“În inima mea e o mare durere de luni încoace. Vin din Israel și locuiesc acolo. Îmi iubesc țara, e casa mea. Dar ceea ce se întâmplă acum este atroce și îngrozitor, pe o scară inimaginabilă…

(întrerupt din sală: “politica…”)

E ok, puteți pleca dacă nu vreți politică. Politica e parte din viață! zi de zi, zi de zi! Știu că mulți dintre noi se simt complet fără speranță acum. Palestinieni nevinovați sunt uciși cu miile, dislocați din nou și din nou, fără spitale, fără școli, fără să știe când vor lua următoarea masă. Ostatici israelieni sunt ținuți în condiții inumane de doi ani, iar deținuți politici se sting în închisorile israeliene. Israelieni, evrei și palestinieni…

(întrerupt din sală: “fuck off!”)

O să mă lăsați să termin și apoi puteți să mă blestemați toată viața. Nicio problemă! Nicio problemă! (aplauze)

Israelieni, evrei și palestinieni…nu putem opri asta singuri. Vă rog, vă implor pe toți să faceți tot ce e în puterea voastră pentru a opri aceasta nebunie. Orice mică acțiune contează, în timp ce guvernele ezită și așteaptă. Nu mai putem lăsa asta să continue! Fiecare clipă care trece pune în pericol milioane de oameni. Vă mulțumesc!”, a spus Ilan Volkov.

BBC Proms este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume și se desfășoară în această perioadă la Londra, în paralel cu Festivalul Internațional George Enescu de la București. La un alt concert de la BBC Proms, un grup de activiști pro Palestina au afișat bannere și au cerut oprirea genocidului.

BBC nu a difuzat niciunul dintre aceste momente. Totuși, BBC a preluat ieri știrea care a făcut înconjurul lumii: o comisie de anchetă a ONU a stabilit că Israel comite genocid în Gaza și a cerut ca toate statele membre ONU să oprească livrarea de armament către Israel.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Dirijorul israelian Ilan Volkov pe scena BBC Proms: “Ce se întâmplă acum în Gaza este atroce, îngrozitor. Palestinieni nevinovați sunt uciși cu miile, dislocați din nou și din nou, fără să știe când vor mânca.” appeared first on Cultura la dubă.

Balerina română care a cucerit întreaga lume, Alina Cojocaru, va dansa pe 1 decembrie 2021 într-o nouă reprezentație a spectacolului Romeo și Julieta, alături de celebrul balerin Sergei Polunin, după ce premiera mondială a spectacolului, din august 2019, de la Verona, s-a bucurat de mare succes.

Evenimentul va avea loc într-una dintre cele mai frumoase săli de spectacol din lume – Royal Albert Hall, la Londra.

Cei doi revin astfel în atenția publicului londonez, după ce ambii au performat în trecut ca balerini ai Royal Ballet. Alina Cojocaru a fost, de asemenea, balerină principală la English National Ballet.

Spectacolul era programat inițial pe 14 aprilie 2020, însă a fost amânat din cauza pandemiei. Coregrafia este semnată de soțul Alinei Cojocaru, coregraful danez Johan Kobborg.

Prim-balerina Alina Cojocaru și Johan Kobborg au părăsit definitiv România, după ce aceștia au fost înlăturați de la Opera Națională București, în urma unui scandal uriaș, cu implicații xenofobe.

Pe atunci, în 2016, artiștii români angajați la ONB îl acuzau pe Kobborg (directorul artistic al baletului) că favorizează artiștii străini, iar pe Alina Cojocaru au huiduit-o în fața sediului Operei, în timp ce aceasta dădea declarații presei, cu lacrimi în ochi. Scandalul a fost reflectat atunci în presa internațională, care nu înțelegea cum doi artiști de valoarea celor doi pot fi înlăturați de la o operă într-o asemenea manieră.

Între timp, Alina și soțul ei s-au întors la cariera internațională, iar balerina, la vârsta de 40 de ani, dansează acum alături de cel considerat a fi cel mai bun, dar și cel mai controversat dansator al generației sale, Sergei Polunin.

