Consiliul Local Focșani, la inițiativa primarului PSD Cristi Valentin Misăilă, a votat azi, în regim de urgență, desființarea trupei de actori a Teatrului Municipal “Maior Gh. Pastia” din Focșani, prin reorganizarea instituției, din teatru de repertoriu în teatru de proiecte. Astfel, 20 de posturi ale teatrului vor fi desființate.

Desființarea trupei de actori a început, în realitate, acum aproximativ 15 ani, spun artiștii focșăneni cu care am stat de vorbă. Treptat, primăria a renunțat la posturi până când, în prezent, mai erau angajați doar 4 actori: Adrian Damian, Adrian Rădulescu, Cristiana Cristian și Roxana Lupu, care câștigase recent un proces împotriva primăriei, după ce fusese concediată abuziv.

Teatrul Municipal din Focșani este condus de mai bine de un an de interimarul Constantin Mîndrilă, condamnat penal în 2020 pentru că a prejudiciat Spitalul Județean Focșani, din funcția de manager, dar și în 2008, pentru că a furat din rezerva statului conserve cu carne de porc, dedicate sinistraților.

***

În ultimul timp, de când teatrul fusese comasat cu Ansamblul Folcloric Țara Vrancei și cu Ateneul Popular, în superba clădire istorică a teatrului aveau loc mai mult evenimente private. În schimb, managerul limitase producțiile propriei companii de teatru, astfel încât acum, primăria a invocat lipsa de activitate a actorilor – spun angajații cu care am stat de vorbă.

De altfel, pagina oficială de facebook a instituției ce poartă numele Teatrului Municipal “Maior Gh. Pastia” din Focșani abundă de fotografii de la evenimente folclorice și mai puțin spectacole de teatru.

Proiectul de reorganizare, care cuprinde peste 60 de pagini, a fost introdus pe ordinea de zi în această dimineață, cu scurt timp înainte de a fi suspus la vot.

Actorul Adrian Damian scrisese recent, pe 23 iulie, un text în care anticipa decizia primăriei de a distruge teatrul de repertoriu, numind demersurile din ultimii ani drept “un asasinat cultural”. Astăzi, acesta a scris:

​”Comedia absurdă pe care am anticipat-o a fost jucată cu o precizie chirurgicală:

​Au introdus proiectul pe ordinea de zi în ultimul moment, pe sub ușă, ca nu cumva cetățenii sau publicul să apuce să reacționeze.

​Au folosit drept „notă de fundamentare” propria lor incompetență: după ce ani de zile au blocat repetițiile, au tăiat promovarea și au refuzat să programeze stagiuni proprii, au ieșit la rampă și au votat că „actorii nu produc”!

​ Către cei care au ridicat mâna astăzi în Consiliul Local:

​Ați bifat o victorie politică de o zi. Ați executat un ordin de partid sau o ambiție de moment. Dar votul vostru nu a rezolvat nicio problemă — doar a deschis larg poarta instanțelor de judecată.

​Legea nr. 361/2022 privind Avertizorul în Interes Public, normele de contencios administrativ și Codul Muncii NU se votează în Consiliul Local. Ele se aplică în instanță. Iar acolo, pretextele fabricate peste noapte și antedatările din dosare se prăbușesc unul câte unul.

​Mandatele voastre trec, fotoliile se schimbă, dar pata rușinii de a fi votat desființarea trupei de teatru a orașului rămâne scrisă în procesele-verbale ale Focșaniului. (…)

​Bătălia pentru artă, pentru demnitate și pentru adevăr abia acum începe.”

Schema de trecere a unui teatru de repertoriu la unul de proiecte permite o gestionare diferită a fondurilor publice. Atât timp cât banii nu se mai duc pe salarii fixe, prevăzute printr-un cadru legiferat, libertatea de a jongla cu onorariile colaboratorilor este mult mai mare.

Managerul interimar al teatrului, Constantin Mîndrilă, un apropiat al baronului local Marian Oprișan, a fost condamnat în 2008 la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru că în casa sa au fost găsite 150 de conserve cu carne de porc, furate din rezerva de stat, prin intermediul șoferului. Mîndrilă ocupa la momentul furtului, în 2005, funcția de secretar al Prefecturii. După acest caz, acesta a fost poreclit “Conservă”.

În 2020, același Mîndrilă a fost obligat de Curtea de Apel să restituie Spitalului Județean Focșani, pe care îl conducea la acea vreme, suma de 68.941 lei, alături de alți 4 angajați, după un raport al Curții de Conturi care arăta că Mîndrilă a încheiat cu o firmă privată un contract de „prestări de servicii de consultanță privind prevalidarea datelor clinice medicale ale spitalului”, în fapt o cheltuială nejustificată – scrie editiedevrancea.ro

Prima atestare documentară a unei reprezentatii teatrale la Focșani, susținută de trupa lui Matei Millo, datează de la 1851. Actuala clădire a teatrului a fost inaugurată în 1913, cu spectacole ale Teatrul Național din Iași, condus atunci de Mihail Sadoveanu.

Teatrul Municipal Focșani a fost înființat, ca teatru de repertoriu, în 1994 și desființat pe 30 iulie 2026.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Trupa de actori a Teatrului Municipal din Focșani a fost desființată azi prin votul Consiliului Local appeared first on Cultura la dubă.

Mai mulți artiști care colaborează cu teatrele bucureștene reclamă într-o scrisoare deschisă adresată primarului Ciprian Ciucu întârzierea plăților și subfinanțarea cronică a culturii. Aceștia îi cer lui Ciprian Ciucu o întâlnire în care să dezbată problemele sectorului cultural, în vederea identificării unor soluții. Printre semnatari se numără Carol Ionescu, Nicoleta Hâncu, Șerban Pavlu, Elvira Deatcu, Mirela Oprișor sau Eugen Jebeleanu.

Iată textul scrisorii și lista actuală de semnatari:

“SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRIMARUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI CĂTRE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Întârzierile plăților sunt doar un simptom. Subfinanțarea culturii e problema.

Stimate domnule primar, Ciprian Ciucu

   Vă adresăm această scrisoare în calitate de artiști independenți, colaboratori ai teatrelor de proiect și lucrători ai sectorului cultural bucureștean pentru a vă propune să încercăm împreună să schimbăm o situație care afectează de ani de zile funcționarea normală a culturii din București.

   În ultimii ani, mulți dintre noi ne-am confruntat în repetate rânduri cu întârzieri semnificative ale plăților. Întârzieri care, în unele situații, au depășit praguri de 3-4 luni, în unele cazuri și mai mult. Situațiile recente, în care plata reprezentațiilor deja susținute este din nou amânată, din lipsa fondurilor disponibile, ne fac să credem că nu mai vorbim despre situații excepționale și nici despre probleme administrative punctuale, ci despre unul dintre simptomele unei probleme structurale: subfinanțarea cronică a culturii și, în mod particular, a teatrelor de proiect.

   Pentru un artist colaborator, plata unei reprezentații nu este un venit suplimentar. Este plata unei munci deja prestate și, pentru cei mai mulți dintre noi, una dintre puținele surse din care ne câștigăm existența.

  Înțelegem că Primăria Municipiului București alocă anual bugete către instituțiile de cultură și că fiecare teatru are responsabilitatea administrării acestor fonduri. Tocmai de aceea credem că este important să discutăm nu doar despre modul în care sunt cheltuiți acești bani, ci și despre întrebarea esențială: sunt aceste bugete suficiente pentru ca teatrele să își poată îndeplini misiunea în condiții normale?

  Din experiența noastră, pare că, atunci când resursele devin insuficiente, artiștii, echipele tehnice și instituțiile sunt nevoiți să transforme imposibilul în posibil. Generozitatea și creativitatea țin cultura română în viață de ani de zile, dar ele nu pot deveni un model de funcționare. Nu putem construi politici publice pe principiul bine-cunoscutului „lasă că merge și așa”.

   În urma reorganizărilor și comasărilor recente, care au afectat mai multe instituții culturale bucureștene organizate după modelul teatrelor de proiect, au rămas foarte puține astfel de spații. Astăzi, Teatrul Metropolis și Teatrul Dramaturgilor Români reprezintă două dintre ultimele teatre de proiect din București, iar asta este cel puțin îngrijorător. Prin misiunile lor specifice, ele oferă oportunități esențiale artiștilor emergenți și consacrați deopotrivă, creatorilor independenți și dramaturgiei românești și a celei contemporane românești.Tocmai de aceea credem că ele trebuie protejate și sprijinite, astfel încât să își poată îndeplini rolul fără ca dificultățile financiare să devină o piedică permanentă. 

  Cultura din România funcționează deja într-un ecosistem fragil, în care mecanismele alternative de finanțare sunt puține. În acest context, teatrele de proiect reprezintă una dintre puținele punți reale dintre sistemul public de cultură și sectorul artistic independent și este necesar ca această punte să fie protejată.

  Problema nu este doar modul în care sunt administrați banii, ci și faptul că, în multe cazuri, pur și simplu nu sunt suficienți. Ani la rând, artiștii, echipele tehnice și instituțiile au fost nevoiți să compenseze lipsurile prin sacrificii personale, ore suplimentare și alte astfel de compromisuri. Această disponibilitate “ de a face din rahat bici” a devenit, fără să ne dăm seama, un argument pentru ca subfinanțarea să continue. Dar ceea ce poate părea, din exterior, un sistem care încă funcționează, ascunde o realitate din ce în ce mai fragilă.  

  Considerăm că bugetele actuale nu permit funcționarea acestor instituții în condiții normale și nici plata predictibilă și la timp a colaboratorilor lor. Această situație trebuie tratată ca o problemă structurală, nu ca pe o succesiune de cazuri izolate. Întârzierile de plată sunt doar efectul vizibil al unui mecanism care funcționează de prea mult timp la limita supraviețuirii.

   Solicităm Primăriei Municipiului București organizarea unei întâlniri între reprezentanții instituțiilor de cultură, reprezentanții artiștilor independenți și colaboratori și reprezentanții Primăriei responsabili de cultură și buget, în care să putem vorbi deschis despre nevoile reale ale acestor instituții și despre soluțiile prin care ele își pot continua activitatea fără ca efectele subfinanțării să fie transferate, de fiecare dată, asupra celor mai vulnerabili dintre cei care lucrează în ele.

  Aceste consecințe ale epocii perpetue a “sub-subvenționării” se ramifică prin venele instituțiilor până când ating chiar integritatea spectacolelor. Iar asta ajunge să ne coste enorm pe noi, artiștii, în procesul de creație și, în final, chiar pe spectatori. Pentru că acestea afectează, în cele din urmă, același lucru: capacitatea instituțiilor culturale de a-și îndeplini misiunea în condiții normale și de a produce cultură de calitate pentru public.

