Câteva fotografii care artă podeaua distrusă în interiorul containerelor în care Cultura la dubă a dezvăluit că sunt depozitate bunuri de Tezaur ce au aparținut lui George Enescu și familiei Cantacuzino au fost publicate pe facebook de un angajat al Muzeului Național “George Enescu”, conservatoare de hârtie, adică cea care are în gestiune chiar manuscrisele compozitorului.

Aceasta a decis să publice imaginile după ce Ministerul Culturii a lăsat de înțeles într-un comunicat de presă că, la primele verificări, totul este în regulă.

Azi, după publicarea acestor imagini, Ministerul Culturii a transmis un comunicat amplu în care a asigurat, din nou, că obiectele de patrimoniu sunt în siguranță.

Muzeul Enescu a transmis că imaginile sunt din 2021 și problemele cu podeaua au fost remediate.

“În această primă etapă a controlului, membrii comisiei au solicitat documente, date și informații relevante și au realizat chestionări directe și amănunțite ale personalului responsabil de păstrarea, depozitarea și conservarea bunurilor culturale.

Au fost verificate spațiile de depozitare, condițiile de păstrare a bunurilor culturale mobile clasate, precum și existența și funcționarea sistemelor de supraveghere și pază.

Până în acest moment, în cadrul verificărilor efectuate, nu au fost identificate situații de distrugere a bunurilor culturale mobile clasate în categoria Fond sau Tezaur.” – a transmis Ministerul.

Conservatoarea a publicat de asemenea o fotografie din ianuarie 2026 în care temohigrograful indica temeraturi aproape de 0 grade Celsius și umididate de 90.

Reamintim, Cultura la dubă a scris într-o investigație, potrivit mai multor surse cu care am stat de vorbă, că în interiorul containerelor ar fi grave probleme de umiditate, neconforme cu legea care impune condiții stricte pentru depozitarea patrimoniului. Iarna această, când zăpada s-a topit, apa a pătruns în ele.

Așa podea subțire și neizolată există în spațiul unde patrimoniul este depozitat! Încă din prima zi s-a spart sub greutatea rafturilor. – a postat pe facebook conservatoarea Muzeului Enescu.

Specialiștii pe care I-am consultat spun că eventuala deteriorare a manuscriselor sau a altor bunuri de patrimoniu (picturi, țesături, mobilier, fotografii, corespondență) – pot fi stabilite doar de o atentă analiză, ce necesită timp. Ministerul Culturii a transmis că “nu au fost identificate situații de distrugere a bunurilor culturale mobile clasate în categoria Fond sau Tezaur“, după o inspecție de doar câteva ore.

I-am solicitat ministrului Culturii, Andras Demeter, un punct de vedere cu privire la cele arătate în acest material. Nu am primit răspuns până la aceaastă oră.

Muzeul Enescu a transmis ulterior publicării articolului:

– “Imaginile prezentate nu sunt recente. Acestea datează din perioada mutării patrimoniului din depozitele muzeului în containere, respectiv de la sfârșitul anului 2021.

– În acel moment, deoarece nu au fost respectate indicațiile privind amplasarea rafturilor, profilul metalic al picioarelor acestora, neprevăzute cu talpă de susținere, a determinat perforarea podelei sub presiunea greutății materialelor depozitate.

– Conducerea muzeului a fost informată la momentul respectiv și au fost dispuse în urgență măsuri de remediere. Podeaua a fost ranforsată cu dulapi de lemn, care distribuie uniform greutatea materialelor depozitate pe rafturi.

– Reiterăm faptul că orice problemă in legătură cu patrimoniul este întotdeauna remediată în cel mai scurt timp posibil.”

Vă reamintim că o investigație publicată pe Cultura la dubă a arătat în premieră că manuscrisele lui George Enescu și alte bunuri de Tezaur sunt depozitate de Muzeul Enescu în containere cu ferestre, de 4 ani și jumătate, la temperaturi extreme, având doar niște aere condiționate, fără aparate de control al umidității – un aspect foarte important în conservarea bunurilor de patrimoniu.

“Umiditatea este un factor principal care accelerează degradarea în timp a hârtiei, a adezivilor şi a legăturilor. Variaţiile de umiditate provoacă în acest material higroscopic distorsiuni şi modificări dimensionale primejdioase.

La baza acestora stă oscilația U.R. (Umiditate Relativă), care la rândul ei e influențată de variația de Temperatură.”, ne spune un specialist cu peste 30 de ani experiență în conservare și restaurare de hârtie.