Polunin a dansat anul acesta în România, la Bonțida, la invitația TIFF. Cultura la dubă v-a prezentat pe larg povestea sa, într-un interviu acordat în exclusivitate de balerinul ucrainean.

Biletele la premiera din UK variază între 33 și 162 de lire sterline.

The post Alina Cojocaru și Sergei Polunin dansează pe 1 decembrie la Royal Albert Hall, în “Romeo și Julieta” appeared first on Cultura la dubă.

Alexandra Dariescu a fost interpretat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră al lui Sergei Rachmaninoff, alături de Chineke Foundation și de dirijorul și actorul american Damon Gupton.

Prestația a fost aplaudă în picioare minute în șir.

“Din asta sunt făcute visurile. Muncește mult, nu renunța niciodată și asumă-ți riscurile! A fost o noapte extraordinară! Aceasta a fost a 4-a mea reprezentație în această faimoasă sală, fiind prima femeie din România care a cântat vreodată la Royal Albert Hall”, a scris artista pe pagina sa de facebook.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Alexandra Dariescu a povestit că debutul său la Royal Albert Hall e cea mai frumoasă amintire din cariera sa de până acum.

Pianista este din Iași și locuiește de mai mulți ani la Londra. Aflați aici povestea sa.

The post Pianista Alexandra Dariescu a cântat la aniversarea a 150 de ani de existență a Royal Albert Hall appeared first on Cultura la dubă.

Although she has the chance to travel any continent, her heart beats the hardest when she is playing in Romania, a country of which she does not recant in front of her colleagues, but on the contrary, is proud of the country and it’s values.

Although she has the chance to travel any continent, her heart beats the hardest when she is playing in Romania, a country of which she does not recant in front of her colleagues, but on the contrary, is proud of the country and it’s values.

Beyond her life dedicated to playing the piano, she fights for equality in chance, promoting women composers and conductors, rides the bicycle and bakes delicious cakes.

The year of the pandemic has changed her perspective of her own schedule and of the future. She had 55 canceled shows and recently, she has heard the applause of a live audience.

This interview was done over Skype, while Alexandra was being isolated in her hotel room in Oslo, before having her first concert with a live audience in this pandemic.

Alexandra, how did you live the year of the pandemic so far, how has it affected you?

Since March there has been a deep silence. I had just come back from a big tour, I had been to Australia, New Zeeland and Canada, it had been a whirlwind around the world, and in a week I was home, in Great Britain, the borders closed and I took it as a moment of breathing.

That only lasted for a few weeks. The fear started to spread around the world, and it took me 5 or 6 weeks to realize that this is a long-term thing.

I still have shows postponed until next year, you never know. To this point (note: this interview is done in September 2020) I have 55 cancelled shows.

I had a tour in China, with 20 shows, I was supposed to go to America twice, all over Europe.

In July I had my first concert, without an audience, in Berlin. I was afraid on the flight over, to be honest. But I arrived there and I had one of the most beautiful and spiritual experiences of my life. There were 10 cameras and microphones everywhere. After playing each song there was a silence, the kind that presses against your heart.

How has the pandemic changed you?

I’m thinking that I went to Australia and Canada before it and it has become to easy to travel. All this moving around, continent to continent, it has to take a break, we have to consider this planet of ours.

And have you rethought your life, from that perspective?

After my debut, at 9 years old, I said to myself that this is what I wanted to do for the rest of my life. And that’s a certainty, I want to play all of my life, to have concerts. Nothing compares to what I feel on the stage, there aren’t words to describe it.

But, of course, I have to reconsider some things. Traveling so much is bad, because I think at our planet and that we all have a social responsibility, to preserve it for the geneations to come.

How did you start playing the piano?

My mother had learned to play the piano by ear and all the time, when I was little, she would save money to buy an upright piano. She wanted me to learn how to play, because it was a beautiful thing. We still have that upright piano at home, in Iasi.

Then I went to the Arts High school, where I had a very good teacher.

What would you tell the youth wanting to pursue a musical career?

That it takes hard work, perseverance and patience. You never stop learning.