Cu respect și cu speranța unui dialog real,

Semnatarii,
artiști independenți, colaboratori ai teatrelor de proiect, lucrători ai sectorului cultural și toți cei care susțin un sistem cultural sănătos

Teofil Memelis

Carol Ionescu

Nicoleta Hâncu

Ștefan Iancu

Antonia Scutaru

Vlad Pânzaru 

Tamara Găgeatu

Bogdan Theodor Olteanu

Alex Bogdan

Andreea Mateiu

Cătălina Mihai

Victoria Raileanu

Ana Maria Marin

Iustin-Dimitrie Danalache

Vlad Crudu

Mircea Băjenaru

Burcă Alexandru

Ciprian Chiujdea

Cosmina Olariu

Cabiria Morgenstern

Nicoleta Moscalenco

Cezar Antal

Teodora Petre

Teodora Dincă

Ioana Anastasia Anton 

Foriș Elena

Teea Florea

Iosif Paștina

Maria Morosan

David Drugaru

Irisz Kovacs

Elvira Deatcu

Hunor Varga 

Anaïs Agi-Ali 

Ana-Ioana Macaria

Tudor Aaron Istodor

Valentina Moghină 

Niko Becker

Dennis Ilie

Bianca Geantă

Ada Anghel 

Serban Pavlu

Eugen Jebeleanu

Vlad Ionuț Popescu

Mimi Branescu

Mirela Oprișor

Bogdan Iancu

Sorin Miron

Corina Moise

Ștefan Radu

Visarion Udatu

Teona Stavarachi

Pamela Iobaji

Ioana Abur

Florina Gleznea

Adelin Tudorache

Alex Iezdimir

Ioana Bugarin

Alisiya Yesman

Cristian Popa

Natalia Cebanu

Alexandra Apetrei

Bianca Pintea

Maria Alexievici

Cristina Danu

Ana Covalciuc

Judith State

Moraru Dora Malina

Alin Florea

Liliana Oprea

Alexandra Panaite 

Vlad Furtună

Vlad Logigan

Velica Panduru

Mia Natalia Ionescu 

Alma Lascu

Ionut Iftimiciuc

Andro Iulia 

Dana Rusu

Alex Mircioi

Alexandru Pavel

Dana Rogoz

Elena Penescu

Mădălina Stoica

Roxana Piticari

Anastasia Preotu

Grigore Andrei

Evelyne Vilcu 

Alexandru Ion

Marian Râlea

VERONICA GHEORGHE 

Andrei Ostrowski 

Eduard Buhac

Balea Andrada

Kiki Simion

Sorin Flutur

Răzvan Mîndruță

Andrei Huțuleac

Tiberius-Nicolae Zavelea

Bogdan Stoian

Eva Cosac

Robert Tache

Denisa Dutcovschi

Codreanu Viorel Octavian

Septimia DOBRESCU

Alexandra Catrina 

Theodor Șoptelea

Andrei Redinciuc

Costel Popa

Valentin Dima

Mirela – Mihaela Oprea 

Daniela Faur

Corina Zlataru

Andrei Cojanu

Lucian Sinigaglia

Cosmin Dominte

Pîrvu Carmina

Raul Păcurar

Iulia Micsunescu

Diana Mitrică

Oana Jindiceanu

Adi Ionescu

Mihaela Stănuc

Gabriela Niculescu 

Tony Macpela

Irina Sibef

Maruca Băiașu

Ama Beschieru

Adina Vasile

Eduard Cîrlan

Catana Gheorghita

Dragos Dumitru

Clara Pop

Ana Maria Turcu

Cristiana Luca

Dani Simion

Iris Nica

Andrei Ciulei

Gabriela Alexandru

Tudor Cucu-Dumitrescu

Cosmin Teodor Pană

Celina Nițu 

Ioana Barbu 

Oana von Raven 

Alba Simona 

Elena Tudorache

Alina Olar

Ionuț Fișcu 

Anastasia Atanasoska 

Teodora Oancea

Alex Popa 

Ariana Miron-Presan

Cristian Vittorio Moroșanu

Denisa Mikesz

Ana Toda

Ecaterina Elena Lupu

Alex Popa

Nicole Paliță 

Eugenia Ișvan

Dana Voicu

Traian Olteanu

Dan Pughineanu

Ana Udroiu

Misu Marinescu

Miron Francisca

Matei Alexandru Popa

Maria Popistașu

Bianca Cuculici

Tavi Costin

Ghita Mirela

Cristina Szasz Cusi

Alexandru Sinca 

Ioan Brancu

Cristiana Faur 

Cristi Păun

Cezara Borger

Voicu Aaniței

Liță Florin

Alex Conovaru 

Andreea Alexandrescu 

Ionuț-Daniel Ionescu

Teodora Moscal

Răzvan Stoicovici

Andreea Catalina Savescu

Ana Vînău 

Miruna Belicovici

Eduard Chimac

Alina Petrică

Marius Drogeanu

Cătălin Bucur 

Claudia Moroșanu

Sabina Reus

Noreen Elamir

Georgiana Răpcianu

Mara Tătar

Ştefana Derveș 

Tudor Cerghizan

Cristina Iordache

Ionuț Toader

Adrian Lepadatu 

Stoica George

Stoica Elena

Alexandru Nagy

Gabriela Ciubotaru 

Daniela Vătămanu

Alexia Maria Mocănescu

Măriuca Bosnea

Radu Nicolau 

Tania Drăghici

Doru Bem

Ciprian Chiricheș 

Claudia Padureanu

Bianca Totolici

Anca Manolescu 

Sabina Lazăr

Robi Urs

Nicholas Bohor

Iulia Alexandra Neacșu

Ștefan Vătășoiu 

Mihai Băltescu

Lucian Pavel

Mădălina Ciupitu 

Tudor Bâlcu

Iulia Mirică

George Cocoș

Iuliana Danciu

Iulia Diana Samson

Andra-Dina Pană

Andreea-Rafaela Tentu

Andrei Calu

Larisa Oasenegre

Miruna Gabriela Olteanu

Ramona Budui 

Daria-Alexandra Bădescu

Gheorghe 

Sanda-Rodioara Pană

Emilia Popescu

Denisa Codiță

Cătălin Babliuc

Cătălina Frunză 

Alexandre Noel

Sorin Palciuc

Eduard Leonte

Laura Creț

Andreea Şovan

Catalin Sireaev

Ioana Dobrea

Matei Arvunescu

Anastasia Miulescu 

Răzvan Conțu 

Cosmin-Adrian Bălan

Luminița Erga 

Valcu Silvian

Ioana Mihaela Botea

Marius Florea Vizante

Cristian Mihai Constantinescu 

Maria Nicola

Mihai Lupoae

Vlad Brumaru 

Șerban Gomoi

Stefan Mihai

Alex Zamfir

Oana Jipa

Mihai Pîrcălabu

Silvana Mihai

Carmen Ardeleanu 

Florin Ciocanea

Axel Moustache 

Diana Nistor

Irina Ionescu Homoriceanu (specialist comunicare culturală)

Bobi Pricop

Dragomir Dan

Irina Artenii

Tudor – Romulus Li

Laura Gabriela Oana 

Aura Vijiiac

Octavian-Dumitru Afrăsinei

Ana Radu 

Sandra Rasvana Cernat

Bianca Marinescu 

Răzvan Theodor Ionescu

Alexia Șițu

Bianca Botoac

Diana Rață 

Dragos Ionita

Diana Croitoru 

Vlad Benescu

Constantin Stochița

Alexandra Mihaela Dancs

Niță Irina

Alma Iacob-Boiangiu

Alexandra Botau

Ciprian Mihăilă-Leotescu 

Noemi Hăisu

Amalia-Maria Faur

Marina Palii

Alin Uberti

Constantinescu Maria Dana

Tudor Chirilă

Radu Micu

Tavi Mateiciuc

Eduard Păuna

Andra Fermuş

Șogorăscu Ioana

Jula Tudor

Narcis Zamfir

Maria-Nicoleta Petrescu

Daniel Achim

Delia Nartea

Theo Costache

Naomi Guttman 

Ilinca Prisăcariu

Ada Galeș

Réka Kovács 

Răzvan Roxin

Berca Catalina

Nicolae Nedelcu 

Grațiela Voicu

Ștefan Dogaru

Bianca Buznicea

Vlad Pavel

Vlad Milotoi

Georgia Bajdechi

Tudor Ioan Aron

Ștefania Ghiță 

Alexandru Mîrnea

Andrei Marin

Corina Dobre

Costinela Caraene

Adriana Butoi

Ciulei Cristina

Sorin Niculescu

George Dogaru

Victor-Theodor Macry

Cosmin Stancu

Sever Bârzan 

Luiza-Maria Daniliuc

Ileana Zirra

Andreea Ceaușu

Robert Herea

Vladimir Țeca

Trifu Paula

Maxim Dragoș

Cătălin Frăsinescu

Giulia Panaitescu

Oana Rusu

Cosmin Băicoianu

Adelaida Zamfira

Răzvan Frunză

Miriam Rizea

Anca Dana Petrescu

Anda Sârbei

Ioana Bulgaru 

Doru Pătrașcu 

Luca Rădulescu 

Codrin Boldea

Cristina Neacșu 

Bogdan Gheorghe

Vasile Irina 

Réka Szász 

Andrei Turcu

Bianca Ababei

Lucian Ifrim 

Sabina Crăescu

Alexandra Răduță

Uretyan Dragoș

Carmen Cotofana

Cătălina Romaneț

Ioana Visalon

Lucian Iftime 

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Zeci de artiști reclamă întârzierea plăților în teatrele bucureștene. Scrisoare deschisă adresată primarului Ciprian Ciucu appeared first on Cultura la dubă.

Ruxandra Racoviță este una dintre marile personalități românești ale dansului contemporan. Balerină, partenera de scenă a lui Gigi Căciuleanu timp de aproape trei decenii, elevă a lui Miriam Răducanu, colaboratoare a Pinei Bausch și a Rosellei Hightower, profesoară la unul dintre Conservatoarele Parisului, Ruxandra poartă și azi, atunci când vorbește, în fiecare mișcare a încheieturii mâinii, geometria unui dans.

Este urmașa familiilor Carp, Suțu, Lahovary și Cantacuzino și locuiește în Franța de peste 50 de ani.

Ne-a primit în apartamentul său din capitala Franței și ne-a vorbit despre bucuria dansului și mai ales despre bucuria vieții.

“Pasiunea a venit în timp, dar total”

Ruxandra Racoviță locuiește în proximitatea Gării Saint-Lazare, alături de soțul său francez, iar casa lor emană iubirea pentru artă, fiind înțesată cu tablouri de artă contemporană și obiecte de ceramică.

Dansatoarea este șarmantă și caldă. Iar emoția unui interviu pentru presa din România este firească. Deși are în spate o carieră excepțională, viața sa nu a fost până acum documentată în profunzime. Ba chiar pe internet poți găsi informații greșite, cum că ar fi moștenitoarea familiei Cesianu-Racoviță. Nu este.

„Eu sunt născută la Iași, într-o casă care i-a aparținut lui Cuza. Bunicul meu a cumpărat-o de la Cuza. Dar am stat doar trei zile de la naștere la Iași. Apoi toată familia a plecat la București, pentru că a venit schimbarea, războiul.

Mama este nepoata de fiu a lui Petre P. Carp, prim-ministrul României. Mama ei, adică bunica mea, membră a familiei Suțu, a fost căsătorită cu primul băiat al lui Petre P. Carp. El s-a prăpădit în 1918 în război, pentru că Petre P. Carp era un mare patriot și și-a trimis toți băieții pe front.

Era o societate în care toată lumea se știa cu toată lumea, aceste familii erau împreună, înrudite. Era și o anumită cultură, mama a primit educație acasă.

Eu am făcut patru clase primare în Dorobanți și apoi am mers la Coregrafie.

La Școala de Coregrafie eu am ajuns întâmplător, pentru că făceam tenis.

Îmi plăcea la nebunie să joc tenis.

Apoi, la un moment dat, doamna care m-a crescut, guvernanta, m-a dus la dans.

Simțeați că vreți să faceți carieră din dans? Ați luat dansul în serios încă de la acea vârstă?

Nu, pasiunea a venit în timp, dar total.

A fost o evoluție evidentă, pentru că părinții mei nu țineau foarte mult să fiu balerină, dar la mine a devenit o certitudine că voi face asta.

Și am copilărit alături de Gigi Căciuleanu de la vârsta de cinci ani. Eram vecini, la colțul străzii.

Dansul clasic mi-a plăcut, dar apoi aveam o profesoară de clasic fete care nu-mi plăcea foarte mult și am făcut toate clasele mele de clasic cu băieții.”

Întâlnirea cu coregrafa Miriam Răducanu, Papa, așa cum îi spuneau elevii, avea să fie pentru ea, la fel ca pentru întreaga sa generație, o revelație.