Conform normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile, publicate în Hotărârea de Guvern Nr.1546/2003,

Valorificarea expozițională, temporară sau permanentă a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil se face numai în spații corespunzătoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se admite amplasarea, chiar pentru perioade scurte, a unor bunuri culturale mobile în spații care nu corespund condițiilor prevăzute de prezentele norme. (Cap. II, Art. 3).

Se consideră corespunzător spațiul care îndeplinește următoarele condiții:

a) este salubru;

b) are stabilitate microclimatică:

● umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamneză se cunoaște că și-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiții în consecință (eventual locale);

● temperatura nu trebuie să depășească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.;

c) pentru un spațiu nou construit, renovat sau restaurat, trebuie să treacă cel puțin 3-6 luni de la terminarea lucrărilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizării microclimatului interior;

d) nivelul iluminării bunurilor de natură organică, reglat în funcție de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimică, să nu depășească nivelul maxim admis de lucși x ore anual. În general se recomandă următoarele valori ale iluminării: 50-80 lucși pentru cărți, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeș, specimene de istorie naturală, 150-200 lucși pentru picturi și obiecte din lemn, iar componenta UV emisă de sursele de iluminat nu trebuie să depășească 75 æW/lm (microwatt/lumen);

e) este lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive;

f) instalațiile de iluminat, încălzire, apă și canal sunt în bună stare, au fost temeinic verificate și funcționează în mod corespunzător;

g) asigură securitatea bunurilor expuse;

Totodată, potrivit Legii 182/2000, instituția care gestionează bunuri de patrimoniu este obligată să înștiințeze ordonatorul de credite în maximum 5 zile dacă un bun de patrimoniu este în pericol. Patrimoniul este depozitat astfel de 4 ani și jumătate.

Am întrebat Ministerul Culturii dacă avea cunoștință despre condițiile de depozitare a patrimoniului enescian și dacă a luat vreo măsură anterior publicării investigației noastre. Nu am primit un răspuns nici până acum.

De la publicarea materialului Cultura la dubă, ministerul a trimis Corpul de Control la Muzeul Enescu, iar managerul Cristina Andrei și avocata Lidia Chiran s-au concentrat pe o acțiune de intimidare, hărțuire și amenințare a jurnalistei Alexandra Tănăsescu, care a dezvăluit realitatea de la muzeu.

Mapping Media Freedom, platforma Centrului European pentru Libertatea Presei și a Mass-Media (ECPMF), care documentează încălcări ale libertății presei și mass-media în toată Europa, a emis o alertă pe numele jurnalistei Cultura la dubă, Alexandra Tănăsescu, victimă a unui caz de intimidare și amenințare din partea a conducerii Muzeului Național George Enescu și a avocatei Lidia Chiran. Cazul este marcat drept o violare a libertății presei.

Ministerul nu a anunțat nicio măsură față de managerul Cristina Andrei sau avocata Lidia Chiran, care a pretins în înregistrarea audio că este reprezentantul legal al Ministerului Culturii, iar ministerul a anunțat că aceasta nu avea, de fapt, mandat de reprezentare.

COMUNICATUL MINISTERULUI CULTURII

“Protejarea patrimoniului cultural presupune atenție, rigoare profesională și transparență. În situațiile dificile cu care se confruntă numeroase instituții muzeale din România, orice inițiativă de bună-credință, corect documentată și orientată spre salvgardarea bunurilor de patrimoniu este tratată cu maximă seriozitate și atenție.

În contextul preocupărilor recente apărute în presă cu privire la situația Muzeului Național „George Enescu”, ministrul Culturii Andras Istvan Demeter a considerat necesară o verificare directă a modului în care sunt păstrate bunurile de patrimoniu evacuate temporar din Palatul Cantacuzino, aflat în proces de restaurare. Astfel, vineri, 6 martie, împreună cu fostul director al Muzeului Județean Mureș, arheologul Koppány Bulcsú Ötvös – secretar de stat, a efectuat o vizită inopinată la Muzeul Național „George Enescu”. Inspecția care a avut loc după încheierea programului de lucru al muzeului a fost anunțată cu doar zece minute în avans, tocmai pentru a permite o evaluare directă și obiectivă a situației din teren, obținerea de informații nemijlocite de la reprezentanții instituției și evaluarea situațiilor sensibile, pe baza unei analize a întregului context. Discuțiile cu specialiștii muzeului, precum și cu managementul instituției s-au concentrat pe acele informații apărute recent în spațiul public care au generat îngrijorări legate de calitatea condițiilor de depozitare a patrimoniului muzeal.

