ca un rapper să aibă versuri cel puțin interesante. El a fost mereu mediocru la capitolul acesta. Inteligența lui l-a făcut, însă, să își dea seama de asta (avându-l pe Jay Z ca termen de comparație) și a găsit tot felul de “păcăleli” care să ne facă să ignorăm mediocritatea versurilor lui: a fost mai mereu amuzant și s-a ascuns în spatele sclipiciului instrumentalelor sale.

În intenția de a își promova albumul, Kanye West a dat câteva interviuri în care limbajul lui e ciudat, semi-incoerent, captivant, scăldat în grandomanie. E ciudat să îl vezi vorbind mândru despre realizările lui din trecut cu aceeași grandomanie pe care o arată Donald Trump. Mai ales în contextul promovării unui album în care spune că e un soldat al lui Iisus.

Albumul e mediocru ca album rap. Ca album gospel la fel. Nu îmi dau seama ce fel de muzică e, de fapt. Îmi place să îl văd pe Kanye West ca pe un geniu contemporan cu viziuni clare asupra impactului pe care îl va avea asupra lumii. De multe ori are momente în care arată doar ca un infatuat ciudat dar uneori, foarte rar, parcă e ceva genial la Kanye West.

Albumul “Jesus is King” nu e important ca album de sine-stătător. E important pentru impactul pe care continuă să îl aibă Kanye West asupra planetei.

“Dacă nu vă place, nu contează. Am fost omorât de atâtea ori…”

Kanye West

The post Kanye West are un album nou – și ce dacă? appeared first on Cultura la dubă.