„Pentru mine a fost o idee de libertate, vizavi de mișcare, și o inteligență extraordinară în ceea ce propunea, în funcție de ceea ce erai. Ea se acomoda în funcție de noi, că suntem foarte diferiți. Și a fost o plăcere enormă, ceva deloc conformist.

Când intram la ea, nu era neapărat o relaxare, cu Papa nu a fost niciodată o relaxare. Dar această pasiune a început să meargă din momentul ăla, pentru mine, spre dansul contemporan. La sfârșitul anului școlar, Papa mi-a creat un foarte bun solo, care a fost o mare reușită și după aia am intrat la Operă.

Mi-a plăcut toată viața să aduc rolurile la maximum în ceea ce zicea rolul, atât în sentimente, cât și în tehnică.

Și la Operă ați dansat balet clasic?

La Operă am fost cinci ani. Am dansat tot, eram în corpul de balet. M-au ajutat foarte mult antrenamentele de acolo.

În paralel am lucrat cu Papa, am făcut spectacole cu Papa, când ea a început să mai ia și alți dansatori, deci nu numai Gigi și ea. Și atunci m-a luat pe mine și pe încă vreo cinci colege. Plecam și la spectacole în străinătate.

Cum ați descrie acum dansul?

Pentru mine, dansul este arta mișcării în care intră sufletul. Mișcarea capătă o altă dimensiune în momentul în care sufletul intră în ea.”

În anii ’70, Ruxandra Racoviță și Gigi Căciuleanu au participat la un concurs internațional de coregrafie, în Germania. Gigi Căciuleanu a povestit experiența într-un interviu pentru Cultura la dubă, tot în cadrul seriei Săptămâna Franței.

Acum a venit rândul Ruxandrei Racoviță să spună propria variantă a acelei aventuri.

„Cu Gigi am plecat în ’71 în Germania, la primul concurs, am dansat pe Maria Tănase. Era foarte caraghios, era singurul concurs de coregrafie, noi nu știam nimic, nu înțelegeam, ne-am dus și am repetat, fără să știm că aia era, de fapt, proba eliminatorie. Și au spus: «Cu excepția cuplului Căciuleanu–Racoviță, care rămâne în concurs».

Noi am fost deziluzionați, triști, când, de fapt, am luat Premiul I.

Și în al doilea an ne-am întors cu Bolero-ul lui Ravel și cu prietenul nostru și marele om de teatru Dan Mastacan, și cu Raluca Ianegic. Și am luat Premiul I.

Gigi a rămas, eu m-am întors, că eram căsătorită pe atunci cu Vlad Georgescu, marele istoric român, un om excepțional.

Apoi, în ’73, Gigi m-a chemat să lucrăm cu Pina Bausch la un spectacol, am plecat și nu m-am mai întors. Fiindcă am cunoscut-o pe Rosella Hightower datorită concursului de la Köln. Ea ne-a audiționat, cred că am dansat pentru ea vreo oră. Și ne-a angajat imediat la Nancy.

Iar după un an Gigi a devenit director la Nancy, iar eu étoile (n.r. stea). Ea avea să aibă o influență extraordinară, fiindcă i-a dat lui Gigi posibilitatea să aibă un centru de dans contemporan, primul din Franța, la Rennes – fapt decis de Ministerul Culturii din Franța, ceea ce pentru noi, plecați din România, era ceva extraordinar.”

Pentru Ruxandra Racoviță a urmat o experiență de 20 de ani la Centrul de Dans Contemporan fondat la Rennes și spectacole cu Gigi Căciuleanu.

„Am călătorit cu dansul prin toată lumea. Pierre Cardin era susținătorul nostru și ne-a ajutat să călătorim.

Cum a fost întâlnirea cu Pierre Cardin?

„Era un om excepțional. Un om care a adorat întotdeauna ceea ce e valabil în artă. El, având un teatru, a putut să aducă acolo ce i-a plăcut. Un vizionar al modei. Un om riguros, extraordinar de precis.

V-a creat vreodată haine pentru spectacole?

Multe. Avea enorm de multe calități, enorm de multe calități. Nu vorbea despre ele. El a făcut enorm de mult bine din punct de vedere artistic pentru foarte mulți oameni.

Cu Pina Bausch ce fel de relație ați avut?

Eram de aceeași vârstă, vorbeam. Pina era un personaj și ce avea ea special era că reușea să extragă de la fiecare dansator ce avea mai bun, dar prin durere.”

Cum vă simțeați când dansați cu Gigi Căciuleanu?

„Foarte bine”, spune râzând. „Ceea ce era extraordinar este că suntem foarte diferiți, iar pe scenă ne completam perfect.”

Devenită celebră la Rennes, Ruxandra Racoviță a primit totodată șansa de a fonda o școală de dans acolo. Așa și-a început și cariera de profesoară.

„La Rennes m-am dus la primar și i-am zis: «Ce părere aveți să facem o școală?»

El a fost de acord și atunci eu am început să predau în paralel cu dansul. N-am știut la început că o să-mi placă. Pentru că eu eram o dansatoare de scenă, adică eu am adorat scena. Au fost cei mai fantastici ani din viața mea. Pe scenă, deodată devii altceva. E o comunicare extraordinară între artist și public, fără să vorbești.

Ce ați făcut pentru a vă menține corpul puternic în atâția ani de dans și de efort fizic?

M-am antrenat toată viața. Și acum mă antrenez zilnic. E o gramatică a corpului, pe care, dacă o neglijezi, atunci se pierde și se face mai rău.

La început spuneam că nu poți să faci dans contemporan fără clasic, pentru că noi veneam puțin din latura asta. Acum, cu timpul, îmi spun că poți să faci contemporan, dar trebuie să știi gramatica corpului. Iar gramatica corpului revine, totuși, la structura clasică.”

Și spuneați că mai faceți prin casă. Dansați zilnic sau faceți exerciții?

Exerciții, de fiecare dată altfel.

Dar relația cu dansul cum mai este acum? Vă mai vine să dansați pur și simplu?

Să dansez așa? Da, sigur, dar nu pe scenă.”

Din anul 2000, Ministerul Culturii din Franța a deschis pentru Ruxandra Racoviță un curs de dans la Conservatorul de la marginea Parisului – Boulogne-Billancourt.

“Acest conservator are 120 de profesori de muzică. Și a fost pentru mine extraordinar. Dând 20 de ani cursuri acolo, la cel mai înalt nivel al muzicii clasice și contemporane, am atins toate domeniile muzicii și am format foarte mulți oameni.

Eu le-am dat încrederea că, fiind uman, poți să devii mai bun și în artă, și în tot.

Dar cum poți să-ți păstrezi umanitatea într-un mediu artistic competitiv, care uneori înseamnă orgolii puternice?

Un mare artist nu are chestia asta. Adică ai emoții, da. Eu întotdeauna am avut emoții, până la ultimul spectacol. Competiția e favorabilă, în sensul bun.

Dacă scoți din cineva ceea ce e mai bun, își dă tot ce vrei.

Odată stabilită aici, în Franța, ați început să vă simțiți mai degrabă franțuzoaică decât româncă?

Nu. E diferit. În Franța, când am venit la început, mi-a dat o libertate în plus. Libertate.

Deci asta este o filozofie și o poezie a vieții.

În momentul în care am venit în Franța, orice legătură cu un om, cu un poet cu care ne întâlneam, cu o pasăre care cânta, asta era viața. Eu am plecat cu ideea asta și rămân cu asta: că viața îți aduce foarte mult, chiar dacă lucrezi, chiar dacă ești extenuat în fiecare seară. Dar viața merită să o trăiești.”

Ce vă mai leagă acum de România?

Mă întorc întotdeauna în țară cu mare bucurie. Am un nepot cu cinci copii în România, iar aici, la Paris, am o nepoată pe care am crescut-o eu. Ea are doi copii.

Ceea ce constat acum, venind în România, este că teatrul face mari progrese. A fost întotdeauna bun – eu am fost pe scenă cu Clody Berthola, Rebengiuc și cu Liviu Ciulei. Eu aveam nouă ani și făceam figurație pe lângă ei, eram un pom.

Și când mă duc în România văd enorm de mult teatru.

Acolo unde te-ai născut, acolo ești. E o chestie de familie. Totuși, vin dintr-o familie puternică. Rămâi român pentru că te-ai născut acolo. Și când am să mor, tot acolo sunt.

De ce?

Așa e sentimentul omului, cred. Rămâne conectat la rădăcinile lui.”

În peste cinci decenii petrecute în Franța, Ruxandra Racoviță a format generații întregi de dansatori și profesori. A dansat pe marile scene ale lumii, a colaborat cu nume care au schimbat istoria dansului contemporan și a găsit, în pedagogie, o a doua vocație.

Dar, privind în urmă, vorbește mai puțin despre succes și mai mult despre disciplină, umanitate și bucuria de a trăi.

Poate că acesta este și secretul unei vieți dedicate dansului: tehnica se învață, performanța se construiește, dar arta începe abia atunci când sufletul intră în mișcare.

Ce sfat i-ați da unui tânăr care este pasionat de dans și ar vrea să facă o carieră în dans?

Dacă ai talent și dacă vrei să-ți dai viața pentru asta, atunci fă-o! În spatele acestui talent este o muncă pe viață. Îți dai viața pentru dans. Dar eu zic că merită. Merită!

Însă talentul nu e peste tot. Într-o clasă poți să ai unul sau, într-o clasă, poți să n-ai pe nimeni.

Și, ca profesor, cum i-ați îndrumat pe cei pe care îi considerați mai puțin talentați?

Am tratat pe toată lumea la fel. Dar cel care are talent, acela zboară. Nu trebuie să faci tu efort, el vrea să facă efort.”

***

Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Între rigoare și libertate, Ruxandra Racoviță și-a dansat viața: “Să trăiești cu bucurie este poezia vieții” appeared first on Cultura la dubă.

Andras Demeter marchează o premieră la Ministerul Culturii. Ministrul a fost demis, odată cu căderea guvernului Bolojan în Parlament, a devenit interimar și și-a dat ulterior “demisia de onoare”, în urma unui scandal public – propriul partid i-a cerut demisia.

Cu toate acestea, ministrul demisionar al Culturii a continuat în 18 zile de la demisie să semneze ordine importante – 3 manageri ai unor instituții publice de cultură au fost dați afară, ca urmare a evaluării anuale, iar Andras Demeter a numit în locul lor interimari. Printre aceștia, Bogdan Gheorghiu, fostul ministru PNL al Culturii, a primit postul de manager interimar al Operei Naționale din Cluj, la scurt timp după ce a rămas fără funcția de interimar al Bibliotecii Naționale (fosta directoare câștigând în instanță repunerea în funcție).

Între timp, Ministerul Culturii a transmis într-un comunicat de presă o informație neconformă cu realitatea, anunțând cu fast – “Se încheie moda interimatelor, intrǎm în normalitate”.

***

Pe 25 mai, Andras Demeter făcea publică demisia sa “de onoare”. Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, declara tot pe 25 mai: „Domnul ministru a demisionat. Premierul a luat act de această demisie. Ea este, cum ar veni, ireversibilă. Domnul ministru Demeter András părăsește funcția”.

Întâmplător sau nu, înregistrarea audio care a provocat demisia lui Andras Demeter a apărut în spațiul public, la o publicație necunoscută din Maramureș, chiar în perioada evaluărilor managerilor din instituțiile publice de cultură, chiar dacă ea data din toamna lui 2025.

Două zile mai târziu de la demisie, Andras Demeter l-a numit manager interimar al Operei Naționale din Cluj-Napoca pe Bogdan Gheorghiu, până atunci manager interimar al Bibliotecii Naționale (între aprilie 2025 – mai 2026).