„Deciziile serioase nu se iau nici sub presiune, nici sub imperiul unor judecăți de moment. Ele se fac cu calm, cu expertiză competentă, cu examinarea completă a situației și cu evaluări reale. Am dorit să văd personal ce se întâmplă la muzeu; așadar, după analiza din cadrul colegiului director, am decis verificarea în teren a modului în care sunt protejate bunurile de patrimoniu. Putem asigura pe toată lumea că obiectele sunt prezervate în condiții adecvate! M-ar bucura dacă multe alte elemente ale patrimoniului național, aflate în diferite muzee sau în arhive ori fonoteci, ar fi păstrate cu aceeași grijă.

Am inspectat toate depozitele, iar rapoartele privind monitorizarea parametrilor de microclimat din spațiile de depozitare confirmă că bunurile de patrimoniu sunt plasate în condiții propice de umiditate, temperatură și luminozitate; condiții pe care conducerea muzeului le consideră necesare și suficiente!”, a menționat Ministrul Culturii, adăugând că: „sistemele integrate de monitorizare pe care le-am văzut amplasate peste tot în spațiile speciale de depozitare măsoară factorii de mediu în timp real și dau informații despre acești parametri din minut în minut. Trebuie subliniat însă faptul că, în perioada următoare, voi dispune și efectuarea unei expertize de specialitate, în completarea demersurilor de examinare pe care comisia de control le desfășoară în prezent”.

Eforturile de restaurare făcute de către Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP) continuă. După lansarea, în data de 26.12.2025, a procedurii de achiziție lucrări de execuție (rest de executat), servicii de proiectare și servicii de asistență tehnică pentru obiectivul Muzeul Național „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”, Casa Memorială și Anexă, în prezent oferta se află în etapa de evaluare tehnică. Dacă toate cerințele prevăzute în documentația de atribuire sunt îndeplinite, contractul de achiziție publică va permite reluarea lucrărilor de restaurare începând cu trimestrul al doilea al acestui an.

„Împreună cu secretarul de stat cu experiență și atribuții  în materie de patrimoniu, Koppány Bulcsú Ötvös, vom urmări îndeaproape ca acest contract să includă și măsuri suplimentare de protecție, pentru a garanta un grad ridicat de siguranță în ceea ce privește ansamblul depozitelor”, a mai subliniat ministrul Culturii.

Având în vedere interesul extins pentru acest subiect, precum și obligația instituțională de a informa corect, Ministerul Culturii va face cunoscute și concluziile comisiei de control, de îndată  ce acestea vor fi formulate, la încheierea verificărilor.

În contextul regretabilului schimb de replici dintre avocata Lidia Chiran și jurnalista Alexandra Tănăsescu, în cadrul colegiului director din 6 martie a fost discutată atât situația managementului muzeului cât și situația raporturilor contractuale de reprezentare avocațială. Chiar dacă doamna Lidia Chiran nu reprezenta Ministerul Culturii, nu avea mandat și nu putea să vorbească în numele acestei autorități, ministerul are dreptul de a interveni exclusiv în acele raporturi contractuale unde deține calitatea de titular. Pentru analiza contractului cu avocata Lidia Chiran, colegiul ministerului a stabilit un termen de o săptămână.  În cazul altor contracte, încheiate de instituții aflate în subordinea sa – cum este Muzeul Național „George Enescu” – competența acestui tip de analiză și decizia revin ordonatorului de credite al respectivei instituții.

Activitatea managerială a doamnei Cristina Andrei urmează să fi supusă examinării comisiei de evaluare a managementului. Concluziile din raportul comisiei de control, odată acesta încheiat, se vor găsi atașate documentelor pe care le presupune evaluarea anuală.”

Conservatoarea muzeului care a postat fotografiile de mai sus a comentat la comunicatul ministerului: “Domnule ministru, tot ce este în interior frumos aranjat și protejat, este munca specialiștilor din conservare. De spațiul în care sunt depozitate, nu se poate spune că este bun!

Dacă nu ați dorit să aveți alături conservatorii și muzeografii, doar doamnele din conducerea muzeului, vă spun că acestea sunt, ca și dumneavoastră, pentru prima dată în acea zonă! Deși cunosc realitatea, firește că le-au ascuns. Voi posta pe pagina mea imagini cu realitatea!”