The young generation is preoccupied with becoming famous, it’s the Instagram and Youtube generation. What matters most is the quality of everything you do.

And if your life is music, you will fight as much as it takes to get to where you want. But it takes a lot of patience, nothing comes easy.

You’ve played on the world’s greatest stages, along with the most important orchestras. What’s the concert that remained in your heart?

Of course, my debut at Royal Albert Hall, in 2013. I was the first Romanian pianist to play there.

When I walked out, there were 6000 people in the audience. All of our idols have played on that stage. It was something amazing.

The Carnegie Hall debut was also very special. Also, playing in Australia for the first time.

But every concert is a challenge, especially when playing with an orchestra, because each of them has it’s unique sound.

Is there a certain concert that you enjoy playing?

Probably The Nutcracker.

It was the first time that I was a producer for a new format of recital, a world premiere – piano, ballet and digital animation.

What I did was commission the arrangements, in stead of an orchestra, there was only a piano, in stead of 70 ballet dancers, there was only one ballerina, playing Clara, and all the other characters were animated, they look like holograms.

And when you see the animated prince, dancing with Clara, you can’t tell what’s animated and what’s real.

We’ve toured the world with this show, we had more that 75 concerts in 2 years, in China, Australia, America, Europe, The Emirates. I wanted to bring the younger generation to these concerts and I managed to have 3 different generations present in the audience.

“One of my projects is to promote women composers. Because we’ve all grown up listening to Bach, Mozart, Ravel. But it’s shameful that we have musical education and we’ve never heard of a woman composer.”

Have you tried bringing this production to Romania?

Yes, 3 times. Failed totally.

Why is that?

I honestly don’t know. I’ve tried on every level, I believe that there were good people involved, I even announced a tour, we had sponsors, but at a certain point, the crew said that it simply couldn’t be done.

Did they give you any reasons?

No. And I’ve tried three times. I really wanted to bring the concert to Romania first, and then travel the world with it.

It was possible all over the world, bit in Romania not yet.

In the world of music, do your colleagues know you as British or Romanian?

As a Romanian. And we have an amazing culture. When people ask me what are the pianists that I admire I immediately say: Radu Lupu, Clara Haski and Dinu Lipatti, and people from China, Japan, America, they say the same thing.

So it’s wonderful how Romanian arts reach so many places.

You’ve mentioned some important stages that you’ve played on. In Romania, the most important musical event, The George Enescu International Festival still takes place in the Palace Hall, a hall that wasn’t built for concerts. How was playing there for you?

Yes, I’ve played there twice: once with the Royal Philharmonic Orchestra from London and once with the French National Orchestra.

To me, The George Enescu Festival is one of the most important in the world. And not only for me. Any colleague I speak to, they say the same. It’s in the top 3 festivals in the world.

It’s sort of a badge of honor for the country.

What about the difference between the prestige of the festival and of the guests on one hand and the hall in which the concerts take place, on the other?

Each hall has it’s problems. For example, the British complain about Royal Albert Hall for having too heavy of an acoustic.

At the Palace Hall, in a way, because there are so many emotions walking out and seeing a sea of people in the audience, especially being home to me, you kind of forget about it’s issues.

I know, the festival deserves to have a much better concert hall, but, in a way, it gets balanced out by everything the festival does.

What were the conditions for playing the concert in Oslo, in the pandemic context?

I was supposed to be in isolation for 10 days, because Britain is on the red list for Norway. But because I have a contract with the philharmonic, I had the first test at the airport. This was on a Friday. On Monday I got the result and I took the second test. Once that came out negative as well, I was allowed to go to rehearsals.

Now, one of my projects is to promote women composers. Because we’ve all grown up listening to Bach, Mozart, Ravel. But it’s shameful that we have musical education and we’ve never heard of a woman composer.

So, when I figured this out, I took an oath, and wherever I play a solo concert, I play 50% male composers and 50% women composers. I try really hard, especially playing with an orchestra, to promote women composers’ concerts.

Is this something that you have in your contract?

Yes.

And what are the reactions?

Not always good, to be honest. There was even a research that says that around the world, there are only 3,4% women’s composers concerts played. It’s not normal.