Pe 7 mai 2026, Ministerul Culturii a fost obligat de instanță să-i redea postul de manager general al Bibliotecii Naționale lui Carmen Mihaiu, care a câștigat definitiv procesul cu ministerul, după ce fusese dată afară în urma unei evaluări anuale. Ministerul Culturii trebuie să-i plătească acesteia și salariile compensatorii pentru perioada în care nu a ocupat funcția de conducere.

Între timp, la Opera Națională din Cluj-Napoca, managerul Florin Estefan a primit la evaluarea anuală nota 6,95, cu doar 0,05 sub pragul prevăzut de lege pentru continuarea mandatului, iar Andras Demeter i-a semnat desfacerea contractului de management. Decizia a revoltat comunitatea Operei din Cluj.

“Este, în opinia mea, profund nedrept și în totală contradicție cu realitatea activității desfășurate, cu rezultatele instituției și cu evoluția extraordinară a Operei clujene din ultimii ani.

În această perioadă, Opera Națională Română Cluj-Napoca a crescut constant: artistic, instituțional și ca vizibilitate publică. Am construit proiecte importante, am adus pe scenă artiști extraordinari, am dezvoltat parteneriate internaționale și am încercat, împreună cu întreaga echipă, să transformăm Opera într-o instituție modernă, vie și relevantă pentru comunitate.

Am contestat viciile de procedură și imparțialitatea unui membru al comisiei, aspecte ce au dus la rezultatele unei evaluări care nu reflecta realizările instituției. Din păcate, contestația a fost respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii.

În aceste condiții, am decis să fac pașii procedurali în justiție, din respect pentru adevăr, pentru munca unei întregi echipe și pentru principiul unei evaluări corecte și transparente.” – a transmis Florin Estefan în urma demiterii sale.

Bogdan Gheorghiu, de la OTV Suceava la Ministerul Culturii, Biblioteca Națională și Opera Națională din Cluj

Absolvent de actorie la Universitatea Ecologică din București și al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală și Teatru, Bogdan Gheorghiu a devenit ministru al Culturii în 2019, din partea PNL, funcție pe care a ocupat-o în perioada pandemiei, până în 2021.

Acesta ajungea ministru după o carieră în televiziuni locale din Suceava.

Pe 19 martie 2026, fost patron al Bucovina TV, Bogdan îl complimenta pe Andras Demeter într-o emisiune la televiziunea sa – “Din fericire, actualul ministru este un ministru bătăios. Andras Demeter a fost secretar de stat în perioada mandatului meu, în guvernul Cîțu. Deci am lucrat aproape un an de zile împreună, am fost colegi și îi cunosc capacitatea și determinarea și vreau să vă spun că prin demersuri energice a reușit să excepteze cultura de la aceste tăieri”.

Ministrul Andras Demeter distribuia pe pagina sa oficială de facebook declarația lui Bogdan Gheorghiu, scriind “Mulțumesc, domnule ministru Bogdan Gheorghiu, pentru aprecieri. Nu este un succes individual. Fără suport politic…, știți doar.”.

I-am solicitat lui Bogdan Gheorghiu un punct de vedere pe 28 mai, la o zi de la numirea sa la Opera din Cluj. Acesta nu a răspuns.

Ulterior, în urma nemulțumirilor apărute în spațiul public, cu privire la demiterea lui Florin Estefan, Andras Demeter l-a numit pe acestea director artistic al operei clujene.

Demiși la evaluări și managerul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” și cel al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski

În perioada ce a urmat demisiei de onoare, Andras Demeter a semnat și demiterea managerilor de la Opereta din București și de la Teatrul de Operă și Balet din Constanța.

Radu Petrovici, câștigătorul concursului de management al Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” la care a candidat chiar actualul ministru Andras Demeter în octombrie 2024, și-a încheiat mandatul după doar un an și jumătate, primit acum sub nota 7 la evaluarea anuală.

Totodată, ministrul Andras Demeter se află în proces cu Ministerul Culturii chiar pe fondul organizării concursului de la Operetă. În ianuarie, Andras Demeter declara că va retrage acțiunea din instanță. Nu a făcut-o, ea continuă în prezent la Curtea de Apel. Despre asta, Cultura la dubă a scris pe larg AICI.

În locul lui Radu Petrovici a fost numit manager interimar dirijorul Alexandru Ilie. El va fi prezentat azi angajaților instituției.

La Constanța, în locul Danielei Vlădescu, demisă și ea în urma evaluării, a fost numit Silviu Cristian Albu, fost director adjunct al Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”, fost șef al Serviciului Administrativ, șef al Biroului Achiziții Publice, consilier juridic, director general adjunct și director al Direcției Scenă al Operei Naționale București.

Silviu Cristian Albu nu are studii legate de lumea operei, ci o pregătire în drept. El este totodată soțul fostei șefe a DIICOT, procuroarea Alina Albu, ieșită la pensie chiar în urmă cu două săptămâni.

Andras Demeter: “Între timp, viața curge. Instituțiile trebuie să funcționeze”

Ministrul demisionar Andras Demeter a explicat într-o postare pe facebook, din 29 mai, de ce continuă să semneze documente la Ministerul Culturii.

“Luni, 25 mai, la ora 17, am pus la dispoziția premierului demisia mea. În așteptarea deciziei sale și a parcurgerii procedurilor administrative privind cererea de eliberare din funcție, (inclusiv) jurământul depus mă obligă să mă achit de toate obligațiile legale.

Într-adevăr este neobișnuită demisionarea dintr-un guvern demis. Și mai neobișnuită este situația în care preluarea portofoliului astfel vacantat este posibil exclusiv prin redistribuire, în condițiile în care algoritmul aprobat de parlament este foarte restrictiv. (Cu atât devine mai iminentă nevoia mandatării unui nou executiv.)

Între timp viața curge. Instituțiile trebuie să funcționeze. Așteptările sunt aceleași. Independent de blocajul politic sau de înlocuirea unui ministru, succesiunea evenimentelor planificate nu poate fi periclitată. Neavând de ales, până la publicarea decretului privind eliberarea, îmi execut mandatul cu aceeași determinare.” – a scris acesta.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}.

The post Ministrul demisionar Andras Demeter continuă de 18 zile să semneze documente importante la Ministerul Culturii. 3 manageri au fost schimbați din funcție în acest timp appeared first on Cultura la dubă.

“Noul sediu, situat pe Strada Secerei nr. 14, devine, începând din această lună, locul în care publicul este invitat să regăsească atmosfera intimă și sinceră care a definit, timp de 15 ani, unul dintre cele mai importante spații independente din România.

Sub semnul campaniei „mai acasă. mai unteatru”, această etapă nu înseamnă doar o mutare, ci o reconectare — cu publicul fidel, cu energia care a construit acest proiect și cu dorința de a aduce aproape noi spectatori.

Noul spațiu a fost adaptat pentru a primi publicul în cele mai bune condiții, deși nu este încă finalizat complet. Sala Mare urmează să intre într-un amplu proces de renovare, iar în curtea actualului sediu a fost construită o nouă Sală Studio, care va fi inaugurată în perioada următoare.

De asemenea, această revenire este marcată, în luna mai, și prin două premiere: „Antigona”, în regia și dramaturgia lui Alin Uberti, și „Cântec de departe”, în regia Andrei Grosu și Andreea Grosu.

„Cântec de departe”, text semnat de Simon Stephens și Mark Eitzel, îi aduce pe scenă pe Ionuț Vișan și Mihai Dobre, într-un spectacol construit la granița dintre teatru și concert, despre memorie, fragilitate și apropiere umană. Scenografia este semnată de Vladimir Turturică.

Noua producție „Antigona” continuă direcția prin care unteatru susține noile generații de artiști și formulele contemporane de expresie teatrală, într-un dialog viu cu textele clasice.

Cele două premiere se alătură unor spectacole deja consacrate din repertoriul unteatru: „Domnișoara Iulia” și „MASS”, ambele în regia lui Andrei și Andreea Grosu, „Tot ce-i minunat în lume”, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, dar și „(IN)dependenții”, în regia Catinca Drăgănescu — un spectacol definitoriu pentru scena independentă, care aduce în discuție realitățile și fragilitățile acestui mediu.

După spectacol, publicul este invitat la un tur ghidat al actualului și viitorului sediu unteatru. Spectatorii vor putea intra în culise, vor descoperi cum se construiește noul spațiu, vor putea adresa întrebări echipei și vor afla cum arată, în mod real, viața unui teatru independent. Va fi o întâlnire despre provocări, libertate, comunitate și speranță — o experiență prin care oricine poate înțelege ce înseamnă să fii „(in)dependent”.

Un gest cu o puternică încărcătură simbolică marchează această nouă etapă: Sala Mare a noului sediu va purta numele Constantin Cojocaru — artist profund legat de spiritul și istoria unteatru.

În paralel, unteatru continuă să fie prezent și în țară prin programul „unteatru călător”, participând în luna mai la Festivalul de Teatru Piatra Neamț – ediția 37, Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, Jidvei Weinland Trails, dar și prin reprezentații susținute la Teatrul Național „I. L. Caragiale” București.

Revenirea în propriul spațiu reprezintă și o reafirmare a misiunii unteatru: aceea de a rămâne un loc de creație și dezvoltare pentru artiști, în special pentru noile generații. În prezent, echipa lucrează la trei noi producții semnate de regizori tineri și deja apreciați — Vlad Bălan, Eugen Jebeleanu și Alexandra Penciuc — spectacole care vor avea premierele în perioada următoare.

Despre unteatru

Lansat în urmă cu 15 ani de Andrei și Andreea Grosu, unteatru a devenit unul dintre cele mai apreciate proiecte culturale independente din România, construind în jurul său o comunitate artistică solidă și un repertoriu recunoscut pentru calitate și consecvență artistică. În 2019, unteatru a primit Premiul de Excelență UNITER, iar în 2021 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler — o recunoaștere importantă a contribuției sale la dezvoltarea scenei culturale independente din România.

Cei care doresc să contribuie activ la dezvoltarea noului spațiu pot susține proiectul și prin donații, prin intermediul platformelor Patreon și Galantom.

unteatru mulțumește partenerilor și sponsorilor săi, în special Jidvei, Centrul de Resurse în Fotografie și Teatrul de Animație Țăndărică pentru susținerea constantă și implicarea în proiecte care contribuie la consolidarea scenei culturale independente.

Programul complet al spectacolelor și biletele sunt disponibile pe site-ul oficial:
www.unteatru.ro

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Unteatru inaugurează luna aceasta noul sediu din București appeared first on Cultura la dubă.

Primarul general Ciprian Ciucu a prezentat azi, într-o postare publică pe facebook, câteva dintre motivele care au dus la decizia de a comasa cele 7 instituții cu activitate culturală și educațională și a promis că noua direcție va fi “mai importantă, mai vizibilă”, păstrând o parte dintre programele deja cunoscute, cum ar fi apelul de finanțare deschis de ARCUB către artiștii independenți.

Din informațiile transmise de primar reiese că 65 de posturi ocupate în prezent vor dispărea odată cu această comasare. “Din 267 de posturi (dintre care 206 ocupate) vor rămâne 155 de posturi (dintre care 141) ocupate.”

Procesul efectiv de reorganizare se va realiza în următoarele 60 de zile.

***

Iată mesajul transmis de Ciprian Ciucu:

“Șapte instituții, dintre care o parte înființate artificial, fragmentate, cu programe culturale cu impact mic, cu suprapuneri, cu șapte directori și șapte servicii suport (juridic, contabilitate, achiziții, administrativ. etc), care operau în afara atenției Consiliului General și a primarului au dus la un impact scăzut al proiectelor și programelor culturale care se manifestă prin:

• Lipsă de „flagship european” sau măcar regional. Niciuna dintre aceste instituții nu are un festival cultural sau brand cultural european. Evenimentele sunt bune “local”, dar nu atrag atenție internațională;

• Impact economic limitat. Astfel, aceste instituții nu generează turism cultural consistent, industrie creativă scalată, export cultural;

• Fragmentare. Au multe proiecte mici, de unde rezultă un impact dispersat. Nu există 2–3 proiecte „dominante” care să definească orașul nostru;

• Branding insuficient. Bucureștiul nu este perceput extern ca „oraș cultural”. ARCUB nu funcționează încă ca un „brand exportabil”, dar va fucționa, pentru că brandul “ARCUB” va merge mai departe.