Dragoș Neamu, organizatorul Nopții Muzeelor în România, a scris apoi într-o postare pe facebook:

“Dacă tu, dragă Andras, nespecialist fiind, îmi spui că acel container în care sunt îndesate bunurile de patrimoniu, este un spațiu optim de depozitare și de păstrare a unor bunuri cu valoare de tezaur, înseamnă că lucrurile au luat-o razna rău de tot și că trăim într-o realitate paralelă în care tot insiști să ne târâi.

Este un chin teribil tot ce se întâmplă, toate încercările astea caraghioase ale tale de a ne convinge că totul e perfect și făcut cu un înalt nivel de profesionist. Suntem noi nebuni și ignoranți că tot insistăm cu mofturile și cu lamentațiile astea. Este greu de digerat modul cum arunci în aer legitimitatea profesională a unei întregi comunități, cunoașterea de bază, elementară a ce înseamnă muzeu, conservare, microclimat de de păstrare a unor bunuri de patrimoniu.

Ești atât de derutat în poza aia din container, esti înghițit de cutii, nici nu știi la ce te uiți. Ai pus o poză cu aparatul ăla de măsurare a umidității și ai spus că ne-ai închis gurile la toți. Cum crezi că circulă aerul prin crăpăturile alea din podele? Ce agenți externi de risc crezi că au început să colcăie prin containerul ăla de diriginte de șantier. Recunoaște că ai greșit. Acceptă faptul că nu ești perfect. Nu te-ai plictisit să ai mereu dreptate?”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}.

The post Imagini revoltătoare din interiorul containerelor în care este depozitat patrimoniul Muzeului Enescu / Ministerul Culturii: “Obiectele de patrimoniu sunt în siguranță”/ Muzeul Enescu: “Imaginile sunt din 2021” appeared first on Cultura la dubă.

“Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem.” – George Enescu

George Enescu, una dintre figurile centrale ale culturii române, totodată un mentor cunoscut pentru generozitatea sa, a lăsat României o moștenire uriașă: manuscrisele întregii opere, corespondențe cu cei mai mari muzicieni ai lumii sau instrumentele sale muzicale. Doar o parte dintre acestea au fost clasate în Tezaurul țării noastre, adică sunt considerate unele dintre cele mai valoroase bunuri ale României.

Cultura la dubă dezvăluie azi, în premieră, o situație revoltătoare: manuscrisele marelui compozitor, inclusiv cel al operei Oedipe, precum și obiectele personale, piese de mobilier, fotografii și numeroase alte bunuri mobile clasate în Tezaur sau în fondul Patrimoniului Național sunt ținute de 4 ani și jumătate în containere în aer liber, expuse la variațiunile climatice extreme, potrivit surselor noastre.

Acestea au fost mutate odată cu deschiderea șantierului de la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, monument clasat în Patrimoniul European, care găzduiește Muzeul Național “George Enescu”. Șantierul este blocat de mai bine de 2 ani.

Potrivit surselor Cultura la dubă, containerele respective nu respectă normele prevăzute de lege pentru depozitarea bunurilor mobile de patrimoniu. Spațiile sunt dotate cu niște simple aparate de aer condiționat, dar în interiorul lor nu ar exista niciun dezumidificator. Iarna aceasta, un aer condiționat s-a stricat, iar obiectele depozitate acolo ar fi stat și la temperaturi de -16 grade Celsius și cu umiditatea ridicată. La topirea ultimei zăpezi, apa a pătruns în aceste spații.

Mai mult decât atât, la deschiderea șantierului, muncitorii au aruncat obiectele sanitare din baia personală a lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, soția sa. Muzeografii le-au recuperat ulterior, însă ele au fost vizibil deteriorate.

Cultura la dubă publică imagini în exclusivitate.

„Nu este un subiect de interes public” – a reacționat conducerea muzeului.

UPDATE: În urma publicării acestui articol, ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat pentru Cultura la dubă că va dispune azi trimiterea Corpului de Control la Muzeul Național “George Enescu”.

***

Muzeul Național “George Enescu” a fost înființat în 1956, din dorința Mariei Cantacuzino Enescu, soția lui George Enescu, de a păstra vie memoria marelui compozitor.

Procesul de consolidare și restaurare a Muzeului Național “George Enescu” – Palatul Cantacuzino și Casa Memorială George Enescu – a început în 2021 și ar fi trebuit să se încheie la finalul lui 2023. Însă, după termenul de 2 ani, firma a executat doar 25% din lucrări, iar Ministerul Culturii a închis șantierul.