I’m fighting for this because there has to be some equality in classical music. We have to work together. Not forced, but the promoters need to be encouraged to take risks, to accept something new.

Is there a difference in your line of work, of earnings between the sexes, such as it is in Hollywood?

Yes, the problem is that all the artists are freelancers and very few declare their earnings. But you look at the stage and you can see how many women there are. Until a few years ago, The Vienna Philharmonic had never had any woman in it’s orchestra. This can not happen in the 21st century.

Why do you think that is? Do you think there’s a misconception that women are not as good as men?

Yes. It’s a large misconception and it all comes down to education. I speak to children in schools, and one time, a little school girl asked me: how can there be a woman conductor? I’ve never seen something like this.

It’s all about education. If they don’t see any female role-models, they won’t know they exist.

Are you considering remaining in Great Britain?

Never say forever. I don’t know. Brexit has affected us a great deal and it has affected Brittish culture. I’m pro-European, I’m part of Friends of Europe. They select 40 people under 40 years old, each year, under the label “Young European Leader”, the best in their fields. Most of them are from politics, journalism, athletes, and I’m the first instrument player to be part of this group.

And we have meetings and we discuss policy making, equality, equal payment, it’s a wonderful scheme.

And I’m a believer in learning from each other, not in this nationalism that promotes selfishness and adds barriers.

You mentioned saving the planet. Are you doing something in this sense?

We don’t have a car, it’s a conscious decision, but we have 5 bikes at home. And we travel by bike a lot. During the summer isolation, I think that is what kept my husband and I in good spirits.

What nationality is your husband?

He’s a German. We met in London 11 years ago and we got married in 2014. We both care a lot about mental health, it’s a subject I’m passionate about.

And when we travel by bike, it’s almost like we see distances differently. It’s a hobby of mine. And I also enjoy baking cakes, but I don’t eat a lot of them, otherwise I won’t be able to fit in my dresses, hahaha.

When you look back to Romania, how does it seem to you?

Romania is one of the most beautiful countries. And everyone who visits it says that the people are so generous and welcoming.

We have a marvelous culture ant through people like you we manage to make it better known.

But I think that we have plenty of work to do, together. Each time I come to Romania, I come home, with the greatest emotions, especially when I play.

The post Alexandra Dariescu: “The younger generation is concerned with fame, Instagram, Youtube, but all that matters is the quality of what you do.” appeared first on Cultura la dubă.

Alexandra Dariescu este unul dintre cei mai apreciați artiști români peste hotare. Pianista născută în Iași a cucerit întreaga lume cu stilul său fermecător de a mângâia pianul și a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, printre care Royal Albert Hall sau Carnegie Hall.

Însă, deși are șansa de a călători pe orice continent, inima sa bate cel mai tare atunci când cântă în România, o țară de care nu se dezice în fața colegilor de breaslă, din contră, se mândrește cu ea și cu valorile pe care le-a dat.

A plecat din România la 16 ani, cu o bursă de studiu în Marea Britanie. Britanicii i-au remarcat talentul și au făcut tot posibilul să o păstreze. A urmat o altă bursă, la Conservatorul din Manchester și una la master, iar decizia de a se muta la Londra a venit ulterior natural.

Dincolo de viața dedicată pianului, luptă pentru egalitatea de șanse, pentru promovarea femeilor compozitoare și dirijoare, merge cu bicicleta și face prăjituri delicioase.

Anul pandemiei i-a schimbat perspectiva asupra propriului program și asupra viitorului. A avut 55 de concerte anulate, iar recent a reauzit aplauzele publicului live.

Interviul a fost realizat pe Skype, pe când Alexandra era izolată în camera sa de hotel din Oslo, înainte de a avea primul concert cu public, în pandemie.

Alexandra, cum ai trăit tu anul pandemiei până acum, cum te-a afectat?

Din martie până acum a fost o tăcere adâncă. În martie, eu venisem după un turneu foarte mare, fusesem în Australia, Noua Zeelandă și Canada, a fost un val-vârtej în jurul lumii, iar peste o săptămână ajunsesem acasă, în Marea Britanie, s-au închis granițele și am considerat momentul ca pe un respiro.