Toate practicile și proiectele bune dezvoltate până acum vor merge mai departe. Nu vom pierde nimic valoros. De exemplu, “Teatreli”, proiectul “Lumina”, finanțările adresate lumii culturale, experiența Școlii de Arte, vor merge mai departe. Și nu doar acestea! Am punctat câteva.

Dar! Vom crea spațiu, inclusiv financiar, pentru proiecte și inițiative noi.

Acum, câteva lucruri, despre fiecare dintre aceste instituții în parte, concluziile le veți trage dumneavostră.

1. Centrul pentru Tineret. A fost o structură desprinsă din Proedus, înființată în timpul mandatului doamnei primar Firea. Nu intru în detalii de ce și ce a făcut în acest timp, sunt informații pe internet. Nu trebuie să fie despre vacanțe și dus tinerii la mare, ci despre programe educaționale. Avea zece posturi ocupate, nu avea impact. Legea ne obliga să desființăm instituțiile sub 50 de posturi;

2. Școala de arte. A fost o instituție de educație non-formală în domeniul artelor. A avut rezultate bune, dar, în ultimul timp avea probleme de capacitate administrativă și de scalare a rezultatului. Programele educaționale vor merge mai departe, vor fi mai bine susținute financiar și vor fi derulate de “Serviciul Școala de Arte” din cadrul noii instituții. Avea 28 de posturi ocupate, legea ne obliga să desființăm instituțiile sub 50 de posturi;

3. Proedus. Impactul său este experiențial, nu educațional. În activitatea sa nu am găsit indicatori clari de rezultat în termeni de competențe dezvoltate și progres măsurabil. Accentul pus a fost doar pe volum (câți participă) și nu pe calitate (ce rămâne). A operat cu costuri ridicate per beneficiar și avea o structură birocratică rigidă pentru o instituție de proiecte. Multe externalizări cu risc de eficiență scăzută și control limitat. Nu a fost integrat într-o viziune educațională coerentă;

4. Centrul Cultural EXPO ARTE. Desprins din ARCUB, pentru a fi detașat fostul director din ARCUB acolo și pentru a fi dus unul nou pe mandatul doamnei primar Firea. A preluat o parte din activitatea ARCUB. Are patru posturi ocupate, legea ne obligă să desființăm instituțiile sub 50 de posturi. Se întroarce în ARCUB;

5. Centrul Cultural Lumina. Este un proiect interesant de teatru experimental, cu potențial bun de creștere și extindere la nivel de proiect de „cartier cultural”. Va merge mai departe sub formă de proiect, nu se pierde nimic. Are cinci posturi ocupate, legea ne obliga să desființăm instituțiile sub 50 de posturi;

6. CREART. Programele cu impact rămân. Teatreli rămâne. Acestă direcție va fi orientată pe evenimente mari, festivaluri culturale, care să ne pună pe harta regională în următorii ani. Dispar “târgurile afumătoare” cu mici, bere și fasole cu cârnați. Are 47 de posturi ocupate, legea ne obliga să desființăm instituțiile sub 50 de posturi.

7. ARCUB. Instituție de tradiție, brandul cel mai cunoscut. Finanțările pe care le acordă vor continua și valoarea lor va crește. Principalele programe vor merge mai departe. Noua instituția va fi creată pe “osatura” ARCUB. Brandul va fi salvat.

O parte dintre aceste instituții au contracte cu firme de leasing operațional, cu zeci de muncitori platiți în fiecare zi, fără să existe o coordonare și eficientizare bazată pe nevoi comune. Plus contracte cu diferite firme pentru monat și demonat căsuțe etc.

Din 267 de posturi (dintre care 206 ocupate) vor rămâne 155 de posturi (dintre care 141) ocupate.

Directorul instituției va fi desemnat prin concurs anunțat din timp! Vom avea o instituție puternică, importantă, cu capacitate administrativă.

Acestă instituție va fi bine susținută financiar, va avea impact! După finalizarea reoganizării va primi sarcina să dezvolte o strategie culturală și una de educație non-formală. Deoarece are o mai bună capacitate de a atrage expertiză și mediul cultural decât Direcția de Cultură din cadrul PMB.

Toate programele vor fi auditate! Pentru prima dată. Nu este vorba despre audit contabil, ci de auditare culturală, pentru a vedea ce ținem și a înțelege ceea ce ne lipsește.

Cui îi este teamă de auditare? Deoarece o bună parte din rezistență de aici a plecat. Instituții pe multi bani publici, neaudiate, neevaluate, care nici măcar nu răspundeau cerințelor de transparență venite dinspre Consiliul General.

Că se pierd anumite privilegii, este adevărat. Exista rețele și rețete , ca peste tot.

Da, sunt perfect conștient că acest proces i-a luat pe mulți prin surprindere și că l-am derulat cu rapiditate. O parte dintre criticile dumneavostră au fost justificate: nu am comunicat înainte ceea ce v-am comunicat acum. Doar că am prins o fereastră de oportunitate pentru a face ceea ce a fost corect de făcut. Sunt mulți oameni din zona culturală care mi-au trimis mesaje în privat care au apreciat demersul.

O astfel de instituție va fi mult mai importantă, mai vizibilă, mai în atenția publicului și a presei și a Consiliului General și am mea, decât șapte altele mărunte.

Judecați-mă peste doi ani. Acum, dați-mi voie să-mi pun viziunea în practică și să-mi duc mandatul. Dacă nu veți fi mulțumiți, mă veți sancționa la vot. Nu am venit primar să nu fac nimic, doar să șurubăresc pe ici, pe colo.”

Vă reamintin că ARCUB, CREART, Proedus, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Arte au fost desființate pe 2 aprilie prin comasare, după cum Cultura la dubă a anunțat în premieră. Programele lor vor fi preluate de o structură unică – Direcție Generală Arte și Evenimente Urbane, sub conducerea unui director numit de primarul general în primă fază, urmând ca ulterior să fie organizat concurs.

Proiectul de comasare inițiat de Ciprian Ciucu a primit de la consilierii generali 46 de voturi pentru, 5 abțineri și 0 voturi împotrivă.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Ciprian Ciucu despre comasare: “Instituții pe mulți bani publici, neaudiate, neevaluate, care nici măcar nu răspundeau cerințelor de transparență” appeared first on Cultura la dubă.

Acesta spune că va pune în aplicare reforma Bolojan, ce prevede diminuarea cu 10% a posturilor din administrația centrală, precum și din cadrul primăriilor și consiliilor județene.

“Sunt patru instituții, centrul cultural, teatrul, muzeul, biblioteca județeană și mai avem și un spațiu expozițional. Doresc să venim cu o organigramă ca centrul cultural împreună cu teatrul să fie o singură entitate, muzeul și biblioteca fiind pe alte legi, nu se pot comasa.

Nu cred că este benefic nici pentru centrul cultural, nici pentru muzeu, nici pentru teatru, nici pentru bibliotecă să avem servicii de resurse umane separate, servicii suport juridice separate, servicii de contabilitate separate, servicii de achiziții publice separate. Cred că avem capacitatea de a avea un singur serviciu care să deservească toate aceste instituții, să avem cât mai multe economii, pentru cât mai multe proiecte. Este posibil să fie și reduceri de personal’, a detaliat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

La București, la inițiativa lui Ciprian Ciucu, au fost comasate azi 7 instituții cu activități culturale și educaționale – ARCUB, CREART, Proedus, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Arte. Programele lor vor fi preluate de o structură unică – Direcție Generală Arte și Evenimente Urbane, sub conducerea unui director numit de primarul general în primă fază, urmând ca ulterior să fie organizat concurs.

Proiectul de comasare inițiat de Ciprian Ciucu a primit de la consilierii generali 46 de voturi pentru, 5 abțineri și 0 voturi împotrivă.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Marcel Ciolacu vrea să comaseze Teatrul “George Ciprian” și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău appeared first on Cultura la dubă.

Proiectul de comasare inițiat de Ciprian Ciucu a primit de la consilierii generali 46 de voturi pentru, 5 abțineri și 0 voturi împotrivă.

Despre această comasare, Ciucu a vorbit pe larg într-un interviu acordat în urmă cu câteva zile pentru Cultura la dubă. Citiți interviul AICI.

The post BREAKING NEWS: ARCUB, CREART, Proedus, Centrul Lumina, Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Arte au fost desființate appeared first on Cultura la dubă.

Sâmbătă dimineața, pe o vreme ploioasă, aproximativ 50 de oameni de teatru au participat, la ARCUB, la dezbaterea inițiată de primarul general Ciprian Ciucu pe tema concursurilor de management din teatrele bucureștene, pe care intenționează să le organizeze anul acesta, după o pauză de aproximativ 5 ani.

A fost pentru prima dată în istorie când un primar al capitalei a organizat o astfel de dezbatere, inițiativă apreciată la unison de către vorbitori, chiar dacă rezultatul a fost mai degrabă vag.

La eveniment au participat figuri importante precum regizorul Eugen Jebeleanu, Tudor Chirilă, regizoarea Leta Popescu, regizorul Andrei Grosu, directorul interimar al Teatrului Bulandra, Vlad Zamfirescu, vicepreședintele UNITER, Aura Corbeanu, precum și doi foști miniștri ai Culturii, Corina Șuteu și George Ivașcu.

Doar câțiva dintre cei prezenți au luat cuvântul, iar discuția s-a dus în mai multe direcții, de la nevoia unei legislații îmbunătățite privind instituțiile de cultură, la nevoia unei strategii culturale ori a rescrierii regulamentelor unora dintre teatre care, în timp, și-au schimbat misiunea artistică și socială.

Cu toții și-au exprimat dorința pentru organizarea unor concursuri corecte, transparente. Pentru asta e esențială numirea în comisii a unor oameni de specialitate integri, agreați de toată lumea – ceea ce pare mai degrabă o misiune imposibilă, ținând cont de subiectivitatea specifică domeniului și de scindările din interiorul breslei.

Fiindcă nu doar politicienii au probleme de credibilitate, ci chiar și lumea teatrului. Măcinată de bugete din ce în ce mai limitate, de propriile nesiguranțe sau divergențe de opinii, breasla teatrului românesc duce povara propriilor bătălii, unele pierdute, altele în desfășurare.

Nimeni nu a atins în această dezbatere subiectul momentului, la care primarul este în măsură și trebuie să ofere explicații – comasarea a 7 instituții cu profil cultural și educațional: ARCUB, CREART, Proedus, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Arte ar urma să fie desființate, iar unele dintre programele lor păstrate și gestionate de o structură unică.

Peste weekend a apărut o petiție publică semnată de mai mulți oameni de cultură, pentru a-i cere primarului să renunțe la comasări.

Într-un interviu exclusiv pentru Cultura la dubă, realizat la finalul dezbaterii, Ciprian Ciucu a vorbit pe larg despre argumentele sale privind comasarea, dar și despre alte probleme care vizează cultura urbană, de la consolidarea clădirilor cu risc seismic, la dezbaterea privind graffitiul.

Totoadată, Ciucu anunță în premieră intenția de a concesiona clădiri de patrimoniu mediului privat, în contextul în care recunoaște incapacitatea financiară a primăriei de a consolida pe măsura nevoilor orașului.

***

Ciprian Ciucu: “Sunt undeva la 30-40% din a înțelege complexitatea lumii teatrului.”

“Domnule primar, cu ce gânduri ați inițiat această întâlnire și cu ce gânduri plecați în urma ei?