În toți acești ani, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale capitalei, inclus pe lista Patrimoniului European, a rămas încremenit sub schele sau proptele de lemn, iar bunurile mobile, multe dintre ele clasate în Tezaur, cu excepția viorilor, au fost depozitate în containere, potrivit unor avertizori de integritate cu care am stat de vorbă.

Pentru a putea deschide șantierul, muzeul trebuia să elibereze spațiul și să depoziteze în condiții sigure patrimoniul. Soluția găsită de conducerea instituției au fost containerele modulare, așezate în aer liber. Acestea sunt dotate cu aere condiționate care ar fi mers non-stop de 4 ani și jumătate încoace, vara pe rece, iarna pe cald.

Doar că în această iarnă, potrivit surselor Cultura la dubă, unul dintre aparate s-a stricat, iar obiectele din interior ar fi stat câteva nopți la temperaturi de îngheț. Apoi, la topirea ultimei zăpezi, containere au fost inundate, după cum se poate vedea în imaginile obținute de Cultura la dubă.

Potrivit surselor noastre, care au dorit să rămână sub protecția anonimatului, Cristina Andrei, managerul muzeului, a fost înștiințată în repetate rânduri că aceste spații nu ar corespunde normelor pentru protejarea patrimoniului.

Aceleași surse ne-au spus că în containere nu există dezumidificatoare, pentru că acestea ar crește consumul de curent și ar putea duce la căderea totală a energiei electrice. De asemenea, sursele noastre susțin că nici nu ar mai fi spațiu pentru dezumidificatoare.

În timpul verii trecute, când s-au înregistrat în mai multe zile temperaturi de 40 de grade Celsius, containerele au stat în plin soare. Mai mult decât atât, acestea sunt prevăzute cu ferestre. Specialiștii în conservarea și restaurarea de manuscrise cu care am stat de vorbă spun că manuscrisele sunt considerate materiale vulnerabile și nu ar trebui niciodată depozitate în spații în care pătrunde direct lumina soarelui.

“Umiditatea este un factor principal care accelerează degradarea în timp a hârtiei, a adezivilor şi a legăturilor. Variaţiile de umiditate provoacă în acest material higroscopic distorsiuni şi modificări dimensionale primejdioase.

La baza acestora stă oscilația U.R. (Umiditate Relativă), care la rândul ei e influențată de variația de Temperatură.”, ne spune un specialist cu peste 30 de ani experiență în conservare și restaurare de hârtie.

Conform normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile, publicate în Hotărârea de Guvern Nr.1546/2003,

Valorificarea expozițională, temporară sau permanentă a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil se face numai în spații corespunzătoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se admite amplasarea, chiar pentru perioade scurte, a unor bunuri culturale mobile în spații care nu corespund condițiilor prevăzute de prezentele norme. (Cap. II, Art. 3).

Se consideră corespunzător spațiul care îndeplinește următoarele condiții:

a) este salubru;

b) are stabilitate microclimatică:

● umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamneză se cunoaște că și-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiții în consecință (eventual locale);

● temperatura nu trebuie să depășească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.;

c) pentru un spațiu nou construit, renovat sau restaurat, trebuie să treacă cel puțin 3-6 luni de la terminarea lucrărilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizării microclimatului interior;

d) nivelul iluminării bunurilor de natură organică, reglat în funcție de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimică, să nu depășească nivelul maxim admis de lucși x ore anual. În general se recomandă următoarele valori ale iluminării: 50-80 lucși pentru cărți, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeș, specimene de istorie naturală, 150-200 lucși pentru picturi și obiecte din lemn, iar componenta UV emisă de sursele de iluminat nu trebuie să depășească 75 æW/lm (microwatt/lumen);

e) este lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive;

f) instalațiile de iluminat, încălzire, apă și canal sunt în bună stare, au fost temeinic verificate și funcționează în mod corespunzător;

g) asigură securitatea bunurilor expuse;

Obiectele sanitare din baia lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, aruncate și deteriorate

La începutul șantierului deschis în 2021, muncitorii au aruncat cada, chiuveta, wc-ul și bideul, precum și boilerul de încălzire pe lemne din baia Casei Memoriale George Enescu, aflată în spatele Palatului Cantacuzino. Muzeografii au găsit ulterior obiectele aruncate în curte și le-au recuperat, însă ele erau deja deteriorate.

Tot muncitorii au folosit o bibliotecă ce a aparținut muzicologului George Breazul (n.r. 1887 – 1961) drept spațiu de depozitare a materialelor de construcții, mobilierul fiind grav avariat.