Dar asta a durat vreo două-trei săptămâni. Începuse să vină frica aceea în toată lumea, iar pentru mine a durat cam 5-6 săptămâni până când am realizat că treaba asta va fi de foarte mare durată.

Încă am concerte anulate anul viitor, nu se știe nimic. Până la momentul acesta am avut 55 de concerte anulate.

Aveam turneu în China, de 20 de concerte, trebuia să merg în America de două ori, în toată Europa, bineînțeles.

În iulie am reușit să am primul concert, fără public, la Berlin. Mi-a fost frică pe avion, sincer. Dar am ajuns la Berlin și am avut una dintre cele mai frumoase și spirituale experiențe din viața mea. Erau vreo 10 camere și microfoane peste tot. Am terminat de cântat fiecare piesă și era liniște, o liniște din aia care te apasă direct pe inimă.

“Când am intrat la Royal Albert Hall erau 6000 de oameni. Și pe scena aceea au cântat toți idolii noștri! A fost ceva extraordinar.”

Alexandra Dariescu, pianistă

Cum te-a schimbat pandemia?

Mă gândesc că am fost din Australia în Canada înainte și că a devenit prea ușor să călătorim. Și toată plimbarea asta, de pe un continent pe altul, trebuie să se mai oprească, trebuie să ne gândim și la planeta noastră.

Și ți-ai regândit cumva viața, din punctul acesta de vedere?

După debutul meu, la 9 ani, am zis că eu vreau să fac asta toată viața. Și asta e sigur, vreau să cânt toată viața, să am concerte. Nimic nu se compară cu ceea ce simt pe scenă, nici nu am cuvinte să descriu.

Dar, bineînțeles, trebuie să regândesc anumite chestii. Cel puțin călătoritul mă doare, fiindcă mă gândesc la situația planetei și cred că toți avem o responsabilitate socială, să o păstrăm pentru generațiile care vin.

Tu cum ai ajuns să cânți la pian?

Mama mea învățase să cânte la pian după ureche și tot timpul, când eram eu micuță, a economist bani ca să cumpere o pianină. Voia să învăț să cânt la pian, fiindcă era un lucru frumos, deosebit. Încă avem pianina acasă, la Iași.

Apoi am mers la Liceul de Arte, iar acolo am avut o profesoară foarte bună.

Ce le-ai zice unor copii care ar vrea să urmeze o carieră în muzică?

Că este nevoie de multă muncă, perseverență și răbdare. Niciodată nu te oprești din a învăța.

Tănăra generație este foarte preocupată acum de a deveni faimos, e generația insta, youtube. Dar cel mai mult contează calitatea în absolut tot ce faci.

Iar dacă viața ta e muzica, te vei lupta oricât pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Însă trebuie foarte multă răbdare, nimic nu vine foarte ușor.

Ai cântat pe cele mai mari scene ale lumii, alături de cele mai importante orcheste. Dar aș vrea să te întreb dacă e un concert anume care ți-a rămas în suflet.

Bineînțeles, e debutul la Royal Albert Hall în 2013, am fost prima pianistă din România care a concertat acolo.

Când am intrat acolo, erau 6000 de oameni. Și pe scena aceea au cântat toți idolii noștri! A fost ceva extraordinar.

Și debutul la Carnegie Hall a fost foarte special. De asemenea, prima dată când am mers în Australia.

Dar fiecare concert e o provocare, mai ales când cânt cu o orchestră, fiindcă fiecare are sunetul ei unic.

Există un concert anume pe care îți place mai mult să îl cânți?

Probabil Spărgătorul de nuci.

A fost prima dată când am fost producătoare la un nou format de recital, pentru prima dată în lume – pian, balerină și animații digitale.

Ceea ce am făcut a fost să comisionez mai multe aranjamente, în loc să fie toată orchestra, a fost doar pian, în loc să fie 70 de balerini, a fost doar o balerină, în rolul Clarei, iar toate celelalte personaje au fost animate, arată ca niște holograme.

Iar când vezi prințul animat, care dansează cu Clara, efectiv nu îți mai dai seama ce e animat și ce e real.