Am început această întâlnire ca un proces normal de consultare și toate intervențiile pe care le-am auzit astăzi au fost cu adevărat revelatoare pentru mine. Sunt undeva, mă autoevolez acum, la 30-40% din a înțelege complexitatea lumii teatrului.

Chiar dacă nu am avansat foarte mult, avem aceste concluzii: vom face două grupuri de lucru pe care le vom instituționaliza prin decizia mea. Unul pentru a selecta membrii viitoarelor comisii, care la rândul lor îi vor evalua pe cei care vor concura pentru postul de manager de teatru.

Și al doilea pentru a scrie niște caiete de obiective clare, care să fie în concordanță cu misiunea teatrelor noastre.

Și, după ce vom trece de această etapă și vom avea și oamenii care să selecteze viitoarele comisii, putem să și anunțăm înscrierea pentru comisii. Pentru mine este un pas înainte.

Am aflat și foarte multe lucruri despre teatrul din București, despre lumea teatrului, despre nevoile teatrelor și despre consumul cultural. Deci de aici plecăm.

În ce măsură veți ține cont de anumite opinii care au adus în discuție nevoia unei strategii culturale, nevoia schimbării legislației, astfel încât, în mod normal, ar fi amânat, de fapt, procesul de organizare a concursurilor? Ce este, de fapt, prioritar dintre toate aceste nevoi?

Eu trebuie să mă asigur că vom avea un proces corect, dar totodată să nu dureze foarte mult și să nu mai avem finalitatea de a avea manageri la teatre.

Voi acționa politic, în concordanță cu ceea ce vor spune specialiștii, pentru a susține o legislație în cultură relevantă pentru ziua de astăzi.

Dar rămâne în continuare o prioritate pentru dumneavoastră să organizați concursurile? fiindcă interimatele și-au pierdut de mult timp legitimitatea, iar teatrele sunt conduse de oameni numiți de primar, fie că unii sunt agreați de breaslă, fie că nu.

Da. Se pare că sunt și rezultate bune ale interimatelor, așa cum au fost prezentate astăzi, dar nu este normal să ai trei ani, cinci ani, un provizorat pentru orice instituție, că este vorba despre o școală, un teatru, un club sportiv. Oricare altă instituție are nevoie de un management stabil și asumat.

Ați vorbit la un moment dat în această întâlnire și despre nevoia de a restructura Direcția de Cultură din cadrul primăriei și știu că de-a lungul timpului, în solicitări oficiale pe care le-am făcut, ca jurnalistă, am primit inclusiv explicația că nu se pot organiza concursuri, fiindcă nu există un director al Direcției de Cultură. Care e situația acum și ce intenționați să faceți pentru această direcție, pentru reformarea ei?

În acest moment toată primăria este într-un proces de restructurare. După ce vom finaliza procesul de restructurare al primăriei, atunci vom avea și concursuri pentru mai multe posturi de director, nu doar pentru directorul de cultură.

În ceea ce privește aceste concursuri din primărie, pot spune că eu am fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Așa cum este legea și cum este tradiția să se organizeze astfel de concursuri, ele nu țin foarte mult cont de specificitatea domeniului. Că dacă dai concurs la direcția de transporturi sau la direcția de cultură, omul trebuie să învețe cam aceeași bibliografie, ceea ce este stupid, în sensul să știe legislația muncii, să știe legislația codului administrativ, pentru că sunt funcționari publici.

Și atunci va trebui să vedem cât de mult putem pe fiecare zonă ca în concursuri să introducem cât mai puțin din codul administrativ sau din legislația muncii și cât mai mult din specificul direcției respective.

“Prefer să am o instituție mai mare, cu mai mulți oameni, cu o capacitate administrativă mai bună, din care să dăm la o parte ceea ce nu era eficient în termeni de impact și să avem programele deja consacrate, cerute de către cetățeni.”

Apropo de restructurare, deja ați anunțat intenția de a comasa 7 instituții de cultură. Puteți să ne spuneți ce stă la baza deciziilor, dacă ați făcut niște studii sau cu cine v-ați consultat? Cum primarul ia efectiv decizia de a uni o instituție cu alta?

În primul rând am avut o analiză și ne-am dat seama că programele noastre culturale nu au un impact suficient de mare raportat la resursele care sunt destinate. În momentul de față pot spune că cel puțin din sutele de milioane care merg la cultură, și vorbim despre sute de milioane, la instituțiile noastre merge cam cel puțin jumătate, dacă nu chiar o sumă cât de cât apropiată cu cât merge la teatre.

Adică la trei instituții merg foarte mulți bani, poate ar fi mai bine să meargă mai mult la teatre sau la alte instituții de cultură.

Și atunci, ceea ce mi-am propus prin această comasare, care aduce împreună șapte instituții în acest moment, este să respectăm legea, pentru că avem o lege. Aceste instituții sunt ca niște administrații. Ele nu au statutul de teatre, în sensul de instituții de cultură care au legislație specială.

În acest context am nevoie de o coerentizare și de un control al costurilor și, vă zic sincer acest lucru, pentru că toți acești mulți bani care se toacă pe diferite mici progrămele ale uneia sau ale alteia, sau pe diferite cursuri, ele trebuie să fie livrate pentru număr cât mai mare de cetățeni, la o calitate cât mai bună și cât mai bine organizată. De multe ori, fiind micuțe, nu se aude despre ele.

E nevoie de această restructurare impusă de reforma din administrație, dar și pentru că legea nu mai permite azi să ai instituții mai mici de 50 de oameni. De exemplu, dintre cele 7 pe care le comasăm, 5 nu mai aveau 50 de oameni. Deci, oricum, eram forțați legal să se întâmple acest lucru.

Prefer să am o instituție mai mare, cu mai mulți oameni, cu o capacitate administrativă mai bună, din care să dăm la o parte ceea ce nu era eficient în termeni de impact și să avem programele deja consacrate, care sunt cerute de către cetățeni. ARCUB are programele lui. Cel puțin 50-60% din ceea ce merge trebuie să rămână. Adică nu am venit să destructurăm totul. Păstrăm ceea ce este bun.

La fel are și CREART. iMapp (n.r. festival de videomapping organizat în Piața Constituției), de exemplu, este un program foarte cerut de către bucureșteni, el trebuie să continue.

La fel și programele celorlalte instituții, astfel încât ceea ce avem mai bun să păstrăm, să creștem impactul și cât mai mulți dintre bucureșteni să simtă.

Puteți să-mi spuneți, vă rog, de ce considerați că iMapp este un program important care ar trebui păstrat?

L-am dat ca exemplu. Știu că are notorietate. Dar evident că va urma o analiză de coerență pe care viitorul management al acestei instituții o va face și vom prioritiza împreună și în raport cu strategia a culturală a Bucureștiului, care acum nu există. Avem nevoie de ea.

Treaba mea prin această reorganizare este să avem cele mai bune proceduri cu cei mai buni oameni și cu o instituție care să aibă impact efectiv.

Vă întrebam despre iMapp pentru că, de exemplu, vorbeam cu niște artiști care au spectacole la Centrul Lumina și ei suferă pentru că urmează să fie desființat acest centru. Și se întreabă de ce un eveniment precum iMapp este mai important decât un centru artistic, unde se joacă spectacole pe tot parcursul anului?

Aici a fost o mare neînțelegere. Centrul Lumina are 5 angajați. Acei 5 angajați nu mai pot rămâne pe lege în formula actuală. Și am încă 5-6 astfel de instituții.

Am înțeles că este recunoscută valoarea programului de la Centrul Lumina, inclusiv de comunitatea artistică și de către public. Ideea este că nu o să mai fie un director. Pentru această instituție, acest director, dacă vrea să continue, poate să vină foarte bine și să se ocupe de același lucru în cadrul viitoarei structuri. Nu se va desființa ceea ce merge.

Dacă proiectul Lumina este valoros, el va continua.

Ca spațiu cultural finanțat de primărie, dar coordonat prin altă direcție. Asta să înțelegem?

Bun. Eu, ca primar, trebuie să mă uit la mai multe lucruri. Inclusiv la infrastructură. Foarte multe instituții ale primăriei funcționează pe spații închiriate, ceea ce nu este eficient. Prefer, decât să închiriem spații, să investim în niște spații sau să le dăm niște spații pe care deja le avem la Administrația Fondului Imobiliar, pe care să le amenajăm.

Orice serviciu public, inclusiv în cultură, trebuie să aibă și această condiție minimală – să fie suportabil bugetar. Și atunci, dacă sunt foarte, foarte multe disparate, nu mai sunt suportabile bugetar.

Pentru Lumina, de exemplu, am și discutat, să fie preluat fostul Cinema Lumina de către Administrația pentru Consolidări, să fie consolidat, pentru că acolo e o problemă de siguranță, în primul rând, după care programul să poată continua, nu neapărat ca o instituție, dar ca un program.

Cartografierea patrimoniului capitalei și concesionarea unor clădiri istorice mediului privat, pentru consolidarea lor

Urmează să intre în consolidare niște clădiri importante, cum ar fi Teatrul Bulandra de la Izvor, știu că e cuprins în PNRR. Ce se va întâmpla cu trupa de teatru care are activitate acolo, unde va juca pe perioada desfășurării lucrărilor?

Nu pot să vă răspund la această întrebare pentru că nu sunt pregătit și nu am soluția în acest moment. O să văd la ce s-au gândit colegii mei. Am venit doar de trei luni primar, deci nu pot să vă zic în acest moment, dar ce pot să vă zic este că o să mă preocup de subiectul acesta, să caut niște soluții.

De exemplu, un spațiu care va fi foarte generos și nu este acum pe harta mentală a nimănui, este fostul Cinema Favorit din sectorul 6, Drumul Taberei, care într-un an, doi, va fi gata.

Vorbim despre o sală cu capacitate foarte mare, care va putea găzdui nu una, poate chiar mai multe trupe de teatru, bine programate și bine cu un management foarte bun acolo.

Și ce trebuie să fac ca primar, obligatoriu, este să pun ca prioritate în programul de consolidare în special teatrele care, prin natura lor, atrag un număr foarte mare de oameni. Adică sunt pericol public. Vă dați seama, nu vorbim despr o clădire cu 2-3-5 oameni.

Despre blocul Patria puteți să ne oferiți un update? Și Nicușor Dan în mandatul său anunțase că va fi consolidat, știu că Cinema Patria fusese transferat la un moment dat la Primăria Sectorului 1, tot cu promisiunea că va fi consolidat blocul și modernizat cinematograful. Care este realitatea acum?

Are mai multe componente. Vă spun ce am reușit eu să aflu în această foarte scurtă perioadă. În acest moment suntem blocați în decizia proprietarilor de a se muta. Au fost prezentate niște costuri maximale. Nu înseamnă că aceste costuri vor rămâne. În sensul în care, în timpul licitațiilor, sunt niște indicatori tehnico-economici, cât costă să consolidezi și să renovezi blocul. Lor li se pare mare și mie mi se pare mare acest cost. Și atunci avem de făcut următoare lucruri. Plafonăm costul pe care ei îl pot suporta, deci să intre mai mult în partea primăriei, astfel încât să le garantăm că nu se ajungă la sumele de 80.000 de euro, cota lor parte, din consolidare și renovare, ci să fie niște costuri relativ suportabile, nu știu, 20.000-25.000 de euro.

Este o situație delicată pentru că odată cu consolidarea, ei rămân cu proprietatea, va crește destul de mult valoarea proprietăților și a imobilului. Și, de obicei, aceste costuri trebuie să fie recuperate de către primărie.

Deci va trebui să găsim acest cadru legal prin care să și plafonăm, dar cumva să avem și o întoarcere a investiției care să fie corectă pentru sistemul public, pentru banul public, pentru că vorbim despre proprietăți private. Și de aici a apărut blocajul.