Încă de la demararea investigației, am încercat să obținem accesul pentru realizarea unui reportaj video în incinta muzeului. Mai întâi, managerul Cristina Andrei ne-a transmis că trebuie să primească acordul ministrului Culturii, apoi, vreme de câteva săptămâni ne-a amânat invocând niște investigații medicale. În final, după mai bine de o lună de încercări, aceasta ne-a transmis că nu consideră că patrimoniul muzeului este un subiect de interes public.

Am cerut în scris răspunsuri la următoarele întrebări:

“- Cine a ales ca soluție de depozitare a patrimoniului muzelui, pe perioada lucrărilor de consolidare, niște containere?

– În ce măsură aceste containere îndeplinesc condițiile necesare pentru depozitarea unui bunuri de patrimoniu precum manuscrisele lui George Enescu? Aveți cunoștintă despre faptul că lumina care pătrunde prin geamuri în timpul verii poate afecta starea manuscriselor?

– Cum au făcut față aceste containere temperaturilor extreme din vară și din iarnă?

– Este adevărat că în această iarnă, în timp ce afară erau noaptea -16 grade Celsius, unul dintre aerele condiționate s-a stricat și obiectele de patrimoniu au stat în ger mai multe zile? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Este adevărat că în urmă cu câteva zile, odată cu topirea zăpezii, a pătruns apă în containerele în care este depozitat patrimoniul? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Ați înștiințat Ministerul Culturii cu privire la aceste probleme? Dacă da, ați primit vreun răspuns?

– La începutul șantierului, obiectele sanitare din baia casei memoriale George Enescu au fost aruncate de muncitori, deteriorate, ulterior recuperate de angajații muzeului. Cum a fost posibilă această situație? Cine era responsabil cu protejarea acelor obiecte de patrimoniu și de ce acest lucru nu s-a întâmplat? Ce măsuri ați luat odată ce ați aflat că s-a întâmplat asta?”

Conducerea muzeului a răspuns astfel:

“Depozitarea bunurilor de patrimoniu nu este o informație publică, ci reprezintă un secret de serviciu exceptat expres de la transmitere de legea în vigoare. Totodată, dacă, în continuare, veți insista să publicați informații nu destinate publicului larg, vă asumați răspunderea pentru nesocotirea legislației. 

De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere că cercetarea dumneavoastră privind patrimoniul este strict de competența specialiștilor mandatați expres să constate starea de conservare a acestor bunuri, rațiunea fiind aceea că sunt persoane care cunosc exigențele conservării, exigențe care reprezintă o specialitate profesională și nu o informație publică. Informația publică este diferită de interesul public major pe care îl reclamă și care poate fi satisfăcut doar instituțional, pe arii de competență.”

Potrivit Legii 182/2000, instituția care gestionează bunuri de patrimoniu este obligată să înștiințeze ordonatorul de credite în maximum 5 zile dacă un bun de patrimoniu este în pericol. Am întrebat Ministerul Culturii dacă are cunoștință despre condițiile de depozitare a patrimoniului enescian și dacă a luat vreo măsură. Nu am primit un răspuns până la ora publicării articolului.

În schimb, Bogdan Trâmbaciu, directorul Unității de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, cea care gestionează șantierul de la Muzeul Enescu și noua licitație aflată în derulare, ne-a declarat că responsabilitatea depozitării patrimoniului revine integral muzeului.

“Tot ce ține de patrimoniul muzeului este responsabilitatea muzeului. Niciodată, la nicio investiție pe care noi am derulat-o, patrimoniul respectivelor entități nu a intrat vreo secundă în atribuțiile noastre sau în gestiunea noastră. La absolut nicio investiție. De la Palatul Culturii din Iași până la Muzeul Țăranului din București, patrimoniul este responsabilitatea muzeului.

Cum au găsit ei soluțiile să îl depoziteze, trebuie să întrebați acolo.”

Ați știut la începutul șantierului de o situație în care muncitorii au aruncat la gunoi obiectele sanitare din casa lui Enescu?

Eu nu știu de așa ceva, nu am auzit. Noi, când începem lucrările, de regulă predăm spațiul liber de orice sarcini. Intră în obligația beneficiarului să predea spațiul liber de orice sarcini.”, a declarat Bogdan Trâmbaciu pentru Cultura la dubă.

Problema clasării manuscriselor lui Enescu și scandalul bunurilor apărute la o casă de licitații. Istoricul Eugen Ciurtin: “Doar o mică parte dintre manuscrise sunt clasate.”