Am mers cu el în toată lumea, am avut peste 75 de concerte în 2 ani, în China, Australia, America, Europa, Emirate. Am vrut să atrag generația tânără în sala de concerte și am reușit să am chiar 3 generații prezente la spectacole.

“Unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun că mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.”

Ai încercat să aduci producția și în România?

Da, de 3 ori. Total eșuat.

De ce?

Sincer, nu știu. Am încercat pe absolut fiecare plan, cred că erau oameni de nădejde, am și anunțat un turneu, am avut sponsori, dar la un moment dat pur și simplu echipa a zis că nu se poate face.

Nu ți-au dat niciun argument?

Nu. Și am încercat de 3 ori. Chiar îmi doream ca prima dată să aduc acest concert în România, iar apoi să mergem peste tot.

S-a putut peste tot în lume, dar în România încă nu.

În lumea internațională a muzicii, colegii te știu ca fiind din Marea Britanie sau din România?

Din România. Iar noi avem o cultură extraordinară. Când mă întreabă lumea care sunt pianiștii la care te uiți cu admirație și spun dintr-o suflare: Radu Lupu, Clara Haskil și Dinu Lipatti, iar oameni din China, Japonia, America spun exact la fel.

Deci e minunat cum școala românească pătrunde în atât de multe locuri și e extraordinară.

Ai menționat niște scene foarte importante pe care ai cântat. La noi, cel mai important eveniment de muzică, Festivalul Internațional George Enescu, are loc, în continuare, la Sala Palatului, o sală care nu a fost prevăzută pentru concerte. Cum a fost pentru tine să cânți acolo?

Da, am cântat de două ori la Sala Palatului, o dată cu Royal Philharmonic Orchestra, din Londra și o dată cu Orchestra Națională a Franței.

Pentru mine Festivalul Enescu este unul dintre cele mai importante din lume. Și nu numai pentru mine. Cu oricare coleg internațional cu care vorbesc, spune exact la fel. E în top 3 festivaluri din lume.

Parcă e emblema țării Festivalul Enescu.

Dar diferența dintre prestigiul festivalului, al artiștilor invitați și sala în care au loc marile concerte, cum ți se pare?

Fiecare sală are problemele ei. De exemplu, lumea din Marea Britanie se plânge de Royal Albert Hall, care e o bijuterie, dar acustica este foarte grea.

La Sala Palatului, într-un fel, pentru că sunt atât de multe emoții când mergi acolo și vezi marea de lume, mai ales că e acasă pentru mine, uiți de treaba asta.

Știu, festivalul merită să aibă o altă sală mult mult mai bună, dar într-un fel se compensează cu tot ce face Festivalul Enescu.

Cum au fost procedurile pentru participarea la concertul de la Oslo, în contextul pandemiei?

Eu trebuia să stau 10 zile în izolare, fiindcă Marea Britanie e pe lista roșie pentru Norvegia. Dar pentru că am contract cu Filarmonica, am făcut primul test din aeroport, am mers la hotel, nu am avut voie să ies decât dacă aveam nevoie la farmacie, mesele sunt aduse în cameră, de către un domn cu mănuși, le lasă la ușă.

M-am testat vineri, am primit rezultatul luni și am făcut al doilea test. După ce a ieșit și al doilea negativ, am avut voie să merg la repetiții.

În sală, publicul va fi distanțat, cred că se va ocupa cam 40% din capacitatea sălii.

Ce concert vei cânta?

Cânt un concert în premieră norvegiană, de Nadia Boulanger, una dintre cele mai importante personalități din istoria muzicii. A predat foarte mult, era prietenă cu Dinu Lipatti și cu George Enescu, i-a predat lui Barenboim, lui Piazzolla.

Nadia Boulanger era stâlpul educației, dar a fost și prima femeie dirijoare care dirijat Boston Symphony, care a primit Legiunea de Onoare de la Bruxelles, o femeie extraordinară.

Acum, unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun că mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.