Și mai este barul Melody din interior, de sub bloc, care trebuie să fie expropriate (n.r. proprietarul barului Melody este Adrian Mutu). Și am vorbit cu domnul primar Tuță să-l exproprieze. Nu se poate consolida fără Melody. Acum este o parte privată și va fi expropriată. Durează. Noi nu avem nici acum bugetul votat, deci va mai dura.

Un alt cinematograf istoric, Cinema București, de pe Bulevardul Elisabeta, foarte aproape de primărie, este scos la vânzare de aproximativ 2 ani pentru suma de 5 milioane de euro. Fiind monument istoric, Ministerul Culturii ar avea drept de preemțiune, dar presupun că și Primăria Capitalei ar putea face o ofertă. Există în planurile dumneavoastră vreun demers pentru astfel de exemple? Ar putea fi o soluție un parteneriat public-privat, astfel încât să salvați astfel de monumente istorice și să le redați comunității?

Este fezabil doar dacă îl vezi ca un caz singular. Dar dacă înmulțești cu 20 sau 25 de astfel de clădiri, nu mai este fezabil. Adică noi deja am prioritizat clădirile pe care le vom consolida și pentru care trebuie să avem bugete semnificative.

Dacă achiziționez o astfel de clădire cu 5 milioane de euro, care înseamnă 25 de milioane de lei, va trebui să mai bagi încă poate 50 de milioane de lei în ea. Multiplicarea este fabuloasă.

Dar noi nu ne oprim aici, vă zic cumva într-o oarecare premieră, au publicat și colegii mei pe Facebook, dar nu cred că s-a înțeles amploarea a ceea ce vrem să facem.

Am citit că vreți să faceți o cartografiere a patrimoniului capitalei.

Exact, vă pot da acum detalii. În primul rând, noi nu avem o bază unică cu clădirile din București, cu patrimoniul Bucureștiului. Avem ceva la AFI (n.r. Administrația Fondului Imobiliar). Sunt clădiri care au și nu au statut de patrimoniu.

AFI are și apartamente pe Bulevardul Iuliu Maniu, în blocuri comuniste, dar are și clădiri cu valoare istorică. Avem iarăși la Direcția de Patrimoniu altă bază de date. Avem date la primăriile de sector.

După ce vom avea acest inventar va trebui să dezvoltăm niște politici coerente. De exemplu, avem fostul Hotel Bristol, pe diagonală cu Universitatea din București. E o clădire foarte importantă.

Această clădire a fost văruită de către doamna Firea ca să nu mai arate ca și cum ar fi degradată. Dar ea nu este consolidată. Banii pe care primăria ar trebui să-i pună în consolidare se ridică iar la zeci de milioane, poate chiar sute de milioane de lei. Și atunci, ideea care este? Acolo a funcționat un hotel. Cine ar fi interesat sau ce funcție ar trebui să aibă această clădire?

O mai faci un centru cultural, un centru social, educațional, sau pentru că este într-o zonă foarte bună, o transformi dintr-un pasiv care îți consumă fonduri, într-un activ care îți produce taxe și impozite?

De exemplu, un lanț mare hotelier poate să ia această clădire, să o consolideze. Și când vor veni cu proiectul de consolidare, îl vor adapta special pentru hotel, vor fi bani privați puși acolo, încă o dată, repet, ultratransparent, ca să fie clar, să nu se înțeleagă că avem nu știu ce agendă ascunsă cu proprietatea Bucureștiului. Se va concesiona pe un număr de nu știu, 30-35 de ani, asta reiese din evaluarea proprietății, și în loc să se degradeze aceste tipuri de clădiri pe mai departe, vor fi reintroduse în circuitul economic și țesutul urban, per asamblu, va avea doar de câștigat.

Dar aceste tipuri de politici le putem creiona după ce vedem pe ce stăm. Pentru că sunt clădiri în București cu statut incert. Unele au litigii, dar măcar să știi care este statutul.

Vă garantez că sunt clădiri pe care statul nu știe dacă le are sau nu le are. Și treci pe lângă ele și te întrebi ce este aici.

De aceea am făcut un grup de lucru în nivelul primăriei. Și sper eu ca până la 15 iulie acest grup de lucru să ne producă baza de date, de la care noi vom clădi politici. E pentru prima dată când se face acest lucru, la inițiativa mea, după 35 de ani. Pentru că nu știm pe ce stăm. Și dumneavoastră ați  spus așa, domne, lăsați graffitiul, că sunt lucruri mai importante, cad clădirile pe noi. Absolut corect.

Dar ca să ajungem să rezolvăm, primul pas este această bază de date. Sunt sute de clădiri. Trebuie să avem o politică inclusiv economică sustenabilă.

Ca să consolidezi aceste clădiri te costă foarte, foarte, foarte mult. Ne împrumutăm deja de la Banca de Dezolvatare a Consiliului Europei pentru astfel de proiecte. Și atunci, obiectivul meu este să le reintroducem în circuitul economic cât mai repede. Adică mediul privat să contribuie.

Ciprian Ciucu: “Când vii și dai cu spray-ul la întâmplare, cu diferite culori, cu diferite forme, atunci ce faci? Le uniformizezi.”

Clădiri importante de patrimoniu sunt afectate grav zilnic de această practică a tagging-ului mai degrabă, ca să deosebim graffiti de tagging, în care cineva trece rapid cu un spray și dă cu el acolo, asta nu e o formă de protest. Asta e o formă de marcare a teritoriului, mi se pare chiar foarte primitivă.

Ce face Banksy înțeleg că este o formă de protest. Eu însumi vin dintr-o generație care a ieșit la proteste, am protestat și împotriva Guvernului și nu combat cultura protestului. Dar tu când ajungi să vandalizezi, că așa le numesc și nu mi-e frică de acest cuvânt, când treci repede și bagi un tag pe o clădire de patrimoniu și ai acest fenomen pe kilometri întregi de bulevarde principale…

Intervenția de curățare fiind practic imposibilă din motive legislative, dar și din motive financiare, vă dați seama cât de mult costă să vii cu un proiect pentru o fațadă doar ca să ștergi un graffiti – ai nevoie de proiect de arhitectură, de un anumit tip de intervenție pe un monument.

Mulți artiști stradali au reacționat la dezbaterea inițiată de dumneavoastră invocând teoria ferestrei sparte, în ideea că cele mai multe tagg-uri sunt date pe clădiri deja degradate. Adică mai rare sunt situațiile în care se dau peste fațade de patrimoniu îngrijite.

Este fals. Nu există în București ceva în zona centrală să nu fie de patrimoniu. Zona protejată asta înseamnă. Și de aceea noi nu putem interveni. Dacă o clădire este de patrimoniu în zona protejată, toată plinta stradală de 2-3 kilometri ia aceeași legislație. Tu când dai pe clădirea de lângă care, ok, poate nu are cea mai bună formă, tu afectezi întreaga infrastructură a zonei istorice.

Vorbim de artiști. Cei care au lucrat aceste clădiri de patrimoniu au fost la rândul lor artiști. Expresia lor artistică trebuie să fie respectată. Cei mai mulți oameni din zona culturală își doresc ca aceste manifestări artistice să rămână în identitatea noastră pe o perioadă partea cât mai lungă de timp. Sunt anumite clădiri care sunt efectiv reprezentative și ne este drag de ele și nu doar că nu le vrem dispărute de acolo, ci nu le vrem nici măcar afectate.

Și atunci când vii și dai cu spray-ul la întâmplare, cu diferite culori, cu diferite forme, atunci ce faci? Le uniformizezi. Tagging, tagging, tagging.

Cum va decide primăria ce trebuie șters și ce nu trebuie șters?

Statul trebuie să facă tot ce poate să își protejeze patrimoniul cultural și istoric. Din punctul meu de vedere, orice clădire din patrimoniu pe care se dă cu șpray trebuie protejată.

Primăria Capitalei, care are și ea cred, câteva urme de spray, este obiectiv de patrimoniu. Și multe alte clădiri au același statut. Ce vreau să spun este că acest fenomen, superficial de foarte multe ori, le omoară spiritul pe care artiștii vremurilor l-au pus în ele. Nu le mai vezi. Și n-am nimic cu ideea de a protesta. Și înțeleg și paradoxul de a protesta în mod organizat.

Dar dreptul de a protesta nu trebuie să fie superior dreptului unor artisti care s-au manifestat în trecut pentru a crea ceva. Este normal ca aceste clădiri de patrimoniu să fie protejate și pentru generațiile următoare.

Și ce faceți dacă veți investi mulți bani pentru curățare și vor veni din nou și vor da cu sprayul peste?

Pot să nu fac nimic, să continue să arate ca acum. Asta este opțiunea cea mai facilă pe care o abordau toți primarii de până acum, să nu faci nimic e cel mai lejer. Și când îmi vor reproșa oamenii care își doresc să vadă cădirile în forma lor reală, o să-i trimit la dreptul de a protesta al unor tineri, cărora nu am ce să le fac. E foarte facil.

Strict financiar vorbind, primăria va cheltui niște bani cu curățarea acestor fațade. Ce faceți dacă veți cheltui acei bani și vor veni și vor da altele peste? La cheltuirea banului public mă refer.

Vom relua procesul. În orașele civilizate, Viena, Paris, respectul pentru proprietate este mult mai mare. Politica este de a zădărnici eforturile. Adică dacă intervin în 24 de ore, cel care a făcut graffiti nu va mai reveni. Dar dacă constant ai același comportament, care îți consumă niște resurse, poți să-l pui la vandalism, din punctul meu de vedere.

Sunt singurul primar care a organizat un festival de graffiti în București ever. Primul și singurul din istoria Bucureștiului. Am încurajat această cultură a protestului și am oferit un spațiu public de manifestare.

Dacă dumneavoastră organizați festival de street art, nu înseamnă automat că încurajați cultura protestului, pentru că este un mediu controlat.

E un principiu în neoliberalismul acesta care este clamat. Sunt liber să fac ceea ce vreau, atâta timp cât nu îngrădesc libertatea celuilalt. Dar oamenii aceștia protestează afectând proprietățile altor oameni. Cu alte cuvinte, să zicem că vreau să protestez și eu cu cheia pe mașina dumneavoastră. Este ok? Eu cred că este artă. Fac o steluță.

Totuși, avem o manifestare a autorității și respectăm legile sau putem să lăsăm orașul într-o ideologie ultra de stânga, non-intervenționistă, a anarhiei, pentru că și anarhia este definită foarte clar în științele politice – avem o zonă în care autoritatea nu trebuie să mai existe și să nu afecteze niciun fel dreptul protestului. Toți protestăm, toți sunt niște protestatari. După care o să avem un mediu urban conform propriilor noastre decizii și acțiuni.

Mai am o singură întrebare pe subiectul acesta. Ați spus deseori că luați orașul la pas. Ați văzut acum câțiva ani, când era Florin Cîțu premier, stencil-urile cu “Cîțu salvează economia”, răspândite prin tot orașul? Ele au fost date inclusiv pe Ateneul Român, monument inclus în patrimoniul UNESCO.

Și pe blocul în care stau eu, în Drumul Taberei.

Aceste stencil-uri cu mesaj politic au fost cumva încurajate, plătite de PNL?

Mi-ar fi rușine dacă ar fi așa ceva. Să aflu așa ceva. Nu știu cum au apărut. Am văzut și cu Ciolacu, am văzut și cu alții. Și cu Ciucă erau la un moment dat.

Deci nu aveți cunoștință că PNL ar fi plătit vreodată pentru astfel de mesaje?

Doamne ferește! Adică am conștiință că nu s-a plătit, că s-ar vedea în documentele contabile. Alea mi se par niște mizerii.

Un alt subiect care are legătură cu patrimoniul orașului și nu are încă o rezolvare este Cathedral Plaza. Știu că exista o decizie judecătorească pentru demolare, Nicușor Dan a dat la rândul său o dispoziție de demolare, dar ea a fost atacată de proprietari. Care este situația în prezent?