În 2021, casa de licitații Historic scotea la vânzare o presupusă parte a patrimoniului enescian, fără a oferi vreo explicație legată de proveniența obiectelor. Printre acestea erau o filă din partitura-manuscris a operei Oedipe, ce cuprinde motivele principale ale operei, o vioară ce a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României, fotografii cu dedicație, manuscrise, corespondențe și documente personale.

Istoricul Eugen Ciurtin descoperea atunci o situație uluitoare – doar o mică parte a manuscriselor lui George Enescu erau clasate ca bunuri de patrimoniu. Într-un răspuns pentru Cultura la dubă, conducerea Muzeului Enescu susținea în 2021 că a început clasarea lor abia din 2019, fiindcă până atunci nu ar fi existat niciun expert autorizat de Ministerul Culturii, de asemenea, că Ministerul Culturii ar trebui să aloce fonduri pentru inventariere.

În prezent, pe site-ul cimec.ro, baza de date oficială a patrimoniului cultural român, apar clasate ca bunuri de Tezaur mai multe manuscrise muzicale enesciene, fotografii, corespondențe, ordine de merit sau medalii, precum și picturi, țesături sau fotografii ce au aparținut familiei Cantacuzino – toate acestea sub gestiunea Muzeului Național “George Enescu”.

Eugen Ciurtin susține că în continuare sunt numeroase manuscrise care nu au fost încă incluse oficial în Patrimoniul Național.  

“Manuscrisele lui Enescu au fost odoarele lui: le purta, deschidea și aprofunda prin corecturi și adăugiri peste tot. Pe toate: inclusiv toate schițele de muzică ale copilăriei. A compus, așadar a fost originea acestor manuscrise, din 1886 până în 1954. Mii de pagini. Mii.

Acolo, la ultimul lui domiciliu, putem proba, cantitatea de muzică strânsă aproape atingea greutatea unei pianine comune… L-au obligat să le tot strămute, cât a fost în putere. La Dorohoi, la Paris, la Sinaia, la București, la Iași, la Moscova (desigur: în loc de Londra!), cu lădița predată lui I.G. Duca pentru Tezaurul Național în peregrinare, apoi la Lausanne, la Tescani, în America și, la final, ultimele, la Paris: acolo s-au aflat cele mai multe, când începuse să le claseze el însuși în 1954, sprijinit de un discipol de încredere, Marcel Mihalovici. Își punea ordine în hârtii. Și a venit Securitatea și i le-a luat. 200 de kilograme de muzică. 

Nu există deocamdată nici o istorie sistematică și completă a preluării moștenirii lui Enescu de către statul român, nici un inventar complet și accesibil public al tuturor manuscriselor sale muzicale și extramuzicale. Ultimul care știa perfect ce conținea arhiva de o viață a lui Enescu a fost Enescu însuși.

Un document inedit esențial emis în Elveția pentru Republica Populară Romînă, păstrat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Afaceri Externe, spune limpede: „în total 36 de pachete sigilate, 200 kg”.

Manuscrisele ajunse la București au intrat pe mâna lui Romeo Drăghici, factotum după moartea lui Enescu, fondator al Muzeului Enescu prin calitatea lui de colaborator al Securității. Socotit de toți (mă prenumăr perplex…) un filadelf al lui Enescu, când de fapt – cum am descoperit și demonstrat din 2021 încoace – cineva care a înstrăinat, descompletat, vândut în privat și în beneficiul său propriu mai multe manuscrise muzicale ale lui Enescu, esențiale, dacă n-ar fi pleonasm.

Așa că inventarul Drăghici, nefiind încă complet, nu știm cu exactitate și prin sursă publică câte sunt de fapt și ce deja s-a înstrăinat sau pierdut, nici ce subzistă descris după toate exigențele lucrului cu manuscrisele.” spune istoricul Eugen Ciurtin pentru Cultura la dubă.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea: “Este infinit mai ușor să ajungi să pui mâna fizic pe manuscrisele unor compozitori canonici, precum Verdi, decât pe cele ale lui George Enescu.“

Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu, reclamă o lipsă de transparență a Muzeului Enescu cu privire la manuscrisele lui compozitorului român și povestește, din experiența personală, că atât lui, cât și altor dirijori, le-a fost refuzat accesul la ele.

Potrivit legii, manuscrisele pot fi studiate, la cerere, în prezența unui custode, respectând condițiile de igienă impuse.  