Așa că atunci când am descoperit asta, am făcut un pact cu mine însămi și oriunde merg, în recital solo, cânt 50% compozitor și 50% compozitoare și încerc din suflet, mai ales când cânt cu orchestra, să promovez concerte de compozitoare.

E o chestie pe care tu o ceri în contract?

Da.

Și care sunt reacțiile?

Hmm, nu sunt tot timpul bune, îți spun sincer. Chiar s-a făcut un sondaj și lucrările compozitoarelor cântate pe plan mondial sunt în jur de 3,4%. Nu e normal.

Lupt pentru treaba asta, fiindcă trebuie să existe ceva egalitate în muzica clasică. Trebuie să lucrăm împreună. Nu cu forța, dar promotorii trebuie câteodată încurajați să își asume un risc, să accepte ceva nou.

În breasla voastră există ca la Hollywood, diferențe foarte mari între banii încasați de femei și cei încasați de bărbați?

Da, problema e că toți artiștii sunt freelanceri și foarte puțini declară cât câștigă. Dar te uiți pe podium și vezi câte femei sunt. Până acum câțiva ani, Filarmonica din Viena nu a avut niciodată femei în orechestră. Nu se poate în secolul 21 să ajungi la așa ceva.

Dar care crezi că este motivul? Crezi că încă există preconcepția că femeile nu sunt la fel de bune ca bărbații?

Da. Este o preconcepție foarte mare și totul depinde de educație. Eu merg și vorbesc cu copiii în școli, iar odată m-a întrebat o fetiță: dar cum se poate să existe o femeie dirijoare, că eu nu am mai văzut așa ceva?

Totul pornește de la educație. Dacă ei nu văd niște modele, nu vor ști că există așa ceva.

Te gândești să rămâi pentru totdeauna în Marea Britanie?

Niciodată nu poți să spui forever. Nu știu, Brexitul ne-a afectat foarte mult și a afectat cultura din Marea Britanie. Eu sunt pro-europeană, sunt parte din Friends of Europe. EI selectează 40 de tineri sunt 40 de ani, în fiecare an, sub schema Young European Leader, cei mai buni din domeniul lor. Cei mai mulți sunt din politică, jurnalism, sportivi, iar eu sunt prima instrumentistă care face parte din acest grup.

Și ne întâlnim și vorbim despre policy making, egalitate, același drept la plată, e o schemă extraordinară.

Iar eu cred foarte mult în a învăța de la fiecare, nu în naționalismul acesta care promovează egoismul și pune bariere.

Spuneai ceva și despre salvarea planetei. În sensul acesta, faci ceva anume?

Nu avem mașină, e o decizie conștientă, însă avem 5 biciclete acasă, dintre care una e o bicicletă pentru 2, e ca un Ferrari al bicicletelor. Și facem foarte multe călătorii cu bicicleta.

În toată izolarea din timpul verii, cred că asta ne-a ținut sănătoși la minte pe mine și pe soțul meu.

Soțul tău ce naționalitate are?

E german. Ne-am cunoscut la Londra acum 11 ani și ne-am căsătorit în 2014. Amândoi ținem foarte mult la sănătatea mentală, e un subiect care mă pasionează foarte mult și am grijă de asta.

Iar când călătorim cu bicicleta parcă descoperim distanțele în alt fel. E un hobby al meu. Și îmi mai place foarte mult să fac prăjituri, dar nu mănânc mult, că după aia nu mai încap în rochii, hahahaha.

Când te uiți în urmă la România, cum ți se pare că arată?

România e una dintre cele mai frumoase țări. Și toată lumea care o vizitează spune că oamenii sunt atât de generoși și de primitori.

Avem o cultură extraordinară și prin oameni ca tine reușim să o facem mult mai cunoscută.

Dar cred că mai avem mult de lucru, împreună. Să avem Festivalul Enescu, dar să avem și alte lucruri pe care să le promovăm.

De fiecare dată când vin în România, vin acasă, cu cele mai mari emoții, mai ales atunci când cânt.

The post Pianista Alexandra Dariescu: “Tânăra generație e preocupată de faimă, de Insta, Youtube, dar tot ce contează e calitatea în ceea ce faci.” appeared first on Cultura la dubă.