Este doar o hotărâre judecătorească atacată în instanță, la apel. Și există o decizie a primarului general deja semnată pentru demolarea clădirii. Și mai există o contestație, de aceea nu s-a demolat clădirea. A fost atacată decizia primarului general de demolare, deci încă nu avem o decizie definitivă. Al doilea motiv cred că este economic. Și mai este un motiv. Unii spun așa – nu este soluția tehnică cea mai bună de a o demola de tot, pentru că deja cu actuala configurare s-ar mișca și-ar afecta și mai mult biserica catolică. Și atunci sunt două ipoteze.

Cum poți da niște costuri rezonabile pe care să le suporți tot tu, stat, să nu afectezi clădirea monument. Cealaltă gândire ar fi să duci, totuși, clădirea în niște parametri urbanistici corecți ai zonei, adică ce spune acum legea? Spune că poate să aibă acolo maxim patru etaje. Atunci o dai jos până la patru etaje și o lași într-un registru urbanistic corect.

Problema este că nu ai legislație în România care să-ți permită să faci așa ceva, deși soluția tehnică mai corectă ar fi aceasta.

Deci avem această tensiune între soluția juridică, voința politică, care este aceeași cu soluția juridică de a o demola și să vedem care este soluția tehnică pentru a demola. Din păcate, pe termen scurt de un an, doi, trei, nu văd, vă zic sincer, o soluție. 

Urmărind activitatea dumneavoastră de când ați devenit primar, postările pe care le faceți, pare așa că ați găsit un dezastru la Primăria Capitalei. Care este realitatea? precedentul primar a fost Nicușor Dan, ales președintele României.

Nicușor Dan a făcut cât de mult a putut să facă în contextul pe care l-a avut. N-am ce să-i reproșez.

Puteți dumneavoastră mai mult? aveți același context, dacă nu unul și mai dificil, ținând cont de criza politică, economică.

Nu știu, asta rămâne să demonstrez, dacă o să mai merit un mandat. Dar am zis că am nevoie de puțin 2-3 mandate. Orașele care s-au schimbat, luminat la față, în care există ordine, cum ar fi Parisul, Viena, Barcelona, au avut primari care au stat mai mult de un mandat acolo. Și orașele din România, care sunt cât de cât puse la punct, au avut primar că au stat două, trei mandate minim. Unii au stat, cum este Emil Boc, și cinci mandate. Și arată mai bine pentru că ai o coerență pe o perioadă lungă de timp.

Aici vorbim despre un oraș cu o guvernanță schizoidă în care ai 7 primari. Și, cu atât mai mult, inerția este mai mare și timpul necesar pentru a acționa sistemic și concentrat, cu efecte vizibile,  este mai mare.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Ciprian Ciucu: “Nu am venit să destructurăm totul. Păstrăm ceea ce este bun. De exemplu, iMapp.” appeared first on Cultura la dubă.

Dar putem observa încă de pe acum că valurile au fost cauzate de un amestec de legislație învechită, orgolii exacerbate, mentalități retrograde și blazare a breslei teatrale.

Mai presus de toate, e limpede că după dispariția prematură și neașteptată a lui Ion Caramitru, nimeni nu a mai avut o viziune, o direcție pentru TNB. Cum ar trebui să fie și ce să producă un teatru național în secolul 21? Din păcate, nu ne-au ajuns aproape cinci ani ca să dezbatem, să ne consultăm unii cu alții și să găsim răspunsuri la această esențială întrebare. (n.r. O încercare în acest sens a făcut Liternet în 2022, ecourile rămân online aici)

Întâmplarea face că acum 20 de ani am fost în comisia care a desemnat-o câștigătoare pe Ada Lupu la concursul pentru direcția Naționalului din Timișoara.

Îmi amintesc cum doi dintre colegii de comisie – regizorii Mihai Măniuțiu și Cornel Todea – susțineau, cu cele mai bune intenții, dealtfel, fiindcă apreciaseră și ei proiectul tinerei regizoare, că ”nu are nici o șansă, o vor mânca de vie cei din teatru!”

La fel de bine îmi amintesc cum regretata doamnă Florica Ichim, fondatoarea și redactoarea șefă a revistei Teatrul Azi și cu mine am argumentat pe rând, apoi la unison, tot mai insistent, că dacă nu îi vom da o șansă acestui proiect bun și candidatei care l-a gândit nu vom ști niciodată dacă ea poate să-l pună în aplicare sau nu. Raționamentul logic a învins.

Douăzeci de ani mai târziu, am auzit aceleași argument – reprodus tot cu bunăvoință, dar și cu condescendență – în legătură cu candidatura altei regizoare, și anume Alexandra Badea, care a candidat la cel de al doilea concurs pentru postul de manager al Teatrului Național din București în 2025. ”Nu ar fi avut nici o șansă, ea trăiește în Franța, nu știe cum funcționează lucrurile la noi!”, a sunat variațiunea pe aceeași temă exprimată către mine la telefon de către un membru al comisiei de concurs, comisie care a decis că nici unul dintre proiecte nu merită o notă peste 7, astfel încât cei trei candidați nu au trecut la etapa de interviu. Din păcate, în acest caz, nu vom ști niciodată.

Același ”nici un proiect nu e destul de bun pentru TNB” l-am mai auzit și în 2022, la prima încercare de concurs pentru directoratul ”navei amiral” a teatrului românesc, cum a fost adesea numit acest teatru – ironia fiind că ”nava” pare de ani de zile să nu se mai lase navigată.

Am fost atunci în comisie alături de oameni de teatru ale căror merite le cunoșteam și le apreciam, chiar dacă proveneau din etape istorice diferite – regizorul Dinu Cernescu, regizorul și director la TNB Nicolae Scarlat, dramaturga Alina Nelega, care a condus Compania Română din cadrul Naționalului din Târgu Mureș. Nu-l cunoșteam personal pe cel de al 5-lea membru al comisiei, Petru Hadârcă, regizor și director al Naționalului din Chișinău, dar mi-am zis că e în minoritate, deci nu mi-am făcut griji. Mare greșeală.

Așa se explică cum același proiect poate fi notat mai întâi sub 7, apoi la altă rundă peste 8, cum notele trebuie mediate intens ca să nu aibă diferențe de peste 2 puncte (conform legii), iar în cadrul medierii se schimbă ierarhiile, sau cum un candidat precum neașteptatul Boris Focșa, răsărit din văzduh la runda cu numărul trei, asemeni candidatului-surpriză la alegerile prezidențiale din 2024, poate fi notat cu o notă peste 7 la scris și cu 1,47 la interviu (!?).

După ce în 2022 domnul despre care nu-mi făceam griji i-a îngenuncheat pe toți cei cinci candidați și a umilit întreaga comisie de concurs  – noi toți ne-am făcut lecțiile, am citit proiectele, le-am analizat, le-am notat, iar domnia-sa a apărut la ultima întâlnire anunțând că nu dă nici o notă fiindcă, citez, ”nici un proiect nu e destul de bun pentru TNB” – am fost mult mai circumspectă când am primit invitația să fac parte din comisia celui de al doilea concurs, organizat în 2025.

Nu am acceptat invitația când am aflat alături de cine ar fi trebuit să evaluez proiectele, fiindcă nu mi s-a părut firesc să noteze proiectele cineva care fusese cercetat penal pentru fapte petrecute în timpul mandatului de manager și altcineva care plecase de la conducerea teatrului în urma depunctării la evaluarea performanțelor manageriale.

Am citit, în schimb, proiectele celor două candidate, Ada Lupu Hausvater și Alexandra Badea, bucurându-mă că sunt doar nu una, ci două artiste care au curajul să candideze pentru acest post și constatând că amândouă aveau nu doar curaj, ci și idei foarte bune. Comisia a considerat – complet eronat după părerea mea – că nici unul din cei trei candidați nu meritau să treacă în etapa de interviu, iar concursul a rămas din nou fără rezultat. Am avut o senzație acută de deja-vu.

5-3-2: așa s-a redus numărul candidaturilor pentru TNB, odată cu disiparea încrederii lumii teatrale în ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment istoric: înnoirea de viziune și de direcție a Naționalului bucureștean prin intrarea lui într-o nouă etapă de existență, în acord cu secolul 21.

Coincidențele nu sunt întâmplătoare, iar ecourile acestor experiențe la care am fost martoră direct sau indirect de-a lungul istoriei recente rezonează cu sens, desenând ”the bigger picture”, care ne arată că teatrul românesc nu se lasă ușor reformat, nici măcar atunci când strigă sus și tare ”vrem reformă!”. Micile orgolii și aranjamente locale, ministeriale, administrative se ridică prea des deasupra interesului general, iar lipsa unei culturi instituționale solide și a termometrului civic permite jocuri de culise neamendate de o opinie publică indiferentă, neatentă, blazată.

Dar e momentul să ne uităm înspre viitor. Cred că două lucruri merită notate ca pozitive acum, când a treia încercare are ca rezultat o nouă conducere pentru TNB, în persoana regizoarei Ada Lupu Hausvater, care a condus deja 20 de ani Teatrul Național din Timișoara.

1. Ada Lupu Hausvater a demonstrat consecvență și perseverență, participând la toate cele trei concursuri și procedând cu diplomație pe parcursul acestor câțiva ani de tevatură organizațională, dovadă că are răbdare, tact și știe să navigheze apele tulburi ale administrației românești, ceea ce o va ajuta enorm în noul ei mandat.
2. Este un moment istoric pentru Naționalul bucureștean, care are pentru prima dată în istoria lui o femeie la conducere, o profesionistă cu pedigree demonstrat de manager. Din proiectul ei pentru TNB fac parte montări semnate de o serie de regizoare, cu promisiunea restabilirii unui echilibru de reprezentare și tematic de care TNB nu a avut parte, din păcate, până acum.

Comparând cu alegerile electorale, putem spune că a fost ales președintele, dar urmează parlamentul. E important ca lumea artistică să rămână în alertă, să se informeze și să participe în perioada următoare la luarea deciziilor privind organizarea concursurilor pentru conducerea teatrelor bucureștene: 15 instituții de spectacol se află de ani de zile în interimat, iar PMB a anunțat prin vocea noului primar general ales că va organiza, în sfârșit, în această primăvară concursuri. Ni s-a promis transparență și onestitate.

Din experiența mea, povestită parțial aici, totul ține de comisii. Condiția minimă este ca membrii acestora să fie integri moral, să nu fi avut probleme cu legea. Dar este esențial și ca membrii comisiilor să aibă cel puțin tot atâta experiență cât li se cere candidaților, să nu se lase manipulați și să fi demonstrat cunoaștere și deschidere către scena internațională, dacă vrem ca Bucureștiul să aibă o ofertă culturală demnă de o capitală europeană.

Dacă vor fi desemnate comisii de necontestat asta va da curaj mai multor candidați să participe, prin urmare se va putea alege dintr-un număr mai mare de proiecte.

Momentul unei înnoiri reale a infrastructurii instituțiilor publice de cultură, al înscrierii acestor instituții pe un drum european, deschis către lume, un drum al colaborărilor reale și cu sens, în loc de micile aranajamente locale practicate la scară largă până acum, care închid orizontul și frustrează publicul, aflat și el în proces de schimbare și înnoire.

Felul în care arată comisiile de concurs va dicta felul în care vor arăta conducerile teatrelor bucureștene de-acum înainte și, pe cale de consecință, calitatea vieții culturale a bucureștenilor. Oare ne dăm seama cât de mare e miza?

***

Cristina Modreanu este critic de teatru și cercetătoare la UAT Târgu Mureș, redactoare-șefă a revistei de artele spectacolului Scena.ro

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Lumea teatrală, în alertă: care este miza? appeared first on Cultura la dubă.