“În luna noiembrie s-au celebrat 100 de ani de când George Enescu a dirijat pentru prima dată două fragmente din marea sa operă, Oedipe. Și am vrut, alături de Filarmonica George Enescu, să marcăm acest moment, pentru că era o bornă importantă în faptul că după ce și-a trimis manuscrisele la Moscova, împreună cu Tezaurul Național, a reușit în sfârșit, după ani de zile, să și le recupereze.

Așa că în 1925, în noiembrie, a prezentat pe scena Ateneului, în premieră, două fragmente din Oedipe. Ei bine, eu știu că acele fragmente există în Muzeul George Enescu. Există materiale după care George Enescu a dirijat în 1925. A fost cerut materialul de către Filarmonica George Enescu, nu de către mine personal, și s-a spus că nu există acele materiale. Ei bine, s-ar putea să fie din cauza faptului că aceste manuscrise sunt ținute în aceste containere. Nu pot să-mi dau seama de ce, dar eu știam că acele materiale există în muzeu, nouă ni s-a spus că nu.

Unde ați vedea așezate aceste manuscrise, la modul ideal, poate urmând niște modele de afară, cum se întâmplă cu operele lăsate de alți mari compozitori?

Vă dau exemplul cel mai recent. Arhiva lui Verdi este împărțită în două. Cam 95% este în Milano, în L’Archivio Storico Ricordi, care aparține editurii Ricordi. Și își are sediul în Biblioteca Națională din Milano, care e un palat imens în care mai e și Academia de Arte Frumoase, mai sunt câteva biblioteci. Acolo sunt păstrate niște condiții extrem de bine controlate, cu o temperatură constantă, cu o lumină constantă, umiditate constantă. Ele când se scot din rastel se scot cu mănuși, dar pot fi cercetate cu mâinile curate dacă sunt atunci proaspăt spălate și uscate cu hârtie neapărat.

La Paris, la Biblioteca Națională a Franței, la fel. Cam 5% din manuscriselele lui Verdi sunt în Biblioteca Națională a Franței, într-o serie de materiale care au venit de la Opera din Paris. La fel, e totul extrem de bine controlat, extrem de bine păstrat și cu foarte mare grijă și atenție, pentru că sunt lucruri care se pot deteriora extrem de rapid.

În ceea ce privește manuscrisele lui George Enescu, în momentul renovării muzeului, eu le-aș fi dus într-un alt loc în care se păstrează manuscrise – bibliotecă, cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române, un alt loc în care pot fi controlate și, cel mai important, se pot consulta în continuare.

Pentru că degeaba ai acest tezaur nemaipomenit al lui George Enescu, dacă el nu poate fi consultat de către muzicieni, de către muzicologi.

Și să vă mai spun ceva.

Manuscrisele lui George Enescu au supraviețuit ambelor războaie mondiale, bombardamentelor de la București, retragerii lui George Enescu, împreună cu tot guvernul și cu familia regală la Iași, transportului împreună cu Tezaurul Național la Moscova și înapoi, și nenumăratelor călătorii ale lui Enescu, fiindcă le căra peste tot cu el. Iar acum noi să nu reușim să avem grijă de ele, e ceva incredibil, e rușinos.” – Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu.

Istoricul Palatului Cantacuzino

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București a fost comandat de Gheorghe Cantacuzino, cunoscut drept “Nababul”, fost primar al Capitalei, prim-ministru, şef al Partidului Conservator.  Celebrul arhitect Ioan D. Berindei a desenat planurile în 1898, iar construcția a fost ridicată între 1901-1903.

Piese de mobilier, țesături, tablouri sau fotografii care au aparținut familiei Cantacuzino și au supraviețuit regimului comunist sunt acum parte din Tezaur, de asemenea depozitate în containere.

În acest palat, pe 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, prin care România a primit cadrilaterul. Tot aici au avut loc ședințele guvernului român (n.r. Consiliului de Miniștri) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1913, palatul a fost moștenit de fiul Nababului, Mihail G. Cantacuzino. După decesul prințului, soţia acestuia, Maria Rosetti-Teșcanu Cantacuzino, s-a recăsătorit în 1937 cu George Enescu. Cei doi au locuit o perioadă în casa din spatele palatului.

Compozitorul a murit în 1955, iar soţia sa a lăsat prin testament palatul şi clădirile anexe pentru întemeierea unui Muzeu Național George Enescu.

Potrivit siteului instituției, “patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba muzicii româneşti şi a afirmării sale în context universal.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Manuscrisele lui Enescu, bunuri de Tezaur, ținute de 4 ani în containere, în ger sau caniculă. Obiectele sanitare din casa memorială, aruncate de muncitori appeared first on Cultura la dubă.